Inevitabil

by Andrei Doboş

Andrei Doboș are ochiul celui care respiră nemișcat, dar imers într-o complicatio cosmică. Personajul poemelor e lumea deja dintotdeauna trecută, „cu ramuri mici și strîmbe“. Însă trucurile acesteia – cinematice, dereglante nu au cum să țină căci în inima ei, inevitabil, se întinde the view from nowhere. Vlad Moldovan

Inevitabil, Andrei Doboș este printre cei mai buni poeți ai momentului: bucolic într-o epocă tehno, diarist conștiincios într-un timp al sincopei. Eroul poemelor sale – și îmi convine asta – are grația unui prof de științe naturale altoită cu înţelepciunea unui mandarin. Ştefan Manasia

Înarmat cu o cameră video sofisticată, Andrei Doboș transpune noaptea pe hârtie ceea ce filmează: scene uimitoare din acest uriaș decor urban pe lîngă care noi, oamenii grăbiți, trecem zilnic uitînd pe ce lume trăim. Citind Inevitabil ai senzația că deasupra ta planează primejdia, că acum-acum o să ne ia tornada pe toți și-o să ne arunce undeva departe. Este inevitabil că apocalipsa ne poate surprinde – pe unii, pe cei mai norocoși – întinși în pat, ascultînd Philip Glass și citind poeme de Andrei Doboș. V. Leac

Genres: Poetry

61 pages, Paperback

First published January 1, 2011

About the author

Poet contemporan din România.

Debut cu volumul mănăştur story (Vinea, 2007) pentru care primeşte premiul "Iustin Panţa" pentru debut în anul 2008.

În 2009 apare placheta Apă tulbure, antifoane etc., publicată undergorund în colecţia Biblioteca de poezie.

În 2011 publică la editura Casa de pariuri literare volumul Inevitabil.

Membru al comunităţii on-line clubliterar.com şi al clubului de lectură Nepotu' lui Thoreau (Cluj-Napoca)

Reviews

[Alice Coman · Rating 3 out of 5]

3.5/5

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 5 out of 5]

Primul volum al lui Andrei Doboș la care am ajuns și cred că e un început bun. Inevitabil reproduce un sentiment accelerat de degradare, o lume care se desfigurează, fără să o facă de fapt. Poetul își ia rolul de călător și, cum mă aștept într-o operă contemporană, este un eu simplu care observă alienarea tuturor lucrurilor, dar mai ales a sa de societate. Andrei Doboș scrie astfel un volum al cărui imaginar ar putea fi timeless, pe mine ducându-mă cu gândul mai ales la o era comunistă sau imediat după una, chiar dacă este de fapt o lume actuală. Modul în care acesta scrie niște poeme gif mi se pare interesant, de-a dreptul inedit. Deci este inevitabil să nu încerc și alte volume ale sale în viitor.

[Alexandru Madian · Rating 3 out of 5]

x

Prietenul meu Vali, l-am văzut ieri, era obosit.
Prietena mea stă acum în cameră, e obosită.
Olga mi-a trimis aseară poze vechi, de pe Petuniei.
Eram tînăr şi creț.
Multe badoage pe masa căminului – cutii cu sare, conserve desfăcute.
Ulei. Peste tot ulei.
Prinsese floare.
Azi eu prind floare. În fotoliul închiriat
stau nemişcat şi lumea-mi stă la picioare;
Mucegaiul crește verzuliu, alb şi opac.
(p. 43)

x

Îmi doresc să pipăi o femeie din zodia Peştilor
să o privesc direct în ochi şi să o pipăi –
şi-un ocean de jenă și iritare să se reverse peste noi.
Vreau să-mi frec nasul de părul ei
să o ating cu nasul
să-i simt scalpul subțire sensibil
umed contrariat.
(p. 44)

x

Între primăvară şi iarnă
explodează
culturi microbiene.

Bube dulci, herpes
pe buzele
fetelor tinere.
Rîul sună în cap,
urmărindu-l sub pod
Vuiet, vuiet
pasărea de 1,80
95 kg ţeapănă
în pietriș. Curentul
prin penele negre și lucioase,
ciocul galben atîrnă
deasupra bulboanei.
(p. 54)