What do you think?
Rate this book
În intimitatea secolului 19
„Se pot închipui oamenii din această carte în România secolului 21? L-aş vedea perfect pe Maiorescu, atât de echilibrat, de raţional, de modern în toate privinţele, în Parlament, punându-i la punct pe toţi demagogii şi flecarii, propunând legi şi amendamente folositoare, luând poziţie în chestiuni litigioase şi, nu în ultimul rând, influenţând mersul lumii cu autoritatea lui. L-aş vedea apoi pe neobositul Carol Davilla scoţând iar la lumină medicina de astăzi. Le-aş vedea în secolul 21 şi pe doamnele din secolul 19, dedicându-se deplin unor cauze altruiste, cum numai ele ştiau s-o facă, rezolvând o dată pentru totdeauna problema «copiilor străzii», deschizând azile pentru bătrâni, pentru orfani, cantine pentru săraci şi câte şi mai câte. L-aş vedea pe primarul Protopopescu-Pache rezolvând problema circulaţiei, a parcărilor, a murdăriei şi a gropilor din asfalt. Şi pe Caragiale l-aş vedea dând un nou volum de Momente, de trei ori mai voluminos şi mai savuros decât cel din 1901, în care personaje să fim noi toţi." (Ioana PÂRVULESCU, fragment dintr-un interviu)
395 pages, ebook
First published January 1, 2005
44 people are currently reading
1093 people want to read
About the author
Ioana Pârvulescu
63 books452 followersIoana Pârvulescu este o eseistă, publicistă, critic literar român și conferențiar la Universitatea din București. (Wikipedia)
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 47 reviews
Read
July 16, 2021Ioana Pârvulescu e o excelentă povestitoare și, cum cartea e gândită, mai mult decât orice altceva, ca un soi de introducere în atmosfera celei de-a doua jumătăți a secolului 19 în spațiul românesc (București, cu precădere), mi s-a părut destul de reușită. te prinde și prezintă epoca fără să plictisească (tonul seamănă, poate, cu cel al Bill Bryson, dar mult mai cald), iar sursele sunt relativ variate: jurnalele și corespondența celor mai cunoscute figuri ale secolului 19, câte ceva din literatura timpului, ziare, reviste, cărți de istorie – deși nu știm exact ce cărți. sigur aș fi iubit-o mult mai tare în liceu, când, de altfel, am descoperit cartea despre interbelic; citind-o acum, mi s-a părut un pic naivă și m-au cam deranjat momentele (destul de dese) în care autoarea romantizează secolul 19, deși singură se declară “un povestitor obiectiv”.
August 29, 2019
"Secolul 19 este de pe o altă planetă."
Ce mi-am reamintit din cartea Ioanei Pârvulescu?
Suntem niște oameni obosiți, dați peste cap de atâta progres, cu multă presiune pe umerii noștri...pentru că da, am putea face multe, dar suntem doborâți zilnic.
Ființele anilor 1800 au făcut istoria, literatura, medicina, moharhia, Bucureștiul, Iașiul, ș.a.m.d, mult mai bune.
Plus că Ioana scrie genial.
Ce am învățat?
Cum să ne întoarcem în trecut, e mai bine acolo.
Ce mi-am reamintit din cartea Ioanei Pârvulescu?
Suntem niște oameni obosiți, dați peste cap de atâta progres, cu multă presiune pe umerii noștri...pentru că da, am putea face multe, dar suntem doborâți zilnic.
Ființele anilor 1800 au făcut istoria, literatura, medicina, moharhia, Bucureștiul, Iașiul, ș.a.m.d, mult mai bune.
Plus că Ioana scrie genial.
Ce am învățat?
Cum să ne întoarcem în trecut, e mai bine acolo.
October 29, 2023
3,5 stelute 😊 - mi-ar fi placut sa contina si cateva ilustratii sau poze.
Nu am gasit alt vers care sa sintetizeze mai exact impresia mea legata de secolul 19, asa cum a fost prezentat in acest volum: "Toate-s vechi si noua toate".
Nu am gasit alt vers care sa sintetizeze mai exact impresia mea legata de secolul 19, asa cum a fost prezentat in acest volum: "Toate-s vechi si noua toate".
August 18, 2023
Bine ar fi dacă Ioana Pârvulescu n-ar scrie un sirop lunguieț, ci ar fi mai puțin naivă în abordare. Dar deh, meteahnă veche pe la editura Humanitas, să scrii cu cuvinte mari și multe referințe, să faci cititorii să pice în visare și să eviți orice ar putea să pice câtuși de puțin prost - de exemplu, o structură bună sau o abordare echilibrată.
În schimb, din dulcegărie în dulcegărie ajungi uneori să te întrebi ce mama naibii ai citit. De exemplu, într-o secțiune despre Iulia Hasdeu (al cărui nume de familie UITĂ SĂ ÎL SPUNĂ, așa că e mereu doar „Iulia, fiica Iuliei”):
„S-ar fi impus ea bărbătește, ca persoană independentă și originală, într-o societate care, la 1900, era încă nehotărâtă între, pe de o parte, șireturile strânse din corsetul tradiției și, de cealaltă parte, firele desfăcute ale unui timp în care bustul femeii iese afară din chingi, aidoma seminței din păstaie?”
Iată cum și istoria poate sfârculi sânicește când coboară scările.
Când e vorba de personaje importante ale căror nume probabil că ne știm, uneori Pârvulescu ne ține în șah: cine e individul pe care-l prezintă în cei mai elogioși termeni timp de o pagină și jumătate? Titu Maiorescu!
Când e vorba de franceză, ea nu trebuie tradusă, pentru că dacă românii din secolul 19 vorbeau franceza, evident că ar trebui s-o facem și noi.
Iar când e vorba de referințe, nu care cumva să se simtă cititorul în largul lui. C.A. Rosetti e comparat cu Pierre Bezuhov în ce privește relațiile lui cu francmasoneria - vai și amar de cel care nu-și mai amintește prea bine de „Război și pace” sau care, vai!, VAI!, nu a citit deloc romanul! Am înțeles referința, dar tot mi se pare aiurea să zici doar:
„Experiența lui cu francmasoneria [...] seamănă cu a lui Pierre Bezuhov, personaj cu care, de altminteri, are afinități de adecvare. După ce Natașa lui, Mary Grant, femeie foarte frumoasă [...]"
Ce se întâmplă, Ioana Pârvulescu, dacă avem interpretări diferite ale romanului lui Tolstoi? Să înțeleg că Mary Grant, această Natașa a lui Rosetti, este și ea o femeie zglobie în tinerețe, dar care devine o țață antipatică după căsătorie? Sau dacă mi-l amintesc imperfect pe Bezuhov? Pentru că nu știu cum să vă zic, dar țin minte doar că îi plăceau idealurile masonilor, nu mai știu dacă mai erau și alți masoni în carte cu care să fi avut întâlniri - sau poate asta e și ideea, e mason de la distanță? CE-A VRUT SĂ SPUNĂ AUTOAREAAAAAAA!!!!
Nu mai pot, gata, o sută de pagini mi-au ajuns. Pârvulescu a făcut o cercetare temeinică, a luat pasaje din tot felul de locuri, după care le-a turnat necritic în câteva categorii și le-a legat într-o carte. Are toate dulcegăriile ascunzătoare de lacune și de lipsă de spirit critic ale Tatianei Niculescu și toată exaltarea incapabilă de coerență a lui Dan C. Mihăilescu. Respectul meu pentru scriitura ei a scăzut brusc, ba mă gândesc chiar că poate am fost mult prea indulgentă când am citit „Inocenții” și am considerat-o o carte decentă.
În schimb, din dulcegărie în dulcegărie ajungi uneori să te întrebi ce mama naibii ai citit. De exemplu, într-o secțiune despre Iulia Hasdeu (al cărui nume de familie UITĂ SĂ ÎL SPUNĂ, așa că e mereu doar „Iulia, fiica Iuliei”):
„S-ar fi impus ea bărbătește, ca persoană independentă și originală, într-o societate care, la 1900, era încă nehotărâtă între, pe de o parte, șireturile strânse din corsetul tradiției și, de cealaltă parte, firele desfăcute ale unui timp în care bustul femeii iese afară din chingi, aidoma seminței din păstaie?”
Iată cum și istoria poate sfârculi sânicește când coboară scările.
Când e vorba de personaje importante ale căror nume probabil că ne știm, uneori Pârvulescu ne ține în șah: cine e individul pe care-l prezintă în cei mai elogioși termeni timp de o pagină și jumătate? Titu Maiorescu!
Când e vorba de franceză, ea nu trebuie tradusă, pentru că dacă românii din secolul 19 vorbeau franceza, evident că ar trebui s-o facem și noi.
Iar când e vorba de referințe, nu care cumva să se simtă cititorul în largul lui. C.A. Rosetti e comparat cu Pierre Bezuhov în ce privește relațiile lui cu francmasoneria - vai și amar de cel care nu-și mai amintește prea bine de „Război și pace” sau care, vai!, VAI!, nu a citit deloc romanul! Am înțeles referința, dar tot mi se pare aiurea să zici doar:
„Experiența lui cu francmasoneria [...] seamănă cu a lui Pierre Bezuhov, personaj cu care, de altminteri, are afinități de adecvare. După ce Natașa lui, Mary Grant, femeie foarte frumoasă [...]"
Ce se întâmplă, Ioana Pârvulescu, dacă avem interpretări diferite ale romanului lui Tolstoi? Să înțeleg că Mary Grant, această Natașa a lui Rosetti, este și ea o femeie zglobie în tinerețe, dar care devine o țață antipatică după căsătorie? Sau dacă mi-l amintesc imperfect pe Bezuhov? Pentru că nu știu cum să vă zic, dar țin minte doar că îi plăceau idealurile masonilor, nu mai știu dacă mai erau și alți masoni în carte cu care să fi avut întâlniri - sau poate asta e și ideea, e mason de la distanță? CE-A VRUT SĂ SPUNĂ AUTOAREAAAAAAA!!!!
Nu mai pot, gata, o sută de pagini mi-au ajuns. Pârvulescu a făcut o cercetare temeinică, a luat pasaje din tot felul de locuri, după care le-a turnat necritic în câteva categorii și le-a legat într-o carte. Are toate dulcegăriile ascunzătoare de lacune și de lipsă de spirit critic ale Tatianei Niculescu și toată exaltarea incapabilă de coerență a lui Dan C. Mihăilescu. Respectul meu pentru scriitura ei a scăzut brusc, ba mă gândesc chiar că poate am fost mult prea indulgentă când am citit „Inocenții” și am considerat-o o carte decentă.
November 2, 2008
Istoria, asa cum mi-ar fi placut sa o invat la scoala: cu detalii despre tirguri, bulevarde, mincaruri si obiceiuri. Precum si nelipsitele birfe ale epocii, desigur.
April 20, 2023
Narata de Victor Regenciuc e magnifica
July 25, 2016
M-as pierde oricand pe strazile Bucurestiului interbelic si as parcurge in lung si-n lat locurile cele mai apreciate in acea perioada. As trai doar o clipa in acea perioada, o clipa cat o viata.
May 10, 2023
4.5*
Deși autoarea ne vorbește de o creație aflată între roman și eseu, aș spune că eseul este adevărata valență a sa, întrucât este o lucrare de nonficțiune. Foarte bine documentată, povestită cu talent, structurată îndemânatic în părți și subcapitole care tratează, fiecare, anumite aspecte ale vieții din acel secol, este o sursă plăcută de informare, atractiv expusă.
Cu aspecte monografice în primul capitol, elemente biografice bine definite în rest, cartea acoperă majoritatea aspectelor vieții cotidiene, de la cea de familie și personală la cea profesională, apoi la ritmul palpitant al urbei, despre caracteristicile bărbaților, femeilor și copiilor, societatea de vază, în special, condițiile medicale și modul cum aceștia își petreceau timpul liber.
Se remarcă o atenție deosebită acordată cărților, cu accent pe ceea ce se citea, cum și cât, ceea ce se scria, modul de a călători, privit iarăși de-a lungul a mai multor decenii, de pe la Revoluția pașoptistă și până la începutul de secol XX, dar și mentalității și invențiilor care au caracterizat întreaga perioadă.
Mai multe detalii despre carte, aici: https://adropofinspiration.wordpress....
Deși autoarea ne vorbește de o creație aflată între roman și eseu, aș spune că eseul este adevărata valență a sa, întrucât este o lucrare de nonficțiune. Foarte bine documentată, povestită cu talent, structurată îndemânatic în părți și subcapitole care tratează, fiecare, anumite aspecte ale vieții din acel secol, este o sursă plăcută de informare, atractiv expusă.
Cu aspecte monografice în primul capitol, elemente biografice bine definite în rest, cartea acoperă majoritatea aspectelor vieții cotidiene, de la cea de familie și personală la cea profesională, apoi la ritmul palpitant al urbei, despre caracteristicile bărbaților, femeilor și copiilor, societatea de vază, în special, condițiile medicale și modul cum aceștia își petreceau timpul liber.
Se remarcă o atenție deosebită acordată cărților, cu accent pe ceea ce se citea, cum și cât, ceea ce se scria, modul de a călători, privit iarăși de-a lungul a mai multor decenii, de pe la Revoluția pașoptistă și până la începutul de secol XX, dar și mentalității și invențiilor care au caracterizat întreaga perioadă.
Mai multe detalii despre carte, aici: https://adropofinspiration.wordpress....
January 15, 2018
Nume ca Brătianu, C.A. Rossetti, Titu Maiorescu, Alecsandri, Carol Davila, nume pe care le asociem, in general, cu lecții lungi și plicticoase din manualele școlare, capătă contur și chiar nuanțe în cartea Ioanei Pârvulescu. Însuflețiți de pasiuni, înconjurați de realitățile sociale, economice, administrative și de tot felul ale secolului 19, ne ajută să intrăm în lumea lor, cu bune și rele, cu întâmplări pitorești, cu boli, cu iubiri, cu tot ceea ce nu știam despre ce s-a întâmplat parcă nu așa cu mult timp înainte.
Că parcă nici nu mi se mai pare că sunt foarte mulți ani între noi.
Sau parcă da, dacă ne gândim la ce ni s-a mai întâmplat de atunci încoace...
Că parcă nici nu mi se mai pare că sunt foarte mulți ani între noi.
Sau parcă da, dacă ne gândim la ce ni s-a mai întâmplat de atunci încoace...
Read
July 27, 2011Mi-a placut teribil! Mi-a placut tonul optimist, privind mai ales aspectele luminoase a trecutului nostru nu prea departat, mi-a placut si schitarea atmosferei din acei ani, faptul ca intreaga naratiune este bazata pe documente ale epocii (se simte).
Nestapinind prea bine istoria acelor vremuri, avalansa de date uneori ma zapacea, dar nefiind decit niste repere, nu mi-a ingreunat lectura cine stie ce.
O carte care mi-a deschis apetitul pentru a afla mai multe despre epoca, si pentru carti-documentare in general.
Nestapinind prea bine istoria acelor vremuri, avalansa de date uneori ma zapacea, dar nefiind decit niste repere, nu mi-a ingreunat lectura cine stie ce.
O carte care mi-a deschis apetitul pentru a afla mai multe despre epoca, si pentru carti-documentare in general.
May 25, 2020
Excelent documentată din cele mai diverse surse, fie că vorbim de jurnale, corespondență personală sau ziarele vremii, cartea ni-i prezintă pe C.A. Rosetti, Alecsandri, Caragiale, Carol Davila, Titu Maiorescu, Eminescu sau Carol I al României într-un mod foarte realist, cu bucurii și tragedii, cu iubirile și trădările, cu angoasele, calitățile sau defectele lor. O compilație de întâmplări din a doua jumătate a secolului 19, cu romantismul, dar și fragilitatea lui, având în centru pe mulți dintre oamenii care au pus bazele construcției României moderne.
November 15, 2013
o carte fantastica! ce secol optimist si plin de viata! O perioada despre care generatiile crescute sub comunism nu stiu mare lucru. O fresca inchegata si plina de viata. jos palaria.
Dupa cartea asta mi s-a facut pofta sa citesc si altele care se refera la aceeasi perioada: Corespondenta dintre M Eminescu si Veronica Micle, cartile lui Duiliu Zamfirescu samd.
Dupa cartea asta mi s-a facut pofta sa citesc si altele care se refera la aceeasi perioada: Corespondenta dintre M Eminescu si Veronica Micle, cartile lui Duiliu Zamfirescu samd.
December 2, 2009
a very well written book about the, apparently, best period in Romanian culture and civilisation. Entertaining, documented, a delicious narrator, good structure, not a bit boring or fact-overwhelming. Lucky those who speak Romanian, because it has not been translated yet
October 13, 2018
Frumos povestit, frumoasă viață aveau oamenii secolului 19 :"dar poate că undeva, în lucrurile mărunte și trecătoare din secolul 19 se află încă o bucată de viitor nestricată și pe care, cândva, vom reuși s-o regăsim.
March 13, 2021
Frumos şi captivant. Dar nu e genul meu.
January 16, 2021
O carte frumoasă și extrem de interesantă la început de an.
E prima carte pe care o citesc scrisă de Ioana Pârvulescu, și din impresiile pe care mi le-a lăsat pot spune că nu va fi ultima. O carte care și-a atins scopul, acela de a ne transpune în "intimitatea secolului al XIX-lea". Am citit-o cu entuziasm, cu dorința de a descoperi cât mai multe detalii despre viața de zi cu zi, viața personala, gândurile, bucuriile și tristețile oamenilor care au trăit în acea perioadă. După părerea mea, cartea a îmbinat excelent genul literatură și istorie. Mi-a plăcut enorm să citesc despre personalitățile vremii, așa precum de multe dintre ele auzisem doar ca nume, sau cunoșteam câteva dintre operele lor, atât cât am studiat în școală, acum am citit cu nesaț frânturi din viețile lor și mi-a placut mult această excursiei prin secolul XIX.
E prima carte pe care o citesc scrisă de Ioana Pârvulescu, și din impresiile pe care mi le-a lăsat pot spune că nu va fi ultima. O carte care și-a atins scopul, acela de a ne transpune în "intimitatea secolului al XIX-lea". Am citit-o cu entuziasm, cu dorința de a descoperi cât mai multe detalii despre viața de zi cu zi, viața personala, gândurile, bucuriile și tristețile oamenilor care au trăit în acea perioadă. După părerea mea, cartea a îmbinat excelent genul literatură și istorie. Mi-a plăcut enorm să citesc despre personalitățile vremii, așa precum de multe dintre ele auzisem doar ca nume, sau cunoșteam câteva dintre operele lor, atât cât am studiat în școală, acum am citit cu nesaț frânturi din viețile lor și mi-a placut mult această excursiei prin secolul XIX.
April 16, 2023
"Între roman și jurnal", această lucrare conturează tabloul secolului 19 în culori vii și entuziaste pe măsura oamenilor care l-au guvernat.
September 6, 2021
“În intimitatea secolului 19” a fost o lectură savuroasă, scrisă cu grație și mână sigură. Este o lectură în care se simte timpul petrecut în documentarea despre cele scrise. Sunt sigură că fost o muncă deosebită pentru Ioana Pârvulescu să citească atâtea scrisori, jurnale și ziare cu un conținut din româna veche și să reușească să le așeze într-o ordine logică.
Am vrut să încep cu acest aspect fiindcă mi se pare elementul cel mai important din cartea de față. Ca să poți într-adevăr să pătrunzi în viețile oamenilor din acea perioadă, ai nevoie de talentul autorului. Odată ce începi cartea și îți faci o idee despre ceea ce vei găsi în ea, realizezi în ce te-ai băgat; într-o lume a trăsurilor, a pălăriilor și mustăților.
Mai multe am scris în articol.⤵️
https://cartoteka.ro/recenzie-in-inti...
Am vrut să încep cu acest aspect fiindcă mi se pare elementul cel mai important din cartea de față. Ca să poți într-adevăr să pătrunzi în viețile oamenilor din acea perioadă, ai nevoie de talentul autorului. Odată ce începi cartea și îți faci o idee despre ceea ce vei găsi în ea, realizezi în ce te-ai băgat; într-o lume a trăsurilor, a pălăriilor și mustăților.
Mai multe am scris în articol.⤵️
https://cartoteka.ro/recenzie-in-inti...
March 17, 2018
"Dupa moarte viata se transforma in destin, firele ei incalcite in desen limpede, iar din puzderia ei de intamplari haotice se aleg evenimentele importante. Dupa moarte unii devin uitare, altii devin statui, ceea ce e un alt fel de uitare. Dar cum sa intelegi bine destinul, desenul, evenimentul si statuia, daca uiti viata trecatoare care le-au dat la iveala? Poate ca nimeni nu s-a agatat cu atata forta de sansa de a scoate la iveala durabilul si continuitatea care exista in orice viata efemera ca oamenii secolului 19. De aceea vietile lor par mai incantatoare decat ale altora si veacul lor mai lung si mai solid decat alte veacuri. Si rasul lor care umple secolul dincolo de marginile lui pare mai vesel si mai plin....Viata, cu nenumaratele ei greutati, e traita cu participare si rost."
September 15, 2019
O alta carte minunata scrisa de Ioana Parvulescu. Mi s-a parut foarte bine documentata, plina de suflul secolului despre care vorbeste.
Inca o dovada ca autoarea e as cand vine vorba de non-fictiune (o prefer in zona asta literara).
Inca o dovada ca autoarea e as cand vine vorba de non-fictiune (o prefer in zona asta literara).
August 15, 2017
O carte despre o perioada, 1848-1900, in care intr-adevar s-a facut istorie pe aceste meleaguri si oamenii de stat sau de litere care au faurit-o. Citi dintre contemporani le urmeaza exemplul?
April 14, 2021
Una dintre cele mai bune cărți citite. Atât
February 2, 2023
Cartea aceasta reprezintă o călătorie fascinantă prin Moldova, Țara Românească şi mai apoi România secolului XIX, având-o drept ghid pe minunata Ioana Pârvulescu, care ne prezintă cu mult farmec obiceiurile vremurilor respective, personalitățile marcante ale perioadei (mai ales Carol I, domnitor şi apoi primul rege al României), dar şi detalii foarte interesante despre infrastructura Bucureştiului, despre balurile organizate la curtea regală sau despre reforma sistemului medical.
April 26, 2021
Nu am cuvinte. A fost absolut extraordinara și singurul regret e ca m-a găsit într-o perioadă ciudată unde cititul începuse să îmi pară o corvoadă, alături de restul activităților cotidiene (sau cel puțin ce a mai rămas din ele).
La prima recitire iau și notițe (:
La prima recitire iau și notițe (:
April 21, 2025
O carte precum un vis, un vis in care am întâlnit oameni și am văzut locuri din sec. 19. O lectură minunată!
January 30, 2017
Ioana P. ne prezintă cu multă pasiune drumul țării noastre pe calea remarcabilă a modernizării din secolul 19, prin “lupta” unor vârfuri “luminate”.
Din fiecare filă răzbate munca deosebită a autoarei pentru documentare, dar și atenția pentru oamenii importanți ai secolului 19, încrezători în viitorul lor (și al țării).
Veți găsi oameni si situatii admirabil prezentate, multe picanterii din epocă (inclusiv un episod similar cu tentativa de suicid a fostului premier, A. Năstase), respectiv defecte remanente ale poporului nostru.
Dincolo de toate acestea - lucruri pe care le va descoperi fiecare, țin să menționez un scurt “panseu” al tipografului Petre Ispirescu despre progres, moarte, destin și nemurire (cel în cauză publicase basmul “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” cu câțiva ani în urmă, în 1862).
Astfel, la 27 octombrie 1967, găsim următorul pasaj în jurnalul lui Ispirescu, bine găsit și pus în valoare de Ioana Pârvulescu (p. 304 - 306):
“Aseară, într-o conversație deschisă între câțiva cunoscuți s-a manifestat dorința unuia, susținută de alții, că mai bine ar fi de n-ar mai muri omul. Bine ar fi, zise altul, de s-ar inventa ceva contra morții.Ba că știința n-a ajuns la astfel de perfecție, însă că are să ajungă. Atunci ar fi adevărata fericire. Am zis și eu câteva vorbe.
Poate să fiu greșit, dară, din cugetare în cugetare, am conchis că omul trebuie să moară.
Altfel, genul uman nu s-ar mai reproduce, căci reproducându-se s-ar înmulți, s-ar înmulți de lumea n-ar mai încăpea globul mulțimea oamenilor ... Atunci n-ar mai fi varietate, n-ar mai fi plăcerile sezoanelor; legea progresului care merge, merge mereu, fără a se opri un moment și care trece peste omul actual dând mâna viitorului, n-ar mai exista. Dară va zice cineva: să nu se mai reproducă omenirea, vietățile de față sunt de ajuns. Apoi iată deliciurile vieții distruse; iată urâtul viind și viața ajungând a fi nesuferită. Simpatia amorul, speranța, ar fi niște ficțiuni, ca justiția astăzi.”
Cu logica lui de om simplu și cu experiența lui Făt - Frumos îmbătrânit înțeleasă bine, tipograful conchide: “N-ar mai fii bucurii, fiindcă ce preț va avea o bucurie fără sfârșit și fără a-i cunoaște valoarea, neexistând întristarea și viceversa. Perfecție, civilizație, ar fi un nimic; oamenii-mașini nici n-ar visa de asemenea lucruri, fiindcă somnul le-ar fi necunoscut, ca și visele, deoarece ele având început, cată să aibă și sfârșit.
Este preferabil a fi muritor, numai să nu fie lipsit de deliciurile pământești.”
Din fiecare filă răzbate munca deosebită a autoarei pentru documentare, dar și atenția pentru oamenii importanți ai secolului 19, încrezători în viitorul lor (și al țării).
Veți găsi oameni si situatii admirabil prezentate, multe picanterii din epocă (inclusiv un episod similar cu tentativa de suicid a fostului premier, A. Năstase), respectiv defecte remanente ale poporului nostru.
Dincolo de toate acestea - lucruri pe care le va descoperi fiecare, țin să menționez un scurt “panseu” al tipografului Petre Ispirescu despre progres, moarte, destin și nemurire (cel în cauză publicase basmul “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” cu câțiva ani în urmă, în 1862).
Astfel, la 27 octombrie 1967, găsim următorul pasaj în jurnalul lui Ispirescu, bine găsit și pus în valoare de Ioana Pârvulescu (p. 304 - 306):
“Aseară, într-o conversație deschisă între câțiva cunoscuți s-a manifestat dorința unuia, susținută de alții, că mai bine ar fi de n-ar mai muri omul. Bine ar fi, zise altul, de s-ar inventa ceva contra morții.Ba că știința n-a ajuns la astfel de perfecție, însă că are să ajungă. Atunci ar fi adevărata fericire. Am zis și eu câteva vorbe.
Poate să fiu greșit, dară, din cugetare în cugetare, am conchis că omul trebuie să moară.
Altfel, genul uman nu s-ar mai reproduce, căci reproducându-se s-ar înmulți, s-ar înmulți de lumea n-ar mai încăpea globul mulțimea oamenilor ... Atunci n-ar mai fi varietate, n-ar mai fi plăcerile sezoanelor; legea progresului care merge, merge mereu, fără a se opri un moment și care trece peste omul actual dând mâna viitorului, n-ar mai exista. Dară va zice cineva: să nu se mai reproducă omenirea, vietățile de față sunt de ajuns. Apoi iată deliciurile vieții distruse; iată urâtul viind și viața ajungând a fi nesuferită. Simpatia amorul, speranța, ar fi niște ficțiuni, ca justiția astăzi.”
Cu logica lui de om simplu și cu experiența lui Făt - Frumos îmbătrânit înțeleasă bine, tipograful conchide: “N-ar mai fii bucurii, fiindcă ce preț va avea o bucurie fără sfârșit și fără a-i cunoaște valoarea, neexistând întristarea și viceversa. Perfecție, civilizație, ar fi un nimic; oamenii-mașini nici n-ar visa de asemenea lucruri, fiindcă somnul le-ar fi necunoscut, ca și visele, deoarece ele având început, cată să aibă și sfârșit.
Este preferabil a fi muritor, numai să nu fie lipsit de deliciurile pământești.”
March 11, 2015
Cartea este rodul unei impresionante munci de documentare a autoarei în ceea ce privește secolul 19. Ceea ce rezultă din compilarea uriașului volum de corespondențe și ziare ale vremii este o imagine inedită ce readuce la viață personaje cheie ale secolului despre care auzisem, sau chiar învățasem la școală la istorie sau literatură, dar niciodată nu mi le-am putut închipui ca oameni ce au trăit, au iubit, au scris, s-au amuzat pe acest pământ.
Uneori se vorbește de personaje care au determinat istoria, literatura sau știința precum Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Carol Davila, C.A. Rosetti sau Vasile Alexandri, alteori de personaje pe care istoria le menționează doar, precum Petre Ispirescu.
Deoarece este bazată pe documentele vremii, cartea oferă un punct de vedere obiectiv și ne scutește de intrepretări, însă nu și de nuanțele fine ale stilului literar rafinat.
În concluzie, dacă vă place literatura română a secolului 19, ați citit cu plăcere poeziile lui Eminescu și v-a interesat rolul Junimii, atunci merită sa o citiți. De asemenea dacă nu știți cine a pus bazele medicinii românești, și ce rol a avut regalitatea în modernizarea statușui român, atunci iarăși merită să o citiți. Nu în ultimul rând, dacă apreciați cărțile scrise pe îndelete, cu un stil briliant și vă și place să citiți pe îndelete, atunci dați o șansă acestei lucrări.
Uneori se vorbește de personaje care au determinat istoria, literatura sau știința precum Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Carol Davila, C.A. Rosetti sau Vasile Alexandri, alteori de personaje pe care istoria le menționează doar, precum Petre Ispirescu.
Deoarece este bazată pe documentele vremii, cartea oferă un punct de vedere obiectiv și ne scutește de intrepretări, însă nu și de nuanțele fine ale stilului literar rafinat.
În concluzie, dacă vă place literatura română a secolului 19, ați citit cu plăcere poeziile lui Eminescu și v-a interesat rolul Junimii, atunci merită sa o citiți. De asemenea dacă nu știți cine a pus bazele medicinii românești, și ce rol a avut regalitatea în modernizarea statușui român, atunci iarăși merită să o citiți. Nu în ultimul rând, dacă apreciați cărțile scrise pe îndelete, cu un stil briliant și vă și place să citiți pe îndelete, atunci dați o șansă acestei lucrări.
December 18, 2017
Cartea Ioanei Pârvulescu reînvie la propriu un modus vivendi; aveți ocazia să vă întâlniți cu niște personaje vii, cu probleme lor de sănătate, cu mustățile lor, cu animalele lor de companie, cu soțiile geloase, cu simpatii, antipatii și frământări. Cu Alecsandri care încearcă să obțină gară și oprire de tren la Mircești (de unde ascultă viforul cu „perdelele lăsate și lampele aprinse”), cu Iacob Negruzzi îngrijorat că până la nouăsprezece ani n-a făcut „nimica pentru nemurire” sau cu Maiorescu care se împarte între neînțelegerile conjugale, facultate, vizite la care este obligat sufletește și social și traduceri. Totul într-o Românie necoaptă, coruptă, „merveilleusement désorganisée” în care doi Carol (Carol I și Carol Davila) se luptă să organizeze economia, drumurile, sistemul medical.
September 15, 2017
Am renuntat pe la ultimele 2-3 capitole pentru ca nu mai erau suculente comparativ cu restul cartii. Am vazut pe undeva mentionat ca autoarea a dorit sa aiba neaparat 19 capitole pentru acest secol. Cred ca ar fi putut mai bine sa aiba 5 capitole pentru 5 stele, dar cred ca ea stie mai bine. Rareori mi-a fost dat sa citesc proza cu adevarat superioara (cursiva, facila, memorabila, cu un mesaj clar) si doamna Parvulescu este un autor capabil de asa ceva, dupa cum vei gasi si tu, cititorule, in aceste pagini. Dar mai degraba pe la inceput si pe la mijloc :)
Displaying 1 - 30 of 47 reviews