Poezia lui Șt. O. Iosif are ca note dominante subiectivitatea și sentimentalismul, o poezie melancolizată, de tristețe și reverie, cu ecouri nostalgice, cu excepția unor poezii în care preamărește personalități din istoria sau cultura noastră.
Șt. O. Iosif este „o punte lirică între universul poeziei lui George Coșbuc și universul poeziei lui Octavian Goga” (M. Zaciu – „Scriitori români” – dicționar).
Pasteluri I E secetă, şi de căldură Pe câmp porumbul se usucă, Mor vitele în bătătură, Şi norii vin... ca să se ducă... Prin sat aleargă paparude, Ţăranca apă le azvârle: Îşi scutur pletele lor ude Şi-s goale ca nişte şopârle... Ţăranii-n cârciumă s-adună; Pe câmp abia se mişc-o turmă, Tânguitor talanga sună — Ciobanul a rămas în urmă, Cu cotul rezemat în bâtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorâtă Se-ntinde fără de hotare...
Getting too old for patriotic and nature poems, though Iosif is a talented writer and these should provide value to kids and teenagers. (I only read this as part of the 2015 reading challenge: https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.ne...)