What do you think?
Rate this book
Carmen Sylva Uimitoarea regina Elisabeta a Romaniei
„Eine großzügigere Frau hat es niemals gegeben. Sie war bereit, ihren letzten Pfennig zu teilen, ihren eigenen Mantel auszuziehen, um Schmerzen zu lindern oder einen Bittenden zufrieden zu stellen, aber durch diese grenzenlose Großzügigkeit zu allen Menschen war sie eine leichte Beute für Hochstapler. Trotz meiner kritischen Haltung ihr gegenüber in meiner Jugend erkenne ich heute, dass ich viel von der dichtenden Königin gelernt habe. Sie war ein glänzendes Beispiel an Liebenswürdigkeit, perfekten Manieren und Großzügigkeit. Aunty dachte immer an andere, arbeitete für andere, und wenn manchmal ihre Liebenswürdigkeit stereotyp und ihre Freuden- und Dankesausrufe eher künstlich wirkten, so habe ich gelernt, als ich selbst an die Reihe kam, als Königin offizielle Pflichten wahrzunehmen, dass man durch den jahrelangen Dienst auf dem Thron und die ewige Wiederholung bestimmter Pflichten dies letztlich beinahe mechanisch vollbringt – denn man kann nicht jeden Tag seines Lebens dieselbe Begeisterung für die ewig gleiche Runde finden.“Königin Maria von Rumänien über ihre Vorgängerin Elisabeth, die erste Königin von Rumänien, geborene Prinzessin zu Wied und zu ihren Lebzeiten bekannte Schriftstellerin unter dem Dichternamen Carmen Sylva (1843-1916)Die einfühlsame Biografie Carmen Sylvas von Gabriel Badea-Păun vereint und interpretiert erstmals rumänische, deutsche, französische und englische Quellen und erklärt, warum die Faszination um den Mythos der dichtenden Königin Carmen Sylva heute wieder eine Renaissance erlebt. Gabriel Badea-Păun ist Historiker und Kunsthistoriker und Autor von „Portraits de Societé“ (2007) und „Le Style Second Empire“ (2009). Für seine Publikationen erhielt er mehrere Preise und Auszeichnungen.
- GenresHistory
First published January 1, 2003
1 person is currently reading
41 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
April 28, 2023
O binevoitoare biografie a reginei Elisabeta a scris în limba franceză Gabriel Badea-Păun. În traducerea doamnei Irina-Margareta Nistor, volumul a apărut, într-o a doua editie, la Editura Humanitas, nu de mult (sub titlul Carmen Sylva. 1843-1916. Uimitoarea regină Elisabeta a României).
Nu este prima biografie a „uimitoarei" soții a regelui Carol I. Carmen Sylva (pseudonimul ei literar) a știut încă din timpul vieții să-și facă admiratori fanatici (sau doar interesați), care i-au consemnat minuțios cugetările, gesturile, elanul poetic și multiplele-i înzestrări.
Carmen Sylva a scris neobosit poezii în linia unui romantism decorativ și superficial, romane de aspect contorsionat-morbid, cu sinucideri din amor și sacrificii afective, drame de inspirație mitologică etc. A pictat și a lucrat broderii foarte fanteziste, în vecinătatea kitschului celui mai strident. Dar, mai ales, a încercat să-și transforme existenta de zi cu zi după principii estetice. Pe lîngă foarte prozaicul și conservatorul rege Carol I, Carmen Sylva a fost pata de culoare, principiul mobil al dinastiei care a pus bazele României moderne.
Cînd s-au întîlnit prima dată, în 1869, în urma unor intrigi matrimoniale europene, Carol I avea 30 de ani și părea un principe lipsit de viitor, așezat pe un tron nesigur și într-un loc nebulos, în timp ce Elisabeta de Wied constituia deja un „caz dificil": avea 26 de ani, o constituție robustă și se caracteriza, îndeosebi, în absența farmecului fizic, prin „mult spirit și suflet" (cum ne asigură un martor) și printr-o „educație aleasă", mult apreciată de împăratul Napoleon al III-lea.
Nu a fost, desigur, o căsătorie din dragoste. A primat interesul și rațiunea de stat. Între cei doi tineri exista, de altfel, contrastul cel mai violent. Elisabeta era vioaie și dizertă, voia să strălucească, să farmece; Carol I, în schimb, era, mai degrabă, taciturn și placid. Elisabeta avea idei politice „republicane"; Carol I era un conservator. Elisabeta detesta formalismul și ritualul presupuse de protocolul princiar; Carol I, dimpotrivă, participa senin la complicatul ceremonial al Curții. Elisabeta avea avînturi lirice. Carol I era, în primul rînd, un ofițer de carieră, sever și posac. Cu toate acestea, căsătoria a fost încheiată rapid, cu oarecare fast și, mai ales, cu o princiară sobrietate.
La masa festivă, care s-a desfășurat în castelul din Koblenz (una din reședintele regelui Prusiei), meniul a cuprins printre altele (citez selectiv de la p.74): supă-cremă de vînat după o rețetă vînătorească, vin de Madera, antreuri regale, păstrăvi cu sos olandez, șampanie, file de porc à la Goddard..., salam de fazan cu trufe, homar în aspic, vin Chateau Lafitte, curcan umplut cu trufe, căprioară la cuptor..., terină de potîrnichi roșii, compot, cap de mistreț, șarlotă rusească de cafea, Porta port, tort (bombă) de înghețată, deserturi". Terina e un soi de „pateu copt într-un vas cu capac”. Îndată după ceremonie, perechea princiară se îndreaptă spre țară. În București, Elisabeta e frapată, firește, de meschinăria clădirilor și străzilor. Dar se va obișnui curînd cu aspectul capitalei.
Menajul va fi liniștit, cu puține tulburări (doar exilul reginei la Veneția, în 1891-1892, întrerupe calmul familiei regale), dar lipsit de fericire. Fiica celor doi, principesa Maria, moare la numai patru ani, în 1874, de scarlatină. Regina nu va mai avea copii.
În lipsa distracțiilor, Elisabeta începe să scrie și să traducă (din românește în germană) poezii populare. În anii ‘80 ai secolului al XIX-lea, devine un nume respectat în Europa, măcar prin puterea de a sfida conveniențele. Se îmbracă fistichiu și face figură de excentrică: „Peste rochiile albe de mătase stil tunică, împodobite cu bijuterii pe cît de mari, pe atît de false, la care doar efectul decorativ conta, Elisabeta a asortat dantele făcute chiar de ea, în colaborare cu doamnele de onoare... Regina se înfășura în ample mantouri informe, garnisite adesea cu blănuri rare, împopoțonîndu-se cu pălărioare caraghioase, care aduceau a bonete de noapte. Îndrăznelile În felul în care se îmbrăca stîrneau sentimente amestecate, între mirare, hilaritate, milă..." (p.149).
Alături de regele Carol I, care a rămas proverbial prin echilibru și bun simț, Carmen Sylva a visat, poate, să fie o zeitate a vînătorii, o Diana zvăpăiată. Nu a reușit întotdeauna. A fost, totuși, perechea ideală pentru ilustrul monarh.
Nu este prima biografie a „uimitoarei" soții a regelui Carol I. Carmen Sylva (pseudonimul ei literar) a știut încă din timpul vieții să-și facă admiratori fanatici (sau doar interesați), care i-au consemnat minuțios cugetările, gesturile, elanul poetic și multiplele-i înzestrări.
Carmen Sylva a scris neobosit poezii în linia unui romantism decorativ și superficial, romane de aspect contorsionat-morbid, cu sinucideri din amor și sacrificii afective, drame de inspirație mitologică etc. A pictat și a lucrat broderii foarte fanteziste, în vecinătatea kitschului celui mai strident. Dar, mai ales, a încercat să-și transforme existenta de zi cu zi după principii estetice. Pe lîngă foarte prozaicul și conservatorul rege Carol I, Carmen Sylva a fost pata de culoare, principiul mobil al dinastiei care a pus bazele României moderne.
Cînd s-au întîlnit prima dată, în 1869, în urma unor intrigi matrimoniale europene, Carol I avea 30 de ani și părea un principe lipsit de viitor, așezat pe un tron nesigur și într-un loc nebulos, în timp ce Elisabeta de Wied constituia deja un „caz dificil": avea 26 de ani, o constituție robustă și se caracteriza, îndeosebi, în absența farmecului fizic, prin „mult spirit și suflet" (cum ne asigură un martor) și printr-o „educație aleasă", mult apreciată de împăratul Napoleon al III-lea.
Nu a fost, desigur, o căsătorie din dragoste. A primat interesul și rațiunea de stat. Între cei doi tineri exista, de altfel, contrastul cel mai violent. Elisabeta era vioaie și dizertă, voia să strălucească, să farmece; Carol I, în schimb, era, mai degrabă, taciturn și placid. Elisabeta avea idei politice „republicane"; Carol I era un conservator. Elisabeta detesta formalismul și ritualul presupuse de protocolul princiar; Carol I, dimpotrivă, participa senin la complicatul ceremonial al Curții. Elisabeta avea avînturi lirice. Carol I era, în primul rînd, un ofițer de carieră, sever și posac. Cu toate acestea, căsătoria a fost încheiată rapid, cu oarecare fast și, mai ales, cu o princiară sobrietate.
La masa festivă, care s-a desfășurat în castelul din Koblenz (una din reședintele regelui Prusiei), meniul a cuprins printre altele (citez selectiv de la p.74): supă-cremă de vînat după o rețetă vînătorească, vin de Madera, antreuri regale, păstrăvi cu sos olandez, șampanie, file de porc à la Goddard..., salam de fazan cu trufe, homar în aspic, vin Chateau Lafitte, curcan umplut cu trufe, căprioară la cuptor..., terină de potîrnichi roșii, compot, cap de mistreț, șarlotă rusească de cafea, Porta port, tort (bombă) de înghețată, deserturi". Terina e un soi de „pateu copt într-un vas cu capac”. Îndată după ceremonie, perechea princiară se îndreaptă spre țară. În București, Elisabeta e frapată, firește, de meschinăria clădirilor și străzilor. Dar se va obișnui curînd cu aspectul capitalei.
Menajul va fi liniștit, cu puține tulburări (doar exilul reginei la Veneția, în 1891-1892, întrerupe calmul familiei regale), dar lipsit de fericire. Fiica celor doi, principesa Maria, moare la numai patru ani, în 1874, de scarlatină. Regina nu va mai avea copii.
În lipsa distracțiilor, Elisabeta începe să scrie și să traducă (din românește în germană) poezii populare. În anii ‘80 ai secolului al XIX-lea, devine un nume respectat în Europa, măcar prin puterea de a sfida conveniențele. Se îmbracă fistichiu și face figură de excentrică: „Peste rochiile albe de mătase stil tunică, împodobite cu bijuterii pe cît de mari, pe atît de false, la care doar efectul decorativ conta, Elisabeta a asortat dantele făcute chiar de ea, în colaborare cu doamnele de onoare... Regina se înfășura în ample mantouri informe, garnisite adesea cu blănuri rare, împopoțonîndu-se cu pălărioare caraghioase, care aduceau a bonete de noapte. Îndrăznelile În felul în care se îmbrăca stîrneau sentimente amestecate, între mirare, hilaritate, milă..." (p.149).
Alături de regele Carol I, care a rămas proverbial prin echilibru și bun simț, Carmen Sylva a visat, poate, să fie o zeitate a vînătorii, o Diana zvăpăiată. Nu a reușit întotdeauna. A fost, totuși, perechea ideală pentru ilustrul monarh.
January 22, 2024
O biografie bine construită, cu multe informații istorice utile pentru cei interesați de trecutul României. N-am citit nimic pînă acum din opera ei literară și citatele din carte nu mi-au trezit vreo curiozitate s-o fac de-acum încolo, dar personalitatea ei este într-adevăr remarcabilă și demnă de a rămîne în memoria istoriei
May 8, 2011
O carte scris/tradusă foarte prost; prea multe pagini se citesc ca niște pomelnice ale aiuritor de complicatelor relații de rudenie ale capetelor încoronate ale Europei; stilul, hagiografic -- de parcă toți încoronații tuturor timpurilor au fost crescuți și au trăit în ideea că sunt servitorii poporului lor, că singura lor grijă e să le facă ălora viața mai bună. Normal că n-a fost așa -- regina Elisabeta (a.k.a. „Carmen Sylva”) a fost una dintre excepții.
Dincolo de narațiunea lui GBP, așa păguboasă cum e ea, se află o mulțime de bijuterii -- de găsit în pasajele de scrisori ale Elisabetei sau în aforismele din Pensées d'une reine care stau drept motto-uri pentru fiecare capitol. Regina a fost o femei cu totul deosebită, intelectuală într-o vreme când educația femeilor era descurajată, independentă, pe deasupra feministă și... republicană!
Iaca exemple de bijuterii de pe coroana Elisabetei de Wied, regină de România:
Dincolo de narațiunea lui GBP, așa păguboasă cum e ea, se află o mulțime de bijuterii -- de găsit în pasajele de scrisori ale Elisabetei sau în aforismele din Pensées d'une reine care stau drept motto-uri pentru fiecare capitol. Regina a fost o femei cu totul deosebită, intelectuală într-o vreme când educația femeilor era descurajată, independentă, pe deasupra feministă și... republicană!
Iaca exemple de bijuterii de pe coroana Elisabetei de Wied, regină de România:
Nu pot decât să simpatizez cu social-democrații, mai ales când constat că marii boieri sunt niște leneși și niște depravați; la urma urmelor, acești oameni de treabă, social-democrații, nu doresc decât ce e în firea lucrurilor: egalitatea. Regimul republican este singurul rezonabil: n-am să înțeleg niciodată aceste popoare absurde, care încă ne mai suportă. [pp. 13-14]sau
Soarele este primul iubit al florii
Pentru tinerele fete, soarele este uneori
o lampă pe jumătate stinsă.
Cum vreți ca ele să înflorească? [la p. 63]
June 24, 2021
Iisus a fost răstignit, Socrate a fost otrăvit, Fidias a fost acuzat de furt!… Aproape că este o onoare să fii astfel tratat de către contemporani.'
Acum o sută de ani, Carmen Sylva, Elisabeta, Regina îndepărtatei Românii, apărea deseori pe prima pagină a presei franceze. Chiar dacă astăzi este greu de crezut, tot ce făcea, interviurile sau fotografiile ori articolele erau o binecuvântare pentru revistele feministe sau pentru cele foarte populare. Ea întruchipa o regină „model” suferind din pricina nedreptăţilor îndurate din partea celorlalţi şi mai ales din partea soţului sau, Regina pioasa, cu suflet caritabil şi o mare artistă, un fel de reîncarnare revăzută şi îmbunătăţită a celeilalte Elisabete, Sfânta din Turingia, care-i precedase cu şapte sute de ani. Notorietatea sa era atât de mare, încât o importantă parte din teritoriul Ţării de Foc îi poartă numele, ca de altfel şi numeroase obiecte ce se găsesc la vânzare, la îndemâna oricui: veşminte, ţesături sau feluri de mâncare.
Uneori romantismul ei era chiar bomba care incendia paginile ziarelor de scandal şi asta într-o asemenea măsură, încât L 'Echo de Paris crease anume pentru ea, la începutul anilor 1890, o rubrică fixă, în care se sinucidea săptămânal, îşi pierdea minţile sau era pricina căderii foarte recentei dinastii româneşti. Această celebritate marcată de cele mai mari laude şi cele mai cumplite calomnii nu-i displăcea neapărat, pentru că avea temperamentul unei adevărate dive, născută parca spre a fi admirată ori pentru a străluci şi suferi.
Regina Elisabeta a României nu era deloc încântată de acest anonimat aurit impus de o Europă monarhică, unde în acea perioadă existau cel puţin şaptesprezece regine şi întregi cohorte de principese, cărora nu li se cerea decât să fie frumoase şi să aibă un tron într-o ţară importantă spre a se vorbi despre ele. „Ea niciodată n-a trecut drept o mare frumuseţe – scria în jurnalul său viitoarea Regină Maria a României –, dar avea un farmec învăluitor, căruia era imposibil să nu-i cazi victimă ori să nu te fascineze, măcar la început, încă de tânără avea părul complet alb, dar privirea intensă a ochilor săi albaştri era extrem de pătrunzătoare. Vocea foarte melodioasă îi sporea farmecul. Râdea deseori, lăsând sa i se vadă dinţii de un alb strălucitor; dar râsul ei contrasta în mod frapant cu expresia tragică a privirii. Acest patetism, acest tragic inefabil pe care îl răspândea trezea în toţi cei din preajma ei dorinţa de a-i alina povara. N-a trezit pasiuni, dar a ştiut să se facă admirată”.
Acum o sută de ani, Carmen Sylva, Elisabeta, Regina îndepărtatei Românii, apărea deseori pe prima pagină a presei franceze. Chiar dacă astăzi este greu de crezut, tot ce făcea, interviurile sau fotografiile ori articolele erau o binecuvântare pentru revistele feministe sau pentru cele foarte populare. Ea întruchipa o regină „model” suferind din pricina nedreptăţilor îndurate din partea celorlalţi şi mai ales din partea soţului sau, Regina pioasa, cu suflet caritabil şi o mare artistă, un fel de reîncarnare revăzută şi îmbunătăţită a celeilalte Elisabete, Sfânta din Turingia, care-i precedase cu şapte sute de ani. Notorietatea sa era atât de mare, încât o importantă parte din teritoriul Ţării de Foc îi poartă numele, ca de altfel şi numeroase obiecte ce se găsesc la vânzare, la îndemâna oricui: veşminte, ţesături sau feluri de mâncare.
Uneori romantismul ei era chiar bomba care incendia paginile ziarelor de scandal şi asta într-o asemenea măsură, încât L 'Echo de Paris crease anume pentru ea, la începutul anilor 1890, o rubrică fixă, în care se sinucidea săptămânal, îşi pierdea minţile sau era pricina căderii foarte recentei dinastii româneşti. Această celebritate marcată de cele mai mari laude şi cele mai cumplite calomnii nu-i displăcea neapărat, pentru că avea temperamentul unei adevărate dive, născută parca spre a fi admirată ori pentru a străluci şi suferi.
Regina Elisabeta a României nu era deloc încântată de acest anonimat aurit impus de o Europă monarhică, unde în acea perioadă existau cel puţin şaptesprezece regine şi întregi cohorte de principese, cărora nu li se cerea decât să fie frumoase şi să aibă un tron într-o ţară importantă spre a se vorbi despre ele. „Ea niciodată n-a trecut drept o mare frumuseţe – scria în jurnalul său viitoarea Regină Maria a României –, dar avea un farmec învăluitor, căruia era imposibil să nu-i cazi victimă ori să nu te fascineze, măcar la început, încă de tânără avea părul complet alb, dar privirea intensă a ochilor săi albaştri era extrem de pătrunzătoare. Vocea foarte melodioasă îi sporea farmecul. Râdea deseori, lăsând sa i se vadă dinţii de un alb strălucitor; dar râsul ei contrasta în mod frapant cu expresia tragică a privirii. Acest patetism, acest tragic inefabil pe care îl răspândea trezea în toţi cei din preajma ei dorinţa de a-i alina povara. N-a trezit pasiuni, dar a ştiut să se facă admirată”.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews