In Hastings şi Auckland, Noua Zeelandă, se încheagă o gaşcă de emigranţi din Anglia, România, Japonia etc. Povestitorul, Hansie, Katalin, Nicu Popa, Roland muncesc într-o livadă de mere, zugrăvesc, rulează jointuri, încearcă să comunice, să iubească, să obţină rezidenţa neozeelandeză şi să ducă „o viaţă de adevăr, linişte şi dreptate”. De fapt, viaţa pare să se scurgă pe lângă ei, dar se scurge cu un farmec straniu, care învăluie şi personajele, şi non-întâmplările lor.
Adrian Schiop a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia pedagogie - limba şi literatura română, a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj. Urmează, apoi, un Master în Lingvistică Integrală la Facultatea de Litere a aceleiaşi Universităţi. A lucrat ca profesor de limba şi literatura română (1997 - 2001, Cluj-Napoca), zugrav (2002, Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004 - 2010, Evenimentul Zilei, Prezent, Romania Liberă). A debutat în revista Fracturi (2001) şi a publicat două romane: pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009). In 2009, a fost inclus in antologia 100towatch, a celor mai promiţători 100 de artişti români, coordonată de Tom Wilson şi Miloš Jovanović.
Când, după ce am făcut rost de la un anticariat online de cartea asta și l-am rugat pe Schiop să-mi dea un autograf, la mișto, mi-a zis că e o vomă, n-am știut la ce se referă. Da, acum sunt de acord, cartea e o vomă, o amestecătură de personaje episodice și figurante care nu se mai termină, plus să nu mai zic de povestioarele SF de la început și de la final, care n-au nicio treabă cu moodu-ul (sau realismul brutal) din corpul propriu-zis al cărții.
Cu toate astea, nu pot să zic că nu mi-a plăcut deloc. Unele pasaje au fost șocante, altele chiar haioase, de plictisit nu m-am plictisit per total, deși unele pagini au fost mai greu de parcurs (mai ales ultima parte, zici că s-a plictisit să scrie pe parcurs).
Recomand tuturor fanilor Adi Schiop, dar și celor interesați de realitatea emigrării în țări străine în anii 2000. Eu am citit-o ca pe un reportaj mai mult decât ca pe un roman și m-am simțit mai câștigată.
De la prima fraza cartea este un plagiat. Gradul zero a fost scris deja de Roland Barthes. Comisia academica a Emiliei Seulean n-a sesizat aceasta oroare de copy-paste. Acest individ a preluat integral toate documentele personale de la care nu si-a cerut permis. Eu personal il acuz in nume propriu de fals intelctual. a fost o eroare tehnica sau un liber arbitru? Cine il gireaza? Am constatat ca isi aroga drepturi care nu ii apartin, prin care vrea sa se substituie intr-o persoana publica, prin aparitii la televiziune. Face trafic de influenta, pentru a obtine beneficii materiale. Exista un for care sa-mi apere drepturile mele intelctuale? M-am acreditat cu ocupatia de actionar la o biblioteca internationala, prin Comisia de comanditat, si constat ca munca mea nu este respectata. Beneficiile revenindu-i altei persoane, este caz penal. Prin intermediul telemuncii am fost cu totul denigrata. O singura persoana are ingerinta de a forma opinia publica, aceasta fiind membru al Asotiatei Psihologilor din Romania.