Muştele / Cu uşile închise / Morţi fără îngropăciune / Diavolul şi bunul Dumnezeu / Sechestraţii din Altona

by Jean-Paul Sartre

Sartre propune un teatru mitic, care transpune marile probleme ale epocii contemporane, la care ne ingaduie sa reflectam, in timp ce „imprejurari deosebite“ si „situatii limita“ forteaza personajele la o alegere vitala. Acestui continut moral, dar nu si moralizator, i se potrivesc o actiune scurta si violenta, o montare austera, o exprimare limpede, tensionata, sobra, pastrand ceva din „pompa“ antica si transformand reprezentatia intr-o adevarata ceremonie.

Genres: Theatre, Classics, Literature

544 pages, Paperback

First published January 1, 1964

About the author

Jean-Paul Charles Aymard Sartre was a French philosopher, playwright, novelist, screenwriter, political activist, biographer, and literary critic, considered a leading figure in 20th-century French philosophy and Marxism. Sartre was one of the key figures in the philosophy of existentialism (and phenomenology). His work has influenced sociology, critical theory, post-colonial theory, and literary studies. He was awarded the 1964 Nobel Prize in Literature despite attempting to refuse it, saying that he always declined official honors and that "a writer should not allow himself to be turned into an institution."
Sartre held an open relationship with prominent feminist and fellow existentialist philosopher Simone de Beauvoir. Together, Sartre and de Beauvoir challenged the cultural and social assumptions and expectations of their upbringings, which they considered bourgeois, in both lifestyles and thought. The conflict between oppressive, spiritually destructive conformity (mauvaise foi, literally, 'bad faith') and an "authentic" way of "being" became the dominant theme of Sartre's early work, a theme embodied in his principal philosophical work Being and Nothingness (L'Être et le Néant, 1943). Sartre's introduction to his philosophy is his work Existentialism Is a Humanism (L'existentialisme est un humanisme, 1946), originally presented as a lecture.

Reviews

[Emi Cordos · Rating 5 out of 5]

“Îmi vei da mâna și vom merge…
Încotro?
Nu știu, spre noi înșine.”
extraordinar

[Alex · Rating 4 out of 5]

- Te-a convins?
- Da, cu toate astea ma convinsese inca de la "Greata". Doar ca acolo e axat mai mult pe luciditate si timp.
- Bine, dar hai sa zici de piese.
- Pai Sartre prezinta in piesele lui multe din problemele omului modern: intrebari legate de cine suntem, cine e Dumnezeu, ce e frica, putem alege sau nu, ce efect au ceilalti asupra noastra. Na! "Mustele" - rescriere a povestei lui Oreste si a Electrei: despre alegeri si remuscari, despre religie si superstitii, despre vina. "Cu usile inchise" - cumva teatru absurd, de aici provine celebra "Iadul sunt ceilalti".Piesa este o vorbarie fara sens, dar pana la urma ce inseamna vorbaria dintre oameni. Si gandeste-te sa trebuiasca sa vorbesti cu alti doi oameni la nesfarsit, intru eternitate. Brrrr... "Morti fara ingropaciune" - un grup de oameni apartinand rezistentei franceze sunt prinsi si asteapta intr-o camera sa fie torturati.
- Groaznic.
- Da, mi se pare piesa cea mai dura a lui Sartre. Discutiile celor din grup, zgomotele facute de cel torturat din camera alaturata. Alternarea perspectivelor: cea a prizonierilor vs cea a calailor (toti francezi de altfel). Oare viata isi mai pastreaza vreun sens cand niste oameni izbesc in tine pana-ti sfarama oasele?
- Vad ca te-a impresionat.
- Tot de acolo:
FRANCOIS: O sa am capul zdrobit, si ochii astia...
HENRI: Asta nu te mai priveste: n-o sa fii de fata ca sa te vezi .
- Si restul?
- "Diavolul si bunul Dumnezeu" este iarasi o piesa despre religie si politica. Este lunga, este de analizat. Este "Fiinta si neant" in varianta teatrala.
HEINRICH: Pentru ca nu esti luat in seama. Chinuieste-i pe cei slabi sau schingiueste-te pe tine, saruta buzele desfranate sau ale unui lepros. Mori de privatiuni sau de voluptate: lui Dumnezeu nici nu-i pasa.
GOETZ: Atunci cine e luat in seama?
HEINRICH: Nimeni; omul e un neant. ....
GOETZ: ... nimic. Dumnezeu nu ma vede, Dumnezeu nu ma aude, Dumnezeu nu ma cunoaste. Vezi tu golul asta deasupra capetelor noastre? Acesta e Dumnezeu. Vezi tu spartura asta in usa? Acesta e Dumnezeu. Vezi groapa asta in pamant? E tot Dumnezeu. Tacerea este Dumnezeu. Absenta este Dumnezeu. Dumnezeu este singuratatea oamenilor. Nu eram decat eu: singur am hotarat Raul; singur am nascocit Binele.
- Si "Sechestratii din Altona"?
- Nu stiu, pe asta am lasat-o pe alta data. Am citit-o pe sarite si am inteles in mare masura despre ce este vorba. Vina, al doilea razboi mondial, sindrom de stress posttraumatic, familie. Nu stiu, nu m-a mai prins.
- E nevoie de o anumita stare de spirit pentru Sartre?
- Da. E greu si temele pe care le propune nu sunt facile. Dar imi place scriitura lui: este dura, nu il protejeaza pe cititor. Dimpotriva. Dupa ce citesti asa ceva, nu te mai poti intoarce la povesti dulci a la Coehlo sau Allende.
- Vei citi si ultima piesa?
- Nu stiu inca. Dupa primul act mi s-a parut asa moale, parca ar vrea si nu mai poate. prea mult Gelabar. Ah, si am in plan sa caut pe youtube ceva reprezentatii ale acestor piese. Sper doar sa nu fie in franceza...

[Traian · Rating 5 out of 5]

In fiecare piesa din volum avem situatii exceptionale folosite pentru a aduce in discutie din perspective diferite ce inseamna a fi om, a trai, a experimenta realitatea. Daca in Mustele vedem omul care condamna zeii si propavaduieste libertatea individuala si responsabilitatea alegerilor ca eliberare fata de acestia, in celelalte piese sunt prezentate alte unghiuri asupra vietii si alegerilor care ne fac oameni de multe ori duse la extrem.

Personal, Morti fara ingropaciune este piesa cea mai reusita din volum, prin varietatea perspectivelor. Moartea iminenta pune tineretea si datoria in antiteza, fiecare avand o voce diferita, dorinta de a trai indiferent de cost versus sacrificiul personal pentru a-i salva pe ceilalti.

[Nicoleta Giurgi · Rating 4 out of 5]

Wtf Muștele

09.10.2025: Sechestrații din Altona- “Acest secol este o femeie; naşte. Veți condamna-o voi pe mama voastră?” 😭👹

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Un salon în stil Napoleon al III-lea. Pe cămin o statuetă de bronz.
GARCIN (intra şi se uită înjur): Deci asta e.
BĂIATUL: Asta e.
GARCIN: Va să zică aşa e...
BĂIATUL: Aşa e.
GARCIN: Mă... mă gîndesc că, după un timp oarecare, te obişnuieşti cu mobilierul.
BĂIATUL: Depinde de persoană.
GARCIN: Toate odăile sînt la fel?
BĂIATUL: Aş, de unde. Ne sosesc chinezi, hinduşi. Ce vreţi să facă inşi ca ei cu un fotoliu Napoleon al III-lea?
GARCIN: Dar eu ce vrei să fac cu el? Ştii cine am fost? Eh! N-are nici o importanţă, în definitiv, am stat toată viaţa într-o casă cu mobilier care nu-mi plăcea şi am fost pus în situaţii false; adoram să fie aşa. O situaţie falsă într-o sufragerie Ludovic-Filip, ce zici, ţi-ar suride?
BĂIATUL: Nici într-un salon Napoleon al III-lea nu e prea rău, o să vedeţi.
GARCIN: Aşa? Bine. Bine, bine, bine. (Se uită în jurul lui.) Totuşi, nu m-aş fi aşteptat... Ştii, cred, ce se povesteşte pe-acolo?
BĂIATUL: Despre ce?
GARCIN: Păi... (cu un gest vag şi larg) despre toate astea.
BĂIATUL: Cum puteţi crede prostiile alea? Le spun doar per­soane care n-au pus niciodată piciorul pe-aici. Fiindcă, mă rog, dacă ar fi venit pe la noi...
GĂRCIN: Evident.
Rid amîndoi.