What do you think?
Rate this book
Villette (2 volumes) #2
Villette. Tom 2
Zimna, lecz czekająca na miłość, zagubiona i jednocześnie wiedząca, czego chce... Lucy Snow to jedna z najciekawszych i najbardziej intrygujących bohaterek literatury XIX wieku. A przy tym bardzo współczesna. Pozbawiona rodziny i środków do życia, opuszcza rodzinną Anglię, by pracować jako nauczycielka w szkole w Villette. Tam poznaje dwóch mężczyzn, którzy odmienią jej życie. Ale – czy na lepsze? Kapitalny, dopracowany w każdym szczególe portret nietuzinkowej kobiety na barwnym tle epoki, pełen wydarzeń zaskakujących jak meandry ludzkich uczuć.
366 pages, Hardcover
First published January 1, 2012
3 people are currently reading
63 people want to read
About the author
Charlotte Brontë
2,138 books18.9k followersCharlotte Brontë was an English novelist, the eldest out of the three famous Brontë sisters whose novels have become standards of English literature. See also Emily Brontë and Anne Brontë.
Charlotte Brontë was born in Thornton, Yorkshire, England, the third of six children, to Patrick Brontë (formerly "Patrick Brunty"), an Irish Anglican clergyman, and his wife, Maria Branwell. In April 1820 the family moved a few miles to Haworth, a remote town on the Yorkshire moors, where Patrick had been appointed Perpetual Curate. This is where the Brontë children would spend most of their lives. Maria Branwell Brontë died from what was thought to be cancer on 15 September 1821, leaving five daughters and a son to the care of her spinster sister Elizabeth Branwell, who moved to Yorkshire to help the family.
In August 1824 Charlotte, along with her sisters Emily, Maria, and Elizabeth, was sent to the Clergy Daughters' School at Cowan Bridge in Lancashire, a new school for the daughters of poor clergyman (which she would describe as Lowood School in Jane Eyre). The school was a horrific experience for the girls and conditions were appalling. They were regularly deprived of food, beaten by teachers and humiliated for the slightest error. The school was unheated and the pupils slept two to a bed for warmth. Seven pupils died in a typhus epidemic that swept the school and all four of the Brontë girls became very ill - Maria and Elizabeth dying of tuberculosis in 1825. Her experiences at the school deeply affected Brontë - her health never recovered and she immortalised the cruel and brutal treatment in her novel, Jane Eyre. Following the tragedy, their father withdrew his daughters from the school.
At home in Haworth Parsonage, Charlotte and the other surviving children — Branwell, Emily, and Anne — continued their ad-hoc education. In 1826 her father returned home with a box of toy soldiers for Branwell. They would prove the catalyst for the sisters' extraordinary creative development as they immediately set to creating lives and characters for the soldiers, inventing a world for them which the siblings called 'Angria'. The siblings became addicted to writing, creating stories, poetry and plays. Brontë later said that the reason for this burst of creativity was that:
'We were wholly dependent on ourselves and each other, on books and study, for the enjoyments and occupations of life. The highest stimulus, as well as the liveliest pleasure we had known from childhood upwards, lay in attempts at literary composition.'
After her father began to suffer from a lung disorder, Charlotte was again sent to school to complete her education at Roe Head school in Mirfield from 1831 to 1832, where she met her lifelong friends and correspondents, Ellen Nussey and Mary Taylor. During this period (1833), she wrote her novella The Green Dwarf under the name of Wellesley. The school was extremely small with only ten pupils meaning the top floor was completely unused and believed to be supposedly haunted by the ghost of a young lady dressed in silk. This story fascinated Brontë and inspired the figure of Mrs Rochester in Jane Eyre.
Brontë left the school after a few years, however she swiftly returned in 1835 to take up a position as a teacher, and used her wages to pay for Emily and Anne to be taught at the school. Teaching did not appeal to Brontë and in 1838 she left Roe Head to become a governess to the Sidgewick family -- partly from a sense of adventure and a desire to see the world, and partly from financial necessity.
Charlotte became pregnant soon after her wedding, but her health declined rapidly and, according to biographer Elizabeth Gaskell, she was attacked by "sensations of perpetual nausea and ever-recurring faintness." She died, with her unborn child, on 31 March 1855.
Charlotte Brontë was born in Thornton, Yorkshire, England, the third of six children, to Patrick Brontë (formerly "Patrick Brunty"), an Irish Anglican clergyman, and his wife, Maria Branwell. In April 1820 the family moved a few miles to Haworth, a remote town on the Yorkshire moors, where Patrick had been appointed Perpetual Curate. This is where the Brontë children would spend most of their lives. Maria Branwell Brontë died from what was thought to be cancer on 15 September 1821, leaving five daughters and a son to the care of her spinster sister Elizabeth Branwell, who moved to Yorkshire to help the family.
In August 1824 Charlotte, along with her sisters Emily, Maria, and Elizabeth, was sent to the Clergy Daughters' School at Cowan Bridge in Lancashire, a new school for the daughters of poor clergyman (which she would describe as Lowood School in Jane Eyre). The school was a horrific experience for the girls and conditions were appalling. They were regularly deprived of food, beaten by teachers and humiliated for the slightest error. The school was unheated and the pupils slept two to a bed for warmth. Seven pupils died in a typhus epidemic that swept the school and all four of the Brontë girls became very ill - Maria and Elizabeth dying of tuberculosis in 1825. Her experiences at the school deeply affected Brontë - her health never recovered and she immortalised the cruel and brutal treatment in her novel, Jane Eyre. Following the tragedy, their father withdrew his daughters from the school.
At home in Haworth Parsonage, Charlotte and the other surviving children — Branwell, Emily, and Anne — continued their ad-hoc education. In 1826 her father returned home with a box of toy soldiers for Branwell. They would prove the catalyst for the sisters' extraordinary creative development as they immediately set to creating lives and characters for the soldiers, inventing a world for them which the siblings called 'Angria'. The siblings became addicted to writing, creating stories, poetry and plays. Brontë later said that the reason for this burst of creativity was that:
'We were wholly dependent on ourselves and each other, on books and study, for the enjoyments and occupations of life. The highest stimulus, as well as the liveliest pleasure we had known from childhood upwards, lay in attempts at literary composition.'
After her father began to suffer from a lung disorder, Charlotte was again sent to school to complete her education at Roe Head school in Mirfield from 1831 to 1832, where she met her lifelong friends and correspondents, Ellen Nussey and Mary Taylor. During this period (1833), she wrote her novella The Green Dwarf under the name of Wellesley. The school was extremely small with only ten pupils meaning the top floor was completely unused and believed to be supposedly haunted by the ghost of a young lady dressed in silk. This story fascinated Brontë and inspired the figure of Mrs Rochester in Jane Eyre.
Brontë left the school after a few years, however she swiftly returned in 1835 to take up a position as a teacher, and used her wages to pay for Emily and Anne to be taught at the school. Teaching did not appeal to Brontë and in 1838 she left Roe Head to become a governess to the Sidgewick family -- partly from a sense of adventure and a desire to see the world, and partly from financial necessity.
Charlotte became pregnant soon after her wedding, but her health declined rapidly and, according to biographer Elizabeth Gaskell, she was attacked by "sensations of perpetual nausea and ever-recurring faintness." She died, with her unborn child, on 31 March 1855.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
January 16, 2025
Lucy Snowe e un model de curaj, franchețe și rezistență în fața provocărilor vieții, cu un pic de naivitate care deseori ia forma unei arme de atac, căci prinsă în menghina unei provocări, se apără cum poate mai bine și aparenta ei făptură cenușie capătă glas și impune respect.
Astfel că își depășește rapid condiția și ajunge, de la îngrijitoarea răposatei domnișoare Marchmont, profesoara de engleză în pensionul de fete din Vilette.
Însă cititorul nu are cum să nu stea cu ochii în patru să vadă dacă acest personaj echilibrat, în ciuda vieții sale nefericite, ajunge să trădeze vreun fel de sentiment uman care i-ar putea umbri înțelepciunea de care dă mereu dovadă – invidie, răutate, gelozie –, având în vedere viața îmbelșugată (măcar de vise) a celor care o înconjoară. Căci, așa cum se autocaracterizează, Lucy Snowe pare că nu are nicio aspirație, niciun vis (cu excepția unuia care se înfiripă timid), ci se vede mereu ca pe o umbră pentru care situațiile zilnice sunt doar sarcini de îndeplinit și lucruri care o ajută să își câștige existența.
„Vilette” este un roman croit cu multă istețime și talent. E lăudabil cum Charlotte Bronte reușește să creeze un mănunchi de personaje cu ajutorul cărora redă atât de multe întâmplări și întorsături de situație. Cei cărora ai fi tentat să le acorzi cea mai mică atenție devin treptat cei care îți câștigă toată atenția și preiau rolurile principale.
Pe lângă toate acestea, finalul m-a lăsat cu inima frântă.
Astfel că își depășește rapid condiția și ajunge, de la îngrijitoarea răposatei domnișoare Marchmont, profesoara de engleză în pensionul de fete din Vilette.
Însă cititorul nu are cum să nu stea cu ochii în patru să vadă dacă acest personaj echilibrat, în ciuda vieții sale nefericite, ajunge să trădeze vreun fel de sentiment uman care i-ar putea umbri înțelepciunea de care dă mereu dovadă – invidie, răutate, gelozie –, având în vedere viața îmbelșugată (măcar de vise) a celor care o înconjoară. Căci, așa cum se autocaracterizează, Lucy Snowe pare că nu are nicio aspirație, niciun vis (cu excepția unuia care se înfiripă timid), ci se vede mereu ca pe o umbră pentru care situațiile zilnice sunt doar sarcini de îndeplinit și lucruri care o ajută să își câștige existența.
„Vilette” este un roman croit cu multă istețime și talent. E lăudabil cum Charlotte Bronte reușește să creeze un mănunchi de personaje cu ajutorul cărora redă atât de multe întâmplări și întorsături de situație. Cei cărora ai fi tentat să le acorzi cea mai mică atenție devin treptat cei care îți câștigă toată atenția și preiau rolurile principale.
Pe lângă toate acestea, finalul m-a lăsat cu inima frântă.
March 21, 2022
„Villette” de Charlotte Bronte
3/5 ⭐
După „Jane Eyre” am decis să fac o pauză în ceea ce privește lectura cărților scrise de una dintre surorile britanice, și anume – Charlotte. Pentru mine lectura ei a fost plictisitoare, abia așteptam să ajung la finalul mult dorit care m-a dezamăgit.
Dar să trec la „Villette”. Cartea (mai bine zis cărțile, pentru că am varianta de la Adevărul, în două volume) o am de ceva timp în bibliotecă, dar o tot amânam. Iată că în luna martie i-a venit rândul (datorită unui club de carte). Credeam că Villette este o fată...
Scrisă în 1853, cartea reprezintă o parte din viața lui Lucy Snowe, care, după ce rămâne orfană, își caută un rost prin lume, o sursă de existență. Mai întâi lucrează ca menajeră, guvernantă, iar apoi, când copilul la care lucra pleacă, se vede nevoită să ia și dânsa drumul spre Franța. Ajunsă într-un orășel - Villette, se angajează în calitate de profesoară de limbă engleză (ea neștiind boabă de franceză, însă este ambițioasă și studiază singură) la pensionul lui madame Beck. Aici face cunoștință cu noi personaje, cu timpul, reîntâlnește vechi cunoștințe, se menține pe poziții și pune la respect o ceată de adolescente neisprăvite și îngâmfate. Și tot aici se îndrăgostește, suferă, însă nu dă pe față amalgamul de sentimente care o potidesc (frică, iubire, ură). Pentru mine, protagonista acestui roman s-a asemănat prea mult cu Jane Eyre pentru a mă atrage. Mi s-a părut și această carte plictisitoare. M-au ținut în suspans evenimentele cu călugărița și deznodământul a fost unul firesc.
Da, un roman clasic, romanțios, cu o tânără puternică, ambițioasă, dar modestă și realistă.
Mi-a plăcut.
💌 "fericirea nu e un cartof, să-l plantezi în pământ şi să-l hrăneşti cu îngrăşăminte. fericirea este o slavă care străluceşte de undeva de sus şi coboară asupra noastră din ceruri. este o rouă divină pe care sufletul, în anume dimineţi de vară, o simte picurându-i din înflorirea de amarant şi din roadele de aur ale paradisului."
💐 "Sunt oameni care, văzându-se deodată pe o poziţie inferioară, se simt degradaţi din punct de vedere moral, şi consideră pierderea unor relaţii ca pe o pierdere a respectului faţă de ei înşişi. Şi nu au oare dreptate asemenea oameni să pună cel mai mare preţ pe situaţiile şi relaţiile care îi asigură împotriva unei asemenea decăderi? Dacă cineva crede că ar deveni demn de dispreţ în propriii săi ochi în cazul că s-ar afla pretutindeni că strămoşii săi au fost de neam simplu şi nu nobili, săraci şi nu bogaţi, muncitori şi nu capitalişti, ar mai fi atunci drept să-l condamnăm cu asprime pentru că ţine ascunse asemenea fapte, pentru că tresare, tremură, se chinuieşte gândindu-se la ameninţările pe care asemenea dezvăluiri le reprezintă pentru el? Cu cât trăim mai mult, cu atât ni se îmbogăţeşte experienţa de viaţă, şi cu atât mai puţin suntem înclinaţi să judecăm purtarea aproapelui nostru, să punem la îndoială înţelepciunea lumii. Oriunde ajungem să întâlnim o îngrămădire de mici sisteme de apărare de acest fel, fie că ele păzesc virtutea celui cast sau respectabilitatea omului de lume, e sigur că asemenea sisteme sunt necesare."
💌 "În ce mă priveşte, eram liniştită ştiind că sunt cunoscută cum trebuie acolo unde are pentru mine importanţă să fiu cunoscută. Restul nu mă atingea: naşterea, situaţia socială şi câştigurile intelectuale superficiale ocupau cam acelaşi loc în interesele şi gândurile mele, cam pe al treilea plan al importantei ca nişte chiriaşi modeşti cărora nu li se putea da în folosinţă decât un salonaş micuţ şi dormitorul cu vederea spre spatele casei."
💐 „neputința de a înțelege cum era posibil ca o ființă lipsită de un nume nobil, avere sau relații să-și mențină integritatea caracterului. În ceea ce mă privește, eram liniștită știind că sunt cunoscută cum trebuie acolo unde conta pentru mine să fiu cunoscută. Restul mă interesa prea puțin: nașterea, poziția socială și câștigurile intelectuale obscure ocupau cam același loc în preocupările și gândurile mele, cam pe al treilea plan ca importanță - ca niște chiriași neânsemnați cărora nu li se putea da în folosință decât un salonaș micuț și dormitorul cu vederea spre spatele casei.”
💌 „Îmi place să văd florile crescând nestingherite, în mediul lor natural, dar, când sunt culese, îmi pierd interesul pentru ele și nu-mi mai plac. Le privesc atunci ca pe niște făpturi dezrădăcinate și muritoare, și asemănarea lor cu viața noastră mă intristează. Nu ofer niciodată flori celor pe care îi iubesc. Nu doresc niciodată să le primesc din mâinile celor dragi.”
💐 „Cum or apărea în ochii acelui Dumnezeu, care a creat cerurile și pământul, care a dat suflare de viață tuturor viețuitoarelor din această lume, sau de pe acele stele ce strălucesc în depărtare - cum or apărea difetrențele dintre oameni? Dar așa cum Dumnezeu nu este limitat în timp și spațiu, tot așa nu este limitat de comparații și diferențieri. Nimicnicia noastră ne face să ne îngrădim, să ne-njosim unii pe alții; dar poate că nemărginita credință cuibărită în inimile noastre, adevărul și încrederea noastră desăvârșită în Lumina ce ne călăuzește pașii au o însemnătate mult mai mare pentru El, la fel ca mișcarea sateliților în jurul planetelor lor, a planetelor în jurul Soarelui lor, a Soarelui în jurul acelui imens și de nepătruns Necunoscut, imposibil de atins, atât de greu de imaginat fără un efort mental ieșit din comun.”
3/5 ⭐
După „Jane Eyre” am decis să fac o pauză în ceea ce privește lectura cărților scrise de una dintre surorile britanice, și anume – Charlotte. Pentru mine lectura ei a fost plictisitoare, abia așteptam să ajung la finalul mult dorit care m-a dezamăgit.
Dar să trec la „Villette”. Cartea (mai bine zis cărțile, pentru că am varianta de la Adevărul, în două volume) o am de ceva timp în bibliotecă, dar o tot amânam. Iată că în luna martie i-a venit rândul (datorită unui club de carte). Credeam că Villette este o fată...
Scrisă în 1853, cartea reprezintă o parte din viața lui Lucy Snowe, care, după ce rămâne orfană, își caută un rost prin lume, o sursă de existență. Mai întâi lucrează ca menajeră, guvernantă, iar apoi, când copilul la care lucra pleacă, se vede nevoită să ia și dânsa drumul spre Franța. Ajunsă într-un orășel - Villette, se angajează în calitate de profesoară de limbă engleză (ea neștiind boabă de franceză, însă este ambițioasă și studiază singură) la pensionul lui madame Beck. Aici face cunoștință cu noi personaje, cu timpul, reîntâlnește vechi cunoștințe, se menține pe poziții și pune la respect o ceată de adolescente neisprăvite și îngâmfate. Și tot aici se îndrăgostește, suferă, însă nu dă pe față amalgamul de sentimente care o potidesc (frică, iubire, ură). Pentru mine, protagonista acestui roman s-a asemănat prea mult cu Jane Eyre pentru a mă atrage. Mi s-a părut și această carte plictisitoare. M-au ținut în suspans evenimentele cu călugărița și deznodământul a fost unul firesc.
Da, un roman clasic, romanțios, cu o tânără puternică, ambițioasă, dar modestă și realistă.
Mi-a plăcut.
💌 "fericirea nu e un cartof, să-l plantezi în pământ şi să-l hrăneşti cu îngrăşăminte. fericirea este o slavă care străluceşte de undeva de sus şi coboară asupra noastră din ceruri. este o rouă divină pe care sufletul, în anume dimineţi de vară, o simte picurându-i din înflorirea de amarant şi din roadele de aur ale paradisului."
💐 "Sunt oameni care, văzându-se deodată pe o poziţie inferioară, se simt degradaţi din punct de vedere moral, şi consideră pierderea unor relaţii ca pe o pierdere a respectului faţă de ei înşişi. Şi nu au oare dreptate asemenea oameni să pună cel mai mare preţ pe situaţiile şi relaţiile care îi asigură împotriva unei asemenea decăderi? Dacă cineva crede că ar deveni demn de dispreţ în propriii săi ochi în cazul că s-ar afla pretutindeni că strămoşii săi au fost de neam simplu şi nu nobili, săraci şi nu bogaţi, muncitori şi nu capitalişti, ar mai fi atunci drept să-l condamnăm cu asprime pentru că ţine ascunse asemenea fapte, pentru că tresare, tremură, se chinuieşte gândindu-se la ameninţările pe care asemenea dezvăluiri le reprezintă pentru el? Cu cât trăim mai mult, cu atât ni se îmbogăţeşte experienţa de viaţă, şi cu atât mai puţin suntem înclinaţi să judecăm purtarea aproapelui nostru, să punem la îndoială înţelepciunea lumii. Oriunde ajungem să întâlnim o îngrămădire de mici sisteme de apărare de acest fel, fie că ele păzesc virtutea celui cast sau respectabilitatea omului de lume, e sigur că asemenea sisteme sunt necesare."
💌 "În ce mă priveşte, eram liniştită ştiind că sunt cunoscută cum trebuie acolo unde are pentru mine importanţă să fiu cunoscută. Restul nu mă atingea: naşterea, situaţia socială şi câştigurile intelectuale superficiale ocupau cam acelaşi loc în interesele şi gândurile mele, cam pe al treilea plan al importantei ca nişte chiriaşi modeşti cărora nu li se putea da în folosinţă decât un salonaş micuţ şi dormitorul cu vederea spre spatele casei."
💐 „neputința de a înțelege cum era posibil ca o ființă lipsită de un nume nobil, avere sau relații să-și mențină integritatea caracterului. În ceea ce mă privește, eram liniștită știind că sunt cunoscută cum trebuie acolo unde conta pentru mine să fiu cunoscută. Restul mă interesa prea puțin: nașterea, poziția socială și câștigurile intelectuale obscure ocupau cam același loc în preocupările și gândurile mele, cam pe al treilea plan ca importanță - ca niște chiriași neânsemnați cărora nu li se putea da în folosință decât un salonaș micuț și dormitorul cu vederea spre spatele casei.”
💌 „Îmi place să văd florile crescând nestingherite, în mediul lor natural, dar, când sunt culese, îmi pierd interesul pentru ele și nu-mi mai plac. Le privesc atunci ca pe niște făpturi dezrădăcinate și muritoare, și asemănarea lor cu viața noastră mă intristează. Nu ofer niciodată flori celor pe care îi iubesc. Nu doresc niciodată să le primesc din mâinile celor dragi.”
💐 „Cum or apărea în ochii acelui Dumnezeu, care a creat cerurile și pământul, care a dat suflare de viață tuturor viețuitoarelor din această lume, sau de pe acele stele ce strălucesc în depărtare - cum or apărea difetrențele dintre oameni? Dar așa cum Dumnezeu nu este limitat în timp și spațiu, tot așa nu este limitat de comparații și diferențieri. Nimicnicia noastră ne face să ne îngrădim, să ne-njosim unii pe alții; dar poate că nemărginita credință cuibărită în inimile noastre, adevărul și încrederea noastră desăvârșită în Lumina ce ne călăuzește pașii au o însemnătate mult mai mare pentru El, la fel ca mișcarea sateliților în jurul planetelor lor, a planetelor în jurul Soarelui lor, a Soarelui în jurul acelui imens și de nepătruns Necunoscut, imposibil de atins, atât de greu de imaginat fără un efort mental ieșit din comun.”
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 29, 2022
WOW
🦋Charlotte Brontë a creat o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului ce se remarcă mai ales prin caracterul puternic al protagonistei și naratoarei, Lucy Snowe. După cum multe persoane au mai spus, Lucy este ironică, misterioasă, uneori chiar nemiloasă cu cititorului într-un mod cât se poate de plăcut. Povestea lui Jane Eyre stârnește compasiunea, milă, încredere, destul de evident aș zice, însă, în cazul protagonistei romanului "Villette", înainte de toate acestea cititorul simte o puternică admirație. Ea nu cere compasiune, nu dorește să fie în centrul atenției, ci din contră, se dezvăluie cititorului tocmai prin modul în care ea percepe și descrie lumea. Este o stoică îndârjită poate pentru cititor și pentru cei din jur, însă, Paul Emmanuel ne luminează și ne arată partea epicureiană, însetată de viață și de cunoaștere.
🦋Tocmai aici privitorii greșesc și tocmai de asta am adorat plot twistul amoros. Graham o admira, însă nu pentru ceea ce era ea în esență, ci pentru atitudinea impecabilă pe care o arată, inteligența, luciditatea și un pic, cazul clinic pe care îl reprezenta. Însă, Paul Emmanuel ne arată că Lucy nu este întotdeauna o privitoare, o femeie puternica dar robotică, ci, din contră ne evidențiază talentele ei, dorințele ei și nu în ultimul rând, datorita lui, ea cunoaște dragostea, gelozia, prietenia, grija, sentimente pe care nu le-a simțit niciodată sau poate atât de intens (căci nu este de lăsat atitudinea caldă a familiei Bretton, a Paulinei/Polly etc).
🦋Legat de admirația față de Lucy după cum aflăm, chiar dacă vag, viața ei nu a fost întocmai una lipsită de piedici și tocmai curajul ei de a confrunta noutatea (căci, până la urmă, sa părăsești țară natală pentru a ajunge într-o alta cu o cultură și religie diferită este o provocare, mai ales în contextul în care este o protestantă între catolici îndârjiți, chiar bigoți) și de a accepta oportunitățile mă inspiră.
🦋 Într-un final țin să menționez că fiecare personaj din cele 700 de pagini s-a dovedit a fi unic, bine conturat și important în firul narativ. Am rămas profund impresionată de final, căci deși ambiguu, un lucru este sigur: ✨Lucy își capătă mult dorita independență și este împlinită✨. Prefer poate varianta mai tristă, căci, precum și naratoare noastră menționează, totul se va reuni într-un loc mai bun...
🦋Este de menționat că în mare măsură pesimismul, latura tristă cu care este văzută viața și o parte din propria biografie lui Charlotte Brontë se reflectă în protagonista romanului. O parte din diegeza se inspiră din propria experiență trăită în Bruxelles, iar moartea fratelui și a surorilor și-a pus amprenta în ceea ce privește viziunea mai gri în care este reflectată lumea de către Lucy, fiind vorba însă de o durere asumată și de capacitatea de a aprecia, chiar și în asemenea condiții, frumusețea ce o înconjoară și aș păstra principiile bine stabilite.
🦋Chiar dacă m-am lungit, tot simt că nu am acoperit chiar tot ce voiam să ating, însă, ceea ce trebuie reținut și, de ce nu, pus și în practică este lecturarea romanului "Villette" căci, cu siguranță vă veți îndrăgostii de frumusețea orașului, a locuitorilor și de puternică protagonista care îi pășește "pragul".
🦋Câteva citate:
✨"Aveam senzaţia că, într-adevăr, aş fi fost în
stare să trăiesc emoția exprimării teatrale, să joc în spectacole dramatice, şi chiar că un asemenea tip de emoție s-ar i potrivit cu înclinaţiile mele naturale, nutrind, de asemenea, gândul că aş fi putut să-mi cultiv acest talent descoperit cu acest prilej. Acest gând mă bucura nespus, însă aveam
senzația că nu se potrivea deloc cu o fiinţă care îşi rezervase numai rolul de observator la spectacolul oferit de viață"
✨"-Însă singurătatea înseamnă tristeţe.
-Da, este tristețe. În viață însă există lucruri și mai
triste decât asta. Mai cruntă decât melancolia este durerea inimii frânte"
✨"Dar am trecut şi peste această durere. Viața rămâne viață, oricare i-ar fi suferințele, ochii şi urechile ne rămân cu simțurile lor, chiar dacă perspectiva unei imagini plăcute dispare şi sunetul care alină se cufundă în tăcere"
✨"Există o anumită stare de spirit în care te simți mai curând liniştit decât enervat de opiniile eronate ale celorlalți și, în acele zone ale personalității noastre în care nu putem fi cunoscuţi aşa cum se cuvine, cred că ne bucurăm atunci când suntem înțeleşi greşit sau nebăgați în seamă. Ce om onest, atunci
când e considerat, din greşeală, ca fiind un spărgător, nu se simte mai curând amuzat decât ofensat de această eroare?"
And my favorite
💖"Nicio luare peste picior malițioasă nu mi se părea mai găunoasă decât povețele date altcuiva de a-şi cultiva fericirea. La drept vorbind, ce voia să însemne o asemenea povață? Fericirea nu e un cartof, să-l plantezi în pământ, să-l prăşeşti şi să-i pui îngrăşăminte. Fericirea este o stare care iradiază strălucitor de undeva din înalturi, pogorându-se asupra noastră din tăriile paradisiace ale cerului. Este o rouă încărcată cu divinitate, pe care sufletul, în anumite dimineți de vară, o simte picurându-i din înflorirea de amarat şi din fructele de aur ale paradisului."
🦋Charlotte Brontë a creat o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului ce se remarcă mai ales prin caracterul puternic al protagonistei și naratoarei, Lucy Snowe. După cum multe persoane au mai spus, Lucy este ironică, misterioasă, uneori chiar nemiloasă cu cititorului într-un mod cât se poate de plăcut. Povestea lui Jane Eyre stârnește compasiunea, milă, încredere, destul de evident aș zice, însă, în cazul protagonistei romanului "Villette", înainte de toate acestea cititorul simte o puternică admirație. Ea nu cere compasiune, nu dorește să fie în centrul atenției, ci din contră, se dezvăluie cititorului tocmai prin modul în care ea percepe și descrie lumea. Este o stoică îndârjită poate pentru cititor și pentru cei din jur, însă, Paul Emmanuel ne luminează și ne arată partea epicureiană, însetată de viață și de cunoaștere.
🦋Tocmai aici privitorii greșesc și tocmai de asta am adorat plot twistul amoros. Graham o admira, însă nu pentru ceea ce era ea în esență, ci pentru atitudinea impecabilă pe care o arată, inteligența, luciditatea și un pic, cazul clinic pe care îl reprezenta. Însă, Paul Emmanuel ne arată că Lucy nu este întotdeauna o privitoare, o femeie puternica dar robotică, ci, din contră ne evidențiază talentele ei, dorințele ei și nu în ultimul rând, datorita lui, ea cunoaște dragostea, gelozia, prietenia, grija, sentimente pe care nu le-a simțit niciodată sau poate atât de intens (căci nu este de lăsat atitudinea caldă a familiei Bretton, a Paulinei/Polly etc).
🦋Legat de admirația față de Lucy după cum aflăm, chiar dacă vag, viața ei nu a fost întocmai una lipsită de piedici și tocmai curajul ei de a confrunta noutatea (căci, până la urmă, sa părăsești țară natală pentru a ajunge într-o alta cu o cultură și religie diferită este o provocare, mai ales în contextul în care este o protestantă între catolici îndârjiți, chiar bigoți) și de a accepta oportunitățile mă inspiră.
🦋 Într-un final țin să menționez că fiecare personaj din cele 700 de pagini s-a dovedit a fi unic, bine conturat și important în firul narativ. Am rămas profund impresionată de final, căci deși ambiguu, un lucru este sigur: ✨Lucy își capătă mult dorita independență și este împlinită✨. Prefer poate varianta mai tristă, căci, precum și naratoare noastră menționează, totul se va reuni într-un loc mai bun...
🦋Este de menționat că în mare măsură pesimismul, latura tristă cu care este văzută viața și o parte din propria biografie lui Charlotte Brontë se reflectă în protagonista romanului. O parte din diegeza se inspiră din propria experiență trăită în Bruxelles, iar moartea fratelui și a surorilor și-a pus amprenta în ceea ce privește viziunea mai gri în care este reflectată lumea de către Lucy, fiind vorba însă de o durere asumată și de capacitatea de a aprecia, chiar și în asemenea condiții, frumusețea ce o înconjoară și aș păstra principiile bine stabilite.
🦋Chiar dacă m-am lungit, tot simt că nu am acoperit chiar tot ce voiam să ating, însă, ceea ce trebuie reținut și, de ce nu, pus și în practică este lecturarea romanului "Villette" căci, cu siguranță vă veți îndrăgostii de frumusețea orașului, a locuitorilor și de puternică protagonista care îi pășește "pragul".
🦋Câteva citate:
✨"Aveam senzaţia că, într-adevăr, aş fi fost în
stare să trăiesc emoția exprimării teatrale, să joc în spectacole dramatice, şi chiar că un asemenea tip de emoție s-ar i potrivit cu înclinaţiile mele naturale, nutrind, de asemenea, gândul că aş fi putut să-mi cultiv acest talent descoperit cu acest prilej. Acest gând mă bucura nespus, însă aveam
senzația că nu se potrivea deloc cu o fiinţă care îşi rezervase numai rolul de observator la spectacolul oferit de viață"
✨"-Însă singurătatea înseamnă tristeţe.
-Da, este tristețe. În viață însă există lucruri și mai
triste decât asta. Mai cruntă decât melancolia este durerea inimii frânte"
✨"Dar am trecut şi peste această durere. Viața rămâne viață, oricare i-ar fi suferințele, ochii şi urechile ne rămân cu simțurile lor, chiar dacă perspectiva unei imagini plăcute dispare şi sunetul care alină se cufundă în tăcere"
✨"Există o anumită stare de spirit în care te simți mai curând liniştit decât enervat de opiniile eronate ale celorlalți și, în acele zone ale personalității noastre în care nu putem fi cunoscuţi aşa cum se cuvine, cred că ne bucurăm atunci când suntem înțeleşi greşit sau nebăgați în seamă. Ce om onest, atunci
când e considerat, din greşeală, ca fiind un spărgător, nu se simte mai curând amuzat decât ofensat de această eroare?"
And my favorite
💖"Nicio luare peste picior malițioasă nu mi se părea mai găunoasă decât povețele date altcuiva de a-şi cultiva fericirea. La drept vorbind, ce voia să însemne o asemenea povață? Fericirea nu e un cartof, să-l plantezi în pământ, să-l prăşeşti şi să-i pui îngrăşăminte. Fericirea este o stare care iradiază strălucitor de undeva din înalturi, pogorându-se asupra noastră din tăriile paradisiace ale cerului. Este o rouă încărcată cu divinitate, pe care sufletul, în anumite dimineți de vară, o simte picurându-i din înflorirea de amarat şi din fructele de aur ale paradisului."
January 10, 2017
Am simtit un gol in povestirile naratorului.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews