What do you think?
Rate this book
The Peoples of Europe
The Byzantines
Winner of the 2006 John D. Criticos Prize This book introduces the reader to the complex history, ethnicity, and identity of the Byzantines.
296 pages, Hardcover
First published December 1, 2006
10 people are currently reading
315 people want to read
About the author
Averil Cameron
64 books33 followersDame Averil Millicent Cameron, Professor of Late Antique and Byzantine History at the University of Oxford.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
June 9, 2020
kısa ve okunaklı bir bizans (siyasi ve askeri) tarihi değil bu kitap. bizansın dünyada -özellikle avrupada- nasıl algılandığını ve anıldığını ayrıca da bizansın bünyesinin ne olduğunu anlatmaya çalışıyor. tabi buna çok büyük merakı olmayan kişiler için yer yer sıkıcı gelebilecek uzatmalar da mevcut. bizans tarihine meraklı biri için okuma düzeyi inişler ve çıkışlar seyredebilir çünkü bazı konuları çok akıcı biçimde aktarırken bazı konularda kitabın genel bir özet olma niteliğini zedeleyecek şekilde çok fazla uzatıp bana göre gereksiz ayrıntılara boğmuş. bu da yer yer metinden uzaklaşmalara sebep veriyor.
ama tabi bizanslı nedir kimdir kimlerdendir diye merak edenler için ideal bir kitap diyebilirim. sarmadıysa okumayı bırakır yani insan zorla değil ya yine de bir şans verilebilir.
ama tabi bizanslı nedir kimdir kimlerdendir diye merak edenler için ideal bir kitap diyebilirim. sarmadıysa okumayı bırakır yani insan zorla değil ya yine de bir şans verilebilir.
May 20, 2016
3.5 stars
October 28, 2018
Letto per il corso di Civiltà Bizantina
L'ho trovato un libro interessante, sicuramente uno dei migliori testi che mi abbiano dato da leggere in questi quattro anni passati nei beni culturali (già quattro, ormai Sgarbi mi fa un baffo 🤣). Alcuni capitoli sono stati decisamente noiosi, la lista degli imperatori modello spesa poteva decisamente fare a meno di farmela, tanto sicuramente non mi imparerò tutti i loro nomi (cioè capiamoci, saranno anche importanti ma vorrei vivere). Sapevo già che non mi sarebbe servito a molto in termini di esame, ma il mio professore è talmente bravo e tenerone che leggerei qualunque cosa consigliasse ❤️.
L'ho trovato un libro interessante, sicuramente uno dei migliori testi che mi abbiano dato da leggere in questi quattro anni passati nei beni culturali (già quattro, ormai Sgarbi mi fa un baffo 🤣). Alcuni capitoli sono stati decisamente noiosi, la lista degli imperatori modello spesa poteva decisamente fare a meno di farmela, tanto sicuramente non mi imparerò tutti i loro nomi (cioè capiamoci, saranno anche importanti ma vorrei vivere). Sapevo già che non mi sarebbe servito a molto in termini di esame, ma il mio professore è talmente bravo e tenerone che leggerei qualunque cosa consigliasse ❤️.
maybe-read-sometime
August 4, 2010Seems a little dry, style-wise. Yes, I am still in search of the perfect (for me) Byzantine history book.
March 14, 2022
Pentru cei mai mulţi istorici, Bizanţul este o absenţă.
Câteva exemple vor fi de ajuns. Să începem cu istoria intelectuală: în volumul intitulat Medieval Philosophy, al doilea din seria A New History of Western Philosophy, publicat în 2005 de Oxford University Press, citim că aproximativ din anul 600 d.Hr. „filosofia a intrat într-o stare de hibernare pentru două secole”. Hibernarea poate presupune şi o deşteptare, dar orice deşteptare ar fi putut avea loc este pur şi simplu ignorată în restul volumului. Un alt exemplu poate fi găsit în dezbaterea despre naţiuni şi naţionalism. Unii, precum Anthony D. Smith, au pledat împotriva opiniei predominante că naţiunile şi naţionalismul sunt vlăstarele modernităţii şi au examinat problema existenţei naţiunilor în Antichitate. Însă, în timp ce discuţia despre posibile exemple timpurii include Egiptul antic, Grecia clasică, Edomul, Arpadul, Aramul şi Armenia, Bizanţul este de negăsit. Două volume recente despre sfârşitul Imperiului Roman nu fac decât să amintească în treacăt faptul că, în Răsărit, Imperiul Roman nu a „căzut”, ci s-a perpetuat până la cucerirea Constantinopolului de către otomani în anul 1453. O cercetare privind Eurasia în secolul al XI-lea al erei creştine, din perspectiva istoriei universale, nu face decât să remarce că unii specialişti în istoria Bizanţului s-au întrebat de ce reforma şi renaşterea acestuia din secolul al XI-lea au fost „cu mult mai puţin radicale decât în teritoriile latine”. În sfârşit – şi acum nu este nicio surpriză –, Bizanţul este, de asemenea, absent din discuţiile despre afirmarea individului (în Occident), pe când într-o interesantă culegere de comentarii la o lucrare recentă despre istoria Mediteranei, care acoperă o perioadă ce se întinde până la anul 1000 d.Hr., singura menţiune a Bizanţului din index trimite la un pasaj în care Imperiul Bizantin este amintit doar în treacăt, deşi într-o cercetare în care Bizanţul măcar are o pondere. În acelaşi volum, într-o hartă generală intitulată „Mediterana în epoca greacă, romană şi medievală”, „Bizanţul” pare să fie utilizat ca nume pentru oraşul Constantinopol, care nu apare ca atare.
Câteva exemple vor fi de ajuns. Să începem cu istoria intelectuală: în volumul intitulat Medieval Philosophy, al doilea din seria A New History of Western Philosophy, publicat în 2005 de Oxford University Press, citim că aproximativ din anul 600 d.Hr. „filosofia a intrat într-o stare de hibernare pentru două secole”. Hibernarea poate presupune şi o deşteptare, dar orice deşteptare ar fi putut avea loc este pur şi simplu ignorată în restul volumului. Un alt exemplu poate fi găsit în dezbaterea despre naţiuni şi naţionalism. Unii, precum Anthony D. Smith, au pledat împotriva opiniei predominante că naţiunile şi naţionalismul sunt vlăstarele modernităţii şi au examinat problema existenţei naţiunilor în Antichitate. Însă, în timp ce discuţia despre posibile exemple timpurii include Egiptul antic, Grecia clasică, Edomul, Arpadul, Aramul şi Armenia, Bizanţul este de negăsit. Două volume recente despre sfârşitul Imperiului Roman nu fac decât să amintească în treacăt faptul că, în Răsărit, Imperiul Roman nu a „căzut”, ci s-a perpetuat până la cucerirea Constantinopolului de către otomani în anul 1453. O cercetare privind Eurasia în secolul al XI-lea al erei creştine, din perspectiva istoriei universale, nu face decât să remarce că unii specialişti în istoria Bizanţului s-au întrebat de ce reforma şi renaşterea acestuia din secolul al XI-lea au fost „cu mult mai puţin radicale decât în teritoriile latine”. În sfârşit – şi acum nu este nicio surpriză –, Bizanţul este, de asemenea, absent din discuţiile despre afirmarea individului (în Occident), pe când într-o interesantă culegere de comentarii la o lucrare recentă despre istoria Mediteranei, care acoperă o perioadă ce se întinde până la anul 1000 d.Hr., singura menţiune a Bizanţului din index trimite la un pasaj în care Imperiul Bizantin este amintit doar în treacăt, deşi într-o cercetare în care Bizanţul măcar are o pondere. În acelaşi volum, într-o hartă generală intitulată „Mediterana în epoca greacă, romană şi medievală”, „Bizanţul” pare să fie utilizat ca nume pentru oraşul Constantinopol, care nu apare ca atare.
February 27, 2021
A very well prepared introduction to the byzantine history.
It is very easy to understand as a person who is not so unfamiliar to the field yet not a specialist, I would recommend it to everyone who is interested.
Also the author is not boring you with so much details and you can explore other aspects and dimensions of its history, it totally made me look to the byzantines from a much more broader scale.
It is very easy to understand as a person who is not so unfamiliar to the field yet not a specialist, I would recommend it to everyone who is interested.
Also the author is not boring you with so much details and you can explore other aspects and dimensions of its history, it totally made me look to the byzantines from a much more broader scale.
August 14, 2022
Bazı bölümleri çok akıcı olmasa da konu özelinde bilgilendirici bir kitap diyebilirim.
En azından klasik batılı tarih anlatımının nasıl Bizans’ı doğulu kimliği dolayısıyla görmezden geldiğini veya yanlış bir şekilde işlediğine vurgu yapması açısından değerli.
En azından klasik batılı tarih anlatımının nasıl Bizans’ı doğulu kimliği dolayısıyla görmezden geldiğini veya yanlış bir şekilde işlediğine vurgu yapması açısından değerli.
July 12, 2009
Cross-listed from Amazon.com:
The Byzantines is a good little book that is limited by its format and the author's lack of ambition for the book. As part of a series on different "nationalities", the book must try somehow to take the people of an empire that lasted over a millenium and alternately survived, prospered and declined during many radically different cultural contexts into a comprehensible unit over the course of just 200 relatively breezy and accessible pages. Cameron tries to do this in part by setting up a battle with the reader's assumed presumptions, spending much time disabusing a straw man educated in Western European and North American surveys and standard texts of his prejudices. What is it to be a "Byzantine"? Cameron makes it clear that it is not what "we" expect: devoutly Orthodox, autocratic, and forever backward in comparison to the ancients. He simultaneously does acknowledge the importance of Orthodoxy to the empire, and gives us a small taste of how the faith and its place in Byzantine society change over time.
However, Cameron only barely begins to get past what the Byzantines are not to get deeply into what they, at different periods and in different contexts, are. In part because of length limitations, Cameron regularly finds himself wandering back and forth across over 1000 years to have relatively superficial discussions about "Byzantine Art" or "Byzantine Literary Culture". We get only a very brief and summary look at the remarkably different experiences and accomplishments of, for example, Anatolia and Syria during the Muslim conquests, Dalmatia during the years when it was caught between Venice and Constantinople, Justinian's Italian and Andalusian territories, or the growth of the national churchs in Bulgaria and Serbia. Cameroon's analysis of the Byzantines also focuses rather heavily on the Greek language culture, and less on the Syriac, Slavic, Turkic and other strains of the empire and its people, and their influence on the Greek core. It may have been more useful to tackle some of the historical problems through a series of vignettes of discrete periods or people (much in the way Maria Rosa Menocal, for example, tackles a similar problem in her marvelous many-century survey of medieval Andalusia, the The Ornament of the World: How Muslims, Jews and Christians Created a Culture of Tolerance in Medieval Spain).
This book is a nifty little introduction for someone who is looking for an introduction, with a number of well-thought out points. It also does a good job of introducing the reader to a wide range of debates about and important texts discussing Byzantine history. However, the book is also a woefully incomplete beginning to a larger project. I am glad I read the Byzantines, and will recommend it happily to others and look for something else, something longer and more focused, by Cameron to read. For example, his book on Procopius, the historian, functionary, and soldier ( Procopius and the Sixth Century), looks mighty interesting.
The Byzantines is a good little book that is limited by its format and the author's lack of ambition for the book. As part of a series on different "nationalities", the book must try somehow to take the people of an empire that lasted over a millenium and alternately survived, prospered and declined during many radically different cultural contexts into a comprehensible unit over the course of just 200 relatively breezy and accessible pages. Cameron tries to do this in part by setting up a battle with the reader's assumed presumptions, spending much time disabusing a straw man educated in Western European and North American surveys and standard texts of his prejudices. What is it to be a "Byzantine"? Cameron makes it clear that it is not what "we" expect: devoutly Orthodox, autocratic, and forever backward in comparison to the ancients. He simultaneously does acknowledge the importance of Orthodoxy to the empire, and gives us a small taste of how the faith and its place in Byzantine society change over time.
However, Cameron only barely begins to get past what the Byzantines are not to get deeply into what they, at different periods and in different contexts, are. In part because of length limitations, Cameron regularly finds himself wandering back and forth across over 1000 years to have relatively superficial discussions about "Byzantine Art" or "Byzantine Literary Culture". We get only a very brief and summary look at the remarkably different experiences and accomplishments of, for example, Anatolia and Syria during the Muslim conquests, Dalmatia during the years when it was caught between Venice and Constantinople, Justinian's Italian and Andalusian territories, or the growth of the national churchs in Bulgaria and Serbia. Cameroon's analysis of the Byzantines also focuses rather heavily on the Greek language culture, and less on the Syriac, Slavic, Turkic and other strains of the empire and its people, and their influence on the Greek core. It may have been more useful to tackle some of the historical problems through a series of vignettes of discrete periods or people (much in the way Maria Rosa Menocal, for example, tackles a similar problem in her marvelous many-century survey of medieval Andalusia, the The Ornament of the World: How Muslims, Jews and Christians Created a Culture of Tolerance in Medieval Spain).
This book is a nifty little introduction for someone who is looking for an introduction, with a number of well-thought out points. It also does a good job of introducing the reader to a wide range of debates about and important texts discussing Byzantine history. However, the book is also a woefully incomplete beginning to a larger project. I am glad I read the Byzantines, and will recommend it happily to others and look for something else, something longer and more focused, by Cameron to read. For example, his book on Procopius, the historian, functionary, and soldier ( Procopius and the Sixth Century), looks mighty interesting.
July 28, 2018
YOU. MUST. READ. IT.
I'm not kidding, coolest and most glorious empire ever. If you're ever tired of the 'West' but find the 'East' just sort of....lame...? Then you've got to read this and mourn the loss of your homeland.
Displaying 1 - 9 of 9 reviews