Acest roman constituie poate proiectul cel mai ambitios al lui Mircea Eliade, acela de a configura un Zeitgeist, plasandu-se astfel alaturi de romancieri europeni redutabili. Romanul recapituleaza toate temele esentiale pentru opera lui Eliade, teme care-si gasesc ecoul atat in proza si dramaturgia sa cat si in opera stiintifica sau in publicistica. In acelasi timp, romanul reprezinta un mare semn de adio, este un roman al despartirilor, al rupturilor, al unei lumi disparute care va continua sa-l obsedeze pe scriitor si asupra careia acesta va mai reveni, dar niciodata cu acest suflu, cu o astfel de anvergura.
Romanian-born historian of religion, fiction writer, philosopher, professor at the University of Chicago, and one of the pre-eminent interpreters of world religion in the last century. Eliade was an intensely prolific author of fiction and non-fiction alike, publishing over 1,300 pieces over 60 years. He earned international fame with LE MYTHE DE L'ÉTERNAL RETOUR (1949, The Myth of the Eternal Return), an interpretation of religious symbols and imagery. Eliade was much interested in the world of the unconscious. The central theme in his novels was erotic love.
"Nici d-ta nu înțelegi. Prea bine nu înțeleg nici eu. Poate te-am întâlnit si m-am îndrăgostit de dumneata ca să mă înveți ceva. Invață-mă atunci! Spune-mi de ce mi-ai apărut în cale. Nu te-am întâlnit aşa, din întâmplare, doar ca să flirtez cu dumneata. Nu mi-am înșelat niciodată soția. Dar am simțit, întâlnindu-te, că mi s-a făcut un semn."
Romanul Noaptea de sânziene este cunoscut și sub denumirea de Pădurea interzisă (The Forbidden Forest). Acțiunea acestuia se petrece între anii 1936 și 1948, o epocă zbuciumată, înaintea, în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial. Personajele, bineînțeles, sunt intelectuali cu idei și dorințe proprii, conștienți sau inconștienți de situația în care se află într-un anumit timp al existenței lor. Personajul principal al romanului este Ștefan Viziru. Întreaga acțiune se petrece în jurul său. Ștefan pare să fie un alter ego al autorului. Prin ochii săi se pot observa realitățile „romanului - roman”, a narațiunii care trebuie să existe în contemporaneitate așa cum a existat și încă există mitul. Sunt evidențiate atrocitățile războiului și acțiunile regimului sovietic, imediat după război. Închisorile, legionarii, comuniștii, situația intelectualilor, oportuniștii. Se pot afla lucruri importante din punct de vedere istoric despre: -ascensiunea fascismului, rebeliunea Gărzii de Fier, în 1941; -dictatura militară a lui Antonescu, care, în 1941, i s-a alăturat lui Hitler, pentru atacarea Uniunii Sovietice; -impunerea în țară a brutalului regim stalinist; -cutremurul din 1940, -seceta din Moldova, în 1946 etc. Evident, marcantă a fost situația intelectualilor. Chiar și înainte de război Ștefan Viziru fusese arestat pentru că era considerat legionar. Războiul îl prinde în Londra, acolo unde este intervievat ca spion.
Dacă în România „obsedantului deceniu” nu îşi făceau loc decât scrieri cu tentă politică, aservite sistemului, literatura trebuind să devină şi ea o rotiţă şi un şurub în marele sistem pe cale de a se construi, situaţia se prezintă diferit pentru autorii care plecaseră din ţară şi care beneficiau de un mediu şi condiţii normale. Astfel se explică apariţia unei cărţi precum Noaptea de Sânziene a lui Mircea Eliade, în 1955, la editura Galimard, perioadă în care la noi în ţară cu greu puteau ieşi spre publicare scrieri care să mai păstreze ceva din criteriul estetic.
A imagina posibilitatea apariţiei unui asemenea roman în spaţiul cultural românesc este o utopie. Este clar că cenzura nu ar fi dat niciodată aprobarea pentru un roman axat atât de mult pe discutarea unor teme precum istoria, timpul, evadarea din aceste unităţi – teme obsesive în opera lui Eliade. Deşi roman-frescă, cuprinzând conturarea unei generaţii de la sfârşit de interbelic, până în primii ani de după al doilea război mondial, Noaptea de Sânziene conţine şi un nivel abstract, în care îşi fac loc eternii visători ai lui Eliade, rătăciţi pe cine ştie ce culoar al timpului şi care nu ar mai fi încăput în spaţiul cultural procustizant al epocii comuniste. În plus, ar fi fost considerat un roman subversiv, prin afirmaţii de genul: „Nimic nu se alege din acest contact permanent cu Istoria; nu ne îmbogăţim cu nimic, nu descoperim nimic care să merite într-adevăr să fie descoperit”. (recenzie: http://bookaholic.ro/%E2%80%9Enoaptea...)
"'Tu mi-ai distrus viata. Poate că nu ți-ai dat niciodată seama, dar mi-ai distrus-o. Dacă nu te-aș fi întâlnit pe tine, probabil c-aș fi intâlnit o alta ca tine, și as fi iubit-o așa cum te-am iubit pe tine, și aș fi cunoscut și eu, ca toți ceilalți, odihna și iubirea. Dar te-am intâlnit pe tine si de atunci am rămas așa cum eram când te-am intâlnit.[...]Pe tine nu te mai iubeam de mult, dar nici pe alta nu mă mai puteam îndrăgosti. Viața mea a fost de atunci pustie" :,)
,,-Pretinde că ăsta e Timpul adevărat, continuă Ștefan. Ca și cum lucrul ăsta nu l-am ști, fiecare dintre noi, lucrul ăsta atât de evident: că Timpul trece, că e ireversibil... Dar eu tocmai asta îl întrebam: cum se face că Timpul nu trece pentru sfinți, cum se face că un sfânt nu simte lucrul ăsta pe care-l simțim noi: că trece Timpul. Un sfânt nu trăiește, ca noi, în Timp: trăiește numai în prezent, nu are trecut; pentru el, Timpul nu curge: într-un anumit fel, neînțeles, stă pe loc. Și eu tocmai asta îl întrebam: cum izbutește el, sfântul, un asemenea miracol, ca să nu mai simtă timpul trecând prin el, măcinându-l, ucigându-l cu încetul?..."
,,-Este foarte adevărat, este întocmai așa. Tot ce nu aparține lumii noastre seamănă cu restul lumii noastre. Am citit odată că Făt-Frumos trebuia să ghicească un măr de aur dintr-o sută de mere care erau numai poleite cu aur. Dacă nu ghicea i se tăia capul. Cu noi se întâmplă exact același lucru. Ca să putem ieși din pântecele balenei, trebuie să ghicim, printre miliardele de lucruri ale lumii noastre acel unic exemplar care nu aparține lumii noastre, dar care, aparent, nu se deosebește întru nimic de celelalte miliarde de lucruri la fel cu el. Dacă nu-l ghicim, suntem pierduți, ni se taie capul. Din fericire, ni s-a lăsat o viață întreagă ca să-l ghicim. Dar dacă, până la moarte, nu-l ghicim - suntem pierduți."
,,[...] Ghicesc în acest simbolism solidaritatea omului cu Firea întreagă; întreaga viață cosmică suferă și se ofilește prin nepăsarea omului față de problemele centrale. Uităm să ne punem întrebarea justă, pierzându-ne timpul cu futilități sau întrebări frivole, ne omorâm nu numai pe noi, ci omorâm prin moarte lentă și sterilizare o părticică din Cosmos. Aș putea merge și mai departe. Aș putea presupune că oamenii continuă să trăiască sănătoși și Cosmosul își continuă ritmurile datorită exclusiv întrebărilor pe care și le pun acei câțiva aleși care, asemenea lui Parsifal, pătimesc pentru lenea noastră spirituală. Poate că am deveni, peste noapte, sterpi și bolnavi dacă n-ar exista, în fiecare țară și în fiecare moment istoric, anumiți oameni hotărâți și luminați, care să-și pună întrebarea justă... Și n-ar fi destul exclus ca haosul și catastrofa în care ne pregătim să intrăm și noi să se datoreze, în ultimă instanță, dispariției acestor oameni hotărâți și luminați, sau faptului că nimeni nu se mai îndreaptă spre ei ca să le pună, din nou, întrebarea justă..."
This entire review has been hidden because of spoilers.
Mă gândeam că voi fi șocat de cât de bun este acest roman. Am terminat volumul unu și pe al doilea clar nu îl voi citi. Nu este cine știe ce. Prozele lui mai scurte sunt mult superioare monstrului ăsta.
"Nu ne putem împotrivi acestui destin. Dar avem măcar datoria să protestăm împotriva lui. Și eu cel puțin, nu am alt mijloc de a protesta decât refuzând să fiu confiscat, macerat și terorizat de acest destin."
"Istoria mă va omorî, dar nu va omorî un sclav - ci un om liber, care a știut să-și smulgă măcar o frântură din viața lui teroarei istoriei."
"Iar dacă în acel moment cade o bombă și mă omoară, mă omoară, cum vă spuneam, ca om liber - iar nu ca sclav; căci mă omoară cu mintea fermecată de geniul unui mare poet, iar nu cu mintea unui om care se întreabă dacă s-au depărtat sau nu de adăpostul lui."
„- În fond, îl întrerupse secretarul de presă, este un fel de turn de fildeș... - Nu este exact un turn de fildeș, pentru că nu fug de realitatea istorică, îmi apăr doar libertatea de a mă smulge din când în când din această realitate istorică pentru a regăsi o realitate mai esențială: poezia, mistica, filosofia, iubirea... (...) - Dar cu ce folos? întrebă al patrulea jucător. Dacă tot nu poți schimba nimic? - Deocamdată, datoria mea nu este să schimb ceva, ci să împiedic să fiu transformat într-o larvă de către actualitatea istoriei. Să-mi păstrez, adică, un minim de libertate pentru mai târziu...”
-Crezi că o mașină poate să dispară fără urme? -De ce nu? făcu Ioana, întorcându-se ca să-l poată privi mai bine. -Știam eu de ce te iubesc atât de mult, șopti Ștefan, înseninându-se. . . . "Noi nu suntem la fel ca ceilalți, noi ne iubim."
Noapte de Sânziene, volum 1, a 37-a din 2024, a 2-a de la Mircea Eliade.
Stefan (functionar) crede in magie, in mituri, in Piatra Filozofala. Stefan crede in oamenii care cred in magie, mituri, Piatra Filozofala.
Stefan are si o camera secreta, camera Sambo, camera in care este LIBER SA SE CONTRAZICA, LIBER SA CREADA CE-I PLACE.
Mai este un personaj fantastic, cu o incredere debordanta in fortele proprii, numitul Spiridon, CE PERSONAJ!! CE PERSONAJ!! CE PERSONAJ!!
Destinele lui Stefan si Partenie(un scriitor celebru) sunt strans legate si influentate de asemanarea izbitoare, nici nu-mi vine inca sa cred povestea, ce actiune si ce deznodamant pentru aceasta asemanare.
Stefan isi iubeste la nebunie sotia si este indragostit nebuneste de o alta femeie, cu aceeasi initiala.
Poti iubi doua persoane la fel, in acelasi timp? - Stefan crede ca doar sfintii pot.
Nu ai timp sa te plictisesti nicio secunda cu aceasta carte, este magica!
Are un mesaj foarte important: sa traiesti LIBER, nu constrans de teroarea istoriei contemporane (razboaie, tragedii etc). Atentie, nu sa te ascunzi de realitate, ci doar sa traiesti si sa gandesti LIBER.
Aceasta idee este a lui Stefan, care detasat la Londra, in plin Razboi Mondial, isi gasea cateva ore zilnic in care sa se ocupe de cu totul altceva in afara de razboi. De exemplu: citea, se gandea la familia lui in ipostazele pe care le dorea, poate la o petrecere, la plimbari, orice in afara de razboi. Spunea ca daca murea, macar sa moara gandind liber, nu ca un sclav.
“Un om traieste autentic cateva ceasuri la zece, cincisprezece ani.” - si sa fi fost doar aceasta propozitie si era suficienta pentru mine sa citesc cartea doar pentru a ajunge la acest pasaj!
Cand te gandesti ca a fost scrisa undeva intre 1949-1954, ca au trecut peste 70 de ani si este de actualitate si azi, cu atat mai mare impactul!
In timp ce citeam aceasta carte imi ziceam intruna "un roman-haos, dar un haos frumos". A fost nevoie sa parcurg cateva pagini bune pana sa ma obisnuiesc cu stilul in care a fost scrisa aceasta carte; autorul trece brusc de la un fir narativ la altul, dar tocmai prin acest fapt imi sporea atentia si m-a facut mai curioasa cu fiecare pagina. Triunghiul amoros, Stefan-Ioana-Ileana, m-a intrigat cel mai tare. Biris si Spiridon sunt de asemenea niste personaje complexe cu care empatizezi in cele mai inconfortabile stari ale lor. Nicio opera scrisa de Mircea Eliade nu m-a dezamagit pana acum; este si va fi scriitorul meu roman preferat.
Ștefan Viziru rătăcește copleșit de nostalgia paradisului perdut, căutând-o pe Ileana(Cosânzeana) pe care o cunoscuse într-o noapte de Sânzâiene, atunci când cerurile s-au deschis. Călătoria îl poartă prin labirint, spre eterna reîntoarcere. O rețea de semne(pădurea, mașina) și personaje îl duc mai aproape de sine
O carte pe care o recomand celor ce iubesc mistica și depășirea realului. Cartea deschide mintea spre imagini copleșitoare, care merită a fi văzute într-o viață. Aș reciti-o cu mare drag.