What do you think?
Rate this book
De l'arbre au labyrinthe
Depuis l'Antiquité, de multiples philosophies du signe et de l'interprétation se sont succédé, reflétant leur époque. Umberto Eco présente ici une sélection des nombreux essais qu'il a écrits sur le sujet. Cela va d'une vaste recherche sur deux représentations de notre connaissance, explicitées par les modèles de l'arbre et du labyrinthe, à deux études retraçant l'histoire de la métaphore, en passant par un essai sur la façon dont, au Moyen Age, on classait l'aboiement du chien et les autres cris d'animaux, ou par la relecture du commentaire chaotique de l'Apocalypse qu'a livrée Beatus de Liebana.
On y découvre encore une étude sur les techniques médiévales de falsification, une digression sur l'histoire de l'ars combinatoria de Lullo à pic de la Mirandole, un texte sur la recherche séculaire d'une langue parfaite, un autre sur la sémiotique implicite des Fiancés, pour en arriver à une série d'études sur Kant, Peirce, Croce, les théories sémantiques de Bréal et à une comparaison polémique avec la pensée "Faible".
On y découvre encore une étude sur les techniques médiévales de falsification, une digression sur l'histoire de l'ars combinatoria de Lullo à pic de la Mirandole, un texte sur la recherche séculaire d'une langue parfaite, un autre sur la sémiotique implicite des Fiancés, pour en arriver à une série d'études sur Kant, Peirce, Croce, les théories sémantiques de Bréal et à une comparaison polémique avec la pensée "Faible".
832 pages, Mass Market Paperback
First published January 1, 1990
34 people are currently reading
743 people want to read
About the author
Umberto Eco
947 books11.9k followersUmberto Eco was an Italian medievalist, philosopher, semiotician, novelist, cultural critic, and political and social commentator. In English, he is best known for his popular 1980 novel The Name of the Rose, a historical mystery combining semiotics in fiction with biblical analysis, medieval studies and literary theory, as well as Foucault's Pendulum, his 1988 novel which touches on similar themes.
Eco wrote prolifically throughout his life, with his output including children's books, translations from French and English, in addition to a twice-monthly newspaper column "La Bustina di Minerva" (Minerva's Matchbook) in the magazine L'Espresso beginning in 1985, with his last column (a critical appraisal of the Romantic paintings of Francesco Hayez) appearing 27 January 2016. At the time of his death, he was an Emeritus professor at the University of Bologna, where he taught for much of his life. In the 21st century, he has continued to gain recognition for his 1995 essay "Ur-Fascism", where Eco lists fourteen general properties he believes comprise fascist ideologies.
Eco wrote prolifically throughout his life, with his output including children's books, translations from French and English, in addition to a twice-monthly newspaper column "La Bustina di Minerva" (Minerva's Matchbook) in the magazine L'Espresso beginning in 1985, with his last column (a critical appraisal of the Romantic paintings of Francesco Hayez) appearing 27 January 2016. At the time of his death, he was an Emeritus professor at the University of Bologna, where he taught for much of his life. In the 21st century, he has continued to gain recognition for his 1995 essay "Ur-Fascism", where Eco lists fourteen general properties he believes comprise fascist ideologies.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 8 of 8 reviews
September 23, 2023
Un volum impresionant. Îți lasă impresia că, în materie de literatură medievală, Umberto Eco a citit tot. Studiile sale sînt remarcabile prin erudiție și ingeniozitate. Fiindcă nu are rost să descriu întregul volum, m-aș opri la ceea ce autorul a numit complexul lui Themistocle (p.70 sq).
Complexul în cauză nu denumeşte un fapt de psihologie strictă, precum complexele pe care le-a examinat Sigmund Freud (și urmașii). Nu este vorba de ceva asemănător complexului oedipian, să zicem. În acest caz, semnificaţia termenului „complex” este, am impresia, mai aproape de sensul pe care i-l dădea Gaston Bachelard, cînd vorbea, în Psihanaliza focului, despre complexul lui Empedocle. Dar complexul care l-a chinuit pe temutul general grec (sec.VI-V în. Hr) era, în primul rînd, un complex cultural.
Umberto Eco aminteşte că Themistocle – om înzestrat cu o memorie prodigioasă – se plîngea tocmai de faptul că nu mai putea uita nimic din ceea ce învățase cîndva. El nu avea nevoie de o artă a memoriei, ci de o artă a uitării: o ars oblivionis. Voia să uite, nu să reţină. Cuiva care i-a propus un instrument care să-i faciliteze memoria, Themistocle i-a ripostat, mărturisindu-i că „i-ar fi făcut mai bine dacă l-ar fi învăţat mai degrabă să uite decît să-şi amintească”. În orice caz, nu este recomandat să ai o memorie prea încărcată.
Cel care ţine minte cu mare precizie o mulțime de lucruri riscă să nu mai ţină minte nimic, iar memoria celui care, precum personajul Funes descris într-o povestire de neuitat redactată de Jose Luis Borges, reţine orice nu este un sprijin foarte bun pentru intelect şi raţionamente. Pentru a gîndi e nevoie de abstracţii. Iar cel ce reţine, precum Funes, fiecare nuanţă a frunzelor în amurg nu mai poate ajunge, dincolo de infinitatea senzațiilor, la conceptul de culoare.
Cu un complex al lui Themistocle se confruntă cultura îndeosebi după invenţia tiparului. Trăim fără tăgadă un exces al informaţiei. Într-o lume a abundenţei, pînă şi cărţile, pînă şi cunoştinţele, pînă şi manualele sînt în exces. Problema e, astăzi, aceea de a discrimina: trebuie să învățăm să alegem din această ofertă excesivă cunoştinţele utile şi să le trecem în uitare pe cele marginale. Dar este cu putinţă acest fapt? Nu putem uita deliberat, aşa cum voia Immanuel Kant, de pildă, să uite numele Lampe, după ce-l concediase pe servitorul cu acest nume.
În zadar a notat filosoful într-un carnet: „Numele Lampe nu mai trebuie ţinut minte!”. Notaţia însăşi este un semn că nu-l putea uita pe neprețuitul lui servitor izgonit…
***
Transcriu fișa de lectură pe tema „complexului”. În De oratore (II: 74), Cicero aminteşte cazul lui Themistocle. Deşi avea o memorie prodigioasă, Themistocle era nefericit. Problema lui nu era aceea de a ţine totul minte, ci aceea de a uita (pp.70-71). „Spaima excesului” de informaţie culminează după introducerea tiparului. În acest moment, are loc trecerea „de la primatul reminiscenţei la primatul uitării” (e citat Cevolini, 2006: 6). Este inventată o ars excerpendi, arta de a redacta fişe şi rezumate, pentru a putea reţine numai ceea ce se crede indispensabil şi a lăsa deoparte informaţiile marginale” (p.78). Culturile anulează „informaţia excedentară” sau o trec în latenţă (p.79). Deja în Libellus apologeticus, călugărul dominican Vincent de Beauvais (sec. XIII) se arăta înspăimîntat de creşterea peste măsură a cunoştinţelor: „pretutindeni, știința a sporit amețitor” (p.80).
Complexul în cauză nu denumeşte un fapt de psihologie strictă, precum complexele pe care le-a examinat Sigmund Freud (și urmașii). Nu este vorba de ceva asemănător complexului oedipian, să zicem. În acest caz, semnificaţia termenului „complex” este, am impresia, mai aproape de sensul pe care i-l dădea Gaston Bachelard, cînd vorbea, în Psihanaliza focului, despre complexul lui Empedocle. Dar complexul care l-a chinuit pe temutul general grec (sec.VI-V în. Hr) era, în primul rînd, un complex cultural.
Umberto Eco aminteşte că Themistocle – om înzestrat cu o memorie prodigioasă – se plîngea tocmai de faptul că nu mai putea uita nimic din ceea ce învățase cîndva. El nu avea nevoie de o artă a memoriei, ci de o artă a uitării: o ars oblivionis. Voia să uite, nu să reţină. Cuiva care i-a propus un instrument care să-i faciliteze memoria, Themistocle i-a ripostat, mărturisindu-i că „i-ar fi făcut mai bine dacă l-ar fi învăţat mai degrabă să uite decît să-şi amintească”. În orice caz, nu este recomandat să ai o memorie prea încărcată.
Cel care ţine minte cu mare precizie o mulțime de lucruri riscă să nu mai ţină minte nimic, iar memoria celui care, precum personajul Funes descris într-o povestire de neuitat redactată de Jose Luis Borges, reţine orice nu este un sprijin foarte bun pentru intelect şi raţionamente. Pentru a gîndi e nevoie de abstracţii. Iar cel ce reţine, precum Funes, fiecare nuanţă a frunzelor în amurg nu mai poate ajunge, dincolo de infinitatea senzațiilor, la conceptul de culoare.
Cu un complex al lui Themistocle se confruntă cultura îndeosebi după invenţia tiparului. Trăim fără tăgadă un exces al informaţiei. Într-o lume a abundenţei, pînă şi cărţile, pînă şi cunoştinţele, pînă şi manualele sînt în exces. Problema e, astăzi, aceea de a discrimina: trebuie să învățăm să alegem din această ofertă excesivă cunoştinţele utile şi să le trecem în uitare pe cele marginale. Dar este cu putinţă acest fapt? Nu putem uita deliberat, aşa cum voia Immanuel Kant, de pildă, să uite numele Lampe, după ce-l concediase pe servitorul cu acest nume.
În zadar a notat filosoful într-un carnet: „Numele Lampe nu mai trebuie ţinut minte!”. Notaţia însăşi este un semn că nu-l putea uita pe neprețuitul lui servitor izgonit…
***
Transcriu fișa de lectură pe tema „complexului”. În De oratore (II: 74), Cicero aminteşte cazul lui Themistocle. Deşi avea o memorie prodigioasă, Themistocle era nefericit. Problema lui nu era aceea de a ţine totul minte, ci aceea de a uita (pp.70-71). „Spaima excesului” de informaţie culminează după introducerea tiparului. În acest moment, are loc trecerea „de la primatul reminiscenţei la primatul uitării” (e citat Cevolini, 2006: 6). Este inventată o ars excerpendi, arta de a redacta fişe şi rezumate, pentru a putea reţine numai ceea ce se crede indispensabil şi a lăsa deoparte informaţiile marginale” (p.78). Culturile anulează „informaţia excedentară” sau o trec în latenţă (p.79). Deja în Libellus apologeticus, călugărul dominican Vincent de Beauvais (sec. XIII) se arăta înspăimîntat de creşterea peste măsură a cunoştinţelor: „pretutindeni, știința a sporit amețitor” (p.80).
Read
March 7, 2016"definition says what something is, whereas a demostration proves that something is. those who define do not prove that something exists" [p.9]
---
---
June 29, 2016
Já havia lido quase todo quando de repente decidi voltar ao início, agora com o intuito de compreender o universo da Idade Média e sua relação com a linguagem. Sob esse novo viés, consegui dar muito mais sentido aos textos do que quando buscava compreender um pouco mais sobre a linguagem por si só. Até mesmo os livros teóricos nos exigem um certo timing, essa é a lição que acabei aprendendo. Você pode dominar um pouco o assunto e querer saber mais, no entanto é preciso um bom background para que as teorias sejam mais úteis.
July 9, 2024
Una raccolta di saggi di semiotica, linguistica e filosofia. La maggior parte dei saggi è molto interessante e solo alcuni risultano destinati ad un solo pubblico di esperti.
Oramai, con questo libro, mi è venuto il sospetto che Eco brilli, in ambito saggistico, soprattutto quando deve trattare temi "secondari" e "curiosità", dove emerge pienamente la sua profonda passione (questo in opposizione al Trattato di Semiotica Generale, dove secondo me ha più volte complicato inutilmente concetti e passaggi).
Oramai, con questo libro, mi è venuto il sospetto che Eco brilli, in ambito saggistico, soprattutto quando deve trattare temi "secondari" e "curiosità", dove emerge pienamente la sua profonda passione (questo in opposizione al Trattato di Semiotica Generale, dove secondo me ha più volte complicato inutilmente concetti e passaggi).
January 22, 2025
A reconstrução histórica do estudo filosófico dos signos é de fôlego, uma leitura que requer constantes voltas ao texto.
June 14, 2019
The last essay was the most interesting--and in response to it a book could be written. It skims the topic of meaning that was every philosopher's response to Derrida (and Nietzsche) twenty years ago. The first essay is almost as interesting, the title essay. The middle 16 each has its value, and the romp through medieval linguistics is perhaps more useful to the specialist than the struggling nonspecialist, but still valuable to the latter (me). As with many books that cover that period, one must realize from the analyses not how far we've come since then but how far along they already were.
November 14, 2010
Raccolta di studi ciascuno dei quali si situa all’interno di un preciso contesto e dibattito culturale (talvolta con una terminologia “tecnica” specifica): filosofia del linguaggio, storia della filosofia, semiotica, critica letteraria ecc.
Quasi sempre, però, la lettura dei saggi è stimolante anche per il lettore non specialista e permette l’approfondimento di vari aspetti della cultura europea, dei meccanismi della comunicazione e del pensiero ecc.
Quasi sempre, però, la lettura dei saggi è stimolante anche per il lettore non specialista e permette l’approfondimento di vari aspetti della cultura europea, dei meccanismi della comunicazione e del pensiero ecc.
Displaying 1 - 8 of 8 reviews