Ultima parte a cărţii, Între vănturi, se situează, tipologic, între mai multe tipuri de roman active în epocă: romanul de medii sociale (despre Iaşiul postbelic, mahalagizat şi trivializat), romanul eseu (despre începuturile literare mature ale lui Dănuţ), romanul „rusesc” de dragoste, dintre Olguţa şi Vania, desfăşurat în decoruri internaţionale, romanul „gorkian” al lui Vania (reuşit, dar din păcate prea redus), romanul întrăinării şi cel universitar parizian al Monicăi şi Olguţei (însoţite, patern, de Alexandru Pallă). Abandonat vreme de câţiva ani, spaţiul idilic al moşiei va revenii pectaculos, deşi iluzoriu şi efemer, în prim-plan, după întoarcerea de la Paris a fetelor.
Romanul Medelenilor are încă multe de spus noilor generaţii de cititori şi îşi aşteaptă, încă, adevărata reconsiderare critică. Dincolo de orice consideraţii tehnice, cartea este cel mai impresionant şi mai fermecător poem epic dedicat marilor vacanţe din întreaga noastră literatură, o carte-fanion a unei stări de spirit.
Ionel Teodoreanu was a famous Romanian novelist between the two World Wars. He is mostly remembered for his books on childhood and adolescence themes. Born in Iaşi into a family of intellectuals, Teodoreanu followed his father (Osvald Teodoreanu) and older brother (Păstorel Teodoreanu, himself a well-known writer) in studying law and becoming a lawyer. After graduating the National Highschool in Iaşi, he obtained his Law degree in 1919. Although he worked as a lawyer, he was more attracted to literature.
He made his debut in 1919, with the Bunicii ("The Grandparents") sketch, in the review Însemnări literare. His editorial debut was represented by the short story volume Uliţa copilăriei ("Childhood Lane", 1923). Like his brother Păstorel - a renowned epigrammatist - he was linked to the Viaţa Românească group led by Garabet Ibrăileanu (who considered Ionel Teodoreanu to be one of the most promising writers of the generation following World War I).
In Iaşi, under Ibrăileanu's leadership, he took active part in one of the most vibrant cultural movements in Romania between the two World Wars. In this environment, Ionel Teodoreanu published his classic novel trilogy La Medeleni ("In Medeleni") (1925 - 1927); its publishing was welcomed by Ibrăileanu with an enthusiastic review.
M-a fascinat universul "La Medeleni" cand am citit prima carte(pe care am si recitit-o, de altfel). Am sperat ca a doua se va ridica la nivelul primei, din pacate a fost o mare dezamagire. Mi se pare ca Ionel Teodoreanu a creat niste personaje vii, interesante, si apoi le-a pus in carca niste destine triste. Asta imi inspira lectura volumelor 2 si 3: tristete. Intr-un fel, imi pare rau ca am citit si acest volum 3, mai bine ramaneam cu impresia placuta din primul. De asemenea, nu mi-a placut stilul in care e scrisa aceasta carte. Inteleg pasiunea autorului pentru metafore, dar cred ca mai mult de jumate din carte e scrisa intr-un mod alambicat, cu unele analogii ciudatele, pe alocuri, si pagini intregi de imagini artistice care mie, cel putin, mi se pare ca nu aduc nimic in plus lecturii, doar o fragmenteaza.
Am revenit la Teodoreanu, așa cum revii la un prieten bun și loial. Un prieten pe care deși nu-l vizitezi zilnic, știi că e acolo și e gata mereu să-ți țină companie, să te asculte și să-și împartă cu tine păsul. Îmi era dor de duioșia, tandrețea și sentimentalismul lui. Are Teodoreanu un fel al scrierii inegalabil, confundabil poate doar cu Drumeș. Spoiler alert!!! “La Medeleni” conține 3 volume, fiecare reprezentând o etapă din viața protagoniștilor. Primul volum intitulat “Hotarul nestatornic” (207 pagini) prezintă copilăria celor trei personaje principale: Olguța, Dănuț și Monica. Aceasta se desfășoară la Medeleni. Cei doi frați Dan și Olguța sunt mereu în confruntare și concurență. Monica este adusă în casa lor, după ce rămâne orfană, înfiată deci de familia Deleanu. Aici observăm caracterele diferite ale celor trei copii și crearea trăsăturilor definitorii ale personalității lor. Olguța este ageră și șmecheră, Dănuț este gelos și mereu cu ochii pe cele două fete, iar Monica este bunătatea întruchipată. În “Drumuri” (367 pagini) îi descoperim pe cei trei protagoniști în adolescență. Monica este îndrăgostită de Dănuț, care în această perioadă studiază la București, locuind la unchiul său. Dănuț are la rândul său aventuri cu femei mai mari ca el și-și trăiește adolescența. Excentrica Olguța nu întârzie nici ea să se evidențieze printr-un caracter mai neordinar. Ultimul volum “Între vânturi” (271 pagini) ni-i prezintă pe cei trei protagoniști la maturitate. Dănuț și Monica se căsătoresc. Olguța are o dragoste față de un soldat rus, Vanea. Citind acest roman ești dus involuntar cu gândul la propria copilărie. Îți aduci aminte cu melancolie de șotiile făcute, de inocența cu care priveai totul în jurul tău, dar și de casa părintească și ulița din satul natal. Subiectul romanului este unul simplu, însă în aceeași timp unul deosebit. Cât de frumos sunt descrise primele sentimente de dragoste! Fără îndoială Teodoreanu a fost un romantic incurabil. Dar și legăturile de familie au aici un loc de cinste. Cred că este opera în care Teodoreanu a exprimat la superlativ dragostea pentru valorile naționale, pentru plaiul natal, pentru moldovenii lui dragi, pentru graiul moldovenesc. Deja în curs de lectură “Bal mascat”. “La Medeleni” de Ionel Teodoreanu
Când mă gândesc la acest roman îmi amintesc de cele câteva luni care au trecut citindu-l (l-am început în vară și l-am terminat în primăvară). Deși am lecturat și alte cărți în această perioadă de timp, desigur. Nu-mi pare rău că am acordat timp acestei cărți pentru că în Ionel Teodoreanu am găsit un scriitor nou mie. Pentru parcursul meu de cititor a fost, este și va rămâne o experiență unică acest roman. NU AM MAI CITIT NICIODATĂ AȘA CEVA!!! Ionel Teodoreanu folosește multe figuri de stil și este maestru în arta îmbinării narațiunii cu descrierea (mi se pare că subiectul acțiunii este foarte bine plasat în spatele acestor descrieri extrem de minuțioase), reușind cu ușurință să devieze de la subiectul acțiunii propriu-zise al romanului, la frământări (probabil) personale, sociale, etc. Pe parcursul (mai ales) acestei cărți mi-a dat impresia că nu vrea să încheie romanul prea curând, astfel că, abia la finalul cărții se află acțiunea, majoritatea cărții punând accent pe trăiri, descrieri ale acestora și zăboviri asupra anumitor subiecte (într-o oarecare măsură) legate de acțiune. Acum că am terminat trilogia aceasta, îmi dau seama că fără acele descrieri de sute de pagini -care la un moment dat par, doar par că eclipsează acțiunea- , romanul nu ar fi același(ba, dimpotrivă, ar fi anost, obișnuit, un simplu roman cu o simplă acțiune). Ionel Teodoreanu a vrut mai mult de atât, a vrut (și a reușit) să pună accent pe sentimente și trăiri, pe anumite evenimente care explică consecințe. În acest ultim volum, dragostea Monicăi și a lui Dănuț a triumfat, i-a făcut mai puternici. Poate asta este cea mai frumoasă amintire care rămâne citind acest roman... : "E atât de frumos și atat de trist..." O trilogie pentru oameni contemplativi, care sunt obișnuiți cu tragicul și tristețea în literatură(deși romanul face referire și la multe acțiuni care aduc veselia și la scene care reușesc să aducă zâmbetul pe fața cititorului), dar și pentru cei care vor să facă cunoștință cu astfel de opere și cu stilul unic al lui Teodoreanu. ROCOMAND CU DRAAAG ACEASTĂ TRILOGIE!!!
4 stele mai mult pentru heartbreak-ul livrat cu succes; volumul 1 rămâne cel fundamental, și poate singurul cu adevărat reprezentativ pentru universul Medelenilor.
Al doilea și al treilea le-am înțeles ca intenție (adolescența cu dramele ei, și viața adultă cu nedreptățile ei) dar execuția plină de metafore nu prea își mai are locul aici și am simțit-o mai apăsat în ultimul volum.
Cum zicea și altcineva aici, aproape că mi-aș fi dorit să nu fi citit ultimele două volume, unde ce mai rămâne e în mare parte compromis, tristețe și degradare.
Puțin supărată pe Teodoreanu că a criticat continuu "melancolia Iașiului" in trei volume, doar pentru a sfârși prin a încheia seria asta în aceeași notă tristă și fără vlagă.
Ultimul volum ni-i prezintă pe cei trei protagoniști la maturitate. Dănuț descopera in final iubirea Monicai , si nu ca cea a unui frate si realizeaza ca el o iubise mereu in sufletul lui doar ca nu o constientizase pana la maturitate. Danut, eternul romantic, visator, poet dar si dinamic si nervos, si cateodata si instabil. isi regaseste linistea si tihna in iubirea Monicai, tovarasa copilariei sale. Dan și Monica se căsătoresc in final traind departe de mosia Medeleni . Poate si pentru ca deja am trecut prin prea multe descrieri metaforice nu m-a mai impresionat asa de mult. Poate imi doream sa fie o poveste de dragoste mai multa si metafore mai putine. Poate si pentru ca este cel mai trist roman din cele trei nu am mai rezonat asa de mult . Am placut-o in continuare pe Olguta si dragostea ei pentru Vania a fost cel mai frumos lucru din aceasta parte. Olguta ramane o fata mereu agitata, care nu admite sa fie contrazisa, si cu o personalitate vulcanica dar este la final invinsa de o boala necrutatoare. Iubirea tineretii sale ramane una neimplinita iar boala neasteptata o va determina la un gest foarte radical.
„— De ce? Aspre, cuvintele porniseră cu pumnii strânși din gura lui Vania spre fruntea lui, nu spre Olguța. O loviră. Îl privi cu ochi în care nici o stea nu răsărise: Noaptea începutului. — Fiindcă te iubesc. Azvârlise un soare în brațele unui om. — Și eu te iubesc.”
Am mai zis ca proza lui Teodoreanu este uneori prea lirica pentru gustul meu dar cine-s eu sa critic pana la urma. din punctul meu de vedere acest ultim volum putea contine mai multa poveste, o mai detaliata viata a personajelor si ma refer la cele care nu sunt neaparat dan deleanu. de monica n-am aflat mai nimoc, iar de olguta, al carei sfarsit tragic anuntat de bunica mea mi-a oprit cititul volumelor in copilarie la cel de al doilea, a avut o viata prea scurt insemnata si prea tumultuos insinuata. numai domnul balmus a revenit mai des in paginile volumului insa regret sa-i aflu destinul, caci nu este tocmai cel pe care mi-l imaginam eu. in fine, alte vremuri...