Viața nu-i croită după calapod

by Aurora Liiceanu

Pornind de la întâmplări personale sau cunoscute de toată lumea, Aurora Liiceanu ne oferă o analiză subtilă a mecanismelor psihicului uman, dar si a unor fenomene si comportamente tipice societatii românești actuale. Textele sale, adesea pline de umor, întotdeauna incitante, au subiecte dintre cele mai diverse, de la modernizarea satelor tradiționale, dramele psihologice ale dezrădăcinaților și degradarea societății, până la educația copiilor, superstițiile moderne, fața ascunsă a VIP-urilor, complicațiile unor povești de dragoste și nevoia obsedantă de admirație a multora dintre noi.

Din cuprins:
De la stradă la gorile • Adieri de kitsch la o nuntă țărănească • Matrioana, macaroanele, cucuveaua și țucalul • Intelectualii semidocți, vatmanul și alții • Femeia neînduplecată • Intâlniri ciudate • Orice sfârșit naște un început • Copilul – mod de utilizare • Psihologul și secretele

Genres: Nonfiction, Psychology, Romanian Literature

233 pages, Paperback

First published January 1, 2011

About the author

Aurora Liiceanu este o specialistă română în psihologie, autoare a unor lucrări în acest domeniu.A lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.

A fost căsătorită cu scriitorul Gabriel Liiceanu.

Reviews

[Renert Dusout · Rating 3 out of 5]

Cineva mi-a spus recent că e „o crimă” faptul că nu am citit-o pe doamna Aurora Liiceanu, motiv pentru care m-am gândit că ar fi cinstit să îmi îndrept greșeala. Și nu o spun cu vreo urmă de ironie, țin mult la a parcurge, integral dacă se poate, autorii români contemporani. Acum, referitor strict la carte, avem în față o colecție de povestiri cu și despre viață. Singura problemă, din punctul meu de vedere, e ca această carte conține practic două volume, deloc organic legate între ele. Prima parte, care de altfel mi-a plăcut mult, surprinde psihologia poporului român, cu precădere din perioada comunistă, însă nu-i sub nicio formă o colecție de psihologie. Nu, e una uman-literară prin excelență, construită abil cu ajutorul unor povești simpatice și, de multe ori, dureros de reale. Povești uitate de unii, necunoscute poate de generația tânără și foarte tânără plus un bonus masiv: multe recomandări de lecturi strecurate subtil, cu ajutorul unui „condei” ușor dar elegant. Partea a doua constă în câteva istorisiri ce țin mai degrabă de non-ficțiune (deși, în teorie, întregul volum e biografic, autorul-narator-personaj relatând fapte care chipurile s-au întâmplat aproximativ exact așa cum sunt expuse). Nu zic că n-ar conține informații importante și/sau observații pertinente. Nu zic nici că nu mi-ar place dacă le-aș citi separat, alături de alte capitole care să facă obiectul unui alt volum, însă alăturarea lor mi s-a părut nu doar forțată dar chiar deranjantă. Cam cum ar fi atunci când ai citi un volum de proză scurtă care ar continua brusc cu o colecție de poeme. Nu se potrivesc, oricât de bune ar fi ele separat.
Recomand însă, măcar pentru prima parte, acest volum celor tineri și chiar și foarte tineri. Pentru că există o doză bine aleasă de „candid” care să contra-balanseze unele realități destul de dureroase din vremuri nu-tocmai-apuse.

[Amedeia · Rating 1 out of 5]

Una din cele mai mari dezamăgiri literare ale ultimilor ani. Probabil și din cauza faptului că am mers cu sacul la pomul lăudat...
Povestirile/eseurile din acest volum par a fi gândurile din jurnalul unei fetițe de 15 ani, care descoperă, analizează și critică (mai ales critică!) anumite realități din jurul/viața ei. Răutatea îndreptată în special împotriva unor femei și disprețul rece mie îmi conturează o autoare marcată de frustrare și invidie, pe care nu reușește să le ascundă. Probabil nici nu vrea. O aclamă pe o doamnă cu care a scris câte ceva, le face terci pe altele. Foarte matur, ce să zic... Lipsește cu desăvârșire orice dram de estetică a scriiturii, cât despre valoare de orice altă natură (psihologică, sociologică, narativă, existențală etc)...nu se poate vorbi.
Trist că se publică astfel de scrieri, doar pentru că numele atârnă greu...

[Adina · Rating 1 out of 5]

Probabil cea mai proasta carte citita pana acum, mare pierdere de timp. O autoare inculta, cu pretentii intelectualiste, care ofera cititorului o serie de banalitati, platitudini fara miez. M-am hotarat sa o citesc pana la final, intrigata fiind de povestea bursei din SUA. Adica, doamna studenta a anilor 60 a primit o bursa acolo, in inima dusmanului imperialist. Imi imaginez si eu cum pot: probabil s-a dus la secretariatul facultatii si a cerut sa aplice pentru bursa care, evident, era afisata la avizier :))))). Sau, intr-o alta varianta, a venit cineva si a anuntat-o ca a castigat o bursa in SUA la un concurs la care nu participase (ma gandesc ca doar inscrierea la un asemenea concurs insemna in anii 60 exmatricularea). Petru acest amanunt biografic care mi-a explicat cariera ulterioara de succes a doamnei doctor in psihologie, a meritat citita cartea; altfel, e doar varianta livresca a emisiunilor cu blonde!

[Anca · Rating 2 out of 5]

O lectură dezamăgitoare. M-am chinuit să o termin și nu am reușit să rețin decât foarte puține detalii; o înșiruire de idei și povești neterminate, cu un limbaj care se vrea a fi accesibil, dar care nu reușește decât să minimalizeze și mai mult caracterul, în sine searbăd, al acestor povești.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Am văzut odată trei lucrări ale unui pictor francez care voia ca imaginile sale să transmită privitorului spiritul operei unui gânditor, autor al unor teorii. Să citeşti cărţile este dificil, se gândea pictorul, dar dacă vezi un tablou e mai simplu. Acel tablou, acea imagine, credea el, putea să-i redea privitorului ceea ce a vrut să spună cel care a scris. Putea să-l facă să înţeleagă spiritul vorbelor cuiva. Aşa că a pictat trei tablouri.

Unul dintre acestea se referea la Jung şi la teoria lui despre inconştientul colectiv. Imaginea arăta astfel: o femeie uriaşă, cu un corp zvelt, suplu şi mlădios, cu mâinile întinse orizontal, cu o fustă lungă şi largă, uşor vălurită la poale, sub care se afla o mică lume, un sat, o aşezare cu case şi acareturi; era ca şi cum acea lume ar fi trăit sub fusta femeii.

Imaginea aceasta mi-a venit în minte când am terminat de citit cartea lui Cristian Teodorescu, al cărei titlu îţi face cu ochiul: Medgidia, oraşul de apoi. Este un roman, iar Medgidia pare să fie un personaj a cărui viaţă face obiectul unei descrieri pline de frânturi nespus de vii.

Medgidia, mi-am spus eu, când am terminat de citit cartea, este această femeie, cu fusta ei lungă, largă la poale, încăpătoare, sub care ascunde o lume. Sub fustă sunt cei care-şi duc viaţa în Medgidia, acel târg dobrogean ce devine emblematic pentru orice orăşel, unde trăiesc oameni cu dorinţe, ambiţii, dezamăgiri, suferinţe, pofte trupeşti şi aspiraţii ierarhice, tainice gânduri de mărire, gelozii şi invidii atât de lumeşti, atât de umane, toate mergând în timp ca o lume aplecată spre trăiri până la „exasperare“, conform spuselor unui comentator.

Am trecut adesea prin Dobrogea şi chiar am traversat de multe ori Medgidia. N-aş fi crezut nicio clipă că ceea ce văd, ceea ce se vede, ar avea o istorie atât de fascinantă, că acolo au trăit oameni care s-au mistuit în timp, dar pe care Cristian Teodorescu îi însufleţeşte, îi face vii, după atâta vreme, doar scriind despre cum se mişcau ei, despre cum se mişca viaţa în acel târg care, evident, nu mai e aşa cum era.

Ceea ce este interesant este că femeia despre care am povestit nu există decât prin ce are sub fustă. Cu alte cuvinte, Medgidia este, de fapt, o lume compusă din destinele unora dintre locuitorii ei, care au trăit acolo; timpul i-a măturat pe unii de acolo, altora le-a schimbat viaţa, şi la aceste schimbări nu a contribuit numai timpul personal, faptul că viaţa lor se scurgea, ci că lumea se scurgea către ceva căruia nu i se puteau sustrage. Războiul, legionarii, ruşii, comunismul, toate acestea au adus schimbări pe care biologia nu le-ar fi adus. Marea istorie pare să fi acoperit micile istorii. Micile istorii ale unor personaje care apar în carte, unele mai vii, mai bogate, se intersectează cu marea istorie. Altele sunt spulberate de marea istorie, de vremuri.

[Zully Mustafa · Rating 4 out of 5]

Interesantă această nevoie de a face dreptate unei prietene (Alice Năstase) prin scris, dar nu la modul acid, ci cel ”tras de mînecă”. Purice, aici ai comis-o grav. (în ”Nevoia de admirație. Oare de ce?”) Desigur, cartea m-a prins de la început că se face o recenzie/recomandare unei alte cărți ”Medgidia, orașul de apoi” a lui Cristian Theodorescu, dar apoi am mers mai departe și am citit, ca într-o oglindă, lucruri sau fenomene pe care le-am dezbătut și eu, dar nu cu tonul acesta trist, suav și blînd, care, bineînțeles, nu e deloc supărător, ci cu totul altfel. Ca și cum ai vrea să faci ordine, fără să bați cu pumnul în masă. Ca și cum ai dojeni cu blîndețe.

[Alisu' · Rating 2 out of 5]

“Dar de ce există atîta tăcere şi o viaţă ca de stafii ale trecutului şi nu există un moment în care stai cu coatele pe masă pentru a vorbi şi pentru a redefini o situaţie, pentru că ceva s-a schimbat, pentru că uitarea nu este un gest voluntar şi nimic nu se şterge cu buretele ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat? Un nou capitol în viaţa în doi trebuie scris. Iar scriitura are doi autori.”

[Bibliotraveller · Rating 3 out of 5]

”Schimbările din viața noastră (...) sunt ca treptele unei scări. Nu trebuie să te grăbești, să iei liftul, dar nu trebuie nici să rămâi încremenită pe o treaptă. Fiecare treaptă te așteaptă, totul este să nu uiți că schimbările vin”.