Are frumosul corporal o istorie sau este, de fapt, o realitate pur subiectivă şi anistorică? Dar eternul (farmec) feminin? La aceste întrebări încearcă să răspundă Georges Vigarello în acest volum.
Frumuseţea trupească pare a fi, totuşi, o „invenţie” a Renaşterii, care înregistrează, acum, „o sporire a atenţiei faţă de dimensiunea fizică” (sau corporală) a lumii şi a făpturilor care o populează.
Georges Vigarello examinează cu egală atenţie tratatele cu privire la frumuseţe, dar şi „blazoanele corporale” din Renaştere, portretele literare din secolele ce au urmat, literatura şi publicaţiile destinate, în contemporaneitate, sexului „slab”. Observînd istoria, savantul constată o vădită evoluţie a paradigmei frumosului. În timp ce frumuseţea medievală presupune „chipul simetric şi alb, sînii marcaţi, talia mică”, frumuseţea modernă cere „senzualitate, hedonism, eficienţă”. Frumuseţea medievală e definită aşadar prin atribute statice. Frumuseţea modernă impune atribute dinamice, active.
Dar ruptura cea mai marcată se petrece îndată după primul război mondial, în deceniul al treilea al vreacului trecut. Idealul frumosului se schimbă spectaculos. După noul canon, femeia frumoasă e, întîi de toate, femeia înaltă, caracterizată în „revistele de specialitate” drept „corpul liană cu picioare interminabile”. Trupul planturos, în formă de S, trupul leneş, e înlocuit de silueta înaltă, subţire, alertă, „în chipul literei Alef” (cum e caracterizat încă în poveştile din O mie și una de nopți!). Mutaţia poate fi descifrată şi în portretele feminine închipuite de prozatori (mă gîndesc în primul rînd la Proust). Ficţiunea romanescă influenţează, prin urmare, atît comportamentul feminin, cît şi idealul modern de frumuseţe. Tot în anii ’20, aminteşte Georges Vigarello, femeia renunţă la plete, la coamă, spre uluirea conservatorilor…
Mai mult: în acest deceniu al transformărilor marcate, femeile ies la plajă şi fac „băi de soare”. Căci soarele duce la „înflorirea frumuseţii” (după cum se afirmă într-un număr, din 1935, al revistei Votre beauté). Costumul de baie se simplifică, rănind pudoarea firilor tradiționale.
Dar mutaţia idealului de frumos e dirijată, în primul rînd, de industria cinematografică. Vizita în „camera obscură” de cinema modifică radical percepţia frumuseţii corporale, atitudinea femeilor faţă sine şi faţă de bărbat, dar şi noţiunea însăşi de iubire. Vedetele vremii sînt neuitatele Greta Garbo şi Marlene Dietrich…
O carte utilă...