Nu știu cum Viziunea... a putut lua vreun premiu, dac-ar fi fost după mine, i-aș fi dat locul doi din doi, la mare concurență cu cartea de telefoane, ediția din 1958 toamna.
Nu numai CĂ CĂrțulia de față este extrem de proastă, dar are și "marele merit" de a se parcurge extrem de greu, cele trei sute și ceva de pagini fiind un adevărat chin pentru un cititor mediu, așa cum mă consider.
Cum, de obicei, avem mai multe de comentat atunci când NU ne place ceva, o să enumer câteva dintre motivele pentru care The Vision... candidează, cu reale șanse, la titlul de Porcăria Anului.
Așa-numitul curent literar realism magic permite autorului tot felul de licențe, cu monștri, monstruleți, întâmplări supranaturale, lecuiri miraculoase, broaște care vorbesc, instrumente care nu sunt la îndemâna unui autor cât de cât serios.
Apoi, e îndeobște cunoscut că din doi sud-americani trei sunt revoluționari, tot continentul e sărac, vai de mama lui, forțele opresive sunt de-o cruzime înfiorătoare (de, servesc regimuri totalitare), femeile sunt sfinte sau curve (aici depinde și dacă se culcă cu personajul principal sau nu), se mănâncă pe sponci, se bea la greu, de obicei porcării. Nimic nou. Nimic interesant.
Adăugați o acțiune lălăită, cu sute de ocoluri temporale, un protagonist tâmpițel, o cucoană cu viziuni, trei moși care n-au ce face, un final de tot r...l, și ați obținut mizeria de față...