What do you think?
Rate this book
Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete
„«Am învăţat multe din cărţi – spunea cineva – dar am învăţat totul de la cîţiva oameni». Suntem, în bună măsură, suma întâlnirilor de care am avut parte. În ce mă priveşte, am fost norocos. Parcursul de-a lungul căruia s-a alcătuit biografia mea privată şi publică mi-a prilejuit o sumedenie de contacte umane, a căror «urmă» m-a modelat, într-un fel sau altul, de la croială până la cusătură. Şi mă simt îndemnat să dau seamă de această şansă. Am, în plus, convingerea că portretele care urmează pot fi, dincolo de ceea ce înseamnă ele pentru mine, şi foarte utile documente de epocă.“ (Andrei PLEŞU)
Din cuprins:
MARGINALI, PUŞCĂRIAŞI, MAEŞTRI: Alexandru Dragomir, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Alexandru Paleologu, Andrei Scrima, Şora, Corneliu Coposu, Marin Tarangul, Ion Frunzetti, Alice Voinescu, Toto Enescu , Radu Bogdan
APROAPELE DE DEPARTE: Soljeniţîn, Václav Havel, Helmut Kohl, Bronisław Geremek
OAMENII DILEMEI: Cosaşu, Mircea Vasilescu, Tita Chiper, Zigu, Lena, Leo, Adrian Cioroianu
GAZETĂRIE DE TRANZIŢIE : Emil Hurezeanu, Ion Cristoiu, Cu laptopul pe maidan, O impostură, O meserie ingrată: analist politic, Omul nepotrivit, Moderator, Tehnici ale interviului
POLITICIENI ÎN TRANZIŢIE: Monica Macovei, Mihai-Răzvan Ungureanu, Un politician second-hand, Portrete fără chip, Adrian Păunescu, Sfătuitorii de campanie, „Intelectuali“ şi „politicieni“, Manele şi politică
EXIL ROMÂNESC: Emil Cioran, Monica Lovinescu şi Paul Miron, Mircea Eliade, Neagu Djuvara, Herta Müller, Exil românesc
CÂŢIVA PRIETENI: Gabriel Liiceanu, Petru. Petru Creţia, Wolf Lepenies, Adam Michnik, Dan Setlacec, Dan Sluşanschi, Edmund Pollak, Victor Rebengiuc, Johnny Răducanu, Profesorul Cajal, Mihai Botez, Mircea Dinescu
Textele au mai apărut fie în prefeţele sau postfeţele celor portretizaţi, fie prin Dilema, Dilema Veche şi Adevărul, fie prin alte culegeri de texte. Trei portrete sunt inedite: Mihai Şora, Gabriel Liiceanu şi primul text despre Noica.
Din cuprins:
MARGINALI, PUŞCĂRIAŞI, MAEŞTRI: Alexandru Dragomir, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Alexandru Paleologu, Andrei Scrima, Şora, Corneliu Coposu, Marin Tarangul, Ion Frunzetti, Alice Voinescu, Toto Enescu , Radu Bogdan
APROAPELE DE DEPARTE: Soljeniţîn, Václav Havel, Helmut Kohl, Bronisław Geremek
OAMENII DILEMEI: Cosaşu, Mircea Vasilescu, Tita Chiper, Zigu, Lena, Leo, Adrian Cioroianu
GAZETĂRIE DE TRANZIŢIE : Emil Hurezeanu, Ion Cristoiu, Cu laptopul pe maidan, O impostură, O meserie ingrată: analist politic, Omul nepotrivit, Moderator, Tehnici ale interviului
POLITICIENI ÎN TRANZIŢIE: Monica Macovei, Mihai-Răzvan Ungureanu, Un politician second-hand, Portrete fără chip, Adrian Păunescu, Sfătuitorii de campanie, „Intelectuali“ şi „politicieni“, Manele şi politică
EXIL ROMÂNESC: Emil Cioran, Monica Lovinescu şi Paul Miron, Mircea Eliade, Neagu Djuvara, Herta Müller, Exil românesc
CÂŢIVA PRIETENI: Gabriel Liiceanu, Petru. Petru Creţia, Wolf Lepenies, Adam Michnik, Dan Setlacec, Dan Sluşanschi, Edmund Pollak, Victor Rebengiuc, Johnny Răducanu, Profesorul Cajal, Mihai Botez, Mircea Dinescu
Textele au mai apărut fie în prefeţele sau postfeţele celor portretizaţi, fie prin Dilema, Dilema Veche şi Adevărul, fie prin alte culegeri de texte. Trei portrete sunt inedite: Mihai Şora, Gabriel Liiceanu şi primul text despre Noica.
- GenresRomanian Literature
211 pages, Paperback
First published January 1, 2011
7 people are currently reading
120 people want to read
About the author
Andrei Pleșu
84 books304 followersAndrei Gabriel Pleșu is a Romanian philosopher, essayist, journalist, literary and art critic. He has been intermittently involved in politics assuming the roles of Minister of Culture (1989-91), Minister of Foreign Affairs (1997-99) and presidential counsellor for external affairs (2004-05).
He studied art history at the University of Bucharest and graduated with his bachelor's in 1971. Between 1971 and 1989 he had various jobs like researcher at the Institute of Art History, an institution of Romanian Academy, faculty lecturer in University of Bucharest and consultant for Romanian Artists Union.
After the Romanian Revolution of 1989 that overturned the Communist regime, he was one of the founders of "New Europe College" an institute of advanced studies, and of the cultural magazine "Dilema" (now "Dilema Veche"). He worked as a professor at the Academy of Fine Arts in Bucharest and is now a professor at the University of Bucharest, where he teaches art history and philosophy of religion. He also became involved in politics, serving in various official functions.
Pleşu's early works revolved around art history and theory, but, in time, his essays, published in cultural magazines and elsewhere, became oriented towards cultural anthropology and philosophy. His exuberant writing style gained him recognition as one of the leading Romanian essayists of his age.
Source: Wikipedia.
He studied art history at the University of Bucharest and graduated with his bachelor's in 1971. Between 1971 and 1989 he had various jobs like researcher at the Institute of Art History, an institution of Romanian Academy, faculty lecturer in University of Bucharest and consultant for Romanian Artists Union.
After the Romanian Revolution of 1989 that overturned the Communist regime, he was one of the founders of "New Europe College" an institute of advanced studies, and of the cultural magazine "Dilema" (now "Dilema Veche"). He worked as a professor at the Academy of Fine Arts in Bucharest and is now a professor at the University of Bucharest, where he teaches art history and philosophy of religion. He also became involved in politics, serving in various official functions.
Pleşu's early works revolved around art history and theory, but, in time, his essays, published in cultural magazines and elsewhere, became oriented towards cultural anthropology and philosophy. His exuberant writing style gained him recognition as one of the leading Romanian essayists of his age.
Source: Wikipedia.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
September 11, 2025
Să faci infernul suportabil și eventual fecund.
Am pornit la drum cu Andrei Pleșu, după cartea Măști și chipuri ale tranziției citită în iulie.
Au fost articole vechi și noi din Dilema veche.
Cu un spirit boem, eleganță și sarcasm fin, Andrei Pleșu face o radiografie a chipurilor cunoscute de el de-a lungul timpului.
Excepție din cartea asta fac parte Alice Voinescu și Alexandru Solejnitan pe care Pleșu nu i-a cunoscut personal niciodată.
M-am oprit cu tristețe la capitolele dedicate lor, ei semnifică niște lumi dispărute. Alice Voinescu nu mai există, tipologia ei este uitată demult, prima doctoranda la Sorbona în neo-kantianism, Alice e plecată demult în alte galaxii mai primitoare, neînțelesea nici măcar de soțul ei, care a părăsit-o pentru o doamnă mai puțin dotată intelectual.
M-am oprit de trei ori la capitolul despre Alice.
A fost o cunoștința fantomatica cu ea, a murit în 1961.
În rest, Cioran e reversul unui infern, un personaj desprins parcă din Demonii lui Dostoievski, nici ateu, nici eretic, doar amuzant, căutând muzica...
Un artist torturat de geniul cel rău care scrie într-o mansardă, Cioran începe acolo unde Nietzsche se sfârșește.
Am simțit cu toți descompunere, trosnetul ei parcă marcând un foc abia aprins în soba flămânda.
Noica nu are simțul tragicului, el ne călugărește, nu dă libertatea muzicii care ar suprima stările acute de disperare.
Pot să spun că îmi și mai străin Noica după ce am citit cartea lui Pleșu.
Alte personalități mi-au apărut în cale: Alice Voinescu și Soljenitan.
Am cunoscut splendoarea neantului prin chipurile mai vechi sau noi pe care le alege Pleșu.
Știu că o carte de acest fel intuiește pentru o mine euforie secretă, doar pentru mine, ce o voi simți dese ori, chiar daca ceilalți nu înțeleg.
Am citit o carte care m-a adus mai aproape de mine, la o întâlnire scurtă .
Cred că a fost memorabil totul...
Am pornit la drum cu Andrei Pleșu, după cartea Măști și chipuri ale tranziției citită în iulie.
Au fost articole vechi și noi din Dilema veche.
Cu un spirit boem, eleganță și sarcasm fin, Andrei Pleșu face o radiografie a chipurilor cunoscute de el de-a lungul timpului.
Excepție din cartea asta fac parte Alice Voinescu și Alexandru Solejnitan pe care Pleșu nu i-a cunoscut personal niciodată.
M-am oprit cu tristețe la capitolele dedicate lor, ei semnifică niște lumi dispărute. Alice Voinescu nu mai există, tipologia ei este uitată demult, prima doctoranda la Sorbona în neo-kantianism, Alice e plecată demult în alte galaxii mai primitoare, neînțelesea nici măcar de soțul ei, care a părăsit-o pentru o doamnă mai puțin dotată intelectual.
M-am oprit de trei ori la capitolul despre Alice.
A fost o cunoștința fantomatica cu ea, a murit în 1961.
În rest, Cioran e reversul unui infern, un personaj desprins parcă din Demonii lui Dostoievski, nici ateu, nici eretic, doar amuzant, căutând muzica...
Un artist torturat de geniul cel rău care scrie într-o mansardă, Cioran începe acolo unde Nietzsche se sfârșește.
Am simțit cu toți descompunere, trosnetul ei parcă marcând un foc abia aprins în soba flămânda.
Noica nu are simțul tragicului, el ne călugărește, nu dă libertatea muzicii care ar suprima stările acute de disperare.
Pot să spun că îmi și mai străin Noica după ce am citit cartea lui Pleșu.
Alte personalități mi-au apărut în cale: Alice Voinescu și Soljenitan.
Am cunoscut splendoarea neantului prin chipurile mai vechi sau noi pe care le alege Pleșu.
Știu că o carte de acest fel intuiește pentru o mine euforie secretă, doar pentru mine, ce o voi simți dese ori, chiar daca ceilalți nu înțeleg.
Am citit o carte care m-a adus mai aproape de mine, la o întâlnire scurtă .
Cred că a fost memorabil totul...
August 25, 2024
Adunînd texte apărute prin diverse publicații (Dilema, Dilema Veche, Adevărul) sau în prefețele ori postfețele celor portretizați (după precizările autorului) volumul, prin schițarea de portrete ale unor oameni cît se poate de reali dar și prin prezentarea unor „fiziologii” (ce termen pașoptist am găsit!), conturează cîteva tipologii cu un specific românesc indubitabil: politicianul, intelectualul, disidentul, jurnalistul, analistul politic, moderatorul etc.
Fiecare tip este exemplificat prin personalități memorabile, prezentate adesea în contrast cu indivizi care și-au cîștigat pe nedrept o notorietate explicabilă prin apetența pentru personaje dubioase doar pentru că sînt colorate, a românului. Iată cîteva dintre ele, conturate mai ales prin citate, pentru că observația pe care o face Andrei Pleșu cu privire la Cioran și anume că te determină să-l citezi întruna, i se potriveste și lui, în contextul în care are talentul de a rosti mereu cuvîntul perfect evocator sau caracterizator sau portretizator, fără să fie prin aceasta nici admirativ fără măsură, nici sarcastic fără motiv, nici dezamăgit iremediabil, dar nici mereu extralucid – în sensul unei obiectivități absolute, căci la urma urmei, farmecul unor asemenea portrete constă tocmai în subiectivitatea lor.
ZIARISTUL. Modelul jurnalistului român ar trebui să fie dat de personalități ca Monica Lovinescu (care „a sacrificat o mare vocație de critic literar și, poate de scriitor, pentru lupta de gherilă a adevărului prigonit”), Emil Hurezeanu (care oferă ceea ce ar trebui să ofere orice gazetar adevărat : „elementele necesare unei opțiuni temeinice și, eventual, o opinie inteligentă”) și, desigur, oamenii „Dilemei” (Radu Cosașu, Mircea Vasilescu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Magdalena Boiangiu, Leo Șerban – caracterizați prin atenție, spirit critic, dispoziție egală). Acestora li se opun însă personaje ca Ion Cristoiu („micul nostru profet cotidian, un fel de Brucan du pauvre, un fel de fast-food al gîndirii politice jurnaliere. […] Un amestec de Cocoșilă și Dumitru lui Nae, reveniți în poiana lui Iocan după cîțiva ani de învățătură la seral.”), sau Valentin Stan (care „face parte din categoria (destul de răspîndită) a acelora care nu se pot convinge de inteligența proprie decît tratîndu-i pe toți ceilalți drept imbecili”), pe care publicul îi gustă adesea mai mult, căci îi oferă spectacolul îndoielnic al știrilor de senzație și de scandal.
POLITICIANUL. Că e vorba de Monica Macovei (de o „tenacitate fără breșă”), de Adrian Cioroianu („prezent cu aplomb pe scena publică”), de Mihai Răzvan Ungureanu (ale cărui calități sînt, printre altele, dimensiunea culturală, politețea, simțul oportunității și al orientării politice) sau mai ales de Corneliu Coposu (care ne rămîne în memorie ca un ultim reprezentant al omului politic de altădată, sinonim, pentru mulți dintre noi, cu adevăratul patriot) politicianul român de calitate nu e niciodată pe gustul publicului larg, fascinat de băiatul „șmecher, descurcăreț, ‘cu papagal’, hîrșit în rele, dedat la ștăbie, plin de tupeu și de bani, meșter în ‘relații’ și ‘aranjamente’, vedetă de chermeză și frate de șpriț cu cine trebuie, îndrăgostit de ‘patrie’ pînă la lacrimi și gata s-o spolieze pînă la nesimțire.” De unde și ascensiunea politică a unui Sergiu Andon (o lighioană care-l apără fără talent pe patronul și clientul său Dan Voiculescu) sau a unui Crin Antonescu (politician second-hand, un „Rică Venturiano care se joacă de-a Vlad Țepeș”) sau a unui Vadim (care „a valorificat toate rezervele de vulgaritate ale românismului electoral, a devenit distribuitor național de abjecție.”)
INTELECTUALUL POLITICIAN. „La noi, ‘intelectualul’ a ajuns să însemne ceva de genul următor : un simplu flașnetar de vorbe, un utopist nătîng, fără spirit practic, manipulabil (pe bază de naivitate sau interes) un ‘scîrța-scîrța pe hîrtie’ înclinat să se dea mereu cu puterea.” Și această imagine este întreținută de oameni ca George Pruteanu (care „n-are dubii, n-are întrebări. El crede că a fi intelectual e a trăi în inflația răspunsurilor, a avea mereu la îndemînă referințe solemne și o inepuizabilă rezervă de dispreț”), ca Radu George Serafim (care reprezintă impostura în critica de artă, de o „ireparabilă incompetență”, mimînd „screamătul hermeneutic”) sau Adrian Păunescu („… un soi de Avram Iancu bine hrănit, aflat în siestă perpetuă.”)
Alături de aceste portrete antitetice, mai apar chipuri de președinți (dintre care, semnificativ, nici unul român) și mari personalități românești, care în buna noastră tradiție, sînt fie marginalizate, fie în exil: Noica (care „transformă orice limitație în limitație ce nu limitează”), Cioran (caracterizat prin „frivolitatea dezastrului”), Țuțea (care „întruchipa într-un dozaj unic credința în Dumnezeu, firescul ideilor, hazul enorm al formulării, pe scurt, tot ce era mai greu de clintit din sufletul național”) și mulți alții à decouvrir citind acest fermecător volum de evocări, care definește atît de bine românismul, admirator al șmecherilor și dușman al intelectualilor, singura categorie socială unde pot fi găsiți „băieții cei răi”:
Fiecare tip este exemplificat prin personalități memorabile, prezentate adesea în contrast cu indivizi care și-au cîștigat pe nedrept o notorietate explicabilă prin apetența pentru personaje dubioase doar pentru că sînt colorate, a românului. Iată cîteva dintre ele, conturate mai ales prin citate, pentru că observația pe care o face Andrei Pleșu cu privire la Cioran și anume că te determină să-l citezi întruna, i se potriveste și lui, în contextul în care are talentul de a rosti mereu cuvîntul perfect evocator sau caracterizator sau portretizator, fără să fie prin aceasta nici admirativ fără măsură, nici sarcastic fără motiv, nici dezamăgit iremediabil, dar nici mereu extralucid – în sensul unei obiectivități absolute, căci la urma urmei, farmecul unor asemenea portrete constă tocmai în subiectivitatea lor.
ZIARISTUL. Modelul jurnalistului român ar trebui să fie dat de personalități ca Monica Lovinescu (care „a sacrificat o mare vocație de critic literar și, poate de scriitor, pentru lupta de gherilă a adevărului prigonit”), Emil Hurezeanu (care oferă ceea ce ar trebui să ofere orice gazetar adevărat : „elementele necesare unei opțiuni temeinice și, eventual, o opinie inteligentă”) și, desigur, oamenii „Dilemei” (Radu Cosașu, Mircea Vasilescu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Magdalena Boiangiu, Leo Șerban – caracterizați prin atenție, spirit critic, dispoziție egală). Acestora li se opun însă personaje ca Ion Cristoiu („micul nostru profet cotidian, un fel de Brucan du pauvre, un fel de fast-food al gîndirii politice jurnaliere. […] Un amestec de Cocoșilă și Dumitru lui Nae, reveniți în poiana lui Iocan după cîțiva ani de învățătură la seral.”), sau Valentin Stan (care „face parte din categoria (destul de răspîndită) a acelora care nu se pot convinge de inteligența proprie decît tratîndu-i pe toți ceilalți drept imbecili”), pe care publicul îi gustă adesea mai mult, căci îi oferă spectacolul îndoielnic al știrilor de senzație și de scandal.
POLITICIANUL. Că e vorba de Monica Macovei (de o „tenacitate fără breșă”), de Adrian Cioroianu („prezent cu aplomb pe scena publică”), de Mihai Răzvan Ungureanu (ale cărui calități sînt, printre altele, dimensiunea culturală, politețea, simțul oportunității și al orientării politice) sau mai ales de Corneliu Coposu (care ne rămîne în memorie ca un ultim reprezentant al omului politic de altădată, sinonim, pentru mulți dintre noi, cu adevăratul patriot) politicianul român de calitate nu e niciodată pe gustul publicului larg, fascinat de băiatul „șmecher, descurcăreț, ‘cu papagal’, hîrșit în rele, dedat la ștăbie, plin de tupeu și de bani, meșter în ‘relații’ și ‘aranjamente’, vedetă de chermeză și frate de șpriț cu cine trebuie, îndrăgostit de ‘patrie’ pînă la lacrimi și gata s-o spolieze pînă la nesimțire.” De unde și ascensiunea politică a unui Sergiu Andon (o lighioană care-l apără fără talent pe patronul și clientul său Dan Voiculescu) sau a unui Crin Antonescu (politician second-hand, un „Rică Venturiano care se joacă de-a Vlad Țepeș”) sau a unui Vadim (care „a valorificat toate rezervele de vulgaritate ale românismului electoral, a devenit distribuitor național de abjecție.”)
INTELECTUALUL POLITICIAN. „La noi, ‘intelectualul’ a ajuns să însemne ceva de genul următor : un simplu flașnetar de vorbe, un utopist nătîng, fără spirit practic, manipulabil (pe bază de naivitate sau interes) un ‘scîrța-scîrța pe hîrtie’ înclinat să se dea mereu cu puterea.” Și această imagine este întreținută de oameni ca George Pruteanu (care „n-are dubii, n-are întrebări. El crede că a fi intelectual e a trăi în inflația răspunsurilor, a avea mereu la îndemînă referințe solemne și o inepuizabilă rezervă de dispreț”), ca Radu George Serafim (care reprezintă impostura în critica de artă, de o „ireparabilă incompetență”, mimînd „screamătul hermeneutic”) sau Adrian Păunescu („… un soi de Avram Iancu bine hrănit, aflat în siestă perpetuă.”)
Alături de aceste portrete antitetice, mai apar chipuri de președinți (dintre care, semnificativ, nici unul român) și mari personalități românești, care în buna noastră tradiție, sînt fie marginalizate, fie în exil: Noica (care „transformă orice limitație în limitație ce nu limitează”), Cioran (caracterizat prin „frivolitatea dezastrului”), Țuțea (care „întruchipa într-un dozaj unic credința în Dumnezeu, firescul ideilor, hazul enorm al formulării, pe scurt, tot ce era mai greu de clintit din sufletul național”) și mulți alții à decouvrir citind acest fermecător volum de evocări, care definește atît de bine românismul, admirator al șmecherilor și dușman al intelectualilor, singura categorie socială unde pot fi găsiți „băieții cei răi”:
Acolo e buba! În preajma lui Socrate, care l-a corupt pe Platon, care l-a corupt pe Aristotel, care l-a corupt pe Alexandru cel Mare, care ne-a corupt pe toți.
August 25, 2016
Cred ca este una dintre cele mai slabe carti ale lui Plesu, cel putin dintre cele pe care am apucat sa le citesc. Cam trei sferturi sunt omagii aduse cunoscutilor si prietenilor, parca ar fi sectiunea de multumiri a unei antologii de texte Andrei Plesu, doar ca lipseste antologia de texte. E drept sunt si cateva texte despre intalniri mai diverse, lipsite de suflul plin de cultura de care sunt imbibate celelalte personaje amintite, dar care nu sunt suficiente pentru a da substanta cartii.
Unele carti se pot judeca dupa cat de usor retii elemente pe care le-ai descoperit in lectura. Pot spune ca in afara de cele doua pagini pe care le-am citit in librarie, si care m-au convins sa citesc aceasta carte, nu ramane nimic memorabil.
Unele carti se pot judeca dupa cat de usor retii elemente pe care le-ai descoperit in lectura. Pot spune ca in afara de cele doua pagini pe care le-am citit in librarie, si care m-au convins sa citesc aceasta carte, nu ramane nimic memorabil.
December 15, 2012
Din nou, cateva citate din carte care mi-au placut foarte mult.
"Am invatat multe din carti - spunea cineva - dar am invatat totul de la cativa oameni."
"Cum sa piarda o victima pe care calaul insusi o admira?"
"Ca orice hiperinteligenta era, in adanc, hipervulnerabil."
Andrei Plesu, jos palaria!
"Am invatat multe din carti - spunea cineva - dar am invatat totul de la cativa oameni."
"Cum sa piarda o victima pe care calaul insusi o admira?"
"Ca orice hiperinteligenta era, in adanc, hipervulnerabil."
Andrei Plesu, jos palaria!
May 11, 2016
Dincolo de stilu-i binecunoscut, cel mai mult m-a impresionat in aceasta culegere de portrete capacitatea lui Andrei Plesu de a admira.
Displaying 1 - 6 of 6 reviews