Solomon Kugel colecţionează ultime cuvinte rostite înainte de moarte, are o mamă care se consideră supravieţuitoare a Holocaustului, ceea ce şi este, chiar dacă a trăit pe un alt continent decât Europa, sechelată de nazişti, deşi nu a suferit niciodată persecuţie din parte lor pentru că a crescut în America, o casă care pute a pişat şi rahat şi pe o Anne Frank al naibii de bătrână care încearcă să scrie un roman care să depăşeaşcă bariera de vânzări a Jurnalului scris în tinereţe.
Ah, da şi este terorizat de un incendiator care-şi face de cap în oraşul său. Oare când îi va veni rândul şi lui Kugel şi cine îi va incendia, dacă o va face, casa?
Primele zeci de pagini m-au lăsat cu gura căscată. Nu am înţeles ce încerca să facă Auslander cu acest personaj care este întruchiparea cinismului, antisemit până peste poate, crud şi răutăcios, suferind de anhedonie, mucalit şi, cireaşa de pe tort, evreu. Kugel este un alienat par excellence. Un fel de alter-ego, aş îndrăzni să spun al autorului al cărui nume, Ausländer, înseamnă tocmai străin. Cu alte cuvinte, Salutare, Străine – un nume care se potriveşte cum nu se poate mai bine cu ceea ce vei găsi în această carte.
Pe tot parcursul cărţii am încercat să descifrez ce încearcă scriitorul să transmită, ce şi de ce construieşte ce contruieşte. După ce am terminat-o eram împărţit între a crede că este o cărţulie scrisă la nervi, un fel de răbufnire adolescentină la adresa propriului neam şi amintirilor pe care acesta nu ezită să i le arunce constant în cârcă, sau un roman al naibii de cinic în stilul lui Woody Allen. Într-un final am ajuns la concluzia că Shalom Auslander este un răutăcios mucalit, un fel de Diogene contemporan, care latră la tot ce-i iese în cale, singura lesă ce-l poate domoli fiind lesa corectitudinii politice.
Kugel/Auslander este un străin camusian în cel mai filosofic sens al personajului Mersault. Fără umbră, fără dorinţa expresă de a participa la jocul social, un om care nu este golit de sentimente ci, pur şi simplu, le-a piedut în drumul spre maturitate datorită suferinţelor unui neam în care nu se regăseşte, suferinţe urcate-n cârca sa de către o mamă care retrăieşte prigoana nazistă cu ciuda persoanei care a văzut de la distanţă crimele la care a fost supusă seminţia din care face parte.
Romanul este extrem de amuzant şi teribil de trist. Această carte este o farsă, categoric o farsă, însă, trebuie să recunosc că nu am înţeles foarte bine la adresa cui. Anne Frank care se uşurează în sistemul de încălzire, aerisire care străbate toată casa şi împute toate camerele este o imagine gen vodevil, dar care este şchepsisul? S-a săturat lumea de Holocaust şi de supravieţuitori? Îşi aruncă Anne Frank dejecţiile în capul celor care au condamnat-o la inexistenţă tocmai pentru a-i vinde constant jurnalul? Ce înseamnă a fi supravieţuitor? Şi care mai este rolul acestuia într-o societate care pare că vrea să se scuture de memoria Holocaustului?
Nimic nu scapă de limba ascuţită a lui Auslander. Nici evrei, nici creştini, nici relaţiile familiale, nici părinţi, nici politicieni, toţi sunt trecuţi prin sita aspră a cinismului unui scriitor cu un simţ al absurdului care nu are cum să nu te cucerească. Umorul lui Auslander este fin şi aproape fiecare glumă are un şchepsis şi aproape fiecare cugetare a lui Solomon Kugel are un mesaj ascuns ce spune mai mult decât pare la prima vedere. Romanul este atât o delectare cât şi un galop sănătos care-ţi pune mintea la contribuţie pentru a înţelege subtilităţile cinice à la Woody Allen.
Recomand lecturarea acestui roman chiar dacă este o recomandare destul de periculoasă având în vedere faptul că glumele lui Auslander nu sunt chiar uşor de digerat.
P.S. citat aproximativ din carte:
Ce a spus Iisus când a fost urcat pe cruce?
Au!