What do you think?
Rate this book
India
245pages. poche. Poche.
160 pages, Paperback
First published January 1, 1934
20 people are currently reading
193 people want to read
About the author
Mircea Eliade
560 books2,712 followersRomanian-born historian of religion, fiction writer, philosopher, professor at the University of Chicago, and one of the pre-eminent interpreters of world religion in the last century. Eliade was an intensely prolific author of fiction and non-fiction alike, publishing over 1,300 pieces over 60 years. He earned international fame with LE MYTHE DE L'ÉTERNAL RETOUR (1949, The Myth of the Eternal Return), an interpretation of religious symbols and imagery. Eliade was much interested in the world of the unconscious. The central theme in his novels was erotic love.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 16 of 16 reviews
January 18, 2018
Descoperirea Indiei de către Mircea Eliade s-a realizat, în mod concret, în perioada 1928-1931, în călătoria întreprinsă cu scopul de "a studia limba şi filosofia indiană". Aş putea spune că specificul volumului de faţă constă în fragmentare: Eliade nu-şi notează cronologic evenimentele (nu sunt impresii şi nici măcar amintiri: totul fiind descris în mod spontan), deşi nu se poate vorbi nici de un mozaic literar.
Încă din prima parte a volumului, care prezintă viaţa bengaleză în ansamblu, într-o manieră descriptivă, cititorul este rupt de realitatea europeană şi introdus într-o lume pe care, probabil, nici n-o credea a fi existând. Eu recunosc faptul că imaginea pe care o aveam asupra religiei, culturii şi a poporului indian îmi era mult ştirbită de alte scrieri "literare" care urmăreau să surprindă mai degrabă pitorescul indian cu ochiul unui occidental. Avantajul lui Eliade, în acest sens, din cât am putut deduce printre rânduri, a fost acela de a fi ştiut să tacă şi să observe.
Paginile cărţii au o aură de melancolie (eu, cel puţin, am avut impresia că am mai trăit momentele acelea — apropo de Reîncarnare).
Lipsind "acţiunea", aş recomanda volumul mai degrabă spiritelor contemplative, flămânde de repere culturale, care urmăresc să se piardă în visare la întâlnirea unui detaliu semnificativ. Dacă nu, e musai de citit măcar partea a doua a cărţii ("Mănăstiri şi pustnici din Himalaya", 1930), care prezintă o paşnică dialectică (de fundal) între libertatea spirituală indiană şi desfrâul creştinismului din ultimele veacuri (nici voi nu l-aţi numi altfel după ce aţi da o citire).
În această a doua parte este studiată sfera "religiozităţii" hinduse, fiecare om având o cale proprie a desăvârşirii (e inutil să ne pierdem în buddhism).
"El nu cunoaşte nici teologie, nici morală, nici metafizică. Nu cunoaşte nici sanskrita, dar îmi spune că Dumnezeu ar fi cu adevărat meschin dacă s-ar releva numai celor care cunosc sanskrita."
"Nimeni nu manifestă acea atitudine definitivă a occidentalilor, că el singur a găsit adevăratul Dumnezeu şi oricine altul e un eretic. Nimeni nu încearcă să convertească (acea superstiţie semită a monoteismului intolerant şi prozelit)."
"... dar rugăciunea nu e întotdeauna devotată, nu e religioasă în sensul creştin al termenului, ci mai degrabă un exerciţiu spiritual de purificare interioară şi atletică metafizică." *De remarcat şi nuanţele stilistice."
"Se aflau acolo multe peşteri şi într-una din ele am întâlnit un Saddhu din Malabar, căruia nu ştiai ce să-i admiri mai mult: învăţătura sau sfinţenia. Ne-am aşezat pe nisipul rece al peşterii şi deşi noi venisem să învăţăm ceva de la el, el a început să ne întrebe. Ne-a arătat Confesiunile lui Augustin şi a întrebat pe acea Miss dacă a cetit Imitaţia lui Christos. Aflând că nu, a sfătuit-o blând: "cineste-o, Mamă, pentru că e una dintre cele mai mari cărţi care s-au scris pe acest pământ"... Am roşit atunci, încă odată, pentru înfumurarea şi păcatele albilor care au venit să convertească India..."
Din ultimul capitol, "De vorbă cu un naţionalist indian": "Pentru că, dacă religia d-voastră nu v-a făcut mai buni timp de două mii de ani, aruncaţi-o şi găsiţi alta mai bună. Dar d-stră trimiteţi misionari aici, în India. Dacă aţi începe de la d-stră, acasă?"
De asemenea, a fost mişcător discursul lui Rabindranath Tagore, pe care Eliade l-a întâlnit în martie 1930.
Viziunea despre femeie mi-a fost, la rându-i, schimbată. Femeia indiana este văzută că o adevărată zeiţă ("Devi"), datorită rolului jucat în procreere ("Noi nu avem aristocraţia lenii")
Călătoria întreprinsă de Eliade în India a contribuit, într-un mod definitoriu, la formarea lui ca scriitor şi istoric al religiilor deopotrivă. Din păcate, opera acestuia, cu excepţia câtorva romane studiate la şcoală, rămâne în negura literaturii româneşti...
Încă din prima parte a volumului, care prezintă viaţa bengaleză în ansamblu, într-o manieră descriptivă, cititorul este rupt de realitatea europeană şi introdus într-o lume pe care, probabil, nici n-o credea a fi existând. Eu recunosc faptul că imaginea pe care o aveam asupra religiei, culturii şi a poporului indian îmi era mult ştirbită de alte scrieri "literare" care urmăreau să surprindă mai degrabă pitorescul indian cu ochiul unui occidental. Avantajul lui Eliade, în acest sens, din cât am putut deduce printre rânduri, a fost acela de a fi ştiut să tacă şi să observe.
Paginile cărţii au o aură de melancolie (eu, cel puţin, am avut impresia că am mai trăit momentele acelea — apropo de Reîncarnare).
Lipsind "acţiunea", aş recomanda volumul mai degrabă spiritelor contemplative, flămânde de repere culturale, care urmăresc să se piardă în visare la întâlnirea unui detaliu semnificativ. Dacă nu, e musai de citit măcar partea a doua a cărţii ("Mănăstiri şi pustnici din Himalaya", 1930), care prezintă o paşnică dialectică (de fundal) între libertatea spirituală indiană şi desfrâul creştinismului din ultimele veacuri (nici voi nu l-aţi numi altfel după ce aţi da o citire).
În această a doua parte este studiată sfera "religiozităţii" hinduse, fiecare om având o cale proprie a desăvârşirii (e inutil să ne pierdem în buddhism).
"El nu cunoaşte nici teologie, nici morală, nici metafizică. Nu cunoaşte nici sanskrita, dar îmi spune că Dumnezeu ar fi cu adevărat meschin dacă s-ar releva numai celor care cunosc sanskrita."
"Nimeni nu manifestă acea atitudine definitivă a occidentalilor, că el singur a găsit adevăratul Dumnezeu şi oricine altul e un eretic. Nimeni nu încearcă să convertească (acea superstiţie semită a monoteismului intolerant şi prozelit)."
"... dar rugăciunea nu e întotdeauna devotată, nu e religioasă în sensul creştin al termenului, ci mai degrabă un exerciţiu spiritual de purificare interioară şi atletică metafizică." *De remarcat şi nuanţele stilistice."
"Se aflau acolo multe peşteri şi într-una din ele am întâlnit un Saddhu din Malabar, căruia nu ştiai ce să-i admiri mai mult: învăţătura sau sfinţenia. Ne-am aşezat pe nisipul rece al peşterii şi deşi noi venisem să învăţăm ceva de la el, el a început să ne întrebe. Ne-a arătat Confesiunile lui Augustin şi a întrebat pe acea Miss dacă a cetit Imitaţia lui Christos. Aflând că nu, a sfătuit-o blând: "cineste-o, Mamă, pentru că e una dintre cele mai mari cărţi care s-au scris pe acest pământ"... Am roşit atunci, încă odată, pentru înfumurarea şi păcatele albilor care au venit să convertească India..."
Din ultimul capitol, "De vorbă cu un naţionalist indian": "Pentru că, dacă religia d-voastră nu v-a făcut mai buni timp de două mii de ani, aruncaţi-o şi găsiţi alta mai bună. Dar d-stră trimiteţi misionari aici, în India. Dacă aţi începe de la d-stră, acasă?"
De asemenea, a fost mişcător discursul lui Rabindranath Tagore, pe care Eliade l-a întâlnit în martie 1930.
Viziunea despre femeie mi-a fost, la rându-i, schimbată. Femeia indiana este văzută că o adevărată zeiţă ("Devi"), datorită rolului jucat în procreere ("Noi nu avem aristocraţia lenii")
Călătoria întreprinsă de Eliade în India a contribuit, într-un mod definitoriu, la formarea lui ca scriitor şi istoric al religiilor deopotrivă. Din păcate, opera acestuia, cu excepţia câtorva romane studiate la şcoală, rămâne în negura literaturii româneşti...
January 17, 2016
Orice lectură a lui Eliade e una „delicioasă”, indiferent dacă e vorba despre romanele lui sau literatura de specialitate.
Cartea cuprinde scurte capitole care descriu fiecare în parte, orașele vizitate, conversațiile importante pe care Eliade le-a purtat de-a lungul șederii sale în India dar și oamenii cu care a interacționat.
Am citit-o fix cum citesc toate cărțile lui, cu un presentiment al unei coversații purtate direct cu scriitorul. Nu sunt tocmai închegate capitolele pentru că fiecare dintre ele au fost scrise la intervale diferite de timp, unele exact în momentul derulării acțiunii iar altele povestite mai târziu.
Eu m-am îndrăgostit de India încă de când am citit Maitreyi. Și tind să cred că atunci când o să ajung și eu pe acolo o să o percep prin prisma percepțiilor lui Eliade, atât de vii sunt descrise astea în carte.
Pe lângă descrierile despre natură și temple, am citit cu un deosebit interes capitolele care povestesc viața ermiților. Acceptarea - asta ar fi trăsătura caracteristică indienilor. Cât sunt de empatici cu orice religie și individ îi face atât de deosebiți. O empatie aproape primitivă care ar face orice european civilizat să se simtă stingherit de faptul că atâta cultură și educație nu l-au făcut să învețe cel mai important lucru: acceptarea aproapelui în orice formă nu s-ar prezenta acesta.
Nu știu dacă India de astăzi e aceeași ca India din cărțile lui Eliade, dar îmi doresc tainic să fi rămas măcar puțin cât atâta, până ajung și eu să o văd.
Cartea cuprinde scurte capitole care descriu fiecare în parte, orașele vizitate, conversațiile importante pe care Eliade le-a purtat de-a lungul șederii sale în India dar și oamenii cu care a interacționat.
Am citit-o fix cum citesc toate cărțile lui, cu un presentiment al unei coversații purtate direct cu scriitorul. Nu sunt tocmai închegate capitolele pentru că fiecare dintre ele au fost scrise la intervale diferite de timp, unele exact în momentul derulării acțiunii iar altele povestite mai târziu.
Eu m-am îndrăgostit de India încă de când am citit Maitreyi. Și tind să cred că atunci când o să ajung și eu pe acolo o să o percep prin prisma percepțiilor lui Eliade, atât de vii sunt descrise astea în carte.
Pe lângă descrierile despre natură și temple, am citit cu un deosebit interes capitolele care povestesc viața ermiților. Acceptarea - asta ar fi trăsătura caracteristică indienilor. Cât sunt de empatici cu orice religie și individ îi face atât de deosebiți. O empatie aproape primitivă care ar face orice european civilizat să se simtă stingherit de faptul că atâta cultură și educație nu l-au făcut să învețe cel mai important lucru: acceptarea aproapelui în orice formă nu s-ar prezenta acesta.
Nu știu dacă India de astăzi e aceeași ca India din cărțile lui Eliade, dar îmi doresc tainic să fi rămas măcar puțin cât atâta, până ajung și eu să o văd.
Read
February 7, 2021“Te descoperi, deodată, acolo fericit și bun, și aproape ți-e ciudă că a trebuit să-ți pierzi atâția ani în cercetări și zbucium ca să înțelegi cât de simplu și de firesc e să fii fericit.”
August 15, 2017
Începe poetizant, nu se înțelege mare lucru. Mă țin din urma lui pentru că peisajele îmi sunt cunoscute - și ce dacă s-a terminat un secol și a început altul. La poalele Himalayei, în schimb, călătoria ia o altă turnură. Eliade nu mai e turist aici, ci pelerin. Călătorește, învață din mers, e mai sincer, mai liber parcă.
Read
August 3, 2024~datoria prima si ultima e implinirea de sine, iar aceasta e bucurie, e dans si e extaz~
April 2, 2020
I was delighted to read this book again with the eyes of someone who already visited India. Eliade is always arise the imaginary spirit of myself wondering how was eveything with so many years before my birth.
May 25, 2019
India este nemuritoare in ochii lui Eliade: sacră, fascinantă, dezgustătoare, palpitantă și copleșitoare în același timp.
Fiind la rândul meu in India, a fost delicios să descopăr cum multe lucruri nu s-au schimbat nici după o sută de ani. Cel puțin aglomerația, căldura înăbușitoare și fascinația indienilor pentru turiștii albi. Iar altele erau înconjurate de mult mai mult pitoresc pe vremea lui Eliade.
Merită citită ediția cu introducere de Mircea Handoca, sau cel puțin continuată lectura cu alte volume de-ale lui Eliade dedicate Indiei.
Fiind la rândul meu in India, a fost delicios să descopăr cum multe lucruri nu s-au schimbat nici după o sută de ani. Cel puțin aglomerația, căldura înăbușitoare și fascinația indienilor pentru turiștii albi. Iar altele erau înconjurate de mult mai mult pitoresc pe vremea lui Eliade.
Merită citită ediția cu introducere de Mircea Handoca, sau cel puțin continuată lectura cu alte volume de-ale lui Eliade dedicate Indiei.
May 25, 2015
Como todo diario íntimo, este libro contiene los pensamientos quizás más vergonzosos del autor. Un Mircea Eliade joven, ávido de conocimiento, seductor, crítico, ya erudito, que oscila entre la explosión de la vida juvenil y el ascetismo que busca el conocimiento superior. Vuelvo a la cuestión de los diarios íntimos, aquí pude identificarme con muchas de las inquietudes del Mozo Eliade y ser testigo de su roce con varias personalidades de la indología.
May 14, 2014
I love Indian culture. So exotic, so unknown to us, so new, so mysterious, so close to nature. I think Eliade has described it so well.
August 4, 2015
si ce te faci cand rastorni o ceasca de cafea pe fusta unei domnisoare care vorbeste frantuzeste?
March 20, 2023
Suită de citate:
"Dumnezeu alege întotdeauna calea firească, științifică, în manifestările și revelațiile sale. În miracole cred scepticii și pseudoscepticii; adică toți cei ce nu au priză directă asupra realităților."
"Contact direct cu natura, așadar putere de a o plăsmui, nu are decât Dumnezeu (care a creat-o) și n-o au decât animalele (care sunt parte din însăși natura"
"E un adevăr banal faptul că călătorii vor să se simtă, în orice ținut sau elină s-ar afla,
"Nu-mi repugnă Europa, superbă și nemuritoare, ci prozelitismul stupid al europenilor. Tot astfel, Asia e suspectă și nesuferită în Europa, nu prin substanța ei, ci prin propaganda pseudomistagogilor."
"Sadhana înseamnă aici solitudine, meditație, puritate și echilibru. Pe orice drum se ajunge la Dumnezeu, dar cel mai singur drum e și ce mai simplu. Omul ignorant a născocit ; -De ce să fie greu că-l găsesc, dacă e în mine, dacă e chiar sufletul meu?"
"Parcă n-ar fi fost o simplă dramă, scrisă de un poet al secolului, ci un mister cu revelații înspăimântător de simple, cu o singură poruncă și o singură morală: că numai bucuria plină, maximă, plurală, justifică și precizează binele. Și o singură datorie: aceea de a fi fericit..."
"datoria primă și ultimă e împlinirea de sine, iar aceasta e bucurie, e dans și e extaz"
"Dumnezeu alege întotdeauna calea firească, științifică, în manifestările și revelațiile sale. În miracole cred scepticii și pseudoscepticii; adică toți cei ce nu au priză directă asupra realităților."
"Contact direct cu natura, așadar putere de a o plăsmui, nu are decât Dumnezeu (care a creat-o) și n-o au decât animalele (care sunt parte din însăși natura"
"E un adevăr banal faptul că călătorii vor să se simtă, în orice ținut sau elină s-ar afla,
"Nu-mi repugnă Europa, superbă și nemuritoare, ci prozelitismul stupid al europenilor. Tot astfel, Asia e suspectă și nesuferită în Europa, nu prin substanța ei, ci prin propaganda pseudomistagogilor."
"Sadhana înseamnă aici solitudine, meditație, puritate și echilibru. Pe orice drum se ajunge la Dumnezeu, dar cel mai singur drum e și ce mai simplu. Omul ignorant a născocit ; -De ce să fie greu că-l găsesc, dacă e în mine, dacă e chiar sufletul meu?"
"Parcă n-ar fi fost o simplă dramă, scrisă de un poet al secolului, ci un mister cu revelații înspăimântător de simple, cu o singură poruncă și o singură morală: că numai bucuria plină, maximă, plurală, justifică și precizează binele. Și o singură datorie: aceea de a fi fericit..."
"datoria primă și ultimă e împlinirea de sine, iar aceasta e bucurie, e dans și e extaz"
October 15, 2019
"Ei, ai văzut d-ta licuricii noştri, vara, aici în Bengal? Atârnă ciorchini de safire pe pomi, zboară scântei şi ţi se opresc pe mâini, pe umeri. Şi ce bucurie te cuprinde când norocul îţi dăruieşte nestematele acestea vii, mici filoane de lumină, lampioane înaripate. Şi te întrebi: de ce-mi dă Dumnezeu atâta bucurie mie, netrebnicul? De ce mă copleşeşte cu extazul minunilor sale pe care eu nu le înţeleg si orb, nu le văd? Începi să te rogi din bucurie şi să plângi din neştire. Atâta viaţă, atâta dor, atâta dans şi atâtea imnuri în jurul nostru. Înţelegi d-ta? Poate ca nu înţelegi."
Read
April 10, 2023Not meant to be a novel. Neither a travel diary. Mircea Eliade -as an European, student of philosophy- stays a few years in India to study Indian philosophy and writes his observations. This book enables the reader to travel with him from spot to spot , from Sri Lanka to the Himalaya mountains, while discovering India’s uniquenesses in between good and bad, beauty and sadness.
January 30, 2022
Diario y libro de viajes, Mircea Eliade es uno de los que mejor ha escrito sobre la india.
January 27, 2025
No sé qué tiene pero me enganchó demasiado. La manera de escribir del autor hace que la más sencilla situación te emocione.
Displaying 1 - 16 of 16 reviews