What do you think?
Rate this book
Fuga spre cîmpul cu ciori
„Fuga spre cîmpul cu ciori” este povestea unei iubiri zbuciumate dintre un tată propagandist al ateismului științific și un fiu monah. Jertfa avraamică este răsturnată: tatăl renunță la fiul devenit credincios pentru a rămîne fidel ateismului pe care l-a slujit toată viața. Povestea, scrisă la persoana întîi, abundă în detalii de mare intimitate și sinceritate, motiv pentru care publicarea ei a devenit posibilă doar după moartea tatălui.
Cartea apare în aceeași perioadă în care un alt roman semnat Savatie Baștovoi, tratînd tema copilăriei și a propagandei, „Iepurii nu mor”, apare la Paris, la prestigioasa editură Jacqueline Chambon (Actes Sud). Cele două cărți nu se intersectează, ci doar se completează reciproc. „Fuga spre cîmpul cu ciori” nu este așadar o continuare la „Iepurii nu mor”, ci mai degrabă o carte soră, zugrăvind împreună tabloul vieții într-o lume din care Dumnezeu a fost izgonit.
Cartea apare în aceeași perioadă în care un alt roman semnat Savatie Baștovoi, tratînd tema copilăriei și a propagandei, „Iepurii nu mor”, apare la Paris, la prestigioasa editură Jacqueline Chambon (Actes Sud). Cele două cărți nu se intersectează, ci doar se completează reciproc. „Fuga spre cîmpul cu ciori” nu este așadar o continuare la „Iepurii nu mor”, ci mai degrabă o carte soră, zugrăvind împreună tabloul vieții într-o lume din care Dumnezeu a fost izgonit.
- GenresRomanian Literature
198 pages, Hardcover
First published January 1, 2012
3 people are currently reading
74 people want to read
About the author
Savatie Baștovoi
52 books128 followersSavatie Baştovoi – ieromonah, poet, prozator, publicist şi editor. Studii de pictură, filozofie şi teologie. Membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.
Este deţinătorul Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru volumul Elefantul promis (1996) – pentru acelaşi volum a mai obţinut Premiul Salonului Naţional de Carte de la Iaşi şi Premiul pentru debut al Fundaţiei Soros. În 2007 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Eseu pentru volumul Ortodoxia pentru postmodernişti (Cathisma, 2007).
În 2008 două volume, romanul Nebunul şi, respectiv, Cînd pietrele vorbesc (eseu) au obţinut premiul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău oferit de Consiliul Europei, prin reprezentanţii săi în teritoriu.
Ca poet, este prezent în antologii din SUA, Franţa şi Germania.
În 2005, la invitaţia scrisă a Patriarhului Teoctist, a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lîngă Sfîntul Sinod al BOR, participînd la scrierea slujbelor sfinţilor Grigore Dascălu şi Gheorghe la la Cernica.
Savatie Baştovoi este unul dintre cei mai citiţi autori de limbă română, tirajul cumulat al cărţilor vîndute în perioada 2001-2008 fiind de circa 200.000 de exemplare.
Cărţi de referinţă: Elefantul promis (poezie, Ed. Arc 1996), Iepurii nu mor (roman, ed. Aula 2001; ed. Polirom 2007, tradus în franceză la editura Jaqueline Shambon, grup Actes Sud), Nebunul (roman, ed. Cathisma 2006, tradus în rusește), Ortodoxia pentru postmodernişti (eseu, publicistica, inteviu), Între Freud şi Hristos (eseu, tradus în macedoniană cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Macedonia), A iubi înseamnă a ierta (eseu), Audienta la un demon mut (roman), Diavolul este politic corect (roman), Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă (roman).
Este fondatorul şi directorul Editurii Cathisma din Bucureşti.
Din 1998 este frate al mănăstirii Noul Neamţ.
Referinţe critice la cărţile ieromonahului Savatie Baştovoi găsiţi în rubrica Gura Lumii de pe blogul personal.
Este deţinătorul Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru volumul Elefantul promis (1996) – pentru acelaşi volum a mai obţinut Premiul Salonului Naţional de Carte de la Iaşi şi Premiul pentru debut al Fundaţiei Soros. În 2007 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Eseu pentru volumul Ortodoxia pentru postmodernişti (Cathisma, 2007).
În 2008 două volume, romanul Nebunul şi, respectiv, Cînd pietrele vorbesc (eseu) au obţinut premiul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău oferit de Consiliul Europei, prin reprezentanţii săi în teritoriu.
Ca poet, este prezent în antologii din SUA, Franţa şi Germania.
În 2005, la invitaţia scrisă a Patriarhului Teoctist, a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lîngă Sfîntul Sinod al BOR, participînd la scrierea slujbelor sfinţilor Grigore Dascălu şi Gheorghe la la Cernica.
Savatie Baştovoi este unul dintre cei mai citiţi autori de limbă română, tirajul cumulat al cărţilor vîndute în perioada 2001-2008 fiind de circa 200.000 de exemplare.
Cărţi de referinţă: Elefantul promis (poezie, Ed. Arc 1996), Iepurii nu mor (roman, ed. Aula 2001; ed. Polirom 2007, tradus în franceză la editura Jaqueline Shambon, grup Actes Sud), Nebunul (roman, ed. Cathisma 2006, tradus în rusește), Ortodoxia pentru postmodernişti (eseu, publicistica, inteviu), Între Freud şi Hristos (eseu, tradus în macedoniană cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Macedonia), A iubi înseamnă a ierta (eseu), Audienta la un demon mut (roman), Diavolul este politic corect (roman), Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă (roman).
Este fondatorul şi directorul Editurii Cathisma din Bucureşti.
Din 1998 este frate al mănăstirii Noul Neamţ.
Referinţe critice la cărţile ieromonahului Savatie Baştovoi găsiţi în rubrica Gura Lumii de pe blogul personal.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 16 of 16 reviews
September 9, 2024
„A zice unui om "te iubesc" înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată.”
„Rostul morții este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.”
(Fuga spre cîmpul cu ciori. Amintiri dintr-o copilărie ateistă / Savatie Baștovoi - București: Cathisma, 2012)
„Rostul morții este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.”
(Fuga spre cîmpul cu ciori. Amintiri dintr-o copilărie ateistă / Savatie Baștovoi - București: Cathisma, 2012)
August 19, 2022
Luna Iulie a fost luna în care a prevalat autorul Savatie Baștovoi. Cei care îmi urmăresc recenziile, au observa mai multe cărți citite de mine de la acest autor, în total în Iulie - 7 cărți. Și dacă vă întrebați, ce-o fi cu ea? S-a îndrăgostit iremediabil de scrierea lui Baștovoi sau care o fi cauza? Vă răspund cu franchețe că NU. Deși mi-a plăcut “Nebunul”, cartea cu care l-am cunoscut pentru început, totuși cu cât am avansat în lecturile marca Baștovoi, am descoperit o personalitate cel puțin bogată în contradicții.
Pe alocuri mă cucerește cu niște remarci menite să facă lumea mai bună, alteori mă șochează prin replicile tăioase în contextul unor subiecte asupra cărora un călugăr nu ar trebui să se afirme. Drept urmare, mi-a trezit curiozitatea și mi-am zis că așa cum am găsit cărțile lui la niște prieteni, se poate să-l descopăr. În plus, cărțile sale adesea se citesc în câteva ore, la volum sunt mici.
Roman considerat autobiografic, publicarea lui a putut fi înfăptuită doar după moartea tatălui lui Savatie Baștovoi. Vă întrebați probabil de ce? Fiindcă aici Savatie face o mărturisire de o sinceritate debordantă privind conflictul avut cu tatăl său, un ateist științific. Pe lângă aceasta, romanul conține scene din copilăria autorului. Apoi urmează adolescența și studiile la liceul de arte. Descoperirea lui Nietzsche și Freud, iar mai apoi o întâmplare care l-a întors cu fața sper Dumnezeu.
La acea întâmplare, puțin verosimilă, aș dori să mă opresc. Deci, fiind adolescent, a mers împreună cu niște colegi, să se distreze pentru o noapte la poalele unei păduri. Și fiindcă era tare curios să vadă cum e să te îmbeți, a băut singur o sticlă de vodcă. Mai apoi a căzut într-un fel de comă alcoolică, cel puțin așa pare din cele descrise. Și uite în acest moment i s-a arătat Hristos. Seamănă mai mult cu o halucinație, dar asta e…
Am fost surprinsă să aflu că Savatie a fost închis într-un ospiciu, a ucis o pisică zdrobindu-i capul cu o piatră și da, este pentru uciderea câinilor vagabonzi. Multe lucruri vin în contradicție cu personalitatea sa, sau este prea complicat pentru a fi înțeles, însă probabil cel mai bun răspuns ni l-a dat însuși autorul:
”Puțini sunt oamenii constanți, fie în rău, fie bine. Și eu am atâtea fețe și în toate mă regăsesc atât de mult, încât nici nu mai știu care mă reprezintă cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste feți voi merge la judecată? Iar acest cameleonism, nesuferit și pentru mine și pentru cei din jur, l-a moștenit de la tatăl meu.”
“Fuga spre câmpul cu ciori” de Savatie Baștovoi
Pe alocuri mă cucerește cu niște remarci menite să facă lumea mai bună, alteori mă șochează prin replicile tăioase în contextul unor subiecte asupra cărora un călugăr nu ar trebui să se afirme. Drept urmare, mi-a trezit curiozitatea și mi-am zis că așa cum am găsit cărțile lui la niște prieteni, se poate să-l descopăr. În plus, cărțile sale adesea se citesc în câteva ore, la volum sunt mici.
Roman considerat autobiografic, publicarea lui a putut fi înfăptuită doar după moartea tatălui lui Savatie Baștovoi. Vă întrebați probabil de ce? Fiindcă aici Savatie face o mărturisire de o sinceritate debordantă privind conflictul avut cu tatăl său, un ateist științific. Pe lângă aceasta, romanul conține scene din copilăria autorului. Apoi urmează adolescența și studiile la liceul de arte. Descoperirea lui Nietzsche și Freud, iar mai apoi o întâmplare care l-a întors cu fața sper Dumnezeu.
La acea întâmplare, puțin verosimilă, aș dori să mă opresc. Deci, fiind adolescent, a mers împreună cu niște colegi, să se distreze pentru o noapte la poalele unei păduri. Și fiindcă era tare curios să vadă cum e să te îmbeți, a băut singur o sticlă de vodcă. Mai apoi a căzut într-un fel de comă alcoolică, cel puțin așa pare din cele descrise. Și uite în acest moment i s-a arătat Hristos. Seamănă mai mult cu o halucinație, dar asta e…
Am fost surprinsă să aflu că Savatie a fost închis într-un ospiciu, a ucis o pisică zdrobindu-i capul cu o piatră și da, este pentru uciderea câinilor vagabonzi. Multe lucruri vin în contradicție cu personalitatea sa, sau este prea complicat pentru a fi înțeles, însă probabil cel mai bun răspuns ni l-a dat însuși autorul:
”Puțini sunt oamenii constanți, fie în rău, fie bine. Și eu am atâtea fețe și în toate mă regăsesc atât de mult, încât nici nu mai știu care mă reprezintă cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste feți voi merge la judecată? Iar acest cameleonism, nesuferit și pentru mine și pentru cei din jur, l-a moștenit de la tatăl meu.”
“Fuga spre câmpul cu ciori” de Savatie Baștovoi
March 4, 2012
Am citit cu ceva ani în urmă un interviu cu Preacuvioșia Sa ierom. Savatie Baștovoi în care spunea că „este o bunã dovadă că Dumnezeu există, faptul că un pasionat de Freud a devenit călugăr.” Se referea la el, desigur. De atunci am citit, pe măsura apariției, toate cărțile părintelui Savatie, inclusiv romanul „Iepurii nu mor” scris pe când era mirean.
Un copil cu o copilărie ateistă, crescut și educat de un tată comunist ateu și o mamă fiică de preot, iar mai apoi un adolescent artist, ucenic al lui Nietsche și Freud ajunge câțiva ani mai târziu ucenic al lui Hristos. O transformare lăuntrică dar și exterioară a ființei și a vieții miraculos și minunat produsă. Ce sau cine era acel ceva sau cineva al acestei transformări? Cu siguranță și fără tăgadă, Hristos, pentru că la Dumnezeu toate sunt cu putiință și El poate să facă și din pietre pe fii lui Avraam. Dar cum? pentru că bunul nostru Dumnezeu nu forțează și nu obligă pe nimeni. Răspunsul la întrebarea „Dar cum?” îl dă cartea „Fuga spre cîmpul cu ciori”. Această carte este acea roată dințată care face ca tot acest angrenaj, care este opera ierom. Savatie Baștovoi, să funcționeze lin, fără hopuri sau sincope și care cel puțin mie mi-a adus mult dorita lămurire, chiar dacă cu o oarecare întârziere, deoarece publicarea cărții a fost amânată de către autor.
Un copil cu o copilărie ateistă, crescut și educat de un tată comunist ateu și o mamă fiică de preot, iar mai apoi un adolescent artist, ucenic al lui Nietsche și Freud ajunge câțiva ani mai târziu ucenic al lui Hristos. O transformare lăuntrică dar și exterioară a ființei și a vieții miraculos și minunat produsă. Ce sau cine era acel ceva sau cineva al acestei transformări? Cu siguranță și fără tăgadă, Hristos, pentru că la Dumnezeu toate sunt cu putiință și El poate să facă și din pietre pe fii lui Avraam. Dar cum? pentru că bunul nostru Dumnezeu nu forțează și nu obligă pe nimeni. Răspunsul la întrebarea „Dar cum?” îl dă cartea „Fuga spre cîmpul cu ciori”. Această carte este acea roată dințată care face ca tot acest angrenaj, care este opera ierom. Savatie Baștovoi, să funcționeze lin, fără hopuri sau sincope și care cel puțin mie mi-a adus mult dorita lămurire, chiar dacă cu o oarecare întârziere, deoarece publicarea cărții a fost amânată de către autor.
January 12, 2024
„Concluzia la care am ajuns este aceea ca totul poate fi explicat doar prin iubire. Asta, in măsura in care iubirea însăși poate fi explicată, căci nu degeaba atunci cind Apostolul loan a vrut să spună totul despre Dumnezeu într-un singur cuvînt a zis: „Dumnezeu este iubire". În afara iubirii nimic nu există. Răul și ura sunt locul în care iubirea nu a putut pătrunde, de aceea ele nu pot fi explicate.”
„Toată lumea era pentru noi un atelier de pictură. Toată lumea era o mare și minunată pictura. Hălăduiam toată ziua cu șevaletele în spate, cu pantalonii mințiți de uleiuri, și tot ce vedeam ne părea frumos, vrednic de pus pe pânză.”
„Voi toti sinteti genii si geniute pe-aici, așa îmi închipui eu că trebuie să arate un liceu de arte, că doar nu vine orice prostănac să facă artă, arta este pentru spiritele fine."
„Viața mi se părea un geamăt pe care nu-l aude nimeni. Oamenii erau atît de straini si semănau mai toți între ei.
Așa a fost dintotdeauna. Nimeni nu i-a înțeles pe artiști. Poate târziu, după moarte. Dar câți au murit fără să-i recunoască nimeni!”
„Tot atunci, colac peste pupăză, am dat de o cărticică numită Interpretarea viselor, semnată de un oarecare Freud. Nu eram sigur că e aceeași persoană cu „Freid" despre care-mi vorbise tata, un alt autor semiinterzis in URSS, desi psihiatria sovietică este n totalitate freudistă.”
„Imaginați-vă ce poate să iasă dintr-un adolescent artist, crescut de propaganda ateistă sovietică, atunci când îi descoperă pe Nietzsche și Freud! Ce altceva decât un „supraom"? Și tot ce scriam in acea perioadă era, bineînteles, sub semnul acestor demoni cu înfățișare umană care au făcut in cultura ceea ce au făcut Marx si Lenin in politică.”
„Dar mai cumplit decît moartea poate fi numai omul care nu întelege dragostea. Cea mai mare amăgire a oamenilor a fost aceea că nu au inteles că, pentru a întoarce obrazul atunci când ești lovit, trebuie să fii Dumnezeu.”
„Sint oameni care au plînsul in interior. Aceștia sint cei mai frumoși oameni de pe pămînt. Acest plîns lăuntric nu are in el nimic din tristețea si apăsarea oamenilor neîmpliniți sau
loviti de vreo suferință. Acest plâns lăuntric este ca o lumină de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sint oamenii pe care-i iubești făra să știi
de ce si revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie in viață decît aceea de a întâlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservati. Pentru a-i recunoaște trebuie ca si tu să fi plâns măcar o dată in viață, să plângi de-adevărătelea.”
„A zice unui om „te iubesc" înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi dorește ca morții săi să se mîntuiasca. In aceasta dorință oamenii exagerează mult calitățile celor plecați, iar defectele aproape ca nici nu le mai văd. Dar cine știe, poate ca această vedere este cea adevarată? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele si să nesocotească răul? Poate că tocmai
această dorință îl face pe Dumnezeu să raspundă potrivit dragostei noastre, și nu potrivit păcatelor? Dacă este așa, atunci și moartea-și are rostul ei. Rostul morții este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.”
„Toată lumea era pentru noi un atelier de pictură. Toată lumea era o mare și minunată pictura. Hălăduiam toată ziua cu șevaletele în spate, cu pantalonii mințiți de uleiuri, și tot ce vedeam ne părea frumos, vrednic de pus pe pânză.”
„Voi toti sinteti genii si geniute pe-aici, așa îmi închipui eu că trebuie să arate un liceu de arte, că doar nu vine orice prostănac să facă artă, arta este pentru spiritele fine."
„Viața mi se părea un geamăt pe care nu-l aude nimeni. Oamenii erau atît de straini si semănau mai toți între ei.
Așa a fost dintotdeauna. Nimeni nu i-a înțeles pe artiști. Poate târziu, după moarte. Dar câți au murit fără să-i recunoască nimeni!”
„Tot atunci, colac peste pupăză, am dat de o cărticică numită Interpretarea viselor, semnată de un oarecare Freud. Nu eram sigur că e aceeași persoană cu „Freid" despre care-mi vorbise tata, un alt autor semiinterzis in URSS, desi psihiatria sovietică este n totalitate freudistă.”
„Imaginați-vă ce poate să iasă dintr-un adolescent artist, crescut de propaganda ateistă sovietică, atunci când îi descoperă pe Nietzsche și Freud! Ce altceva decât un „supraom"? Și tot ce scriam in acea perioadă era, bineînteles, sub semnul acestor demoni cu înfățișare umană care au făcut in cultura ceea ce au făcut Marx si Lenin in politică.”
„Dar mai cumplit decît moartea poate fi numai omul care nu întelege dragostea. Cea mai mare amăgire a oamenilor a fost aceea că nu au inteles că, pentru a întoarce obrazul atunci când ești lovit, trebuie să fii Dumnezeu.”
„Sint oameni care au plînsul in interior. Aceștia sint cei mai frumoși oameni de pe pămînt. Acest plîns lăuntric nu are in el nimic din tristețea si apăsarea oamenilor neîmpliniți sau
loviti de vreo suferință. Acest plâns lăuntric este ca o lumină de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sint oamenii pe care-i iubești făra să știi
de ce si revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie in viață decît aceea de a întâlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservati. Pentru a-i recunoaște trebuie ca si tu să fi plâns măcar o dată in viață, să plângi de-adevărătelea.”
„A zice unui om „te iubesc" înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi dorește ca morții săi să se mîntuiasca. In aceasta dorință oamenii exagerează mult calitățile celor plecați, iar defectele aproape ca nici nu le mai văd. Dar cine știe, poate ca această vedere este cea adevarată? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele si să nesocotească răul? Poate că tocmai
această dorință îl face pe Dumnezeu să raspundă potrivit dragostei noastre, și nu potrivit păcatelor? Dacă este așa, atunci și moartea-și are rostul ei. Rostul morții este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.”
This entire review has been hidden because of spoilers.
December 31, 2018
Un mini-roman tulburător prin forța discursului mărturisitor și emoționant din prisma conflictului tată-fiu, cu atât mai mult cu cât autorul a construit această poveste la limita dintre ficțiune și autobiografie. Faptul că Baştovoi e ieromonah, iar cartea e completată de titlul "Amintiri dintr-o copilărie ateistă" creează un contrast izbitor.
Povestea cuprinde un şir de evenimente, gânduri şi idei relatate de un adept al creştinismului ce s-a născut într-o familie nereligioasă, în care tatăl era propagandist al ateismului ştiințific, negând cu vehemență mărturiile biblice.
Am descoperit multe gânduri profunde, ce abundă în detalii de-o sinceritate şi intimitate debordantă, motiv pentru care publicarea cărții a devenit posibilă abia după moartea tatălui său.
Povestea cuprinde un şir de evenimente, gânduri şi idei relatate de un adept al creştinismului ce s-a născut într-o familie nereligioasă, în care tatăl era propagandist al ateismului ştiințific, negând cu vehemență mărturiile biblice.
Am descoperit multe gânduri profunde, ce abundă în detalii de-o sinceritate şi intimitate debordantă, motiv pentru care publicarea cărții a devenit posibilă abia după moartea tatălui său.
June 5, 2023
Când te întorci la un autor mult îndrăgit, simți că îți vizitezi un vechi prieten cu care nu te-ai văzut de ceva vreme. Acest sentiment m-a încercat pe mine citind memoriile copilăriei lui Savatie Baștovoi.
După ce am citit aproape tot semnat de acest autor, încă nu știu cum să îi caracterizez stilul. Simplu, direct și totuși profund. Metaforic acolo unde trebuie și radical unde nu te aștepți.
"Fuga spre câmpul cu ciori" în opinia mea este una din cele mai bune lucrări ale sale. Cine și-ar imagina ce trecut zbuciumat ar putea avea un călugăr?
După ce am citit aproape tot semnat de acest autor, încă nu știu cum să îi caracterizez stilul. Simplu, direct și totuși profund. Metaforic acolo unde trebuie și radical unde nu te aștepți.
"Fuga spre câmpul cu ciori" în opinia mea este una din cele mai bune lucrări ale sale. Cine și-ar imagina ce trecut zbuciumat ar putea avea un călugăr?
May 7, 2025
Cele mai lungi 200 de pagini din viața mea.
“Până la urmă a avut dreptate cel care a zis: ia seama cu cine lupți, ca să nu sfârșești prin a deveni ca el. Istoria a dovedit că în orice luptă fiecare preia câte ceva de la dușman.”
“Rostul morții este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.”
“Probabil dragostea, suferința și minciuna pot fi simțite printr-o atingere de mână.”
“Până la urmă a avut dreptate cel care a zis: ia seama cu cine lupți, ca să nu sfârșești prin a deveni ca el. Istoria a dovedit că în orice luptă fiecare preia câte ceva de la dușman.”
“Rostul morții este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.”
“Probabil dragostea, suferința și minciuna pot fi simțite printr-o atingere de mână.”
January 14, 2014
O carte care ştie să ţină cititorul în priză, cu un tâlc ce se descoperă fix atunci când trebuie.
December 22, 2018
Cred ca cele mai cumplite fapte in istorie n-au fost savarsite de oamenii rai cu desavarsire, ci de aceia care aveau in sine amestecat raul cu binele. Caci, nu-i asa, cine ar urma un om rau cu desavarsire? Raul nu e atat de rau daca nu are in el amestecat si putin bine. (154)
A zice unui om "te iubesc" inseamna a-i zice ca vrei ca el sa nu moara niciodata. Sigur ca fiecare dintre noi doreste ca mortii sai sa se mantuiasca. In aceasta dorinta oamenii exagereaza mult calitatile celor plecati, iar defectele aproape ca nici nu le mai vad. Dar cine stie, poate ca aceasta vedere este cea adevarata? Poate ca dragostea are dreptul sa exagereze binele si sa nesocoteasca raul? Poate ca tocmai aceasta dorinta Il face pe Dumnezeu sa raspunda potrivit dragostei noastre, si nu potrivit pacatelor? Daca este asa, atunci si moartea isi are rostul ei. Rostul mortii este acela de a ne aduce aminte ca nu am iubit indeajuns. (180)
Credinta este ceea ce il face frumos pe om. Credinta nu este capacitatea de a crede, caci toti oamenii, pana si animalele, cred dintr-o lege a naturii. Credinta este in instinct, ca si foamea. Chiar si pentru a manca este nevoie sa crezi ca ceea ce mananci este bunsi nu-ti poate dauna. Insa credinta depaseste conditia de instinct abia atunci cand este impreunata cu dragostea. De aceea este usor sa crezi in lucrurile immediate, dar este greu sa crezi in Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu este conditionata de iubire. Dragostea se regaseste doar in dragoste.
A zice unui om "te iubesc" inseamna a-i zice ca vrei ca el sa nu moara niciodata. Sigur ca fiecare dintre noi doreste ca mortii sai sa se mantuiasca. In aceasta dorinta oamenii exagereaza mult calitatile celor plecati, iar defectele aproape ca nici nu le mai vad. Dar cine stie, poate ca aceasta vedere este cea adevarata? Poate ca dragostea are dreptul sa exagereze binele si sa nesocoteasca raul? Poate ca tocmai aceasta dorinta Il face pe Dumnezeu sa raspunda potrivit dragostei noastre, si nu potrivit pacatelor? Daca este asa, atunci si moartea isi are rostul ei. Rostul mortii este acela de a ne aduce aminte ca nu am iubit indeajuns. (180)
Credinta este ceea ce il face frumos pe om. Credinta nu este capacitatea de a crede, caci toti oamenii, pana si animalele, cred dintr-o lege a naturii. Credinta este in instinct, ca si foamea. Chiar si pentru a manca este nevoie sa crezi ca ceea ce mananci este bunsi nu-ti poate dauna. Insa credinta depaseste conditia de instinct abia atunci cand este impreunata cu dragostea. De aceea este usor sa crezi in lucrurile immediate, dar este greu sa crezi in Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu este conditionata de iubire. Dragostea se regaseste doar in dragoste.
August 5, 2023
"Credința în Dumnezeu face parte din firescul lucrurilor și de aceea, pentru a crede, trebuie mai întâi de toate să trăim firesc."
"A zice unui om "te iubesc" înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată."
"Rostul morții este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns."
"Credința este ceea ce îl face pe om frumos. Credința nu este capacitatea de a crede, căci toți oamenii, până și animalele, cred într-o lege a naturii. Credința este un instinct, ca și foamea. Chiar și pentru a mânca este nevoie să crezi că ceea ce mănânci este bun și nu-ți poate dăuna. Însă credința depășește condiția de instinct abia atunci când este împreună cu dragostea. De aceea este ușor să crezi în lucrurile imediate, dar este greu să crezi în Dumnezeu. Credința în Dumnezeu este condiționată de iubire. Dragostea se regăsește doar în dragoste. O inimă iubitoare nu poate citi Evanghelia fără să creadă, deoarece se regăsește pe sine ca într-o oglindă. Dumnezeu, fiind iubire, Se descoperă celor ce iubesc. Asta e toată taina credinței. IUBESC, deci CRED! "
"A zice unui om "te iubesc" înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată."
"Rostul morții este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns."
"Credința este ceea ce îl face pe om frumos. Credința nu este capacitatea de a crede, căci toți oamenii, până și animalele, cred într-o lege a naturii. Credința este un instinct, ca și foamea. Chiar și pentru a mânca este nevoie să crezi că ceea ce mănânci este bun și nu-ți poate dăuna. Însă credința depășește condiția de instinct abia atunci când este împreună cu dragostea. De aceea este ușor să crezi în lucrurile imediate, dar este greu să crezi în Dumnezeu. Credința în Dumnezeu este condiționată de iubire. Dragostea se regăsește doar în dragoste. O inimă iubitoare nu poate citi Evanghelia fără să creadă, deoarece se regăsește pe sine ca într-o oglindă. Dumnezeu, fiind iubire, Se descoperă celor ce iubesc. Asta e toată taina credinței. IUBESC, deci CRED! "
December 27, 2020
Parintele Savatie Bastovoi te aduce fara sa vrei cu gandul La Dumnezeu. Il infitipa de gandul nostru prin logodirea cuvintelor, povestind situatii inprevizibile din care tragem invataturi dupa invataturi!
October 3, 2023
“Căci, nu-i așa, lucrurile cele mai importante din viața noastră nu au nici o explicație. Poate că de asta sunt importante.”
February 11, 2025
Una dintre cărțile la care voi reveni...
April 11, 2016
O carte grea, care construieste un pod intre doua realitati ireconciliabile: calugarul si ateul. Cu profunzimea caracteristica, autorul vede dincolo de ateismul marxist al tatalui sau, in insusi sufletul acestuia, calauzit de dragostea infinita pentru tatal sau, care traverseaza hotarul dintre lumea asta si cealalata, decoperindu-se pe sine insasi in imaginea tatalui sau.
March 30, 2015
3 stars,not because this isn't a 5 five stars book,but because it's not really my kind of subject.I did learned some things from it and I do like the way it is written in a warm,conforting yet engaging way.
Displaying 1 - 16 of 16 reviews