Recviem pentru Est de Andrei Makine (2000)
Makine scrie adesea despre Rusia, despre bolșevism, al Doilea Război Mondial, stalinism și pogroame, despre Rusia post-stalinistă, sau despre cea din perioada Războiului Rece. Însă, în felul lui specific, o face aducând la lumină anonimii care au simțit puterea strivitoare a acelor vremuri, unii fiind luați de val, alții încercând să se amplaseze în afara istoriei. Această ultimă atitudine, de abandonare a lumii obișnuite, de întoarcere în natură, de scufundare în prezentul anotimpurilor și în eternul iubirii, am regăsit-o în mai multe romane ale lui Makine.
Aici este redată prin felul în care personajele tânjesc după un trai solitar și simplu, unul în care să nu se afle mereu sub roata istoriei, chiar și pentru scurte perioade:
“Pământul lucrat, liniștea casei, viața animalelor, totul se putea lipsi de cuvinte. Când era cu Anna, se priveau îndelung, își zâmbeau, iar în cursul zilei, văzându-se departe unul de celălalt, se salutau, fără a-și vedea expresia chipului, dar ghicind și cea mai măruntă trăsătură. ”
Evadarea este posibilă doar pentru scurtă durată, până ce forțele istorice își întind tentaculele distrugând spațiul cuplului, al iubirii, al familiei. Peste noapte, orice anonim poate deveni dușmanul poporului, sabotor, spion, iar acestea sunt constante în istoria Rusiei. La fel ca și propaganda și dublul limbaj:
„Lumea care îi înconjura se făcea tot mai flecară. Se vorbea despre muncă, în loc să se muncească. Se decreta fericirea poporului, însă era lăsată să moară de foame o femeie bătrână, în izba ei, cu acoperișul năruit.”
Sunt povestite viețile a trei generații, fiecare trăind câte o epocă grea: Nikolai, dezertează din Armata Roșie, după ce este martorul absurdului și nedreptăților bolșevicilor revoluționari; fiul său Pavel va lupta în al Doilea Război Mondial, fiind traumatizat de experiențele luptelor de pe front, din Rusia până la Berlin; cea de-a treia generație este reprezentată de narator, un medic militar recrutat de serviciile de spionaj sovietice în timpul Războiului Rece, deziluzionat de experiențele la care este martor din țările ale căror destine politice sunt schimbate de traficanți de arme, și iremediabil neconsolat de pierderea unicei iubiri din cauza absurdului muncii de spion.
„Războaiele erau acum mici, îmi spuneam eu, locale, potrivit diplomaților. ... Aveam să descopăr destul de repede că doar marile războaie aveau un sfârșit, nu cele mici, care nu erau decât prelungirea celorlalte pe timp de pace.”
Istoria deformează, ucide, strivește. Și, totuși, personajele lui Makine, reușesc până la urmă să se amplaseze într-un spațiu atemporal, în care fericirea și iubirea sunt posibile. Chiar dacă doar sub forma unui vis contemplat într-o seară de iarnă.