What do you think?
Rate this book
Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului
Premiul „Cartea anului 2011”, acordat de revista Romania literara, cu sprijinul Fundatiei Anonimul
Romanul Martei Petreu aduce in literatura romana un personaj memorabil: Maria, o taranca din Cimpia Transilvaniei, care, neimplinita in iubire si in viata, ajunge sa-si renege si sa-si blesteme propriile vlastare. Ca o pinza de paianjen in miezul careia se afla aceasta mama terifianta, familiile Sucutardean si Valean isi tes existentele intr-o istorie de un veac. Apocalipsa pe care o asteapta in orice clipa o parte dintre membrii milenaristi ai clanului, rigorile religioase si saracia adusa de colectivizare croiesc caractere de exceptie si destine asemenea.
Romanul Martei Petreu aduce in literatura romana un personaj memorabil: Maria, o taranca din Cimpia Transilvaniei, care, neimplinita in iubire si in viata, ajunge sa-si renege si sa-si blesteme propriile vlastare. Ca o pinza de paianjen in miezul careia se afla aceasta mama terifianta, familiile Sucutardean si Valean isi tes existentele intr-o istorie de un veac. Apocalipsa pe care o asteapta in orice clipa o parte dintre membrii milenaristi ai clanului, rigorile religioase si saracia adusa de colectivizare croiesc caractere de exceptie si destine asemenea.
328 pages, Paperback
First published January 1, 2011
5 people are currently reading
429 people want to read
About the author
Marta Petreu
64 books64 followersMarta Petreu is the pen name of Rodica Marta Vartic, née Rodica Crisan (born March 14, 1955 in Jucu), a Romanian philosopher, literary critic, essayist and poet. A professor of Philosophy at the Babeş-Bolyai University in Cluj-Napoca, she has published eight books of essays and seven of poetry, and is the editor of the monthly magazine Apostrof. Petreu is also noted as a historian of fascism, which she notably dealt with in her book about the controversial stances of philosopher Emil Cioran (An Infamous Past: E. M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania, 1999).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 30 reviews
August 31, 2016
Pfiu, bine că nu m-am oprit după primul capitol (și cel mai lung, parcă - din păcate). E un pic haotic, cînd trecut, cînd prezent, o mulțime de oameni: bunici, părinți, copii, nepoți, o mulțime de sate presărate în jurul Clujului - de parcă n-a știut Marta Petreu de unde să-l apuce. Pe roman, zic.
Dar încep să se lămurească lucrurile din capitolul doi și prinde viață povestea celei mai disfuncționale familii din literatura română (n.b. din ce-am citit eu, să n-avem vorbe). Mica, Mamica, Mama noastră, întodeauna cu majusculă, de dimensiuni mitice, semănătoare de discordie, etern neîmplinită, incapabilă să-și iubească soțul și copiii nedoriți, blestemați de ea însăși, încă de dinainte de a-i naște ("Cu trizăci de lei scăpam de toți tri! Blăstămați să fiți! (…) Vă blastăm. Vă blastăm pe tăți tri. Să șiți blăstămați și să nu vă meargă nimic în viață! Și-u-ați voi de minune să șiți! Mai bine nu vă făceam!") și odiseea ei.
E dur, lovește fix acolo unde doare cel mai tare, în ceea ce-ar trebui să fie o familie, în toate relațiile posibile, soț-soție, mamă-copii, tată-copii, frați între ei. E vrajbă și vorbe spuse la mînie, și fapte care vorbesc pentru multe altele lăsate nespuse. E rural, dar Ardealul țărănesc din romanul Martei Petreu nu are nimic idilic, Cîmpia Transilvaniei e pustie, gri și apăsătoare.
Plăcut mult (trec cu vederea chiar și niște cisme și glesne degrabă săritoare în ochi), mă întreb cum a reușit - cine a reușit - să-l traducă în franceză (poate-or mai fi și alte limbi, nu știu), cu ardelenismele și someșenismele lui, care în capul meu îl limitează geografic foarte mult.
Dar încep să se lămurească lucrurile din capitolul doi și prinde viață povestea celei mai disfuncționale familii din literatura română (n.b. din ce-am citit eu, să n-avem vorbe). Mica, Mamica, Mama noastră, întodeauna cu majusculă, de dimensiuni mitice, semănătoare de discordie, etern neîmplinită, incapabilă să-și iubească soțul și copiii nedoriți, blestemați de ea însăși, încă de dinainte de a-i naște ("Cu trizăci de lei scăpam de toți tri! Blăstămați să fiți! (…) Vă blastăm. Vă blastăm pe tăți tri. Să șiți blăstămați și să nu vă meargă nimic în viață! Și-u-ați voi de minune să șiți! Mai bine nu vă făceam!") și odiseea ei.
E dur, lovește fix acolo unde doare cel mai tare, în ceea ce-ar trebui să fie o familie, în toate relațiile posibile, soț-soție, mamă-copii, tată-copii, frați între ei. E vrajbă și vorbe spuse la mînie, și fapte care vorbesc pentru multe altele lăsate nespuse. E rural, dar Ardealul țărănesc din romanul Martei Petreu nu are nimic idilic, Cîmpia Transilvaniei e pustie, gri și apăsătoare.
Plăcut mult (trec cu vederea chiar și niște cisme și glesne degrabă săritoare în ochi), mă întreb cum a reușit - cine a reușit - să-l traducă în franceză (poate-or mai fi și alte limbi, nu știu), cu ardelenismele și someșenismele lui, care în capul meu îl limitează geografic foarte mult.
August 16, 2023
Ce au în comun "Cartea Reghinei", "Ce mult te-am iubit" și "Acasă, pe Câmpia Armaghedonului?" Sunt poveștile triste de viață ale unor femei, măritate de tinere cu bărbați pe care nu-i iubesc. Femei al căror destin se pierde în statutul de mamă. Femei a căror fericire nu contează, ea dispare în noianul de griji pentru copii și al greutăților de zi cu zi.
Revenind la această carte, titlul e mai mult decât sugestiv. "Acasă" este un loc unde războiul nu încetează niciodată, e confruntarea constantă dintre forțele binelui și ale răului, Armaghedonul. Tatăl iehovist amenință constant cu sfârșitul grabnic al lumii. Mama își varsă propria nefericire în blesteme pe care le aruncă atât asupra bărbatului de lângă ea cât și asupra copiilor. Cei trei copii pe care nu i-a dorit niciodată. Cei trei copii prinși la mijloc în războiul dintre părinți.
"Eram vinovați pentru că îi tulburam durerea ei mare cât cerul de femeie nefericita pe care lucrând de toate și-o torcea ca pe-un fir de cânepă fină de fuior toată ziua toată săptămâna toată viața. Nefericirea ei toarsă în creierul ei mereu și mereu zi și noapte. Nefericirea ei de a fi făcut copiii cu Ticu, care în tăcerea lui se făcea tot mai sumbru tot mai trist tot mai înger deplin pe placul lui Iahve."
Povestea spusă de fiica cea mai mică, Tabita, nu este totuși acuzatoare ci mai degrabă îmbrăcată în nostalgie și iertare. Ințelegere pentru destinul trist al mamei. Acceptare a părinților cu bune și cu rele. Cu dor de copilărie. Ce declarație frumoasă de final: "Teribilă mamă și teribil ce dor mi-este de ea, n-aș schimba-o cu alta pentru nimic în lume."
Revenind la această carte, titlul e mai mult decât sugestiv. "Acasă" este un loc unde războiul nu încetează niciodată, e confruntarea constantă dintre forțele binelui și ale răului, Armaghedonul. Tatăl iehovist amenință constant cu sfârșitul grabnic al lumii. Mama își varsă propria nefericire în blesteme pe care le aruncă atât asupra bărbatului de lângă ea cât și asupra copiilor. Cei trei copii pe care nu i-a dorit niciodată. Cei trei copii prinși la mijloc în războiul dintre părinți.
"Eram vinovați pentru că îi tulburam durerea ei mare cât cerul de femeie nefericita pe care lucrând de toate și-o torcea ca pe-un fir de cânepă fină de fuior toată ziua toată săptămâna toată viața. Nefericirea ei toarsă în creierul ei mereu și mereu zi și noapte. Nefericirea ei de a fi făcut copiii cu Ticu, care în tăcerea lui se făcea tot mai sumbru tot mai trist tot mai înger deplin pe placul lui Iahve."
Povestea spusă de fiica cea mai mică, Tabita, nu este totuși acuzatoare ci mai degrabă îmbrăcată în nostalgie și iertare. Ințelegere pentru destinul trist al mamei. Acceptare a părinților cu bune și cu rele. Cu dor de copilărie. Ce declarație frumoasă de final: "Teribilă mamă și teribil ce dor mi-este de ea, n-aș schimba-o cu alta pentru nimic în lume."
September 21, 2019
"Prea târziu, după o mare suferință, când nu mai ești aproape nimic, ajungi să-i iubești pe-ai tăi exact așa cum sunt ei. Cum au fost. Cu Apocalipsa și blestemele lor cu tot. Și e târziu. Și-atunci ai vrea ca Dumnezeu să existe, și viața de Apoi să existe de-asemenea, numai să poți să-i mai întâlnești și să le spui, chiar și cu prețul de a muri, că-i iubești exact așa cum sunt ei. Cum au fost."
July 19, 2023
Tocmai am terminat cartea și m-am apucat să șterg tot ce notasem despre ea în timpul lecturii, pentru ca abia spre final am înțeles ceea ce până acum mi se păruse de neînțeles: de ce toți au notat această carte cu 5 stele!
Mi-a fost greu să rezonez cu tema abordată, pentru că nu am crescut la țară și niciodată nu aș putea să fiu nostalgică dupa o viață pe care nu am trăit-o și pe care nici nu mi-aș dori-o.
Regionalismele m-au pus în mare încurcătură, stilul haotic al povestirii, la fel, iar toate referințele biblice mi-au displacut, într-o oarecare măsură. Totul până la fatalitate, până la Apocalipsa premonitoare, acolo a început să-mi placă stilul acesta crunt al scriitoarei. Atunci am început să plang și nu doar o dată, a început să ma bântuie situațiile pe care mi le-am imaginat că se vor întâmpla peste câțiva ani, când nu-i voi mai avea pe părinți aproape.
Marta Petreu spune povestea Mariei, pe care am asemănat-o, într-o mare măsură, cu Emerenc din romanul Magdei Szabo, "Ușa". Dintr-o tânără inteligentă și jovială devine o soție ternă, după ce mama și sora sa decid s-o mărite cu băiatul pe care ea nu-l dorește. Din această relație nefericită se nasc trei copii pe care va ajunge să-i blesteme pentru neliniștea și viața ei tristă.
Nu știu ce aș putea să mai spun... O carte ciudată, dar care e cu adevărat măreață dacă stai să analizezi înțelesurile ei. Iertarea - elementul-cheie al povestii!
"Era teribilă, mama noastra, care ne făcea să simțim că ea este cea mai importantă persoană din lume, iar noi, cei mai răi copii de pe pământ."
"Dacă nu ne putea iubi pe toți trei deodată în schimb ne putea urî pe toți trei în același timp, asta da, îi reușea, ca și cum fața întoarsă a iubirii ar fi avut însușirea de a-i dilata sufletul, încât să încapă în el, dintr-odată, ură cât să omori trei oameni, venin și-otravă pentru noi toți."
Mi-a fost greu să rezonez cu tema abordată, pentru că nu am crescut la țară și niciodată nu aș putea să fiu nostalgică dupa o viață pe care nu am trăit-o și pe care nici nu mi-aș dori-o.
Regionalismele m-au pus în mare încurcătură, stilul haotic al povestirii, la fel, iar toate referințele biblice mi-au displacut, într-o oarecare măsură. Totul până la fatalitate, până la Apocalipsa premonitoare, acolo a început să-mi placă stilul acesta crunt al scriitoarei. Atunci am început să plang și nu doar o dată, a început să ma bântuie situațiile pe care mi le-am imaginat că se vor întâmpla peste câțiva ani, când nu-i voi mai avea pe părinți aproape.
Marta Petreu spune povestea Mariei, pe care am asemănat-o, într-o mare măsură, cu Emerenc din romanul Magdei Szabo, "Ușa". Dintr-o tânără inteligentă și jovială devine o soție ternă, după ce mama și sora sa decid s-o mărite cu băiatul pe care ea nu-l dorește. Din această relație nefericită se nasc trei copii pe care va ajunge să-i blesteme pentru neliniștea și viața ei tristă.
Nu știu ce aș putea să mai spun... O carte ciudată, dar care e cu adevărat măreață dacă stai să analizezi înțelesurile ei. Iertarea - elementul-cheie al povestii!
"Era teribilă, mama noastra, care ne făcea să simțim că ea este cea mai importantă persoană din lume, iar noi, cei mai răi copii de pe pământ."
"Dacă nu ne putea iubi pe toți trei deodată în schimb ne putea urî pe toți trei în același timp, asta da, îi reușea, ca și cum fața întoarsă a iubirii ar fi avut însușirea de a-i dilata sufletul, încât să încapă în el, dintr-odată, ură cât să omori trei oameni, venin și-otravă pentru noi toți."
August 3, 2015
În mod cert una din cele mai bune cărți pe care le-am citit!
Sumbră cronică de familie și realistă descriere a conflictelor de la țară, asta aș putea să zic despre romanul Martei Petreu. E plin de personaje bizare și adesea fără sentimente, orbite de muncă și de propria nefericire din care nu reușesc să evadeze, îngropându-i și pe alții alături de ei.
Mica (Maria Sucutărdean) se căsătorește cu un bărbat pe care nu l-a iubit, Ticu (Augustin Vălean), din obligație, îi face 3 copii, după care se asigură că viața lor e un coșmar. Îi blestemă să nu se bucure de nimic în viață, fapt pentru care ei își pierd în morți sângeroase toate persoanele la care au ținut cu toată ființa lor. Ticu, adept al Martorilor lui Iehova, care ar fi trebuit să compenseze ura ce le-o purta mama copiilor, îi tratează pe aceștia cu totală indiferență și nu se ocupă de ei.
În ciuda tuturor nenorocirilor pe care le-au îndurat, Ana, Tinu și Tabita (naratoarea), reușesc să găsească puterea de a-și ierta și iubi părinții, chiar și după moartea lor.
Sumbră cronică de familie și realistă descriere a conflictelor de la țară, asta aș putea să zic despre romanul Martei Petreu. E plin de personaje bizare și adesea fără sentimente, orbite de muncă și de propria nefericire din care nu reușesc să evadeze, îngropându-i și pe alții alături de ei.
Mica (Maria Sucutărdean) se căsătorește cu un bărbat pe care nu l-a iubit, Ticu (Augustin Vălean), din obligație, îi face 3 copii, după care se asigură că viața lor e un coșmar. Îi blestemă să nu se bucure de nimic în viață, fapt pentru care ei își pierd în morți sângeroase toate persoanele la care au ținut cu toată ființa lor. Ticu, adept al Martorilor lui Iehova, care ar fi trebuit să compenseze ura ce le-o purta mama copiilor, îi tratează pe aceștia cu totală indiferență și nu se ocupă de ei.
În ciuda tuturor nenorocirilor pe care le-au îndurat, Ana, Tinu și Tabita (naratoarea), reușesc să găsească puterea de a-și ierta și iubi părinții, chiar și după moartea lor.
January 31, 2021
Doamne, cum scrie femeia asta, de te unge pe toate părțile sufletului. Și cum te răscolește! Nu voiam să mai termine romanul.
O să îi caut și celelalte romane, negreșit!
O să îi caut și celelalte romane, negreșit!
November 26, 2017
N-am suficiente cuvinte si superlative ca sa descriu cat de mult mi-a placut. Este una dintre putinele carti care m-au tinut treaza o noapte intreaga. Pentru ca voiam sa o termin, suferind in acelasi timp ca se apropie de sfarsit.
August 5, 2015
Textul de mai jos nu e nicidecum o recenzie, ci doar simple impresii pe care tin sa le notez dupa aceasta lectura. Poate cu alta ocazie o sa incerc sa le structurez mai bine, insa acum le voi scrie asa cum imi vin, fara a tine cont de o inlantuire logica.
Impresia generala dupa ce am terminat cartea este ca am dat peste una dintre cele mai bune romane din ultimii ani din literatura romana. Desi aparent pare un roman rural, de fapt e mai mult legat de natura umana, viata si moarte, indiferent unde se intampla sa fie.
Mi-a placut enorm un paragraf pe care o sa il caut exact si o sa il adaug ca citat pe site (daca deja nu e adaugat de altcineva). Era o descriere foarte succinta si exacta a temei romanului si a mesajului general pe care Marta Petreu vrea sa il transmita: viata merita traita, indiferent cat de absurda, brutala sau dureroasa pare sau chiar este ea.
Personajele sunt interesante si par desprinse din realitate (probabil sursele de inspiratie se afla printre rudele sau prietenii autoarei).
Nu mi-a placut prea mult alegerea de a-l scrie la persoana intaia, desi este destul de la moda in ultimii ani. Aduce o nota de autenticitate, dar limiteaza perspectiva prin prisma povestitorului. E o alegere, cu bune si rele, dar eu cred ca nu era neaparat necesara, pentru ca povestea in sine este suficient de autentica incat sa nu necesite un personaj narator.
Impresia generala dupa ce am terminat cartea este ca am dat peste una dintre cele mai bune romane din ultimii ani din literatura romana. Desi aparent pare un roman rural, de fapt e mai mult legat de natura umana, viata si moarte, indiferent unde se intampla sa fie.
Mi-a placut enorm un paragraf pe care o sa il caut exact si o sa il adaug ca citat pe site (daca deja nu e adaugat de altcineva). Era o descriere foarte succinta si exacta a temei romanului si a mesajului general pe care Marta Petreu vrea sa il transmita: viata merita traita, indiferent cat de absurda, brutala sau dureroasa pare sau chiar este ea.
Personajele sunt interesante si par desprinse din realitate (probabil sursele de inspiratie se afla printre rudele sau prietenii autoarei).
Nu mi-a placut prea mult alegerea de a-l scrie la persoana intaia, desi este destul de la moda in ultimii ani. Aduce o nota de autenticitate, dar limiteaza perspectiva prin prisma povestitorului. E o alegere, cu bune si rele, dar eu cred ca nu era neaparat necesara, pentru ca povestea in sine este suficient de autentica incat sa nu necesite un personaj narator.
June 26, 2021
Tare-as fi vrut sa fi studiat cartea asta in loc de Morometii la scoala. Tematica e tot pe-acolo, dar mi se pare scrisa mult mai bine, cu personaje mult mai bine conturate si mai mult conflict.
Cartea prezinta intr-un mod non-linear povestea unei familii disfunctionale, unde fiecar emembru se lupta cu iadul lui personal - gelozie, dragoste neimpartasita, conflicte religioase, manipulari, certuri, blesteme, rautate de dragul rautatii si mici sclipiri de afectiune. Dar sunt ele suficiente pentru a ierta? Naratoarea ne zice ca da. Restul personajelor au alta parere.
Scriitura e tare, tare buna, paginile curg, chiar daca povestea nu e una placuta. Ma bucur sa vad ca s-a tot scris bine in Romania, chiar daca am ajuns eu mai tarziu sa descopar cartile. In mod clar, pe aceasta o voi recomanda si mai departe.
Cartea prezinta intr-un mod non-linear povestea unei familii disfunctionale, unde fiecar emembru se lupta cu iadul lui personal - gelozie, dragoste neimpartasita, conflicte religioase, manipulari, certuri, blesteme, rautate de dragul rautatii si mici sclipiri de afectiune. Dar sunt ele suficiente pentru a ierta? Naratoarea ne zice ca da. Restul personajelor au alta parere.
Scriitura e tare, tare buna, paginile curg, chiar daca povestea nu e una placuta. Ma bucur sa vad ca s-a tot scris bine in Romania, chiar daca am ajuns eu mai tarziu sa descopar cartile. In mod clar, pe aceasta o voi recomanda si mai departe.
November 26, 2025
spulberătoare
Read
November 16, 2025tare tristă cartea. nostalgia consumed me all along it, deși am avut copilării foarte diferite. rural reality hits hard.
Read
July 31, 2014Marta Petreu (n. 1955) este o cunoscută poetă, eseistă şi universitară clujeană (formată în ambianţa intelectuală a grupării/revistei Echinox), unul dintre autorii de marcă ai literaturii române contemporane. A debutat în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Este autoarea mai multor volume de poezie, respectiv de eseuri şi studii despre filozofia şi cultura română; printre acestea din urmă se numără: Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (1999; 2004); Ionescu în ţara tatălui (2001; 2002); Filosofia lui Caragiale (2003); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008; 2010), Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009; 2010) – toate apărute la Editura Polirom, unde autoarea beneficiază de o serie de autor.
Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (2011) este primul roman scris de Marta Petreu, şi deopotrivă unul dintre cele mai bune romane româneşti postdecembriste. El aparţine, aşadar, unei scriitoare din generaţia ’80 şi stă alături de un alt roman excepţional, e vorba de Ploile amare, apărut tot în 2011, şi aparţinând tot unui optzecist clujean, scriitorul Alexandru Vlad. Despre Ploile amare am scris aici şi vă invit să le citiţi pe amândouă, neapărat, dacă doriţi să vedeţi cum sună două dintre cele mai bune romane româneşti de după 1990.
Câmpia Armaghedonului apare în Apocalipsă şi reprezintă simbolic locul în care va urma să se desfăşoare bătălia dintre Dumnezeu şi armatele lui Antihrist. În romanul Martei Petreu, ea se construieşte într-o metaforă complexă, care porneşte de la sensul biblic – speculat într-un mod foarte „războinic”, foarte agresiv de secta Martorilor lui Iehova, la care se converteşte tatăl naratoarei – şi se extinde pentru a semnifica „războiul” cotidian pe care-l duc, ani la rând, părinţii săi, în dauna propriilor lor copii. Cartea are un personaj-narator, Tabita (tot un nume biblic) şi e scrisă la persoana I. Biografică şi cutremurătoare, povestea pe care o spune Tabita e chiar a unei apocalipse în sens restrâns, a unei apocalipse domestice. Deşi e portretizată întreaga familie a naratoarei, personajul de prim-plan – puternic, fascinant şi terifiant – e mama naratoarei, Mária sau, cum i se spune, Mica (de la „mamica”). Mária, o ţărancă din Câmpia Transilvaniei, o femeie frumoasă şi aprigă, neîmplinită în iubire şi în viaţă – e nevoită să se mărite cu un bărbat pe care nu-l iubeşte – ajunge să-şi renege şi să-şi blesteme propriii copii (Marta, Tinu şi Tabita, ultima – un copil nedorit de mamă). (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/acasa-pe-cim...)
Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (2011) este primul roman scris de Marta Petreu, şi deopotrivă unul dintre cele mai bune romane româneşti postdecembriste. El aparţine, aşadar, unei scriitoare din generaţia ’80 şi stă alături de un alt roman excepţional, e vorba de Ploile amare, apărut tot în 2011, şi aparţinând tot unui optzecist clujean, scriitorul Alexandru Vlad. Despre Ploile amare am scris aici şi vă invit să le citiţi pe amândouă, neapărat, dacă doriţi să vedeţi cum sună două dintre cele mai bune romane româneşti de după 1990.
Câmpia Armaghedonului apare în Apocalipsă şi reprezintă simbolic locul în care va urma să se desfăşoare bătălia dintre Dumnezeu şi armatele lui Antihrist. În romanul Martei Petreu, ea se construieşte într-o metaforă complexă, care porneşte de la sensul biblic – speculat într-un mod foarte „războinic”, foarte agresiv de secta Martorilor lui Iehova, la care se converteşte tatăl naratoarei – şi se extinde pentru a semnifica „războiul” cotidian pe care-l duc, ani la rând, părinţii săi, în dauna propriilor lor copii. Cartea are un personaj-narator, Tabita (tot un nume biblic) şi e scrisă la persoana I. Biografică şi cutremurătoare, povestea pe care o spune Tabita e chiar a unei apocalipse în sens restrâns, a unei apocalipse domestice. Deşi e portretizată întreaga familie a naratoarei, personajul de prim-plan – puternic, fascinant şi terifiant – e mama naratoarei, Mária sau, cum i se spune, Mica (de la „mamica”). Mária, o ţărancă din Câmpia Transilvaniei, o femeie frumoasă şi aprigă, neîmplinită în iubire şi în viaţă – e nevoită să se mărite cu un bărbat pe care nu-l iubeşte – ajunge să-şi renege şi să-şi blesteme propriii copii (Marta, Tinu şi Tabita, ultima – un copil nedorit de mamă). (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/acasa-pe-cim...)
November 27, 2022
I have always believed that certain books are meant to play a significant role in your life. We have heard this too about certain iconic books that now have a “larger than life” quality to them. But a book doesn’t have to be the next War and Peace to do that.
Such a book has been for me “Acasa, pe câmpia Armaghedonului” by Marta Petreu. I came across it by accident. Or was I meant to take it and read it? I was at my local library for a totally different purpose. I sat on a chair next to some bookshelves. At some point, I started looking around and saw a batch of Marta Petreu books next to me. I decided to look closer because I had read one of her books before and I liked it. I wasn’t planning to borrow any books that day but the title of this book caught my eye. “Home, on Armageddon’s field”.
I don’t remember the last time a book had such an impact on me as this book. It talks about the life of a Transylvanian family, centered around their mother. A family chronicle, filled with pain, struggles, death and disappointments perfectly entangled with scenes of domestic life. Perhaps this was the most astonishing part of it. The normality that it all seemed to have, no matter how terrifying. At its depths, becoming scaringly relatable. The writing giving it an apocalyptical feel.
Definitely not a book that I will forget soon.
Such a book has been for me “Acasa, pe câmpia Armaghedonului” by Marta Petreu. I came across it by accident. Or was I meant to take it and read it? I was at my local library for a totally different purpose. I sat on a chair next to some bookshelves. At some point, I started looking around and saw a batch of Marta Petreu books next to me. I decided to look closer because I had read one of her books before and I liked it. I wasn’t planning to borrow any books that day but the title of this book caught my eye. “Home, on Armageddon’s field”.
I don’t remember the last time a book had such an impact on me as this book. It talks about the life of a Transylvanian family, centered around their mother. A family chronicle, filled with pain, struggles, death and disappointments perfectly entangled with scenes of domestic life. Perhaps this was the most astonishing part of it. The normality that it all seemed to have, no matter how terrifying. At its depths, becoming scaringly relatable. The writing giving it an apocalyptical feel.
Definitely not a book that I will forget soon.
September 9, 2021
De multă vreme nu am citit o carte care să îmi transmită o asemenea intensitate a trăirilor! Dramatică fără să fie niciun moment patetică, poetică și totodată cu mare încărcătură existențială. Este povestea mamei împletită cu povestea fiicei, naratoarea Tabita, cea care face din iertare și conciliere o alegere de viață. O carte care doare foarte tare, dar la sfârșitul căreia personajul narator (și cumva și cititorul) rămâne senin, puternic, purificat.
August 1, 2025
Tare, tare mult mi-a placut. Cu toate ca mai aveam uneori timp de citit, inchideam cartea, doar ca sa nu se termine. O poveste cunoscuta si necunoscuta, scrisa foarte, foarte fain.
February 2, 2023
consecintele transmiterii mommy issues-urilor din generatie in generatie
September 19, 2023
Efectiv am rămas fără cuvinte la cat de bine este redactata. Pe cât este de simpla prin acțiunile ei pe atat este de complexa în sentimente. Superba. Am plâns.
August 7, 2022
Rezonează cu mine cartea asta, mai ales personajul principal care îmi este foarte cunoscut. Nu sunt foarte fan al felului în care este spusă povestea, în care viața Mariei este povestită indirect, prin ochii Tabitei. Mi-ar fi plăcut să o înțeleg mai mult pe această femeie.
July 30, 2017
"Prea târziu, după o mare suferință, când nu mai ești aproape nimic, ajungi să-i iubești pe-ai tăi exact așa cum sunt ei. Cum au fost. Cu Apocalipsa și blestemele lor cu tot. Și e târziu. Și-atunci ai vrea ca Dumnezeu să existe, și viața de Apoi să existe de-asemenea, numai să poți să-i mai întâlnești și să le spui, chiar și cu prețul de a muri, că-i iubești exact așa cum sunt ei. Cum au fost."
"Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului" este o urzeală dulce-amăruie ce surprinde aproape un veac din istoria familiilor someșene din Cutca, Sucurtădean și Vălean, începând cu anii 1900 și ajungând până în zilele noastre. Scrisă cu zvâc și patos, într-un registru lingvistic bogat în regionalisme, povestea are savoarea unei istorisiri la gura sobei, o broderie de înflorituri pe marginea unor întâmplări reale.
În primul capitol al romanului, ițele acțiunii par destul de încurcate, narațiunea glisând între prezentul ritualurilor unei înmormântări ortodoxe și episoade disparate din trecut. E o învălmășeală de personaje din care, ușor-ușor, se conturează eroii acestei cărți: copiii Ana, Tinu și Tabita (eul narativ), părinții Mària (Mica) și Augustin Vălean (Ticu), și bunicul matern Indrei Sucurtădean (Tica). Dar, odată încheiate obiceiurile îngropăciunii, scriitoarea reconstituie aproape cronologic viața Màriei.
Fiică de țărani înstăriți, înzestrată cu ochi negri ageri și plini de farmec și o deșteptăciune scăpărătoare, Mica iubește viața și speră să aibă parte de tot ce e mai bun. Dar, deziluziile unei iubiri trădate o aruncă în brațele taciturnului Augustin, care o iubește cu furie și pasiune deopotrivă. Gelozia mocnită și relația bolnavă care se dezvoltă între cei doi soți le otrăvește atât lor cât și copiilor viața, care, deseori, se văd nevoiți să țină partea când unuia, când altuia.
(fragmente din recenzia completă: http://matricea.ro/recenzie-carte-aca...)
"Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului" este o urzeală dulce-amăruie ce surprinde aproape un veac din istoria familiilor someșene din Cutca, Sucurtădean și Vălean, începând cu anii 1900 și ajungând până în zilele noastre. Scrisă cu zvâc și patos, într-un registru lingvistic bogat în regionalisme, povestea are savoarea unei istorisiri la gura sobei, o broderie de înflorituri pe marginea unor întâmplări reale.
În primul capitol al romanului, ițele acțiunii par destul de încurcate, narațiunea glisând între prezentul ritualurilor unei înmormântări ortodoxe și episoade disparate din trecut. E o învălmășeală de personaje din care, ușor-ușor, se conturează eroii acestei cărți: copiii Ana, Tinu și Tabita (eul narativ), părinții Mària (Mica) și Augustin Vălean (Ticu), și bunicul matern Indrei Sucurtădean (Tica). Dar, odată încheiate obiceiurile îngropăciunii, scriitoarea reconstituie aproape cronologic viața Màriei.
Fiică de țărani înstăriți, înzestrată cu ochi negri ageri și plini de farmec și o deșteptăciune scăpărătoare, Mica iubește viața și speră să aibă parte de tot ce e mai bun. Dar, deziluziile unei iubiri trădate o aruncă în brațele taciturnului Augustin, care o iubește cu furie și pasiune deopotrivă. Gelozia mocnită și relația bolnavă care se dezvoltă între cei doi soți le otrăvește atât lor cât și copiilor viața, care, deseori, se văd nevoiți să țină partea când unuia, când altuia.
(fragmente din recenzia completă: http://matricea.ro/recenzie-carte-aca...)
July 27, 2025
Nu imi amintesc citatele preferate din aceasta carte, dar imi amintesc ce am simtit cand le-am citit. Am simtit gustul copilariei, nostalgia aceea dulce, in care daca imi permit prea mult sa poposesc, doare. Asa ca imi dau voie doar putin, in doze scurte si controlate. M-a facut cartea aceasta sa reflectez si sa visez cu ochii deschisi la copilaria mea. La casa copilariei mele, la bunici, la parinti, la mine asa cum eram atunci.
Dupa cum spune si scriitoarea, prezentul imi e un trecut desfigurat.
Dupa cum spune si scriitoarea, prezentul imi e un trecut desfigurat.
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 13, 2024
Probabil unde din cele mai dure cărți scrise vreodată în literatura română. Tăioasă ca un brici. Am citit-o cu răsuflarea tăiată și cu noduri în gât, printre oftaturi, nevenindu-mi să cred că poate exista atâta frustrare. Nevenindu-mi să cred unde te poate duce neîmplinirea. O carte nu despre viața idilică de la țară, din trecut, așa cum și-o imaginează idealiștii, ci despre viața dură și brutală a țăranului într-un sat din Câmpia Transilvaniei, cu blesteme, certuri, ură pentru pământ etc.
January 9, 2020
Nu citesc des autori romani, dar scriitura Martei Petreu a reusit sa ma captiveze complet.
January 27, 2022
O saga a familiei din Transilvania. E o carte care m-a luat acolo, intre paginile ei, unde am vazut satul, oamenii, obiceiurile lor, caracterele.
August 26, 2022
Sur la traduction française de Florica Courriol.
Lecture interrompue peu après la préface (long et maladroit exercice orgueilleux d'auto-admiration de la traductrice), du fait du style torturé et d' une traduction inconstante qui exige en « outre » de disposer d'un dictionnaire occitan-français pour mieux comprendre la Transylvanie. Malgré le vif intérêt et la grande indulgence que je porte à la littérature roumaine y compris traduite, je ne suis pas certain(e) de pouvoir reprendre un jour ce livre que je referme sur cette interrogation : Marta Petreu, qui a clairement dénoncé les opinions de droite d'un Emil Cioran, a-t-elle vraiment consenti un rapprochement de son roman avec la « Vingt-cinquième heure » de Virgil Gheorghiu ? Je n'expliquerai pas, pour ma part le relatif succès de ce dernier, comme le fait Florica Courriol par « une qualité d'écriture et une invention narrative universalisantes ». Inexplicable, à moins que ce ne soit son anti-communisme qui ait bandé les yeux des lecteurs sur les idées douteuses qui y sont véhiculées. Je pense aussi qu'invoquer Gustave Flaubert pour justifier le choix de « masure » comme synonyme de « ferme » (page 15 de la préface) n'est que maladresse, pour ne pas dire abus de pouvoir. Certainement s'agit-il de nous rappeler qu'elle est la traductrice en roumain de « Madame Bovary », mais là encore c'est méconnaître les usages en la matière selon lesquels on ne traduit en général que vers sa langue maternelle. Il arrive qu'on ne puisse pas trancher aussi facilement sur le choix de celle-ci, mais s'y tenir me semble un signe d'humilité. L'image au final est celle d'un habit de cérémonie qui laisse entrevoir grossièrement les fils à bâtir. Les « cosinieras » de la page 20 s'avèrent indigestes, même si le lecteur avait été prévenu qu'il ne fallait compter que sur lui-même pour « en deviner le sens ». Une fois délesté de 23 euros, on n'allait quand même pas en plus lui proposer des notes de bas de page pour établir des équivalences entre le « parler occitan » (sic!) et des régionalismes de Transylvanie, qu'on aurait d'ailleurs devinés plus facilement que l'occitan. Pour ceux qui voudraient reconstituer, une nouvelle épreuve à surmonter : « se procurer » l'original. « Résilience » dites-vous ? N'est-ce pas là un anglicisme si peu occitan ? Persévérance oui, car la littérature roumaine et ses traducteurs peuvent « mieux faire ! »
Lecture interrompue peu après la préface (long et maladroit exercice orgueilleux d'auto-admiration de la traductrice), du fait du style torturé et d' une traduction inconstante qui exige en « outre » de disposer d'un dictionnaire occitan-français pour mieux comprendre la Transylvanie. Malgré le vif intérêt et la grande indulgence que je porte à la littérature roumaine y compris traduite, je ne suis pas certain(e) de pouvoir reprendre un jour ce livre que je referme sur cette interrogation : Marta Petreu, qui a clairement dénoncé les opinions de droite d'un Emil Cioran, a-t-elle vraiment consenti un rapprochement de son roman avec la « Vingt-cinquième heure » de Virgil Gheorghiu ? Je n'expliquerai pas, pour ma part le relatif succès de ce dernier, comme le fait Florica Courriol par « une qualité d'écriture et une invention narrative universalisantes ». Inexplicable, à moins que ce ne soit son anti-communisme qui ait bandé les yeux des lecteurs sur les idées douteuses qui y sont véhiculées. Je pense aussi qu'invoquer Gustave Flaubert pour justifier le choix de « masure » comme synonyme de « ferme » (page 15 de la préface) n'est que maladresse, pour ne pas dire abus de pouvoir. Certainement s'agit-il de nous rappeler qu'elle est la traductrice en roumain de « Madame Bovary », mais là encore c'est méconnaître les usages en la matière selon lesquels on ne traduit en général que vers sa langue maternelle. Il arrive qu'on ne puisse pas trancher aussi facilement sur le choix de celle-ci, mais s'y tenir me semble un signe d'humilité. L'image au final est celle d'un habit de cérémonie qui laisse entrevoir grossièrement les fils à bâtir. Les « cosinieras » de la page 20 s'avèrent indigestes, même si le lecteur avait été prévenu qu'il ne fallait compter que sur lui-même pour « en deviner le sens ». Une fois délesté de 23 euros, on n'allait quand même pas en plus lui proposer des notes de bas de page pour établir des équivalences entre le « parler occitan » (sic!) et des régionalismes de Transylvanie, qu'on aurait d'ailleurs devinés plus facilement que l'occitan. Pour ceux qui voudraient reconstituer, une nouvelle épreuve à surmonter : « se procurer » l'original. « Résilience » dites-vous ? N'est-ce pas là un anglicisme si peu occitan ? Persévérance oui, car la littérature roumaine et ses traducteurs peuvent « mieux faire ! »
September 7, 2023
#AcasăpeCâmpiaArmghedonului...un roman care mi-a adus aminte de străbunica mea...de cele care merg(eau) la biserică fiind acolo doar cu trupul, mintea fiindu-le la blesteme, clevetiri și ură.
#MartaPetreu scrie duios, descrie atât de bine natura umană, țăranul român! Un roman presărat cu inimi împietrite, cu răutăți gratuite, cu oameni care nu au știut, nu au putut să iasă din durere, dar au aruncat-o toată și celorlalți, au împărțit-o cu ambele brațe.
Un roman superb, dureros, cu adevăruri pe care nu vrem să le știm, să le (re)trăim.
#MartaPetreu scrie duios, descrie atât de bine natura umană, țăranul român! Un roman presărat cu inimi împietrite, cu răutăți gratuite, cu oameni care nu au știut, nu au putut să iasă din durere, dar au aruncat-o toată și celorlalți, au împărțit-o cu ambele brațe.
Un roman superb, dureros, cu adevăruri pe care nu vrem să le știm, să le (re)trăim.
March 1, 2020
this could have been a Transylvanian ”Moromeții” of the eighties but it is not, however this is not a negative thing - stories of a matriarchal family where everybody uselessly suffers, very well written
July 3, 2022
Foarte buna!
October 15, 2022
לא התחברתי. בעברית - הבדידות היא ארץ חצויה
December 17, 2024
O poveste de viata cumplita, despre familie, iubire și oamenii abrutizati ai satului transilvanean.
Displaying 1 - 30 of 30 reviews