What do you think?
Rate this book
Automat
Nella semplicità dello schema della narrazione breve si inserisce una lucida analisi introspettiva che porta Moravia a farsi interprete delle difficoltà psicologiche e morali in cui si dibatte l'uomo moderno. Personaggi che agiscono come macchine, come automi appunto: è il tema sottile che lega questa serie di racconti.
395 pages, Hardcover
First published January 1, 1963
11 people are currently reading
165 people want to read
About the author
Alberto Moravia
515 books1,213 followersAlberto Moravia, born Alberto Pincherle, was one of the leading Italian novelists of the twentieth century whose novels explore matters of modern sexuality, social alienation, and existentialism. He was also a journalist, playwright, essayist and film critic.
Moravia was an atheist, his writing was marked by its factual, cold, precise style, often depicting the malaise of the bourgeoisie, underpinned by high social and cultural awareness. Moravia believed that writers must, if they were to represent reality, assume a moral position, a clearly conceived political, social, and philosophical attitude, but also that, ultimately, "A writer survives in spite of his beliefs".
Moravia was an atheist, his writing was marked by its factual, cold, precise style, often depicting the malaise of the bourgeoisie, underpinned by high social and cultural awareness. Moravia believed that writers must, if they were to represent reality, assume a moral position, a clearly conceived political, social, and philosophical attitude, but also that, ultimately, "A writer survives in spite of his beliefs".
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 16 of 16 reviews
April 26, 2025
The language of the 1970s short stories, bold and direct, makes you think about the standards of the time and tests morality. Not all of the protagonists of these stories know the origin of their anguish. Still, they are often unhappy because they feel unfairly treated by their family, colleagues, boyfriends, and, ultimately, by society. That's why they rebel, each in their way, but never reach a happy ending or even a brief solution to their problems. The feeling of revolt, very characteristic in Moravia through betrayal, drug addiction, and revolution, could, indeed, offer a positive counterpoint to the loneliness experienced by these women. However, as many of them appear inept in life, the lack of communication (of ideas, concepts, and feelings) takes over, thus preventing them from leaving the gray and drowsy universe they inhabit.
February 6, 2022
Uma colecção de contos extremamente curtos. Cada um deles tinha um conceito interessante, embora obviamente nunca muito explorado. Foi uma experiência nova, consumir histórias tão curtas e auto-contidas, mas sou mais fã de conteúdo mais extenso. Nunca fui enorme apreciadora de contos, e este livro não mudou a minha opinião, mas mesmo assim foi interessante.
July 22, 2019
Sukkela ja viihdyttävä kirja lukea. Automaatti sisältää peräti 40 minitarinaa. Ne ovat osuvia kuvauksia yksittäisistä merkityksellisistä hetkistä. Tiedäthän: niistä jolloin havahdut näkemään tutut ihmiset, asetelmat tai jopa elämäntilanteesi toisin.
Moravia on taitava kuvamaan mikrohetkiä, valtasuhteita, mielenliikkeitä ja intohimon elinkaarta. Kokonaisena kirjana niistä on pitkästyttävää lukea. Minimuodossa ne ovat viiltävän teräviä, välillä jopa huvittavia.
Moravia on taitava kuvamaan mikrohetkiä, valtasuhteita, mielenliikkeitä ja intohimon elinkaarta. Kokonaisena kirjana niistä on pitkästyttävää lukea. Minimuodossa ne ovat viiltävän teräviä, välillä jopa huvittavia.
September 1, 2018
Отново съм на вълна разкази, а тези са едни от най-добрите, които съм чела. Първа среща с Моравия, но със сигурност не последна. Много изчистен стил, стегнат, концентрирана фраза, като с точен хирургически разрез обрисува персонажите си. Представя ги честно, без пудра, с всичките им слабости, като по този начин ги прави симпатични и лесни за идентифициране с тях.
July 26, 2019
Moravia is a great short story writer. Most of his stores are about male-female love-hate relations, be it husbands vs wives, sons vs mothers, or lovers vs lovers. He is quick and to the point yet subtle in his analysis of the classic war and peace between the sexes. This is a wonderful collection.
May 14, 2025
O adevărată capodoperă, știrbită întrucâtva de traducerea pe alocuri nefericită. Povestirile lui Moravia, majoritatea miniaturi, îmi par mult mai valoroase decât romanele lui, din care câteva s-au și ecranizat în interpretări celebre. Scenele de viață surprinse în povestiri creează însă un caleidoscop fascinant al societății italiene și occidentale într-o epocă de refacere după război și când relativa prosperitate nu însemna că nu exista însingurare, alienare, nebunie chiar.
Dându-se epoca în care s-a tradus, era de așteptat ca prefața și ultima copertă să insiste pe „moravurile și condițiile societății capitaliste”, pe stereotipiile și automatismele considerate intrinseci lumii capitaliste, pe plictiseala „burgheză”.
Traducătorul, care a întocmit și prefața, D. I. Suchianu, deși un intelectual remarcabil, a fost un personaj extrem de dubios (sulfuros, cum ar zice francezii), căci a cochetat inițial cu legionarii și fasciștii (și a avut funcții sub Antonescu), dar s-a „dat” încă înainte de 23 august cu comuniștii, și a rămas cu ei. (Pagina Wikipedia în engleză este mult mai bogată în acest sens decât cea în română.) Apreciez că Suchianu nu era un cunoscător prea bun al societății italiene, deși s-a descurcat cu traducerea; nu se compară însă cu un Florin Chirițescu, de pildă (care era cu 35 de ani mai tânăr).
Nu voi obiecta la unii termeni arhaici sau la unele uzanțe din epocă, pentru că sunt familiar cu cărțile anilor ’60. Eu însumi folosesc „vilegiatură”, ca să dau un exemplu. În schimb, chiar și atunci „parasol” s-ar fi putut traduce „umbrelă de soare”. Iar „picap” se scrie corect „picup”. Mai știu că în acei ani românii nu se lămuriseră în privința diferenței dintre „o dată” și „odată”, respectiv „de loc” și „deloc”. Da, se scria întotdeauna în două cuvinte!
Voi lăsa la urmă cea mai mare greșeală de traducere și voi începe cu mărunțișuri. Ba chiar cu o laudă: „farfuză” pentru „donnaccia” este o foarte bună alegere! Însă am ales să trec cu vederea foarte multe stângăcii, pe care le pun pe seama epocii.
Suchianu traduce „la cameriera” de cele mai multe ori „jupîneasa”, alternativ cu „fata din casă” (corect ar fi fost „fata în casă”!); nu și „servitoarea”, sau prea rar.
Apoi, nu își dă seama de ridicolul unor construcții. La p. 75: „uliță îngustă, cu blocuri noi și luxoase de o parte și de alta și cu mașini aliniate de-a lungul trotuarului” („una strada angusta, fiancheggiata di palazzi nuovi e ingombra di macchine allineate lungo i marciapiedi”). Dacă are blocuri și mașini pe ambele părți, garantat nu poate fi uliță! Uliță îngustă e deja de râsul curcilor! Corect: „O stradă îngustă, flancată de clădiri/imobile rezidențiale/blocuri de locuințe noi”. Nu neapărat luxoase: „palazzo” este în Italia orice imobil cu mai multe etaje.
La p. 94: psihee. Corect, psihe, sau și mai bine oglindă rabatabilă.
La p. 192: Un chelner zice, chipurile: „Bună ziua, doctore.” În italiană, „dottore” este cel mai adesea doar un termen de politețe adresat unui bărbat educat, unui client respectabil, ș.a.m.d, cu atât mai mult în anii ’50-’60. De aceea, când un chelner spune „Dottore, buongiorno.”, cel mai bine ar trebui tradus „Bună ziua, domnule.”
Alte alegeri pe care le găsesc neinspirate: p. 205: „majolică albă” (mai adecvat: „faianță”); p. 208: „O luă pe vicinală” (termen rar în română; de ce nu „O luă pe un drum secundar”?:); p. 209: într-o mașină: „buzunarul de la comandă” („nel cruscotto”, care avea totuși ușiță, deci probabil ceea ce se numește „glove box” și care la noi s-a numit întotdeauna și cu totul impropriu „torpedou”); p. 215: „în chichița de la bord” („nel cruscotto”, efectiv în bordul mașinii, fie că avea vreo fantă, fie că într-unul din „ceasuri”); p. 221: „terminusul autobuzului” (mai natural: „capătul de linie”); p. 225: „reflexii” în loc de „reflecții”.
La p. 283 („Măsurători): „După divorț” („Dopo essersi separato dalla moglie”). În 1963 nu exista divorț în Italia. Legea divorțului a fost introdusă în decembrie 1970. Era deci vorba doar de o separare. Apoi: „viața pe care o ducea pe vremea când era însurat”? Nu. Când trăia împreună cu nevasta („la stessa vita di quando stava con la moglie”). Deci, mai la vale, el nu putea fi „holtei”. Doar „trăia ca un burlac” („lui viveva da celibe”).
Mai departe: „in forma di paracarro o panettone” devine „în formă de bornă sau de cozonac”. Astăzi românul știe ce este acela panettone; pe atunci nu știa. Însă forma din original era cea a unui stâlp vertical ca un joben („paracarro” este „guard stone”, dar poate fi la o adică și „bollard”). Traducerea română este contradictorie: borna este verticală, cozonacul este la noi orizontal ca o bordură de beton.
La p. 297: „haine și lenjuri de femeie în toate părțile”. În original, doar „panni femminili”. Dar și dacă vrem să expandăm descrierea, termenul lenj (din fr. „linge”), nu este în uz, și nu-s foarte convins că era foarte popular nici pe atunci. O fi fost preferat de intelectualii care traduceau, dar de ce să folosim un franțuzism când putem zice lenjerie sau eventual rufărie de corp? „Haine și lenjerie de damă”. Nu „de femeie”, ce dracu’.
Aberația majoră din traducerea lui Suchianu este însă următoarea.
Alberto Moravia se referă de multe ori la spații de locuit aflate sub acoperiș, de cele mai multe ori modeste, nicidecum de tip penthouse. Iar termenul folosit este „attico”. Obiceiurile epocii și ale locului îi sunt necunoscute traducătorului.
„Attico” se regăsește și în arhitectura de acum câteva secole sau chiar din antichitate, atunci când desemnează un element de arhitectură decorativ suprapus cornișei, deci care susține acoperișul, format în mod ideal dintr-un mic zid, balustradă etc. Dar nu e cazul. Sensul uzual este acela de mansardă! Sau, mai exact, de ultimul etaj al unei clădiri, în mod uzual retras de la fațadă.
Așa cum Franța și în România se folosește termenul generic de mansardă și când nu corespunde întru totul din punct de vedere arhitectonic (de pildă, pentru apartamentele care se găsesc eventual chiar pe acoperiș), în Italia se preferă „attico” ca termen generic pentru orice seamănă a mansardă, deși termenul „mansarda” există și în italiană! Doar că este prea puțin întrebuințat.
Cum a tradus Suchianu?
În „Omul care se uită”: „Era un apartament în stil atic, la ultimul etaj al imobilului; părea minuscul în mijlocul unei imense terase.” („L’appartamento era al piano attico, minuscolo nel mezzo di un immenso terrazzo.”)
În „Repetiția”: „Apartamentul, cu terasă pe acoperiș în stil atic, era la ultimul etaj.” („L’appartamento, un attico all’ultimo piano, non era grande e i libri ingombravano per intero.”)
În „Măsurători”: „un apartament de trei camere într-o casă în stil atic” („un attico di tre stanze”). De ce mama dracului nu putea fi „un apartament cu trei camere la mansardă”?!
Colecția de povestiri este plină de apartamente în clădiri „cu acoperiș în stil atic” în loc de naturalul „apartament la mansardă”!
O ultimă apariție, în „Obiectele”, la p. 311: „o singură fereastră ce dădea pe terasa ce înconjura acoperișul de stil atic” („una finestra sulla terrazza che girava tutt’intorno l’attico.”) Mult mai bine ar fi fost: „o singură fereastră care dădea spre terasa ce înconjura apartamentul de la ultimul etaj” sau „o singură fereastră cu vedere spre terasa care înconjura mansarda”.
Poate cea mai cunoscută și amplă colecție de povestiri ale lui Moravia (eventual după „Racconti romani”, 1954, și colecțile ulterioare „Nuovi racconti romani” și „I racconti 1927-1951”), „L’automa” este o capodoperă, stricată din păcate de traducător.
Dându-se epoca în care s-a tradus, era de așteptat ca prefața și ultima copertă să insiste pe „moravurile și condițiile societății capitaliste”, pe stereotipiile și automatismele considerate intrinseci lumii capitaliste, pe plictiseala „burgheză”.
Traducătorul, care a întocmit și prefața, D. I. Suchianu, deși un intelectual remarcabil, a fost un personaj extrem de dubios (sulfuros, cum ar zice francezii), căci a cochetat inițial cu legionarii și fasciștii (și a avut funcții sub Antonescu), dar s-a „dat” încă înainte de 23 august cu comuniștii, și a rămas cu ei. (Pagina Wikipedia în engleză este mult mai bogată în acest sens decât cea în română.) Apreciez că Suchianu nu era un cunoscător prea bun al societății italiene, deși s-a descurcat cu traducerea; nu se compară însă cu un Florin Chirițescu, de pildă (care era cu 35 de ani mai tânăr).
Nu voi obiecta la unii termeni arhaici sau la unele uzanțe din epocă, pentru că sunt familiar cu cărțile anilor ’60. Eu însumi folosesc „vilegiatură”, ca să dau un exemplu. În schimb, chiar și atunci „parasol” s-ar fi putut traduce „umbrelă de soare”. Iar „picap” se scrie corect „picup”. Mai știu că în acei ani românii nu se lămuriseră în privința diferenței dintre „o dată” și „odată”, respectiv „de loc” și „deloc”. Da, se scria întotdeauna în două cuvinte!
Voi lăsa la urmă cea mai mare greșeală de traducere și voi începe cu mărunțișuri. Ba chiar cu o laudă: „farfuză” pentru „donnaccia” este o foarte bună alegere! Însă am ales să trec cu vederea foarte multe stângăcii, pe care le pun pe seama epocii.
Suchianu traduce „la cameriera” de cele mai multe ori „jupîneasa”, alternativ cu „fata din casă” (corect ar fi fost „fata în casă”!); nu și „servitoarea”, sau prea rar.
Apoi, nu își dă seama de ridicolul unor construcții. La p. 75: „uliță îngustă, cu blocuri noi și luxoase de o parte și de alta și cu mașini aliniate de-a lungul trotuarului” („una strada angusta, fiancheggiata di palazzi nuovi e ingombra di macchine allineate lungo i marciapiedi”). Dacă are blocuri și mașini pe ambele părți, garantat nu poate fi uliță! Uliță îngustă e deja de râsul curcilor! Corect: „O stradă îngustă, flancată de clădiri/imobile rezidențiale/blocuri de locuințe noi”. Nu neapărat luxoase: „palazzo” este în Italia orice imobil cu mai multe etaje.
La p. 94: psihee. Corect, psihe, sau și mai bine oglindă rabatabilă.
La p. 192: Un chelner zice, chipurile: „Bună ziua, doctore.” În italiană, „dottore” este cel mai adesea doar un termen de politețe adresat unui bărbat educat, unui client respectabil, ș.a.m.d, cu atât mai mult în anii ’50-’60. De aceea, când un chelner spune „Dottore, buongiorno.”, cel mai bine ar trebui tradus „Bună ziua, domnule.”
Alte alegeri pe care le găsesc neinspirate: p. 205: „majolică albă” (mai adecvat: „faianță”); p. 208: „O luă pe vicinală” (termen rar în română; de ce nu „O luă pe un drum secundar”?:); p. 209: într-o mașină: „buzunarul de la comandă” („nel cruscotto”, care avea totuși ușiță, deci probabil ceea ce se numește „glove box” și care la noi s-a numit întotdeauna și cu totul impropriu „torpedou”); p. 215: „în chichița de la bord” („nel cruscotto”, efectiv în bordul mașinii, fie că avea vreo fantă, fie că într-unul din „ceasuri”); p. 221: „terminusul autobuzului” (mai natural: „capătul de linie”); p. 225: „reflexii” în loc de „reflecții”.
La p. 283 („Măsurători): „După divorț” („Dopo essersi separato dalla moglie”). În 1963 nu exista divorț în Italia. Legea divorțului a fost introdusă în decembrie 1970. Era deci vorba doar de o separare. Apoi: „viața pe care o ducea pe vremea când era însurat”? Nu. Când trăia împreună cu nevasta („la stessa vita di quando stava con la moglie”). Deci, mai la vale, el nu putea fi „holtei”. Doar „trăia ca un burlac” („lui viveva da celibe”).
Mai departe: „in forma di paracarro o panettone” devine „în formă de bornă sau de cozonac”. Astăzi românul știe ce este acela panettone; pe atunci nu știa. Însă forma din original era cea a unui stâlp vertical ca un joben („paracarro” este „guard stone”, dar poate fi la o adică și „bollard”). Traducerea română este contradictorie: borna este verticală, cozonacul este la noi orizontal ca o bordură de beton.
La p. 297: „haine și lenjuri de femeie în toate părțile”. În original, doar „panni femminili”. Dar și dacă vrem să expandăm descrierea, termenul lenj (din fr. „linge”), nu este în uz, și nu-s foarte convins că era foarte popular nici pe atunci. O fi fost preferat de intelectualii care traduceau, dar de ce să folosim un franțuzism când putem zice lenjerie sau eventual rufărie de corp? „Haine și lenjerie de damă”. Nu „de femeie”, ce dracu’.
Aberația majoră din traducerea lui Suchianu este însă următoarea.
Alberto Moravia se referă de multe ori la spații de locuit aflate sub acoperiș, de cele mai multe ori modeste, nicidecum de tip penthouse. Iar termenul folosit este „attico”. Obiceiurile epocii și ale locului îi sunt necunoscute traducătorului.
„Attico” se regăsește și în arhitectura de acum câteva secole sau chiar din antichitate, atunci când desemnează un element de arhitectură decorativ suprapus cornișei, deci care susține acoperișul, format în mod ideal dintr-un mic zid, balustradă etc. Dar nu e cazul. Sensul uzual este acela de mansardă! Sau, mai exact, de ultimul etaj al unei clădiri, în mod uzual retras de la fațadă.
Așa cum Franța și în România se folosește termenul generic de mansardă și când nu corespunde întru totul din punct de vedere arhitectonic (de pildă, pentru apartamentele care se găsesc eventual chiar pe acoperiș), în Italia se preferă „attico” ca termen generic pentru orice seamănă a mansardă, deși termenul „mansarda” există și în italiană! Doar că este prea puțin întrebuințat.
Cum a tradus Suchianu?
În „Omul care se uită”: „Era un apartament în stil atic, la ultimul etaj al imobilului; părea minuscul în mijlocul unei imense terase.” („L’appartamento era al piano attico, minuscolo nel mezzo di un immenso terrazzo.”)
În „Repetiția”: „Apartamentul, cu terasă pe acoperiș în stil atic, era la ultimul etaj.” („L’appartamento, un attico all’ultimo piano, non era grande e i libri ingombravano per intero.”)
În „Măsurători”: „un apartament de trei camere într-o casă în stil atic” („un attico di tre stanze”). De ce mama dracului nu putea fi „un apartament cu trei camere la mansardă”?!
Colecția de povestiri este plină de apartamente în clădiri „cu acoperiș în stil atic” în loc de naturalul „apartament la mansardă”!
O ultimă apariție, în „Obiectele”, la p. 311: „o singură fereastră ce dădea pe terasa ce înconjura acoperișul de stil atic” („una finestra sulla terrazza che girava tutt’intorno l’attico.”) Mult mai bine ar fi fost: „o singură fereastră care dădea spre terasa ce înconjura apartamentul de la ultimul etaj” sau „o singură fereastră cu vedere spre terasa care înconjura mansarda”.
Poate cea mai cunoscută și amplă colecție de povestiri ale lui Moravia (eventual după „Racconti romani”, 1954, și colecțile ulterioare „Nuovi racconti romani” și „I racconti 1927-1951”), „L’automa” este o capodoperă, stricată din păcate de traducător.
Read
December 5, 2025Alberto Moravia oli sodanjälkeisen Italian merkittävimpiä kirjailijoita ja monen virkaveljensä tavoin hänkin innostui kirjoittamaan novelleja. Automaatti onkin sitten aika vaativa kokoelma, 41 lyhyttä tarinaa on kohtuullinen urakka luettavaksi. Kertomukset ovat lyhyitä, vain muutaman sivun mittaisia, ja aika lakonisia. Yleensä aiheena on miehen ja naisen vaikeat välit, oikuttelua, väärinkäsityksiä, mustasukkaisuutta sekä tietysti intohimoakin. Samat etunimet toistuvat tarinasta toiseen, lieneekö sitten kyseessä samat kaverit, sitä Moravia ei paljasta.
Novellit on kirjoitettu sujuvasti ja ne ovat sarkastisen hauskoja, kuiva huumori toistuu sivulta toiselle ja lopetukset kautta linjan ovat melkoisen töksähtäviä iskevyyttä korostaen. 50- ja 60-lukujen taitteen Italia elää kertomuksissa, se musiikin ja elokuvien Italia, joka alkoi nousta fasismin tuhkasta. Silti on sanottava, että Moravia on parhaimmillaan romaaneissa, vaikka Automaatti lienee tarkoituksella pullollaan mitä lyhykäisempiä tarinoita, ikään kuin automaatin kirjoittamina.
Novellit on kirjoitettu sujuvasti ja ne ovat sarkastisen hauskoja, kuiva huumori toistuu sivulta toiselle ja lopetukset kautta linjan ovat melkoisen töksähtäviä iskevyyttä korostaen. 50- ja 60-lukujen taitteen Italia elää kertomuksissa, se musiikin ja elokuvien Italia, joka alkoi nousta fasismin tuhkasta. Silti on sanottava, että Moravia on parhaimmillaan romaaneissa, vaikka Automaatti lienee tarkoituksella pullollaan mitä lyhykäisempiä tarinoita, ikään kuin automaatin kirjoittamina.
February 9, 2025
Benché non ci tenga alle raccolte di racconti, L'automa di Alberto Moravia mi è piaciuto moltissimo. Perché? Perché i personaggi sono persone comuni, come ce ne sono tante nella vita, che non cercano altro che trovare una via d'uscita alla loro vita automatizzata. Con uno stile diretto e asciutto, Moravia esplora temi come l’alienazione, la routine soffocante e la perdita di identità in una società sempre più meccanizzata.
Questi racconti mi ricordano quelli di Patricia Highsmith: anche i suoi personaggi sono reali e autentici, non cercano di insegnarti una lezione, ma semplicemente di capire la loro vita. Ogni racconto mi ha lasciato con una sensazione di inquietudine e riflessione.
Questi racconti mi ricordano quelli di Patricia Highsmith: anche i suoi personaggi sono reali e autentici, non cercano di insegnarti una lezione, ma semplicemente di capire la loro vita. Ogni racconto mi ha lasciato con una sensazione di inquietudine e riflessione.
November 26, 2017
Um excepcional conjunto de exemplos de como o ser humano tem determinados automatismos que nos tornam curiosos exemplos de humanidade.
January 13, 2020
(v češtině vyšlo jako Třídílné zrcadlo)
December 5, 2024
Tanta roba.
Credo che Moravia sia molto più interessante nelle sue novelle e storie breve che romanzi.
Sicuro per chi vuole iniziarlo deve partire da queste per capirne almeno lo stile.
Credo che Moravia sia molto più interessante nelle sue novelle e storie breve che romanzi.
Sicuro per chi vuole iniziarlo deve partire da queste per capirne almeno lo stile.
November 30, 2022
Una raccolta di quarantuno racconti in cui Alberto Moravia decide di catalogare uomini e donne, singoli pezzi anatomici, nella loro grezza e brutale evidenza.
Uno dei temi più ricorrenti è il sentirsi stranieri a se stessi, del non riconoscersi negli oggetti che ci circondano.
Sentirsi perso dentro e fuori per quella incomunicabilità, che caratterizza i rapporti tra i personaggi composto da una insipida vuotezza di linguaggio.
È stata una delle letture più interessanti fatte in questo ultimo periodo.
Alberto Moravia non delude mai.
Uno dei temi più ricorrenti è il sentirsi stranieri a se stessi, del non riconoscersi negli oggetti che ci circondano.
Sentirsi perso dentro e fuori per quella incomunicabilità, che caratterizza i rapporti tra i personaggi composto da una insipida vuotezza di linguaggio.
È stata una delle letture più interessanti fatte in questo ultimo periodo.
Alberto Moravia non delude mai.
December 14, 2015
3.75!
Continuare a scrivere recensioni di Moravia non farà altro che rendermi ripetitiva e prolissa. Ormai si sa, lo adoro. Amo la sua scrittura lucida e nello stesso tempo semplice, amo la mancanza di periodi iperbolici che, nella maggioranza dei casi, appesantiscono la lettura rendendola faticosa.
Questo libro racchiude una serie di mini racconti, le cui vicende si snodano intorno a un unico tema: l'automatismo dei gesti umani. Pur essendo veramente dei racconti molto brevi, Moravia è abilissimo nel descrivere come, sempre più, l'uomo agisca senza un senso, come si lasci trasportare dagli eventi, come sia incapace di reagire. Ciascun racconto presenta un "Finale a sorpresa"; anche nell'ultimo rigo o nelle ultimissime parole l'autore inserisce degli elementi che sconvolgono la trama, lasciando il lettore un po' interdetto.
In fin dei conti siamo tutti degli automi, chi più chi meno.
"Anche questa telefonata fu sbrigata in fretta. Alla fine Giovanni abbassò il ricevitore e sedette sul letto, le gambe penzolanti, fra le vibrazioni frenetiche della luce pubblicitaria che si era fatta verde. Così non potè fare a meno di pensare,lui si era sentito solo, disperatamente solo, per quel giorno e per il giorno dopo,mentre in realtà aveva un appuntamento sentimentale per il pomeriggio e una lieta compagnia la mattina dopo. Come aveva fatto a dimenticarlo? Gli venne in mente ad un tratto che avrebbe potuto chiamare alla maligna Alice e dimostrarle che si era sbagliata e che lui non era solo, anzi, al contrario. Ma dopo aver riflettuto un momento, vi rinunziò, pensando che, forse Alice, dopo tutto, aveva avuto ragione. Infatti come pensò, non è solo chi è solo; è solo chi si sente solo. "
Continuare a scrivere recensioni di Moravia non farà altro che rendermi ripetitiva e prolissa. Ormai si sa, lo adoro. Amo la sua scrittura lucida e nello stesso tempo semplice, amo la mancanza di periodi iperbolici che, nella maggioranza dei casi, appesantiscono la lettura rendendola faticosa.
Questo libro racchiude una serie di mini racconti, le cui vicende si snodano intorno a un unico tema: l'automatismo dei gesti umani. Pur essendo veramente dei racconti molto brevi, Moravia è abilissimo nel descrivere come, sempre più, l'uomo agisca senza un senso, come si lasci trasportare dagli eventi, come sia incapace di reagire. Ciascun racconto presenta un "Finale a sorpresa"; anche nell'ultimo rigo o nelle ultimissime parole l'autore inserisce degli elementi che sconvolgono la trama, lasciando il lettore un po' interdetto.
In fin dei conti siamo tutti degli automi, chi più chi meno.
"Anche questa telefonata fu sbrigata in fretta. Alla fine Giovanni abbassò il ricevitore e sedette sul letto, le gambe penzolanti, fra le vibrazioni frenetiche della luce pubblicitaria che si era fatta verde. Così non potè fare a meno di pensare,lui si era sentito solo, disperatamente solo, per quel giorno e per il giorno dopo,mentre in realtà aveva un appuntamento sentimentale per il pomeriggio e una lieta compagnia la mattina dopo. Come aveva fatto a dimenticarlo? Gli venne in mente ad un tratto che avrebbe potuto chiamare alla maligna Alice e dimostrarle che si era sbagliata e che lui non era solo, anzi, al contrario. Ma dopo aver riflettuto un momento, vi rinunziò, pensando che, forse Alice, dopo tutto, aveva avuto ragione. Infatti come pensò, non è solo chi è solo; è solo chi si sente solo. "
June 6, 2015
Třídílné zrcadlo obsahuje 24 krátkých povídek, což z ní činní ideální knížku na záchod. Navíc při tak vysokém počtu povídek vydrží skoro na měsíc ( neplatí pokud máte střevní chřipku). Nejvíc se mi líbila povídka Misantrop, s ohlédnutím zpět ale nemůžu řict, zda to bylo dějem či tím, že jsem se pěkně vykakal. Nicméně co vím jistě je to, že Moravia píše chladně a strojově o banalitách a maličkostech, které, i když se po většinu času odehrávají pouze v myšlenkách hlavních hrdinů, neznámou silou koušou do vašeho vlastního podvědomí a svědomí. Je ovšem nutné přistoupit na to, že Moravia sází na italské lážo plážo tempo a i na to, že většina povídek vypadá asi takto: Claudio chtěl mléko. Pak mu došlo, že už nemiluje svoji ženu. Pak mu došlo, že ji vlastně miluje. Nalil si mléko. Zamyslel se a řekl: Nalil jsem si mléko a teď je tedy nalité.
May 21, 2016
44 pequenas histórias de casais Italianos, geralmente de meia idade, pouco felizes, com crises psicológicas ou matrimoniais. Pensamentos interiores das personagens, muitos ciúmes, muito calculismo. muita ocultação
Displaying 1 - 16 of 16 reviews