What do you think?
Rate this book
Fenomenul Pitești
Ceea ce s-a petrecut la inchisoarea din Pitesti intre 1949 si 1952 merita un loc aparte in inspaimantatorul repertoriu al ororilor concentrationare ale veacului al XX-lea. "Fenomenul Pitesti" apartine aceluiasi registru, la care vine insa cu o trasatura specifica: utilizarea sistematica a torturarii detinutilor de catre alti detinuti. Ideea ii apartine pedagogului sovietic Makarenko (1888-1939), specialist in delincventa juvenila si partizan al reeducarii detinutilor tineri cu ajutorul detinutilor mai vechi, aflati pe calea cea buna, dar facand parte din aceeasi clasa de varsta. Virgil Ierunca povesteste una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra. Detinuti torturati cu un sadism de-a dreptul extravagant -- daca sadismul poate fi astfel --, tortionarii lor impunandu-le sa tortureze la randul lor, ca sa li se conteste insasi calitatea de victime. In ultima faza a ciclului, nefericitii sunt constransi sa-si tortureze cei mai buni prieteni, ca dovada a convertirii lor launtrice. Toata lumea a fost torturata, toata lumea a torturat. Cei morti acolo si cei care au supravietuit au fost privati pana si de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul sa intre in acest infern si sa-i devina istoric, pentru edificarea generatiilor viitoare.(www.humanitas.ro)
Unknown Binding
First published January 1, 1981
30 people are currently reading
1472 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 136 reviews
September 1, 2020
Am citit-o într-o zi, chiar dacă fiecare pagină mă îngrozea, mă dezgusta și mă revolta până la nervozitate pură. La sfârșit, când am închis cartea, am rămas cu un singur sentiment: mi-a fost rușine. Mi-a fost rușine că nu am știut și apoi mi-a fost teamă cu gândul la câte lucruri încă nu știu. Aș face lectura acestei cărți obligatorie în liceu. De ce? Pentru că trebuie să știm. Ororile de la Pitești nu se pot repeta, suntem datori să știm.
April 4, 2019
“În Arhipelagul Gulag, din stepele rusești până în centrul Europei, peste tot unde s-a întins imperiul sovietic, arsenalul cruzimii s-a dezvoltat ca într-un mediu natural. Peste tot au existat călăi sadici, torturi de neînchipuit, false mărturisiri, tot atât de false procese, ucidere sistematică prin tot felul de metode, de la inaniție la schingiuiri. Dar nicăieri nu regăsim esența ‘fenomenului Pitești’ care constă în transformarea sistematică a victimei în călău și dezagregarea ei psihică prin schingiuirea deținuților de către alți deținuți”.
December 14, 2021
“ Pierderea adevaratei memorii echivaleaza cu a pierde simtul realului “ ( Nadejda Mandelstam )
Din cartile pe care le-am citit de-a lungul timpului, aceasta este aparte.
Credeam ca pot sa citesc oricat si despre orice, sa inteleg ce se intampla, se empatizez cu fiecare personaj , real sau fictiv, dar sa raman totusi in afara lor. Credeam ca am vazut si auzit suficiente drame , incat o fila de carte sa ramana ceea ce este. O fila de carte.
In “ Fenomenul Pitesti” am simtit visceral fiecare pagina. Fiecare fraza mi-a produs o senzatie de stomac strans si de stare de rau .
Oroare. Teroare. Umilinta. Degradare. Dezumanizare.
Oameni impotriva oamenilor .
Calai. Victime.
Victime calai.
Calai victime.
Comunism.
As tine cartea aceasta in geanta si i-as citi fragmente oricarui aparator al acestei ideologii.
In lupta impotriva “ elementelor sociale nesanatoase “, Securitatea a pus la punct un program de reeducare , avand drept scop crearea “ omului nou”.
La baza acestui program au stat ideile pedagogului sovietic Makarenko, pedagog specialist in delicventa juvenila si partizan al reeducarii tinerilor detinuti de catre alti detinuti tineri.
“ Pitestiul in 1949 era o inchisoare rezervata tineretului. (…). Dintre ei, o buna parte erau legionari, restul apartinand tuturor formelor politice. Nikolski este acela care a initiat acolo o operatiune de distrugere psihica a detinutilor, slujindu-se de ambitia nemasurata si spiritul demonic al unui detinut (…) :Turcanu."
Din clipa in care cel torturat tortureaza la randul lui, calitatea lui de victima dispare. Nimeni nu va mai marturisi, pentru ca toti au fost legati intre ei prin tortura. Nu exista vreun detinut din timpul “ fenomenului Pitesti , in afara de cei care au murit sub tortura, care sa nu fi savarsit ceea ce i se cerea, altfel nu putea scapa. Or, in ultima faza a reeducarii i se cerea sa-si tortureze cel mai bun prieten”.
“ Odata depasite anumite limite ale suferintei, omul nu mai poate continua sa fie om. Orice ar deveni atunci, tot victima ramane.”
“Reeducarea avea patru faze.
Demascarea externa - detinutul trebuia sa-si arate loialitatea fata de partid.
Demascarea interna – studentul schingiuit trebuia sa-i demaste pe aceia care-l ajutasera sa reziste in interiorul inchisorii.
Celelalte doua faze ale reeducarii urmareau un alt scop : anihilarea morala a detinutului , distrugerea personalitatii sale.
Demascarea morala publica – detinutul era nevoit sa calce in picioare tot ce are mai sfant si in primul rand familia , pe Dumnezeu si pe el insusi. Trecutul este analizat si pe temeiul lui trebuie inventata versiunea cea mai monstruoasa cu putina.
Nimeni nu scapa pana cand nu acoperea cu noroi , in public , izvoarele vii ale vietii lui, pana ce din trecut nu a disparut ultima farama de care s-ar putea agata pentru a-si reconstitui personalitatea.
Si numai atunci intervine a patra faza si ultima conditie pentru a rapune orice speranta a unei intoarceri inapoi : reeducatul este pus sa conduca reeducarea celui ce mai bun prieten, devenind astfel, la randul lui, calau “.
Fara sa contina cuvinte tari sau sa zugraveasca cu lux de amanunte ororile petrecute, textul lui Virgil Ierunca are o forta extraordinara de a ajunge sufletul si constiinta umana. Mi-a fost extrem de dificil sa parcurg paginile si a fost nevoie de multe pauze si de efort sa pot sa merg mai departe.
Daca mie mi-a fost greu doar sa citesc franturi din ce s-a intamplat, nu pot si nici nu vreau sa mi imaginez amploarea dezastrului umanitar si urmele pe care le-a lasat asupra oamenilor.
Am pus totul intr-o cutie a mintii. Stiu ca a fost acolo, dar nu am puterea sa o deschid inca o data.
Raiul si iadul sunt simultan in fiecare om, pentru el insusi si in fiecare om pentru altul.
Una din cartile care mi-a devenit de referinta.
Atât in ceea ce priveste România, comunismul, dar si firea umana.
Din cartile pe care le-am citit de-a lungul timpului, aceasta este aparte.
Credeam ca pot sa citesc oricat si despre orice, sa inteleg ce se intampla, se empatizez cu fiecare personaj , real sau fictiv, dar sa raman totusi in afara lor. Credeam ca am vazut si auzit suficiente drame , incat o fila de carte sa ramana ceea ce este. O fila de carte.
In “ Fenomenul Pitesti” am simtit visceral fiecare pagina. Fiecare fraza mi-a produs o senzatie de stomac strans si de stare de rau .
Oroare. Teroare. Umilinta. Degradare. Dezumanizare.
Oameni impotriva oamenilor .
Calai. Victime.
Victime calai.
Calai victime.
Comunism.
As tine cartea aceasta in geanta si i-as citi fragmente oricarui aparator al acestei ideologii.
In lupta impotriva “ elementelor sociale nesanatoase “, Securitatea a pus la punct un program de reeducare , avand drept scop crearea “ omului nou”.
La baza acestui program au stat ideile pedagogului sovietic Makarenko, pedagog specialist in delicventa juvenila si partizan al reeducarii tinerilor detinuti de catre alti detinuti tineri.
“ Pitestiul in 1949 era o inchisoare rezervata tineretului. (…). Dintre ei, o buna parte erau legionari, restul apartinand tuturor formelor politice. Nikolski este acela care a initiat acolo o operatiune de distrugere psihica a detinutilor, slujindu-se de ambitia nemasurata si spiritul demonic al unui detinut (…) :Turcanu."
Din clipa in care cel torturat tortureaza la randul lui, calitatea lui de victima dispare. Nimeni nu va mai marturisi, pentru ca toti au fost legati intre ei prin tortura. Nu exista vreun detinut din timpul “ fenomenului Pitesti , in afara de cei care au murit sub tortura, care sa nu fi savarsit ceea ce i se cerea, altfel nu putea scapa. Or, in ultima faza a reeducarii i se cerea sa-si tortureze cel mai bun prieten”.
“ Odata depasite anumite limite ale suferintei, omul nu mai poate continua sa fie om. Orice ar deveni atunci, tot victima ramane.”
“Reeducarea avea patru faze.
Demascarea externa - detinutul trebuia sa-si arate loialitatea fata de partid.
Demascarea interna – studentul schingiuit trebuia sa-i demaste pe aceia care-l ajutasera sa reziste in interiorul inchisorii.
Celelalte doua faze ale reeducarii urmareau un alt scop : anihilarea morala a detinutului , distrugerea personalitatii sale.
Demascarea morala publica – detinutul era nevoit sa calce in picioare tot ce are mai sfant si in primul rand familia , pe Dumnezeu si pe el insusi. Trecutul este analizat si pe temeiul lui trebuie inventata versiunea cea mai monstruoasa cu putina.
Nimeni nu scapa pana cand nu acoperea cu noroi , in public , izvoarele vii ale vietii lui, pana ce din trecut nu a disparut ultima farama de care s-ar putea agata pentru a-si reconstitui personalitatea.
Si numai atunci intervine a patra faza si ultima conditie pentru a rapune orice speranta a unei intoarceri inapoi : reeducatul este pus sa conduca reeducarea celui ce mai bun prieten, devenind astfel, la randul lui, calau “.
Fara sa contina cuvinte tari sau sa zugraveasca cu lux de amanunte ororile petrecute, textul lui Virgil Ierunca are o forta extraordinara de a ajunge sufletul si constiinta umana. Mi-a fost extrem de dificil sa parcurg paginile si a fost nevoie de multe pauze si de efort sa pot sa merg mai departe.
Daca mie mi-a fost greu doar sa citesc franturi din ce s-a intamplat, nu pot si nici nu vreau sa mi imaginez amploarea dezastrului umanitar si urmele pe care le-a lasat asupra oamenilor.
Am pus totul intr-o cutie a mintii. Stiu ca a fost acolo, dar nu am puterea sa o deschid inca o data.
Raiul si iadul sunt simultan in fiecare om, pentru el insusi si in fiecare om pentru altul.
Una din cartile care mi-a devenit de referinta.
Atât in ceea ce priveste România, comunismul, dar si firea umana.
September 11, 2024
Romanian review: Toată cartea poate fi descrisă printr-un singur cuvânt: CUTREMURĂTOR!
Mă bucur că a avut doar 90 și ceva de pagini, căci nu cred că aș mai fi rezistat la încă pe atât.
Recomand această carte susținătorilor comunismului, să văd ce vor mai spune după ce o vor termina. Eu, unul, sunt șocat!
English review: The whole book can be described in one word: DISTURBING!
I'm glad it was only 90-something pages, because I don't think I could have lasted that much more.
I recommend this book to supporters of communism to see what they will say after they finish it. I, for one, am shocked!
Mă bucur că a avut doar 90 și ceva de pagini, căci nu cred că aș mai fi rezistat la încă pe atât.
Recomand această carte susținătorilor comunismului, să văd ce vor mai spune după ce o vor termina. Eu, unul, sunt șocat!
English review: The whole book can be described in one word: DISTURBING!
I'm glad it was only 90-something pages, because I don't think I could have lasted that much more.
I recommend this book to supporters of communism to see what they will say after they finish it. I, for one, am shocked!
January 24, 2022
O carte cutremuratoare despre evenimentele de la inchisoarea Pitesti dintre anii 1949 - 1952. Cele mai oribile crime ale comunismului au fost comise in aceasta inchisoare. Oroarea a fost atat de mare incat autoritatile comuniste au incercat sa le ascunda si sa dea vina pe detinuti desi toata operatiunea a fost gandita de Securitate de la bun inceput.
Fenomenul Piteste ne dovedeste ca oamenii sunt in stare de absolut orice daca sunt conditionati. Cel mai bland si bun om se poate transforma in cel mai sadic monstru. Dar autorul are un bun punct de vedere atunci cand ii considera vinovati doar pe cei care au torturat fara sa fi fost la randul lor torturati. Cei care au fost intai torturati si dupa aceea au devenit tortionari sunt victime.
Este interesanta si paralela facute de autor intre experimentul Pitesti si spalarile pe creier din inchisorile din China Maoista. Un francez a avut ghinionul sa fie inchis atat in lagarul de concentrare de la Buchenwald cat si intr-un lagar chinez. Intrebat unde a fost mai rau a spus ca prefera inca 10 ani la Buchenwald decat sa se intoarca in lagarul chinez. In lagarele naziste cel putin avea camarazi cu care se putea imbarbata, in schimb in lagarele comuniste nu putea sa aiba incredere in nimeni, oricine putea fi un tunrator sau tortionar.
Fenomenul Piteste ne dovedeste ca oamenii sunt in stare de absolut orice daca sunt conditionati. Cel mai bland si bun om se poate transforma in cel mai sadic monstru. Dar autorul are un bun punct de vedere atunci cand ii considera vinovati doar pe cei care au torturat fara sa fi fost la randul lor torturati. Cei care au fost intai torturati si dupa aceea au devenit tortionari sunt victime.
Este interesanta si paralela facute de autor intre experimentul Pitesti si spalarile pe creier din inchisorile din China Maoista. Un francez a avut ghinionul sa fie inchis atat in lagarul de concentrare de la Buchenwald cat si intr-un lagar chinez. Intrebat unde a fost mai rau a spus ca prefera inca 10 ani la Buchenwald decat sa se intoarca in lagarul chinez. In lagarele naziste cel putin avea camarazi cu care se putea imbarbata, in schimb in lagarele comuniste nu putea sa aiba incredere in nimeni, oricine putea fi un tunrator sau tortionar.
Read
May 8, 2021"Dacă o genă imperfectă sau un spermatozoid diform pot produce monştri fiziceşti, de ce oare n-ar putea produce şi un suflet schimonosit?" - John Steinbeck
Experimentul Piteşti este "operațiunea" unor suflete schimonosite si inimi mucegăite.
Este despre "reeducarea" prin teroare, zbrobirea conştiintei, personalității şi umanității prin tortură. Este despre distrugerea omului de către om...omul acela...ființa superioară (sau nu):(
Experimentul Piteşti este "operațiunea" unor suflete schimonosite si inimi mucegăite.
Este despre "reeducarea" prin teroare, zbrobirea conştiintei, personalității şi umanității prin tortură. Este despre distrugerea omului de către om...omul acela...ființa superioară (sau nu):(
January 19, 2021
Cutremurătoare carte, nu credeam ca pot citi ceva mai tulburător după cărțile despre naziști dar iată că in țara mea au fost oameni cu mintea mai bolnava.
December 5, 2023
Virgil Ierunca a scris o carte absolut necesară, nu atât pentru posteritate, din moment ce posteritatea o citește tot mai puțin, dar importantă pentru un adevăr atât de îngrozitor încât s-a dorit ocultat de regim. Importantă rămâne și memoria victimelor, a destinelor distruse în moduri inimaginabile unei minți sănătoase.
Închisoarea de la Pitești s-a diferențiat față de alte penitenciare și lagăre printr-o crudă transformare a victimei în călău, care putea deveni din nou victimă într-un șir nesfârșit de cicluri pline de bătăi, umilințe și torturi. Metodele erau de multe ori extrase din cărțile cunoscutului pedagog sovietic, Anton Makarenko, pe care atât Țurcanu cât și ceilalți responsabili de reeducare le citeau.
Când a scris cartea, Virgil Ierunca avea cunoaștere, din volumele lui Dries Van Coillie și Jean Pasqualini, pe care-i evocă la final, despre tehnici asemănătoare aplicate deținuților din Beijing, însă fără nivelul de cruzime atins la Pitești.
Din toate mărturiile citite care-l au în evidență pe Eugen Țurcanu îmi e tot mai clară psihopatia sa. Plăcerea cu care își tortura victimele și nutrientul mental pe care îl extrăgea din frica deținuților nu ține decât de o gravă patologie.
Setea de putere, nevoia de control și dominare, machiavelismul și cameleonismul cu care trece de la legionarism la comunism, fără o ideologie evidentă, profită doar de șansa atingerii unui statut cât mai înalt în ierarhia statului, indiferent de numărul de cadavre pe care urcă. Se visa avansat colonel, însă nu cunoștea, și nici nu avea șansa să mai cunoască ferocitatea cu care sistemul comunist își elimina indezirabilii de moment. Dorința de putere și dominare aș spune că e o trăsătură mai degrabă masculină, și prin natura agresivă a bărbatului, cu cât mediul său a prosperat în promiscuitate, cu atât mai ușor aceste trăsături sunt împinse către cruzime și sadism. Însă ele devin și mai tulburătoare atunci când pârghiile de putere sunt ținute de către personalități psihopatice.
Este binecunoscută azi în psihologia de specialitate care analizează psihopatia, dar și trăsătura malignă a narcisismului (cea mai apropiată de psihopatie) că indivizii care se încadrează în aceste două tipare își modifică mediul din cercul lor social grefând particularități din personalitatea lor în comportamentul celor din jur. Se infiltrează parazitar în mintea gazdei, prin mecanisme insidioase, făcând-o să exprime sentimente și emoții care nu-i sunt specifice. În cazuri extreme personalitatea victimei poate deveni, prin resorturi sistematice, cea a prădătorului, iar într-un spațiu unde doar cerul e limita iadul într-adevăr se poate instaura vremelnic pe pământ, făcând din victime cei mai atroce torționari, după chipul și asemănarea inițiatorului. La Pitești, forțați de tortură fizică și psihică, cu toții au devenit Eugen Țurcanu.
Acum dacă extrapolăm puțin și studiem structura regimului, importat în literă și spirit prin filiera sovietică, vom regăsi resorturi și metode similare de tortură și suprimare, dar mai ales de transformare a gândirii colective într-o societate paranoidă, asemeni tătucului mustăcios de la răsărit. Un lider tulburat are capacitatea de a-și transforma poporul subjugat într-o versiune colectivă a sa, unde cei mai dogmatici vor sluji cu religiozitate un crez care nu e al lor.
Ar fi greșit, aș spune chiar naiv, să credem că Fenomenul Pitești ori cruzimile din trecut nu se mai pot repeta. Ar însemna să fim miopi sau să nu cunoaștem natura umană în profunzimea și bestialitatea ei.
Închisoarea de la Pitești s-a diferențiat față de alte penitenciare și lagăre printr-o crudă transformare a victimei în călău, care putea deveni din nou victimă într-un șir nesfârșit de cicluri pline de bătăi, umilințe și torturi. Metodele erau de multe ori extrase din cărțile cunoscutului pedagog sovietic, Anton Makarenko, pe care atât Țurcanu cât și ceilalți responsabili de reeducare le citeau.
Când a scris cartea, Virgil Ierunca avea cunoaștere, din volumele lui Dries Van Coillie și Jean Pasqualini, pe care-i evocă la final, despre tehnici asemănătoare aplicate deținuților din Beijing, însă fără nivelul de cruzime atins la Pitești.
Din toate mărturiile citite care-l au în evidență pe Eugen Țurcanu îmi e tot mai clară psihopatia sa. Plăcerea cu care își tortura victimele și nutrientul mental pe care îl extrăgea din frica deținuților nu ține decât de o gravă patologie.
Setea de putere, nevoia de control și dominare, machiavelismul și cameleonismul cu care trece de la legionarism la comunism, fără o ideologie evidentă, profită doar de șansa atingerii unui statut cât mai înalt în ierarhia statului, indiferent de numărul de cadavre pe care urcă. Se visa avansat colonel, însă nu cunoștea, și nici nu avea șansa să mai cunoască ferocitatea cu care sistemul comunist își elimina indezirabilii de moment. Dorința de putere și dominare aș spune că e o trăsătură mai degrabă masculină, și prin natura agresivă a bărbatului, cu cât mediul său a prosperat în promiscuitate, cu atât mai ușor aceste trăsături sunt împinse către cruzime și sadism. Însă ele devin și mai tulburătoare atunci când pârghiile de putere sunt ținute de către personalități psihopatice.
Este binecunoscută azi în psihologia de specialitate care analizează psihopatia, dar și trăsătura malignă a narcisismului (cea mai apropiată de psihopatie) că indivizii care se încadrează în aceste două tipare își modifică mediul din cercul lor social grefând particularități din personalitatea lor în comportamentul celor din jur. Se infiltrează parazitar în mintea gazdei, prin mecanisme insidioase, făcând-o să exprime sentimente și emoții care nu-i sunt specifice. În cazuri extreme personalitatea victimei poate deveni, prin resorturi sistematice, cea a prădătorului, iar într-un spațiu unde doar cerul e limita iadul într-adevăr se poate instaura vremelnic pe pământ, făcând din victime cei mai atroce torționari, după chipul și asemănarea inițiatorului. La Pitești, forțați de tortură fizică și psihică, cu toții au devenit Eugen Țurcanu.
Acum dacă extrapolăm puțin și studiem structura regimului, importat în literă și spirit prin filiera sovietică, vom regăsi resorturi și metode similare de tortură și suprimare, dar mai ales de transformare a gândirii colective într-o societate paranoidă, asemeni tătucului mustăcios de la răsărit. Un lider tulburat are capacitatea de a-și transforma poporul subjugat într-o versiune colectivă a sa, unde cei mai dogmatici vor sluji cu religiozitate un crez care nu e al lor.
Ar fi greșit, aș spune chiar naiv, să credem că Fenomenul Pitești ori cruzimile din trecut nu se mai pot repeta. Ar însemna să fim miopi sau să nu cunoaștem natura umană în profunzimea și bestialitatea ei.
August 8, 2023
La Pitești tortura nu se termina niciodată. După bătăile crunte din timpul anchetelor, nu exista alinare odată întors în celulă pentru că torționarul era propriul coleg. Doar o minte diabolică putea scorni așa ceva.
Înspăimântător ce poate să facă omul lipsit de conștiință. Sau cel zdrobit și umilit continuu care de frica torturii a cedat psihic devenind călăul celor asemenea lui. Greu de trăit, imposibil de judecat. Cum zice o poezie " Voi n-ați fost cu noi în celule..."
Înspăimântător ce poate să facă omul lipsit de conștiință. Sau cel zdrobit și umilit continuu care de frica torturii a cedat psihic devenind călăul celor asemenea lui. Greu de trăit, imposibil de judecat. Cum zice o poezie " Voi n-ați fost cu noi în celule..."
January 27, 2022
Virgil Ierunca scrie o filă cutremurătoare a istoriei României secolului XX despre care orice român ar trebui să știe. "Fenomenul Pitești" nu este o simplă carte despre lucruri abominabile ce au avut loc în trecut, ci este mărturia vie că omul este o ființă atroce, ce nu doar a schingiuit și distrus viețile multor oameni, dar a ascuns faptele sub preș, dând vina pe cine nu trebuie.
La școală ne învață despre ororile din lagărele de concentrare, dar nu pomenesc de monstrozitățile ce au avut loc în propria ogradă. Alegerea închisorii din Pitești nu a fost una întâmplătoare, aceștia mizând pe locația departe de urechile cetățenilor, urletele și zbieretele deținuților putând să se manifeste în voie. Eu știam în mare despre evenimentele ce au avut loc între anii 1949-1952, însă volumul acesta mi-a pictat o imagine mult mai clară și mai dureroasă a ceea ce a însemnat dezumanizarea și pierderea sinelui pentru mulți deținuți din câteva închisori de la noi.
S-au închis studenții, cei care arătau și cel mai mic semn de răzvrătire împotriva regimului, cărora li s-au aplicat pedepse fizice, dar mai ales psihice. Umanitatea nu avea ce căuta între pereții acestei închisori, iar ce rămânea din cei torturați era barbar transformat într-o ființă fără cale de întoarce, cel torturat fiind nevoit să își tortuteze prietenii pentru a-și demonstra patriotismul.
Nu pot să spun prea multe despre cartea aceasta nu fiindcă nu este suficient de crudă, de vie sau de marcantă, ci pentru că îmi e rușine că în trecutul poporului român s-au desfășurat cu atâta ușurință astfel de ferocități, iar cei responsabili tot nu au fost pedepsiți. Fenomenul Pitești este o pată pe vecie în istoria țării noastre, iar cartea lui Virgil Ierunca o lectură pe care tot românul ar trebui să o citească.
"Se produsese, de fapt, la Pitești, o mutație a psihisului omenesc. Se născuse un nou tip uman - dacă se mai putea numi astfel -, care va deveni o enigmă și o teroare pentru deținuții din închisorile alese pentru extinderea experienței. Deoarece "insula" Pitești era menită să devină "arhipelagul" Pitești.
La școală ne învață despre ororile din lagărele de concentrare, dar nu pomenesc de monstrozitățile ce au avut loc în propria ogradă. Alegerea închisorii din Pitești nu a fost una întâmplătoare, aceștia mizând pe locația departe de urechile cetățenilor, urletele și zbieretele deținuților putând să se manifeste în voie. Eu știam în mare despre evenimentele ce au avut loc între anii 1949-1952, însă volumul acesta mi-a pictat o imagine mult mai clară și mai dureroasă a ceea ce a însemnat dezumanizarea și pierderea sinelui pentru mulți deținuți din câteva închisori de la noi.
S-au închis studenții, cei care arătau și cel mai mic semn de răzvrătire împotriva regimului, cărora li s-au aplicat pedepse fizice, dar mai ales psihice. Umanitatea nu avea ce căuta între pereții acestei închisori, iar ce rămânea din cei torturați era barbar transformat într-o ființă fără cale de întoarce, cel torturat fiind nevoit să își tortuteze prietenii pentru a-și demonstra patriotismul.
Nu pot să spun prea multe despre cartea aceasta nu fiindcă nu este suficient de crudă, de vie sau de marcantă, ci pentru că îmi e rușine că în trecutul poporului român s-au desfășurat cu atâta ușurință astfel de ferocități, iar cei responsabili tot nu au fost pedepsiți. Fenomenul Pitești este o pată pe vecie în istoria țării noastre, iar cartea lui Virgil Ierunca o lectură pe care tot românul ar trebui să o citească.
"Se produsese, de fapt, la Pitești, o mutație a psihisului omenesc. Se născuse un nou tip uman - dacă se mai putea numi astfel -, care va deveni o enigmă și o teroare pentru deținuții din închisorile alese pentru extinderea experienței. Deoarece "insula" Pitești era menită să devină "arhipelagul" Pitești.
April 27, 2022
Fenomenul Pitesti este o carte pe care eu cred ca ar trebui sa o citim in liceu. Asta pentru ca altfel, poate nici unul dintr-o mie de oameni alesi intamplator, n-ar sti sa spuna prea multe despre ce am putut face cu niste detinuti intr-o inchisoare mai retrasa. Este experimentul Stanford inainte de Stanford, atunci unde pui un grup de detinuti sa ii tortureze pe ceilalti pana fie spun tot sau inventeaza povesti si mai mari doar pentru a scapa de tortura ta. M-am gandit de cateva ori pe parcursul lecturii ca as fi avut nevoie sa citesc unele pasaje cu simturile amortite in vreun fel sau altul pentru ca si si mie, care ma consider oarecum rezistent la a citi despre orori, urmau sa imi lase niste cicatrici mentale. De citit pentru a comemora si a nu mai repeta vreodata.
December 25, 2017
Auzisem de "Fenomenul Pitești" la o școală de vară de prin 2015, de la un cercetător care a stat de vorbă cu unii supraviețuitori. Cartea lui Virgil Ierunca este cu atât mai impresionantă cu cât e scrisă în timpul comunismului, cu surse interne și dă în vileag o întreagă rețea ce a avut drept unic scop dezumanizarea deținuților. Până unde pot merge oamenii în speranța că se vor putea salva? Se salvează ei până la urmă? Trupurile lor trăiesc, însă pentru cei mai mulți, sufletele le mor odată ce sunr "reeducați". Este terifiantă această carte și ceea ce cuprinde în paginile sale este mult prea aspru pentru a părea real. Și totuși, este adevărat!
December 8, 2018
Mă întreb oare câți dintre noi, românii, cunoaștem această parte din istoria noastră. Eu, recunosc, abia acum am aflat și cred că această carte reușește să transmită, într-un mod obiectiv, o realitate prin care să putem să ne dăm seama cât de mult rău se poate face în numele unei ideologii. Îndemnul meu este: haideți să citim, să învățăm și să nu mai repetăm. Indiferent de circumstanțe.
December 15, 2023
O carte pe cât de scurtă, pe atât de înfiorătoare, prin istoria acestui fenomen numit Pitești, pe care îl descrie.
This entire review has been hidden because of spoilers.
November 18, 2022
Imi este greu sa acord nota acestei carti pentru ca simt ca as nota ororile descrise in ea, dar, o voi face doar pentru ca aceasta carte trebuie citita de fiecare roman si de oricine considera ca ideologia comunista este una care a facut si bine.
Desi auzisem despre inchisoarea din Pitesti si ce s-a intamplat acolo intre anii 1949-1952, tot am fost socat in momentul in care am citit despre torturile ce au avut loc, despre lipsa totala de empatie sau consideratie pentru om, nu mai multa decat pentru o bucata de carne amorfa, buna de tocat.
Important de mentionat ca Virgil Ierunca nu face deloc o descriere grafica a torturilor aplicate, ci doar prezentari scurte, suficiente pentru a ti se face pielea de gaina si a te gandi la "bunatatea innascuta a omului" si la cate parale face aceasta axioma.
Nu trebuie uitat ce s-a intamplat acolo, ci reamintit periodic, insa, ca si cu multe alte episoade rusinoase din istoria noastra, cum ar fi Holocaustul de pe teritoriul Romaniei, in scoli si licee nu se pomeneste absolut nimic despre existenta Fenomenului Pitesti, cine este responsabil de el si tragediile petrecute acolo.
Desi auzisem despre inchisoarea din Pitesti si ce s-a intamplat acolo intre anii 1949-1952, tot am fost socat in momentul in care am citit despre torturile ce au avut loc, despre lipsa totala de empatie sau consideratie pentru om, nu mai multa decat pentru o bucata de carne amorfa, buna de tocat.
Important de mentionat ca Virgil Ierunca nu face deloc o descriere grafica a torturilor aplicate, ci doar prezentari scurte, suficiente pentru a ti se face pielea de gaina si a te gandi la "bunatatea innascuta a omului" si la cate parale face aceasta axioma.
Nu trebuie uitat ce s-a intamplat acolo, ci reamintit periodic, insa, ca si cu multe alte episoade rusinoase din istoria noastra, cum ar fi Holocaustul de pe teritoriul Romaniei, in scoli si licee nu se pomeneste absolut nimic despre existenta Fenomenului Pitesti, cine este responsabil de el si tragediile petrecute acolo.
November 18, 2021
Imaginație bolnavă.
Minte diabolică
Minte diabolică
Read
September 20, 2019This is not a book you can give a rating. Is just atrocious what happened there.
April 21, 2021
Latura inumană a umanității.
„Nimeni nu asculta, gata, ne-am săturat, tinerii nu mai sunt interesați de așa ceva (...) Dar eu afirm că nu există limită în timp, că trebuie mereu repetat același lucru, că trebuie readuse la suprafață toate nenorocirile suferite și toate lacrimile vărsate, pentru a face pe oameni să înțeleagă cauzele celor întâmplate și ale celor ce se mai întâmplă încă. (...) Nu mă interesează nimic din așa zisele «realizări», îmi stăruie prea tare în nări mirosul camerelor de gazare, prea mult în memorie închisoarea, prea insistent în minte ignobila literatură care știe ce trebuie să arate și ce anume să ascundă.“
„Nimeni nu asculta, gata, ne-am săturat, tinerii nu mai sunt interesați de așa ceva (...) Dar eu afirm că nu există limită în timp, că trebuie mereu repetat același lucru, că trebuie readuse la suprafață toate nenorocirile suferite și toate lacrimile vărsate, pentru a face pe oameni să înțeleagă cauzele celor întâmplate și ale celor ce se mai întâmplă încă. (...) Nu mă interesează nimic din așa zisele «realizări», îmi stăruie prea tare în nări mirosul camerelor de gazare, prea mult în memorie închisoarea, prea insistent în minte ignobila literatură care știe ce trebuie să arate și ce anume să ascundă.“
April 26, 2021
"Trecutul nu poate fi falsificat. (...) Fiecare dintre cei care au fost exterminați are, mai departe, cuvîntul lui de spus."
"Aici s-a bătut numai de dragul de a se bate. S-a bătut fără scop. Muncitori şi studenți, elevi, intelectuali sau analfabeți, au fost chinuiți de-a valma, chiar când nu mai aveau nimic de spus, chiar când spuseseră mai mult decât făcuseră."
"Aici s-a bătut numai de dragul de a se bate. S-a bătut fără scop. Muncitori şi studenți, elevi, intelectuali sau analfabeți, au fost chinuiți de-a valma, chiar când nu mai aveau nimic de spus, chiar când spuseseră mai mult decât făcuseră."
May 23, 2017
Cutremurător...
February 21, 2020
Densă și scrisă cu oarecare înfrigurare a dezvăluirii, este o carte-frescă a „creativității“ demonice care merită să fie citită de orice pasionat de istorie.
April 16, 2021
suntem datori să știm.
August 1, 2020
Din păcate, nu mulți știu ce s-a întâmplat în Penitenciarul din Piteşti între anii 1949-1952. Sute de studenți ce au manifestat o oarecare nesupunere faţă de reprezentanții regimului comunist au fost umiliți și torturați, cu scopul de a le fi impusă o nouă credință, credința în COMUNISM, în partid şi în minciunile ce urmau sa fie “vândute” sub forma adevărului.
Astfel, ţintele ororilor au fost tinerii studenți bănuiţi de „gândire neloială”. Aceştia urmau să fie “reeducaţi” într-o “ închisoare relativ modernă, construită între cele două războaie”.
Reeducarea constă, foarte simplu, în a-l pune pe torţionar în aceeaşi celulă cu cel torturat şi a nu îngădui nicio pauză. Malraux spunea undeva ca nimeni nu poate rezista torturii neîncetate, dar nu ştia că în Romania avea să fie găsit secretul reuşitei depline: era suficient ca deţinuţii să fie puşi să se tortureze unii pe alţii”.
Poate părea incredibil, dar aceasta era realitatea acelor timpuri. Deţinuţii erau torturaţi şi obligaţi să treacă prin fazele reeducării.
Reeducarea cuprindea mai multe etape:
Demascarea externă,
Demascarea internă,
– primele două etape aveau ca scop distrugerea morală a deţinutului.
3.Demascarea morală publică,
4.Transformarea reeducatului în reeducatorul celui mai bun prieten.
Atât timp cât erau supuşi torturii continue, studenţii simţeau o oarecare împăcare, conştiinţa li se „agăţa” cu disperare de sintagma “Nu sunt vinovat” însă, în momentul în care ajungeau să-şi rănească apropiaţii, automat deveneau monştri la fel de atroce precum cei care i-au torturat.
Comuniştii se foloseau de relaţiile interumane pentru a-i distruge pe deţinuţi încet şi chinuitor. Prietenii le deveneau duşmani şi erau obligaţi să-şi renege credinţa. Nu ştiau în cine să aibă încredere deoarece erau urmariţi în mod constant, iar adevărul era întotdeauna umbrit de minciuni. Din victime înspăimântate, ajungeau călăi de temut.
Astfel, ţintele ororilor au fost tinerii studenți bănuiţi de „gândire neloială”. Aceştia urmau să fie “reeducaţi” într-o “ închisoare relativ modernă, construită între cele două războaie”.
Reeducarea constă, foarte simplu, în a-l pune pe torţionar în aceeaşi celulă cu cel torturat şi a nu îngădui nicio pauză. Malraux spunea undeva ca nimeni nu poate rezista torturii neîncetate, dar nu ştia că în Romania avea să fie găsit secretul reuşitei depline: era suficient ca deţinuţii să fie puşi să se tortureze unii pe alţii”.
Poate părea incredibil, dar aceasta era realitatea acelor timpuri. Deţinuţii erau torturaţi şi obligaţi să treacă prin fazele reeducării.
Reeducarea cuprindea mai multe etape:
Demascarea externă,
Demascarea internă,
– primele două etape aveau ca scop distrugerea morală a deţinutului.
3.Demascarea morală publică,
4.Transformarea reeducatului în reeducatorul celui mai bun prieten.
Atât timp cât erau supuşi torturii continue, studenţii simţeau o oarecare împăcare, conştiinţa li se „agăţa” cu disperare de sintagma “Nu sunt vinovat” însă, în momentul în care ajungeau să-şi rănească apropiaţii, automat deveneau monştri la fel de atroce precum cei care i-au torturat.
Comuniştii se foloseau de relaţiile interumane pentru a-i distruge pe deţinuţi încet şi chinuitor. Prietenii le deveneau duşmani şi erau obligaţi să-şi renege credinţa. Nu ştiau în cine să aibă încredere deoarece erau urmariţi în mod constant, iar adevărul era întotdeauna umbrit de minciuni. Din victime înspăimântate, ajungeau călăi de temut.
Read
December 30, 2021„Nimeni nu asculta, gata, ne-am săturat, tinerii nu mai sunt interesaţi de aşa ceva. (...) Dar eu afirm că nu există limită în timp, că trebuie mereu repetat acelaşi lucru, că trebuie readuse la suprafaţă toate nenorocirile suferite şi toate lacrimile vărsate, pentru a face pe oameni să înţeleagă cauzele celor întâmplate şi ale celor ce se mai întâmplă încă. (...) Nu mă interesează nimic din aşa zisele «realizări», îmi stăruie prea tare în nări mirosul camerelor de gazare, prea mult în memorie închisoarea, prea insistent în minte ignobila literatură care ştie ce trebuie să arate şi ce anume să ascundă. (...) Azi e din nou interzis să-ţi aminteşti trecutul şi cu atât mai mult să vorbeşti despre acest trecut. (...) S-a recunoscut mai întâi c-au fost comise câteva «greşeli», dar acum nu se mai descoperă nici o «greşeală». Dar poţi oare considera drept «erori» nişte acţiuni care fac parte dintr-un sistem şi care sunt consecinţele tezelor fundamentale ale acestui sistem ?
Nimănui nu-i este îngăduit să uite că între 1949 şi 1952 s-a desfăşurat în România „experienţa” pe care am încercat s-o descriem, şi că dintr-un arhipelag al ororii, una din cele mai odioase insule s-a numit Piteşti.”
Nimănui nu-i este îngăduit să uite că între 1949 şi 1952 s-a desfăşurat în România „experienţa” pe care am încercat s-o descriem, şi că dintr-un arhipelag al ororii, una din cele mai odioase insule s-a numit Piteşti.”
July 15, 2020
O relatare cutremurătoare despre "reeducarea" inumană la care erau supuși deținuții din închisoarea Pitești. Torturile de o inventivitate diabolică m-au șocat pur si simplu, nu pot să înțeleg cum să exerciți un asemenea sadism feroce asupra altor oameni. Cum poate un student la drept să devină unul din cei mai groaznici torționari din istoria României, demn de un monstru medieval. Ce valoarea mai are Transfăgărășanul, Barajul Vidraru, fabricile, uzinele, alfabetizarea și urbanizarea comunistă când deținuții "vinovați" de neaderare la comunism își mâncau fecalele și erau bătuți și torturați până la desfigurarea completă?! Sintagma "au făcut și lucruri bune" pe care o tot aud spusă de nostalgicii "epocii de aur" nu mai are nici o valoarea pentru mine în acest moment, chiar mă repugnă.
Singurul lucru pe care îl sper în naivitatea mea e că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată, că asemenea monștri o să rămână în istorie doar o pată de noroi pe peretele unei celule din Pitești.
Singurul lucru pe care îl sper în naivitatea mea e că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată, că asemenea monștri o să rămână în istorie doar o pată de noroi pe peretele unei celule din Pitești.
April 5, 2021
“Fenomenul Pitești” este genul acela de carte pe care îl recomand cu juma’ de inimă, nu pentru că nu ar fi o carte bună, ci pentru că nu știu câtă lume este capabilă să digere literatură cu asemenea încărcătură emoțională, care aduce foarte mult cu literatura scrisă pe tema Holocaustului.
Cartea lui Virgil Ierunca descrie ororile petrecute în închisorile României comuniste de după al Doilea Război Mondial, dar nu numai, deoarece modelul acestor chinuri la care erau supuși deținuții (majoritatea studenți) își are rădăcinile în Gulagul Uniunii Sovietice.
Totuși, partea din mine care recomandă cartea asta o face dintr-un motiv pe care Virgil Ierunca îl argumentează mult mai bine decât aș putea eu să o fac: “Nimănui nu-i este îngăduit să uite că între 1949 și 1952 s-a desfășurat în România “experiența” pe care am încercat s-o descriem, și că dintr-un arhipelag al ororii, una dintre cele mai odioase insule s-a numit Pitești.”
Cartea lui Virgil Ierunca descrie ororile petrecute în închisorile României comuniste de după al Doilea Război Mondial, dar nu numai, deoarece modelul acestor chinuri la care erau supuși deținuții (majoritatea studenți) își are rădăcinile în Gulagul Uniunii Sovietice.
Totuși, partea din mine care recomandă cartea asta o face dintr-un motiv pe care Virgil Ierunca îl argumentează mult mai bine decât aș putea eu să o fac: “Nimănui nu-i este îngăduit să uite că între 1949 și 1952 s-a desfășurat în România “experiența” pe care am încercat s-o descriem, și că dintr-un arhipelag al ororii, una dintre cele mai odioase insule s-a numit Pitești.”
Read
August 18, 2014- e o perioadă în care ne place să ne jucăm de-a supraviețuirea - sunt emisiuni tv, jocuri online. ce prăpastie între ficțiune și trecut.
May 8, 2025
"Sunt carti in care suferinta umana este descrisa intr-un mod atat de direct incat, citindu-le, esti silit sa le parcurgi pe portii mici, cu picatura, din neputinta de a le indura prea mult iadul"
Displaying 1 - 30 of 136 reviews