„Am învățat că toate lucrurile trebuie făcute aici și acum, că nu ai dreptul să amâni nimic, că nu ai dreptul să spui „lasă că voi face la anul”. Acest „la anul” s-ar putea să nu vină niciodată. Și nu-i vorba doar de proiecte mari, grandioase, planuri de viitor, e vorba de chestii micuțe, să spui cuiva te iubesc, să spui mulțumesc. Mulțumescul spus la timpul potrivit este una dintre lecțiile pe care le-am învățat de la această boală.” Viorel Mardare (Posmotrel) „Viorel Mardare scria rar. Scria încet, măsurat. Avea simțul cuvintelor. Pregătea orice text ca pe o întâlnire – îI pieptăna cu gramatica (era pedant, mai ales Ia punctuație!) și îl parfuma cu ironie. Scrierile lui sunt o cronică vibrantă a primelor două decenii ale mileniului nostru, o frescă reprezentând vicii și virtuți, o satiră cu suflet, o iubire albastră «cu svarca varită din armatură pe tabla» vieții noastre. Viorel Mardare este o combinație uimitoare: pe de o parte, tranșant, fără compromisuri, iar pe de altă parte, plin de culori vii și optimism. Taie în carne vie și tămăduiește în același timp. Ca vinul bun, el trebuie gustat cu capul limpede, cu sorbituri mici, savurând aroma fiecărei figuri de stil, originalitatea fiecărei observații, sensul fiecărui semn de punctuație.” (Marcel Spătaru)
Viorel Mardare a fost un regizor și cineast moldovean. Este cunoscut pentru promovarea imaginii Republicii Moldova în lume, mai ales pentru filmulețul „Go on. Fruits from Moldova”.
Viorel Mardare în 2004 a absolvit Facultatea de Jurnalism și Știinte ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior și-a făcut studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specializare Regie Film, absolvind în anul 2008.
Viorel Mardare a devenit cunoscut în Republica Moldova dar și în străinătate datorită numeroaselor filmulețe de promovare a Republicii Moldova, dar și pentru creația originală în arta filmului publicistic, fiind, de asemenea și autorul mai multor pamflete, editoriale și cronici de presă în care ridiculiza societatea moldovenească și valorile false promovate. Viorel Mardare s-a remarcat ca un tânăr cineast activând în echipele lui Igor Cobileanski și Sergiu Prodan.]
Din 31 decembrie 2011 până în 2013, a prezentat emisiunea ”Ministerul Adevărului” la Jurnal TV, în colaborare cu Nata Albot, Andrei Bolocan, Sîrghi Cobzaru și Oleg Brega.
În ziua de 9 martie 2019 a încetat din viață, fiind răpus de cancer. Boala lui Viorel Mardare a mobilizat sute de oameni din Moldova, dar și depeste hotarele ei și în timp record a fost adunată o sumă impunătoare de bani pentru primul curs de chimioterapie. A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău la data de 11 martie 2019.
Viorel Mardare trăiește! O zi ne poate schimba viața, cea în care se nasc copiii, când pierzi un om drag, când afli că mai ai puțin până viața ta se va sfârși. Aceste zile sunt decisive, ele îți poate determina caracterul, cine vei fi mai departe. Ele sunt adesea însoțite de una din cele mai interesante sentimente pe care le poate avea omul: frica. Pe unii frica îi blochează, altora le dă aripi, totul depinde de noi. Viorel a avut 2 zile în care a decis cine este el. Prima este ziua când a decis că îi pasă de locul unde trăiește, a doua e cea când a aflat că este bolnav. Stilul acelor zile se regăsesc în fiecare cuvințel ales.
Nu vreau să vă povestesc despre reușitele lui, despre ce regizor era, ce a scris și cât de amuzant era el sau nu la emisiunea „Ministerul Adevărului”, dar o să-mi permit să vă zic despre ceea ce am citit eu în carte.
Ceea ce m-a lovit pe mine în moalele capului a fost expresia „Așa erau timpurile”, una folosită de cei care n-au făcut nimic, cei care se temeau, care nu știau altceva decât să se supună, care se tem de schimbări și mioriticii plaiului moldav. Iar după ce o să citiți cartea, o să vă dați seama că nu suntem unicii din Europa care facem/am făcut așa de-a lungul istoriei. Au fost și nemți care au acceptat conjunctura, francezi, italieni, români, de tot neamul. Adevăratele schimbări vin când te opui și aperi ce ai mai scump, se dezvoltă sămânța de om din tine.
Pentru că lui Viorel îi păsa de orașul în care a crescut, a învățat, a muncit, îi păsa de țară, politică, economie, cultură. Viorel a scris oriunde a reușit despre ce îl durea, ce era important, despre știrile scoase din deget, dacă avea „dazvol” de la primărie, scria și pe garduri, doar ca să ajungă, fără ca să vrea, la cât mai multă lume, poate reușea să le gâdile un pic substanța cenușie și poate, poate în câțiva mii de ani ne vom aduce aminte de un cuvânt din vechiul dicționar, Demnitate.
Cartea are 4 capitole, iar țopăiala veselă de la început, acele lacrimi ale absurdului, ușor se transformă în cele mai triste și noduroase rânduri, în special acordurile de final. Am râs în troleibuz, am pufăit în bucătărie, am scăpat enervată stațiile de autobuz, și am plâns ultimele pagini de carte înfofolită în pat. Și cred că a fost prima dată când nu am deschis ultimele pagini pentru a vedea cu ce se încheia epopeea gândurilor. Am fost fidelă atenției dedicate fiecărei pagini, pentru că mi-am dat seama de importanța alegerii făcute de Dorin Onofrei, omul care a adunat toate gândurile lui Viorel într-un repertoriu reprezentativ. Generația noastră a crescut alături de ceea ce citim, rând de rând, memoriile voastre-și vor deschide fișierile evitate, poate ani...
„Am învățat că toate lucrurile trebuie făcute aici și acum, că nu ai dreptul să amâni nimic, că nu ai dreptul să spui „lasă că voi face la anul”. Acest „la anul” s-ar putea să nu vină niciodată. Și nu-i vorba doar de proiecte mari, grandioase, planuri de viitor, e vorba de chestii micuțe, să spui cuiva te iubesc, să spui mulțumesc. Mulțumescul spus la timpul potrivit este una dintre lecțiile pe care le-am învățat de la această boală.” Viorel Mardare (Posmotrel)
Viorel a scris sincer, iar asta cucerește ori supără, din două una o nimerești. Cei cuceriți vor înghiți din greu atunci când îl vor rememora, chiar dacă nu l-au cunoscut personal, dar ce-a lăsat el din urmă ne-a fost de ajuns ca să îl îndrăgim. Supărăcioșii n-au decât să se regăsească printre rândurile manifestului său și să facă comentarii agramate. Ele deja nu mai fac 2 lei, din fericire...
Pentru cine este cartea asta și de ce?
Pentru adolescenții trecuți de 14 ani, să fim serioși, dacă vă incomodează cumva cuvintele mai deocheate, eu vă încurajez să lăsăm ipocrizia, ei știu mai multe și mai urâte. Pentru tinerii care au o închipuire mai puțin clară despre istoria și cultura anilor trecuți. Huba Buba mai știți, dar de Turbo... Pentru generația 30-45, pe umerii cărora s-au construit alianțele, democrația și s-a eliberat comunismul din „lanțurile mârșave ale europenilor cotropitori” aka „românii fasciști”. Pentru generația părinților noștri care ne-au crescut, și-și vor aduce aminte de copilăria noastră octombrică. Pentru bunicii noștri, să se mândrescă de curajul și dreptatea așternută în cel mai frumos eseu compus, pentru că ceea ce scriam noi la școală era pentru notă, acesta e pentru viață. Și cel mai vajnic - pentru cei care deja au în ADN-ul lor sarcasmul!
"Fuga de responsabilitate este cea mai mârșavă poziție pe globul pământesc. Nu-i nimic mai comod decât statul într-o parte și arătatul cu degetul".
I-am urmărit activitatea pe Facebook și i-am citit blogul. Minte ageră avea și texte care erau citite și apreciate de mulți. De ce? Pentru că reprezentau adevăruri pe care mulți le ignorau sau nu știau ce să facă cu ele dacă le observau, deși, de multe ori ai avânt și el se desumflă la prima încercare de a face ceva. Pentru că e zadarnic, e multă corupție și cumătrism.
În carte sunt adunate articolele sale de pe blog și unele postări de pe Facebook.
Postările sale cuprind evenimentele și schimbările societății moldovenești pe parcursul anilor, fix așa sunt publicate în carte și articolele de pe blog, pe ani. Cumva, citești un jurnal cu cele mai importante evenimente ale anului din perspectiva lui Viorel.
Textele sunt ironice, sarcastice și pe alocuri cu jargoane, cu rusisme și gramatical scrise corect. Era un pedant al gramaticii limbii române.
Mi-a plăcut și mi-ar fi plăcut și mai mult dacă mai era printre noi.
Îmi pare nespus de rău că l-am descoperit pe Viorel Mardare abia după plecarea sa la cele veșnice. Ar fi foarte interesant să aud ce crede despre ce se întâmplă astăzi în Moldova, cum se dezvoltă Chișinăul, cum se transformă societatea.
Cu toate acestea, există lucruri care nu se schimbă atât de simplu. Cuvintele lui Viorel sunt de o actualitate cutremurătoare pe alocuri: corupția, incompetența și lipsa de viziune a clasei politice moldovenești; valorile și mentalitățile care au dus la stagnarea țării. Mardare nu se teme să critice, cu un stil direct și fără compromisuri. Un scriitor lucid și ironic.
Viorel a scris despre Noua Sulița. Eu mi-am petrecut copilăria și toate vacanțele de vară în Noua Sulița. acolo e mamuța și moșu, și toți verișorii și toate rudele. Eu sunt și nu sunt din Ukraina. Români divizați și aruncați în atâtea țări.
Realități expuse într-un mod tranșant, ce poate deranja pe alocuri. Însă sinceritatea cu care Viorel Mardare își prezenta viziunile este dezarmantă și demnă de toată admirația...