Florin Pîtea s-a născut pe 18 august 1971 la Câmpina, a fost lector la Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul (post)cyberpunk intitulată "Art Wasn’t Quite Crime". Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până în prezent a publicat două volume de proză scurtă ("Necropolis", 2001, respectiv "An/Organic", 2004), două romane ("Gangland", 2006, respectiv "Anul terminal", 2012), o monografie intitulată "O introducere în opera lui Liviu Radu" (2014) şi două volume fix-up ("Delirul încapsulat", 2015 şi "Motorul de căutare", 2020). Lucrările sale sunt prezente în antologii, almanahuri şi periodice, dintre care amintim "Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF" şi "Dincolo de noapte". A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007), precum şi cu premiul revistei "Ştiință şi tehnică" la Sci-Fi Fest 2016 pentru cel mai bun volum de proză scurtă publicat în anul precedent. În prezent pregăteşte un nou volum de povestiri şi nuvele, "Fierul şi fiara". Blogul personal: http://tesatorul.blogspot.com/
Great book. Starting with two stories (at the begining I thought with o connection between them), when reaching the end you can see the relationship between them. The first story happens in Gangland (named due to the fact that different gangs lived there like Angels, Templers, Green People etc), where an apparently fight of each gand against the other transforms into an alliance against a bigger enemy, the Orbitals. On the other hand, an unemployed federal agent Maria Alonzo gets a job in trying to find an Orbital's child in Gangland, child that turn out to be an important character in the first story. I recomand everyone to read this book. I loved it.
Gangland nu este doar un cyberpunk ca la carte (low life, high tech), unde eroii unei lumi care a forțat experimental copii și adolescenți să trăiască într-un teritoriu izolat poartă, integrează în propriile corpuri și se folosesc de tehnologie în timp ce duc lupte sângeroase cu semenii lor din găști rivale, ci este, în același timp, un roman atipic despre maturizare și prietenie într-o societate crudă, cu reguli dure și pericole de moarte la tot pasul.
Pentru autorul lunii august am decis să îl citesc pe Florin Pîtea, cu cea mai recent lansată carte a sa de la editura 𝐶𝑟𝑢𝑥 – de fapt, e la a treia ediție, ceea ce spune multe despre calitatea unei cărți, sau măcar despre succesul pe care îl are, mai ales pe mica și foarte simpatica noastră mini piață de carte. 𝔾𝕒𝕟𝕘𝕝𝕒𝕟𝕕 m-a luat prin suprindere cumva din mai multe privințe, dar am savurat-o ca pe o raritate. Mi-a amintit de vechile mele lecturi de aventuri din adolescență și orice carte face asta are, din start, un mare bonus. După ce am încheiat lectura, mi-a dat puțin și un 𝑣𝑖𝑏𝑒 de 𝐄 𝐠𝐫𝐞𝐮 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐢 𝐳𝐞𝐮, a fraților Strugatki, deși acolo nu avem personaje atât de tinere. Suntem în viitor, unul nu foarte îndepărtat, întrucât încă mai dăinuie anumite elemente ale culturii noastre urbane de azi, dar suficient de îndepărtat ca lumea să nu mai fie deloc așa cum o știam. Elita planetară s-a mutat pe orbită, unde trăiesc în paradisuri mai degrabă virtuale. De fapt, deși elementele fizice există încă în viața omului – hrana, băutura, lupta, o, da, mai ales ea – o bună parte din tot ceea ce numim realitate s-a mutat în virtual. Gangland este un oraș-experiment aflat sub controlul găștilor de adolescenți, care se luptă între ei adeseori pentru supremație, dar totodată păstrează și un echilibru, fragil, de drept, dar respectat, întrucât fiecare bandă e specializată pe un anumit domeniu. Astfel, ei reușesc să își asigure reciproc ceea ce au nevoie – utilități, hrană, asistență medicală și așa mai departe, urmând principii economice. Rivali sau nu, lupte sau nu, banii, fie ei sub orice formă, trebuie să circule. [...] Cartea ridică întrebări: de ce adolescenți? De ce nu o colonie de adulți, sau de oameni experimentați, cu abilități cizelate în ani? Autorul nu răspunde acestei întrebări, lăsând pe fiecare să răspundă după cum consideră. Eu cred că se speculează ideea care a fost prezentă și în 𝐉𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐧𝐝𝐞𝐫, că în materie de creativitate, de idei și soluții noi, mințile tinere pot fi o resursă mai eficientă, nepornind cu atâta bagaj informațional și de altă natură care să se interpună între probleme și soluții. Mi-a plăcut foarte mult părintele O‘Blivion, care pare numai un ins pus pe harță și pe glume, adeseori impulsiv de-ți vine să îl scuturi, dar care ascunde o profunzime nebănuită. Într-un volum relativ mic, cartea a reușit să surprindă esența unei lumi care ar putea deveni realitate, în care realul și virtualul se întrepătrund, devenind o singură realitate multifocală. Eu cred că romanele SF de sine stătătoare au o hibă, ca să zic așa, în aceea că prin însăși natura lor stârnesc noi și noi întrebări și „cer” o continuare. Mi-ar plăcea foarte mult să aflu ce se întâmplă cu supraviețuitorii din Gangland care trec de 20 de ani, având în vedere că erau atât de puțini, dacă existau relații de orice fel care să spargă acest sistem de castă, sau dacă acțiunile lui Enguerrand și ale părintelui au putut sta la baza unui altfel de Gangland, în cele din urmă, unul care să îl depășească pe cel din carte în complexitate, în care puștii să le facă o surpriză elitelor de pe orbită. Sper, sincer, că autorul se gândește la eventualitatea unei continuări, între timp recomand 𝐆𝐚𝐧𝐠𝐥𝐚𝐧𝐝 tuturor celor care doresc o lectură alertă, cu personaje de care ajungi să îți pese – părinte, la tine mă uit – și care, ca orice SF bun, ridică întrebări la care nu e exclus să trebuiască să răspundem într-o zi, ne convine sau nu.
Romanul science fiction „Gangland” aduce la viață o lume care pare construită la intersecția dintre disperarea post-apocaliptică din „Mad Max” și lupta crudă a supraviețuirii imature din „Împăratul muștelor”. Dar în timp ce capodopera lui William Golding pune sub lupă regresia morală a copiilor în absența autorității adulte, „Gangland” extrapolează această ipoteză într-un viitor decăzut, post-uman, în care protagoniști adolescentini trebuie să se maturizeze forțat, în mijlocul unui colaps civilizațional în care nici tehnologia, nici memoria socială nu mai oferă vreun reper funcțional sau vreo direcție existențială.
În acest viitor care seamănă stânjenitor de bine cu prezentul nostru împins doar puțin mai încolo, Pământul, așa cum îl știm, nu mai există. Nu a fost distrus de un cataclism nuclear, ci de o lentă, dar implacabilă, descompunere. Războaiele civile au sfâșiat țările din interior, iar consecințele s-au revărsat ca o plagă asupra întregii societăți. Cei privilegiați au părăsit planeta, retrăgându-se pe orbită — în habitate spațiale sigure și sterile. Cei mai puțin norocoși s-au refugiat, unii fizic, alții psihologic, în enclave informale, în locuri cât mai uitate de lume.
America, scena principală a romanului, este în descompunere: un teritoriu frânt de război civil, dezbrăcat de instituții, unde concepte precum justiție, educație sau ordine publică s-au dizolvat demult. Aici, undeva la marginea realului, se zvonește despre existența unui tărâm de refugiu pentru copii, Gangland, un spațiu care nu apare pe hărți, dar care înflorește în imaginația celor disperați să creadă încă în mituri utopice. O comunitate juvenilă fără legi, fără impozite, fără autoritate. Sau poate doar un miraj periculos.
Gangland devine simbolul ultim al dezagregării sistemice și totodată epicentrul unei rezistențe obscure. Aici, legea e înlocuită cu instinctul de conservare, iar moralitatea a fost substituită de alianțe fragile între bande de copii înregimentați militarist.
Romanul operează pe două planuri narative care, într-o logică de montaj cinematografic bine dozat, ajung să se intersecteze strategic.
Pe de o parte, urmărește o gașcă de adolescenți violenți din banda autodenumită fistichiu Ordinul Templierilor, condusă conjunctural de Enguerrand și O’Blivion, în rândurile căreia este cooptat și Olivier, un puști de 12 ani cu o cunoaștere a hățișului local inexplicabil de avansată pentru un proaspăt recrut și care pare să fie sfătuit de o soră a sa virtuală.
În cealaltă coloană narativă, Maria Alonso – fostă agentă federală cu trecut tulbure și prezent incert – pornește într-o anchetă itinerantă care miroase a conspirație, aventurându-se într-un teritoriu unde nici măcar iluzia ordinii nu mai există. Ea își asumă misiunea să-l găsească pe Olivier, dar ceea ce descoperă se dovedește infinit mai complex decât simpla localizare a unui copil rebel fugit de acasă, de la niște părinți foarte bogați...