Interior

by Constantin Fântâneru

Romanul este unul al angoasei existentiale, al psihologiilor nebuloase, cu o usoara alunecare spre absurd, inscriindu-se astfel in linia moderna, avangardista a romanului interbelic. Insa nu e un roman al introspectiei, al cautarii interioare, ci unul in care atmosfera este creata prin dialoguri, printr-un ritm alert, prin redarea surprinzatoare a unui tip de „dementa lucida” a protagonistului, Calin Adam, alter ego al autorului. Halucinatie si realitate, nebunie si candoare, inadaptare si esec – toate acestea sint caracteristici ale unui roman foarte bine primit in epoca (au scris despre el, printre altii, Anton Holban, Mircea Eliade, Pompiliu Constantinescu, Serban Cioculescu sau George Calinescu), dar fata de care istoria literara a ramas datoare.
„Interior este, la noi, cap de serie al literaturii «bizarei aventuri de a fi om», cum avea sa formuleze, memorabil, Blecher peste numai citiva ani – literatura emotiilor metafizice (legate de corporalitate), a existentei incorporate scrisului, «zonei crepusculare» a marginalitatii si marginilor. Dar faptul ca despre toate aceste lucruri scrisese, inaintea tuturor, Fintineru va fi, din pacate, uitat. Cartea lui e cu mult mai ambitioasa decit au vrut sa vada contemporanii (ca sa nu mai vorbim de orbirea uitucei posteritati) si, spre deosebire de proza celorlalti colegi de generatie, este profund poetica.” (Simona Popescu)

Genres: Romanian Literature

208 pages, Paperback

First published January 1, 1932

About the author

Constantin Fântâneru a fost un scriitor român care a activat și publicat cu precădere în perioada interbelică. Un veșnic neadaptat, l-a făcut pe Eugen Ionescu, cu care a fost prieten în tinerețe, să scrie că „nu se simte bine nici la oraș, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”. Elenist, a fost profesorul de limbă greacă al lui Constantin Noica. În anul 1932 a publicat singurul său roman, numit „Interior”, roman al adolescentului întârziat.

În anul 1942 suferă o depresie nervoasă, din care își revine cu greutate, în anul 1948, când devine profesor de țară. Uitat o bună bucată de vreme, este recuperat în perioada recentă, operele sale (puține la număr) fiind republicate și bucurându-se de interesul criticii literare.

Reviews

[Vendedor de rápida · Rating 4 out of 5]

Curioso clásico de la vanguardia rumana, entre kafkiano y surrealista, es una novela que recoge los pensamientos desquiciados del protagonista, un caminante que deambula por Bucarest a la deriva en busca de sentido.

[Bookaholic]

Interbelic nu înseamnă doar Cioran, Eliade & co, ci şi figuri de o sensibilitate diferită, cum sunt Max Blecher sau Constantin Fântâneru. Dacă Max Blecher a ajuns să fie mai prezent în ultimii ani în analize şi în discuţiile legate de ce rămâne şi ce păstrăm din interbelic, Constantin Fântâneru mai are încă de aşteptat. Interior, roman scris în 1932, este o carte a hipersensibilităţii, care încearcă să se protejeze proiectându-se într-un spaţiu al negării şi al asumării derizoriului. Personajul lui Fântâneru, Călin, este construit prin pendularea permanentă între o negare a vitalismului şi o dorinţă înăbuşită de a se bucura de cele mai mărunte şi concrete manifestări ale vieţii. Eroul – sau antieroul – lui Fântâneru are o sensibilitate rănită de viaţa însăşi, aşa cum mai întâlnim în rândul personajelor lui Sebastian, şi o descurajare şi o tendinţă de scufundare în sine, în pielea sa, ce amintesc de chinurile personajelor lui Blecher. (recenzie: http://bookaholic.ro/interbelicul-uit...)

[Cipi · Rating 3 out of 5]

Călin Adam, cum bine s-a punctat în cronica de pe bookaholic, se situează la limita între material și imaterial. Interesantă este însă și această idee punctată de Ștefan Borbely în prefața ediției din 1981 a romanului: ,,ce altceva este Călin Adam decît un personaj ridicol și inofensiv?". Pesemne că nimic.
Eroul lui Fîntîneru se simte neliniștit de ,,căldura de ființă omenească", crede că este ,,prada unei griji ce se ivește din nimic" (deși l-am găsit a fi mai degrabă absent la tot cursul vieții, deci de unde griji dacă nu există frică?), bănuiește că se ,,animalizează treptat", se vede ,,un atât de mare personaj" în comedia lumii acesteia, încât are impresia că i se ,,dezgrădinează" creierul și încă pe atâtea; lucrul care m-a gâdilat pe mine cel mai mult însă a fost faptul că se crede ,,subreal", deci nu în vreun stadiu metafizic al existenței, cât într-unul decadent.
Întâmplările mi-au părut toate la limita suprarealismului. Călin are vise bizare (persoane mor din pricina lui, deși nu se cunosc motivele, iar el doar începe să cânte la pian), stă pe malul Dâmboviței și apar turme întregi de capre pe care le mângâie, face un copil să leșine când îi spune că Duhul Sfânt nu e nimic mai mult decât Sufletul Domnului, își ofensează una din multele cunoștințe (pe Oscar Vernescu) pentru că îl citează pe Jean Cocteau ,,le silence est un politesse", se îndrăgostește de fete pe care tot atât de repede le dă uitării, găsește un plic cu bani pe care îl lasă pe o bancă (dacă ar fi conținut vreo scrisoare ori notiță l-ar fi păstrat), iese în plină noapte să se plimbe, încearcă să salveze un șoricel de la înec, urmărește cortegiul unui necunoscut ș.a.
Călin Adam resimte inutilitatea ființei, însă nu cade în vreo extremă nihilistă (am perceput, în schimb, o mulțime de tente existențialiste): ,,Sînt un vierme inutil pămîntului, domnișoară. Atît. Asta mi-e taina. Poți să pleci acum și să mă lași în pace." Cred că lucrul care-l salvează de fiecare dată este natura, element-mamă (e foarte fascinat de moarte și de țărână), în care-și regăsește un soi de pace, deși mi-e greu să declar întocmai. Cert e că elogiază lumina, învețișul pământului, sunetele, tot ce ,,nu se află zugrăvit nicăieri." (poate o idee cu privire la copierea realității prin artă?).
Romanul e cuprins numai de ,,năzbâtii", fie că aparțin ele eroului, fie că sunt niște mici jucărioare literare. E ușor de recunoscut avangarda, incertitudinea care-o însoțește, ciudățenia. Mie nu mi-a prea plăcut, dar de fel nu gust lucrări în care nu se petrece, de fapt, chiar mai nimic.

,,Sînt treaz. N-am dormit. Mă speriu de propriul meu duh."