"Victor Petrini atinge, într-o lume confuză, condiţia tragicului, pentru că nu se îndoieşte de puterea spiritului de a rămâne demn şi necruţător în suferinţă. Iubirile şi întâmplările absurde îl aruncă în braţele deznădejdii şi ale oroarei, spiritul îi dă însă forţa să treacă prin ele, nu netulburat (mit al omului clasic), ci neliniştit şi lucid, luciditatea fiind forma demnităţii sale." EUGEN SIMION
Marin Preda was one of the best-known post-World War II Romanian writers. He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu. He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest. He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu. Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club. His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji. În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
,,... fiecare viețuitoare lupta sa își scape viața. Ai văzut?!Mori tu și scap eu!Unde fac oamenii așa, unde admit ei teoria asta? Eu sa mor?! strigă indignați .De ce sa nu mori tu! Și se ceartă și mor toți ".
La aproape 10 ani de când am citit primul volum, al doilea reușește să mă impresioneze incredibil de mult. Uitasem cât de bine scrie Preda și mă bucur că mi-am reamintit. Ar fi derizoriu să detaliez tot ce am simțit citind volumul, tot ce am învățat și tot ce m-a făcut să vreau să împărtășesc... Mai bine zic așa: clar dintre cele mai bune pagini de proză scrise de vreun român vreodată.
,,Te-ai gândit vreodată, continuă fără să mă slăbească din ochi și fără să clipească, să te uiți la tine, așa, ca dinafară, și să te vezi cum ești? Ai știut că mi-a fost scârbă de tine de la început? Te-ai văzut vreodată cu ochii ăștia? Îți amintesc eu niște fapte, continuă Matilda, nimeriseși odată la noi peste o ceartă de-a mea cu Petrică. Eram insultată și înjurată. Ce-ai făcut tu? În loc să pleci, cum ar fi făcut orice om normal și civilizat, te-ai așezat în fotoliu și ai început să asculți cu o plăcere sadică. Și după ce Petrică m-a umplut bine cu noroi (și asta a făcut-o la îndemnurile tale diabolice, el singur mi-a povestit asta mai pe urmă), v-ați ridicat amândoi și m-ați lăsat singură ca pe o cârpă murdară de care ți-ai șters picioarele. Și mai pretindeai ulterior și pretinzi și acuma că mă iubeai în clipele acelea. Ei! Ce zici de asta? Chiar și un om care nu iubea nu tolera să fiu terfelită, ar fi încercat într-un fel sau altul să-l potolească pe Petrică, să-i împace pe soți, să nu se bucure de spectacolul degradant pe care îl dădea un om deja atins de o boală gravă. Zadarnic ți-am aruncat priviri să intervii, ți-am zâmbit, crezând că ești un om întreg, un bărbat nobil, un intelectual cultivat care trebuie să reziste ispitei grosolane de a se delecta de înjosirea altora. Nici bună-ziua nu mi-ai dat la plecare! Ce ticălos! Mă întreb cum am putut trece vreodată peste asta" ,,Și eu mă întreb, gândii, cu atât mai mult cu cât nu numai că ai trecut, dar te-ai și îndragostit de mine..."
În acest volum Petrini încearcă să se regăsească în realitatea ciudată pe care o trăiește. Așa trebuie să se fi simțit cei cu spirit și gândire liberă în anii îngrozitori ai instaurării comunismului. Perioada de reeducare, pe care a acceptat-o senin, este emblematică pentru acele vremuri când oamenii trebuiau să devină ce voia atotștiutor partid.
4.5⭐ mult mai personal și mai sensibil decât primul volum, m-a trecut prin foarte multe stări și simt că o să rămână cu mine... dar tot e prea lung 😂😂😂
#Cititul nu îngrașă, doar dezvoltă Eu doar recomand spre lectură această capodoperă. 🇷🇴 Acest fragment n-are cum să nu te pună pe gânduri...
📖 "Dacă omul ar acorda morții măcar un minut pe zi de meditație, conflictele în care ar fi implicat și-ar micșora importanța și soluțiile cele mai rele l-ar speria mai puțin, ar fi oricum mai îndrăzneț și s-ar bucura mai mult că există. Suntem însă făcuți să nu putem concepe în noi înșine că am putea muri, să simțim adică, nu doar să gândim, că murim în minutul acela, că totul s-a sfârșit, fiindcă altfel știm prea bine că într-o bună zi va trebui să pierim. Ei, da, gândim, dar aceastā bună zi o să fie cândva, nu acum, până atunci, ehe, mai e! și continuăm, prizonieri ai forței noastre vitale, să mărim nemăsurat, cu secretă și puternică lupă, gesturi și cuvinte care ne chircesc sufletul."
N-o să-ți spun, zise, că religia e opiul popoarelor, dar trebuie lăsate popoarele libere să decidă ele singure dacă vor să mai creadă în Dumnezeu sau nu. „Da' vreau să pun și eu, ta-taaa” spuse cu regret neașteptat, care îmi aminti că ritualurile pe care le cere un eveniment care se produce în lumea copiilor nu mai sunt simplă joacă, ci reprezintă participarea totală a simțirii lor la misterele existenței.
“Dacă omul ar acorda morții măcar un minut pe zi de meditație, conflictele în care ar fi implicat și-ar micșora importanța și soluțiile cele mai rele l-ar speria mai puțin, ar fi oricum mai îndrăzneț și s-ar bucura mai mult că există.”
“Judecăm oamenii nu numai prin ceea ce ei gândesc și nici măcar prin sentimentele care îi domină […], ci și prin interferențele cu viața noastră pe care soarta i-a silit să le trăiască.”
"Dar surâdea mereu sarcastic și ne spunea, rânjind, că o să crăpăm cu toții, fiindcă în urma lui n-o să mai rămână nimic. O țară care nu știe să-și apere poeții va fi învinsă sau va supraviețui lamentabil la coada altor națiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri și îl face nepieritor."
Lecturarea romanului poate avea următoarele efecte adverse: dureri insuportabile de cap, grețuri, amețeli, vedere blurată, tulburări de somn, tulburări nervoase
Cartea nr. 19 din 2022 - Cel mai iubit dintre pamanteni, partea a doua. De aici este celebrul citat “Daca dragoste nu e, nimic nu e!” . Urmareste povestea filozofului Petrini care a fost acuzat si inchis pe nedrept, a fost inselat, parasit, mintit, inclus fara voia lui intr-o situatie de neconceput. A reusit totusi sa iubeasca cu adevarat si sa fie iubit, sa se ghideze dupa acest principiu foarte inalt in viata: dragostea merita orice, atat timp cat reuseste sa te tulbure in toata fiinta si in gandire. Am zis si la prima parte si o repet, cartea a fost scrisa in comunism intr-o maniera extrem de libera, cand libertatea de exprimare nu era permisa, ca atare a fost si interzisa o perioada. Acest amanunt o face cu atat mai interesanta si impresionanta. P.S.: Am scris aceasta descriere cu o foame foarte mare, la propriu, pentru ca nu am putut sa ma dezlipesc de carte pana nu am reusit sa o termin.
“Dacă omul ar acorda morti mácar un minut pe zi de meditație, conflictele in care ar fi implicat si-ar micsora importanta si solutiile cele mai rele l-ar speria mai putin, ar fi oricum mai îndrăzneț si s-ar bucura mai mult ca există. Suntem insà făcuți să nu putem concepe in noi insine cà am putea muri, sã simțim adică, nu doar sà gândim, ca murim in minutul acela, cá totul s-a sfârsit, fiindcà altfel stim prea bine ca intr-o buna zi va trebui să pierim. Ei, da, gândim, dar aceastà buna zi o sã fie cândva, nu acum, pâna atunci, ehe, mai e! si continuam, prizonieri ai forței noastre vitale, sã marim nemasurat, cu secreta si puternica lupă, gesturi si cuvinte care ne chircese sufletul.”
“O despărțire e o astfel de repetitie a morții cu avantajul enorm cã totusi continuam sã träim si sã avem parte de multe bucurii simple, cum ar fi faptul uimitor de a merge pe jos, de a simti seara un fel de uitare de sine si de a ne parasi lumii somnului, de a bea un pahar de vin si mai ales de a ne surprinde cá mai putem sã ridem, sã mincam cu pota si chiar sa ne culcam cu o femeie. Unii spun cã asta înseamnă a supravietui, cã adica de fapt ai murit o dat si esti bun mort si acum faci doar umbră pământului. E adevărat, dar nu întru totul.”
“A te mai gândi la cea mai mica urma de iubire ar fi fost o prostie si o orbire: n-ajunge ca iubesti tu, iubeste, aici e totul, câci ea întelegea sã râmâna activa în viata cu tine, pâna când... Ei, pâna când? Pâna când n-o s-o mai iubesti nici tu! Si pe urmã? Pe urma vom mai vedea...”
cu siguranță mai bun decât primul volum. Petrini nu mai e vidat ca personaj, cu adevărat e mai maturizat. descrierea domesticului din viața sa după divorțul cu Matilda, scurtele scene paternare cu Silvia și moartea mamei sale, sunt apogeul filozofiei românești. cuprinde o conștiință întreagă, cu toate că deține o părere pedantă bărbătească
This entire review has been hidden because of spoilers.
Stil extraordinar, rafinat, plin de filozofii și umoristici. Un adevărat filozof, care a știut să arate viata prin autoironie, asupra sorții lui Perini. Extravagant prin vorbe, Preda impresionează ca de fiecare dată.
This entire review has been hidden because of spoilers.