Un artist ucide și lumea din jurul lui se schimbă.
Amalia, o adolescentă deloc banală, dispare într-o dimineață de decembrie. În căutarea ei pornesc trei prieteni care sunt, în același timp, și suspecți în cazul dispariției tinerei: un scriitor mizantrop și de succes, un pictor fascinat de lolite, dar și de septuagenare, o prostituată atrasă de tot ce înseamnă sex extrem. Revoltele sociale din februarie 2012 constituie, în premieră în literatura română, o parte din fundalul acțiunii. Căutarea Amaliei reprezintă pentru fiecare dintre cei trei o introspecție dură, o permanentă și caustică analiză a umanității degradate. Pe urmele Amaliei, pășim într-un București underground, cu cluburi dedicate sado-masochismului, dar și cu memorabila și fascinanta Cală, un loc desprins parcă din Călăuza lui Tarkovski.
Alte figuri pitorești apar treptat în rolul de suspecți: o Dominatoare, o adolescentă cu tendințe de nimfomanie, Babuinu – tatăl vitreg al Amaliei, un paznic nebun al Calei, un moș însoțit de o ceată de pelicani.
Imaginația celor trei protagoniști abundă de fabulos, distopic, umor negru, cinism. Singurul subiect pe care nihilismul nu îl atinge este arta. În numele artei, se poate ajunge și la crimă?
Cristina Nemerovschi s-a născut la București. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și un master în cadrul aceleiași facultăți, cu o disertație de filosofie a matematicii. A debutat în 2010 cu romanul Sânge satanic, care a fost comparat de critica literară cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess. A fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2010, Cartea anului 2011 pentru a doua ediție, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture. Au urmat alte 14 romane, o parte fiind grupate sub forma unor trilogii, toate având succes atât de public, cât și o receptare critică entuziastă. „Cred în toate lucrurile despre care scriu: iubire, vindecare, iertare, trezire, luptă, găsirea propriului drum, autenticitate, libertate”, spune autoarea într-un interviu. Proza autoarei a fost inclusă în numeroase antologii, românești și internaționale. Romanul Păpușile i-a adus nominalizarea la Gala Tinerilor Scriitorilor – Cel mai bun prozator al anului 2014. Romanele Sânge satanic, Pervertirea, Ani cu alcool și sex, Rezervația unicornilor, nymphette_dark99, Ultima vrăjitoare din Transilvania, Vicky, nu Victoria, Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes, Păpușile, Rockstar, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, Dresoarea au inspirat fiecare numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, arte vizuale, muzică. În prezent are în lucru romanul Răzvrătiții și seria fantasy Cronicile fetei lup.
O carte foarte ciudată. Mă rog, nu cartea în sine, ci personajele principale. S-ar putea (zic asta nu pentru că nu îmi asum ce zic, ci pentru că încă nu m-am lămurit corespunzător) ca cele trei personaje principale ale cărții – Ulf, Corbu și Tara – să fie cele mai interesante personaje construite vreodată de Cristina (adică din cărțile pe care i le-am citit, că mai am câteva de bifat). Sunt pur și simplu – cum zice Sandra Stoicescu – excepțional conturate.
Cartea e prima care m-a adus in contact cu fenomenul Nemerovschi.Am fost destul de socata de cuvinte,nu mai citisem ceva așa de explicit,de dur,in limba romana.Dar ... m-am obișnuit.Eram undeva printre troiene de zăpadă,nu ieșeam si citeam.Am constatat ca e ok sa vezi realitatea prin prisma autoarei si ca,de fapt,așa si era realitatea autohtona. Auzisem de Nemerovschi cumva de pe Fb prin 2012 si,desi,târziu,ma bucur ca am descoperit scrisul ei. O carte care merita citita si recitita.
Nu voi putea trece niciodată peste faptul că am terminat cartea aceasta. O citesc de ani, dar acum mi-am dat seama că vreau să ştiu totul.
Arta, crima, nihilismul, umorul (negru pe alocuri) şi complexitatea vieții sunt țesute în lumea fantastică a autoarei.
Deşi mulți ar spune despre roman că ar avea ca subiect singurătatea, eu aş vrea să evidențiez căutarea. De este vorba de căutarea Amaliei, a sinelui, a sensului vieții, Pervertirea mi-a transmis cel mai frumos sentiment: speranța. Ea poate exista şi în lumea dezolantă a României atacate de febra păduchiuților. Speranța că vom putea crea, iubi, trăi şi găsi ceea ce căutăm. M-a făcut să înțeleg că răspunsurile se află în interior. Întotdeauna.
Recomand această carte oricui poate privi dincolo de tabu-urile sociale şi doreşte să găsească frumusețea şi adevărul suprem din lume.
Mi-a plăcut cartea, e considerabil mai bună decât "Păpuşile". Lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost perspectiva narativă multiplă: autoarea vorbeşte prin intermediul celor patru personaje principale, fiecare monolog fiind revelator în ceea ce priveşte personalitatea naratorului. Voi căuta şi "Sânge satanic".
Asta a fost prima cartea care mi-a distrus un principiu: nu scrie niciodata pe carti, pastreaza-le in stare perfecta. Exemplarul meu are zeci de urechi de magar si fragmente subliniate. Pervertirea inseamna alunecarea in libertate.
Desi contine foarte multe episoade care mi-au placut, am fost un pic dezamagita ca n-a fost mai dezvoltat personajul Tara. Am indragit-o cel mai mult din tot romanul si mi-a lasat impresia ca in spatele job-ului ei, Tara avea mult mai mult de oferit.