Weerzien in Kenia

The White Masai #3

by Corinne Hofmann, Hannah Alberts (Translator)

In Barsaloi, in het hoogland van Kenia, komt het tot een emotioneel weerzien met Lketinga; met haar Afrikaanse schoonmoeder Mama; met Lketinga's broer James en met haar nichtje Saguna, die inmiddels is opgegroeid tot een jonge vrouw. Ook ontmoet zij pater Giuliani op zijn nieuwe missiepost in het Ndoto-gebergte, die haar destijds heeft geholpen bij haar vlucht terug naar Europa. Jaren na dato kan Corinne eindelijk zelf aan haar Afrikaanse vrienden en familie uitleggen waarom ze destijds de moeilijke beslissing heeft moeten nemen om samen met haar dochter Napirai de Samburu-stam te verlaten.

Genres: Nonfiction, Africa, Biography, Travel, Memoir, International, Kenya

205 pages, Paperback

First published January 1, 2005

About the author

AKA Коринна Хофманн (Russian), Corinne Hofmannová (Czech), Korin Hofman (Serbian).
Corinne Hofmann was born in 1960 of a French mother and a German father in Frauenfield in the Swiss canton of Thurgau, now lives in a villa on Lake Lugano with her teenage daughter.

Reviews

[Wendy · Rating 3 out of 5]

Oddly, in most ways I think this is actually the best book of the three--especially as far as the writing goes. It really feels like Corinne is honing a craft and growing as a person.

This book doesn't have the [messy] depth of The White Masai. But as with the last book, Corinne becomes clearer to me all the time. I finished The White Masai disliking her fairly thoroughly, and I realized part way through this one that now I really do like her (as she portrays herself in books yadda yadda). Both of the last two books flesh out the story and make certain things clear that weren't before. I think she was so caught up in telling her love story in the first book that she neglected, or couldn't see, what the rest of her life with the Masai was about. In particular, her mother-in-law did not come across clearly to me in the first book, but here she is really the central African character. It was a pleasure to hear what she had to say about Corinne in her own (translated/transcribed) words, and I could really sense the emotion that Corinne felt the first time she heard those words.

Lketinga, too, comes across more clearly than before. In the first book I just had to take the author's word for it that there was some kind of compelling inescapable thing the two of them had going on (or at least she had going on for him). In this book I get what that was.

So I recommend this book, even if you read The White Masai and think you aren't really that interested in going on.

[George Ilsley · Rating 2 out of 5]

The author is rendered even more unattractive in this rambling, unfocussed account of her return to a village in Kenya, where she had lived with her husband and his family.

Her obliviousness seems to have no boundaries. When her ex-husband's brother explains what the family felt when she, a white stranger, arrived to live in their village, she seems for the first time to have seen things from the perspective of these African villagers. Did she not read her first book, The White Masai? It basically delineated the cultural divide.

So why did I read this volume? Because I wanted to see the reunion of father and daughter; however, the daughter does not make this trip. So, a disappointment almost from the first page.

[Noella · Rating 3 out of 5]

Na 14 jaar keert Corinne terug naar Kenia, naar Lketinga en zijn familie. Ondertussen begint men daar ook met de verfilming van haar eerste boek. Ze bezoekt de filmset en ontmoet de acteurs die haar en Lketinga zullen vertolken. Maar het meest geniet ze van haar bezoek aan haar voormalige schoonfamilie, en het weerzien van al de mensen in het dorp die ze van vroeger kent. Er zijn ook nieuwe gezichten: de vrouw van James, en hun kinderen, de nieuwe (derde) vrouw van Lketinga en zijn dochter uit zijn tweede huwelijk. Pater Guiliano woont niet meer in Barsaloi, maar ze kan hem toch bezoeken in zijn nieuwe missiepost een eindje ervandaan. Corinne vond dit een geslaagde reis die haar heel veel deugd gedaan heeft.
Zoals ik al bij mijn review van het eerste boek vertelde, vond ik het nogal roekeloos van Corinne om in een inboorlingendorpje in Afrika te gaan leven. Nu zegt ze zelf dat ze daar nooit meer zou kunnen leven.
Blijkbaar heeft haar verhaal toch vele mensen geraakt, omdat haar boek zo populair werd dat ze er nog 3 vervolgen op heeft geschreven, en het eerste boek ook verfilmd werd.
Inderdaad leest het boek erg vlot en is het zeer toegankelijk geschreven.

[Kavita · Rating 4 out of 5]

In Reunion in Barsaloi, Corinne Hofmann returns to Kenya to meet her ex-husband and his family after fourteen years. No longer in love with her husband, she however still holds him and his family in affection and is especially delighted to see her mother in law.

While not an emotional roller coaster or thrilling as the original book was, this book gives greater insight to the inter-relationships within the family. Kenya had moved on and had progressed in different ways to such an extent that the author does not often recognise landmarks or the lifestyle. The family too have changed subtly in their ways. Her husband is a changed man who has learned to behave himself. I enjoyed knowing more about the mother in law and James, and where they ended up. And on the side, the movie of her first book, The White Masaai, is also being made nearby.

There is some mention of a Samburu and Turkana conflict, during which the family lost everything. Corinne helped them during the crisis and still considers them her family even though she is now smarter and is able to draw the distinction between exotic and abusive quite clearly.

I will never understand the hate against this woman who is a human being, loved, lost, moved on and is still able to look back on her old family with affection and helping them out when she can. In an interview, she claims it is racism and sexism, and indeed I am beginning to think so as well.

[Diane in Australia · Rating 3 out of 5]

This is the third book in Corinne's trilogy about her life in Kenya, Africa. I've read the first two, The White Masai, and Back from Africa. In a nutshell, first book = she marries a Masai in Kenya, second book = she leaves her husband, and Kenya, with a daughter from the marriage, third book = after 14 years, she visits Kenya (without the daughter), and reacquaints herself with family/friends there.

I didn't find any of her books very compelling, but they were interesting enough for me to finish reading them. As I said in my review of Back from Africa, she's got a money-making-machine going, who am I to tell her to stop writing?

3 Stars = It was just 'okay'.

[Vesna Stojanova · Rating 5 out of 5]

Great book. Great life. What a courageous woman. And man in that respect.
I could feel their love rising from the beautifully written lines.
At the end I was said, mostly for her Massai husband, but also for her.
Still life is like it is and sometimes love is not enough.

[Oana Crâmpeie de suflet · Rating 5 out of 5]

„Revedere în Barsaloi” este un roman cu o putere magică, ce acționează asemeni unei mantre asupra cititorului, oferindu-i experiențe spirituale de neuitat și făcându-l să se îndrăgostească de lumea aceasta a negrilor, în care albii sunt văzuți asemeni unei ciudățenii a naturii, dar în care, cu toate acestea, albul este mai bine tratat decât negrul. Cel de al treilea volum al seriei lui Corinne Hofmann are acea forță extraordinară și vitalitate care mi-au plăcut atunci când am citit primul volum și care mi-au lipsit teribil citindu-l pe cel de al doilea. Africa are o putere teribilă asupra lui Corinne și o transformă într-o temerară și într-o magiciană a cuvântului, iar acest fapt se simte în fiecare rând așternut care face referire la Kenya și la lumea descoperită de ea acolo.

https://crampeiedesufletblog.wordpres...

[Stefani · Rating 1 out of 5]

I find myself caring about this story less and less with each book. I find both the author's tone and character to be really annoying and condescending. So, she lived among the Samburu for a few years, so what? No one forced her to do so. Reading these has been a much different experience than I anticipated.

[Paulien · Rating 3 out of 5]

3,5 ⭐️

[Helena R · Rating 3 out of 5]

Let me just get my one pet peeve about the translation to Swedish out of the way. The title reads The Journey Back to the White Masai. If anything it should be The Journey Back FOR the White Masai as it refers to the author, not her African family. It’s been bugging me for a while.

Many years ago I read the first two books by Corinne Hofmann; The White Masai and Back from Africa. They were quite interesting books, but not very well-written and the focus was a bit unfocused. I was intrigued by the story, but something bothered me about the author, something I couldn’t quite put my finger on. I never really meant to read this book, but they were selling it cheap at the library so I picked it up, figured it could be read in quite a short time.

As I read this book I understood what had been bothering me all along about the author. It was her mistake to never see her own responsibilities in what happened and how it went down. She went to live in a Masai village in Kenya without even once reflecting upon how it would affect her African family that she, a white woman, just moving in. She just went there, not learning the language, the customs, the traditions and just feeling entitled to her being there. This third book is the first time she actually reflects upon her own actions during the first book. However, just two pages into book I realized that she still doesn’t really reflect upon her own actions in current day.

Even though I didn’t particularly like the author, it was still nice to read this update on how everyone was doing, especially the African family. She really described her mother-in-law with warmth and love and I really want to know more about her life. It also made me sad that she hadn’t really communicated her daughter’s African roots to her as she was uninterested in the trip all together. Also, she alluded to several things that had happened during the setting of the first book, which didn’t make the book but would have been far more interesting to read about than all her troubles with the jeep.

The language is quite tedious, almost every person she meets is described in one of two ways: sympathetic or with a bad feeling. Every single one. An on-going problem is that she gets stuck in minor details and loses the whole picture. It’s unclear who she is writing for as the books comes off more as a diary than an auto-biography. I really wish she could have worked with an editor to give the story the book it deserves, because the story is far superior to the writing.

[fpk · Rating 3 out of 5]

The 3rd and last installment of Hofmann’s memoir. It was interesting to read about her return to Africa, the warmth in which she was received after leaving rather stealthily, but I found this book to be kind of drawn out- too long.

[Biljana Ilioska · Rating 3 out of 5]

Многу лош стил на пишување

[Monerl · Rating 4 out of 5]

Nachdem ich drei Bücher von Corinne Hofmann und ihrer Geschichte bereits auf dem SuB habe, lese ich sie alle nacheinander und freue mich, mehr zu erfahren, über die Autorin, ihre afrikanische Familie und ihre Tochter Napirai.

Vierzehn Jahre nach ihrer Flucht, findet sie schließlich den Mut zurück nach Kenia zu reisen und hat auch den Vorsatz ihren Ex-Mann, den einstigen Massaikrieger Lketinga, wieder zu treffen. Doch sie fährt alleine, ohne ihre Tochter, da Napirai zu dieser Zeit noch nicht volljährig ist und Corinne Hofmann nicht absehen kann, wie Lketinga auf die beiden reagiert. Des Weiteren kann sie nicht abschätzen, welche Gesetze Napirai evtl. eine Rückkehr in die Schweiz erschweren oder sogar verbieten würden. Nicht auszudenken, sie müsste in dem Dorf bleiben und würde gegen ihren Willen beschnitten und verheiratet werden! (Ich bin sehr froh, dass sich die Autorin in dieser Hinsicht Gedanken und Sorgen gemacht hat.)

"Nach kenianischem Recht gehört das Kind dem Vater und nach dem Stammesrecht meines Ex-Mannes gehört es sogar der Großmutter, also seiner Mutter. Aus Sicht der Samburu ist Napirai mit ihren fünfzehn Jahren gerade im besten heiratsfähigen Alter. Die Mädchen werden auch heute noch sehr jung verheiratet und durch die Genitalbeschneidung fürchterlich verstümmelt." (Seite 17)

Auf ihrer Reise nach Barsaloi, wird die Autorin von ihrem Verleger Albert und dem Fotografen Klaus begleitet. Ihr erstes Buch "Die weiße Massai" wird zur selben Zeit vor Ort gedreht. Ein Besuch der Filmcrew ist auch geplant. Corinne Hofmann möchte gerne sehen, wie ihre und Lketingas Geschichte verfilmt wird.

James, der jüngere Bruder Lketingas, der eine Schulbildung genossen hat, ist das Bindeglied zwischen der Autorin und ihrer afrikanischen Familie, da er alle Fragen und Antworten übersetzen kann. James wird die drei ins heimatliche Dorf nach Barsaloi begleiten und versichert Corinne, dass Lketinga sich auf das Wiedersehen nach so langer Zeit freue und keine Probleme machen wird. Sie, als auch ich, sind erleichtert!

Und so gibt es ein herzliches und emotionals Wiedersehen mit Mama, Lketingas Mutter, wie auch mit all den anderen Familien- und Stammesmitgliedern, die sie von damals kannten.

Ich war sehr gerührt und froh, dass die Autorin nach so langer Zeit zurückkommen und ihren Frieden mit sich, dem Land und der afrikanischen Familie schließen konnte. Sie haben ihr verziehen, obwohl Lketinga zu Anfang noch geglaubt hatte, sie käme wieder zurück, so, wie sie es immer getan hatte. Er hatte wieder geheiratet und eine weitere Tochter bekommen. Er war über die Tatsache verstimmt, dass Napirai nicht mitgekommen war, konnte aber verstehen, dass sie aus schulischen Gründen zu Hause bleiben musste.

In diesem Wiedersehens-Buch erfährt man deutlich mehr über das Leben, die Traditionen in Kenia und des Samburu-Stammes als in "Die weiße Massai". Das hat mir sehr gut gefallen! Die Autorin macht auf die Veränderungen aufmerksam, die sie nach vierzehn Jahren erkennt. Das Land hat sich gewandelt und eine "neue Zeit" ist auch in die einst überwiegend von Traditionen bestimmten Stämme eingezogen. Sie sind deutlich moderner geworden und essen sogar Spaghetti, von denen sie damals dachten, es wären Würmer.

Es hat mich auch sehr gefreut zu lesen, dass Corinne Hofmann in all den Jahren ihre afrikanische Familie finanziell unterstützt hat. Dadurch konnten sie überleben und mussten nicht hungern oder verhungern. Ein Teil der Einnahmen fürs erste Buch sowie für den Film gingen an Lketinga.

Die weiße Massai konnte nach so langer Zeit schließlich in Erinnerungen schwelgen, geliebte Menschen wiedersehen und Orte besuchen, an denen sie eine schöne Zeit verbracht hatte und die für immer in ihrem Herzen bleiben werden. Am Ende bestärkt diese Reise sie in dem Gedanke und der Vorstellung, dass ihre Tochter eines Tages hoffentlich auch den Wunsch verspüren wird ihre Wurzeln zu suchen, ihre Blutsverwandten zu treffen und ihren Vater kennenlernen zu wollen.

"Ich lasse meinen Erinnerungen, Gefühlen und Gedanken freien Lauf während meine Füße sich bei jedem Schritt in den Sand graben. Mir wird bewusst, wie stark meine Faszination für Kenia geblieben ist, am stärksten jedoch für den Teil des Landes, der am härtesten zu bewältigen ist - das Samburuland. Ich spüre aber auch, dass ich nicht mehr in Kenia leben wollte und könnte, weder im Samburuland noch hier an der Küste." (Seite 252)

Das Tolle an dem Taschenbuch sind auch hier wieder die sehr interessanten Bilder, die Corinne Hofmann nun als Mittvierzigerin zeigen. Bilder, die während ihrer Reise entstanden sind, auf denen man den nun auch etwas älteren Lketinga und seine Mama sehen kann, wie und wo sie jetzt wohnen als auch weitere Familienmitglieder. Es gibt Bilder vom ehemaligen Shop, dem ersten Samburu-Lebensmittelladen in Barsaloi und von dem Treffen der Autorin mit den Hauptdarstellern des Films Nina Hoss und Jacy Ido.

Zum Hörbuch:
In das Hörbuch habe ich auch reingehört, da es im BookBeat-Abo vorhanden ist. Leider gibt es das Buch nur als gekürztes Hörbuch und leider wechselte mit Claudia Schmidt in diesem Hörbuch auch die Sprecherin. Sie ist sehr gut, doch ich hatte noch die für meine Ohren wunderbar passende und wohlklingende Stimme von Eva Goschiejewicz im Ohr und mochte den Wechsel nicht.

Fazit:
Ich habe dieses Buch sehr gerne gelesen! Es führt die Geschichte der weißen Massai fort und zeigt ihre Ängste und die Trauer, die sie in all den Jahren nach ihrer Flucht hatte und bis dato nicht richtig verarbeiten konnte. Durch ihre Tochter ist sie mit der afrikanischen Familie auf immer verbunden und konnte mit ihrer Reise und dem erfolgreichen Wiedersehen glücklicherweise den Weg (vor)bereiten, damit Napirai in naher Zukunft dann ihren ersten Schritt zum zweiten Teil ihrer Familie wagt.

[Margherita Prevato · Rating 2 out of 5]

Per un colpo di fulmine avreste il coraggio di lasciare tutto ciò che avete e intraprendere una vita completamente diversa e molto più dura?
Corinne Hofmann, l'autrice di questo romanzo, è stata talmente intrepida da riuscirci.
"Reunion in Barsaloi" è il terzo volume della trilogia della Masai Bianca, una storia autobiografica spalmata in tre romanzi in cui si ripercorre la storia d'amore tra l'autrice e un guerriero masai. Corinne, svizzera di nascita, durante una vacanza in Kenya col fidanzato conosce Lketinga. All'inizio la protagonista è molto confusa, non capisce se si tratti di una follia del momento o se sia scoccato veramente qualcosa di serio. Decide così di correre un grosso rischio: lascia la famiglia, il fidanzato e il lavoro in Svizzera e si trasferisce nel villaggio masai di Lketinga. Corinne dovrà abituarsi alla vita in una capanna di fango, senza acqua corrente ed elettricità, circondata da capre e altri animali.
Con il passare del tempo anche l'entusiasmo iniziale scema e Corinne si renderà presto conto che la vita che ora conduce e la rigida cultura masai è troppo diversa dalle sue abitudini. Ma non sarà troppo tardi ora che sta per dare alla luce una bambina?

Il secondo libro narra il ritorno di Corinne in Svizzera, insieme a sua figlia. Tornare in un paese civilizzato come la Svizzera è traumatico, ma Corinne è una donna intraprendente e coraggiosa. Ha affrontato sfide ben peggiori in Africa, dunque è pronta a riprendere in mano la sua vita.

Il terzo libro, ambientato quattordici anni dopo il ritorno dell'autrice nel suo paese natale, racconta il ritorno di Corinne a Barsaloi, il villaggio di Lketinga. In questi quattordici anni le cose in Africa sono cambiate, i suoi amici e conoscenti sono invecchiati e Corinne, non appena mette piede in Kenya, non si aspetta minimamente tutti questi mutamenti.

Quest'ultimo capitolo della serie è incentrato sulle descrizioni dei cambiamenti e delle sensazioni che prova l'autrice, una volta messo piede in Africa.
Leggere questo libro non è stato come mi aspettavo all'inizio. Innanzitutto, come prima lettura interamente in inglese non mi posso lamentare: essendo l'inglese in questo caso lingua di traduzione dal tedesco, mi è sembrato abbastanza semplice e scorrevole, nonostante io non sia una cima.
Il lato negativo è l'eccessiva pesantezza. è un libro quasi esclusivamente descrittivo in cui si susseguono i racconti dettagliati di ciò che vede l'autrice quando torna in Africa. I continui riferimenti a com'era il Kenya quattordici anni prima rispetto a ora sono davvero troppi. Inoltre, questo romanzo non ha una trama definita. Sappiamo solo che Corinne organizza questo viaggio per rivedere i suoi cari, in particolare la mamma di Lketinga, a cui era tanto affezionata. Lo svolgimento del racconto è costituito all'80% da descrizioni e il 20% è dedicato alle sensazioni che prova la donna.
Sicuramente è un libro che ha placato la mia curiosità di sapere l'epilogo di questa storia, ma non c'è paragone con i primi due libri. Il primo è il migliore, il più originale e divertente. Il secondo è molto interessante, perché assistiamo a tutto il percorso che Corinne affronta per permettere a sua figlia di vivere una vita agiata. Il terzo, invece, ve lo consiglio solo se avete brama di sapere com'è la situazione a Barsaloi quattordici anni dopo la fuga dell'autrice dall'Africa. Altrimenti, risparmiate tempo e soldi per leggere qualcosa di più accattivante.

[Zuzka-knižníček · Rating 3 out of 5]

Třetí díl o životě a životních zkušenostech ženy ze Švýcarska, která si vzala Masaje...noo, stejně jako druhý díl bych řekla, je to dost takové vycpávkové (=umělé natahování příběhu) a rozhodně to není tak čtivé a poutavé jako díl první - Bílá Masajka. Každopádně mě to neodradí, abych si přečetla i čtvrtý díl od autorky. Nejvíc mě asi v tomto dílu zaujaly fotografie, kde si člověk sám udělá představu co a jak.

[Lacey · Rating 4 out of 5]

Read this in one sitting! Felt like I was next to Corinne hearing about her trip over a glass of wine. Such an enjoyable read!!

[Antonela Barbu · Rating 5 out of 5]

Am ales în această seară să vă scriu despre al treilea volum scris de Corinne Hofmann, apărut în Editura ALFFA în anul 2008. ,,Revedere în Barsaloi”, face parte din colecţia de ,,Cărţi adevărate”, exemple de viaţă, cărţi care te remontează după ce le citeşti şi îţi schimbă modul de a gândi şi visele.

Cartea ,,Revedere în Barsaloi” descrie revederea Corinnei Hofmann cu familia africană, după 14 ani, de la plecarea în Elveţia cu fiica, Napirai, din cauza geloziei şi a comportamentului inuman de care a dat dovadă, soţul ei, masaiul Lketinga.

Acest volum te surprinde prin transformările care au avut loc în Kenya: drumuri noi, benzinării, magazine, electricitate, apă potabilă. Înveţi despre tradiţiile tribului samburu şi afli că nu există căsătorie din dragoste, povestea dintre o femeie albă şi un războinic masai, fiind o excepţie de la aceste reguli. Sunt descrise atât de bine dansurile în lumina lunii, în care masaii sar, bat din picioare, iar sunetul bijuteriilor de la gâtul femeilor se aude până departe, încât vrei să ajungi acolo să-i cunoşti, să le admiri costumele şi culorile.

Corinne revine la Barsaloi pentru a realiza un documentar pentru fiica ei, Napirai, surprinzînd pe o peliculă emoţiile revederii cu James, Lketinga, Mama şi cei dragi.

După 14 ani, James, fratele masaiului, nu este altul decât directorul unei şcoli la câţiva km de Barsaloi, şcoală vizitată de autoare. James este căsătorit are doi copii şi se bucură de faptul că poate merge, măcar o dată pe săptămână, cu motocicleta.

Această descriere m-a emoţionat şi m-a determinat să cumpăr cărţi de colorat şi culori pentru copiii din Barsaloi pentru a le trimite de Sf. Paşti, pentru a se bucura de ele, în manyatta.

,,Toată mândria directorului este o bibliotecă mică, cu câteva cărţi. Copiii îşi pot lua de acolo o carte, pe care o citesc într-o sală goală şi simplă. Bineînţeles, cărţile nu le pot lua acasă, pentru că în manyatta, din cauza fumului, se strică.”

Când parcurgi câteva pagini şi descoperi întâlnirea dintre cei Corinne şi Lketinga, îţi dau lacrimile. Şi faci acest gest, involuntar. Ştii deja, că tradiţia lor spune că plângi doar dacă moare cineva. Noi, europenii suntem sentimentali în astfel de momente. De asemenea, ştii că la samburu nu se obişnuieşte să iei în braţe cu exuberanţă pe cineva. În astfel de întâlniri, ei privesc serioşi, nemişcaţi în gol. Nu îşi exteriorizează sentimentele, aşa că Lketinga o aşteaptă pe Corinne lângă un copac, stând drept şi mândru.

Revederea cu Mama, care arată mai tânără după 14 ani, deşi are câteva riduri, te va surprinde şi tine, cel care citeşti ,,Revedere în Barsaloi”.

Cartea aduce în atenţie nu doar cultura, tradiţia, ci şi educaţia, sănătatea. Singura fată, înafară de Napirai, pe care Lketinga o are cu o altă soţie este în vârstă de 8 ani. Deşi a fost introdusă obligativitatea de a merge la şcoală, cel care decide este tatăl. Şi pentru un masai războinic, care nu a avut parte de educaţie, faptul că vrea tot ce e mai bun pentru fiica lui, o surprinde pe Corinne.

Scrierea cărţii ,,Îndrăgostită de un masai” şi ecranizarea acesteia au adus familiei africane şi deservicii, în sensul că mulţi oameni au spus neadevăruri şi au condamnat viaţa autoarei. Pentru Corinne şi Lketinga a fost o poveste de dragoste trăită la maxim, deosebită din cauza culorii pielii şi a culturii din care fac parte, dar împreună au avut curajul de a înfrunta bolile, sărăcia şi persoanele străine.

Această carte te ajută să înţelegi că în zone din Kenya este încă multă sărăcie, că organizaţiile de sănătate, precum AMRF, cunoscută prin ,,Flying Doctors ” , fac eforturi ca acei oameni să fie trataţi de bolile Africii. Pentru a sprijini şi tu, cititorule, poţi face donaţii pentru cele două proiecte: Barsaloi şi Seserit sau te poţi implica luând legătura cu Asociaţia Eine Welt Verein Kenianhilfe e.V.

[Liralen · Rating 3 out of 5]

Then all of a sudden I realize how absurd and hypocritical my attitude is: on the one hand, I'm lost in rapture at how colourful and beautiful the traditional clothing of the young girls and warriors is and wish Samburu traditions could be preserved as long as possible, while on the other, I'd like to see those customs and rituals which offend my European sensibility changed.
-Corinne Hofmann, Reunion in Barsaloi, 87

I had mixed feelings about the first two books, but other reviewers had suggested that this one was easier to swallow, and it didn't disappoint. The obvious difference is in the situation -- in The White Masai Hofmann chronicled a period in which she expected to be in Kenya indefinitely; in Back from Africa she knew she wouldn't be returning to Kenya in the near future. In the period described in Reunion in Barsaloi, though, she's in Kenya only to visit. She's in a much different position than she was in the previous books -- less to prove in some senses, but more to prove in others. She also knows, in this book, that she's an outsider, in a way she didn't acknowledge in the previous two books.

Then, too, fourteen years down the line she's in a different place in life than she was when she first went to Kenya. There's less of the romantic about her this time around, even when places and people stir up old memories. More of a realist. She sees things that she might not have before, such as the quotation above or that the people she lived with had very complex reactions to her moving in.

Kind of hoping that at some point she'll write about taking her daughter back to visit Kenya, assuming that happened/happens.

[Zellian · Rating 3 out of 5]

I won this book thanks to a Goodreads Giveaway.

An interesting book, though I have not read and even really heard about the first book I felt it was a good read to see how life is/was on the other side of the world. And I didn't even know this was the third book of the series, here's me thinking it was straight after White Masai.

I loved reading most of the reactions from Lketinga, and seeing what he still did with her due to the fact that he would still in a way view her as his first wife after all this time.

I also wished I could have read more about her daughter, maybe it will be the next book and we will see it from her view on the life she could have had, being married off early and going through their traditional ways.

Though not normally a book I would consider reading, it was okay for a quick read, the writing style I did not really enjoy and as it was just something I quickly picked up as I wanting something small meant I didn't really have 'high' expectations or any expectations really.

[Mel · Rating 2 out of 5]

This was definitely the weaker book of the three. I think I enjoyed the second book; Back from Africa the best. It's the one where she actually grows up and takes action in making her life better.
However, I am surprised by her parenting "skills." It seems she truly believes in "it takes a village" to raise a child, because of the amount of time her child spends with childminders and that she allowed her child to run around at such a young age. I don't know if that's her or a European thing.

[Rowlie · Rating 5 out of 5]

After reading the White Masai I searched for this follow up story for 3 years! Finally found it in a little country op shop and started on it the same day.
I enjoyed going back after 14 years to Kenya with this remarkable woman and experiencing yet again her travels and relationships with the people she learnt to love.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

A sosit momentul. Au trecut aproape paisprezece ani de când am fugit, împreună cu fiica mea, Napirai, din Nairobi. Pe vremea aceea, ca avea un an și jumătate. Acum mă aflu în avionul care mă duce din nou, pentru prima dată de-atunci, în Kenya. Sentimentele mele au luat-o razna: ba mi se face un gol în stomac de bucurie, ba mă cuprinde o strângere ciudată de inimă, care mă face să-mi simt mâinile ude și lipicioase. Din cauza emoției, acum îmi vine să plâng, după care, în secunda următoare, mă apucă râsul.

Îmi trec prin cap tot felul de întrebări care mă îngrijorează. O are cum voi găsi căminul meu de altădată? Ce a rămas din el? (’e s-a schimbat? Oare progresul și, odată cu el, ritmul de viață agitat, și-au pus amprenta atât de puternic asupra Kenyei, încât lui voi mai recunoaște oamenii și sătucul Barsaloi din nordul Kenyei? Acum paisprezece ani nu se aflau acolo decât misiunea, vreo opt căsuțe din lemn, magazinul nostru zidit și câteva manyatta, locuințele tradiționale ale sâmburilor, în formă rotundă și tencuite eu băligar de vacă.

Împreună cu mine în avion se mai află editorul meu, Albert Volkmann, care mă însoțește în această călătorie în calitate de „prieten-părinte” și Klaus Kamphausen, care se va ocupa de fotografierea și înregistrarea evenimentelor noastre pe peliculă. Mă simt ușurată și le sunt recunoscătoare pentru faptul că nu mă lasă să pornesc singură în această aventură.

În timpul zborului, încerc să-mi imaginez mereu cum mai arată oamenii pe care nu i-am văzut de atâta vreme: mama soacră, pe care o venerez și astăzi, fostul meu soț, Lketinga, James, fratele lui mai mic, Saguna și mulți alții. Și pe părintele Giuliani, care nu numai o dată mi-a salvat viața, vrem să-l vizităm la noua lui misiune, asta în cazul că o vom găsi. Sper ca totul să decurgă bine și să nu mă poticnesc, din nu știu ce motive, chiar de la intrarea în țară.

În sfârșit, ațipesc. După câteva ore, când deschid ochii, văd cum o rază roșie-portocalie strălucitoare brăzdează cerul. Aceeași imagine a zorilor am avut-o și acum doi ani în fața ochilor, după urcușul cumplit de obositor de pe Kilimanjaro. Numai că atunci mă aflam pe Stella Point, la o înălțime de aproximativ 5.750 de metri, când forțele îmi erau aproape epuizate, pe când acum stau înțepenită pe scaunul incomod din avion. În timp ce urmăresc cu privirea lanțurile de munți pleșuve, care se întind în revărsatul zorilor, ațipesc din nou.

Cu o oră înainte de aterizare, emoția îmi sugrumă atât de tare pieptul, încât simt cum mi se face, pentru câteva secunde, aproape rău. Atunci trimit încet o rugăciune către cer. Prin ferestruică văd deja stepa nemărginită a Kenyei. Din când în când, descopăr, de aici de sus, câteva enclave rotunde, grupuri de manyatta, protejate de jur-împrejur printr-un gard de mărăcini de animalele sălbatice.

Oare o să zburăm și peste Barsaloi? De câte ori nu stăteam eu în fața manyattei și mă uitam împreună cu mama pe cer? Când trecea câte un avion, ea se tot întreba, de unde știe pasărea asta de fier, cum îi spunea ea, drumul, fără să aibă stradă și lumină. Oare se uită și acum pe sus, știind că vin?

Îmi vine să sar din avion. Rătăcită în gânduri, urmăresc albiile uscate ale râurilor, care șerpuiesc pe pământul prăfuit roșu și al căror mal, în ciuda secetei, este mărginit mereu de un brâu de copaci verzi. După puțin timp, avionul începe să coboare, face o ultimă curbă și se pregătește de aterizarea la Nairobi.

[Bonnie McManus · Rating 4 out of 5]

Having read her first book, The White Masai, I had to read the two follow-ups. Just finished the Reunion one, and wonder how all the main people are now, so many years later. Yes, I understand how she was mesmerized at first by Lketinga, a beautiful warrior and yes, I think she was crazy to endure all those years in his village, marry him and have a child. How can you give up Switzerland for pete's sake to live in a dung hut and be poor as dirt. What can I say! But I found this book touching-her going back after 14 years and visiting all the people (especially her mother-in-law) who remembered her with warmth and humor. And I am glad she realized that life would not work out for her in the end. The alcohol and drug abuse, the lack of an education, the lack of sanitation (oh ugh!), I mean, come on! But she did find beauty and acceptance in spite of all that, and will always care for the Masai people. All in all, I found it fascinating and readable, though I really wish she had spoken up about the female mutilation issue, I mean, spoken to the people about it more.

[Virve Fredman · Rating 4 out of 5]

Tämä Valkoinen Masai -kirjasarjan kolmas osa oli mielenkiintoista jatkoa aiemmille lukemilleni osille. Ensimmäinen osa kertoi kiinnostavan tarinan eurooppalaisesta naisesta, joka rakastuu afrikkalaiseen masai-soturiin ja joutuu parisuhteen myötä melkoisen kulttuurishokin keskelle. Tässä osassa Afrikasta lopulta lähtenyt Corinne palaa vierailulle masai-heimon luokse toistakymmentä vuotta lähtönsä jälkeen ja oli kieltämättä mielenkiintoista kuulla, kuinka vierailu sujui ja miten Corinne otettiin vastaan.

Koen tällaiset erilaisista kulttuureista kertovat kirjat todella mielenkiintoisiksi lukea ja vaikka kirja itsessään ei ehkä ollut kovin erityisesti kirjoitettu (ajoittain tuntui, että englanninkielinen käännös oli ehkä vähän huono), pidin kirjan tarinasta kuitenkin todella paljon.

Aion ehdottomasti lukea vielä neljännenkin osan!

[howsoonisnow · Rating 3 out of 5]

Hofmann returns to Kenya after fleeing with her baby 14 years ago. This memoir is warmer than her previous books. It's as though the past 14 years has given her the space needed to come to terms with her past, & now she's ready for honest reflection & open vulnerability. The positive impact she's had on the Masai community is impressive (grocery stores have sprung up, after she opened the first one). Her welcome to the village was warm, lively & generous. Many goats were slaughtered in her honour. She was a fearless pioneer, still admired & remembered for it. Most moving, was her reunion with Letingka & Mama. She clearly still cares deeply for them, as they do for her. Overall, she's found closure to this crazy chapter of her life.

[Maria · Rating 4 out of 5]

I found this book very interesting.
I haven't read the previous ones but I liked this book and the insight of the Samburu / Masai culture.
I also found it interesting when the author mention that the "progress" she wishes (and has brought in some way) to those people is actually killing the traditional things and costums she did appreciated when she first met them.

[Tiana Ferenčić · Rating 4 out of 5]

Bolja od druge, lošija od prve. Zanimljivo je čitati o povratku u Barsaloi nakon 14 godina, o promjenama koje je doživjelo lokalno stanovništvo i sama zemlja, a i fascinantno je pročitati da autorica knjige još uvijek drhti kada nogom kroči na afričko tlo. Izgleda da su nam neke države i neki ljudi ipak suđeni. :)

[elena townson · Rating 5 out of 5]

What a life this woman has led.

I have enjoyed eading all these books but I have been left with the feeling that this can't be the end. Did Napairi ever feel the need to visit Kenya with her mother? Will we ever find out?

[Beverly Clark · Rating 5 out of 5]

Refreshing to see how things turned out years after she left Kenya. This books also told how things have changed in the ensuing years. It would be interesting to see if she ever returned to Kenya with her daughter to see how the daughter interfaced with her Samburu family.

[Ingrid Self · Rating 4 out of 5]

It makes no sense, but I found this so much better than the first book. I found the author much more likeable and could relate to her return better than her first experience. If you have read the first book, you will enjoy this, and revisiting the people and experiences from The White Masai.