What do you think?
Rate this book
În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea
Este inutil sa te proiectezi intr-un trecut idilic si exemplar si sa dai astfel un chip ideal prezentului. Luate fila cu fila, condicile ecleziastice din Tara Romaneasca a secolului al XVIII-lea scot la iveala oameni si fapte care seamana uimitor cu romanii si ispravile lor de astazi in pricini de iubire, sexualitate (uneori devianta), cuplu, casatorie si divort. Si pe atunci, oamenii, fie boieri si targoveti, fie tarani, se iubeau, se casatoreau, se certau, se desparteau si ajungeau la judecata, pentru ca toti erau datori sa se supuna randuielilor laice si bisericesti. Dar mai nimeni, pana la Constanta Vintila-Ghitulescu, nu a valorificat cu atata buna intuitie, minutie si simpatie filonul de istorie sociala prezent in arhivele micului tribunal ecleziastic de pe langa Mitropolia Tarii Romanesti, pentru a expune si a intelege moravurile societatii romanesti de atunci. Si cumva, tinand seama ca structu-rile sociale si mentale au o viata mai lunga decat oamenii, ale celei de astazi.
445 pages, ebook
First published January 1, 2004
13 people are currently reading
300 people want to read
About the author
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu
18 books44 followersCONSTANŢA VINTILĂ-GHIŢULESCU este doctor în istorie şi civilizaţie la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris. Cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga". Profesor asociat la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti. Colaborator la săptămânalul de cultură Dilema Veche.
Scrieri: În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea (Humanitas, 2004). Cartea a primit mai multe premii: premiul de debut „Prometeus" al revistei România Literară (2004), premiul „Nicolae Bălcescu" al Academiei Române, premiul Fundaţiei Naţionale de Ştiinţă şi Artă a Acade miei Române (2005), premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (2005); Focul amorului: despre dragoste şi sexualitate în societatea românească (1750-1830) (Humanitas, 2006, 2012), tradusă în germană cu titlul Liebesglut: Liebe und Sexualität in der rumänischen Gesellschaft 1750-1830, Frank&Timme, Berlin (2011); Evgheniţii (Humanitas, 2006).
Coordonator al următoarelor volume: From Traditional Attire to Modern Dress: Modes of Identification, Modes of Recognition in the Balkans (XVIth-XXth Centuries), Cambridge Scholars Publishing, 2011; Le corps et ses hypostases en Europe et dans la société roumaine du Moyen Âge à l'époque contemporaine, alături de Alexandru-Florin Platon, NEC, 2010; Social Behaviour and Family Strategies in the Balkans (16th-20th Centuries) /Comportements sociaux et stratégies familiales dans les Balkans (XVIe-XXe siècles), alături de Ionela Băluţă, Mihai-Răzvan Ungureanu, NEC, 2008; Spectacolul public între tradiţie şi modernitate: sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii (secolele XIV-XIX), alături de Mária Pakucs Willcocks, Institutul Cultural Român, 2007; Les bonnes et les mauvaises moeurs dans la société roumaine d'hier et d'aujourd'hui, EDR, NEC, Bucureşti, 2005, alături de Ionela Băluţă.
Scrieri: În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea (Humanitas, 2004). Cartea a primit mai multe premii: premiul de debut „Prometeus" al revistei România Literară (2004), premiul „Nicolae Bălcescu" al Academiei Române, premiul Fundaţiei Naţionale de Ştiinţă şi Artă a Acade miei Române (2005), premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (2005); Focul amorului: despre dragoste şi sexualitate în societatea românească (1750-1830) (Humanitas, 2006, 2012), tradusă în germană cu titlul Liebesglut: Liebe und Sexualität in der rumänischen Gesellschaft 1750-1830, Frank&Timme, Berlin (2011); Evgheniţii (Humanitas, 2006).
Coordonator al următoarelor volume: From Traditional Attire to Modern Dress: Modes of Identification, Modes of Recognition in the Balkans (XVIth-XXth Centuries), Cambridge Scholars Publishing, 2011; Le corps et ses hypostases en Europe et dans la société roumaine du Moyen Âge à l'époque contemporaine, alături de Alexandru-Florin Platon, NEC, 2010; Social Behaviour and Family Strategies in the Balkans (16th-20th Centuries) /Comportements sociaux et stratégies familiales dans les Balkans (XVIe-XXe siècles), alături de Ionela Băluţă, Mihai-Răzvan Ungureanu, NEC, 2008; Spectacolul public între tradiţie şi modernitate: sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii (secolele XIV-XIX), alături de Mária Pakucs Willcocks, Institutul Cultural Român, 2007; Les bonnes et les mauvaises moeurs dans la société roumaine d'hier et d'aujourd'hui, EDR, NEC, Bucureşti, 2005, alături de Ionela Băluţă.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 14 of 14 reviews
April 3, 2017
O carte de specialitate bine documentată, plină de referințe, dar un pic mai greu de citit. Părerea mea e că merită efortul.
Lumea din secolul 18 e incredibil de diferită de a noastră – și nu doar în sensul în care lumea se împărțea încă în țărani și boieri, în care Bucureștiul avea mai puțini locuitori decât are Sf. Gheorghe azi și lăzile de zestre erau încă la ordinea zilei.
Pentru că volumul se axează pe căsătorii, o să încep și eu de acolo: fetele se măritau devreme rău, pe la 14-15 ani, iar băieții pe la 19-20, pentru că Biserica voia să evite situațiile în care fetele să nu fie virgine la căsătorie, iar soluția cea mai bună era să nu le dea prea mult timp să ajungă altfel. Ele trebuiau să aibă zestre, mai mare sau mai mică în funcție de poziția socială, ca să se poată căsători. Ei trebuiau să asigure traiul de zi cu zi – cu alte cuvinte, ea aducea de exemplu un petic de pământ și doi țigani, de exemplu, iar el trebuia să cultive pământul și să pună țiganii la muncă. Nu e foarte clar dacă într-adevăr conta la ceva acordul celor doi, pentru că părinții se ocupau de tot.
Dragostea și respectul mutual nu figurau pe lista de lucruri relevante. De fapt, din câte se înțelege, soții își băteau mult soțiile.
Spre surprinderea mea, și pe vremea aia exista divorț. Se dădea la mitropolie, după ce se încerca reconcilierea soților în fel și chip. Chiar și în situații în care soțul își bătea soția constant, o făcea în toate felurile și îi băuse zestrea, reacția mitropoliei era ceva gen, „Dar poate vă împăcați, totuși?” Pentru că ehhhh, e mai simplu să se împace.
Dar nu e numai durere și tragedie în toată cartea, ci mai sunt și tot felul de detalii interesante. De exemplu, prima căsătorie între două femei din Țara Românească a avut loc în 1801. O femeie fugită de acasă dintr-o căsnicie abuzivă s-a prefăcut că e bărbat și s-a dus să se angajeze. Ei, a lucrat atât de bine încât stăpânul i-a dat-o pe fiică-sa de nevastă – și pentru că n-a avut inspirația să zică „sunt impotent, am avut un accident cu un gard când eram mic” (sau cum s-ar fi putut formulat în secolul 18 ideea asta), n-a putut refuza și s-a căsătorit. Când a fost vorba, însă, să-și îndeplinească atribuțiile conjugale s-a descoperit că există o miiiică problemă. (pp. 52-53)
Altă întâmplare haioasă e cu trei preoți – și apropo, preoții erau recrutați din pătura de jos și nu prea aveau ei mare învățătură, har, credință sau altele asemenea. Citez: „preoții de la Biserica Albă din București, ce urmează a fi puși la „opreală” și necinstiți cu „bătaie în falangă” pentru că s-au îmbătat chiar în „Săptămâna Luminată” și din trei nici unul nu și-a adus aminte că trebuie să oficieze slujba.” (p. 39)
Dincolo de astea, sunt statistici despre cum se terminau divorțurile, se menționează obiecte date în dar sau care fac parte din zestre, precum fețele de pernă, rochiile… sau diamantele, soți fugiți, bărbați care se converteau la islam ca să poată divorța, probleme cu nunta domnitorului care făcea prețurile să urce îngrozitor de mult, bigami, cupluri incestuoase care fugeau la Giurgiu ca să se poată căsători fără să-i știe nimeni și tot felul de reguli ciudate, cum ar fi că bărbații n-aveau voie să-și țină amantele în aceeași casă cu soția, dar dacă totuși o făceau, trebuiau să fie somați de două ori să le dea afară înainte să fie aduși la judecată (împăciuitoarea Biserică era împăciuitoare).
Densă, un pic grea, dar nu plicitistoare.
Lumea din secolul 18 e incredibil de diferită de a noastră – și nu doar în sensul în care lumea se împărțea încă în țărani și boieri, în care Bucureștiul avea mai puțini locuitori decât are Sf. Gheorghe azi și lăzile de zestre erau încă la ordinea zilei.
Pentru că volumul se axează pe căsătorii, o să încep și eu de acolo: fetele se măritau devreme rău, pe la 14-15 ani, iar băieții pe la 19-20, pentru că Biserica voia să evite situațiile în care fetele să nu fie virgine la căsătorie, iar soluția cea mai bună era să nu le dea prea mult timp să ajungă altfel. Ele trebuiau să aibă zestre, mai mare sau mai mică în funcție de poziția socială, ca să se poată căsători. Ei trebuiau să asigure traiul de zi cu zi – cu alte cuvinte, ea aducea de exemplu un petic de pământ și doi țigani, de exemplu, iar el trebuia să cultive pământul și să pună țiganii la muncă. Nu e foarte clar dacă într-adevăr conta la ceva acordul celor doi, pentru că părinții se ocupau de tot.
Dragostea și respectul mutual nu figurau pe lista de lucruri relevante. De fapt, din câte se înțelege, soții își băteau mult soțiile.
Spre surprinderea mea, și pe vremea aia exista divorț. Se dădea la mitropolie, după ce se încerca reconcilierea soților în fel și chip. Chiar și în situații în care soțul își bătea soția constant, o făcea în toate felurile și îi băuse zestrea, reacția mitropoliei era ceva gen, „Dar poate vă împăcați, totuși?” Pentru că ehhhh, e mai simplu să se împace.
Dar nu e numai durere și tragedie în toată cartea, ci mai sunt și tot felul de detalii interesante. De exemplu, prima căsătorie între două femei din Țara Românească a avut loc în 1801. O femeie fugită de acasă dintr-o căsnicie abuzivă s-a prefăcut că e bărbat și s-a dus să se angajeze. Ei, a lucrat atât de bine încât stăpânul i-a dat-o pe fiică-sa de nevastă – și pentru că n-a avut inspirația să zică „sunt impotent, am avut un accident cu un gard când eram mic” (sau cum s-ar fi putut formulat în secolul 18 ideea asta), n-a putut refuza și s-a căsătorit. Când a fost vorba, însă, să-și îndeplinească atribuțiile conjugale s-a descoperit că există o miiiică problemă. (pp. 52-53)
Altă întâmplare haioasă e cu trei preoți – și apropo, preoții erau recrutați din pătura de jos și nu prea aveau ei mare învățătură, har, credință sau altele asemenea. Citez: „preoții de la Biserica Albă din București, ce urmează a fi puși la „opreală” și necinstiți cu „bătaie în falangă” pentru că s-au îmbătat chiar în „Săptămâna Luminată” și din trei nici unul nu și-a adus aminte că trebuie să oficieze slujba.” (p. 39)
Dincolo de astea, sunt statistici despre cum se terminau divorțurile, se menționează obiecte date în dar sau care fac parte din zestre, precum fețele de pernă, rochiile… sau diamantele, soți fugiți, bărbați care se converteau la islam ca să poată divorța, probleme cu nunta domnitorului care făcea prețurile să urce îngrozitor de mult, bigami, cupluri incestuoase care fugeau la Giurgiu ca să se poată căsători fără să-i știe nimeni și tot felul de reguli ciudate, cum ar fi că bărbații n-aveau voie să-și țină amantele în aceeași casă cu soția, dar dacă totuși o făceau, trebuiau să fie somați de două ori să le dea afară înainte să fie aduși la judecată (împăciuitoarea Biserică era împăciuitoare).
Densă, un pic grea, dar nu plicitistoare.
March 14, 2014
Cine s-ar fi gîndit că o să ajung eu să citesc istorie din plăcere? Dacă fac un exercițiu de memorie, nici măcar nu-mi amintesc cine mi-a fost prof/ă de istorie în ultimii 3 ani de liceu. Suprinzător, îmi amintesc toți ceilalți profi, din clasa a 5-a pînă într-a 9-a. Pentru mine istoria a însemnat întotdeauna memorat date și ani de domnie. La o adică, mai interesează pe cineva, odată ce dă bacul (dacă o mai fi istoria obligatorie, pe vremea mea nu era), între ce ani a domnit Cuza sau din cine era formată Antanta? Pariu că nu. No, ori n-oi fi avut eu profi de treabă, care să-mi insufle drag de trecut, ori nu s-a prins nimic de mine. Nici măcar romanele astea istorice la modă, gen Philippa Gregory n-au reușit să mă prindă (e drept că n-am încercat vreo carte, doar un film bazat pe).
Adevărat că și la cartea asta, partea de civilizație & societate e mai palpitantă decît cea de istorie (de fapt predomină, sau istoria e bine camuflată în ea), motiv pentru care probabil mi-a și plăcut. Plecasem la Cărturești cu gîndul să cumpăr Evgheniţi, ciocoi, mojici, despre care citisem o recomandare undeva, și-am sfîrșit prin a o lua pe asta, amintindu-mi că de fapt și despre asta am citit undeva și mi-am propus să o citesc cîndva.
Citești și te minunezi văzînd cu cîtă lejeritate erau trecute cu vederea infidelitățile bărbaților de către biserică (căci mitropolitul e cel care împărțea dreptatea), dar cît de aspre erau pedepsele pentru femei, pentru același păcat: bătaie, umilire publică, trimis la mănăstire cu confiscarea zestrei etc. Întreaga instituție a căsătoriei secolului 18 era de fapt o afacere între tatăl fetei și viitorul ginere, care nu avea nimic de-a face cu dragostea sau cu dorința/părerea femeii. Și dacă mă gîndesc un pic, vinovată pentru violența domestică de ieri și de azi, e în bună parte biserica, cea care le recomandă bărbaților ce tipuri de bătaie pot aplica nevestelor, bătaia avînd caracter de îndreptare și nu de umilință! Brr. Sigur că nu e doar despre cum își băteau bărbații nevestele mai demult, încercați, merită.
N-o citești ca pe un roman, din motive evidente, mie mi-a luat cîteva săptămîni chiar, dar te prinde. Pentru că CV-G e foarte obiectivă, dă multe exemple, suficiente amănunte și uneori picanterii, dar e totuși o carte academică (se simte munca imensă de cercetare din spatele ei), așa că avem și trimiteri și note de subsol, dar și un glosar, la nevoie. Acum chiar sînt curioasă de Evgheniți, ciocoi, mojici și sper ca Humanitas să nu se oprească aici cu seria societate & civilizație, că uite, le face istoria mai accesibilă chiar și ăstora ca mine.
Adevărat că și la cartea asta, partea de civilizație & societate e mai palpitantă decît cea de istorie (de fapt predomină, sau istoria e bine camuflată în ea), motiv pentru care probabil mi-a și plăcut. Plecasem la Cărturești cu gîndul să cumpăr Evgheniţi, ciocoi, mojici, despre care citisem o recomandare undeva, și-am sfîrșit prin a o lua pe asta, amintindu-mi că de fapt și despre asta am citit undeva și mi-am propus să o citesc cîndva.
Citești și te minunezi văzînd cu cîtă lejeritate erau trecute cu vederea infidelitățile bărbaților de către biserică (căci mitropolitul e cel care împărțea dreptatea), dar cît de aspre erau pedepsele pentru femei, pentru același păcat: bătaie, umilire publică, trimis la mănăstire cu confiscarea zestrei etc. Întreaga instituție a căsătoriei secolului 18 era de fapt o afacere între tatăl fetei și viitorul ginere, care nu avea nimic de-a face cu dragostea sau cu dorința/părerea femeii. Și dacă mă gîndesc un pic, vinovată pentru violența domestică de ieri și de azi, e în bună parte biserica, cea care le recomandă bărbaților ce tipuri de bătaie pot aplica nevestelor, bătaia avînd caracter de îndreptare și nu de umilință! Brr. Sigur că nu e doar despre cum își băteau bărbații nevestele mai demult, încercați, merită.
N-o citești ca pe un roman, din motive evidente, mie mi-a luat cîteva săptămîni chiar, dar te prinde. Pentru că CV-G e foarte obiectivă, dă multe exemple, suficiente amănunte și uneori picanterii, dar e totuși o carte academică (se simte munca imensă de cercetare din spatele ei), așa că avem și trimiteri și note de subsol, dar și un glosar, la nevoie. Acum chiar sînt curioasă de Evgheniți, ciocoi, mojici și sper ca Humanitas să nu se oprească aici cu seria societate & civilizație, că uite, le face istoria mai accesibilă chiar și ăstora ca mine.
May 12, 2014
O carte delicioasă pe care mi-a părut rău că am terminat-o. Un tratat istoric în toată regula, care reușește să treacă dincolo de cercetarea acdemică minuțioasă(făcută după toate rigorile) și să ne prezinte poveștile reale de viață ale unor oameni care au trăit acum trei secole. Datele sunt prezentate în mod obiectiv, autoarea nu cade niciodată în capcana suprajudecării descoperirilor, nu se pripește la concluzii, reușind, în același timp să formuleze comentarii relevante și la obiect despre moravurile și obiceiurile epocii. Sub ochii noștri se joacă drame sau comedii sau tragedii care ne induioșază, ne amuză, ne informează. Cartea nu are nimic tabloid în ea, nimic părtinitor. Am apreciat mai ales faptul că autoarea s-a concentrat mult în munca ei pe situația femeilor și pe diferențele între clasele sociale.
Cartea mi-a răspuns la multe întrebări pe care le aveam de când învățam istoria la școală. E prezentată aici partea umană a istoriei, societatea dintr-o epocă despre care nu se știu prea multe, felul în care evenimentele istorice înșiruite în manuale afectează omul la el acasă.
Cartea mi-a răspuns la multe întrebări pe care le aveam de când învățam istoria la școală. E prezentată aici partea umană a istoriei, societatea dintr-o epocă despre care nu se știu prea multe, felul în care evenimentele istorice înșiruite în manuale afectează omul la el acasă.
February 13, 2018
Cu un titlu aproape imposibil, autoarea ne prezintă exact ce promite: o privire asupra vieții casnice din ȚR prin prisma Mitropoliei ortodoxe care trata aproape toate procesele civile de atunci.
Am înțeles că această operă este valoroasă dpdv al materialelor cercetate și prezentate dar și pentru aducerea în prim plan a epocii fanariote, despre care publicul larg are doar o idee vagă. Cu toate acestea, autoarea nu este și o scriitoare. Textul este adeseori împotmolit în enumerări repetate, terminologie arhaică și multe rezumate de procese similare. Sau poate că opera sa nu este menită publicului de larg consum, ci mai ales celui academic și profesional; în care caz, pretenții gen fluență în text și ritm al prezentării pot fi lăsate deoparte în detrimentul informațiilor pure și necizelate, care sunt, cu adevărat, valoroase. Chiar și în acest caz, lectura textului rezultă într-o seamă de “știați că-uri” referitoare sec 18 românesc foarte interesante.
Am înțeles că această operă este valoroasă dpdv al materialelor cercetate și prezentate dar și pentru aducerea în prim plan a epocii fanariote, despre care publicul larg are doar o idee vagă. Cu toate acestea, autoarea nu este și o scriitoare. Textul este adeseori împotmolit în enumerări repetate, terminologie arhaică și multe rezumate de procese similare. Sau poate că opera sa nu este menită publicului de larg consum, ci mai ales celui academic și profesional; în care caz, pretenții gen fluență în text și ritm al prezentării pot fi lăsate deoparte în detrimentul informațiilor pure și necizelate, care sunt, cu adevărat, valoroase. Chiar și în acest caz, lectura textului rezultă într-o seamă de “știați că-uri” referitoare sec 18 românesc foarte interesante.
November 5, 2025
Mi-a luat aproape la fel de mult să citesc cartea asta cât i-a luat autoarei să o scrie.
Ce mi-a plăcut: am aflat lucruri noi despre cum trăiau românii acum câteva secole. Față de imaginea "tradițională" a vieții private pe care o proiectăm asupra trecutului, autoarea vine cu argumente și documente că "tradiționalul" ăla a fost mereu mai degrabă aspirațional.
Dar cum spuneam, mi-a luat ceva să termin cartea. Stilul e puțin prea rigid, întâmplările ce ar putea fi savuroase în mâna unui povestitor, sunt aici relatate corect, dar absolut sec. Apreciez însă rigurozitatea relatării. Nu e o carte de citit în vacanță, dar mă bucur că m-am întâlnit cu ea.
Ce mi-a plăcut: am aflat lucruri noi despre cum trăiau românii acum câteva secole. Față de imaginea "tradițională" a vieții private pe care o proiectăm asupra trecutului, autoarea vine cu argumente și documente că "tradiționalul" ăla a fost mereu mai degrabă aspirațional.
Dar cum spuneam, mi-a luat ceva să termin cartea. Stilul e puțin prea rigid, întâmplările ce ar putea fi savuroase în mâna unui povestitor, sunt aici relatate corect, dar absolut sec. Apreciez însă rigurozitatea relatării. Nu e o carte de citit în vacanță, dar mă bucur că m-am întâlnit cu ea.
January 28, 2021
O carte convingătoare, științific vorbind, ușor de citit, în ciuda faptului că e ”de specialitate”, în care se pot găsi niște explicații despre apucăturile românilor (din diverse straturi sociale) din prezent.
October 8, 2016
dincolo de valoarea cercetarii istorice, volumul ar putea fi folosit ca un excelent manual pentru toti tinerii care sunt pe cale sa se casatoreasca! :-)
February 22, 2022
În ultimii ani, scrierea istorică română a început să adopte mai multe tehnici interdisciplinare de cercetare , fapt care s-a încununat cu apariția mai multor studii solide, scrise în spiritul istoric francez. Istoriografia contemporană română a adoptat viziunea „cercetării de jos” a istoriei, pornind de la universul micro-social unei comunități și ajungând până la formarea mentalităților în sensul larg al cuvântului.
Demersul cărții se focalizează asupra aspectelor societății românești din secolul al XVIII-lea, insistând pe patru puncte esențiale: biserica, sexualitatea, căsătoria și divorțul în Muntenia, dar implicit sunt atinse și alte tematici istorice, fiind în esență, un studiu interdisciplinar. „În șalvari și cu ișlic” este hotarul dintre istorie, antropologie, sociologie, etnologie, însă, hotarele se contopesc armonios.
Din punct de vedere istoric, cartea este bine documentată și prezintă o analiză bună a societății românești din secolul XVIII, incluzând avatarurile în gândire, percepțiile mentalitare și matricea socială ale „straturilor de jos”. Țăranii români aveau o viziune religioasă asupra lumii, de altfel un fenomen specific pentru societățile aflate în tranziție de la medieval la modern. Ritualurile sociale și sacralitatea ocupă locul de frunte în raporturile social-economice și sunt omniprezente pe parcursul întregii vieți a țăranului român. Pe de altă parte a baricadei este situată elita social-politică, alcătuită din dregători, boieri, negustori, care beneficiază de avantaje, chiar și în materie de religie. Acestora nu li se aplică pedeapsa corporală, iar procesele care intră sub incidența mitropoliei sunt examinate cu mai multă indulgență. Aici devine palpabil și contrastul dintre elite și populația de rând.
Lectura studiului a Constanței Vintilă-Ghițulescu este una ușoară, în pofida faptului că abundă în terminologie de specialitate. Literatura anexată la compartimentul de bibliografie oferă posibilitatea inițierii unor cercetări mai ample pentru cei interesați, având la dispoziție un portofoliu consistent de izvoare inedite, monografii și articole atât românești, cât și străine.
Demersul cărții se focalizează asupra aspectelor societății românești din secolul al XVIII-lea, insistând pe patru puncte esențiale: biserica, sexualitatea, căsătoria și divorțul în Muntenia, dar implicit sunt atinse și alte tematici istorice, fiind în esență, un studiu interdisciplinar. „În șalvari și cu ișlic” este hotarul dintre istorie, antropologie, sociologie, etnologie, însă, hotarele se contopesc armonios.
Din punct de vedere istoric, cartea este bine documentată și prezintă o analiză bună a societății românești din secolul XVIII, incluzând avatarurile în gândire, percepțiile mentalitare și matricea socială ale „straturilor de jos”. Țăranii români aveau o viziune religioasă asupra lumii, de altfel un fenomen specific pentru societățile aflate în tranziție de la medieval la modern. Ritualurile sociale și sacralitatea ocupă locul de frunte în raporturile social-economice și sunt omniprezente pe parcursul întregii vieți a țăranului român. Pe de altă parte a baricadei este situată elita social-politică, alcătuită din dregători, boieri, negustori, care beneficiază de avantaje, chiar și în materie de religie. Acestora nu li se aplică pedeapsa corporală, iar procesele care intră sub incidența mitropoliei sunt examinate cu mai multă indulgență. Aici devine palpabil și contrastul dintre elite și populația de rând.
Lectura studiului a Constanței Vintilă-Ghițulescu este una ușoară, în pofida faptului că abundă în terminologie de specialitate. Literatura anexată la compartimentul de bibliografie oferă posibilitatea inițierii unor cercetări mai ample pentru cei interesați, având la dispoziție un portofoliu consistent de izvoare inedite, monografii și articole atât românești, cât și străine.
June 5, 2024
Minunata carte. O radiografie detaliata a vieții de familie. Multe din detaliile prezentate pot fi la originea unor evenimente/arorudini încă de actualitate.
February 18, 2017
Cartea descrie deschis și pe alocuri ironic (cu ușoare tente feministe) o stare de fapt, o epocă, un mod de a trăi, deoarece autoarea, după părerea mea, a știut să intre și să cerceteze toate sertarele acestui subiect promițător. Scheletul cărții, cuprinsul, demonstrează încă o dată că tema e bine dozată, într-o înșiruire cât se poate de logică.
https://coltulcultural.wordpress.com/...
https://coltulcultural.wordpress.com/...
February 11, 2017
carte citita cu zambetul pe buze
February 12, 2021
"Capacitatea de adaptare la sistem e foarte mare. Mita sau "hoția legală", cum îi spune un boier la 1827, intervenția și favoritismul devin foarte repede practici aproape cu valoare de normă. Mai târziu, în secolul următor, țăranul, înainte de a ajunge in fața judecătorului, trebuia să treacă mai întâi prin bucătăria acestuia pentru a lăsa ploconul și abia apoi putea să compară în fața judecății pentru a-și spune pricina." p.58
Dacă ar fi să spun o idee din această carte, atunci asta ar fi: viața oamenilor la finele secolului al 18 lea era un chin. Îți era oarecum mai bine dacă erai boier ori dacă erai preot. În rest, pentru orice ai fi depins de dreptatea celor doi. Deși exista o Pravilă în care apăreau menționate fărădelegile și normele de sancționare, ”judecătorul” avea libertatea de a decide ce fel de pedeapsă va da. Fiecare pagină a acestei cărți abundă de exemple despre ”mărinimia” celor care ar fi trebuit să aplice aceste norme.
Am scris aici mai multe despre carte:
https://bibliotraveller.blogspot.com/...
Dacă ar fi să spun o idee din această carte, atunci asta ar fi: viața oamenilor la finele secolului al 18 lea era un chin. Îți era oarecum mai bine dacă erai boier ori dacă erai preot. În rest, pentru orice ai fi depins de dreptatea celor doi. Deși exista o Pravilă în care apăreau menționate fărădelegile și normele de sancționare, ”judecătorul” avea libertatea de a decide ce fel de pedeapsă va da. Fiecare pagină a acestei cărți abundă de exemple despre ”mărinimia” celor care ar fi trebuit să aplice aceste norme.
Am scris aici mai multe despre carte:
https://bibliotraveller.blogspot.com/...
April 10, 2016
In salvari si cu islic deschide o portita catre trecut. Este ca un newsfeed de Facebook cu stiri despre strastrabunici. Interesant, pentru ca poti sa vezi idei pe care se baza familia in trecut. De exemplu, interesant este ca la intemeierea unei familii, cel mai important criteriu era cel economic. Tatal alegea sotul pentru fata, in functie de potrivirea de rang. Si se divorta la mitropolit. In zestre, pe langa camasi, cearceafuri, etc, puteai sa ai si pui de tigan :|
O gramada de lucruri interesante, care duc la o mai buna intelegere a punctului in care suntem astazi.
O gramada de lucruri interesante, care duc la o mai buna intelegere a punctului in care suntem astazi.
Displaying 1 - 14 of 14 reviews