What do you think?
Rate this book
ESTETYKA STAROZYTNA (HISTORIA ESTETYKI I)
Primer volumen de la famosa Historia de la estética del gran teórico polaco. El libro incluye numerosos textos originales que -siempre presentados en edición bilingüe- constituyen el fundamento teórico de la obra.
- GenresArtPhilosophy
Hardcover
First published January 1, 1962
11 people are currently reading
117 people want to read
About the author
Władysław Tatarkiewicz
37 books29 followersPolish philosopher, historian of philosophy, historian of art, aesthetician, and author of works in ethics.
Tatarkiewicz was a comprehensive scientist. In his works he included issues in music, poetry and art, as well as aesthetics and history of arts. He is mostly renoved, however, as an ethician and the author of 3-volume History of Philosophy.
He elaborated on semantic analysis of happiness and gave careful psychological considerations to the feelings of both happy and unhappy men.
Through his books, Tatarkiewicz educated generations of Polish philosophers, estheticians and art historians, as well as a multitude of interested laymen.
Tatarkiewicz was a comprehensive scientist. In his works he included issues in music, poetry and art, as well as aesthetics and history of arts. He is mostly renoved, however, as an ethician and the author of 3-volume History of Philosophy.
He elaborated on semantic analysis of happiness and gave careful psychological considerations to the feelings of both happy and unhappy men.
Through his books, Tatarkiewicz educated generations of Polish philosophers, estheticians and art historians, as well as a multitude of interested laymen.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
September 19, 2023
Addycyjność myśli starożytnej do czasów dzisiejszych jest oczywista z punktu widzenia ogółu, jednak dokonując za Tatarkiewiczem erozji szczegółu - nabiera wymiaru fizycznej rany, nadaje nieprzemijalności cielesnego kształtu. Jest tu o pięknie i jako, i odrębnie od dobra, użyteczności, stosowności, emanacji, naśladownictwa, pozaświatowości, przyjemności... Jest o sztuce i odrębnie, i jako o pięknie. A skoro o nim, to o nim jest w muzyce, malarstwie, rzeźbie, architekturze, krasmówstwie, dialektyce, tańcu, poezji... I jest o tym wszystkim w rzetelnym podziale, z udziałem oryginalnych, greckich oraz łacińskich tekstów filozoficznych. To książka tak soczysta, że nie da się o niej napisać bez cieknących po rękawach, niedorozwiniętych wątków. Przepraw(d)a!
March 16, 2018
Un libro imprescindible, además de un clásico, para todos aquellos aficionados a la Historia del Arte.
May 4, 2024
Excelent formulată; informații detaliate, relevante
September 19, 2023
Răsfoiesc cu nostalgie acest volum dintr-o serie de 4. Cînd am predat un curs de Filosofia artei, l-am folosit cu plăcere și prudență. Władysław Tatarkiewicz examinează un interval de aproape o mie de ani (de la Homer la Plotin). Literații și filosofii din această perioadă meditează la Frumos, dar perspectiva lor nu este una strict „estetică”, ci ontologică. Nu găsim în scrierile grecilor și romanilor judecăți estetice: cutare templu e mai frumos decît altul. Nici vorbă. Ei nu-și exprimă încîntarea în fața unei statui doar pentru faptul că e „frumoasă”. Pentru greci, frumosul nu este o gratuitate.
Ca disciplină, estetica este o invenție tîrzie (secolul al XVIII-lea). Nu are rost să insist.
Lucrarea lui Tatarkiewicz este şi o chrestomaţie, întrucît reproduce după fiecare capitol, în traducere, afirmaţii caracteristice ale autorului prezentat. Tatarkiewich se remarcă prin claritatea expunerii, prin erudiţie şi spirit sintetic. Aș face cîteva observații rapide.
Prima. Nici grecii şi nici Platon nu dispun de un termen propriu pentru ceea ce numim astăzi „arte frumoase”. Termenul techne se referă la orice tip de „producere” deliberată: de la medicină la arta războiului, de la arta olarului la arta picturii sau sculpturii, de la arta de a cîrmui o corabie la arta de a vorbi bine în agora.. Termenul „techne” este aşadar echivoc, imprecis.
A doua observaţie. Tatarkiewicz subliniază în mod repetat (la pp.172, 173, 174, 182 etc.), imprecizia noţiunii înseşi de frumos („kallos” sau „kallon”), în gîndirea greacă, în general, şi la Platon, în special. Autorul scrie (p.172): „Elogiind frumuseţea (în Banchetul), Platon elogia ceva diferit de ceea ce înţelegem astăzi prin termenul respectiv”. De ce? Tatarkiewicz răspunde astfel. În primul rînd, fiindcă Platon vede o legătură foarte strînsă între frumos şi bine.
Din Philebos şi Timaios rezultă că frumosul se defineşte prin măsură şi proporţie. Dar aceleaşi determinaţii caracterizează şi ideea de Bine, care e o Idee centrală în opera lui Platon. Mai mult, Platon tinde să le confunde, să le suprapună, atunci cînd spune (în acelaşi dialog de maturitate, Timaios , 87c) că „tot ce e bun e şi frumos, iar frumosul nu poate fi lipsit de măsură”. Inversul nu e mai puţin adevărat: tot ceea ce e frumos e şi bun, frumosul fiind, probabil, un alt nume pentru ceea ce este „împlinit”.
Cînd vorbim de „frumos” la Platon, e bine să nu uităm, aşadar, puternicul accent ontologic al noţiunii. Tatarkiewicz concluzionează: „conceptul de frumos nu se deosebea prea mult de un concept al binelui larg înţeles. Platon putea – şi a şi făcut-o – să utilizeze termenii unul în locul altuia. Banchetul său poartă subtitlul ‘Despre bine’, tratînd însă despre frumos. Ceea ce spune acolo despre ideea de frumos coincide cu ceea ce spun celelalte dialoguri ale lui despre ideea de bine. Aceasta nu era opinia personală a lui Platon, ci părerea general acceptată a anticilor” (pp.173-174).
A treia observaţie. Din echivalarea frumosului cu binele, urmează o consecinţă foarte însemnată: domeniul frumosului devine mai larg decît domeniul estetic propriu-zis de astăzi (ceea ce am numi domeniul artelor). La Platon, nu doar o anume pictură sau o anume poezie sau un anume dans pot fi frumoase, dar şi: Formele, înţelepciunea, trupurile, gîndul, legile, viaţa lungă, faptele măreţe, sufletul, lingura de lemn (dacă este potrivită scopului) etc.
Ca disciplină, estetica este o invenție tîrzie (secolul al XVIII-lea). Nu are rost să insist.
Lucrarea lui Tatarkiewicz este şi o chrestomaţie, întrucît reproduce după fiecare capitol, în traducere, afirmaţii caracteristice ale autorului prezentat. Tatarkiewich se remarcă prin claritatea expunerii, prin erudiţie şi spirit sintetic. Aș face cîteva observații rapide.
Prima. Nici grecii şi nici Platon nu dispun de un termen propriu pentru ceea ce numim astăzi „arte frumoase”. Termenul techne se referă la orice tip de „producere” deliberată: de la medicină la arta războiului, de la arta olarului la arta picturii sau sculpturii, de la arta de a cîrmui o corabie la arta de a vorbi bine în agora.. Termenul „techne” este aşadar echivoc, imprecis.
A doua observaţie. Tatarkiewicz subliniază în mod repetat (la pp.172, 173, 174, 182 etc.), imprecizia noţiunii înseşi de frumos („kallos” sau „kallon”), în gîndirea greacă, în general, şi la Platon, în special. Autorul scrie (p.172): „Elogiind frumuseţea (în Banchetul), Platon elogia ceva diferit de ceea ce înţelegem astăzi prin termenul respectiv”. De ce? Tatarkiewicz răspunde astfel. În primul rînd, fiindcă Platon vede o legătură foarte strînsă între frumos şi bine.
Din Philebos şi Timaios rezultă că frumosul se defineşte prin măsură şi proporţie. Dar aceleaşi determinaţii caracterizează şi ideea de Bine, care e o Idee centrală în opera lui Platon. Mai mult, Platon tinde să le confunde, să le suprapună, atunci cînd spune (în acelaşi dialog de maturitate, Timaios , 87c) că „tot ce e bun e şi frumos, iar frumosul nu poate fi lipsit de măsură”. Inversul nu e mai puţin adevărat: tot ceea ce e frumos e şi bun, frumosul fiind, probabil, un alt nume pentru ceea ce este „împlinit”.
Cînd vorbim de „frumos” la Platon, e bine să nu uităm, aşadar, puternicul accent ontologic al noţiunii. Tatarkiewicz concluzionează: „conceptul de frumos nu se deosebea prea mult de un concept al binelui larg înţeles. Platon putea – şi a şi făcut-o – să utilizeze termenii unul în locul altuia. Banchetul său poartă subtitlul ‘Despre bine’, tratînd însă despre frumos. Ceea ce spune acolo despre ideea de frumos coincide cu ceea ce spun celelalte dialoguri ale lui despre ideea de bine. Aceasta nu era opinia personală a lui Platon, ci părerea general acceptată a anticilor” (pp.173-174).
A treia observaţie. Din echivalarea frumosului cu binele, urmează o consecinţă foarte însemnată: domeniul frumosului devine mai larg decît domeniul estetic propriu-zis de astăzi (ceea ce am numi domeniul artelor). La Platon, nu doar o anume pictură sau o anume poezie sau un anume dans pot fi frumoase, dar şi: Formele, înţelepciunea, trupurile, gîndul, legile, viaţa lungă, faptele măreţe, sufletul, lingura de lemn (dacă este potrivită scopului) etc.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews