Cum a fost posibil ca Atena, cetatea care se dorea o vatra a libertatii, sa-l poata condamna la moarte pe Socrate, omul care se remarcase prin vigoarea inteligentei sale, filozoful admirat nu numai de atenieni, ci de toti strainii considerati mari spirite ale epocii, care veneau sa stea de vorba cu el? Iata rezolvata o problema inca neelucidata, o intrebare la care incearca sa raspunda cartea de fata, pornind de la cercetarea circumstantelor procesului care a dus la condamnarea lui si a situatiei Atenei in zorii secolului al IV-lea.
Mossé was born the daughter of a wine merchant in Paris. She is the sister of Eliane Mossé , researcher in macroeconomics, and Arlette Mosse , clinical nutritionist. In the winter of 1941, during World War II and aged 16, she first read a text on liberty and democracy by Demosthenes; since then, she has dedicated her life to Greek history, never having married or having any children.
Her favourite historical subject is 4th century BCE Athens. Mossé belongs to the same school of historical thought with Jean-Pierre Vernant and Pierre Vidal-Naquet. She is professor emeritus at the University of Paris VIII. Her works have been translated into many languages including English, German, Spanish, Italian and modern Greek.
Viata lui Socrate și condamnarea lui la moarte din perspectiva discipolilor lui, Platon și Xenofon. Socrate n-a realizat scrieri despre viata lui sau despre gândirea lui filosofica și nici nu și-a povestit prea mult din viata intima, asa ca aflam prea puține despre cum era el ca om, în familie. Fiind păreri diferite despre cum era Socrate ca filosof, nu ne putem forma o părere bine definita despre caracterul lui. Stim ca Socrate a devenit filosof după ce Oracolul din Delphi l-a proclamat omul cel mai înțelept din Atena. Cartea face referire la „Secolul de aur al lui Pericle”, în care a trăit Socrate și ne explica gândirea ateniana, pentru a înțelege de ce a fost condamnat la moarte de către Meletos, Lycon si Anytos. O personalitate de anvergura lui Socrate nu putea să nu ajungă să fie urâtă de vanitoși și, mai ales, neînțeleasă de spiritele mărginite, care vedeau în el doar un parazit ce se slujea de ironie, își atrăgea simpatia tinerilor și constituia un pericol pentru ordinea socială. În 398, Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos și Lycon. Actul de acuzare era astfel întocmit: "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaște zeii recunoscuți de cetate și de a introduce divinități noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea". Gândirea socratică gravitează în jurul cunoașterii de sine - Gnothi se auton. Esențială pentru om este capacitatea sa de a intra în relație de dialog, Socrate punând pe prim plan sufletul iar nu corpul. Pentru Socrate, cunoașterea propriei noastre ființe și a destinului acesteia se realizează pe două căi: - mediat, pe cale oraculară, prin metode mantice, divinatorii; - directă, prin cunoașterea de sine, care invită la contemplarea interioară, la introspecție, acțiune posibilă datorată intervenției daimonului.
Socrate a fost primul gânditor care a luat ca obiect al meditației sale ființa umană. Începând cu Socrate, omul devine în mod exclusiv o problemă pentru el însuși. "Persoana ta este sufletul tău" spunea Socrate (Platon, Alcibiade, 138e).