Succesul în psihoterapie depinde de o relaţie bazată pe căldura, empatie şi acceptare. IRVIN D. YALOM "Publicarea pentru prima dată în cultura română a unui volum cu prezentări de cazuri inedite scrise de reprezentanţi ai unor orientări diferite exprimă preocuparea Editurii Trei de a susţine continuu şi energic dezvoltarea psihoterapiei autohtone. Îmbucurătoare mi se pare disponibilitatea liderilor unor şcoli de psihoterapie, care trec drept ireductibil opuse, de a coexista paşnic între coperţile aceleiaşi cărţi, fără ca ecourile acerbelor dispute internaţionale să fie deranjant prezente. Mi se pare un gest de normalitate, în condiţiile în care toate psihoterapiile au un scop comun.
Vasile Dem Zamfirescu este psihanalist, profesor universitar, editor, eseist și traducător. După terminarea liceului Mihai Viteazul din București, Vasile Dem. Zamfirescu a urmat, între 1960-1965, cursurile Facultății de Filosofie, secția Pedagogie, din cadrul Universității din București, iar în 1975, la îndemnul lui Constantin Noica, a absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea Limba Germană/Limba Engleză . În 1975 a susținut doctoratul în filosofie la Universitatea din București cu o lucrarea Etică și psihanaliză. Vasile Dem. Zamfirescu a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Filosofie al Academiei Române și la Laboratorul de Antropologie al Institutului Victor Babeș, în perioada 1966-1998. Prof. univ. dr. Zamfirescu a predat timp de 10 ani (între 1991-2000) disciplinele: Psihanaliză Filosofică, Filosofia Inconștientului, Tehnica Psihanalizei (secția Psihologie), Psihanaliză și Pedagogie (secția Pedagogie) în cadrul Facultății de Filosofie și Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, iar din 1998 până în prezent Introducere în Psihanaliză și Elemente de Tehnică a Psihanalizei în cadrul Facultății de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu. Începând cu anul 2004 devine șef de catedră Psihologie și Psihoterapie la aceeași universitate. Deși oficial pregătirea pentru cariera psihanalitică a început din 1986, odată cu începerea analizei personale, psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu și-a dezvăluit vocația pentru această disciplină încă din 1968 atunci când, în condițiile ostile ale comunismului, a reușit să impună ca temă a lucrării sale de doctorat în filosofie relația între etică și psihanaliză, care a fost publicată parțial sub forma de carte în 1973 (,,Etică și psihanaliză"). Debutul practicii psihanalitice are loc în 1988, iar din 1990 devine membru fondator, vicepreședinte (1994-1998) și președinte (1998-2006) al Societății Române de Psihanaliză. Începand cu 1997 este membru direct al IPA (Asociația Psihanalitică Internațională), psihanalist formator și supervizor. Din 1994 devine membru fondator al revistei de cultură psihanalitică Psihanaliza și al Editurii Trei, unde s-a ocupat de traducerea operelor complete ale lui Sigmund Freud și Carl Gustav Jung și a contribuit substanțial la promovarea în rândurile cititorilor români a altor opere importante din domeniul psihologiei, psihoterapiei și psihanalizei, în calitate de coordonator al colecțiilor „Biblioteca de psihanaliză” și „Psihologia practică”. 2008-2010 - Director al Revistei Române de Psihanaliză.
Educativ, mai mult sau mai putin... Desi nu as merge pe principiul ca cineva poate invata din experientele altcuiva, aceasta carte a fost o lectura captivanta si a prezentat diferite abordari terapeutice in psihologie.