Aventură, umor şi judecăţi de valoare. Cum arată oamenii, văzuţi din perspectiva amuzantă a unor personaje care nu le ajung nici până la genunchi. O societate bizară formată dintr-un ursuleţ de pluş fugit de acasă, maidanezi conduşi de un câine-colonel şi pisici aristocrate ajunse pe drumuri analizează şi trage concluzii inedite despre lumea oamenilor. Poate că nu sunt prea deştept, dar cât am stat acolo, în magazin, am observat că oamenii sunt de două feluri: mari şi mici. Nu ştiu de unde îşi iau oamenii mari oameni mici, dar au mare grijă de ei, să nu cadă, să nu plângă. Fac aproape orice să nu-i supere. Micii strigă la ei “mama” şi vorbesc o altă limbă decât a noastră, pe care marii o înţeleg. Am discutat odată problema asta cu prietenul meu. El susţinea că oamenii mici sunt cei mai importanţi. Cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai importanţi. Avea o teorie, complicată pentru mine, cum că adevăraţii stăpâni ai lumii sunt cei mici, că li se îndeplinesc toate dorinţele. Aici nu puteam să-l contrazic, văzusem cu ochii mei. Era suficient ca un prichindel să arate cu degetul spre rafturi şi unul dintre ai noştri pleca pentru totdeauna. Şi nu zicea decât “mama!” şi arăta către noi.
Renata Carageani este născută în 1960, la Bucureşti, a urmat Liceul de muzică “George Enescu”, secţia pian, apoi Facultatea de Farmacie. După 1989 a publicat eseuri şi pamflete politice în revista Palatul de Justiţie, astăzi dispărută. A scris povestiri fantastice, ştiinţifico-fantastice şi poliţiste. În 2010, în urma unui concurs literar, două dintre ele – “Gara” şi “Oamenii-buză-de-iepure” – au apărut în culegerea de proză Premiile Lili. Antologia festivalului de literatură Lili. Alte povestiri au fost publicate în reviste literare şi volume colective. "Nono" este primul roman al autoarei.
Cartea a fost cu siguranță foarte... diferită. Sfârșitul a fost neașteptat si trist, personajele au fost simbolice si extrem de ironice, mai ales mingea spartă Wilson, cea care era singura cale de a comunica cu extraterestrii, si de asemenea cea mai inteligentă si înțeleaptă din grup. M-a amuzat, emotionat si entuziasmat enorm. O carte pe care totusi nu as recomanda-o copiilor mai mici, desi la prima vedere asta ar parea.
„(...) am înțeles că nu poți rămâne o jucărie toată viața. Dacă ai fost desenat trist, nu-i musai să mori așa. Într-o bună zi, apare ceva care te transformă...”
This book made my heart melt. I was expecting for so long to read a Romanian author able to wake up the kid in me. Carageani did it. I really hope Nono will have a sequel someday.
Apărut în 2012, Nono este romanul de debut al scriitoarei Renata Carageani și deși are numai 168 de pagini, nu am citit-o atât de repede pe cât mă așteptam. Îmi doream de foarte mult timp să citesc această carte, citisem multe păreri pozitive despre ea și aveam impresia că este o poveste potrivită anilor copilăriei.
Nono a fost o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură; are atâtea lecții de viață, clipe de magie și acea senzație de tristețe permanentă, indiferent de acțiune, încât mi-a fost greu să nu mă mai gândesc la Nono și aventurile acestuia după ce am citit ultima pagină. Recenzia completă o găsiți pe canal.
Renata Carageani s-a născut în Bucureşti şi a studiat pianul şi farmacologia, înainte să se apuce de scris. Chiar autoarea mărturiseşte că s-a apucat de scris ca de ţigări, din necesitatea de a face ceva cu mâinile. Ne bucurăm că a căpătat dependenţă de scris, pentru că primul ei roman, Nono este original, emoţionant şi scris cu o candoare de copil, deşi, în momentul publicării lui, Renata Carageani împlinise 52 de ani.
I don't know: maybe I have a heart made of stone or something, but this book did not trigger anything in me. The author's style seemed naive and not convincing at all. A waste of my time...
"Sunt cinci mirosuri de bază: al nopții, al zilei, al fricii, al iubirii și-al mâncării." Prima carte citită anul ăsta a fost una scurtă, ușoară, dar tristă, foarte tristă. Nono e un ursuleț naiv cu o oarecare cultură generală. Naivitatea și încrederea în cei din jur îl aduc în diferite situații din care iese sau nu prea.
„Ai prea multă imaginație!” îmi spunea prietenul meu. „Complici lucrurile și le faci mai înspăimântătoare decât sunt. Viața e mult mai simplă. Previzibilă, dacă-i înțelegi mirosurile. Sunt cinci mirosuri de bază: al nopții, al zilei, al fricii, al iubirii și-al mâncării.”
Was this supposed to be a metaphor about deep issues only intelligent people are able to understand? If yes then it's lost in the bad writing and pretentious words. Ted the talking bear in Romanian version (we like to take fun stuff and turn it into sad depressive stories about loss, death and communism references) Lots of description that wants to be cute or touching but doesn't build the story, if there even is one. Call me stupid, but say something that makes this make sense.
An original way of blending 'grown-up people's' reflections and themes with a heart warming perspective of a teddy bear. Who also proved to be kinda smart. Although the ending was pretty much abrupt and weird, it was a lecture that I enjoyed - mostly for the fun parts of it caused by the numerous situations in the short adventure of the protagonist. It's really a 'visual' book that inspired me to sketch some scenes. It would also work well as a graphic novel, too.