What do you think?
Rate this book


414 pages, Paperback
First published January 1, 1964
“Se obișnuiește a considera aristocrația ca fiind fragilă, nepractică, neadaptată vieții, neputînd suporta lipsurile și greutățile, incapabilă să muncească. Cu toate acestea, în sensul cel mai bun, aristocrația reprezintă cea mai înaltă formă de adaptare și forma cea mai vitală. Pentru că tocmai cel care a avut totul este în stare să piardă totul, fără să se descurajeze; tocmai cel care posedă știe că a avea nu înseamnă totul. Cel care n-a avut nu poate să n-aibă, pentru că vrea să aibă. Adevăratul aristocrat nu vrea să aibă, ci are: e o realitate obiectivă. Pierzînd, el știe că a posedat ceea ce i se cuvenea indiscutabil. ... De aceea ei au și putut ... să uimească prin dîrzenia, răbdarea și demnitatea lor, adică tocmai prin capacitatea lor de adaptare, pentru că adevărata aristocrație reprezintă însăși capacitatea de a se lipsi de orice și de a se menține pînă la capăt.”Si îi analizează forta de adaptare, în grija ei de a-si conserva calitățile intrinseci, optînd pentru apolitism.
“... capacitatea de adaptare a aristocrației s-a manifestat în capacitatea ei de a “nu discuta” și de a “sluji”. ... N-au acceptat nimic din schimbările survenite, dar au continuat să trăiască într-o lume schimbată, pentru a păstra măcar acele trăsături care le erau caracteristice, inerente structurii lor ... precum: cinstea, principialitatea, respectarea cuvîntului dat, noblețea, onoarea, curajul, dreptatea, stăpînirea de sine...”.Pentru cititorul actual, e interesantă si clarviziunea ei asupra aristocratiei naturii (“prin aristocratismul ei, este mai presus de orice societate”) precum si avertismentul asupra distrugerii ei ireversibile (“Omenirea era săracă și se hrănea muncind, fără să distrugă bogățiile naturii, stînd la porțile ei cu modestie și fără să se gîndească încă la jaf.”, “să te oprești pentru a lăsa natura să se odihnească, să-și linga rănile, să se regenereze...”).