What do you think?
Rate this book
De apotheker van Auschwitz
De apotheker van Auschwitz is een van de meest authentieke, precieze en schokkende boeken die er ooit over de Holocaust zijn geschreven. Het is een zeer realistisch portret van het concentratiekamp Auschwitz, vooral van de doodsfabriek Birkenau, waar een Roemeense apotheker, dr. Victor Capesius, assistent van Mengele, een belangrijke rol speelde bij de selectie en vergassing.
Hoewel hij naar eigen zeggen persoonlijk niets tegen joden had, stuurde hij velen van hen, onder wie een groot aantal bekenden uit zijn geboortestreek, koelbloedig de gaskamer in en verrijkte zich met hun bezittingen. Na de oorlog ontsnapte hij aan een doodsvonnis en hervatte hij zijn civiele bestaan. Dieter Schlesak, afkomstig uit dezelfde stad als Capesius, deed tientallen jaren research en sprak vele getuigen.
In deze documentaireroman, die tot in detail is gebaseerd op historische bronnen, reconstrueert hij de carrière van de apotheker voor, in en na Auschwitz-Birkenau. De apotheker van Auschwitz is vertaald en van een nawoord voorzien door Jacq Vogelaar, auteur van Over kampliteratuur (2006).
Hoewel hij naar eigen zeggen persoonlijk niets tegen joden had, stuurde hij velen van hen, onder wie een groot aantal bekenden uit zijn geboortestreek, koelbloedig de gaskamer in en verrijkte zich met hun bezittingen. Na de oorlog ontsnapte hij aan een doodsvonnis en hervatte hij zijn civiele bestaan. Dieter Schlesak, afkomstig uit dezelfde stad als Capesius, deed tientallen jaren research en sprak vele getuigen.
In deze documentaireroman, die tot in detail is gebaseerd op historische bronnen, reconstrueert hij de carrière van de apotheker voor, in en na Auschwitz-Birkenau. De apotheker van Auschwitz is vertaald en van een nawoord voorzien door Jacq Vogelaar, auteur van Over kampliteratuur (2006).
348 pages, Paperback
First published January 1, 2006
66 people are currently reading
1126 people want to read
About the author
Dieter Schlesak
32 books6 followersDieter Schlesak is a German-Romanian poet, novelist, and essayist. He is the author of The Druggist of Auschwitz and is a member of the German PEN Center and the PEN Centre of German-Speaking Writers Abroad, and has received scholarships and awards from numerous organizations, including the Schiller Foundation and the University of Bucharest. Schlesak was born in Transylvania in 1934 and has lived in Italy and Germany since 1973.
http://us.macmillan.com/author/dieter...
http://us.macmillan.com/author/dieter...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 117 reviews
December 29, 2019
It's one of the things I love most about the kindle (or e-books in general, I suppose). I heard this reviewed on NPR, then went home, bought it, and read it over the weekend.
I have read a lot of fiction and nonfiction about the Holocaust and its aftermath; I find this book indescribable. As I suppose it should be, given its subject. It feels strange to give it five stars. Reading it was a disturbing and horrifying and powerful experience. I think that perhaps what made it so horrifying was its close look at the humanity of the inhumane killers. This book showed how very ordinary they were, after all. Boring, really. People doing their jobs.
I think--the book just doesn't feel mediated. It feels like the author is removing himself, so that the reader can hear directly from persecuted and perpetrator. Not true, of course; this is a "documentary novel," so more than part fiction. But it has the immediacy of memoir.
I wish this kindle book were lendable so I could encourage one more person to read it.
Update 2019: I didn't like this nearly as much when re-reading. Re-read date is a guess.
I have read a lot of fiction and nonfiction about the Holocaust and its aftermath; I find this book indescribable. As I suppose it should be, given its subject. It feels strange to give it five stars. Reading it was a disturbing and horrifying and powerful experience. I think that perhaps what made it so horrifying was its close look at the humanity of the inhumane killers. This book showed how very ordinary they were, after all. Boring, really. People doing their jobs.
I think--the book just doesn't feel mediated. It feels like the author is removing himself, so that the reader can hear directly from persecuted and perpetrator. Not true, of course; this is a "documentary novel," so more than part fiction. But it has the immediacy of memoir.
I wish this kindle book were lendable so I could encourage one more person to read it.
Update 2019: I didn't like this nearly as much when re-reading. Re-read date is a guess.
March 27, 2012
I'm not sure how to rate this. Do I rate it based on how much I learned, or by how much I was disgusted or disturbed? I think that any historical account will have a disturbing factor, a tenable acceptance of things we have not lived, because we haven't experienced them with all of our senses. There is no way to fully experience the smell of fear, or the sight of desperate people through words on a page.
Today, as we become fully sanitized to the "torture porn" landscape, we can ignore even the sight of people in fear, and ignore their shame, sounds of screams and shock; the value of human beings.
Perhaps this goes a long way to explain the psychology of doctors working under the banner of Nazi authority during the war. How long does it take to distance yourself completely from another human being? How long before the us vs. them mentality defines your actions on a moral level?
Fascinating and disturbing though this was, I find it interesting that no one draws more significant paralells between the actions of wartime Nazis, and things that had already been perpetuated by the United States government. Eugenics and sterlization programs florished in the United States before and after WWII, under the careful direction of doctors working towards many of the same goals as the Nazis. Human experimentation was nothing new, and had been carefully fostered on unsuspecting prisoners in our own prison systems. In fact, many Nazi doctors drew on this information for their own testimony during the Nuremberg Trials.
A fascinating read, and a good addition to anyone's Holocaust/War History library.
Today, as we become fully sanitized to the "torture porn" landscape, we can ignore even the sight of people in fear, and ignore their shame, sounds of screams and shock; the value of human beings.
Perhaps this goes a long way to explain the psychology of doctors working under the banner of Nazi authority during the war. How long does it take to distance yourself completely from another human being? How long before the us vs. them mentality defines your actions on a moral level?
Fascinating and disturbing though this was, I find it interesting that no one draws more significant paralells between the actions of wartime Nazis, and things that had already been perpetuated by the United States government. Eugenics and sterlization programs florished in the United States before and after WWII, under the careful direction of doctors working towards many of the same goals as the Nazis. Human experimentation was nothing new, and had been carefully fostered on unsuspecting prisoners in our own prison systems. In fact, many Nazi doctors drew on this information for their own testimony during the Nuremberg Trials.
A fascinating read, and a good addition to anyone's Holocaust/War History library.
August 6, 2021
Di sicuro non è una delle prime letture sull’Olocausto che consiglierei a chi si avvicina per le prime volte a questo tema o lo vuole approfondire, ma d’altro canto non lo boccerei come altre recensioni lette in rete hanno fatto.
Il limite di questo romanzo di Dieter Schlesak è unicamente nella forma, poiché è costituito da una serie di deposizioni, lettere e interventi avvenuti, in un processo negli anni 1960, a carico di Victor Capesius, onesto farmacista di una cittadina rumena, poi divenuto uno dei tanti boia di Auschwitz, dove ha inviato tanti suoi ex conoscenti e vicini di casa alla camera a gas…una forma che, a scapito del tema trattato, rischia, alla lunga, di rendere la lettura pesante e ripetitiva. Tuttavia, per chi su questi tema ha già letto molto, il libro si rivela una miniera di dettagli e informazioni, arricchite da testimonianze dirette appunto, che fanno forse passare la forma in secondo piano accrescendo il gradimento nei confronti della lettura, ed è stato il mio caso.
Victor Capesius, di fronte a ciò che ha compiuto e per cui viene processato, ne esce come l’ennesima rappresentazione della banalità del male, contraddittorio, pusillanime, insulso. Una pallida figura, carnefice e vittima del sistema che l’ha inghiottito e al quale non si è opposto, esattamente come tanti altri. Di lui, nella memoria del lettore, non resta nulla, tranne il senso di soffocamento (e perenne incredulità, nonostante le tante letture già affrontate sullo stesso argomento!) per le azioni vigliacche e criminose di cui si è macchiato le mani.
Disturbante e dettagliato, da affrontare dopo altre letture sullo stesso tema.
Il limite di questo romanzo di Dieter Schlesak è unicamente nella forma, poiché è costituito da una serie di deposizioni, lettere e interventi avvenuti, in un processo negli anni 1960, a carico di Victor Capesius, onesto farmacista di una cittadina rumena, poi divenuto uno dei tanti boia di Auschwitz, dove ha inviato tanti suoi ex conoscenti e vicini di casa alla camera a gas…una forma che, a scapito del tema trattato, rischia, alla lunga, di rendere la lettura pesante e ripetitiva. Tuttavia, per chi su questi tema ha già letto molto, il libro si rivela una miniera di dettagli e informazioni, arricchite da testimonianze dirette appunto, che fanno forse passare la forma in secondo piano accrescendo il gradimento nei confronti della lettura, ed è stato il mio caso.
Victor Capesius, di fronte a ciò che ha compiuto e per cui viene processato, ne esce come l’ennesima rappresentazione della banalità del male, contraddittorio, pusillanime, insulso. Una pallida figura, carnefice e vittima del sistema che l’ha inghiottito e al quale non si è opposto, esattamente come tanti altri. Di lui, nella memoria del lettore, non resta nulla, tranne il senso di soffocamento (e perenne incredulità, nonostante le tante letture già affrontate sullo stesso argomento!) per le azioni vigliacche e criminose di cui si è macchiato le mani.
Disturbante e dettagliato, da affrontare dopo altre letture sullo stesso tema.
December 3, 2018
Așa cum bine spunea Martha Anne Toll în recenzia cărții lui Dieter Schlesak, Capesius, farmacistul de la Auschwitz, publicată în Washington Independent în 2011, a vorbi despre valoarea literară a unei opere în mare parte documentare și cu un asemenea subiect, pare aproape o impietate.
Problema care apare, totuși, foarte bine subliniată de Michael Hoffman în recenzia sa din același an apărută în New York Times sub titlul The Death Camp Pharmacist ține de modul oarecum nefericit în care autorul alege să amestece ficțiunea și realitatea. În ciuda faptului că cititorul este prevenit încă de la început de acest amestec (subtitlul operei fiind „roman document”), el va întîmpina nu o dată dificultăți atît în identificarea rolului vocii auctoriale cît și în urmărirea coerenței textuale.
Pe de o parte, vocea principală a narațiunii este încredințată unui erou imaginar, Adam Salmen, „ultimul evreu din Schässburg” (azi, Sighișoara), revenit de la Auschwitz, unde fusese trimis în 1944 și unde a fost triat chiar de farmacistul orașului, devenit ofițer SS, Doktor Viktor Capesius. Intenția autorului pare destul de clară: Adam e o voce colectivă, simbol al supraviețuitorului evreu, ros de boli, vini și amintiri dureroase:
...capul lui a ajuns să semene cu un craniu, cu ochii negri afundați în orbite. Inima îi e bolnavă, oasele zdrobite nu s-au vindecat cum trebuie, a rămas cu dureri de oase de la iernile înghețate din lagăr— cu temperaturi de până la minus 37 de grade Celsius— îl chinuie reumatismul și pneumotoraxul, mai are un singur plămân, celălalt e distrus de tuberculoză, dar trăiește, nu e mort ca toți prietenii lui, ca soția și copiii, ca părinții săi.”
Pe de altă parte, vocea auctorială, cea care a creat și portretul de mai sus, vine cu propria ei istorie și propriile ei mărturii, din afară, nu din interior – eul narativ aparținînd unui sas din a cărui familie au făcut parte și soldați SS, spre marea lui tristețe. Eforturile sale de a reconstitui adevărul, din povești de familie, din amintiri despre unchiul său Roland, atît de iubit de el în copilărie și din interviuri cu Capesius, care fusese și el un obișnuit al casei lor, ar izvorî așadar dintr-un sentiment de vină personală și colectivă, fiind într-un fel un act de penitență în numele nu numai al familiei ci al tuturor sașilor transilvăneni care au permis ca aceste grozăvii să se întîmple.
Din păcate, intențiile onorabile se traduc într-o poveste adesea dezlînată și repetitivă, în care voci reale și inventate se suprapun în devălmășie. Nu aș merge totuși pînă acolo încît să-l acuz, ca Michael Hoffmann în articolul citat mai devreme, de „exercițiu în distrugerea materialului”, chiar dacă recunosc că, atunci cînd am citit relatarea procesului lui Capesius am trăit același sentiment fulgurant de îndoială cu privire la vina farmacistului, din cauza incapacității autorului de a reda veridic scena.
În ciuda acestor obiecții, cartea nu este mai puțin cutremurătoare, iar pentru cititorul român edificatoare pentru o viziune de ansamblu a „chestiunii evreiești” în România: chiar dacă din 1940, în urma „Diktatului” de la Viena, Transilvania nu a mai fost a României pînă la terminarea războiului, asta nu înseamnă că mentalitățile și prejudecățile s-au format abia de atunci încolo. Pentru mine cel puțin, această lectură nu face decît să adauge alte detalii (deși recunosc, cu destule spatii albe, dat fiind că se concentrează mai mult asupra vieții în lagăr) la imaginea acelei Românii antisemite pe care o descoperisem deja în Jurnalul lui Mihail Sebastian și în America de după pogrom a lui Cătălin Mihuleac.
Se estimează că 270 000 de evrei români si-au pierdut viața atunci, dintre care 140 000 de mîna statului român. În Ardeal, până în 19 martie 1944, ofițerii superiori maghiari (chiar și Horthy!) îi protejau oarecum pe cei 795 000 de evrei din Ungaria și Transilvania, preferînd să-i trimită mai degrabă în armată sau în cîmpuri de muncă locale decît în lagărele naziste. Dar Hitler și-a pierdut încrederea în Horthy, care începuse să ducă tratative cu aliații, și trupele germane au intrat în Ungaria, iar Eichmann a hotărât ca toți evreii din Ungaria să fie exterminați într-o „acțiune fulger”.
Deportările au început imediat, sub privirile impasibile ale „arienilor” locali. Mai mult decît atît, autorul își amintește despre entuziasmul cu care era privit Hitler mai ales de către populația de etnie germană.
În Transilvania anului 1944 se spunea: fiecare mamă germană îi trimite un copil Führerului. Celebră a rămas întrebarea unei țărănci: „Vine domnu' Führer la noi, sau trăbă să merem noi la domnu' Führer?”
M-a impresionat și îndurerat să aflu că și evreii au contribuit la propria tragedie, mai ales prin conducătorii lor, în special prin acele „consilii evreiești” care au dat, din păcate, o mînă voluntară de ajutor la genocid. Nu știusem că în Berlin, poliția evreiască și numai ea a fost aceea care i-a arestat pe evrei, și nici că, pe plan local, „consiliul evreiesc” era cel care reunise autoritățile evreiești în care-si puneau speranțele evreii de rînd, fără să știe că aceștia erau preocupați în primul rînd de protejarea propriilor privilegii. Trăiau în huzur, creaseră o întreagă „rețea de tehnici de dat din coate, protecție și corupție”, iar ca să te salvezi fugind de pildă în România, trebuia să plătești bani grei. Sfaturile proaste și deloc dezinteresate ale Consiliului Evreiesc din Transilvania (ca din întreaga Europă, de altfel), care îi încurajau pe evrei să se lase deportați, că n-ar fi vorba decît despre o simplă „mutare”, îl fac responsabil de moartea a jumătate dintre victime.
Si ca o ultimă dovadă că nepăsarea, cruzimea și egoismul sînt amprenta noastră genetică, manifestîndu-se indiferent de circumstanțe, la întoarcerea din lagăr, evreii care au îndrăznit să supraviețuiască s-au trezit pe străzile Europei nu numai fără familie ci și fără case, care fuseseră deja ocupate de alții cărora nici prin gînd nu le trecea să le restituie:
Dacă cineva își cerea vițelul sau un petic de pământ, ca să muncească cinstit și, cu inima zdrobită, să-și câștige bucățica lui de pâine, atunci patrioții noștri își ieșeau din fire: „La ce te-ai mai întors? V-ați întors mai mulți decât ați plecat!” Și așa mai departe. Nu-i de mirare că atât de mulți evrei și-au părăsit țara; o țară din care au fost dați afară în șuturi, iar puținii care au supraviețuit s-au confruntat cu ura și scârba locuitorilor!
Nu pot nega că romanul document al lui Dieter Schlesak nu e o reușită artistică în totalitatea lui, dar ar merita citit pentru mărturiile istorice cutremurătoare (și nu totdeauna cunoscute) pe care le conține. Una dintre ele, vocea mică și resemnată a supraviețuitoarei Baila din final, rămîne dureros în memorie multă vreme după ce ai închis cartea :
„...Îi un dor, care tăt nu vre să tacă. Îl am aci, în peptu' meu, aci înăuntru îi doru' mare, că-mi tăt vine a plânje, da' nu pot, numa' să trăiesc pot... Și-mi rămâne numa' să aștept moartea... Amu n-am ajuns la camera de gazare, așa o vrut Dumnezău drăguțu': să supraviețuiesc, să mă întorn— da' la ce bun? Aci n-or mai fost evrei în anul '46, chezarul nostru s-o curățat, nu mai e nimic din ce-om avut. și pruncii mei — fata și feciorul— nu i-am mai văzut și nimeni nu-mi poate zâce un' s-or dus, unde or crepat, micuții de ei, ultima dată or strâgat după mama lor, iar mama n-o fo' acolo, o fo' în altă parte, vai, vai. Și când om ajuns acasă... O fo' așa și așa. Da' noi eram sfârșâți. Om trăit ca mașinile: tăt merjea mecanic, așa, ca de la sine, n-om mai sâmțât nimnica, căci eram sfârșâți și asta nu se mai poate repara niciodată! La ce-i bun să te plângi? Doru' ista-i până la moarte... Da, în germană se zice durere, și eu zic mereu dor... Cum vine câte o sărbătoare, apare și doru' ăsta mare; da, nu trece, că nu-i nici un om acolo din oamenii mei. Atunci ședem în cameră și ne gândim cum o fo atunci și cum îi azi.”
Problema care apare, totuși, foarte bine subliniată de Michael Hoffman în recenzia sa din același an apărută în New York Times sub titlul The Death Camp Pharmacist ține de modul oarecum nefericit în care autorul alege să amestece ficțiunea și realitatea. În ciuda faptului că cititorul este prevenit încă de la început de acest amestec (subtitlul operei fiind „roman document”), el va întîmpina nu o dată dificultăți atît în identificarea rolului vocii auctoriale cît și în urmărirea coerenței textuale.
Pe de o parte, vocea principală a narațiunii este încredințată unui erou imaginar, Adam Salmen, „ultimul evreu din Schässburg” (azi, Sighișoara), revenit de la Auschwitz, unde fusese trimis în 1944 și unde a fost triat chiar de farmacistul orașului, devenit ofițer SS, Doktor Viktor Capesius. Intenția autorului pare destul de clară: Adam e o voce colectivă, simbol al supraviețuitorului evreu, ros de boli, vini și amintiri dureroase:
...capul lui a ajuns să semene cu un craniu, cu ochii negri afundați în orbite. Inima îi e bolnavă, oasele zdrobite nu s-au vindecat cum trebuie, a rămas cu dureri de oase de la iernile înghețate din lagăr— cu temperaturi de până la minus 37 de grade Celsius— îl chinuie reumatismul și pneumotoraxul, mai are un singur plămân, celălalt e distrus de tuberculoză, dar trăiește, nu e mort ca toți prietenii lui, ca soția și copiii, ca părinții săi.”
Pe de altă parte, vocea auctorială, cea care a creat și portretul de mai sus, vine cu propria ei istorie și propriile ei mărturii, din afară, nu din interior – eul narativ aparținînd unui sas din a cărui familie au făcut parte și soldați SS, spre marea lui tristețe. Eforturile sale de a reconstitui adevărul, din povești de familie, din amintiri despre unchiul său Roland, atît de iubit de el în copilărie și din interviuri cu Capesius, care fusese și el un obișnuit al casei lor, ar izvorî așadar dintr-un sentiment de vină personală și colectivă, fiind într-un fel un act de penitență în numele nu numai al familiei ci al tuturor sașilor transilvăneni care au permis ca aceste grozăvii să se întîmple.
Din păcate, intențiile onorabile se traduc într-o poveste adesea dezlînată și repetitivă, în care voci reale și inventate se suprapun în devălmășie. Nu aș merge totuși pînă acolo încît să-l acuz, ca Michael Hoffmann în articolul citat mai devreme, de „exercițiu în distrugerea materialului”, chiar dacă recunosc că, atunci cînd am citit relatarea procesului lui Capesius am trăit același sentiment fulgurant de îndoială cu privire la vina farmacistului, din cauza incapacității autorului de a reda veridic scena.
În ciuda acestor obiecții, cartea nu este mai puțin cutremurătoare, iar pentru cititorul român edificatoare pentru o viziune de ansamblu a „chestiunii evreiești” în România: chiar dacă din 1940, în urma „Diktatului” de la Viena, Transilvania nu a mai fost a României pînă la terminarea războiului, asta nu înseamnă că mentalitățile și prejudecățile s-au format abia de atunci încolo. Pentru mine cel puțin, această lectură nu face decît să adauge alte detalii (deși recunosc, cu destule spatii albe, dat fiind că se concentrează mai mult asupra vieții în lagăr) la imaginea acelei Românii antisemite pe care o descoperisem deja în Jurnalul lui Mihail Sebastian și în America de după pogrom a lui Cătălin Mihuleac.
Se estimează că 270 000 de evrei români si-au pierdut viața atunci, dintre care 140 000 de mîna statului român. În Ardeal, până în 19 martie 1944, ofițerii superiori maghiari (chiar și Horthy!) îi protejau oarecum pe cei 795 000 de evrei din Ungaria și Transilvania, preferînd să-i trimită mai degrabă în armată sau în cîmpuri de muncă locale decît în lagărele naziste. Dar Hitler și-a pierdut încrederea în Horthy, care începuse să ducă tratative cu aliații, și trupele germane au intrat în Ungaria, iar Eichmann a hotărât ca toți evreii din Ungaria să fie exterminați într-o „acțiune fulger”.
Deportările au început imediat, sub privirile impasibile ale „arienilor” locali. Mai mult decît atît, autorul își amintește despre entuziasmul cu care era privit Hitler mai ales de către populația de etnie germană.
În Transilvania anului 1944 se spunea: fiecare mamă germană îi trimite un copil Führerului. Celebră a rămas întrebarea unei țărănci: „Vine domnu' Führer la noi, sau trăbă să merem noi la domnu' Führer?”
M-a impresionat și îndurerat să aflu că și evreii au contribuit la propria tragedie, mai ales prin conducătorii lor, în special prin acele „consilii evreiești” care au dat, din păcate, o mînă voluntară de ajutor la genocid. Nu știusem că în Berlin, poliția evreiască și numai ea a fost aceea care i-a arestat pe evrei, și nici că, pe plan local, „consiliul evreiesc” era cel care reunise autoritățile evreiești în care-si puneau speranțele evreii de rînd, fără să știe că aceștia erau preocupați în primul rînd de protejarea propriilor privilegii. Trăiau în huzur, creaseră o întreagă „rețea de tehnici de dat din coate, protecție și corupție”, iar ca să te salvezi fugind de pildă în România, trebuia să plătești bani grei. Sfaturile proaste și deloc dezinteresate ale Consiliului Evreiesc din Transilvania (ca din întreaga Europă, de altfel), care îi încurajau pe evrei să se lase deportați, că n-ar fi vorba decît despre o simplă „mutare”, îl fac responsabil de moartea a jumătate dintre victime.
Si ca o ultimă dovadă că nepăsarea, cruzimea și egoismul sînt amprenta noastră genetică, manifestîndu-se indiferent de circumstanțe, la întoarcerea din lagăr, evreii care au îndrăznit să supraviețuiască s-au trezit pe străzile Europei nu numai fără familie ci și fără case, care fuseseră deja ocupate de alții cărora nici prin gînd nu le trecea să le restituie:
Dacă cineva își cerea vițelul sau un petic de pământ, ca să muncească cinstit și, cu inima zdrobită, să-și câștige bucățica lui de pâine, atunci patrioții noștri își ieșeau din fire: „La ce te-ai mai întors? V-ați întors mai mulți decât ați plecat!” Și așa mai departe. Nu-i de mirare că atât de mulți evrei și-au părăsit țara; o țară din care au fost dați afară în șuturi, iar puținii care au supraviețuit s-au confruntat cu ura și scârba locuitorilor!
Nu pot nega că romanul document al lui Dieter Schlesak nu e o reușită artistică în totalitatea lui, dar ar merita citit pentru mărturiile istorice cutremurătoare (și nu totdeauna cunoscute) pe care le conține. Una dintre ele, vocea mică și resemnată a supraviețuitoarei Baila din final, rămîne dureros în memorie multă vreme după ce ai închis cartea :
„...Îi un dor, care tăt nu vre să tacă. Îl am aci, în peptu' meu, aci înăuntru îi doru' mare, că-mi tăt vine a plânje, da' nu pot, numa' să trăiesc pot... Și-mi rămâne numa' să aștept moartea... Amu n-am ajuns la camera de gazare, așa o vrut Dumnezău drăguțu': să supraviețuiesc, să mă întorn— da' la ce bun? Aci n-or mai fost evrei în anul '46, chezarul nostru s-o curățat, nu mai e nimic din ce-om avut. și pruncii mei — fata și feciorul— nu i-am mai văzut și nimeni nu-mi poate zâce un' s-or dus, unde or crepat, micuții de ei, ultima dată or strâgat după mama lor, iar mama n-o fo' acolo, o fo' în altă parte, vai, vai. Și când om ajuns acasă... O fo' așa și așa. Da' noi eram sfârșâți. Om trăit ca mașinile: tăt merjea mecanic, așa, ca de la sine, n-om mai sâmțât nimnica, căci eram sfârșâți și asta nu se mai poate repara niciodată! La ce-i bun să te plângi? Doru' ista-i până la moarte... Da, în germană se zice durere, și eu zic mereu dor... Cum vine câte o sărbătoare, apare și doru' ăsta mare; da, nu trece, că nu-i nici un om acolo din oamenii mei. Atunci ședem în cameră și ne gândim cum o fo atunci și cum îi azi.”
January 27, 2025
Non voglio soffermarmi subito sull'argomento, ma più sulla maniera in cui questo libro è stato scritto.
È molto caotico e per aiutare i futuri lettori:
Questo libro non è un romanzo. Non è nemmeno un rigoroso documento storico.
È il figlio di entrambi. Non è un libro di storia, ma non è nemmeno fiction e basta.
Il libro è un enorme rabberciamento di testimonianze, poesie, atti giuridici, annotazioni, interviste e archivi nazisti etc etc. sui più svariati argomenti che concernono le deportazioni e i campi di sterminio. La divisione in capitoli aiuta ad orientarsi fra gli argomenti, ma la coralità delle fonti spesso confonde. Passiamo da testimonianza in testimonianza da fonte a fonte.
Il vero grosso problema di questo libro, da qui il caos, sta nella attestazione di queste fonti. Non c'è uno sforzo di differenziare, perlomeno in questa edizione italiana, la differenza fra ROMANZO e DOCUMENTO STORICO che convivono nel testo.
Le parti romanzate attestate ad Adam (personaggio fittizio che rappresenta il popolo giudaico e partecipa come narratore, testimone, persona-non-esterna-ai-fatti) vengono alternate a veri scritti/atti processuali/testimonianze, rendendo impossibile discernere fra realtà storica e romanzo storico verosimile. Quando sto leggendo fiction, per quanto realistica, e quando sto leggendo un documento storico?
Direte: basta stare attenti a quando parla Adam! No! L'autore decide di modificare alcune testimonianze per rendere "veritiera l'esistenza di Adam" mettendolo in bocca a veri personaggi. Che tutte le testimonianze di Adam siano testimonianze dei prigionieri anonimi, che prendono insieme il nome del loro progenitore? (Ma anche qui: Perché allora attribuire in un dialogo ad Adam una citazione di PRIMO LEVI, che ad onore del vero viene attestata correttamente nel testo dall'autore, e attribuendo erroneamente così la testimonianza ad Adam???)
Cosa ne esce fuori dunque? Un libro zeppo di documenti storici pieno di testimonianze, sia di perseguitati che persecutori, tinto ogni tanto dalla prosa, verosimile per carità, dell'autore che "tappa i buchi" della narrazione.
Il libro avrebbe giovato da una vera cornice se fosse stato un romanzo o da un miglior apparato di attestazioni se fosse stato un documento storico. Così non è né carne né pesce.
Detto questo il lavoro di raccolta e studio è immenso. Schlesak parte dalla sua cittadina nella Transilvania e intervista/ricerca sui suoi concittadini che hanno sia partecipato come vittime ma anche di quelli che ne furono i carnefici. (Capesius il farmacista e anche Roland il cugino di sua madre). Non fermandosi qui raccoglie, ricerca e studia tantissime altre fonti all'infuori dei suoi connazionali Rumeni. Unico motivo per cui non mi sento di bocciare questo libro:
La raccolta delle fonti e le interviste effettuate sono di un enorme valore storico, essendo molte, mi sento di dire, uniche nel loro genere. La prosa e la lirica dell'autore sono anche piacevoli; ma egli avrebbe dovuto decidersi se voler essere storico o romanziere per questo libro!
Il libro è diviso in 9 capitoli e grossomodo il contenuto di questi rispecchia il suo titolo/argomento, con qualche eccezioni di testi che nulla hanno a che fare con l'argomento del capitolo ma va be'. Abbiamo quindi capitoli dedicati ai processi, alla farmacia, agli esperimenti genetici (quello dei gemelli neonati mi ha dato la strizza), alla ricerca scientifica, all'amore, al ruolo della lingua tedesca e della Chiesa, ai Muzelman, alla liberazione etc.
A mio parere una più chiara divisione microscopica avrebbe sicuramente giovato alla reperibilità delle fonti.
Ringrazio chiunque mi sappia attestare di chi sia la frase: "Amando voglio appartenerti, vieni da me questa notte?" [Sicnel testo] (p. 308)
Se sia davvero del Dottor Schumann, una citazione poetica o uno scritto originale dell'autore, sinceramente non so dirlo poiché io non so più chi abbia detto cosa in questo libro.
È molto caotico e per aiutare i futuri lettori:
Questo libro non è un romanzo. Non è nemmeno un rigoroso documento storico.
È il figlio di entrambi. Non è un libro di storia, ma non è nemmeno fiction e basta.
Il libro è un enorme rabberciamento di testimonianze, poesie, atti giuridici, annotazioni, interviste e archivi nazisti etc etc. sui più svariati argomenti che concernono le deportazioni e i campi di sterminio. La divisione in capitoli aiuta ad orientarsi fra gli argomenti, ma la coralità delle fonti spesso confonde. Passiamo da testimonianza in testimonianza da fonte a fonte.
Il vero grosso problema di questo libro, da qui il caos, sta nella attestazione di queste fonti. Non c'è uno sforzo di differenziare, perlomeno in questa edizione italiana, la differenza fra ROMANZO e DOCUMENTO STORICO che convivono nel testo.
Le parti romanzate attestate ad Adam (personaggio fittizio che rappresenta il popolo giudaico e partecipa come narratore, testimone, persona-non-esterna-ai-fatti) vengono alternate a veri scritti/atti processuali/testimonianze, rendendo impossibile discernere fra realtà storica e romanzo storico verosimile. Quando sto leggendo fiction, per quanto realistica, e quando sto leggendo un documento storico?
Direte: basta stare attenti a quando parla Adam! No! L'autore decide di modificare alcune testimonianze per rendere "veritiera l'esistenza di Adam" mettendolo in bocca a veri personaggi. Che tutte le testimonianze di Adam siano testimonianze dei prigionieri anonimi, che prendono insieme il nome del loro progenitore? (Ma anche qui: Perché allora attribuire in un dialogo ad Adam una citazione di PRIMO LEVI, che ad onore del vero viene attestata correttamente nel testo dall'autore, e attribuendo erroneamente così la testimonianza ad Adam???)
Cosa ne esce fuori dunque? Un libro zeppo di documenti storici pieno di testimonianze, sia di perseguitati che persecutori, tinto ogni tanto dalla prosa, verosimile per carità, dell'autore che "tappa i buchi" della narrazione.
Il libro avrebbe giovato da una vera cornice se fosse stato un romanzo o da un miglior apparato di attestazioni se fosse stato un documento storico. Così non è né carne né pesce.
Detto questo il lavoro di raccolta e studio è immenso. Schlesak parte dalla sua cittadina nella Transilvania e intervista/ricerca sui suoi concittadini che hanno sia partecipato come vittime ma anche di quelli che ne furono i carnefici. (Capesius il farmacista e anche Roland il cugino di sua madre). Non fermandosi qui raccoglie, ricerca e studia tantissime altre fonti all'infuori dei suoi connazionali Rumeni. Unico motivo per cui non mi sento di bocciare questo libro:
La raccolta delle fonti e le interviste effettuate sono di un enorme valore storico, essendo molte, mi sento di dire, uniche nel loro genere. La prosa e la lirica dell'autore sono anche piacevoli; ma egli avrebbe dovuto decidersi se voler essere storico o romanziere per questo libro!
Il libro è diviso in 9 capitoli e grossomodo il contenuto di questi rispecchia il suo titolo/argomento, con qualche eccezioni di testi che nulla hanno a che fare con l'argomento del capitolo ma va be'. Abbiamo quindi capitoli dedicati ai processi, alla farmacia, agli esperimenti genetici (quello dei gemelli neonati mi ha dato la strizza), alla ricerca scientifica, all'amore, al ruolo della lingua tedesca e della Chiesa, ai Muzelman, alla liberazione etc.
A mio parere una più chiara divisione microscopica avrebbe sicuramente giovato alla reperibilità delle fonti.
Ringrazio chiunque mi sappia attestare di chi sia la frase: "Amando voglio appartenerti, vieni da me questa notte?" [Sicnel testo] (p. 308)
Se sia davvero del Dottor Schumann, una citazione poetica o uno scritto originale dell'autore, sinceramente non so dirlo poiché io non so più chi abbia detto cosa in questo libro.
December 20, 2011
"The Druggist of Auschwitz" is the true story of Dr. Victor Capesius who was in charge of the pharmacy in Auschwitz told through the eyes of eye witnesses and prisoners at the camp using actual trial records and testimonies. The books covers a wide spectrum of topics dealing with life in the camp including selections, the gassing and shooting of victims, experimentation, musselmen, the camp brothel, and resistance. The testimonies of the eye witnesses at the trial are absouletly horrifying, heartbreaking, and very detailed. The more you read, the more you try to grasp how such evil could have ever occurred in this modern day and age. This book is a glimpse at pure evil in human form. It was very difficult reading their stories. The cruelty of it all made me sick to my stomach and left me sobbing on various occasions. I highly recommend this book for those interested in learning more about life in the camp and for those that would like a much more real picture of the horror that was Auschwitz.
November 15, 2011
I read this because I'd heard it recommended on a TAL podcast or something similar. After reading it, I feel bad saying that a book about the Holocaust was boring, but this one kind of was. Half of it centered around the incrimination of Dr. C as a horrible person; although, personally I didn't need much more than the fact that he was present for the Nazis at Auschwitz to convince me. Still, I trudged through over 100 pages of trial notes and testimony, not all of which seemed entirely relevant. The book felt disjointed with so many different voices telling different stories at different points. Also, the fictional character of Adam didn't make sense to me--I don't like it when they fictionalize horrible events, I think it detracts from what actually happened. I just couldn't get much out of this book.
May 18, 2021
Veel geleerd over de gruwelijkheden van Auschwitz, maar ik vond het erg saai om te lezen.
April 30, 2014
I've just finished reading this book. To me it was a difficult experience. We all know what happened at World War II, but the descriptions in this book and some of the information shocked me and disgusted me. There were times I couldn't stop thinking about it and cry and ask myself if people who did all that were really human. But at the same time, I have learned so much reading it! All the information, the testimonies, the excerpts of documents and letters. It was somehow very enlightening.
June 26, 2011
It could have been said with less words, hard to follow, not worth your time, it is not a documentary novel, more fiction than fact
Read
May 23, 2011This devastating book is almost unbearable to read, but worth it! Here's my review.
http://www.washingtonindependentrevie...
If only The Druggist of Auschwitz were fiction. The book’s sole imaginary character, however, is the narrator, Adam Salmen. Said to be the “last Jew of Schässburg,” (now Sigişoara, Romania), Adam’s occasional commentary coils through ghastly fact.
The core of the book is Dieter Schlesak’s arrangement of witness testimony and historical research about the 1963-1965 Frankfurt Auschwitz trial, with Victor Capesius as one of the defendants. Capesius, the chief pharmacist at Auschwitz, is the “druggist” of the title. Through Capesius and his comrades, Schlesak documents the Nazis’ grotesque perversion of the Hippocratic Oath.
In our world, the words “pharmacist” and “druggist” connote therapy and healing. But in the hell that was Auschwitz, it was doctors and other health professionals, led by Joseph Mengele, who ensured the efficiency of the death machine. Nazi medical professionals stood on the ramp as the cattle cars rolled in bearing over a million Jews and 20,000 Gypsies from across Europe. They made the selections on who would live and who would die. Nazi dentists pulled the teeth with gold crowns out of the mouths of people on their way into the gas chamber. Nazi “medics” poured the canisters of Zyklon B into the sealed chambers of death. Nazi doctors injected chloroform into the hearts of adults and children, especially twins, to kill them for onsite medical experimentation.
As Schlesak painstakingly catalogues, any number of characteristics were immediate qualifications for “selection” to the gas chamber – scars and bodily imperfections, old age, youth, infancy, pregnancy, being female, sickness, broken limbs, and most important – the whim of the selector on duty. Within the small minority of prisoners allowed to live, Jewish medical professionals had a slight edge. If they had the foresight to speak up as they arrived, they might be chosen for jobs such as cleaning the gold from victims’ teeth. Or, in the case of Miklós Nyiszli, briefly profiled toward the end of the book, performing dissections on Dr. Mengele’s newly murdered patients.
The Druggist of Auschwitz is interspersed with photographs of witnesses, Capesius, and the death camp itself. The inclusion of photographs resonates with the work of another German writer straddling the line between fact and fiction – W. G. Sebald, whose Austerlitz reads like a memoir in which the author purports to unearth his long repressed experiences flowing from the British kinder transport. In contrast to Schlesak, however, Sebald creates a parallel world that is credible because of its attention to historical and psychological detail.
The Druggist of Auschwitz recounts unadorned truth. Here the devil is, in fact, in the details. In the strict punctuality of the elevator operators removing the newly gassed bodies (they were not always dead) for incineration, to make room for the next transport. In the daughter, designated to live, who joins her mother in the gas chamber so that her mother will not die alone. In the Red Cross trucks, carrying canisters of Zyklon B to the gas chamber. In the organized killings of hundreds against the “Black Wall,” where it was determined that the shooters would be less upset if the guns had silencers on them.
In portraying the leisure activities of the SS officers at Auschwitz, Schlesak quotes Roland Albert, his distant relative. “As a sideline I was a religion teacher, when my guard duty allowed. My wife taught music in the main school. … It was life like anywhere else. We planted a vegetable garden, kept bees, planted flowers, went hunting and fishing, there were afternoon coffee parties, birthdays, Christmas parties with Commandant H[ess].”
In detailing the meticulous record keeping, Schlesak shows the log listing each train and its number of victims, with Capesius’ annotations in the margins. He enumerates the cost of a canister of Zyklon B. Witnesses speak to the sorting of the possessions of all who entered the gates, whether or not they were gassed – clothing and shoes in one place, currency in another, gold and jewels somewhere else. A centerpiece of Capesius’ trial was the question of his significant postwar wealth. Capesius vigorously denied that his riches came from Auschwitz victims.
What is new here? Schlesak is certainly not the first to document this destruction of humanity. As Primo Levi wrote in Survival in Auschwitz, “Then for the first time we became aware that our language lacks words to express this offence, the demolition of a man. … Nothing belongs to us anymore; they have taken away our clothes, our shoes, even our hair; if we speak, they will not listen to us, and if they listen, they will not understand.” Nor is Schlesak the first to chronicle the complete disconnection between the perpetrators’ actions and their later disavowal of personal responsibility. There can be no colder account of this phenomenon than Hannah Arendt’s Eichmann in Jerusalem. What is new in The Druggist of Auschwitz is the use of Victor Capesius – an unknown figure to most readers – to remind us once again of man’s infinite capacity for evil. Schlesak does a masterful job of intermingling eyewitness testimony of Capesius’ role in the selection and killing process with Capesius’ revisionist account, partly obtained from interviews that Schlesak conducted himself.
Another innovation is the organization of the book itself. It seems beside the point to consider the literary merits of such horrifying material, but the title begs the question – Is this a novel? Schlesak constructs the book in nine parts, with some chapter headings reading like a history text: “The Auschwitz Dispensary,” “The German Obsession with Racial ‘Purity’ and the German Language as a Cure.” Carefully ordered historical material ensures that no group is spared from harsh examination. A German populace trained to obey authority enabled the scale and efficiency of the killing. But there are other human realities as well. What did it take to survive? Adam, the fictional narrator, is a “Sonderkommando” (German for “Special Unit”) – prisoners considered able bodied at selection who were given the job of removing bodies from the crematorium. These Jewish prisoners were intimately involved with the killing, although not themselves the killers. Adam’s terse remarks buttress the testimony of real life Sonderkommandos who speak about the relentlessness of the killing, and their role in the “clean up.” Using factual data, Schlesak exposes the role of Jewish councils in guaranteeing that the lists of Jews in their respective communities were accurate before turning over this information to the Nazis, enabling Jews to be rounded up with ease. On the flip side, he considers the madness of Hitler’s relatives as a factor in Hitler’s insane drive to disavow his past: he was not German (he was Austrian); he was not Aryan (he likely had Jewish ancestry); he was not light skinned or blond.
If a historian’s role is to document the past’s realities so that future generations can see the truth, then this is a historical work. If a fiction writer’s role is to expose the truths that motivate human activity, then this is a work of fiction. In the end, does the distinction matter? Schlesak has succeeded in organizing this confronting material in a way that compels us to read it. The power is in making the unbelievable believable.
It is difficult to understand how life goes on after Auschwitz. And yet it does. There are authors like Viktor Frankl and the recently deceased Arnošt Lustig who found a calling in identifying and recording the humanity within the horror. And then there are others, like Simon Wiesenthal, who made it a profession to hunt Nazis, but still took the time to explore the possibilities and limits of forgiveness in The Sunflower.
We cannot and should not forget. The Druggist of Auschwitz makes an important contribution toward that end, with John Hargrave’s translation communicating this raw material in a way that once again forces us to examine how ordinary people can descend to such terrifying depths.
Martha Toll is Executive Director of the Butler Family Fund, a nationwide philanthropy focused on ending homelessness and the death penalty. She writes novels and has been featured as a book commentator on NPR.
http://www.washingtonindependentrevie...
If only The Druggist of Auschwitz were fiction. The book’s sole imaginary character, however, is the narrator, Adam Salmen. Said to be the “last Jew of Schässburg,” (now Sigişoara, Romania), Adam’s occasional commentary coils through ghastly fact.
The core of the book is Dieter Schlesak’s arrangement of witness testimony and historical research about the 1963-1965 Frankfurt Auschwitz trial, with Victor Capesius as one of the defendants. Capesius, the chief pharmacist at Auschwitz, is the “druggist” of the title. Through Capesius and his comrades, Schlesak documents the Nazis’ grotesque perversion of the Hippocratic Oath.
In our world, the words “pharmacist” and “druggist” connote therapy and healing. But in the hell that was Auschwitz, it was doctors and other health professionals, led by Joseph Mengele, who ensured the efficiency of the death machine. Nazi medical professionals stood on the ramp as the cattle cars rolled in bearing over a million Jews and 20,000 Gypsies from across Europe. They made the selections on who would live and who would die. Nazi dentists pulled the teeth with gold crowns out of the mouths of people on their way into the gas chamber. Nazi “medics” poured the canisters of Zyklon B into the sealed chambers of death. Nazi doctors injected chloroform into the hearts of adults and children, especially twins, to kill them for onsite medical experimentation.
As Schlesak painstakingly catalogues, any number of characteristics were immediate qualifications for “selection” to the gas chamber – scars and bodily imperfections, old age, youth, infancy, pregnancy, being female, sickness, broken limbs, and most important – the whim of the selector on duty. Within the small minority of prisoners allowed to live, Jewish medical professionals had a slight edge. If they had the foresight to speak up as they arrived, they might be chosen for jobs such as cleaning the gold from victims’ teeth. Or, in the case of Miklós Nyiszli, briefly profiled toward the end of the book, performing dissections on Dr. Mengele’s newly murdered patients.
The Druggist of Auschwitz is interspersed with photographs of witnesses, Capesius, and the death camp itself. The inclusion of photographs resonates with the work of another German writer straddling the line between fact and fiction – W. G. Sebald, whose Austerlitz reads like a memoir in which the author purports to unearth his long repressed experiences flowing from the British kinder transport. In contrast to Schlesak, however, Sebald creates a parallel world that is credible because of its attention to historical and psychological detail.
The Druggist of Auschwitz recounts unadorned truth. Here the devil is, in fact, in the details. In the strict punctuality of the elevator operators removing the newly gassed bodies (they were not always dead) for incineration, to make room for the next transport. In the daughter, designated to live, who joins her mother in the gas chamber so that her mother will not die alone. In the Red Cross trucks, carrying canisters of Zyklon B to the gas chamber. In the organized killings of hundreds against the “Black Wall,” where it was determined that the shooters would be less upset if the guns had silencers on them.
In portraying the leisure activities of the SS officers at Auschwitz, Schlesak quotes Roland Albert, his distant relative. “As a sideline I was a religion teacher, when my guard duty allowed. My wife taught music in the main school. … It was life like anywhere else. We planted a vegetable garden, kept bees, planted flowers, went hunting and fishing, there were afternoon coffee parties, birthdays, Christmas parties with Commandant H[ess].”
In detailing the meticulous record keeping, Schlesak shows the log listing each train and its number of victims, with Capesius’ annotations in the margins. He enumerates the cost of a canister of Zyklon B. Witnesses speak to the sorting of the possessions of all who entered the gates, whether or not they were gassed – clothing and shoes in one place, currency in another, gold and jewels somewhere else. A centerpiece of Capesius’ trial was the question of his significant postwar wealth. Capesius vigorously denied that his riches came from Auschwitz victims.
What is new here? Schlesak is certainly not the first to document this destruction of humanity. As Primo Levi wrote in Survival in Auschwitz, “Then for the first time we became aware that our language lacks words to express this offence, the demolition of a man. … Nothing belongs to us anymore; they have taken away our clothes, our shoes, even our hair; if we speak, they will not listen to us, and if they listen, they will not understand.” Nor is Schlesak the first to chronicle the complete disconnection between the perpetrators’ actions and their later disavowal of personal responsibility. There can be no colder account of this phenomenon than Hannah Arendt’s Eichmann in Jerusalem. What is new in The Druggist of Auschwitz is the use of Victor Capesius – an unknown figure to most readers – to remind us once again of man’s infinite capacity for evil. Schlesak does a masterful job of intermingling eyewitness testimony of Capesius’ role in the selection and killing process with Capesius’ revisionist account, partly obtained from interviews that Schlesak conducted himself.
Another innovation is the organization of the book itself. It seems beside the point to consider the literary merits of such horrifying material, but the title begs the question – Is this a novel? Schlesak constructs the book in nine parts, with some chapter headings reading like a history text: “The Auschwitz Dispensary,” “The German Obsession with Racial ‘Purity’ and the German Language as a Cure.” Carefully ordered historical material ensures that no group is spared from harsh examination. A German populace trained to obey authority enabled the scale and efficiency of the killing. But there are other human realities as well. What did it take to survive? Adam, the fictional narrator, is a “Sonderkommando” (German for “Special Unit”) – prisoners considered able bodied at selection who were given the job of removing bodies from the crematorium. These Jewish prisoners were intimately involved with the killing, although not themselves the killers. Adam’s terse remarks buttress the testimony of real life Sonderkommandos who speak about the relentlessness of the killing, and their role in the “clean up.” Using factual data, Schlesak exposes the role of Jewish councils in guaranteeing that the lists of Jews in their respective communities were accurate before turning over this information to the Nazis, enabling Jews to be rounded up with ease. On the flip side, he considers the madness of Hitler’s relatives as a factor in Hitler’s insane drive to disavow his past: he was not German (he was Austrian); he was not Aryan (he likely had Jewish ancestry); he was not light skinned or blond.
If a historian’s role is to document the past’s realities so that future generations can see the truth, then this is a historical work. If a fiction writer’s role is to expose the truths that motivate human activity, then this is a work of fiction. In the end, does the distinction matter? Schlesak has succeeded in organizing this confronting material in a way that compels us to read it. The power is in making the unbelievable believable.
It is difficult to understand how life goes on after Auschwitz. And yet it does. There are authors like Viktor Frankl and the recently deceased Arnošt Lustig who found a calling in identifying and recording the humanity within the horror. And then there are others, like Simon Wiesenthal, who made it a profession to hunt Nazis, but still took the time to explore the possibilities and limits of forgiveness in The Sunflower.
We cannot and should not forget. The Druggist of Auschwitz makes an important contribution toward that end, with John Hargrave’s translation communicating this raw material in a way that once again forces us to examine how ordinary people can descend to such terrifying depths.
Martha Toll is Executive Director of the Butler Family Fund, a nationwide philanthropy focused on ending homelessness and the death penalty. She writes novels and has been featured as a book commentator on NPR.
July 26, 2025
Hoe geef je een rating aan een boek als dit? Horror op aarde, iets wat nooit vergeten mag worden.
June 19, 2018
I was viscerally affected by this novel/documentary. For those who don't know the extent of what happened at Auschwitz, this is one to read. For those who want to read a horrifically vivid portrayal of the perspectives of victim and perpetrator, this is one to read. For those who want to understand how long it takes to distance oneself from the plight of other human beings, this is one to read.
I struggled with giving this 5 stars, knowing that the review might insinuate that I "loved it." My feelings regarding this subject matter seem like they're irrelevant. What is there to love about this stain of modern history? Nothing; however, this is worth reading for reasons I will explicate upon further.
There are parallels between the actions of the SS and terrible programs that have been perpetuated by the United States government. Human experimentation is nothing new. Currently, babies are being ripped from the arms of their mothers, to be deported to concentration camp-like "holding areas" as I write this review. How U.S. history (and current events!) are not consistent with some of the content of this novel, please try to repudiate this comparison after you read it yourself.
I struggled with giving this 5 stars, knowing that the review might insinuate that I "loved it." My feelings regarding this subject matter seem like they're irrelevant. What is there to love about this stain of modern history? Nothing; however, this is worth reading for reasons I will explicate upon further.
There are parallels between the actions of the SS and terrible programs that have been perpetuated by the United States government. Human experimentation is nothing new. Currently, babies are being ripped from the arms of their mothers, to be deported to concentration camp-like "holding areas" as I write this review. How U.S. history (and current events!) are not consistent with some of the content of this novel, please try to repudiate this comparison after you read it yourself.
April 25, 2012
I have always had a deep yearning to learn anything I could about WWII since I found out my great Grandfather fought in it. When I found Elie Wiesel's infamous "Night" my senior year of high school, all literature pertaining to the Jewish experience during the war became a quiet fixation. Being a privileged child growing up in the Southeastern US, it was hard to fathom that such monstrosities happened and that my fellow human beings were a part of it all. Reading this book has opened up a new perspective for me since it contains the transcriptions from the Frankfurt trials. I enjoyed reading Schlesak's artful blending of the fictional storyline with Adam and the horrible reality of narratives from victims and SS alike. This book tries to help us understand the actions of humankind, and to comprehend the horrific justifications that we are capable of.
November 17, 2017
Un libro diverso dai soliti, non descrive la via del campo, descrive solo l'orrore, le testimonianze, i processi. A volte così crudo da far Rabbrividire il lettore. e Se , davvero, "Scripta manet", allora questo è uno dei libri più testimonianti dell'orrore nazista nei campi di concentramento. UN libro che tiene il lettore nell'angoscia, nel dolore e nell'odio più profondo per quel periodo storico. Mai dimenticare!
September 29, 2020
Clunky translation
August 14, 2017
De schrijver heeft processtukken gebruikt ter wille van het feitenmateriaal betreffende een aangeklaagde de apotheker Capesius. Zijn boek is een uitvergroting van dit geval door verklaringen en reacties van diverse betrokkenen. De Sondercommando Adam is een fictieve verteller in dit boek. Onbegrijpelijk dat dit soort figuren er met zo'n lichte straf afkwamen . Intrigerend om te zien dat de verdediging en de aangeklaagde alles probeerden recht te buigen wat krom was. De heer Capesius heeft zich ook verrijkt met de juwelen en gouden onderdelen van gebitten van de slachtoffers. Na de oorlog was hij in staat om een apotheek en schoonheidssalon hiervan te kopen. Capesius werkte in Auschwitz toen de jodentransporten uit Roemenië en Hongarije binnenkwamen. Hij was zelf een Roemeen en werd door verschillende slachtoffers herkend. Hij sprak ook vloeiend Hongaars en wist veel slachtoffers rustig te houden door ze in hun eigen taal dingen te beloven. Ze eindigden op een paar na allemaal in de gaskamers.
February 7, 2018
I find it interesting that there are so many negative reviews of this book due to the graphic nature, especially since the subject matter is clear in the title. Doesn't everyone know that what happened at Auschwitz was horrific, disgusting, and inhumane? I learned a great deal of new information about Auschwitz. I still am enraged that so many of the officers got away with murder, as did the druggist. His scheming to save his own life with money he stole from the now dead just sickens me.
I will say that this is a challenging read, as is many great books written about this time in history. I would've given this book 4 stars, but it took me about a third of the way through to get in the rhythm of reading the italicized vs standard. While the italicized is fictionalized, a lot of that is still true. I've already had many great impassioned talks with friends about this book. I've also purchased copies for others. Everyone who reads about the Holocaust should own this book.
I will say that this is a challenging read, as is many great books written about this time in history. I would've given this book 4 stars, but it took me about a third of the way through to get in the rhythm of reading the italicized vs standard. While the italicized is fictionalized, a lot of that is still true. I've already had many great impassioned talks with friends about this book. I've also purchased copies for others. Everyone who reads about the Holocaust should own this book.
September 7, 2019
One of the most unique books I’ve ever read. Promoted as a “documentary novel,” the author weaves a fictional narrative into the trial testimonies and personal interviews with those convicted of war crimes at Auschwitz. I never fully bought into the sudden transitions into fiction/non-fiction throughout the book, but I also recognize that a lot of the choppiness could be due to translation barriers. What I did appreciate about this book was the less discussed stories of what happened to the terrible individuals who thought they could get away with their crimes. This story tells how the doctor who ordered the gassing of thousands hid in plain sight until the mid 50s, but was finally sentenced and tried in the years after. This book is obviously not a happy one, and required me to read in a way I’m not accustomed to, but also provided me with information not typically present in World War II books. It’s worth a try if you’re willing to commit!
May 4, 2017
This book was to me 3 stars for reading, but 4-5 stars for new information and facts learn or wanting to learn through deeper research elsewhere. It mixes real documentary notes from a lot of the prisoners and defendants at the trials of Auschwitz generals, doctors and SS commandants with more narrative point of view of the author who collected all the information and did a lot of research of facts and do his best to reconstruct some major events in the camp. It is really reading which gives you goose- bumps and you feel the horror - not just of the everyday living there but also of the aftermath. But as there is so many victims, so many dr. , so many guards it is sometimes very difficult to follow and have a clear picture - also with all the quotations and ranks you need to concentrate - it is not a relax reading - with topic like this it is difficult to be.
October 16, 2024
Ho letto di tutto sull’Olocausto, pensavo di sapere tutto, ma in quest’opera, un vero pugno dello stomaco, si fanno ulteriori, terrificanti passi verso l’abisso. L’ho letto dopo La banalità del male della Arendt e Capesius ricorda davvero Eichmann. Il libro merita cinque stelle non per la qualità della scrittura né per come è strutturato, ma per come ci fa rivivere e conoscere uno dei momenti più drammatici della nostra storia.
I read everything about the Holocaust, I thought I knew everything, but in this work, a real gut punch, further, terrifying steps are taken towards the abyss. I read it after Arendt's The Banality of Evil and Capesius really reminds me of Eichmann. The book deserves five stars not for the quality of the writing nor for how it is structured, but for how it makes us relive and learn about one of the most dramatic moments in our history.
I read everything about the Holocaust, I thought I knew everything, but in this work, a real gut punch, further, terrifying steps are taken towards the abyss. I read it after Arendt's The Banality of Evil and Capesius really reminds me of Eichmann. The book deserves five stars not for the quality of the writing nor for how it is structured, but for how it makes us relive and learn about one of the most dramatic moments in our history.
May 1, 2025
Durísimo...descripción detallada de las escenas más crueles ocurridas en Auswitch...nunca había sentido tanto dolor, rabia y angustia leyendo unas páginas. Está toda la vida en el campo explicada con rigor y con todo lujo de detalles, todo explicado a través de un juicio que intenta hacernos entender los motivos que podían llevar a personas a hacer esas brutalidades.
El único pero sería que así como tiene pasajes que te revuelven por dentro hay otros que adentran en detalles sobre datos de oficiales SS y juicios que se hacen un poco largos, pero es lo que te hace entender que todo lo contado en este libre es totalmente real y está todo documentado.
Así como "El hombre en busca del sentido" adentra en los horrores psicológicos este detalla más los horrores físicos.
El único pero sería que así como tiene pasajes que te revuelven por dentro hay otros que adentran en detalles sobre datos de oficiales SS y juicios que se hacen un poco largos, pero es lo que te hace entender que todo lo contado en este libre es totalmente real y está todo documentado.
Así como "El hombre en busca del sentido" adentra en los horrores psicológicos este detalla más los horrores físicos.
July 13, 2019
The first half of the book gad so many gory details and kept me so intrigued. It made my jaw drop a few times. The middle of the book with all the letters that the druggist was writing home and all the names and german titles left me so confused. But it had a strong ending to the book. The short chapters toward the end were all so well written. I would suggest this book to anyone who enjoys learning about auschwitz and the horror that occurred there. I only gave it 3 stars because of how lost i got in the mid-section of the book
October 26, 2020
A book full of eyewitness reports about the killing factory called Auschwitz. Be prepared before you start. Sometimes it's very hard to read due to the detailed atrocities in the reports.
The focus lies especially on one character, Victor Capesius. It shows what he did in the camp for the SS. And how far he went after the war to deny his involvement and liabilities about his monstrous actions. It does give a good insight in how Victor Capesius and many like him created a story in their minds to remain of "clean" conscience.
The focus lies especially on one character, Victor Capesius. It shows what he did in the camp for the SS. And how far he went after the war to deny his involvement and liabilities about his monstrous actions. It does give a good insight in how Victor Capesius and many like him created a story in their minds to remain of "clean" conscience.
November 16, 2022
Libro che ho fatto davvero molta fatica a finire non tanto per la storia molto dettagliata, oscura e tremenda, del protagonista il “farmacista” Capesius ma per la quantità di orrore raccontato quasi come se fosse normale routine dal narratore.
Non posso dire che non mi è piaciuto, sicuramente arricchito la mia conoscenza in materia di Olocausto anche se però quanto letto mi ha lasciata interdetta in parecchi passaggi sia per la scrittura che ripeto per la narrazione che ho trovato parecchio stridente.
Non posso dire che non mi è piaciuto, sicuramente arricchito la mia conoscenza in materia di Olocausto anche se però quanto letto mi ha lasciata interdetta in parecchi passaggi sia per la scrittura che ripeto per la narrazione che ho trovato parecchio stridente.
August 25, 2023
Well,well,well.
În mod clar nu este pentru oricine,dar este pentru cei care vor să se informeze mai bine despre ce s-a întâmplat la Auschwitz. O mare parte cuprinde procesul "Auschwitz" de la Frankfurt,cu martorii,inculpatii,și cu declarațiile lui Capesius. Mai cuprinde fragmente din carțile scrise despre Auschwitz (de ex: ale lui Primo Levi).
Cuprinde și scrisori ale celorlalți doctori către familiile lor.
Nu este o carte confortabilă,nu este o carte foarte dură,but at least make sure you have 15+ when reading this.
În mod clar nu este pentru oricine,dar este pentru cei care vor să se informeze mai bine despre ce s-a întâmplat la Auschwitz. O mare parte cuprinde procesul "Auschwitz" de la Frankfurt,cu martorii,inculpatii,și cu declarațiile lui Capesius. Mai cuprinde fragmente din carțile scrise despre Auschwitz (de ex: ale lui Primo Levi).
Cuprinde și scrisori ale celorlalți doctori către familiile lor.
Nu este o carte confortabilă,nu este o carte foarte dură,but at least make sure you have 15+ when reading this.
August 27, 2019
Because of the title of the book I expected this to be more fiction than it was.
An interesting read.
As I haven’t read a lot of other literature (both fiction and nonfiction) on the holocaust I don’t have much to compare this to.
An interesting read.
As I haven’t read a lot of other literature (both fiction and nonfiction) on the holocaust I don’t have much to compare this to.
August 18, 2017
Profound and wrenching. MUST READ.
September 28, 2018
The history of another mediocre man who found power in the Nazi destruction machine, deciding about the Life or Death of thousands, even his childhood friends.
Displaying 1 - 30 of 117 reviews