What do you think?
Rate this book
Les Combustibles
C'est la guerre et c'est l'hiver. Deux hommes et une femme sont terrés dans un appartement. Combien de jours leur reste-t-il à vivre ? En attendant, il n'est plus interdit de révéler ses vraies passions. L'amour, le désir, l'intelligence résistent-ils au froid ? A-t-on le droit de consumer ses dernières forces à lire de la mauvaise littérature ? Enfin, à l'heure du choix ultime, quel livre est assez important pour ne pas être mis à l'épreuve du feu ?
120 pages, Paperback
First published August 26, 1994
21 people are currently reading
829 people want to read
About the author
Amélie Nothomb
109 books6,061 followersAmélie Nothomb, born Fabienne Claire Nothomb, was born in Etterbeek, Belgium on 9 July 1966, to Belgian diplomats. Although Nothomb claims to have been born in Japan, she actually began living in Japan at the age of two until she was five years old. Subsequently, she lived in China, New York, Bangladesh, Burma, the United Kingdom (Coventry) and Laos.
She is from a distinguished Belgian political family; she is notably the grand-niece of Charles-Ferdinand Nothomb, a Belgian foreign minister (1980-1981). Her first novel, Hygiène de l'assassin, was published in 1992. Since then, she has published approximately one novel per year with a.o. Les Catilinaires (1995), Stupeur Et Tremblements (1999) and Métaphysique des tubes (2000).
She has been awarded numerous prizes, including the 1999 Grand Prix du roman de l'Académie française; the Prix René-Fallet; and twice the Prix Alain-Fournier.
While in Japan, she attended a local school and learned Japanese. When she was five the family moved to China. "Quitter le Japon fut pour moi un arrachement" ("Leaving Japan was a wrenching separation for me") she writes in Fear and Trembling. Nothomb moved often, and did not live in Europe until she was 17, when she moved to Brussels. There, she reportedly felt as much a stranger as everywhere else. She studied philology at the Université Libre de Bruxelles. After some family tensions, she returned to Japan to work in a big Japanese company in Tokyo. Her experience of this time is told in Fear and Trembling. She has written a romanticized biography (Robert des noms propres) for the French female singer RoBERT in 2002 and during the period 2000-2002 she wrote the lyrics for nine tracks of the same artist. Many ideas inserted in her books come from the conversations she had with an Italian man, from late eighties and during the nineties. She used the French Minitel, while he used the Italian Videotel system, connected with the French one. They never met personally.
Source: Wikipedia
She is from a distinguished Belgian political family; she is notably the grand-niece of Charles-Ferdinand Nothomb, a Belgian foreign minister (1980-1981). Her first novel, Hygiène de l'assassin, was published in 1992. Since then, she has published approximately one novel per year with a.o. Les Catilinaires (1995), Stupeur Et Tremblements (1999) and Métaphysique des tubes (2000).
She has been awarded numerous prizes, including the 1999 Grand Prix du roman de l'Académie française; the Prix René-Fallet; and twice the Prix Alain-Fournier.
While in Japan, she attended a local school and learned Japanese. When she was five the family moved to China. "Quitter le Japon fut pour moi un arrachement" ("Leaving Japan was a wrenching separation for me") she writes in Fear and Trembling. Nothomb moved often, and did not live in Europe until she was 17, when she moved to Brussels. There, she reportedly felt as much a stranger as everywhere else. She studied philology at the Université Libre de Bruxelles. After some family tensions, she returned to Japan to work in a big Japanese company in Tokyo. Her experience of this time is told in Fear and Trembling. She has written a romanticized biography (Robert des noms propres) for the French female singer RoBERT in 2002 and during the period 2000-2002 she wrote the lyrics for nine tracks of the same artist. Many ideas inserted in her books come from the conversations she had with an Italian man, from late eighties and during the nineties. She used the French Minitel, while he used the Italian Videotel system, connected with the French one. They never met personally.
Source: Wikipedia
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 189 reviews
August 16, 2020
في أثناء حصار مدينة سراييفو، خلال حرب البلقان، أو كما تسمى حرب يوغوسلافيا، كان الكثير من الناس يموتون من شدة البرد، واضطر الكثير منهم لحرق كتبهم القيمة والثمينة من أجل الحصول على القليل من الدفء. ألهمت تلك الفكرة الكاتبة آميلي نوثمب لكتابة مسرحيتها الوحيدة خلال مشوارها الأدبي..
تطرح الكاتبة عدة أسئلة، حول التغيرات التي تطرأ على الإنسان وربما يحاول ذلك الإنسان التنصل منها وإلصاقها بالحرب. فمن خلال الشخصيات الثلاثة المكونة للمسرحية، تطرح آميلي تلك الأسئلة، حول الأستاذ الجامعي الذي يقول شيئاً لطلابه ويفعل النقيض، ومساعده دانيال، الذي يتفاجأ من معلمه وحياته المختلفة التي يعيشها، وأخيرا مارينا، الفتاة التي يحبها دانيال.
بسبب شدة البرد، تسأل مارينا الأستاذ، حول امكانية حرق بعض كتب مكتبته الكبيرة، لتمنحهم ذلك الدفء المنشود، في البداية يرفض الأستاذ، ولكن بعد مناقشة مثيرة بينهما، يوافق. و لكن السؤال، ما الكتاب الذي يستحق الحرق؟ وما الكتاب الوحيد الذي ستحتفظ به؟ وهل بإمكاننا فعل أي شيء حتى نتمكن من الحياة؟
.
تطرح الكاتبة عدة أسئلة، حول التغيرات التي تطرأ على الإنسان وربما يحاول ذلك الإنسان التنصل منها وإلصاقها بالحرب. فمن خلال الشخصيات الثلاثة المكونة للمسرحية، تطرح آميلي تلك الأسئلة، حول الأستاذ الجامعي الذي يقول شيئاً لطلابه ويفعل النقيض، ومساعده دانيال، الذي يتفاجأ من معلمه وحياته المختلفة التي يعيشها، وأخيرا مارينا، الفتاة التي يحبها دانيال.
بسبب شدة البرد، تسأل مارينا الأستاذ، حول امكانية حرق بعض كتب مكتبته الكبيرة، لتمنحهم ذلك الدفء المنشود، في البداية يرفض الأستاذ، ولكن بعد مناقشة مثيرة بينهما، يوافق. و لكن السؤال، ما الكتاب الذي يستحق الحرق؟ وما الكتاب الوحيد الذي ستحتفظ به؟ وهل بإمكاننا فعل أي شيء حتى نتمكن من الحياة؟
.
April 11, 2015
Finito subito di leggere.
Devo dire la verità, non l'ho capito molto, non mi è piaciuto, ho letto altri libri della Nothomb ma questo proprio non mi è piaciuto.
Devo dire la verità, non l'ho capito molto, non mi è piaciuto, ho letto altri libri della Nothomb ma questo proprio non mi è piaciuto.
July 19, 2018
This fucking sucked. I think I've never read a play that was more useless and pretentious, and I've read La Sainte Courtisane by Oscar Wilde, so that's saying something. Amélie Nothomb really irritates me but kind of in a good way. She seems quite fucked up and I respect that. I highly enjoyed Robert des noms propres and I am very interested in reading more from her, since she always comes up with the weirdest and bizarre ideas for her novels... play writing, however, doesn't seem to be her thing though, even in her novels I don't think that dialogues are her strong points, it's usually the idea behind the story that's most brilliant.
The same kind of applies to Les Combustibles (eng.: Human Rites) as it's about good ole book burning. We are in a war setting where fuels are getting scarce, that's why a professor, his assistant and the assistant's girlfriend decide to burn some books to relish in the heat. The question arises which books should be burned first and what the consequences of these actions are.
The play is complete horse shit, if you ask me. The writing is messy, the dialogues are weird and not authentic (even though she tries to create a realistic vibe). The setting is beyond unbelievable (especially the background info of having a war going on in that country). The characters were annoying as hell and whilst I started out liking the professor and his sassy ways, I just wanted to punch his ass toward the end. The way he sexually harassed Marina was so fucking creepy (her reaction towards the abuse was even weirder) and just made me mad. Overall, I literally got nothing out of reading this play. It was beyond boring.
I felt like Nothomb was trying to showcase the decline of humanity: by burning the books the characters became more and more unethical and nearly "animalistic" (all of this rolling around on the floor fighting, I would cackle if it hadn't been so damn annoying). However, Nothomb's execution is too messy, the point she makes too obvious. An old professor who turns out to be shallow and impudent. A young woman whose obsession gets the best of her. A young man becoming disillusioned with love and his mentor. What's new? I can't help but compare her to Yasmina Reza who's an excellent playwright and who excels at showing the fucked up human condition.
I'm still veeeery interested in reading more of her novels because many of their synopsis just sound too good to be true but I'm staying away of her plays from now on. Oh, and to answer the central question of the play, if I could just keep one book of my entire collection and had to burn the rest, I would keep The Collected Works of Oscar Wilde, without a doubt. What about you?
The same kind of applies to Les Combustibles (eng.: Human Rites) as it's about good ole book burning. We are in a war setting where fuels are getting scarce, that's why a professor, his assistant and the assistant's girlfriend decide to burn some books to relish in the heat. The question arises which books should be burned first and what the consequences of these actions are.
Un livre n'est pas un bibelot que l'on contemple pour se consoler du monde. Un livre, c'est un détonateur qui sert à faire réagir les gens.I was kind of keen on this idea since I am a bibliophile myself and reading about books always makes me happy, I wasn't necessarily expecting another Fahrenheit 451 but I was hoping for a broader message. Amélie left me thoroughly disappointed on that front.
The play is complete horse shit, if you ask me. The writing is messy, the dialogues are weird and not authentic (even though she tries to create a realistic vibe). The setting is beyond unbelievable (especially the background info of having a war going on in that country). The characters were annoying as hell and whilst I started out liking the professor and his sassy ways, I just wanted to punch his ass toward the end. The way he sexually harassed Marina was so fucking creepy (her reaction towards the abuse was even weirder) and just made me mad. Overall, I literally got nothing out of reading this play. It was beyond boring.
I felt like Nothomb was trying to showcase the decline of humanity: by burning the books the characters became more and more unethical and nearly "animalistic" (all of this rolling around on the floor fighting, I would cackle if it hadn't been so damn annoying). However, Nothomb's execution is too messy, the point she makes too obvious. An old professor who turns out to be shallow and impudent. A young woman whose obsession gets the best of her. A young man becoming disillusioned with love and his mentor. What's new? I can't help but compare her to Yasmina Reza who's an excellent playwright and who excels at showing the fucked up human condition.
I'm still veeeery interested in reading more of her novels because many of their synopsis just sound too good to be true but I'm staying away of her plays from now on. Oh, and to answer the central question of the play, if I could just keep one book of my entire collection and had to burn the rest, I would keep The Collected Works of Oscar Wilde, without a doubt. What about you?
April 24, 2018
La scrittrice francese mette in luce tutta la sua inventiva e fantasia per questa sua opera. "Libri da ardere" è un testo teatrale che ha come ambientazione una unica stanza con tre protagonisti: Un professore, il suo assistente Daniele e Marina, la compagna di quest'ultimo. La guerra e il freddo sono armi che li stanno pian piano uccidendo e devono cercare di ripararsi in qualche modo.
L'unico modo per riuscire a sopravvivere è bruciare i libri e i tre dovranno scegliere quali libri meritano di essere bruciati, arsi per riscaldarsi e quindi non morire.
Una opera teatrale in cui il cinismo e la freddezza sono la colonna portante. Non c'è spazio per i sentimenti, la compassione. Pensare di bruciare dei libri per garantirsi la vita, soprattutto per chi fa della cultura e della letteratura il suo mestiere non è facile, ma se fosse l'unica alternativa possibile alla vostra sopravvivenza, voi cosa fareste? E quali libri brucereste?
L'unico modo per riuscire a sopravvivere è bruciare i libri e i tre dovranno scegliere quali libri meritano di essere bruciati, arsi per riscaldarsi e quindi non morire.
Una opera teatrale in cui il cinismo e la freddezza sono la colonna portante. Non c'è spazio per i sentimenti, la compassione. Pensare di bruciare dei libri per garantirsi la vita, soprattutto per chi fa della cultura e della letteratura il suo mestiere non è facile, ma se fosse l'unica alternativa possibile alla vostra sopravvivenza, voi cosa fareste? E quali libri brucereste?
February 7, 2017
Le tolgo un punto per un solo motivo: non le perdono di essersi inventata i testi bruciati, perdendo così l'occasione di far gettare tra le fiamme i Promessi Sposi o un capitolo a caso del Pendolo di Foucault.
Ciononostante, ogni volta che leggo il genio Amelie mi domando come si possa avere una fantasia tanto fervida!
Anche qui il contesto è quasi invisibile: una guerra persa, tanto freddo ed un appartamento condiviso da un professore, il suo assistente ed un'universitaria. E una biblioteca con tanti libri! Uno ad uno sono destinati a bruciare per dare loro calore e così inizia il countdown della letteratura da ardere.
E voi quali libri brucereste?
Ciononostante, ogni volta che leggo il genio Amelie mi domando come si possa avere una fantasia tanto fervida!
Anche qui il contesto è quasi invisibile: una guerra persa, tanto freddo ed un appartamento condiviso da un professore, il suo assistente ed un'universitaria. E una biblioteca con tanti libri! Uno ad uno sono destinati a bruciare per dare loro calore e così inizia il countdown della letteratura da ardere.
E voi quali libri brucereste?
April 10, 2020
Recensione originale: https://sonnenbarke.wordpress.com/202...
La domanda classica: quale libro porteresti con te su un'isola deserta? Una domanda che ogni lettore si è posto a un certo punto della sua vita di lettore, e a cui probabilmente ha fatto fatica a rispondere. In questa pièce teatrale dell'autrice belga, invece, la prospettiva si ribalta: quale libro saresti disposto a sacrificare per un bene superiore?
Siamo in un paese imprecisato, in un periodo storico imprecisato. Sappiamo solo che è in corso una guerra, che è inverno e che i nostri tre protagonisti si trovano in una città assediata che sta vivendo il suo secondo inverno di assedio. Come possiamo dunque immaginare, fanno da sfondo la morte, la fame, il freddo. Quest'ultimo però non è sullo sfondo, ma è anzi il nucleo intorno a cui ruota il dramma: è un inverno molto freddo, i tre protagonisti (un professore cinquantenne senza nome, un assistente trentenne di nome Daniel e la sua fidanzata ventenne di nome Marina) si trovano in una casa gelida e praticamente priva di mobili, in quanto li hanno già bruciati tutti per riscaldarsi. Resta solo una grande libreria con moltissimi libri. Gli scaffali sono di metallo, quindi non possono essere bruciati.
Inevitabilmente, a un certo punto uno dei tre soffrirà così tanto il freddo da proporre l'indicibile: bruciare i libri per fare un po' di calore.
Va tenuto presente che i tre protagonisti sono tre persone che sostanzialmente vivono dell'università: uno come professore, l'altro come assistente e l'ultima come studentessa. Sono quindi persone colte che danno moltissimo valore alla letteratura e al mezzo che permette di veicolarla, ossia il libro cartaceo. Eppure, la disperazione può far passare sopra perfino alle proprie passioni più profonde e autentiche.
I protagonisti, stremati da una guerra e da un assedio che sembrano infiniti, da un freddo che sembra divorarli pezzo per pezzo, si riducono a comportarsi come animali. Anzi, come dice Marina, forse non si comportano come animali, ma sono animali.
Marina è la più disperata dei tre: magra, emaciata, piccola e giovanissima, soffre il freddo molto più degli altri. Il professore lo sopporta stoicamente in un vano tentativo di darsi un'apparenza di normalità: nonostante il gelo, rifiuta di indossare il cappotto in casa perché vuole avere la libertà di stare senza cappotto in casa sua. Un modo disperato di attaccarsi a una normalità che non c'è più da tempo, a un'abitudine che necessariamente dovrebbe essere rivista e stravolta perché le condizioni non sono più normali. Daniel, invece, passa molto tempo in università: si mette vicino al muro, dove passano le tubature che gli permettono di sentire un po' di calore.
Marina non trova conforto, non trova pace: Marina è il volto della disperazione, della perdita di speranza e di umanità. Marina ha un solo scopo oramai nella vita, tutte le sue energie tendono a quello e tutta la sua giornata è trascorsa nel tentativo di soddisfare quell'esigenza: combattere il freddo. La ragazza cerca il caldo dovunque riesca a trovarlo, e il posto più logico sono i libri che tappezzano le pareti della casa del professore.
Le parole pronunciate da Marina nel corso della breve pièce sono terribili, Marina è davvero regredita al rango di bestia, ma ciò che rende ancora più drammatica questa regressione è la naturalezza con cui la ragazza la porta avanti. Riusciamo a scorgere tratti di dolcezza in Marina, riusciamo a vedere come in passato, prima della guerra, sia stata una ragazza dolce, tenera, forse allegra, sicuramente intellettuale, molto probabilmente piena di vita. Non resta niente di questo, ora. Oggi, Marina vuole solo scaldarsi, e non arretrerà di fronte a niente per ottenere il suo scopo.
I libri, in realtà, sembrano essere solo un pretesto per raccontare una storia di abbrutimento. Ma l'abbrutimento che qui vediamo è circonfuso di un'aura che non ci aspetteremmo: dopotutto, i nostri protagonisti erano degli intellettuali in tempo di pace, e questo significa che sullo sfondo della loro disperazione riusciamo ancora a vedere un barlume di ciò che erano in precedenza. Perciò siamo di fronte a un abbrutimento tanto più straniante in quanto non ce lo aspetteremmo in tre persone di questo genere. Eppure, la guerra è guerra per tutti, e la regressione è inevitabile per chiunque, qualunque sia la sua classe sociale o il suo livello culturale.
La domanda classica: quale libro porteresti con te su un'isola deserta? Una domanda che ogni lettore si è posto a un certo punto della sua vita di lettore, e a cui probabilmente ha fatto fatica a rispondere. In questa pièce teatrale dell'autrice belga, invece, la prospettiva si ribalta: quale libro saresti disposto a sacrificare per un bene superiore?
Siamo in un paese imprecisato, in un periodo storico imprecisato. Sappiamo solo che è in corso una guerra, che è inverno e che i nostri tre protagonisti si trovano in una città assediata che sta vivendo il suo secondo inverno di assedio. Come possiamo dunque immaginare, fanno da sfondo la morte, la fame, il freddo. Quest'ultimo però non è sullo sfondo, ma è anzi il nucleo intorno a cui ruota il dramma: è un inverno molto freddo, i tre protagonisti (un professore cinquantenne senza nome, un assistente trentenne di nome Daniel e la sua fidanzata ventenne di nome Marina) si trovano in una casa gelida e praticamente priva di mobili, in quanto li hanno già bruciati tutti per riscaldarsi. Resta solo una grande libreria con moltissimi libri. Gli scaffali sono di metallo, quindi non possono essere bruciati.
Inevitabilmente, a un certo punto uno dei tre soffrirà così tanto il freddo da proporre l'indicibile: bruciare i libri per fare un po' di calore.
Va tenuto presente che i tre protagonisti sono tre persone che sostanzialmente vivono dell'università: uno come professore, l'altro come assistente e l'ultima come studentessa. Sono quindi persone colte che danno moltissimo valore alla letteratura e al mezzo che permette di veicolarla, ossia il libro cartaceo. Eppure, la disperazione può far passare sopra perfino alle proprie passioni più profonde e autentiche.
I protagonisti, stremati da una guerra e da un assedio che sembrano infiniti, da un freddo che sembra divorarli pezzo per pezzo, si riducono a comportarsi come animali. Anzi, come dice Marina, forse non si comportano come animali, ma sono animali.
Marina è la più disperata dei tre: magra, emaciata, piccola e giovanissima, soffre il freddo molto più degli altri. Il professore lo sopporta stoicamente in un vano tentativo di darsi un'apparenza di normalità: nonostante il gelo, rifiuta di indossare il cappotto in casa perché vuole avere la libertà di stare senza cappotto in casa sua. Un modo disperato di attaccarsi a una normalità che non c'è più da tempo, a un'abitudine che necessariamente dovrebbe essere rivista e stravolta perché le condizioni non sono più normali. Daniel, invece, passa molto tempo in università: si mette vicino al muro, dove passano le tubature che gli permettono di sentire un po' di calore.
Marina non trova conforto, non trova pace: Marina è il volto della disperazione, della perdita di speranza e di umanità. Marina ha un solo scopo oramai nella vita, tutte le sue energie tendono a quello e tutta la sua giornata è trascorsa nel tentativo di soddisfare quell'esigenza: combattere il freddo. La ragazza cerca il caldo dovunque riesca a trovarlo, e il posto più logico sono i libri che tappezzano le pareti della casa del professore.
Le parole pronunciate da Marina nel corso della breve pièce sono terribili, Marina è davvero regredita al rango di bestia, ma ciò che rende ancora più drammatica questa regressione è la naturalezza con cui la ragazza la porta avanti. Riusciamo a scorgere tratti di dolcezza in Marina, riusciamo a vedere come in passato, prima della guerra, sia stata una ragazza dolce, tenera, forse allegra, sicuramente intellettuale, molto probabilmente piena di vita. Non resta niente di questo, ora. Oggi, Marina vuole solo scaldarsi, e non arretrerà di fronte a niente per ottenere il suo scopo.
I libri, in realtà, sembrano essere solo un pretesto per raccontare una storia di abbrutimento. Ma l'abbrutimento che qui vediamo è circonfuso di un'aura che non ci aspetteremmo: dopotutto, i nostri protagonisti erano degli intellettuali in tempo di pace, e questo significa che sullo sfondo della loro disperazione riusciamo ancora a vedere un barlume di ciò che erano in precedenza. Perciò siamo di fronte a un abbrutimento tanto più straniante in quanto non ce lo aspetteremmo in tre persone di questo genere. Eppure, la guerra è guerra per tutti, e la regressione è inevitabile per chiunque, qualunque sia la sua classe sociale o il suo livello culturale.
June 28, 2011
Une belle surprise: je ne suis pas une grande fan d'Amélie Nothomb (Mercure et surtout Stupeur et tremblements m'avaient peu plu) et j'ignorais qu'elle avait écrit du théâtre. Le style d'écriture ne m'a guère davantage plu que lors de mes lectures précédentes, mais le sujet était particulièrement intéressant et plutôt bien traité: à la question "quel livre emporteriez-vous sur une île déserte", Nothomb rétorque "quel livre, quelle phrase de quel livre vaut qu'on lui sacrifie un instant, un seul instant de chaleur physique [en temps de guerre] ?" Autour de cette question principale, gravitent une série d'autres débattues par les trois protagonistes de cette pièce, comme celles de la littérature, son rôle, son utilité, l'usage qu'on en fait, etc. Aucune réponse univoque n'est apportée, chaque personnage ayant sa propre opinion et s'opposant aux autres: c'est donc au lecteur à créer son avis, stimulé par ce livre.
October 14, 2018
Les Combustibles!
Questa ‘pièce’ di M.lle Nothomb si legge, piacevolmente, in un attimo, ma ti invita a ben più lunghe riflessioni. I temi sono tanti e non intendo qui sciupare il piacere della loro scoperta. Solo due brevi considerazioni.
La Guerra e l’Inverno creano un ‘clima’ psicologico che mi ha ricordato, con le dovute, rispettose proporzioni, il tema dell’“assenza” ricorrente ne La peste.
Le considerazioni sulla scelta dei libri ‘da ardere’ hanno creato un ‘ponte’ concettuale con Fahrenheit 451 e l'originalissimo modo (su cui varrebbe la pena sviluppare alcune riflessioni ...) di accendere il caminetto da parte di Pepe Carvalho.
« … Car je ne laisserai à personne d’autre qu’à moi le privilège de foutre le feu à cet emmerdeur!».
J’adore demoiselle Amélie.
[anobii, Jun 2010]
Questa ‘pièce’ di M.lle Nothomb si legge, piacevolmente, in un attimo, ma ti invita a ben più lunghe riflessioni. I temi sono tanti e non intendo qui sciupare il piacere della loro scoperta. Solo due brevi considerazioni.
La Guerra e l’Inverno creano un ‘clima’ psicologico che mi ha ricordato, con le dovute, rispettose proporzioni, il tema dell’“assenza” ricorrente ne La peste.
Le considerazioni sulla scelta dei libri ‘da ardere’ hanno creato un ‘ponte’ concettuale con Fahrenheit 451 e l'originalissimo modo (su cui varrebbe la pena sviluppare alcune riflessioni ...) di accendere il caminetto da parte di Pepe Carvalho.
« … Car je ne laisserai à personne d’autre qu’à moi le privilège de foutre le feu à cet emmerdeur!».
J’adore demoiselle Amélie.
[anobii, Jun 2010]
January 4, 2026
4.5 ✨. Amazing play! Nothomb remains a masterpiece writer in my heart. ♥️
This book started and ended so good! Unfortunately the middle part lacked or dragged.
A play that resembles Fahrenheit and it's centered around 3 characters. Each of them struggles to survive during a war, whilst cold and with no remaining wood for warming the room up...except books.
This book started and ended so good! Unfortunately the middle part lacked or dragged.
A play that resembles Fahrenheit and it's centered around 3 characters. Each of them struggles to survive during a war, whilst cold and with no remaining wood for warming the room up...except books.
March 10, 2023
ამელი ნოტომის მიმართ არ მქონდა ხოლმე საერთოდ ინტერესი. წიგნის მაღაზიებში სულ ფასდაკლების თაროებზე იდო ხოლმე და თან ყველა წიგნი ძალიან იაფი ღირს. და კიდევ ერთერთი წიგნის უკან აღწერაში წავიკითხე რომ ეს ამელი ნოტომის მეოცე რომანიაო. ოცი ბევრია. :დდ მაგრამ მცირე რომანები აქვს ალბათ.
ჰოდა ამ ქალის მიმართ ინტერესი ვატო როდონაიას წიგნებში ქექვისას მისი ერთი წიგნის აღმოჩენისას გამიჩნდა. ჰოდა წავიკითხე რა.
თავიდან ამ სიტუაციამ ეგრევე სარტრის ცხრაკლიტული გამახსენა. და მერე რამოდენიმეჯერ გაიჟღერა ფრაზამ "ჯოჯოხეთი სიცივეა". ომის პერიოდია, პროფესორი და მისი ორი სტუდენტი, ერთ სახლში არიან გამოკეტილნი. გარეთ გასვლა სიკვდილია და სახლში დარჩენაც თითქმის იგივე. გასათბობად ერთადერთი საშუალება წიგნების დაწვაა.
რაღაცნაირად ეს ჯოჯოხეთი არ არის სარტრის მსგავსად. უფრო მეტად თითქოს განსაწმენდელია, სანამ ჯოჯოხეთში გადავლენ. აქ უწევთ რაღაცეების გადაფასება და ამის შემდეგ გაირკვევა ისინი სად წავლენ ჯოჯოხეთში თუ სამოთხეში. ოღონდ ამაზე არავინ არ ფიქრობს რომ სადმე წავლენ. მაქსიმალურად ცდილობენ აქ დარჩნენ გადარჩნენ. მაგრამ ახალგაზრდებმა მაინც ვერ გაუძლეს სიცივეში ამ ოთახში ბოლომდე დარჩენა, ვერ გაუძლეს პროფესორის ამორალურობას თუ შეიძლება ასე დავუძახოთ. და გაიქცნენ გარეთ სადაც სიკვდილი გარდაუვალი და უფრო სწრაფი იქნებოდა. პროფესორი კი რჩება მარტო ცეცხლთან და კმაყოფილია იმით რომ ახალგაზრდების ხის სკამები დასაწვავად დარჩა.
ლამაზი პიესაა. ამელი ნოტომის ლურჯწვერაც მიგდია სახლში და წავიკითხავ.
ჰოდა ამ ქალის მიმართ ინტერესი ვატო როდონაიას წიგნებში ქექვისას მისი ერთი წიგნის აღმოჩენისას გამიჩნდა. ჰოდა წავიკითხე რა.
თავიდან ამ სიტუაციამ ეგრევე სარტრის ცხრაკლიტული გამახსენა. და მერე რამოდენიმეჯერ გაიჟღერა ფრაზამ "ჯოჯოხეთი სიცივეა". ომის პერიოდია, პროფესორი და მისი ორი სტუდენტი, ერთ სახლში არიან გამოკეტილნი. გარეთ გასვლა სიკვდილია და სახლში დარჩენაც თითქმის იგივე. გასათბობად ერთადერთი საშუალება წიგნების დაწვაა.
რაღაცნაირად ეს ჯოჯოხეთი არ არის სარტრის მსგავსად. უფრო მეტად თითქოს განსაწმენდელია, სანამ ჯოჯოხეთში გადავლენ. აქ უწევთ რაღაცეების გადაფასება და ამის შემდეგ გაირკვევა ისინი სად წავლენ ჯოჯოხეთში თუ სამოთხეში. ოღონდ ამაზე არავინ არ ფიქრობს რომ სადმე წავლენ. მაქსიმალურად ცდილობენ აქ დარჩნენ გადარჩნენ. მაგრამ ახალგაზრდებმა მაინც ვერ გაუძლეს სიცივეში ამ ოთახში ბოლომდე დარჩენა, ვერ გაუძლეს პროფესორის ამორალურობას თუ შეიძლება ასე დავუძახოთ. და გაიქცნენ გარეთ სადაც სიკვდილი გარდაუვალი და უფრო სწრაფი იქნებოდა. პროფესორი კი რჩება მარტო ცეცხლთან და კმაყოფილია იმით რომ ახალგაზრდების ხის სკამები დასაწვავად დარჩა.
ლამაზი პიესაა. ამელი ნოტომის ლურჯწვერაც მიგდია სახლში და წავიკითხავ.
March 14, 2017
Mi-a placut foarte mult piesa aceasta de teatru.
Romanele lui Amelie Nothomb au inceput sa imi placa si cred ca o sa mai citesc cateva anul acesta (sunt oricum carti scurte, daca mergi cu metroul din Dristor pana in Militari citesti doua, daca mergi cu RATB pe aceiasi ruta, dai gata Opere complete :)) )
Chiar daca sunt romane scurte, nu inseamna ca sunt lipsite de continut si nici de stil. Minimalist, stilul este totusi usor digerabil, curge. Teme: umanitate / dezumanizare, un soi de drama a intelectualului - stiu ca suna a cliseu, dar nu este deloc in cursul piesei.
Interesant este ca nicaieri pe coperta sau pe prima pagina nu scrie ca ar fi o piesa de teatru. Poate de asta am si trait cu impresia ca se vrea a fi roman, dar sub forma unei piesa de teatru, ca si cum forma si specia din care face parte textul sunt irelevante, ca si cum autorul are puterea de a-si alege ce vrea sa scrie, in cazul asta un roman, dar forma si specia sunt la fel, decizii personale, nu respecta reguli canonice.
In ceea ce priveste povestea... Nu vreau sa povestesc prea multe pentru ca ea vorbeste de la sine (iar eu oricum nu fac rezumate in aceste mici recenzii).
Romanele lui Amelie Nothomb au inceput sa imi placa si cred ca o sa mai citesc cateva anul acesta (sunt oricum carti scurte, daca mergi cu metroul din Dristor pana in Militari citesti doua, daca mergi cu RATB pe aceiasi ruta, dai gata Opere complete :)) )
Chiar daca sunt romane scurte, nu inseamna ca sunt lipsite de continut si nici de stil. Minimalist, stilul este totusi usor digerabil, curge. Teme: umanitate / dezumanizare, un soi de drama a intelectualului - stiu ca suna a cliseu, dar nu este deloc in cursul piesei.
Interesant este ca nicaieri pe coperta sau pe prima pagina nu scrie ca ar fi o piesa de teatru. Poate de asta am si trait cu impresia ca se vrea a fi roman, dar sub forma unei piesa de teatru, ca si cum forma si specia din care face parte textul sunt irelevante, ca si cum autorul are puterea de a-si alege ce vrea sa scrie, in cazul asta un roman, dar forma si specia sunt la fel, decizii personale, nu respecta reguli canonice.
In ceea ce priveste povestea... Nu vreau sa povestesc prea multe pentru ca ea vorbeste de la sine (iar eu oricum nu fac rezumate in aceste mici recenzii).
February 2, 2020
Cosa si salva della nostra umanità quando la guerra è intorno a noi? Qual è l'ultimo libro che si salverà?
Questi sono gli interrogativi che questo testo teatrale affronta e a cui cerca di dare una risposta. Lettura intensa, temi impegnativi affrontati con decisione.
Devo ammettere, ho colto con un sospiro di sollievo il fatto che i titoli bruciati fossero invenzioni di sana pianta dell'autrice. Credo che mi avrebbe toccato maggiormente nel profondo.
Questi sono gli interrogativi che questo testo teatrale affronta e a cui cerca di dare una risposta. Lettura intensa, temi impegnativi affrontati con decisione.
Devo ammettere, ho colto con un sospiro di sollievo il fatto che i titoli bruciati fossero invenzioni di sana pianta dell'autrice. Credo che mi avrebbe toccato maggiormente nel profondo.
May 1, 2018
C'est difficile à dire, mais j'ai tout de même un peu de mal avec les textes qui me donnent l'impression d'avoir été écrit par le premier de la classe. L'élève surdoué qui fait tout comme il faut pour obtenir les bonnes notes et avoir une bonne place dans un système forcement faible. D'autant plus quand il se veut critique et ouvert à l'absurdité humaine.
May 26, 2019
Ce livre se lit en 1 heure de temps. C'est une pièce de théâtre dont les thèmes sont assez intéréssant. Le dialogue est captivant. Jai pu imaginé les scènes se dérouler, les personnages agir et le rythme valser.
J'adore surtout l'ironie et le cynisme de Nothomb.
J'adore surtout l'ironie et le cynisme de Nothomb.
September 23, 2020
إن البساطة التي تكشف بها نوثومب في كل مرة عن شيء ما هي ما يجلعني - في كل مرة - أقع في حب ما تكتبه؛ إجمالًا وتفصيلًا.
** لدي فقط تعليق يخص الدراسة النقدية التي أعادت سرد المسرحية دون أن تقدم أي جديد، باستثناء الصفحات الثلاث الأولىٰ التي تناولت فيها ملخصًا لكارثة البوسنة والهرسك.
** لدي فقط تعليق يخص الدراسة النقدية التي أعادت سرد المسرحية دون أن تقدم أي جديد، باستثناء الصفحات الثلاث الأولىٰ التي تناولت فيها ملخصًا لكارثة البوسنة والهرسك.
January 29, 2017
Du génie.
November 14, 2024
Un court roman centré sur une intrigue horrible pour tous les lecteurs : si vous deviez sacrifier un roman pour vous chauffer en pleine guerre, lequel choisiriez-vous?
J’ai apprécié les questionnements générés par cette trame de fond, qui soulignent également la suprématie accordée aux romans dits de grande littérature.
De belles réflexions s’en suivent
J’ai apprécié les questionnements générés par cette trame de fond, qui soulignent également la suprématie accordée aux romans dits de grande littérature.
De belles réflexions s’en suivent
October 21, 2017
Une véritable tragédie en trois actes qui se déroule en période de guerre. Le professeur s'est caché dans son appartement avec son assistant Daniel et une étudiante, Marina. Bientôt, ils n'ont plus de combustibles pour alimenter le poêle qui les maintient en vie. La bibliothèque du professeur semble la solution, mais quel livre sacrifier en premier ? Une bataille acharnée entre le froid et l'esprit !
July 14, 2012
La disperazione rende disumani, annulla la parte mentale e spiritale di ogni uomo lasciando prevaricare la parte animale che come un demonio insaziabile cerca nutrimento. IL PROFESSORE: Lo so, Marina. Non ho pi� niente da bruciare. MARINA (guardando la libreria): E quelli? IL PROFESSORE: Gli scaffali? Sono di metallo. MARINA: No, i libri.
November 12, 2015
In the words of one of the characters: « Un livre, c'est un détonateur qui sert à faire réagir les gens. »
This book demands a reaction. I found some of the dialogue extremely witty and amusing, while other sections were quite sobering and thought provoking. A short, quick dialogue, but one that leads to some deeper questions.
This book demands a reaction. I found some of the dialogue extremely witty and amusing, while other sections were quite sobering and thought provoking. A short, quick dialogue, but one that leads to some deeper questions.
May 16, 2008
meh. pretentious.
April 30, 2021
You know, seeing someone you admire coming up with something this bad is... kind of a relief. She's human, after all.
This piece has Amélie's traits combined in the worst way possible. It attempts to be a praise of literature, and to showcase a young female character confronting a superior's cruelty in the most eccentric unexpected way. Creative intelligence baffling the entitlement of traditional pretentious erudition. Super cool, right? I wish.
The play doesn't make sense. The personality of 2/3 of the characters is way too twisted without really serving the plot at all. The nameless war is absolutely unbelievable as well, and we can't really empathise with the loss of books when the only one that seems to be truly cherished by any of them is only because of the fact it helps sugarcoat the fact she "allowed herself to be raped" (oxymoron alert) out of an incomprehensible desperation. Seriously, what the hell. Read something else.
This piece has Amélie's traits combined in the worst way possible. It attempts to be a praise of literature, and to showcase a young female character confronting a superior's cruelty in the most eccentric unexpected way. Creative intelligence baffling the entitlement of traditional pretentious erudition. Super cool, right? I wish.
The play doesn't make sense. The personality of 2/3 of the characters is way too twisted without really serving the plot at all. The nameless war is absolutely unbelievable as well, and we can't really empathise with the loss of books when the only one that seems to be truly cherished by any of them is only because of the fact it helps sugarcoat the fact she "allowed herself to be raped" (oxymoron alert) out of an incomprehensible desperation. Seriously, what the hell. Read something else.
February 12, 2021
مسرحية وقاد النار تتحدث عن مجتمع البوسة والهرسك أيام الحصار الصربي الكرواتي.
تدور أحداثها داخل مكتبة الجامعة، وأبطالها ثلاثة أفراد. دكتور جامعي وتلميذه وطالبة جامعية، والثلاثة محاصرون داخل المكتبة والبرد يكاد يقتلهم بسبب جليد الشتاء وعدم وجود وقود للتدفئة.
يلجأ الثلاثة إلي حرق الكتب كتابا فكتاب للتدفئة. وفي النهاية تنتهي المكتبة كي يبقي الإنسان.
حرق الكتب كان علامة من علامات توحش الإنسان وسقوطه إلي أسفل.
النص بسيط جدا وممتاز جدا.
تدور أحداثها داخل مكتبة الجامعة، وأبطالها ثلاثة أفراد. دكتور جامعي وتلميذه وطالبة جامعية، والثلاثة محاصرون داخل المكتبة والبرد يكاد يقتلهم بسبب جليد الشتاء وعدم وجود وقود للتدفئة.
يلجأ الثلاثة إلي حرق الكتب كتابا فكتاب للتدفئة. وفي النهاية تنتهي المكتبة كي يبقي الإنسان.
حرق الكتب كان علامة من علامات توحش الإنسان وسقوطه إلي أسفل.
النص بسيط جدا وممتاز جدا.
July 28, 2020
#مراجعات_2020
#وقاد_النار
من جديد مع إيميلي نوثومب
ورحلة مختلفة تماماً مع المرسحية الوحيدة في مشوارها الأدبي
مسرحية مستوحاة من مآساة معاصرة (حرب سراييفو)
تطرح المسرحية عدة أسئلة مهمة وفلسفية
ماهي حدود الطاقة البشرية؟؟وكيف تؤثر الحرب في قناعات الفرد؟
وماذا يحدث للمبادئ حين توضع على المحك في مقابل الحياة؟
أو حتى فرصة لإطالة العمر ولو لمدة أيام؟
والسؤال الأصعب للقارئ
ماهو الكتاب الأهم في مكتبتك؟؟الكتاب الذي لا تقبل التضحية به مهما كانت الظروف؟
وسؤال أخير
هل تعتقد في تغير شعورك ورأيك ناحية كتاب ما حين يحين دوره في التضحية؟
المسرحية قصير(حوالي 80 صفحة)تقوم على 3 شخصيات(المدرس الجامعي-مساعده-طالبة جامعية هي حبيبة المساعد)
تدور الأحداث كلها تقريبا في شقة المدرس الجامعي أثناء الحرب
حيث تعرضت المدينة لقصف مستمر لم ينج منه تقريباً مكان
حتى الجامعة...دكت بإنتظام مريب
وتحولت الشوارع إلى ساحات لقنص من تسول له نفسه التجول فيها
كما كانت ملاذ أخير لكل من يفقد الأمل ويقرر الإنتحار المقنع
تبدأ المأساة مع نفاذ الوقود...وتقترح الطالبة التضحية بالكتب في مقابل الحصول على تدفئة
وتبدأ المناقشات بين الجميع عن الكتب
وتبدأ المفارقات في الظهر
ف الدكتور يدافع بإستماته عن كتب طالما نقدها
ويضحي بسهولة بكتب كان يعتبرها من الروائع
إستطاعت الكاتبة تسليط الضوء على العديد من القيم
ورسم الشخصيات بسلاسة وشفافية
مع رسم صورة لبشاعة الحرب أينما كانت
مسرحية قصيرة...مركزة...ملهمة
بترجمة مميزة
ومقدمة ودراسة نقدية ساهمت كثيراً في تمام الإستفادة والمتعة
4 نجوم
لمسرحية ممتعة ومفيدة في آن
انتهى الريفيو
#الكتاب_رقم_63_لسنة_2020
#مسرح_عالمي
#وقاد_النار
من جديد مع إيميلي نوثومب
ورحلة مختلفة تماماً مع المرسحية الوحيدة في مشوارها الأدبي
مسرحية مستوحاة من مآساة معاصرة (حرب سراييفو)
تطرح المسرحية عدة أسئلة مهمة وفلسفية
ماهي حدود الطاقة البشرية؟؟وكيف تؤثر الحرب في قناعات الفرد؟
وماذا يحدث للمبادئ حين توضع على المحك في مقابل الحياة؟
أو حتى فرصة لإطالة العمر ولو لمدة أيام؟
والسؤال الأصعب للقارئ
ماهو الكتاب الأهم في مكتبتك؟؟الكتاب الذي لا تقبل التضحية به مهما كانت الظروف؟
وسؤال أخير
هل تعتقد في تغير شعورك ورأيك ناحية كتاب ما حين يحين دوره في التضحية؟
المسرحية قصير(حوالي 80 صفحة)تقوم على 3 شخصيات(المدرس الجامعي-مساعده-طالبة جامعية هي حبيبة المساعد)
تدور الأحداث كلها تقريبا في شقة المدرس الجامعي أثناء الحرب
حيث تعرضت المدينة لقصف مستمر لم ينج منه تقريباً مكان
حتى الجامعة...دكت بإنتظام مريب
وتحولت الشوارع إلى ساحات لقنص من تسول له نفسه التجول فيها
كما كانت ملاذ أخير لكل من يفقد الأمل ويقرر الإنتحار المقنع
تبدأ المأساة مع نفاذ الوقود...وتقترح الطالبة التضحية بالكتب في مقابل الحصول على تدفئة
وتبدأ المناقشات بين الجميع عن الكتب
وتبدأ المفارقات في الظهر
ف الدكتور يدافع بإستماته عن كتب طالما نقدها
ويضحي بسهولة بكتب كان يعتبرها من الروائع
إستطاعت الكاتبة تسليط الضوء على العديد من القيم
ورسم الشخصيات بسلاسة وشفافية
مع رسم صورة لبشاعة الحرب أينما كانت
مسرحية قصيرة...مركزة...ملهمة
بترجمة مميزة
ومقدمة ودراسة نقدية ساهمت كثيراً في تمام الإستفادة والمتعة
4 نجوم
لمسرحية ممتعة ومفيدة في آن
انتهى الريفيو
#الكتاب_رقم_63_لسنة_2020
#مسرح_عالمي
January 13, 2018
Petit roman qui se lit d'une traite. En pleine guerre, il fait froid. Pour vous réchauffer, vous n'avez pratiquement pas le choix de brûler vos livres. Quel sera celui que vous voudriez mettre dans le poêle à bois en dernier? Petite réflexion sommaire sur la littérature, très sommaire... Quelques jeux de mots intéressants et de phrases habiles. Rien de plus. S'oubliera dans le temps de le dire. Je continue de me questionner sur la valeur de Nothomb. Surfaite sa réputation? Je continue ma quête.
September 5, 2020
مسرحية بقلم البلجيكية إيميلي نوثومب و تتضمن حوارات ذكية و متقنة الصوغ. ثلاث شخصيات عالقة في أجواء الحرب المتشنجة و القلقة. حيث يدفع العوز والفقر و البرد بنفسيات الكائنات البشرية إلى مهوى التفكير بجدوى الوجود.
الأستاذ الجامعي، و صاحب المنزل (و الذي يستضيف دانيال - مساعد أستاذ- و صديقته مارينا) يسلق بعض الكتب بالنقد أمام طلبته... ولكنه، سرا، يستمتع بقرائتها. ظروف الاحتجاز و البرد الشديد يدفعان بالثلاثة إلى إحراق الكتب من أجل شعلة تدفئة بعدما أتوا على أثاث البيت. و السؤال الذي يطرحه قارئ/مشاهد المسرحية: أي الكتب أحق بالاستبقاء.؟
الأستاذ الجامعي، و صاحب المنزل (و الذي يستضيف دانيال - مساعد أستاذ- و صديقته مارينا) يسلق بعض الكتب بالنقد أمام طلبته... ولكنه، سرا، يستمتع بقرائتها. ظروف الاحتجاز و البرد الشديد يدفعان بالثلاثة إلى إحراق الكتب من أجل شعلة تدفئة بعدما أتوا على أثاث البيت. و السؤال الذي يطرحه قارئ/مشاهد المسرحية: أي الكتب أحق بالاستبقاء.؟
Read
January 15, 2020Théâtre. Lecture brève, intéressante, mais sans réelle intrigue sinon celle qui concerne le livre qui sera, on l'espère, ultimement épargné en ce temps de guerre où le froid sévit et où les seuls combustibles à portée de main se trouvent dans les bibliothèques. On assiste à des échanges caustiques qui tournent un peu en rond, et puis c'est déjà fini. Contente d'en avoir fait lecture, mais de là à recommander celle-ci...
September 29, 2020
Pas mon préféré des ouvrages d'Amélie Nothomb. L'utilisation de livres comme combustibles malgré ma grande sensibilité au froid reste une aberration, un outrage insurmontable, un crime. Et la réflexion métaphysique du roman sur la guerre, ses ravages et la faculté humaine de finalement oublier et recommencer, les personnages, bref, tout, rien, ça ne l'a fait pas pour moi.
April 5, 2019
Pièce théâtrale très courte , divertissante et humoristique ! L'idée et le thème sont géniaux mais auraient pu être plus développés au risque que les répliques se fassent passer pour de simples platitudes. J'ai quand même bien aimé , les personnages cyniques tels que Le professeur et Marina me fascineront toujours.
August 23, 2019
Bello come sono belli i libri di Amelie. E poi ci si domanda ancora se è meglio approfittare del presente o sperare in un futuro mentre ogni scusa è buona per scegliere sia l’una sia l’altra via verso un destino che nessuno può prevedere.
Ciò che conta però è non perdere mai di vista l’estetica dei fenomeni.
Ciò che conta però è non perdere mai di vista l’estetica dei fenomeni.
Displaying 1 - 30 of 189 reviews