What do you think?
Rate this book
Los testigos de la Pasión.
Buenos Aires. 18 cm. 138 p. Encuadernación en tapa blanda de editorial. Colección Biblioteca Universal, número 16 .. Este libro es de segunda mano y tiene o puede tener marcas y señales de su anterior propietario.
- GenresReligion
Paperback
First published December 1, 1937
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 8 of 8 reviews
April 20, 2024
ITALIANO: Questo romanzo storico mi ha deluso. Non mi è piaciuto il modo in cui si avvicina alla vita di alcuni personaggi storici su cui fantastica. Nel caso di Giuda, penso che l'idea che il traditore volesse Gesù morto per vendetta non quadra bene con il suo suicidio quando il tradimento ha funzionato. Il caso di Malco è abbastanza crudele, il modo di presentare Lazzaro è ripugnante, e quello del Cireneo è troppo fantastico; sembra più la magia. Il capitolo migliore forse è quello su Pilato, perché sappiamo un po' di più della sua vera storia e Papini ha dovuto inventare di meno.
ESPAÑOL: En general, esta novela histórica me ha decepcionado. No me ha gustado cómo enfoca la vida de algunos de los personajes históricos sobre los que fantasea. En el caso de Judas, creo que la idea de que el traidor deseaba la muerte de Jesús como venganza no cuadra bien con su suicidio cuando la traición le salió bien. El caso de Malco es bastante cruel, la forma de presentar a Lázaro es repelente, y la del Cirineo demasiado fantástica; más bien parece cosa de magia. El mejor capítulo quizá sea el de Pilatos, porque sabemos un poco más sobre su verdadera historia y Papini tuvo que inventar menos.
ENGLISH: Overall, this historical novel has disappointed me. I didn't like how he approaches the lives of some of the historical figures he fantasizes about. In the case of Judas, I think the idea that the traitor wanted Jesus dead as his revenge doesn't square well with his suicide when his betrayal worked out. The case of Malchus is cruel, the way Lazarus is presented is repellent, and the case of the Cyrenean is too fantastic; it seems rather more like magic. The chapter about Pilate is, perhaps, the best, because we know a little more about his true history, and Papini had to invent less.
ESPAÑOL: En general, esta novela histórica me ha decepcionado. No me ha gustado cómo enfoca la vida de algunos de los personajes históricos sobre los que fantasea. En el caso de Judas, creo que la idea de que el traidor deseaba la muerte de Jesús como venganza no cuadra bien con su suicidio cuando la traición le salió bien. El caso de Malco es bastante cruel, la forma de presentar a Lázaro es repelente, y la del Cirineo demasiado fantástica; más bien parece cosa de magia. El mejor capítulo quizá sea el de Pilatos, porque sabemos un poco más sobre su verdadera historia y Papini tuvo que inventar menos.
ENGLISH: Overall, this historical novel has disappointed me. I didn't like how he approaches the lives of some of the historical figures he fantasizes about. In the case of Judas, I think the idea that the traitor wanted Jesus dead as his revenge doesn't square well with his suicide when his betrayal worked out. The case of Malchus is cruel, the way Lazarus is presented is repellent, and the case of the Cyrenean is too fantastic; it seems rather more like magic. The chapter about Pilate is, perhaps, the best, because we know a little more about his true history, and Papini had to invent less.
November 13, 2021
Povestiri biblice care au o profunda analiza psihologica a personajelor. Verosimilul se amesteca cu sacrul , creeandu-se o atmosfera misterioasa si mistica.
" Giovanni Papini isi imagineaza pana la amanuntul intim al umanului tot ceea ce s-a intamplat in sufletul si viata personajelor sale" - Ion Patrascu
" Giovanni Papini isi imagineaza pana la amanuntul intim al umanului tot ceea ce s-a intamplat in sufletul si viata personajelor sale" - Ion Patrascu
January 25, 2020
Da tempo volevo leggere qualcosa di Papini, e trovandomi sottomano questo...
Mi aspettavo di più. Ha la penna del grande scrittore e una libertà di immaginazione che gli permettono di sorprendere con possibilità molto originali nell'esplorare il "non narrato" che c'è dietro le poche informazioni dei Vangeli.
Mi delude però una certa cupezza, io sono abituato a pensare che l'incontro con Gesù sia sempre una benedizione, quindi anche personaggi che lo avvicinano "per caso", come il Cireneo o Malco (il servo del sommo sacerdote cui Pietro stacca un orecchio e Gesù lo guarisce), mi piace pensare che restino positivamente segnati e accompagnati per tutta la vita. Invece, nell'immaginazione di Papini, tutti si contorcono come schiacciati da un evento troppo grande per loro. Rimango con l'impressione di aver incontrato un cristiano amaro, e non mi piace.
L'ultimo episodio è sostanzialmente una riflessione su orgoglio e perdono, forse la chiave di lettura per spiegare la cupezza di tutto il resto: se l'incontro con la grandezza di Dio non è vissuto nell'umiltà della creatura, allora la gioia per il suo amore gratuito diventa impossibile, e subentrano i contorcimenti della superbia che si sente messa in discussione (o della meschinità che cerca di assicurarsi qualche vantaggio). Come una foglia verde che, messa nel fuoco, invece di accendersi si contorce e si consuma.
Resta, però, che il pensiero è sgradevole e forse poco "cristiano": è come pensare che la grazia della redenzione rimanga il più delle volte sconfitta dalla resistenza dell'uomo. Altrettanto sgradevole è l'antisemitismo che traspare dall'ultimo episodio (non so se fosse il modo comune di esprimersi ai suoi tempi: l'opera è del 1937). Proiettandosi in un futuro immaginario, presenta il popolo ebreo come personificazione collettiva dell'orgoglio dell'uomo incapace di comprendere e accogliere la misericordia di Dio.
Sì, credo proprio che questo sia il tema del libro: l'orgoglio dell'uomo che va in crisi davanti ad un Dio che dà la sua vita per lui. Se solo risolvesse in positivo almeno qualcuna delle crisi...
Mi aspettavo di più. Ha la penna del grande scrittore e una libertà di immaginazione che gli permettono di sorprendere con possibilità molto originali nell'esplorare il "non narrato" che c'è dietro le poche informazioni dei Vangeli.
Mi delude però una certa cupezza, io sono abituato a pensare che l'incontro con Gesù sia sempre una benedizione, quindi anche personaggi che lo avvicinano "per caso", come il Cireneo o Malco (il servo del sommo sacerdote cui Pietro stacca un orecchio e Gesù lo guarisce), mi piace pensare che restino positivamente segnati e accompagnati per tutta la vita. Invece, nell'immaginazione di Papini, tutti si contorcono come schiacciati da un evento troppo grande per loro. Rimango con l'impressione di aver incontrato un cristiano amaro, e non mi piace.
L'ultimo episodio è sostanzialmente una riflessione su orgoglio e perdono, forse la chiave di lettura per spiegare la cupezza di tutto il resto: se l'incontro con la grandezza di Dio non è vissuto nell'umiltà della creatura, allora la gioia per il suo amore gratuito diventa impossibile, e subentrano i contorcimenti della superbia che si sente messa in discussione (o della meschinità che cerca di assicurarsi qualche vantaggio). Come una foglia verde che, messa nel fuoco, invece di accendersi si contorce e si consuma.
Resta, però, che il pensiero è sgradevole e forse poco "cristiano": è come pensare che la grazia della redenzione rimanga il più delle volte sconfitta dalla resistenza dell'uomo. Altrettanto sgradevole è l'antisemitismo che traspare dall'ultimo episodio (non so se fosse il modo comune di esprimersi ai suoi tempi: l'opera è del 1937). Proiettandosi in un futuro immaginario, presenta il popolo ebreo come personificazione collettiva dell'orgoglio dell'uomo incapace di comprendere e accogliere la misericordia di Dio.
Sì, credo proprio che questo sia il tema del libro: l'orgoglio dell'uomo che va in crisi davanti ad un Dio che dà la sua vita per lui. Se solo risolvesse in positivo almeno qualcuna delle crisi...
April 8, 2026
nu foarte încântat, mă așteptam să fie mai prezent Isus și patimile lui. de fapt, sunt imaginate povestiri ale unor personaje care au avut mai mult sau mai puțin legătură cu răstignirea lui Isus - Iuda, Caiafa, soldatul care l-a arestat, Pilat, Simon care a cărat crucea... unele povestiri sunt nereușite. iar ultima pute a antisemitism.
April 27, 2025
Să iei sâmburii unei credințe religioase și să-i preschimbi în copaci-povestiri cu ramificații psihologice și introspective de excepție, ei bine, asta e o îndeletnicire îndrăzneață, dar și o dovadă de înzestrare sciitoricească de nivel înalt.
O carte de dimensiuni mici, însă profund încărcată de înțelesuri, emoții adânci și argumente excelente în favoarea numeroaselor direcții, distorsiuni, ambiguități și extrapolări ale credinței creștine. Papini e un adevărat artist al cuvintelor, un fin psiholog și un abil avocat al diavolului (chiar și la propriu), empatizând cu toate personajele sale în aceeași măsură, dezvăluind omul de dincolo de sfânt, papă, slujbaș, rabin... Omul cu patimile sale, cu fricile, nesiguranțele, vinovăția, tristețea, nebunia sa.
Cunoaștem, așadar, un Iuda care își justifică trădarea în fața propriei conștiințe a „răului”, un Barabba însetat de sânge care nu știe cum să-și arate recunoștința față de cel care i-a luat locul pe cruce, un Simon fugind de responsabilitate și de adevărul miracolelor crucii pe care a purtat-o pe umeri dintr-o obligație apăsătoare, un Caiafa împovărat de incertitudine și furie în fața verdictului aspru care l-a „omorât” pe Dumnezeu, un Pilat doborât de vinovăție și înnebunit de propria obsesie în fața întrebării la care nu a primit un răspuns („Ce este ADEVĂRUL?”), Malco hăituit toată viața de dorința răzbunării pe cel care i-a retezat urechea și împreună cu ea aspirațiile la glorie și un rabin care se prezintă în fața unui papă cu o veste/rugăminte neașteptată.
Nimeni nu este prezentat cu aură de sfânt în aceste șapte povestiri, nici măcar ucenicii lui Iisus, nici măcar Iisus însuși, ale cărui învățăminte (unele) sunt puse și ele sub semnul întrebării - și pe bună dreptate. Nu voi da exemple ca să nu intru în polemici. :) Personal nu mă consider religioasă și nici nu ader realmente la ideea de religie/creștinism deși înțeleg nevoia existenței acestora pe pământ. Am, însă, înclinații profund spirituale și găsesc un sâmbure de adevăr în aproape fiecare religie (de care știu).
De aceea mi-a și plăcut atât de mult perspectiva și abordarea lui Papini care deși nu scurmă fără respect la temelia creștinsimului, invită cititorul să mediteze asupra propriului adevăr - în definitiv, nu doar pe Pilat l-a frământat însemnătatea Adevărului, o noțiune pe cât de îmbietoare pentru firile filosofice, pe atât de greu de delimitat de rigorile unei definiții. Dintre cele menționate în carte, cel mai mult rezonez cu perspectiva lui Seneca:
"Nimeni, atâta timp cât trăiește, nu poate să știe ce e adevărul și cum să deosebească adevărul de neadevăr. Atâta timp cât sufletul omului e închis în carcera opacă a trupului, este neputincios să perceapă substanța ființei, taina universului, purul și divinul absolut. După moarte câștigă din nou întreaga lui limpezime și virtuțile care azi sunt întunecate sau înăbușite.”
Ar merita reeditată această carte (văd că din 2013 nu s-a mai întâmplat asta). Eu am citit ediția din 1990 cu pagini îngălbenite de vreme.
O carte de dimensiuni mici, însă profund încărcată de înțelesuri, emoții adânci și argumente excelente în favoarea numeroaselor direcții, distorsiuni, ambiguități și extrapolări ale credinței creștine. Papini e un adevărat artist al cuvintelor, un fin psiholog și un abil avocat al diavolului (chiar și la propriu), empatizând cu toate personajele sale în aceeași măsură, dezvăluind omul de dincolo de sfânt, papă, slujbaș, rabin... Omul cu patimile sale, cu fricile, nesiguranțele, vinovăția, tristețea, nebunia sa.
Cunoaștem, așadar, un Iuda care își justifică trădarea în fața propriei conștiințe a „răului”, un Barabba însetat de sânge care nu știe cum să-și arate recunoștința față de cel care i-a luat locul pe cruce, un Simon fugind de responsabilitate și de adevărul miracolelor crucii pe care a purtat-o pe umeri dintr-o obligație apăsătoare, un Caiafa împovărat de incertitudine și furie în fața verdictului aspru care l-a „omorât” pe Dumnezeu, un Pilat doborât de vinovăție și înnebunit de propria obsesie în fața întrebării la care nu a primit un răspuns („Ce este ADEVĂRUL?”), Malco hăituit toată viața de dorința răzbunării pe cel care i-a retezat urechea și împreună cu ea aspirațiile la glorie și un rabin care se prezintă în fața unui papă cu o veste/rugăminte neașteptată.
Nimeni nu este prezentat cu aură de sfânt în aceste șapte povestiri, nici măcar ucenicii lui Iisus, nici măcar Iisus însuși, ale cărui învățăminte (unele) sunt puse și ele sub semnul întrebării - și pe bună dreptate. Nu voi da exemple ca să nu intru în polemici. :) Personal nu mă consider religioasă și nici nu ader realmente la ideea de religie/creștinism deși înțeleg nevoia existenței acestora pe pământ. Am, însă, înclinații profund spirituale și găsesc un sâmbure de adevăr în aproape fiecare religie (de care știu).
De aceea mi-a și plăcut atât de mult perspectiva și abordarea lui Papini care deși nu scurmă fără respect la temelia creștinsimului, invită cititorul să mediteze asupra propriului adevăr - în definitiv, nu doar pe Pilat l-a frământat însemnătatea Adevărului, o noțiune pe cât de îmbietoare pentru firile filosofice, pe atât de greu de delimitat de rigorile unei definiții. Dintre cele menționate în carte, cel mai mult rezonez cu perspectiva lui Seneca:
"Nimeni, atâta timp cât trăiește, nu poate să știe ce e adevărul și cum să deosebească adevărul de neadevăr. Atâta timp cât sufletul omului e închis în carcera opacă a trupului, este neputincios să perceapă substanța ființei, taina universului, purul și divinul absolut. După moarte câștigă din nou întreaga lui limpezime și virtuțile care azi sunt întunecate sau înăbușite.”
Ar merita reeditată această carte (văd că din 2013 nu s-a mai întâmplat asta). Eu am citit ediția din 1990 cu pagini îngălbenite de vreme.
May 23, 2025
4.5 ⭐
O carte ce oferă emoția aproprierii de momentele patimilor lui Iisus Hristos din perspectiva martorilor apropiați.
Structura este impresionantă și autorul nu caută scuze, nici nu crează un tumult de blasfemii, ci caută să surprindă motive și gânduri ce stau in spatele acțiunilor realizate de personaje cheie ale întâmplărilor, precum: Caiafa, Malhus, Iuda, etc.
Personajele biblice sunt transformate în ființe vii, cu emoții, frici, ce trezesc chiar uneori întrebarea "Eu ce aș fi făcut?".
Am oferit 4.5 stele pentru că mi-aș fi dorit ca această carte să aibă mai multe capitole cu mai multe personaje.
O carte ce oferă emoția aproprierii de momentele patimilor lui Iisus Hristos din perspectiva martorilor apropiați.
Structura este impresionantă și autorul nu caută scuze, nici nu crează un tumult de blasfemii, ci caută să surprindă motive și gânduri ce stau in spatele acțiunilor realizate de personaje cheie ale întâmplărilor, precum: Caiafa, Malhus, Iuda, etc.
Personajele biblice sunt transformate în ființe vii, cu emoții, frici, ce trezesc chiar uneori întrebarea "Eu ce aș fi făcut?".
Am oferit 4.5 stele pentru că mi-aș fi dorit ca această carte să aibă mai multe capitole cu mai multe personaje.
July 19, 2017
Cartea propune o parcurgere a calvarului dincolo de relatările evanghelice, trăiri și stări psihologice ale lui Iuda, Caiafa, Simon din Cirene, Pilat din Pont... toate pornind de la relatarea biblică și trecând în lumea autorului, în cea a imaginației.
Cel mai mult m-a impresionat trăirea lui Iuda, oare ce a fost în mintea și inima lui?
CITATE:
„Voiai să fii sfânt și au făcut din tine cel mai umil, cel mai josnic, cel mai prețuit dintre păstrătorii de bani.”
Ce înseamnă cuvintele? Simboluri înșelătoare, măști ale adevărului...
... se risipeau fumurile de mândrie...
Un comdamnat are nevoie de un judecător, un osândit de un călău, o jertfă adusă lui Dumnezeu de un preot.
...să fiu pământ și să condamn cerul, să fiu creatură și să omor pe Creator. / Caifa/
Cel mai mult m-a impresionat trăirea lui Iuda, oare ce a fost în mintea și inima lui?
CITATE:
„Voiai să fii sfânt și au făcut din tine cel mai umil, cel mai josnic, cel mai prețuit dintre păstrătorii de bani.”
Ce înseamnă cuvintele? Simboluri înșelătoare, măști ale adevărului...
... se risipeau fumurile de mândrie...
Un comdamnat are nevoie de un judecător, un osândit de un călău, o jertfă adusă lui Dumnezeu de un preot.
...să fiu pământ și să condamn cerul, să fiu creatură și să omor pe Creator. / Caifa/
Displaying 1 - 8 of 8 reviews