What do you think?
Rate this book
Scrisori către Genica Athanasiou
Un volum inedit de scrisori de dragoste și de revoltă, care ne invită în intimitatea unuia dintre cei mai controversați reprezentanți ai avangardei:
ANTONIN ARTAUD
În Scrisori către Génica Athanasiou, fiecare epistolă conține o variațiune pe tema iubirii pe care Antonin Artaud i-a purtat-o celei care i-a fost muză și parteneră. Cu un profil ce se conturează în absență, aceste scrisori ne-o dezvăluie pe actrița Génica Athanasiou, pe numele adevărat Eugenia Tănase, căreia Artaud îi încredințează propria viață interioară, cu tumultul și derapajele sale – rețeaua absconsă a minții sau sentimentul separării sufletului de corp –, dar și imagini exterioare, care îi amintesc de frumusețea ei olimpiană – o lună crescută deasupra apelor, ca o floare imensă de lumină bolnavă, o mică plajă răcoroasă din Cavalaire-sur-Mer, caramelele de la Lutetia, marea, cu imensitatea ei maladivă.
Însă nevoia de a fi înțeles, iritarea de a nu fi înțeles, reproșurile, exigențele formulate uneori cu blândețe, alteori cu violență ne vorbesc mai ales despre chinul unui om închis în propriul absolut, preocupat constant de o comunicare pe care nu o poate înfăptui așa cum ar vrea.
Dedicată oamenilor mileniului al treilea, captivi în epoca tehnologiei, această corespondență reprezintă nu doar expresia unei pasiuni explozive, care împrumută, în decursul a două decenii, mai multe măști – obsesie, recunoștință, mânie, renunțare –, ci și un document psihologic, clinic, am putea spune, căci Artaud descrie cu o luciditate șocantă suferințele nesfârșite ale trupului și spiritului său.
Génica Athanasiou, pe numele adevărat Eugenia Tănase, s-a născut în București, în anul 1897. În 1919, a plecat la Paris ca să studieze actoria, iar din 1920 a devenit membră a trupei Atelier, înființată de Charles Dullin. Dintre cele mai importante apariții amintim rolul din spectacolul Antigona, după un scenariu de Jean Cocteau, și pe cel din La Coquille et le Clergyman, considerat primul film suprarealist din istoria cinematografică, după un scenariu de Antonin Artaud. A avut o carieră prolifică atât în teatru, cât și în film, iar figura ei ne este cunoscută astăzi prin portretele realizate de Man Ray, prin scrisorile pe care Antonin Artaud i le-a adresat sau prin filmele în care Jean Grémillon a distribuit-o în rol principal: Maldonne și Gardiens de phare. S-a stins din viață în anul 1966, la Lagny-Sur-Marne.
„Nu poți să te îndoiești de faptul că îmi pasă de tine, că toată viața mea se agață de răsuflarea ta și că există în ființa mea dreptul de a alege, dreptul organic de a te alege. Și pentru tine sunt, fără îndoială, ceea ce nu o să mai pot fi vreodată pentru altcineva, și nu fiindcă obișnuința mă împinge înspre tine, ci fiindcă m-ai dezgolit o dată pentru totdeauna și m-ai făcut să vin spre tine cu strămoșii mei, la fel cum tu însăți ai venit spre mine cu toată viața ta. Nu e vorba numai de încredere, ci și de identitate, de respirația comună a sufletului și a minții. Vezi și simți toate astea, totuși mă constrângi.“
ANTONIN ARTAUD
În Scrisori către Génica Athanasiou, fiecare epistolă conține o variațiune pe tema iubirii pe care Antonin Artaud i-a purtat-o celei care i-a fost muză și parteneră. Cu un profil ce se conturează în absență, aceste scrisori ne-o dezvăluie pe actrița Génica Athanasiou, pe numele adevărat Eugenia Tănase, căreia Artaud îi încredințează propria viață interioară, cu tumultul și derapajele sale – rețeaua absconsă a minții sau sentimentul separării sufletului de corp –, dar și imagini exterioare, care îi amintesc de frumusețea ei olimpiană – o lună crescută deasupra apelor, ca o floare imensă de lumină bolnavă, o mică plajă răcoroasă din Cavalaire-sur-Mer, caramelele de la Lutetia, marea, cu imensitatea ei maladivă.
Însă nevoia de a fi înțeles, iritarea de a nu fi înțeles, reproșurile, exigențele formulate uneori cu blândețe, alteori cu violență ne vorbesc mai ales despre chinul unui om închis în propriul absolut, preocupat constant de o comunicare pe care nu o poate înfăptui așa cum ar vrea.
Dedicată oamenilor mileniului al treilea, captivi în epoca tehnologiei, această corespondență reprezintă nu doar expresia unei pasiuni explozive, care împrumută, în decursul a două decenii, mai multe măști – obsesie, recunoștință, mânie, renunțare –, ci și un document psihologic, clinic, am putea spune, căci Artaud descrie cu o luciditate șocantă suferințele nesfârșite ale trupului și spiritului său.
Génica Athanasiou, pe numele adevărat Eugenia Tănase, s-a născut în București, în anul 1897. În 1919, a plecat la Paris ca să studieze actoria, iar din 1920 a devenit membră a trupei Atelier, înființată de Charles Dullin. Dintre cele mai importante apariții amintim rolul din spectacolul Antigona, după un scenariu de Jean Cocteau, și pe cel din La Coquille et le Clergyman, considerat primul film suprarealist din istoria cinematografică, după un scenariu de Antonin Artaud. A avut o carieră prolifică atât în teatru, cât și în film, iar figura ei ne este cunoscută astăzi prin portretele realizate de Man Ray, prin scrisorile pe care Antonin Artaud i le-a adresat sau prin filmele în care Jean Grémillon a distribuit-o în rol principal: Maldonne și Gardiens de phare. S-a stins din viață în anul 1966, la Lagny-Sur-Marne.
„Nu poți să te îndoiești de faptul că îmi pasă de tine, că toată viața mea se agață de răsuflarea ta și că există în ființa mea dreptul de a alege, dreptul organic de a te alege. Și pentru tine sunt, fără îndoială, ceea ce nu o să mai pot fi vreodată pentru altcineva, și nu fiindcă obișnuința mă împinge înspre tine, ci fiindcă m-ai dezgolit o dată pentru totdeauna și m-ai făcut să vin spre tine cu strămoșii mei, la fel cum tu însăți ai venit spre mine cu toată viața ta. Nu e vorba numai de încredere, ci și de identitate, de respirația comună a sufletului și a minții. Vezi și simți toate astea, totuși mă constrângi.“
376 pages, Paperback
First published January 1, 1969
3 people are currently reading
47 people want to read
About the author
Antonin Artaud
282 books797 followersFrench surrealist poet and playwright Antonin Artaud advocated a deliberately shocking and confrontational style of drama that he called "theater of cruelty."
People better knew Antoine Marie Joseph Artaud, an essayist, actor, and director.
Considered among the most influential figures in the evolution of modern theory, Antonin Artaud associated with artists and experimental groups in Paris during the 1920s.
Political differences then resulted in him breaking and founding the theatre Alfred Jarry with Roger Vitrac and Robert Aron. Together, they expected to create a forum for works to change radically. Artaud especially expressed disdain for west of the day, panned the ordered plot and scripted language that his contemporaries typically employed to convey ideas, and recorded his ideas in such works as Le Theatre de la cruaute and The Theatre and Its Double .
Artaud thought to represent reality and to affect the much possible audience and therefore used a mixture of strange and disturbing forms of lighting, sound, and other performance elements.
Artaud wanted that the "spectacle" that "engulfed and physically affected" this audience, put in the middle. He referred to this layout like a "vortex," a "trapped and powerless" constantly shifting shape.
People better knew Antoine Marie Joseph Artaud, an essayist, actor, and director.
Considered among the most influential figures in the evolution of modern theory, Antonin Artaud associated with artists and experimental groups in Paris during the 1920s.
Political differences then resulted in him breaking and founding the theatre Alfred Jarry with Roger Vitrac and Robert Aron. Together, they expected to create a forum for works to change radically. Artaud especially expressed disdain for west of the day, panned the ordered plot and scripted language that his contemporaries typically employed to convey ideas, and recorded his ideas in such works as Le Theatre de la cruaute and The Theatre and Its Double .
Artaud thought to represent reality and to affect the much possible audience and therefore used a mixture of strange and disturbing forms of lighting, sound, and other performance elements.
Artaud wanted that the "spectacle" that "engulfed and physically affected" this audience, put in the middle. He referred to this layout like a "vortex," a "trapped and powerless" constantly shifting shape.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
June 3, 2023
4.5 / 5 ⭐
Ar fi meritat punctajul maxim pentru felul în care a fost evidențiată involuția mentalului său pe parcursul corespondenței, dar nu pot sa trec peste niște comentarii grosolane pe care le-a făcut la adresa Genicăi.
Omul era nebun de legat, iar cartea de față atestă acest fapt.
Ar fi meritat punctajul maxim pentru felul în care a fost evidențiată involuția mentalului său pe parcursul corespondenței, dar nu pot sa trec peste niște comentarii grosolane pe care le-a făcut la adresa Genicăi.
Omul era nebun de legat, iar cartea de față atestă acest fapt.
February 3, 2021
This collection of letters between Antonin Artaud--actor, director, and dramaturge--and the Romanian actress Génica Athanasiou traces the arc of their love from its beginning in 1921 through their break to Artaud's confinement in the asylum at Ville-Evrard, 1939-1943. These letters swing from expressions of passionate devotion and affection to anger, coldness, and distance and culminate in the paranoia of the confined Artaud looking to Génica for rescue. The scholarly apparatus provides helpful information as to the provenance of the letters, as well as explanations of references. There are also plates of Artaud's drawings. This is a wonderful representation of the artistic world of 1920's Paris from the perspective of a formative influence on theater in the twentieth century.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews