What do you think?
Rate this book
Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023
Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au fost copii ai timpului lor la fel de mult ca politicienii sau intelectualii de frunte. Dar despre BOR se știu foarte puține lucruri. Fără deschiderea completă a arhivelor bisericești pentru toți istoricii și fără reliberalizarea arhivelor de stat, trecutul BOR va continua să fie o problemă spinoasă în istoria României. Ca și armata, serviciile secrete sau academia, Biserica se ferește de orice dezbatere în privința propriului trecut, și mai cu seamă în privința acelui trecut care o face contemporană cu patru regimuri politice dictatoriale: carlist, legionar, antonescian, comunist.
Ca istoric, am ales, firește, o abordare istoriografică mai degrabă decât teologică și am urmărit Biserica Ortodoxă Română în contextul dezvoltării statului român și a societății românești de la 1918 încoace. E o carte care se referă la BOR ca instituție, care urmărește detaliile împletirii dintre BOR și politică și înfățișează luptele pentru putere din Biserică. Accentul cade în aceste pagini pe relașia Biserică–stat–națiune, pe analiza acestei legături care continuă să exercite o influență însemnată asupra țării și a cetățenilor săi.
Ca istoric, am ales, firește, o abordare istoriografică mai degrabă decât teologică și am urmărit Biserica Ortodoxă Română în contextul dezvoltării statului român și a societății românești de la 1918 încoace. E o carte care se referă la BOR ca instituție, care urmărește detaliile împletirii dintre BOR și politică și înfățișează luptele pentru putere din Biserică. Accentul cade în aceste pagini pe relașia Biserică–stat–națiune, pe analiza acestei legături care continuă să exercite o influență însemnată asupra țării și a cetățenilor săi.
460 pages, Paperback
Published May 1, 2023
12 people are currently reading
186 people want to read
About the author
Oliver Jens Schmitt
40 books43 followersOliver Jens Schmitt is a professor of South-East European history at Vienna University since 2005. He is a member of the Austrian Academy of Sciences.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
May 29, 2023
Asta nu e neapărat o istorie a BOR. Este, mai degrabă, o sinteză a cercetărilor despre BOR. În baza acestor cercetări, se scrie și se citește și istoria din ultimul secol a Bisericii Ortodoxe Române, dar cu lacunele existente în ceea ce ține cercetarea anumitor perioade. Autorul își face un obiectiv din a repeta, de câte ori e posibil și necesar, că în cercetarea istorică despre BOR există goluri mari. Unele perioade au fost cercetate mai bine, altele aproape deloc. Motivele sunt multe: cercetarea anumitor perioade servește BOR, deci a încurajat-o; alte perioade sunt rușinoase pentru BOR, deci a limitat orice fel de demers de cercetare în privința lor; pentru unele perioade există material de cercetat: biografii, presă, studii ale vremii; pentru altele nu există încă surse: BOR a închis accesul la propriile arhive, deși ar fi trebuit să le predea la Arhivele Naționale, unele dosare de la Securitate nu sunt disponibile sau au fost distruse; cel mai important însă e că BOR, prin influența pe care o are, asupra publicului și asupra statului, descurajează orice încercare de a face lumină asupra acestor perioade – istoricii care se încumetă sunt pur și simplu ostracizați, iar BOR contraatacă și prin studii, în note apologetice, din partea istoricilor de casă.
Cartea e bine scrisă, ușor de parcurs și de deslușit, odată ce te obișnuiești cu termenii specifici bisericii. Așa cum atenționează și autorul, se observă dezechilibrul dintre perioade: despre unele perioade și personaje se știu multe și astfel ele ocupă mai multe pagini din economia cărții, iar despre altele nu se cunoaște mai nimic, paginile fiind acoperite mai degrabă cu listarea tuturor lucrurilor neștiute. Prin perioada postdecembristă parcă Schmitt trece prea repede, demonstrând că scopul lui nu a fost cercetarea propriu-zisă, ci sinteza și scrierea unei cărți pentru mase, a unui bestseller chiar (garantat de subiectul controversat prin potențialul de polarizare a publicului).
Curiozitatea mea a fost simplă. Nu am nimic cu religia, înțelegându-i utilitatea pentru cine o adoptă și pentru societate în general, dar nu-mi place absolut deloc, chiar detest BOR. Nu e nevoie de o autoritate centrală coruptă pentru spiritualitatea proprie, individuală. Citind, am înțeles că BOR a fost la fel de la începuturile ei. Clerul superior a dat mereu dovadă de adaptabilitate la schimbările politice și, aparent paradoxal, dar, de fapt, normal pentru el, de profundă incapacitate de reformă și adaptabilitate la timpuri și la schimbările din societate. De politic și de stat, BOR a depins mereu pentru a obține avantaje, în special materiale, și influență. În schimb, BOR a susținut regimurile, indiferent de ideologie, fie complet – declarativ și activ –, fie doar cu jumătate de glas. Când statul proaspăt comunist a desființat Biserica Greco-Catolică, BOR a cules toată prada, fără scrupule și fără rușine. În 89, BOR îi cânta osanale lui Ceaușescu, doar ca în iarna lui 1990 să devină profund anticomunistă și anticeaușistă. Flexibilitatea în poziții este incredibilă. An după an, guvernarea după guvernare, BOR o demonstrează. Cartea conține numeroase exemple.
Incapacitatea de adaptare la timpuri și la schimbările din societate este o altă caracteristică a BOR, care, bănuiesc și sper, va duce la o diminuare a influenței sale. De-a lungul existenței, BOR a fost antieuropeană și antioccidentală. Membrii clerului superior și foarte mulți ai celui inferior au fost și fasciști, și legionari, și comuniști convinși, și, acum, putiniști. În continuare și cu mai mult succes decât înainte, BOR își vinde influența partidelor politice și obține concesii și putere incredibile.
În titlu apare o întrebare. Răspunsul e (cred) că BOR a fost, de-a lungul timpului, și biserică de stat și biserică în stat. De multe ori concomitent. De stat pentru că s-a aliniat cu regimurile, cu ideologiile dominante și și-a vândut influența pentru a mobiliza electorat și sprijin politic. În stat (înțelegând aici un fel de structură paralelă, independentă, nu neapărat pe o treaptă mai jos, din contră) pentru că are o putere foarte mare și își permite să facă foarte multe și să manipuleze politicul. Acum acest lucru este cel mai vizibil.
Nu are rost să mai intru în detalii. Frustrările mele să rămână doar ale mele. Atâta timp cât BOR se bucură de o asemenea susținere, prin bani de la stat, fiind de facto biserica oficială a statului laic, știu că nu vom scăpa prea curând de ea și nu vom vedea în Biserică o instituție în pas cu timpurile, cu schimbările, care să fie un model de toleranță și de influență pozitivă în societate, fără falși idoli și fără scopul de a ține oamenii în întuneric pentru foloase proprii.
Cartea are 400 de pagini. Par suficiente pentru o privire de ansamblu și pentru câteva concluzii mai puțin nuanțate. Aceste pagini sunt și foarte interesante. Nefiind deloc inițiat în domeniu, am descoperit multe lucruri curioase.
Schmitt încurajează istoricii tineri să cerceteze BOR, în special acolo unde există mari lacune. Îmi place că istoricii străini sunt capabili să scrie mai detașat și mai obiectiv despre istoria noastră decât românii. Uneori întunericul cel mai mare e la piciorul lămpii.
4,3/5
Cartea e bine scrisă, ușor de parcurs și de deslușit, odată ce te obișnuiești cu termenii specifici bisericii. Așa cum atenționează și autorul, se observă dezechilibrul dintre perioade: despre unele perioade și personaje se știu multe și astfel ele ocupă mai multe pagini din economia cărții, iar despre altele nu se cunoaște mai nimic, paginile fiind acoperite mai degrabă cu listarea tuturor lucrurilor neștiute. Prin perioada postdecembristă parcă Schmitt trece prea repede, demonstrând că scopul lui nu a fost cercetarea propriu-zisă, ci sinteza și scrierea unei cărți pentru mase, a unui bestseller chiar (garantat de subiectul controversat prin potențialul de polarizare a publicului).
Curiozitatea mea a fost simplă. Nu am nimic cu religia, înțelegându-i utilitatea pentru cine o adoptă și pentru societate în general, dar nu-mi place absolut deloc, chiar detest BOR. Nu e nevoie de o autoritate centrală coruptă pentru spiritualitatea proprie, individuală. Citind, am înțeles că BOR a fost la fel de la începuturile ei. Clerul superior a dat mereu dovadă de adaptabilitate la schimbările politice și, aparent paradoxal, dar, de fapt, normal pentru el, de profundă incapacitate de reformă și adaptabilitate la timpuri și la schimbările din societate. De politic și de stat, BOR a depins mereu pentru a obține avantaje, în special materiale, și influență. În schimb, BOR a susținut regimurile, indiferent de ideologie, fie complet – declarativ și activ –, fie doar cu jumătate de glas. Când statul proaspăt comunist a desființat Biserica Greco-Catolică, BOR a cules toată prada, fără scrupule și fără rușine. În 89, BOR îi cânta osanale lui Ceaușescu, doar ca în iarna lui 1990 să devină profund anticomunistă și anticeaușistă. Flexibilitatea în poziții este incredibilă. An după an, guvernarea după guvernare, BOR o demonstrează. Cartea conține numeroase exemple.
Incapacitatea de adaptare la timpuri și la schimbările din societate este o altă caracteristică a BOR, care, bănuiesc și sper, va duce la o diminuare a influenței sale. De-a lungul existenței, BOR a fost antieuropeană și antioccidentală. Membrii clerului superior și foarte mulți ai celui inferior au fost și fasciști, și legionari, și comuniști convinși, și, acum, putiniști. În continuare și cu mai mult succes decât înainte, BOR își vinde influența partidelor politice și obține concesii și putere incredibile.
În titlu apare o întrebare. Răspunsul e (cred) că BOR a fost, de-a lungul timpului, și biserică de stat și biserică în stat. De multe ori concomitent. De stat pentru că s-a aliniat cu regimurile, cu ideologiile dominante și și-a vândut influența pentru a mobiliza electorat și sprijin politic. În stat (înțelegând aici un fel de structură paralelă, independentă, nu neapărat pe o treaptă mai jos, din contră) pentru că are o putere foarte mare și își permite să facă foarte multe și să manipuleze politicul. Acum acest lucru este cel mai vizibil.
Nu are rost să mai intru în detalii. Frustrările mele să rămână doar ale mele. Atâta timp cât BOR se bucură de o asemenea susținere, prin bani de la stat, fiind de facto biserica oficială a statului laic, știu că nu vom scăpa prea curând de ea și nu vom vedea în Biserică o instituție în pas cu timpurile, cu schimbările, care să fie un model de toleranță și de influență pozitivă în societate, fără falși idoli și fără scopul de a ține oamenii în întuneric pentru foloase proprii.
Cartea are 400 de pagini. Par suficiente pentru o privire de ansamblu și pentru câteva concluzii mai puțin nuanțate. Aceste pagini sunt și foarte interesante. Nefiind deloc inițiat în domeniu, am descoperit multe lucruri curioase.
Schmitt încurajează istoricii tineri să cerceteze BOR, în special acolo unde există mari lacune. Îmi place că istoricii străini sunt capabili să scrie mai detașat și mai obiectiv despre istoria noastră decât românii. Uneori întunericul cel mai mare e la piciorul lămpii.
4,3/5
July 7, 2023
Din prefață, autorul, istoricul elvențian Oliver Jens Schmitt — Schmitt este de specializare bizantinolog cu studii în problemele istoriei și culturii medievale și moderne ale Bisericilor Ortodoxe de limbă greacă și slavonă din zona balcanică, clarifică subiectul cărții: „BOR va fi prezentată ca instituție în relația sa cu statul și societatea din România modernă” și trasează câteva întrebări către BOR: Legionarismul din cadrul BOR e doar un fenomen deviant, fără legătură cu Biserica, ori reprezintă poziția dominantă în cadrul ei? Colaborarea dintre BOR și comunism a compromis-o definitiv? Se poate susține teza că unele grupuri s-au opus comunismului și păstrat onoarea BOR? Ierarhii BOR au reușit să asigure supraviețuirea organizației prin concesii față de guvernul comunist? „Cum s-a raportat BOR la statutul constituțional democratic, la schimbările sociale și la integrarea europeană după 1989?”
Din cauza opacității BOR, cercetarea critică istorică nu este dezvoltată și de aceea „cititorul va găsi adeseori mai degrabă întrebări decât răspunsuri”. Cu arhivele închise pentru cercetătorii independenți, BOR permite o studiere mai sumară a istoriei sale decât permit alte state ortodoxe precum Bulgaria, Serbia sau Rusia. Cele mai bine studiate perioade ale BOR rămân perioada interbelică și perioada de după 1989. Perioada Ceaușescu este cea mai puțin expusă publicului. De asemenea, autorul se ocupă preponderent de perioada interbelică astfel încât să ridice întrebări fundamentale despre istoria BOR în cadrul statului român modern, să răspundă la ele unde se poate, iar unde nu se poate răspundă, să se ofere doar reflecții.
Anul 1918, anul Marii Uniri de pe 1 decembrie este al unei mari provocări. Construcția marii națiuni este o adevărată provocare pentru cele patru regiuni istorice pentru că "oamenii care urmau să constituie o națiune unificată într-un stat comun începând cu 1918 au trăit în sisteme politice complet diferite și în condiții sociale, economice și culturale la fel de diferite înainte de 1918".
Autorul prezintă problematica din perspectiva ecleziastică; cele patru regiuni vin cu patru biserici diferite deși ortodoxe toate. Bisericile din Regat, din Transilvania, din Bucovina și din Basarabia au tradițiile lor diferite. Punctul de culminant în mecanica unirii este acela al Primului Război Mondial, când relația dintre ortodocșii din Transilvania (dar și din Regat) și imperiul Habsburgic, implicit față de Regatul Ungariei, sunt foarte strânse și ostile alianței contra Germaniei și Austriei.
Mitropolitul Bucureștiului, Conon Arămescu-Donici împreună cu alți ierarhi cer armatei române în 1917 să nu lupte contra Germaniei și să depună armele. Ioan I Papp și Miron Cristea, viitorul patriarh, publică în 1916 manifeste în favoarea monarhiei Habsburgice. Iar în 1917, alți prelați care vor participa ca membri activi la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1918, condamnă demersul american de eliberare a diferitelor naționalități de sub domnie străină.
Vasile Mangra, Victor Mihaly, Demeriu Radu, Ioan I Papp, Valeriu Frențiu și Miron Cristea condamnă printr-un manifest al românilor din Transilvania, către împăratul Carol I, demersul americanilor, "unul din scopurile de război ale dușmanilor noștri este eliberarea diferitelor naționalități, între acestea, și a românilor de sub domnia străină. Această exprimare de voință a dușmanilor noștri e îndreaptă în mod nemijlocit în contra integrității patriei noaste". În optica lor, românii din Transilvania trebuie să aparțină Ungariei. "Ținem cu tărie la inviolabilitatea patriei noaste ungare. [...] Noi, românii din Ungaria, ținem cu tărie la aceea, ca să trăim sub domnia sfintei coroane ungare".
În perioada interbelică, autorul expune relația BOR cu statul nou format și conturarea unei identități naționale în care etnia română se confunda cu ortodoxia aceasta însemnând că „inevitabil, toți neortodocșii erau considerați devianți din punctul de vedere al elitelor ortodoxe românești sau un pericol pentur stat și națiune, indiferent dacă erau români de etnie neortodoxă sau persoane care aparțineau celor aproximativ 30% de altă etnie”. Patriarhul și clerul se implică direct în politică fie de partea partidelor tradiționale, fie de partea grupurilor de extremă dreapta. Până la sfărșitul celui de-al doilea război mondial, BOR a lucrat fie în complicitate cu regimurile extremiste de dreapta, fie a prezentat toleranță față de ele când ideologia lor contravenea dogmei creștine (eretismul cuzismului). Antisemiții A. C. Cuza și O. Goga ajung la putere cu binecuvântarea patriarhului Miron Cristea și imediat declanșază un val de pogromuri în ianuarie 1938.
Biserica devine un instrument numai bun lui Carol II când își impune sistemul totalitar, sistem care anticipează comunismul prin modul de structurare al societății. Emblematică este redefinirea în cel mai exemplar „neomarxist” mod a conceptului de „totalitarism” a lui Dumitru Stăniloae pentru a legitima termenul și a-l pune în opoziție cu totalitarismul negativ al Germaniei și Uniunii Sovietice. Din perspectiva lui și a bisericii, totalitarismul devine ceva pozitiv. În limbajul pompos al ierarhilor, care sunt întronați, precum Irineu Mihălcescu și Nifon Criveanu, găsim în discursul lor către dictator, termeni prin care aceștia îl consideră cap al bisericii. Carol II este Bazileu și Mare Pontifice, iar Miron Cristea îl compară cu însuși Constantin cel Mare.
Delirul religios atinge cote paroxistice când Horia Sima preia puterea în 1940 și Stăniloe exultă. Uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1938 activează o matrice hristică în clerul tânăr: Codreanu este Hristos. Este exhumat împreună cu 12 legionari uciși odată cu el. Au loc parastase în toată țara. În revista Mitropolia Moldovei, un preot jubilează: „biruința legionară este în adevăr biruința Domnului Iisus Hristos!” Mișcarea preoților n-a fost pe placul BOR, care s-a văzut pusă în fața unui curent potrivin ce le putea compromite puterea. Toleranța și complicitatea cu extremismul devenise o armă cu douoă tăișuri mai ales după ce Legiunea a câștigat în fața dictaturii lui Carol II. „Dumnezeu a vrut ca Mișcarea Legionară să învingă, numai oficialitatea conducătoare BOR tace. A tăcut de la început și tace încă” apreciază preotul radical Ilie Imbrescu.
Dizolvarea partidelor politice din comunism, a fost primită cu bucurie de patriarh și cler. „Sfârșitul democrației românești a fost salutată și susținută de părți importante ale elitelor politice. Acest lucru a fost puțin îngrijorător pentru majoritatea ierarhilor, deoarece mulți clerici luptau de ani de zile împotriva democrației”. BOR, prin luptele interne între facțiuni oricum opuse democrației, situație întreținută în organizație de regimul lui Carol II și apoi al lui Antonescu, au dat girul acaparării puterii dictaturii comuniste fără să opună rezistență. „Lipsa de coeziune internă, curtarea celor care dețineau puterea politică, absența unei culturi a disidenței și a distanței față de politică, toate acestea s-au dezvoltat încă din 1918, din rădăcini care erau cu siguranță mai vechi.” Niciun ierarh ortodox n-a făcut închisoare sub comuniști în schimb ierarhii greco-catolici au „ales în mod colectiv rezistența și adesea martiriul”. Episcopul greco-catolic Vasile Aftenie moare după ce e torturat de securitate, în 1950; Episcopul Frenițiu moare la Sighet doi ani mai târziu; Tit Liviu Chinezu, episcop auxiliar, moare în 1959.
Este prezentată și suita de personaje bisericești care au evoluat în carieră alături de camarila comunistă: Justin Marina, patriarhul BOR dintre 1948-1977, cel care s-a pronunțat pentru cooperarea cu regimul comunist și mulți alți ierarhi care prin declarații au susținut și profitat de pe urma regimului comunist și național-comunist ceaușist. Declarațiile lor pot fi trecute sub tăcere, dar ele există și confirmă un comportament care vădește chiar și după 1989 complicitate cu politicul comunist care s-a perpetuat de foștii membrii ai nomenclaturii comuniste.
Monografia lui Schmitt este condamnată de acele persoane care sunt deranjate de organizarea democratică și care fac parte dintr-o organizație care a subminat tot timpul, de la formarea României Mari, viața democratică și au promovat antioccidentalismul sprijindind totodată trei dictaturi care au lăsat o mulțime de victime din acei ne-români care nu erau ortodocși. Este o carte foarte bună care oferă o imagine despre evoluția spirituală a unui popor orientat spre interior, cu niște lideri ce-au promovat autoritarismul și autarhia. La final parcă îți lasă un gust amar. Radiografia arată evoluția unei tumori maligne care nu intră în remisie; bebelușul s-a născut bolnav și pe tot parcursul vieții n-a avut șansa să vadă cum e să fii sănătos. Azi, spiritul nefast legionar, care n-a părăsit conștiința populară, pare a prinde contur nou, odată cu șovăirile antidemocratice ale BOR.
Din cauza opacității BOR, cercetarea critică istorică nu este dezvoltată și de aceea „cititorul va găsi adeseori mai degrabă întrebări decât răspunsuri”. Cu arhivele închise pentru cercetătorii independenți, BOR permite o studiere mai sumară a istoriei sale decât permit alte state ortodoxe precum Bulgaria, Serbia sau Rusia. Cele mai bine studiate perioade ale BOR rămân perioada interbelică și perioada de după 1989. Perioada Ceaușescu este cea mai puțin expusă publicului. De asemenea, autorul se ocupă preponderent de perioada interbelică astfel încât să ridice întrebări fundamentale despre istoria BOR în cadrul statului român modern, să răspundă la ele unde se poate, iar unde nu se poate răspundă, să se ofere doar reflecții.
Anul 1918, anul Marii Uniri de pe 1 decembrie este al unei mari provocări. Construcția marii națiuni este o adevărată provocare pentru cele patru regiuni istorice pentru că "oamenii care urmau să constituie o națiune unificată într-un stat comun începând cu 1918 au trăit în sisteme politice complet diferite și în condiții sociale, economice și culturale la fel de diferite înainte de 1918".
Autorul prezintă problematica din perspectiva ecleziastică; cele patru regiuni vin cu patru biserici diferite deși ortodoxe toate. Bisericile din Regat, din Transilvania, din Bucovina și din Basarabia au tradițiile lor diferite. Punctul de culminant în mecanica unirii este acela al Primului Război Mondial, când relația dintre ortodocșii din Transilvania (dar și din Regat) și imperiul Habsburgic, implicit față de Regatul Ungariei, sunt foarte strânse și ostile alianței contra Germaniei și Austriei.
Mitropolitul Bucureștiului, Conon Arămescu-Donici împreună cu alți ierarhi cer armatei române în 1917 să nu lupte contra Germaniei și să depună armele. Ioan I Papp și Miron Cristea, viitorul patriarh, publică în 1916 manifeste în favoarea monarhiei Habsburgice. Iar în 1917, alți prelați care vor participa ca membri activi la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1918, condamnă demersul american de eliberare a diferitelor naționalități de sub domnie străină.
Vasile Mangra, Victor Mihaly, Demeriu Radu, Ioan I Papp, Valeriu Frențiu și Miron Cristea condamnă printr-un manifest al românilor din Transilvania, către împăratul Carol I, demersul americanilor, "unul din scopurile de război ale dușmanilor noștri este eliberarea diferitelor naționalități, între acestea, și a românilor de sub domnia străină. Această exprimare de voință a dușmanilor noștri e îndreaptă în mod nemijlocit în contra integrității patriei noaste". În optica lor, românii din Transilvania trebuie să aparțină Ungariei. "Ținem cu tărie la inviolabilitatea patriei noaste ungare. [...] Noi, românii din Ungaria, ținem cu tărie la aceea, ca să trăim sub domnia sfintei coroane ungare".
În perioada interbelică, autorul expune relația BOR cu statul nou format și conturarea unei identități naționale în care etnia română se confunda cu ortodoxia aceasta însemnând că „inevitabil, toți neortodocșii erau considerați devianți din punctul de vedere al elitelor ortodoxe românești sau un pericol pentur stat și națiune, indiferent dacă erau români de etnie neortodoxă sau persoane care aparțineau celor aproximativ 30% de altă etnie”. Patriarhul și clerul se implică direct în politică fie de partea partidelor tradiționale, fie de partea grupurilor de extremă dreapta. Până la sfărșitul celui de-al doilea război mondial, BOR a lucrat fie în complicitate cu regimurile extremiste de dreapta, fie a prezentat toleranță față de ele când ideologia lor contravenea dogmei creștine (eretismul cuzismului). Antisemiții A. C. Cuza și O. Goga ajung la putere cu binecuvântarea patriarhului Miron Cristea și imediat declanșază un val de pogromuri în ianuarie 1938.
Biserica devine un instrument numai bun lui Carol II când își impune sistemul totalitar, sistem care anticipează comunismul prin modul de structurare al societății. Emblematică este redefinirea în cel mai exemplar „neomarxist” mod a conceptului de „totalitarism” a lui Dumitru Stăniloae pentru a legitima termenul și a-l pune în opoziție cu totalitarismul negativ al Germaniei și Uniunii Sovietice. Din perspectiva lui și a bisericii, totalitarismul devine ceva pozitiv. În limbajul pompos al ierarhilor, care sunt întronați, precum Irineu Mihălcescu și Nifon Criveanu, găsim în discursul lor către dictator, termeni prin care aceștia îl consideră cap al bisericii. Carol II este Bazileu și Mare Pontifice, iar Miron Cristea îl compară cu însuși Constantin cel Mare.
Delirul religios atinge cote paroxistice când Horia Sima preia puterea în 1940 și Stăniloe exultă. Uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1938 activează o matrice hristică în clerul tânăr: Codreanu este Hristos. Este exhumat împreună cu 12 legionari uciși odată cu el. Au loc parastase în toată țara. În revista Mitropolia Moldovei, un preot jubilează: „biruința legionară este în adevăr biruința Domnului Iisus Hristos!” Mișcarea preoților n-a fost pe placul BOR, care s-a văzut pusă în fața unui curent potrivin ce le putea compromite puterea. Toleranța și complicitatea cu extremismul devenise o armă cu douoă tăișuri mai ales după ce Legiunea a câștigat în fața dictaturii lui Carol II. „Dumnezeu a vrut ca Mișcarea Legionară să învingă, numai oficialitatea conducătoare BOR tace. A tăcut de la început și tace încă” apreciază preotul radical Ilie Imbrescu.
Dizolvarea partidelor politice din comunism, a fost primită cu bucurie de patriarh și cler. „Sfârșitul democrației românești a fost salutată și susținută de părți importante ale elitelor politice. Acest lucru a fost puțin îngrijorător pentru majoritatea ierarhilor, deoarece mulți clerici luptau de ani de zile împotriva democrației”. BOR, prin luptele interne între facțiuni oricum opuse democrației, situație întreținută în organizație de regimul lui Carol II și apoi al lui Antonescu, au dat girul acaparării puterii dictaturii comuniste fără să opună rezistență. „Lipsa de coeziune internă, curtarea celor care dețineau puterea politică, absența unei culturi a disidenței și a distanței față de politică, toate acestea s-au dezvoltat încă din 1918, din rădăcini care erau cu siguranță mai vechi.” Niciun ierarh ortodox n-a făcut închisoare sub comuniști în schimb ierarhii greco-catolici au „ales în mod colectiv rezistența și adesea martiriul”. Episcopul greco-catolic Vasile Aftenie moare după ce e torturat de securitate, în 1950; Episcopul Frenițiu moare la Sighet doi ani mai târziu; Tit Liviu Chinezu, episcop auxiliar, moare în 1959.
Este prezentată și suita de personaje bisericești care au evoluat în carieră alături de camarila comunistă: Justin Marina, patriarhul BOR dintre 1948-1977, cel care s-a pronunțat pentru cooperarea cu regimul comunist și mulți alți ierarhi care prin declarații au susținut și profitat de pe urma regimului comunist și național-comunist ceaușist. Declarațiile lor pot fi trecute sub tăcere, dar ele există și confirmă un comportament care vădește chiar și după 1989 complicitate cu politicul comunist care s-a perpetuat de foștii membrii ai nomenclaturii comuniste.
Monografia lui Schmitt este condamnată de acele persoane care sunt deranjate de organizarea democratică și care fac parte dintr-o organizație care a subminat tot timpul, de la formarea României Mari, viața democratică și au promovat antioccidentalismul sprijindind totodată trei dictaturi care au lăsat o mulțime de victime din acei ne-români care nu erau ortodocși. Este o carte foarte bună care oferă o imagine despre evoluția spirituală a unui popor orientat spre interior, cu niște lideri ce-au promovat autoritarismul și autarhia. La final parcă îți lasă un gust amar. Radiografia arată evoluția unei tumori maligne care nu intră în remisie; bebelușul s-a născut bolnav și pe tot parcursul vieții n-a avut șansa să vadă cum e să fii sănătos. Azi, spiritul nefast legionar, care n-a părăsit conștiința populară, pare a prinde contur nou, odată cu șovăirile antidemocratice ale BOR.
December 9, 2023
Lectura obligatorie pentru o mai bună înțelegere a BOR srl, valorile sale și motivația lor de a fi mai mari, mai puternici, mai influenți, mai $$$$$$.
Nu este o carte despre religie ci despre istoria unei instituții care a supraviețuit peste regimuri politice, războaie și dăinuie de generații întregi, rămânând fideli cauzei BOR - puterea
Nu este o carte despre religie ci despre istoria unei instituții care a supraviețuit peste regimuri politice, războaie și dăinuie de generații întregi, rămânând fideli cauzei BOR - puterea
May 13, 2023
Habsburg imperialist anti-Orthodox propaganda.
January 5, 2024
Tot ce-am citit de la Oliver Jens Schmitt (și-am inceput cu Corneliu Zelea Codreanu-Ascensiunea şi căderea „Căpitanului”), mi-a placut tare mult. Am aprecit modul lui de a vedea lucrurile ca un outsider și asta m-a facut și pe mine să cred ca pot intelege lucrurile mai aproape de realitate decat multi din jurul meu, intr-o lume invadata de mii de comentarii ce ii legitimizeaza pe Antonescu și pe Zelea Codreanu.
Cu ocazia lansarii cartii O istorie a BOR, l-am cunoscut și in persoana la libraria Humanitas din Cismigiu, unde am fost impresionat de faptul ca vorbea atat de bine limba romana. A facut asta ca să poata cerceta el insusi documentele la care a avut acces. Cartea in sine este incompleta, pentru ca BOR nu a dat acces la arhivele lor decat la foarte puțini istorici cercetatori de-a lungul timpului, unii de-ai casei. Așa ca nu vom ști cu adevarat cât de intrepatrunsa a fost istoria BOR cu istoria regimurilor monarhiste și comuniste. Dar ce știm este ca fost foarte incolacita, și BOR este practic un stat in stat, poate face aproape orice doreste, fără a da seama niciunei alte institutii din Romania sau chiar mai departe.
Cartea mi-a confirmat sau intarit multe dintre opiniile pe care le aveam despre BOR și nu mai regret deloc ca in clasa a IX-a n-am dat la seminarul de teologie, as fi fost atunci foarte aproape de a deveni preot.
Cu ocazia lansarii cartii O istorie a BOR, l-am cunoscut și in persoana la libraria Humanitas din Cismigiu, unde am fost impresionat de faptul ca vorbea atat de bine limba romana. A facut asta ca să poata cerceta el insusi documentele la care a avut acces. Cartea in sine este incompleta, pentru ca BOR nu a dat acces la arhivele lor decat la foarte puțini istorici cercetatori de-a lungul timpului, unii de-ai casei. Așa ca nu vom ști cu adevarat cât de intrepatrunsa a fost istoria BOR cu istoria regimurilor monarhiste și comuniste. Dar ce știm este ca fost foarte incolacita, și BOR este practic un stat in stat, poate face aproape orice doreste, fără a da seama niciunei alte institutii din Romania sau chiar mai departe.
Cartea mi-a confirmat sau intarit multe dintre opiniile pe care le aveam despre BOR și nu mai regret deloc ca in clasa a IX-a n-am dat la seminarul de teologie, as fi fost atunci foarte aproape de a deveni preot.
August 20, 2023
O carte foarte bună, care însă menționează soarta comunității evreiești în România comunistă doar pentru a comenta că BOR nu a profitat decât "tangențial" din cele întâmplate și deci că aceste evenimente nu sunt relevante pentru subiectul cărții. În acest context, înțeleg oarecum review-ul de aici care-l acuză pe autor de "propagandă habsburgică": persecuția greco-catolicilor în comunism e descrisă pe larg, în mai multe sub-capitole, dar persecuția evreilor în comunism nu e decât o tangentă fară importanță. Totuși, din moment ce singurul defect pe care i-l pot găsi lui Schmitt nu este că ar fi scris ceva greșit, ci doar că a omis să scrie despre un anumit subiect (din perioada cea mai cenzurată de către BOR, despre care există puțină literatură de specialitate), sper că și din review-ul meu negativ se întrevăd laudele pe care le merită această carte.
July 18, 2025
Un coleg a spus că i se pare mai degrabă o lucrare izvorâtă din frustrare, iar eu tind să-i dau dreptate. E clar că autorul s-a supărat că arhivele sunt închise, poate chiar că i s-a refuzat accesul. E la fel de clar că e deranjat de felul în care Biserica își scrie singură trecutul și își spală mâinile de sânge.
Toate acestea nu înseamnă că nu e o lucrare interesantă și bine-documentată, chiar dacă rolul ei este mai degrabă să pună întrebări și să sublinieze neajunsuri în cercetare. Mi-a plăcut că autorul a încercat să depășească explicația standard a simfoniei ca baza a relațiilor BOR-stat, deși este bizantinolog dpdv al formării. Din păcate, mie mi s-a părut greoaie pe alocuri.
Toate acestea nu înseamnă că nu e o lucrare interesantă și bine-documentată, chiar dacă rolul ei este mai degrabă să pună întrebări și să sublinieze neajunsuri în cercetare. Mi-a plăcut că autorul a încercat să depășească explicația standard a simfoniei ca baza a relațiilor BOR-stat, deși este bizantinolog dpdv al formării. Din păcate, mie mi s-a părut greoaie pe alocuri.
August 26, 2024
Excellent! Although born and raised here, a former Orthodox Christian, and I daresay rather familiarized with the Orthodox Church and its recent history , I have learned a vast number of new things about it!
Highly recommended!
Highly recommended!
May 18, 2023
O mizerie.
December 25, 2024
Should be mandatory reading in all high schools in Romania
January 13, 2024
O carte buna, densa, sanatos documentata, ceea ce o face sa fie, pe alocuri, greoaie. Intrucat abunda in informatie, devine foarte tehnica, aproape impersonala, capatand un aer cronic. Perioada de dupa '89 nu pare abordata cu la fel de multa profunzime, informatia acelor capitole lasa cumva impresia unui discurs tautologic. Autorul, ca oricine altcineva in zilele noastre, e usor partinitor in problema bisericii, dar una peste alta, cred ca volumul se va demonstra in timp unul de capatai in incercarea de a descurca ceva, oricat de putin, din hatisul BOR.
Displaying 1 - 13 of 13 reviews