What do you think?
Rate this book
Ultimul Împărat Nemuritor #2
Cartea Ielelor
Aleodor va trebui să trezească spiritele celor morți din închipuirea că-s vii, în nălucirea blestemată a Zmorei, stăpânitoarea viselor; va avea de înfruntat Gheonoaia și ielele de pe tărâmurile ei pline de moarte; bohânchile ispititoare ale Mumei Pădurii, pentru care-și va jertfi cea mai de suflet avere; nemilosul Crâsnic ce îngrozea Sălașurile Arcobazilor; iar cel mai bătrân arbore din lume, Bonza, îi va dezvălui o profeție chinuitoare, înainte de a intra în Țara Zmeilor. Călătoria înspre Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte se schimbă însă odată ce cunoaște dragostea, atât de pură încât nu-i pasă că ființa care-i va schimba întreagă ursită nici măcar nu este un om pe de-a-ntregul.
English:
Aleodorus will have to wake the spirits of the dead from imagining that they are alive, in the cursed illusion of Zmora, the mistress of dreams; he will have to face the Geonoaia and the streams of its death-filled realms; the tempting buns of the Forest Mum, for which he will sacrifice his most precious fortune; the merciless Crâsnic who terrorized the Arcobazis' Halls; and the oldest tree in the world, Bonza, will reveal a harrowing prophecy to him before he enters the Land of Dragons. The journey to Youth without Old Age and Life without Death changes, however, once he knows love, so pure that he doesn't care that the being who will change him whole bear is not even a whole man.
English:
Aleodorus will have to wake the spirits of the dead from imagining that they are alive, in the cursed illusion of Zmora, the mistress of dreams; he will have to face the Geonoaia and the streams of its death-filled realms; the tempting buns of the Forest Mum, for which he will sacrifice his most precious fortune; the merciless Crâsnic who terrorized the Arcobazis' Halls; and the oldest tree in the world, Bonza, will reveal a harrowing prophecy to him before he enters the Land of Dragons. The journey to Youth without Old Age and Life without Death changes, however, once he knows love, so pure that he doesn't care that the being who will change him whole bear is not even a whole man.
408 pages, Hardcover
Published January 1, 2023
9 people are currently reading
262 people want to read
About the author
Andrei Ruse
16 books286 followersAndrei Ruse s-a născut în decembrie 1985, în București. Este scriitor, editor de carte și promoter cultural. Din 2016, a înființat și conduce și astăzi Editura Hyperliteratura.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 21 of 21 reviews
September 20, 2024
Una dintre cele mai faine cărți citite din literatura română.
Încă de la prima carte a trilogiei (Cartea Blestemelor), Ruse ne repovestește foarte frumos una dintre cele mai cunoscute basme din folclorul românesc atribuindu-i o identitate proaspătă și interpretare admirabilă. Pe lângă faptul că firul narativ te ține constant în priză, autorul își lasă și amprenta foarte clar și te captivează prin stilul original în care readuce la viață o multitudine de personaje cu care mulți dintre noi am crescut auzindu-le de la părinți și bunici. Să nu mai zic că te face și să te atașezi de aceste personaje, conturându-le personalitățile dintr-o perspectivă nouă cu scopul de a aduce o nouă nuanță poveștii în sine.
Ce mai găsesc deosebit la această trilogie este limbajul și vocabularul folosit care denotă seriozitatea și implicarea pe care autorul a avut-o atunci când și-a "pregătit" povestea.
E un must-read contemporan. O carte care iese în evidență nu numai datorită nostalgiei față de acest gen literar, dar te și prinde într-o lectură presărată cu povești și filozofii de viață, personaje incredibile și o doză masivă de magie capabilă de aproape orice în acest univers.
Încă de la prima carte a trilogiei (Cartea Blestemelor), Ruse ne repovestește foarte frumos una dintre cele mai cunoscute basme din folclorul românesc atribuindu-i o identitate proaspătă și interpretare admirabilă. Pe lângă faptul că firul narativ te ține constant în priză, autorul își lasă și amprenta foarte clar și te captivează prin stilul original în care readuce la viață o multitudine de personaje cu care mulți dintre noi am crescut auzindu-le de la părinți și bunici. Să nu mai zic că te face și să te atașezi de aceste personaje, conturându-le personalitățile dintr-o perspectivă nouă cu scopul de a aduce o nouă nuanță poveștii în sine.
Ce mai găsesc deosebit la această trilogie este limbajul și vocabularul folosit care denotă seriozitatea și implicarea pe care autorul a avut-o atunci când și-a "pregătit" povestea.
E un must-read contemporan. O carte care iese în evidență nu numai datorită nostalgiei față de acest gen literar, dar te și prinde într-o lectură presărată cu povești și filozofii de viață, personaje incredibile și o doză masivă de magie capabilă de aproape orice în acest univers.
July 6, 2023
O lectură pe cât de plăcută, pe atât de plină de surprize.
📖 Prima carte din serie ne-a introdus în lumea de basm a lui Aleodor, privindu-i maturizarea. A doua carte ne duce în aventuri peste aventuri, în lupte crâncene, morți, blesteme, iubiri și profeții. Pe scurt: nu ne lasă deloc să respirăm. 😅
📖 A fost minunat să-l urmăresc pe Aleodor în acțiune, mai ales fiind mult mai dezvoltat față de primul volum - e mai matur în gândire și e mai înțelept, își știe menirea acum. De asemenea, cunoaște dragostea, iar când un om se îndrăgostește, se poate vedea din comportamentul său cum este afectat. (În bine, ofc)
✨ Ce mi-a plăcut:
Acțiunea, lumea de basm, creaturile ciudate și spiritul de aventură al personajelor, partea magică, calul năzdrăvan.
Magia chiar m-a cucerit aici - de la viziuni la puterile sale și ale celor cu care a dat nas în nas.
Descrieri ample și frumoase
Am parcurs repede cartea, a mers cursiv;
✨ Ce nu mi-a plăcut:
A părut că totul se întâmplă pe repede înainte și nu am avut timp să analizez poate unele aventuri;
M-aș fi așteptat la și mai multă magie din partea lui sau altfel de manifestare a ei - dar vedem în vol 3 poate? :))
Finalul ne-a lăsat în aer și ne-a frânt puțin inima. 🥺
Recomand cartea iubitorilor de fantasy și de basme românești. Andrei Ruse are o abordare originală și reușește să creeze o lume pe care aș vedea-o pe marile ecrane.
5/5 steluțe
📖 Prima carte din serie ne-a introdus în lumea de basm a lui Aleodor, privindu-i maturizarea. A doua carte ne duce în aventuri peste aventuri, în lupte crâncene, morți, blesteme, iubiri și profeții. Pe scurt: nu ne lasă deloc să respirăm. 😅
📖 A fost minunat să-l urmăresc pe Aleodor în acțiune, mai ales fiind mult mai dezvoltat față de primul volum - e mai matur în gândire și e mai înțelept, își știe menirea acum. De asemenea, cunoaște dragostea, iar când un om se îndrăgostește, se poate vedea din comportamentul său cum este afectat. (În bine, ofc)
✨ Ce mi-a plăcut:
Acțiunea, lumea de basm, creaturile ciudate și spiritul de aventură al personajelor, partea magică, calul năzdrăvan.
Magia chiar m-a cucerit aici - de la viziuni la puterile sale și ale celor cu care a dat nas în nas.
Descrieri ample și frumoase
Am parcurs repede cartea, a mers cursiv;
✨ Ce nu mi-a plăcut:
A părut că totul se întâmplă pe repede înainte și nu am avut timp să analizez poate unele aventuri;
M-aș fi așteptat la și mai multă magie din partea lui sau altfel de manifestare a ei - dar vedem în vol 3 poate? :))
Finalul ne-a lăsat în aer și ne-a frânt puțin inima. 🥺
Recomand cartea iubitorilor de fantasy și de basme românești. Andrei Ruse are o abordare originală și reușește să creeze o lume pe care aș vedea-o pe marile ecrane.
5/5 steluțe
March 11, 2024
Una din cele mai bune cărți de literatură citite în ultimii ani.
O carte care reînvie folclorul românesc la fiecare pagină. În paralel cu acțiunea care te ține cu sufletul la gură și nu-ți lasă timp de respiro, Andrei Ruse invocă ființe de mult uitate din mitologia noastră și le readuce la viață.
Pe ici, pe colo, autorul presară povețe, pilde și filosofii din moși strămoși, care te pun pe gânduri. Iar modul în care sunt construite cele trei personaje te face să te îndrăgostești de ele, iremediabil.
Dar mai presus de toate, unicitatea acestei cărți vine din limbajul folosit de autor, pe care l-am mai întâlnit până acum doar la cei mai cunoscuți autori de basme. Cred că universul construit de Andrei Ruse nu ar mai fi fost același dacă nu și-ar fi însușit cu atâta îndemânare "slovele străbunilor". Căci ele au reușit să mă transpună într-un timp uitat, pe vremea când eram copil și lume era plină de magie
O carte care reînvie folclorul românesc la fiecare pagină. În paralel cu acțiunea care te ține cu sufletul la gură și nu-ți lasă timp de respiro, Andrei Ruse invocă ființe de mult uitate din mitologia noastră și le readuce la viață.
Pe ici, pe colo, autorul presară povețe, pilde și filosofii din moși strămoși, care te pun pe gânduri. Iar modul în care sunt construite cele trei personaje te face să te îndrăgostești de ele, iremediabil.
Dar mai presus de toate, unicitatea acestei cărți vine din limbajul folosit de autor, pe care l-am mai întâlnit până acum doar la cei mai cunoscuți autori de basme. Cred că universul construit de Andrei Ruse nu ar mai fi fost același dacă nu și-ar fi însușit cu atâta îndemânare "slovele străbunilor". Căci ele au reușit să mă transpună într-un timp uitat, pe vremea când eram copil și lume era plină de magie
June 7, 2023
Această serie nu e doar literatură, ci este o mărturie a culturii românești precreștine, a existenței unei mitologii, a imaginarului colectiv stăvechi. Scoase la lumină cu un aplomb scriitoricesc bine documentat, personaje, legende, mituri străvechi, stau martore ale unei culturi vaste, fantastice.
April 16, 2024
Nu cred ca intelegeti cum am zburat eu la Carturesti ieri pentru a gasi al doilea volum si cum n-am dormit decat cateva ore ca sa il pot termina.
Al doilea volum e si mai misto decat primul, iar aventurile sunt si mai palpitante.
Mor acum pana apare ultimul volum dar un lucru e sigur - m-a prins nespus aceasta trilogie si sper sa o citeasca cat mai multi oameni si sa se faca mai multe scrieri de tipul acesta.
Al doilea volum e si mai misto decat primul, iar aventurile sunt si mai palpitante.
Mor acum pana apare ultimul volum dar un lucru e sigur - m-a prins nespus aceasta trilogie si sper sa o citeasca cat mai multi oameni si sa se faca mai multe scrieri de tipul acesta.
August 22, 2023
Încep prin cuvintele autorului. “Nicând o lume nu a fost mai fragedă ca asta. Și niciodată la fel.” Și cât mă bucur că avem ocazia să pătrundem în această lume! Plină de miros familiar, a casa copilăriei, când în vacanța de vară citeam până mă fura somnul.
Să spun că m-a surprins plăcut ar fi prea puțin. Lectura curgea și m-am trezit că nu voiam să o mai las din mână. Și ce frumos a crescut Aleodor! Mai vrem!
Las și citatele acestea aici:
“Căci oare nu tocmai timpul curgând și viața revărsându-se în moarte face ca totul să dăinuie de fapt?”
“O inimă, află, viteazule, continuă stihia, din două părți e făcută. Una de dor și una de nedor. Cea de dor îți împinge în sânge curajul, iubirea și tot ce-ai mai curat în suflet, ori dimpotrivă. Înveninarea, frica ori mișelia. Nu partea de nedor, așa cum poate ai crede, e cea întunecată. Te-ai înșela amarnic. E în schimb, partea care iartă și uită. Care face ca durerile, în timp, să nu mai fie chinuitoare. Nedorul vindecă sângele, care altfel, numai jelanie ar împărtăși trupului.”
Să spun că m-a surprins plăcut ar fi prea puțin. Lectura curgea și m-am trezit că nu voiam să o mai las din mână. Și ce frumos a crescut Aleodor! Mai vrem!
Las și citatele acestea aici:
“Căci oare nu tocmai timpul curgând și viața revărsându-se în moarte face ca totul să dăinuie de fapt?”
“O inimă, află, viteazule, continuă stihia, din două părți e făcută. Una de dor și una de nedor. Cea de dor îți împinge în sânge curajul, iubirea și tot ce-ai mai curat în suflet, ori dimpotrivă. Înveninarea, frica ori mișelia. Nu partea de nedor, așa cum poate ai crede, e cea întunecată. Te-ai înșela amarnic. E în schimb, partea care iartă și uită. Care face ca durerile, în timp, să nu mai fie chinuitoare. Nedorul vindecă sângele, care altfel, numai jelanie ar împărtăși trupului.”
September 6, 2023
Trilogia aceasta este superbă.
Aștept cu nerăbdare ultima carte.
Aștept cu nerăbdare ultima carte.
June 20, 2023
"Întortocheate mai sunt ițele ursitoarelor. Și cât de iute se prefac lucrurile. Și iute ne mai prefacem și noi în alții."
Romanul acesta e volumul doi dintr-o trilogie și continuă povestea lui Aleodor, printre bătălii dinamice, în căutarea tărâmului Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte.
Un punct magnific din acest volum e multitudinea de femei fantastice și puternice din poveste. Comparând Cartea Ielelor poate chiar cu cea a Blestemelor și cu o parte din basmele tradiționale românești în care multe personaje feminine sunt doar fermecătoare și neajutorate, aici îți dai seama efectiv cum the representation matters! 🥲✨️ Indiferent că poate basmele tradiționale nu sunt la fel sau poate accentul nu cade pe anumite personaje, dar reintrepretările ajută enorm.
Începând chiar cu Zorma (love u — i always had a thing for villains 🖤), iar apoi cu Amona, THIS GIRL IS READY TO FIGHT THE WORLD FOR U (fight me but Aleodor n-o merită) – totuși, descrierea sa fizică m-a cam făcut să-mi dau ochii peste cap fiindcă e tipică pentru a female character from an MMORPG 😒. Sincer, dacă nu ar exista ea, aș fi de partea creaturilor în tot războiul ăsta, sunt juste faptele lor. Off, iar povestea Gheonoaei mi-a amintit de cea a Medusei din mitologia greacă și am cutreierat meleagurile natale întâlnindu-mă cu atâtea ființe magice și malefice. 😍😈
"Mă bucur că știu că le e atâta frică de mine."
Dincolo de asta, am impresia că acest volum are mai multe scene interesante, iar basmele sunt mai bine îmbinate. 🌟 Am apreciat și faptul că au fost mai puține note de subsol, astfel că nu a trebuit să iau o micro-pauză de la poveste, ci aceasta a curs lin și am citit-o cu mai mare plăcere!
Aleodor a fost simpatic pe la început, așa mai naiv ca în primul volum, dar trecând paginile, nu pot să spun că am prins drag de el nici după atâta timp, chiar din contră... Și mai sunt și niște trope-uri cu care nu mă înțeleg, în general. Dar Vlahan, el încă rămâne cel mai relatable personaj din poveste, îi ador efectiv replicile!
În fine, am simțit o oarecare evoluție a stilului de scris față de primul volum și mă bucur că această lectură încă a fost chiar informativă, da' bine, de câte ori recunoșteam un basm mă gândeam VAI DE MINE, pe ăsta îl știu!!! E nice. 😌
Romanul acesta e volumul doi dintr-o trilogie și continuă povestea lui Aleodor, printre bătălii dinamice, în căutarea tărâmului Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte.
Un punct magnific din acest volum e multitudinea de femei fantastice și puternice din poveste. Comparând Cartea Ielelor poate chiar cu cea a Blestemelor și cu o parte din basmele tradiționale românești în care multe personaje feminine sunt doar fermecătoare și neajutorate, aici îți dai seama efectiv cum the representation matters! 🥲✨️ Indiferent că poate basmele tradiționale nu sunt la fel sau poate accentul nu cade pe anumite personaje, dar reintrepretările ajută enorm.
Începând chiar cu Zorma (love u — i always had a thing for villains 🖤), iar apoi cu Amona, THIS GIRL IS READY TO FIGHT THE WORLD FOR U (fight me but Aleodor n-o merită) – totuși, descrierea sa fizică m-a cam făcut să-mi dau ochii peste cap fiindcă e tipică pentru a female character from an MMORPG 😒. Sincer, dacă nu ar exista ea, aș fi de partea creaturilor în tot războiul ăsta, sunt juste faptele lor. Off, iar povestea Gheonoaei mi-a amintit de cea a Medusei din mitologia greacă și am cutreierat meleagurile natale întâlnindu-mă cu atâtea ființe magice și malefice. 😍😈
"Mă bucur că știu că le e atâta frică de mine."
Dincolo de asta, am impresia că acest volum are mai multe scene interesante, iar basmele sunt mai bine îmbinate. 🌟 Am apreciat și faptul că au fost mai puține note de subsol, astfel că nu a trebuit să iau o micro-pauză de la poveste, ci aceasta a curs lin și am citit-o cu mai mare plăcere!
Aleodor a fost simpatic pe la început, așa mai naiv ca în primul volum, dar trecând paginile, nu pot să spun că am prins drag de el nici după atâta timp, chiar din contră... Și mai sunt și niște trope-uri cu care nu mă înțeleg, în general. Dar Vlahan, el încă rămâne cel mai relatable personaj din poveste, îi ador efectiv replicile!
În fine, am simțit o oarecare evoluție a stilului de scris față de primul volum și mă bucur că această lectură încă a fost chiar informativă, da' bine, de câte ori recunoșteam un basm mă gândeam VAI DE MINE, pe ăsta îl știu!!! E nice. 😌
November 5, 2024
goța smash, goța pass ca mi-o chinuie pe amona
This entire review has been hidden because of spoilers.
August 14, 2023
Such an epic book! I fell in love with it with every page I read. Such a great development of the characters and the storyline. I also really enjoyed the fact that it starts with a recap of the first book, a good one, short and spot on. There is not a single thing to dislike, other than the fact that we have to wait for the third book. It would also make a great movie. Congratulations to Andrei Ruse, a brilliant storyteller, he has resurrected the childhood fairytales and transformed it into a marvelous fantasy book. Your books will stand next to Tolkien's LOTR, and Andrzej Sapkowski's Witcher.
February 11, 2024
Mi-a placut a doua parte poate chiar mai mult ca prima. Foarte putine greseli de redactare, fata de prima carte. Mi-a placut si ca a pastrat structura de 3 parti a cate 7 capitole.
July 31, 2025
O carte intensă, plină de acțiune, replici memorabile și un sarcasm delicios care echilibrează perfect atmosfera întunecată. M-a surprins plăcut dinamismul poveștii și umorul fin strecurat în momente-cheie. Dar, dincolo de toate, m-au atins prietenia și loialitatea dintre personaje – o ancoră emoțională puternică într-o lume bântuită de blesteme. Andrei Ruse scrie cu nerv, cu suflet și cu un ochi atent pentru detalii care contează. Recomand cu entuziasm!
May 25, 2024
Cum domnule Andrei Ruse sa lăsați cartea cu încheierea aceea? Chin pentru sufletul meu care are continuarea în altă cetate a României.
Cartea a doua a pe cât de palpitantă, la fel de surprinzătoare, nu te aștepți la asemenea intrigi. Am devorat-o mai repede decât Galben de soare ar fi mâncat un măr zemos
Cartea a doua a pe cât de palpitantă, la fel de surprinzătoare, nu te aștepți la asemenea intrigi. Am devorat-o mai repede decât Galben de soare ar fi mâncat un măr zemos
August 23, 2024
Mi-a plăcut mai mult decât vol 1. Finalul m-a lăsat mască și abia aștept să citesc ultimul volum. Mi se pare ca autorul a vrut să facă o poveste despre cum am ajuns noi oamenii din ziua de azi să trăim, și cum poate trăiau oamenii înainte. Și cum acest Aleodor, ultimul împărat nemuritor, a făcut să fie cum e acum. Nu știu dacă are sens dar pe mine m-a șocat această carte cu fiecare pagină avansată. Un basm pentru adulți care merită citit. Așa dor îmi era de acest sentiment de poveste și te face să te îndrăgostești și mai tare de literatura și cultura românească. Avem niște basme și niște povești tare frumoase, păcat ca nu știe mai multă lume despre ele
June 19, 2024
Știi că lucrurile încep prost când primul capitol este o recapitulare a primului volum. În mod normal, un autor nu-și insultă cititorii în așa fel, având încredere că-s destul de maturi și investiți în ceea ce se vrea a fi o operă întinsă pe trei volume. Plus că nu vorbim de multe fire narative, sute de personaje sau alte mărci ale subgenului epic fantasy.
Volumul al doilea din trilogia „Ultimul împărat nemuritor” este un veritabil road trip, început de fapt în volumul precedent, odată cu subterfugiul prin care Aleodor pleacă să-și cumpere cal năzdrăvan. Detenția de vreo doi ani în palatul împărătesc aproape că nu se pune, fiind tratată la repezeală de către autor.
Îl urmăm pe erou, alături de aghiotantul său - pentru că deși îi este frate de cruce, Vlahan este portretizat pur și simplu ca o anexă a lui Aleodor. Până și moartea acestuia este cât se poate de previzibilă.
Că tot vorbim despre pierderi, este evident că până la moartea lui Vlahan, niciunul dintre eroi nu pierde cu adevărat mare lucru. Personajele lor nu urmează o progresie firească, cu tumult și transformări intestine, progresie care, de ce nu, ar putea să lase urme și la exterior. Nici vorbă de așa ceva. Dacă Aleodor pierde ceva, își va recăpăta acel ceva în capitolul următor, acțiunea fiind cât se poate de liniară.
Un alt aspect care m-a deranjat - ce-i drept nu foarte tare - este lipsa de consistență a regulilor după care funcționează magia în lumea lui Aleodor. Avem parte de un mix de low și high fantasy. Dacă în primul volum magia este ceva rar și minunat, în al doilea putem avea parte de piepteni din care, odată aruncați, cresc munți. Sigur că acesta este un motiv clasic de basm românesc, dar aici se transformă într-un veritabil băț băgat în roate.
Orgia de arhaisme din primul volum, explicate prin note de subsol ce te scot din ritm continuă, semn că autorul nu prea a învățat mare lucru din experiența acelei cărți.
Fiecare întâlnire cu următoarea amenințare asupra eroilor este decent anticipată, ni se spune cât de greu sunt de dovedit cei răi, până și natura avertizează asupra pericolelor, pe măsură ce personajele avansează în călătoria lor. Dar când se întâlnesc cu pericolul, lucrurile se desfășioară pe repede înainte și conflictul se rezolvă rapid, fără prea mare zarvă, de ajungi la un moment dat să te întrebi dacă personajele astea au fost vreodată în pericol cu adevărat.
Aleodor este nobil și mai face, din când în când, și fapte bune, dar este cât se poate de enervant că acestea sunt absolut întotdeauna răsplătite. Dacă Aleodor ajută pe cineva, poți să fii cât se poate de sigur că acel cineva va interveni exact la momentul potrivit pentru a-i scoate pe eroi din incurcătură. Nu e loc de manevră.
Ceea ce ne aduce la adevărata problemă a firului epic. Aleodor are ceea ce se cheamă „plot armor”. Orice i s-ar întâmpla, știi că n-are cum să moară; sigur că am mai văzut asemenea personaje în literatura fantasy, dar în alte cazuri, autorii au știut să întrețină constant ideea că li s-ar putea întâmpla, totuși, ceva. Cu alte cuvinte, Andrei Ruse nu poate sau nu știe să creeze tensiune într-un roman unde personajele se confruntă cu pericole existențiale la tot pasul.
Mi-a plăcut de zmei, cum stau într-un peisaj idilic și fumează pipă, dar îți dai seama repede că sunt portretizați așa cel mai probabil pentru că la un moment dat autorul o să ne spună că nu-s așa răi, că oamenii i-au înrăit, că între ei și oameni există doar o problemă de comunicare.
Din nou, aș da o stea - pentru că execuția lasă foarte mult de dorit - dar voi da două pentru că sper ca această serie să fie doar un prim pas - ce-i drept, făpcut cu stângul - al unei explozii de romane fantasy scrise de autori români.
Volumul al doilea din trilogia „Ultimul împărat nemuritor” este un veritabil road trip, început de fapt în volumul precedent, odată cu subterfugiul prin care Aleodor pleacă să-și cumpere cal năzdrăvan. Detenția de vreo doi ani în palatul împărătesc aproape că nu se pune, fiind tratată la repezeală de către autor.
Îl urmăm pe erou, alături de aghiotantul său - pentru că deși îi este frate de cruce, Vlahan este portretizat pur și simplu ca o anexă a lui Aleodor. Până și moartea acestuia este cât se poate de previzibilă.
Că tot vorbim despre pierderi, este evident că până la moartea lui Vlahan, niciunul dintre eroi nu pierde cu adevărat mare lucru. Personajele lor nu urmează o progresie firească, cu tumult și transformări intestine, progresie care, de ce nu, ar putea să lase urme și la exterior. Nici vorbă de așa ceva. Dacă Aleodor pierde ceva, își va recăpăta acel ceva în capitolul următor, acțiunea fiind cât se poate de liniară.
Un alt aspect care m-a deranjat - ce-i drept nu foarte tare - este lipsa de consistență a regulilor după care funcționează magia în lumea lui Aleodor. Avem parte de un mix de low și high fantasy. Dacă în primul volum magia este ceva rar și minunat, în al doilea putem avea parte de piepteni din care, odată aruncați, cresc munți. Sigur că acesta este un motiv clasic de basm românesc, dar aici se transformă într-un veritabil băț băgat în roate.
Orgia de arhaisme din primul volum, explicate prin note de subsol ce te scot din ritm continuă, semn că autorul nu prea a învățat mare lucru din experiența acelei cărți.
Fiecare întâlnire cu următoarea amenințare asupra eroilor este decent anticipată, ni se spune cât de greu sunt de dovedit cei răi, până și natura avertizează asupra pericolelor, pe măsură ce personajele avansează în călătoria lor. Dar când se întâlnesc cu pericolul, lucrurile se desfășioară pe repede înainte și conflictul se rezolvă rapid, fără prea mare zarvă, de ajungi la un moment dat să te întrebi dacă personajele astea au fost vreodată în pericol cu adevărat.
Aleodor este nobil și mai face, din când în când, și fapte bune, dar este cât se poate de enervant că acestea sunt absolut întotdeauna răsplătite. Dacă Aleodor ajută pe cineva, poți să fii cât se poate de sigur că acel cineva va interveni exact la momentul potrivit pentru a-i scoate pe eroi din incurcătură. Nu e loc de manevră.
Ceea ce ne aduce la adevărata problemă a firului epic. Aleodor are ceea ce se cheamă „plot armor”. Orice i s-ar întâmpla, știi că n-are cum să moară; sigur că am mai văzut asemenea personaje în literatura fantasy, dar în alte cazuri, autorii au știut să întrețină constant ideea că li s-ar putea întâmpla, totuși, ceva. Cu alte cuvinte, Andrei Ruse nu poate sau nu știe să creeze tensiune într-un roman unde personajele se confruntă cu pericole existențiale la tot pasul.
Mi-a plăcut de zmei, cum stau într-un peisaj idilic și fumează pipă, dar îți dai seama repede că sunt portretizați așa cel mai probabil pentru că la un moment dat autorul o să ne spună că nu-s așa răi, că oamenii i-au înrăit, că între ei și oameni există doar o problemă de comunicare.
Din nou, aș da o stea - pentru că execuția lasă foarte mult de dorit - dar voi da două pentru că sper ca această serie să fie doar un prim pas - ce-i drept, făpcut cu stângul - al unei explozii de romane fantasy scrise de autori români.
This entire review has been hidden because of spoilers.
September 4, 2025
Romanul lui Andrei Ruse, Ultimul împărat nemuritor, publicat în trei volume (Cartea Blestemelor, 2022; Cartea Ielelor, 2023; Cartea Plângerii, 2024), reprezintă o interesantă incursiune în imaginarul folcloristic român (și al țărilor vecine). Deși numit trilogie, Andrei recunoaște că a „spart” povestea pentru a putea să o scoată în lume mai repede și pentru că altfel mărimea unui singur volum ar fi putut descuraja cititorii. Am înțeles că romanul ar putea fi reeditat într-un singur volum în viitor. Eu voi alege să-l tratez ca pe o singură operă literară.
Având în vedere că romanul își are rădăcinile în basmul cules de Petre Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, pe care Andrei l-a folosit ca schelet al întregii sale construcții literare, dar și faptul că o poveste de acest gen va fi invariabil asociată genului fantasy, se ridică întrebarea firească: Ultimul împărat nemuritor se încadrează în categoria basmelor ori a literaturii fantasy? Răspunsul este – nici una, nici cealaltă pe de-a-ntregul.
În fapt, avem mai mult de a face cu un basm scris în cheie fantasy. Cu alte cuvinte, vedem foarte clar elementele de construcție specifice basmului, precum și formula sa narativă, însă o lucrare de asemenea întindere nu ar putea sta în picioare doar pe acestea; intră așadar în scenă tehnicile specifice subgenului epic fantasy, care dau măsura ambiției scriitorului.
Voi încerca aici o concluzie a opiniei mele după citirea acestui roman în trei părți. Alegerile stilistice ale lui Andrei caută să apropie textul de basmul tradițional, atât prin construcția frazei, cât și prin vocabularul folosit. Găsim totuși un număr mare de arhaisme și regionalisme ce puteau fi abandonate fără a afecta atmosfera poveștii. În privința acțiunii, deși în liniile sale principale aceasta va fi previzibilă, elementele de detaliu (sub-plots) sunt adesea interesante, bine închegate și contribuie la savoarea poveștii. Amploarea temei nu este neapărat susținută de narațiune, însă autorul duce acțiunea către un final sensibil, de impact, care va rezona cu cititorii care vor fi rămas alături de personaje pe parcursul celor o mie două sute de pagini. Nu este o carte perfectă, iar unele dintre neajunsurile sale (de exemplu, prea multe detalii de context, care uneori nu-și au rostul în mersul poveștii) vor deranja cu siguranță cititorii avizați de fantasy. Pe de altă parte, privit ca basm cult cu valențe fantasy, Ultimul împărat nemuritor își va găsi cu siguranță un loc în peisjul literar românesc.
Întrucât am tratat cele trei volume în ansamblu, recenzia completă o găsiți pe pagina primului volum al seriei:
https://www.goodreads.com/review/show...
Având în vedere că romanul își are rădăcinile în basmul cules de Petre Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, pe care Andrei l-a folosit ca schelet al întregii sale construcții literare, dar și faptul că o poveste de acest gen va fi invariabil asociată genului fantasy, se ridică întrebarea firească: Ultimul împărat nemuritor se încadrează în categoria basmelor ori a literaturii fantasy? Răspunsul este – nici una, nici cealaltă pe de-a-ntregul.
În fapt, avem mai mult de a face cu un basm scris în cheie fantasy. Cu alte cuvinte, vedem foarte clar elementele de construcție specifice basmului, precum și formula sa narativă, însă o lucrare de asemenea întindere nu ar putea sta în picioare doar pe acestea; intră așadar în scenă tehnicile specifice subgenului epic fantasy, care dau măsura ambiției scriitorului.
Voi încerca aici o concluzie a opiniei mele după citirea acestui roman în trei părți. Alegerile stilistice ale lui Andrei caută să apropie textul de basmul tradițional, atât prin construcția frazei, cât și prin vocabularul folosit. Găsim totuși un număr mare de arhaisme și regionalisme ce puteau fi abandonate fără a afecta atmosfera poveștii. În privința acțiunii, deși în liniile sale principale aceasta va fi previzibilă, elementele de detaliu (sub-plots) sunt adesea interesante, bine închegate și contribuie la savoarea poveștii. Amploarea temei nu este neapărat susținută de narațiune, însă autorul duce acțiunea către un final sensibil, de impact, care va rezona cu cititorii care vor fi rămas alături de personaje pe parcursul celor o mie două sute de pagini. Nu este o carte perfectă, iar unele dintre neajunsurile sale (de exemplu, prea multe detalii de context, care uneori nu-și au rostul în mersul poveștii) vor deranja cu siguranță cititorii avizați de fantasy. Pe de altă parte, privit ca basm cult cu valențe fantasy, Ultimul împărat nemuritor își va găsi cu siguranță un loc în peisjul literar românesc.
Întrucât am tratat cele trei volume în ansamblu, recenzia completă o găsiți pe pagina primului volum al seriei:
https://www.goodreads.com/review/show...
December 26, 2024
Andrei Ruse continuă această serie captivantă cu “Cartea Ielelor”, care m-a fascinat la fel de mult cum mă fermeca basmul în copilărie. Povestea lui Aleodor capătă amploare, aducând în prim-plan o multitudine de personaje mistice precum solomonari, iele, știme, scorpie, bohânchii, Muma Pădurii, Gheonoaia, zmei și zmeoaice, ș.a.m.d. În același timp, este evidențiată evoluția relației lui cu fărtatul său, Vlahan, cu căluțul său năzdrăvan, Galben de Soare, dar și cu Amona, un nou personaj feminin puternic. Aventurile acestui grup m-au ținut în suspans, iar finalul cărții a avut o turnură neașteptată, care m-a luat complet prin surprindere. Sunt nerăbdătoare să descopăr ce le rezervă „viitorul” personajelor principale în ultima carte a seriei!!
“…Am plecat c-o traistă și cu sufletul îndoit, ori, cum mai zic moșii uneori, cu rădăcinile frânte. Așa am gonit, cu tru-pu-mi ca bușteanul unui copac smuls din locul său, cu lujerii uscându-i-se de durere”.
“Ah, era de o blândețe ieșită din comun. Și ochii... Ochii ei liliachii cum mă vegheau. Se întâmpla de multe ori sa adorm înaintea ei și să tresar apoi din somn, în doar câteva minute, cine știe de ce. Și o vedeam cum se uită către mine oblăduitor, de parcă cu privirea trasa un val deasupra noastră și biruia toate relele din lume! Acolo, în brațele acelea calde am fost atât de fericit încât nimic altceva nu conta”.
“Dacă tu ai inima-ndoită, a mea e beteagă pe de-a-ntre-
gul! C-un tată ce m-a trădat cum n-ar face-o nici cei mai mari dușmani între ei, și care m-a mințit din clipa în care am deschis ochii. Cu o ființă pură pe care nici n-am apucat s-o iubesc, că mi-a fost luată numai pentru că a avut nenorocul să mă fi cunoscut. Și câți alții n-au mai murit doar pentru fricile unora sau altora? Și mor și-acum nevinovați și-or tot muri, din cauza vreunui smintit căruia nu-i ajunge faima ori puterea”.
“Și, orice ar fi, voi veni după tine. Trebuie să îmi promiți că vei crede măcar asta. Că nici măcar o Tinerețe fără Bătrânețe si o Viață fără de Moarte nu mi-ar ajunge, dacă n-as împărți-o cu tine”.
“…Am plecat c-o traistă și cu sufletul îndoit, ori, cum mai zic moșii uneori, cu rădăcinile frânte. Așa am gonit, cu tru-pu-mi ca bușteanul unui copac smuls din locul său, cu lujerii uscându-i-se de durere”.
“Ah, era de o blândețe ieșită din comun. Și ochii... Ochii ei liliachii cum mă vegheau. Se întâmpla de multe ori sa adorm înaintea ei și să tresar apoi din somn, în doar câteva minute, cine știe de ce. Și o vedeam cum se uită către mine oblăduitor, de parcă cu privirea trasa un val deasupra noastră și biruia toate relele din lume! Acolo, în brațele acelea calde am fost atât de fericit încât nimic altceva nu conta”.
“Dacă tu ai inima-ndoită, a mea e beteagă pe de-a-ntre-
gul! C-un tată ce m-a trădat cum n-ar face-o nici cei mai mari dușmani între ei, și care m-a mințit din clipa în care am deschis ochii. Cu o ființă pură pe care nici n-am apucat s-o iubesc, că mi-a fost luată numai pentru că a avut nenorocul să mă fi cunoscut. Și câți alții n-au mai murit doar pentru fricile unora sau altora? Și mor și-acum nevinovați și-or tot muri, din cauza vreunui smintit căruia nu-i ajunge faima ori puterea”.
“Și, orice ar fi, voi veni după tine. Trebuie să îmi promiți că vei crede măcar asta. Că nici măcar o Tinerețe fără Bătrânețe si o Viață fără de Moarte nu mi-ar ajunge, dacă n-as împărți-o cu tine”.
This entire review has been hidden because of spoilers.
August 24, 2023
Mi-a plăcut mai mult decât prima parte, unde mi-i se parea ca neologismele se îmbinau prea mult cu arhaismele. Acum fie m-am obișnuit, fie astfel de îmbinări sunt mai rare. Probabil a doua varianta.
Despre conținut nu prea am ce sa zic, fragmente mi se par mult prea asemănătoare cu GOT sau cu Witcher(combinat cu basmele românești), dar așa o fi fantasy-ul, clar nu e stilul meu preferat.
Ceva face sa îmi placa mai mult decât prima parte, deși mi-a luat mai mult sa citesc partea a doua din ceva motiv. Prima parte deși nu îmi plăcea neaparat, m-a făcut sa vreau sa o citesc cât de repede cu putința.
Indiferent de preferințe, e de apreciat efortul autorului pentru documentarea vocabularului.
Aștept cu interes partea a treia, dar nu neaparat pentru deznodământ, ci mai degrabă pentru stilul cumva unic creat de autor.
Consider ca oricare ar fi sfârșitul, nu cred ca poate sa surprindă in mod extraordinar, având in vedere cu câte finaluri la povesti fantastice am fost alimentați in ultimii 20 de ani in diferitele medii.
Despre conținut nu prea am ce sa zic, fragmente mi se par mult prea asemănătoare cu GOT sau cu Witcher(combinat cu basmele românești), dar așa o fi fantasy-ul, clar nu e stilul meu preferat.
Ceva face sa îmi placa mai mult decât prima parte, deși mi-a luat mai mult sa citesc partea a doua din ceva motiv. Prima parte deși nu îmi plăcea neaparat, m-a făcut sa vreau sa o citesc cât de repede cu putința.
Indiferent de preferințe, e de apreciat efortul autorului pentru documentarea vocabularului.
Aștept cu interes partea a treia, dar nu neaparat pentru deznodământ, ci mai degrabă pentru stilul cumva unic creat de autor.
Consider ca oricare ar fi sfârșitul, nu cred ca poate sa surprindă in mod extraordinar, având in vedere cu câte finaluri la povesti fantastice am fost alimentați in ultimii 20 de ani in diferitele medii.
November 10, 2023
Preferata mea 🥰
June 24, 2024
Mai faina ca prima. Dar... sa nu o citesti daca nu o ai si pe a treia. Pentru ca se termina intr-o coada de peste greu de suportat 😵💫
July 23, 2023
Descoperi, odată cu personajele – nu numai cu Aleodor, principalul -, creșterea și dezvoltarea ca ființă complexă, tentată de factori externi spre abandonul chemării simțite. N-am văzut, nici de data aceasta, limbajul drept povară ori piedică; dimpotrivă, mi-a amintit tot de complexitatea poveștilor bunicilor, iar notele de subsol nu lipsesc nici de data aceasta, puteți apela la ele dacă trebuie, dar romanele acestea n-ar fi fost atât de savuroase fără culoarea arhaismelor și regionalismelor.
Astfel, culoarea asta e pe măsura narațiunii. Reintri, de la primele pagini, în lumea paralelă în care Aleodor se răzvrătește împotriva obiceiurilor cărora nu vrea să li se supună orbește, iar ulterior traversezi alături de el lumi și credințe, superstiții și tărâmuri populate de ființe teribile și fascinante, ce acoperă o paletă foarte amplă de creaturi din mitologia noastră.
Recenzia integrală aici: https://ancazaharia.ro/calatoria-spre...
Astfel, culoarea asta e pe măsura narațiunii. Reintri, de la primele pagini, în lumea paralelă în care Aleodor se răzvrătește împotriva obiceiurilor cărora nu vrea să li se supună orbește, iar ulterior traversezi alături de el lumi și credințe, superstiții și tărâmuri populate de ființe teribile și fascinante, ce acoperă o paletă foarte amplă de creaturi din mitologia noastră.
Recenzia integrală aici: https://ancazaharia.ro/calatoria-spre...
Displaying 1 - 21 of 21 reviews