„Fetița strigă-n pahar este vârful poeziei Norei Iuga până azi și una dintre cărțile de versuri cele mai puternice pe care le-am citit în ultima vreme. E ca un șrapnel care-ți explodează în față, împrăștiind așchii, cioburi, bucăți brute de metal, de memorie, de creier, de citate, de orice material potrivit să-ți scrie pe piele sentința unei fragmentate, ultragiate frumuseți. La un pol al cărții este Chagall, la celălalt, Lorca. Între ei, tensiunea poeziei ajunge supremă, azvârlind în jur, ca un pulsar, materia în naștere a cruzimii și-a extazului vieții. Intertextul, copilăreala și rimele voit stângace sunt semnul unei regresii către miezul imaginarului, acolo unde poezia nu mai poate fi deosebită de magie. Depănușată de ludic, cartea Norei își arată cruzimea esențială, arzând periculos și fragil ca un diamant. Cartea crește pe parcurs, adăugând imagini după imagini de foarte precisă poezie, ca sclipirile unui scalpel, ca să ajungă în final o revelație.” Mircea Cărtărescu
„Pe masa de disecție Nora Iuga poate aduce orice, nu numai o umbrelă de ploaie și o mașină de cusut, dar și niște flamingi imponderabili, un tocător de hârtii, un saxofon, o flașnetă, o rochie neagră de tafta, pe Dostoievski, pe Lorca, pe Lili Marleen, vechiul Stalingrad. Acest voyage autour de ma chambre făcut cu Orient Express-ul prinde o viteză uluitoare, care sfidează și distanța, și timpul. În călătoria până-n miezul dureros al acestei cărți, există straturi nenumărate și vămi multiple unde ironia, intertextul, răspărul, absurdul și ghidușia intenționat naivă aruncă în aer istoria, lumile și limbajul. Nora taie în carne vie râzând în hohote și țipă fără zgomot, iar lama ei e cea a lui Buñuel.” Svetlana Cârstean
Nora Iuga, poeta, prozatoare si traducatoare, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Inima ca un pumn de boxeur (editia I, 1982; editia a II-a, 2000), Piata cerului (1986), Cintece (1989) – si de proza – Sapunul lui Leopold Bloom (editia I, 1993; editia a II-a, Polirom, 2007; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Sexagenara si tinarul (editia I, 2000; editia a II-a, Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Fasanenstraße 23 – O vara la Berlin (2001), Lebada cu doua intrari (2004), Hai sa furam pepeni (Polirom, 2009), Berlinul meu e un monolog (Cartea Romaneasca, 2010) –, precum si a poemului-roman Fetita cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvintul). In 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, o recompensa care se acorda tuturor celor care contribuie la raspindirea culturii germane in lume. A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Muller, Ernst Junger, Oskar Pastior, Gunter Grass, Aglaja Veteranyi.
Să scrii genul acesta de poezie, proaspătă, jucăușă, puternică, la 92 de ani este... de neimaginat pentru mine. Poemele Norei Iuga sunt delirante, au un strop de magie, o componentă ludică ce m-a făcut să mă reîntorc la copilărie.
Suprarealismul nu-i tocmai stilul meu preferat, abstractul nu funcționează mereu pentru mine, mai ales în proză, dar în poezie mă pot juca cu sensurile, pot căuta prin jungla cuvintelor acele semnificații care să-mi facă inima să bată.
„câteodată foșnesc rochiile vechi spânzurate pe port-mantouri și tu nu mai miauni pisică bătrână tot mai aștepți să se întoarcă lanterna albastră din vara trecută...”
și al treilea cerc in pasta vâscoasă a nopții înainte de culcare sexul meu e botul unei cămile ce caută aici blana asta dacă ar fi apă ne-am opri s-o bem
“și i-am auzit vocea de carne și sânge am văzut cum mi-a furat fața și-a făcut din ea un boț de aluat să-și adoarmă copiii cu el am văzut cum mi s-a cocoșat sufletul cum mi-a ieșit frumusețea din minte că sunt o veșnicie fără calități”
merci cheri pentru floarea de colț și pentru glonț și pentru ce-o mai fi fost pentru drumul bărbat și drumul femeie și mai ales pentru cheia aia de sol din portativ ai grijă Noro la tiv că unde nu-i margine nu-i nici motiv o tot lungești ciorba asta rece în prelungiri
La cei 92 de ani ai săi, Nora Iuga încă își lasă sufletul să zboare printre versuri. Ultima ei creație este volumul "Fetița strigă-n pahar", ce pentru mine a fost o călătorie hipnotizantă pe malurile spumoase ale vieții. Pe blog am scris mai multe despre noile versuri magice a căror lecturare se aseamănă cu o plimbare printr-un labirint, unde la fiecare pas poți să dai peste alte idei, alte trăiri. https://ciobanuldeazi.home.blog/2023/...
„totdeauna noaptea când sting lumina începe să tușească... vine pe fereastră vine de sub pat vine de la porțile de fier cât efort pentru un gramofon din era glaciară„
mersi chéri pentru floarea de colt si pentru glont si pentru ce-o mai fi fost pentru drumul bârbat si drumul femeie si mai ales pentru cheia aia de sol din portativ ai grija Noro la tiv ca unde nu-i margine nu-i nici motiv o tot lungesti ciorba asta rece in prelungiri
Steluțele reprezintă aprecierea mea față de Nora care a reușit la o așa vârstă să scoată cuvinte vii din ea, dar nu am rezonat prea mult cu totul, din păcate.
am citit volumul norei de la cap la coadă, dar nu dintr-o suflare. am sărit peste poeme la care m-am întors mai apoi, am recitit, la un moment dat chiar mi-a trecut prin minte să încerc să deslușesc cât mai mult din ceea ce a scris, pe loc, ca doar să mă pierd mai tare în întreg labirintul. în final am privit totul ca pe o joacă, n-am mai încercat să pun cap la cap piesele de puzzle, iar astfel, în sfârșit, mi s-a conturat imaginea unui copil forțat să poarte pielea unui om bătrân. iar asta este nora, care scrie cu o lejeritate absolută, păstrează din eleganța limbajului maturilor, dar este atât de sexuală (și genuină, concomitent), de deschisă la noutate, abordând un fel de a scrie (la prima vedere) atât de stângaci, încât te și face să-ți pui întrebarea dacă o femeie de 92 de ani a stat și a gândit toate aceste versuri. iar fetița de ce strigă-n pahar și-apoi îl întoarce cu dosu-n sus? să-și conserve vocea? viața? inocența? grozăvia? zvăpăiala? prezentul?...
,,beat de fericirea de a trăi inventând acolade moi rotunjimi de carne armonioasă muzicală eu n-am să mai trec prin galeriile alea amintindu-mi numele fiecărei dimineți în parte și teancuri de cămăși netezite și liniștea suplă a unei perdele lăsate du-te la mănăstire amintirea mea prin confesionale fete moderne își aprind țigara vorbesc cu ușurință despre o pată vânătă se iscălesc cu rujul pe statuile sfinților dar eu pentru ce am trăit dacă n-am avut niciodată în mână rujul acela" - rujul acela
pe plaja la Costinesti spuneai mereu: afara ninge linistit asta de cand te-a parasit… cine? Rainer Maria Rilke care? violonistul francez taci si papa ca altfel vine tiganu si te duce la groapa
Jucăuș & suprarealist, n-am idee ce se întâmplă în volumul ăsta în majoritatea timpului. Câteva poeme mi-au plăcut, dar majoritatea nu mi-au rămas în minte.
4.5 ⭐️ La 92 de ani, alti poeti publica antologii, vezi retrospective, nicidecum poezie noua si proaspata. Nu e cazul Norai Iuga, care se reinventeaza din nou si publica un volum in care cititorul o redescopera, la fel de vioaie, lucida, jucausa, dar matura.
Pe tot parcursul volumului intalnesti imagini foarte pregnante, unele suprarealiste, alaturari creative, ruperi de ritm, citate, diverse jocuri, referinte literare. Isi construieste poemele cu iscusinta, dar in acelasi timp cu lejeritate. Recomand!