What do you think?
Rate this book
History of Logic
First published in 1977. Routledge is an imprint of Taylor & Francis, an informa company.
342 pages, Hardcover
First published January 1, 1969
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
April 28, 2023
Am alături acest volum impozant, plin de urmele lecturilor trecute: rînduri subliniate cu pix roșu, note marginale, hîrtiuțe cu însemnări despre „urmașii lui Descartes”, cote ale unor cărți de la BCU., fișe cu simboluri logice (nu le pot reproduce aici), termeni elini, grafiați de mine pe manșeta paginilor: eidola, genesis, nous: „Prin nous sufletul posedă adevărul, îl contemplă” (p.112).
Istoria... lui Anton Dumitriu m-a ajutat la multe examene, nu neapărat la cele două examene de logică (generală și simbolică), dar, mai ales, la probele care țineau de istoria filosofiei (antice, medievale, moderne). Pe vremea aceea, nu existau prea multe istorii ale filosofiei necontaminate de ideologia marxistă și de înverșunata luptă dintre materialiștii progresiști și idealiștii retrograzi. Aveam, așadar, pentru a ieși din impas, vechile prelegeri ale lui Hegel (traduse în anii 60 ai secolului trecut), în care totul era ordonat meticulos după cîteva idei perfect arbitrare, și cartea lui Anton Dumitriu.
Gînditorul român făcuse o școală serioasă, putea citi în latină și greacă și folosise o bibliografie impozantă (o găseai rînduită după fiecare capitol). În deosebire de logicienii obișnuiți, Dumitriu era în stare să speculeze și o făcea, de obicei, în stil heideggerian, pornind de la etimologia unor termeni grecești și latini.
În definitiv, din cartea lui am învățat lexicul de bază al filosofiei: individ, proprietate, relație, gen, gen suprem, specie, specie infimă, diferență specifică, propriu (idion), asertoric, apodictic, identitate (numerică, specifică, generică), realism, nominalism etc. Și tot de acolo am memorat o mulțime de expresii latinești: „logica vetus”, „logica nova”, „debilissimum esse” (p.334), „insolubilia” (p.425), „nullum homo rationalis est” (p.284), „intentio prima”, „intentio secunda” (p.334), „asinus currit” (= măgarul aleargă). Tot atunci mi-am dat seama că principalul personaj al logicii medievale a fost măgarul. „Existența universalului este atît de imposibilă, pe cît este imposibil ca un om să fie măgar”, afirma eronat Ockham (p.347).
Aș menționa că lexicul de bază al filosofiei nu e totuna cu jargonul lui Heidegger sau Jean-Luc Marion. Primul e necesar pentru a străbate istoria filosofiei, jargonul, în schimb, e un moft pentru a lua ochii naivilor, o impostură...
Istoria... lui Anton Dumitriu m-a ajutat la multe examene, nu neapărat la cele două examene de logică (generală și simbolică), dar, mai ales, la probele care țineau de istoria filosofiei (antice, medievale, moderne). Pe vremea aceea, nu existau prea multe istorii ale filosofiei necontaminate de ideologia marxistă și de înverșunata luptă dintre materialiștii progresiști și idealiștii retrograzi. Aveam, așadar, pentru a ieși din impas, vechile prelegeri ale lui Hegel (traduse în anii 60 ai secolului trecut), în care totul era ordonat meticulos după cîteva idei perfect arbitrare, și cartea lui Anton Dumitriu.
Gînditorul român făcuse o școală serioasă, putea citi în latină și greacă și folosise o bibliografie impozantă (o găseai rînduită după fiecare capitol). În deosebire de logicienii obișnuiți, Dumitriu era în stare să speculeze și o făcea, de obicei, în stil heideggerian, pornind de la etimologia unor termeni grecești și latini.
În definitiv, din cartea lui am învățat lexicul de bază al filosofiei: individ, proprietate, relație, gen, gen suprem, specie, specie infimă, diferență specifică, propriu (idion), asertoric, apodictic, identitate (numerică, specifică, generică), realism, nominalism etc. Și tot de acolo am memorat o mulțime de expresii latinești: „logica vetus”, „logica nova”, „debilissimum esse” (p.334), „insolubilia” (p.425), „nullum homo rationalis est” (p.284), „intentio prima”, „intentio secunda” (p.334), „asinus currit” (= măgarul aleargă). Tot atunci mi-am dat seama că principalul personaj al logicii medievale a fost măgarul. „Existența universalului este atît de imposibilă, pe cît este imposibil ca un om să fie măgar”, afirma eronat Ockham (p.347).
Aș menționa că lexicul de bază al filosofiei nu e totuna cu jargonul lui Heidegger sau Jean-Luc Marion. Primul e necesar pentru a străbate istoria filosofiei, jargonul, în schimb, e un moft pentru a lua ochii naivilor, o impostură...
July 12, 2026
I enjoyed the level of philosophical precision when discussing the Greek logic. The author really put a lot of effort in connecting the dots between the logical doctrines and ontological commitments of the schools.
I understand that it’s a product of its time, but references to Lenin in the first part of the book felt quite out of place, to say the least. On the whole, the book comes off as opinionated, which brings some life to the dryness of the subject, yet I am not sure thats what I was looking for in such a book.
The most interesting part was definitely the dissection of how Stoic logic infiltrated Aristotelean one and slowly formalised it, untethering it from the talk of essences and universals within the syllogisms.
I understand that it’s a product of its time, but references to Lenin in the first part of the book felt quite out of place, to say the least. On the whole, the book comes off as opinionated, which brings some life to the dryness of the subject, yet I am not sure thats what I was looking for in such a book.
The most interesting part was definitely the dissection of how Stoic logic infiltrated Aristotelean one and slowly formalised it, untethering it from the talk of essences and universals within the syllogisms.
March 14, 2022
S-a crezut mult timp că evoluţia omului, de la primele licăriri ale conştiinţei până la stadiul modern de cultură şi civilizaţie, este liniară şi că oriunde ar fi început, în centrul Africii, în Asia sau America, dezvoltarea inteligenţei acestuia s-ar face în sens unic, având ca scop final tipul de cultură şi civilizaţie al europeanului veacului nostru. Această concluzie, evident facilă, se datoreşte unei simplificări a problemei, care prin înseşi datele ei nu poate primi acest răspuns. Într-adevăr, evoluţia spirituală a Chinei sau a Indiei nu a dus la tipul intelectual european, în trecut, deşi nici un cercetător serios nu a putut să afirme, să argumenteze vreodată că un chinez sau un indian este inferior din punct de vedere intelectual europeanului.
Realizările culturii chineze sau indiene în domeniul artei, poeziei şi filosofiei, arată că inteligenţa popoarelor respective nu are nimic inferior faţă de aceea a europeanului. De unde rezultă că există evoluţii diferite ale inteligenţei omeneşti, care, progresând permanent, sunt orientate diferit şi au structuri deosebite, care ţin de gradul sau felul de organizare socială şi de alte condiţii.
Direcţiile în care s-a dezvoltat cercetarea ştiinţifică a societăţilor aşa-zise primitive sunt grupate, de obicei, în două şcoli: şcoala evoluţionistă şi şcoala istorică.
Şcoala evoluţionistă studiază, după cum o arată numele, evoluţia istorică a omului primitiv. Ea pleacă de la concepţia lui Darwin expusă în principal în lucrarea On the origin of species by means of natural selection „Originea speciilor cu ajutorul selecţiei naturale” (1859).
În şcoala evoluţionistă se disting următoarele subşcoli:
Şcoala antropologică, reprezentată de evoluţioniştii John Lubbock, Herbert Spencer, E. B. Tylor etc.
Teoriile evoluţioniste asupra familiei, reprezentată de Lubbock, Spencer, Tylor, Bachofen, Morgan, Bastian.
Şcoala sociologică germană şi franceză. Curentele precedente au acordat preeminenţă antropologicului în concepţia evoluţionistă asupra formării societăţii. Curentul sociologic german şi cel francez fac din om şi concepţiile lui o funcţie socială. De acest curent se leagă în Germania numele lui Wilhelm Wundt, iar în Franţa cel al lui E. Durkheim şi o serie de discipoli ai acestora.
Realizările culturii chineze sau indiene în domeniul artei, poeziei şi filosofiei, arată că inteligenţa popoarelor respective nu are nimic inferior faţă de aceea a europeanului. De unde rezultă că există evoluţii diferite ale inteligenţei omeneşti, care, progresând permanent, sunt orientate diferit şi au structuri deosebite, care ţin de gradul sau felul de organizare socială şi de alte condiţii.
Direcţiile în care s-a dezvoltat cercetarea ştiinţifică a societăţilor aşa-zise primitive sunt grupate, de obicei, în două şcoli: şcoala evoluţionistă şi şcoala istorică.
Şcoala evoluţionistă studiază, după cum o arată numele, evoluţia istorică a omului primitiv. Ea pleacă de la concepţia lui Darwin expusă în principal în lucrarea On the origin of species by means of natural selection „Originea speciilor cu ajutorul selecţiei naturale” (1859).
În şcoala evoluţionistă se disting următoarele subşcoli:
Şcoala antropologică, reprezentată de evoluţioniştii John Lubbock, Herbert Spencer, E. B. Tylor etc.
Teoriile evoluţioniste asupra familiei, reprezentată de Lubbock, Spencer, Tylor, Bachofen, Morgan, Bastian.
Şcoala sociologică germană şi franceză. Curentele precedente au acordat preeminenţă antropologicului în concepţia evoluţionistă asupra formării societăţii. Curentul sociologic german şi cel francez fac din om şi concepţiile lui o funcţie socială. De acest curent se leagă în Germania numele lui Wilhelm Wundt, iar în Franţa cel al lui E. Durkheim şi o serie de discipoli ai acestora.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews