What do you think?
Rate this book
Stadii
„Stadii-le Oanei Paler se bizuie pe un singur protagonist narativ, care îşi asumă, într-un dens proces analitic (şi auto-analitic), întreaga confesiune (mărturie şi auto-denunţ deodată). E un personaj cam abulic, rudă îndepărtată cu Meursault, şi care comite şi el o crimă ca „act gratuit” (sau aproape) pe fondul unui inconfort ontologic resimţit şi-n dragoste, şi-n relaţiile sociale. De meserie programator, el „traduce” jocurile de calculator într-o parabolă existenţială, punând în joc liberul arbitru şi „justificând” pervertirea lui în contrariu. Un „om fără însuşiri” şi el, nimic nu-i iese după propria voinţă şi face dependenţe care-l irită şi-l copleşesc în egală măsură. E un om din lumea noastră, asupra căreia autoarea „s-a documentat” scrupulos pentru a o expune într-o proză de acută intensitate a observaţiei şi de pregnanţă caracterologică.”
Al. Cistelecan
„Suntem atât de înţepeniţi în marea pânză narativă de tip streaming, încât orice încercare de evadare e binevenită.
Oana Paler are o credinţă nebună, vintage, în literatură, literatura aceea de pe vremea când personajele erau „radare umane”, de când existenţialismul picta un aer macho-martir pe chipul fiecărui erou masculin. În Stadii, personajul ultra-analitic, ultra-plictisit al romanului psihologic din acele vremuri e prins, ca într-o capcană, într-o tramă poliţistă, într-o reţea narativă de tip netflixhbo, populată de tot felul de membri ai clasei de mijloc noi româneşti, de la hipsteri, la funcţionari înalţi sau IT-işti.
Oana Paler pliază practic două genuri, pe cel al unui roman existenţialist îl îndeasă într-o isteaţă tensiune poliţistă şi creează astfel o ieşire din rutina narativă a zilei. Drept cadru, aveţi o ramă aseptică, o Românie „nemurdărită” de alte probleme decât de zbucium de film nordic, dragoste în supradoză şi sadism moderat.”
Costi Rogozanu
„Oana Paler debutează cu un roman puternic. O voce sigură, matură, împrumutând scriiturii proprii din experienţa lecturii unor romane ale mizerabilismului contemporan. Oana Paler reuşeşte să se aplece fără excese asupra golului interior, să sugereze solitudinea şi căderea, să tempereze inutilitatea evidentă, să strunească disperarea, identificându-se cu adevărul dezarticulat şi fără repere al contemporaneităţii.”
Adrian Lesenciuc
Al. Cistelecan
„Suntem atât de înţepeniţi în marea pânză narativă de tip streaming, încât orice încercare de evadare e binevenită.
Oana Paler are o credinţă nebună, vintage, în literatură, literatura aceea de pe vremea când personajele erau „radare umane”, de când existenţialismul picta un aer macho-martir pe chipul fiecărui erou masculin. În Stadii, personajul ultra-analitic, ultra-plictisit al romanului psihologic din acele vremuri e prins, ca într-o capcană, într-o tramă poliţistă, într-o reţea narativă de tip netflixhbo, populată de tot felul de membri ai clasei de mijloc noi româneşti, de la hipsteri, la funcţionari înalţi sau IT-işti.
Oana Paler pliază practic două genuri, pe cel al unui roman existenţialist îl îndeasă într-o isteaţă tensiune poliţistă şi creează astfel o ieşire din rutina narativă a zilei. Drept cadru, aveţi o ramă aseptică, o Românie „nemurdărită” de alte probleme decât de zbucium de film nordic, dragoste în supradoză şi sadism moderat.”
Costi Rogozanu
„Oana Paler debutează cu un roman puternic. O voce sigură, matură, împrumutând scriiturii proprii din experienţa lecturii unor romane ale mizerabilismului contemporan. Oana Paler reuşeşte să se aplece fără excese asupra golului interior, să sugereze solitudinea şi căderea, să tempereze inutilitatea evidentă, să strunească disperarea, identificându-se cu adevărul dezarticulat şi fără repere al contemporaneităţii.”
Adrian Lesenciuc
- GenresRomanian Literature
204 pages, Paperback
First published May 1, 2023
3 people are currently reading
70 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 16 of 16 reviews
January 27, 2024
NEADAPTAREA ANALOGICĂ
Un programator de jocuri video își duce viața frustrată și anonimă într-un oarecare oraș din România. Încet, printr-o minuțiozitate descriptivă exasperantă, dar potrivită caracterului și meseriei sale, cititorul îl descoperă pe David, cu toate aspirațiile, ideile, păcatele și secretele.
De fapt, ceea ce devine evident încă de la primele pagini ale acestui roman de debut e vidul aproape complet al existenței lui David: fără scop, egală cu ea însăși, nesatisfăcătoare pe toate planurile, începând cu cel amoros-sexual și terminând cu cel profesional.
David e un sociopat. Jocurile video, singurele despre care vorbește cu entuziasm, sunt spații identitare în care se simte mai bine decât în realitate. Spațiul digital substituie spațiul social, pe care David îl critică în permanență și la care nu reușește să se adapteze.
Romanul explorează așadar neadaptarea socială, dar și sentimentul vinii. Un eveniment grav din viața lui David, în care acesta își pierde controlul, continuă să-i bântuie reveriile. Întreaga sa viață se află sub semnul unei ispășiri, însă acțiunile lui nu par a-i oferi decât o liniște pasageră, o suspendare temporară a condiției sale de condamnat perpetuu înainte de o nouă cădere.
Un programator de jocuri video își duce viața frustrată și anonimă într-un oarecare oraș din România. Încet, printr-o minuțiozitate descriptivă exasperantă, dar potrivită caracterului și meseriei sale, cititorul îl descoperă pe David, cu toate aspirațiile, ideile, păcatele și secretele.
De fapt, ceea ce devine evident încă de la primele pagini ale acestui roman de debut e vidul aproape complet al existenței lui David: fără scop, egală cu ea însăși, nesatisfăcătoare pe toate planurile, începând cu cel amoros-sexual și terminând cu cel profesional.
David e un sociopat. Jocurile video, singurele despre care vorbește cu entuziasm, sunt spații identitare în care se simte mai bine decât în realitate. Spațiul digital substituie spațiul social, pe care David îl critică în permanență și la care nu reușește să se adapteze.
Romanul explorează așadar neadaptarea socială, dar și sentimentul vinii. Un eveniment grav din viața lui David, în care acesta își pierde controlul, continuă să-i bântuie reveriile. Întreaga sa viață se află sub semnul unei ispășiri, însă acțiunile lui nu par a-i oferi decât o liniște pasageră, o suspendare temporară a condiției sale de condamnat perpetuu înainte de o nouă cădere.
March 30, 2024
Un roman de debut intrigant, scris de brașoveanca Oana Paler din perspectiva unui bărbat. Un thriller bine ritmat cu elemente ale genului noir, care pe alocuri lasă senzația neprevăzutului prin situațiile tragi-comice din serialul Fargo.
May 25, 2023
Mi-a placut cartea, o recomand. Este un roman de debut scris foarte bine, cu mana sigura, care se citeste cu placere. Personajul principal este fix pe gustul meu: un angoasat, hiper analitic, trist, pierdut, ratacit interior, prins in capcanele vietii, in fatalitatea ei. Nu am citit cartea ca pe una politista, ci ca pe una introspectiva, psihologica, cu ceva accente de critica sociala. Filonul politist, atat cat este acolo, este doar un pretext pentru prezentarea alunecarii in abis a lui David, alunecare readata credibil si cu talent de catre autoare.
June 30, 2024
https://ramona.boldizsar.ro/ce-am-cit...
Citesc și Retroversiuni. Blocaje, a doua antologie Retroversiuni, coordonatori: Cristina Ispas și Victor Cobuz (tot la Editura Paralela 45 apărută). Și în această antologie am citit un text excelent de Oana Paler care m-a făcut să pun imediat mâna pe romanul ei de debut și să-l citesc, noroc că deja mă aștepta în bibliotecă. Mi-a plăcut mult și, deși nu e o carte perfectă, uneori dau 5 steluțe cărților pe GR doar pentru cât de mult mi-a plăcut să petrec timp cu cartea aia, iar șederea mea în Stadii a fost mișto tare. Oana Paler scrie un roman semi introspectiv la persoana I, din perspectiva unui personaj masculin, un programator pe nume David care comite o crimă. Sau nu comite nicio crimă? Asta o las la latitudinea voastră, dar romanul traversează secvențe pe care le-am putut asemăna cu seriale ca Tom Ripley și baby reindeer, deși nu e în totalitate așa ceva, păstrează o parte din caracterul ăsta al căutării/obținerii identității a la Ripley, dar și statutul de victimă a la baby reindeer în relația cu un personaj (și pur și simplu asta mi-am notat pe margine la două pasaje distincte, acolo m-au dus cu gândul niște pasaje, which was pretty nice). În alte locuri mi-a adus aminte de Marin Preda (de exemplu, ca frica personajului narator de fericire și așa-zisul confort din bula suferinței, la Marin Preda citisem eu pentru prima oară ceva în jurul senzației: când mi-e bine, mi-e frică pentru că știu că o să-mi fie rău curând, pentru că orice fericire precedă o suferință). Poate că David programatorul caută să fie fericit sau pur și simplu să existe cu adevărat pentru că are o alură de inadaptat specifică romanelor lui Eliade. În același timp, modul în care este condus către crimă (sau ar trebui să zicem aproape crimă) seamănă un pic cu Raskolnikov, turmentările lui morale (sau absența lor) fiind un pic banale, un pic cam sentimentale, de altfel delicioase. Într-un alt fel, Stadii m-a dus cu gândul și la atmosfera romanelor lui Mihail Victus.
Ce nu mi-a plăcut: Avem niște scăpări editoriale de sens/formă, câteva exprimări care mi s-au părut cam trase de păr sau sentimentale și care cred că ar fi căzut la o lectură editorială un pic mai critică. Dar aici se poate să fiu un pic prea subiectivă și cu o atenție cam nișată. În altă parte cred că am totuși mai multă dreptate, nu cred că au fost credibile cele două personaje cu Asperger care apar pentru scurtă vreme în roman, pasajul acela nu a reușit să mă convingă și pe alocuri mi s-a părut că nu a fost convingător și că nu avea cu adevărat nevoie de pasajele alea pentru construcția personajului —sigur că există un sens acolo și el nu e ratat în marea schemă a romanului, dar pur și simplu ar fi meritat mai multă atenție pasajul respectiv, pe mine nu m-a convins.
Citesc și Retroversiuni. Blocaje, a doua antologie Retroversiuni, coordonatori: Cristina Ispas și Victor Cobuz (tot la Editura Paralela 45 apărută). Și în această antologie am citit un text excelent de Oana Paler care m-a făcut să pun imediat mâna pe romanul ei de debut și să-l citesc, noroc că deja mă aștepta în bibliotecă. Mi-a plăcut mult și, deși nu e o carte perfectă, uneori dau 5 steluțe cărților pe GR doar pentru cât de mult mi-a plăcut să petrec timp cu cartea aia, iar șederea mea în Stadii a fost mișto tare. Oana Paler scrie un roman semi introspectiv la persoana I, din perspectiva unui personaj masculin, un programator pe nume David care comite o crimă. Sau nu comite nicio crimă? Asta o las la latitudinea voastră, dar romanul traversează secvențe pe care le-am putut asemăna cu seriale ca Tom Ripley și baby reindeer, deși nu e în totalitate așa ceva, păstrează o parte din caracterul ăsta al căutării/obținerii identității a la Ripley, dar și statutul de victimă a la baby reindeer în relația cu un personaj (și pur și simplu asta mi-am notat pe margine la două pasaje distincte, acolo m-au dus cu gândul niște pasaje, which was pretty nice). În alte locuri mi-a adus aminte de Marin Preda (de exemplu, ca frica personajului narator de fericire și așa-zisul confort din bula suferinței, la Marin Preda citisem eu pentru prima oară ceva în jurul senzației: când mi-e bine, mi-e frică pentru că știu că o să-mi fie rău curând, pentru că orice fericire precedă o suferință). Poate că David programatorul caută să fie fericit sau pur și simplu să existe cu adevărat pentru că are o alură de inadaptat specifică romanelor lui Eliade. În același timp, modul în care este condus către crimă (sau ar trebui să zicem aproape crimă) seamănă un pic cu Raskolnikov, turmentările lui morale (sau absența lor) fiind un pic banale, un pic cam sentimentale, de altfel delicioase. Într-un alt fel, Stadii m-a dus cu gândul și la atmosfera romanelor lui Mihail Victus.
Ce nu mi-a plăcut: Avem niște scăpări editoriale de sens/formă, câteva exprimări care mi s-au părut cam trase de păr sau sentimentale și care cred că ar fi căzut la o lectură editorială un pic mai critică. Dar aici se poate să fiu un pic prea subiectivă și cu o atenție cam nișată. În altă parte cred că am totuși mai multă dreptate, nu cred că au fost credibile cele două personaje cu Asperger care apar pentru scurtă vreme în roman, pasajul acela nu a reușit să mă convingă și pe alocuri mi s-a părut că nu a fost convingător și că nu avea cu adevărat nevoie de pasajele alea pentru construcția personajului —sigur că există un sens acolo și el nu e ratat în marea schemă a romanului, dar pur și simplu ar fi meritat mai multă atenție pasajul respectiv, pe mine nu m-a convins.
October 8, 2023
După ceva timp, mai reușesc și eu să citesc o carte, una din cărțile care te face să te gândești la ce singurătate e angrenat omul în societatea contemporană😔
January 25, 2024
Existențialism sub formă de policer.
September 13, 2024
O carte serioasă despre singurătate, anxietățile zilnice și consecințele acestora.
Am citit cartea prietenei virtuale Oana Paler și am rămas cu sentimente mixte pentru că nu știu unde să o încadrez. Este un roman serios care urmărește viața unui IT-ist contemporan care decide să chinuie un om, iubitul toxic al prietenei lui bune. O premisă excelentă pentru un thriller sau o poveste polițistă, dar aici urmărim acțiunea din perspectiva celui care comite fapta și asta aduce din start pentru cititor un sentiment de neliniște, cel puțin mie asta mi s-a întâmplat (știu, literatura trebuie să fie crudă, ca viața!). Descrierile sunt minuțioase, frazele sunt atent construite și prezintă de cele mai multe ori cum personajul principal e urmărit de anxietatea zilnică, apar multe pauze de țigară care ar trebui să-l ajute să se stăpânească, dar spre deosebire de Raskolnikov (inevitabilă comparația) nu se simte atât de vinovat de ceea ce a făcut. Atmosfera este una închisă, gri, înfățișează un urban neplăcut, industrial și stânjenitor. Cartea e frumoasă și se citește rapid, o recomand pentru toți cei care sunt fani ai thrillerelor și nu numai. Finalul este interesant și neașteptat.
Am citit cartea prietenei virtuale Oana Paler și am rămas cu sentimente mixte pentru că nu știu unde să o încadrez. Este un roman serios care urmărește viața unui IT-ist contemporan care decide să chinuie un om, iubitul toxic al prietenei lui bune. O premisă excelentă pentru un thriller sau o poveste polițistă, dar aici urmărim acțiunea din perspectiva celui care comite fapta și asta aduce din start pentru cititor un sentiment de neliniște, cel puțin mie asta mi s-a întâmplat (știu, literatura trebuie să fie crudă, ca viața!). Descrierile sunt minuțioase, frazele sunt atent construite și prezintă de cele mai multe ori cum personajul principal e urmărit de anxietatea zilnică, apar multe pauze de țigară care ar trebui să-l ajute să se stăpânească, dar spre deosebire de Raskolnikov (inevitabilă comparația) nu se simte atât de vinovat de ceea ce a făcut. Atmosfera este una închisă, gri, înfățișează un urban neplăcut, industrial și stânjenitor. Cartea e frumoasă și se citește rapid, o recomand pentru toți cei care sunt fani ai thrillerelor și nu numai. Finalul este interesant și neașteptat.
July 28, 2024
O carte citită din curiozitatea descoperirii unei scriitoare debutante, profesoara la unul din liceele bune ale orașului în care trăiesc. O poveste interesantă, despre singurătate și însingurare, anxietate, alegeri pripite cu consecințe dramatice. Cartea are un aer destul de sumbru, tocmai pentru a sublinia nefericirea și singurătatea în care unii oameni (probabil mulți) trăiesc.
July 12, 2024
Am profitat de week-end-ul lung și de căldura (prea mare) ca să termin o carte care mi-a plăcut și m-a ținut în priză de la început, până la sfârșit. 🙂
David este un programator bun și un împătimit al jocurilor pe calculator complexe, a căror filosofie îl fascinează. Parțial determinat de propriile traume (ieșirea dintr-o relație toxică și moartea fratelui), ajunge să îl sechestreze pe Andrei, omul pe care Vera, buna lui prietenă ce suferă de o boală gravă, îl iubește obsesiv și fără speranță de ani buni. Andrei face un atac de cord, dar atenția la detalii de care dă dovadă David, îl ajută să scape neprins, ba chiar are ocazia, mai târziu, să participe la realizarea unui soft destinat să prindă criminali, asemeni lui. Deși cartea este scrisă la persoana întâi, ca un autodenunț, David nu se simte vinovat pentru fapta comisă, mai ales că ancheta poliției îi dovedește ceea ce intuia de la bun început - că Andrei era un ticălos - și speră ca, după închiderea anchetei, să nu existe repercursiuni. Acestea apar însă, în chip neașteptat, sub forma retribuției divine: noua iubită îi este ucisă sub ochi, de o lovitură de cuțit destinată lui.
"Firește că luam în considerare în mod teoretic latura morală a consecințelor actelor mele dar nu mă simțeam torturat de vinovăție, fiindcă gândeam că viețile noastre nu sunt decât înșiruiri de fapte interdependente și, la fel ca în programare, o serie o continuă pe cealaltă iar lanțul nu se poate rupe. Viețile noastre nu încep și nu se termină cu noi, nu noi suntem stăpânii, ci ansamblul care le leagă. Sunt vinovat sau nu, e prea complicat. Fac parte din ansamblu. Și dacă eu sunt vinovat, întreg ansamblul e. Creația e imperfectă, programul generează erori. Nu stăpânesc ansamblul, bănuiesc doar că există. Nu pot gândi unitar, mi-a fost interzis. Tot ce cunosc nu reprezintă decât umbre încețosate din depărtari, la fel ca cele din privirea mea. "
David este un programator bun și un împătimit al jocurilor pe calculator complexe, a căror filosofie îl fascinează. Parțial determinat de propriile traume (ieșirea dintr-o relație toxică și moartea fratelui), ajunge să îl sechestreze pe Andrei, omul pe care Vera, buna lui prietenă ce suferă de o boală gravă, îl iubește obsesiv și fără speranță de ani buni. Andrei face un atac de cord, dar atenția la detalii de care dă dovadă David, îl ajută să scape neprins, ba chiar are ocazia, mai târziu, să participe la realizarea unui soft destinat să prindă criminali, asemeni lui. Deși cartea este scrisă la persoana întâi, ca un autodenunț, David nu se simte vinovat pentru fapta comisă, mai ales că ancheta poliției îi dovedește ceea ce intuia de la bun început - că Andrei era un ticălos - și speră ca, după închiderea anchetei, să nu existe repercursiuni. Acestea apar însă, în chip neașteptat, sub forma retribuției divine: noua iubită îi este ucisă sub ochi, de o lovitură de cuțit destinată lui.
"Firește că luam în considerare în mod teoretic latura morală a consecințelor actelor mele dar nu mă simțeam torturat de vinovăție, fiindcă gândeam că viețile noastre nu sunt decât înșiruiri de fapte interdependente și, la fel ca în programare, o serie o continuă pe cealaltă iar lanțul nu se poate rupe. Viețile noastre nu încep și nu se termină cu noi, nu noi suntem stăpânii, ci ansamblul care le leagă. Sunt vinovat sau nu, e prea complicat. Fac parte din ansamblu. Și dacă eu sunt vinovat, întreg ansamblul e. Creația e imperfectă, programul generează erori. Nu stăpânesc ansamblul, bănuiesc doar că există. Nu pot gândi unitar, mi-a fost interzis. Tot ce cunosc nu reprezintă decât umbre încețosate din depărtari, la fel ca cele din privirea mea. "
June 27, 2024
În decursul acestei cărți, am:
- desenat axa timpului alături de o prietenă ca să ne prindem care e secvența evenimentelor în primul capitol (încă nu am determinat dacă personajul vomită de la întâmplări vechi sau noi și dacă a fost prezent la ele)
- stat cu prietenii să încercăm să ne prindem în ce configurații și cu ce motivații psihologice au sens descrierile din prima scenă de sex
- ezitat dacă să întreb un psihiatru dacă psihopații sunt extrem de sensibili la orice căcat și vomită când aud că există rău în lume (nu l-am întrebat)
- încercat să determin cu ce se ocupă personajul principal și până la urmă m-a lămurit un programator de ce e posibil ca autoarea să fi înțeles greșit un concept și să-l fi tradus în română și să-i iasă o combinație super-dubioasă de roluri
- căutat o reclamă faimoasă de la Folgers pentru meme
- uitat de zece ori cum îl cheamă pe personajul principal și până la urmă mi-am notat cu litere mari pe un caiet (DAVID)
- citit una dintre cele mai dubioase descrieri de autism pe care le-am citit anul ăsta și am încercat să mă prind dacă autoarea vrea ca David să fie mega-cretin și un pic pedofil
E un roman polițist cu dramă, în care se monologhează intens despre propria psihologie de parcă ar fi un raport psihologic făcut din fotoliu.
Distractiv! Pentru o valoare dată a distracției.
- desenat axa timpului alături de o prietenă ca să ne prindem care e secvența evenimentelor în primul capitol (încă nu am determinat dacă personajul vomită de la întâmplări vechi sau noi și dacă a fost prezent la ele)
- stat cu prietenii să încercăm să ne prindem în ce configurații și cu ce motivații psihologice au sens descrierile din prima scenă de sex
- ezitat dacă să întreb un psihiatru dacă psihopații sunt extrem de sensibili la orice căcat și vomită când aud că există rău în lume (nu l-am întrebat)
- încercat să determin cu ce se ocupă personajul principal și până la urmă m-a lămurit un programator de ce e posibil ca autoarea să fi înțeles greșit un concept și să-l fi tradus în română și să-i iasă o combinație super-dubioasă de roluri
- căutat o reclamă faimoasă de la Folgers pentru meme
- uitat de zece ori cum îl cheamă pe personajul principal și până la urmă mi-am notat cu litere mari pe un caiet (DAVID)
- citit una dintre cele mai dubioase descrieri de autism pe care le-am citit anul ăsta și am încercat să mă prind dacă autoarea vrea ca David să fie mega-cretin și un pic pedofil
E un roman polițist cu dramă, în care se monologhează intens despre propria psihologie de parcă ar fi un raport psihologic făcut din fotoliu.
Distractiv! Pentru o valoare dată a distracției.
May 2, 2024
Străinul meets the Stanley Parable, Stadii e o carte despre angoase contemporane și relații bolnăvicioase, cu viața și cu moartea. Protagonistul e un ITist/game designer pierdut între fatalism și fatidism, pendulând între Raskolnikov și Meursault by way of protagonistul nenumit al lui Palahniuk. Comite o crimă pe care nici el nu o înțelege și viața sa se schimbă. Sau? Pare că viața sa era predestinată cumva să ajungă în acel punct, ca și la deznodământul final. Pare că era programat de destin, mânat nu de un narator intransigent cât de însăși condiția sa, prins într-un hybris modern, mereu nemulțumit și plictisit.
Curge cartea Oanei Paler, se citește cu sufletul la gură, și ajungi la rândul tău prins între melancolie și depresie. Ți se aprind ochii, la fel ca protagonistului doar când vorbește despre game design și legătura acestuia cu lipsa de sens a vieții. Bun, surprinzător de bun pentru un roman de debut.
Curge cartea Oanei Paler, se citește cu sufletul la gură, și ajungi la rândul tău prins între melancolie și depresie. Ți se aprind ochii, la fel ca protagonistului doar când vorbește despre game design și legătura acestuia cu lipsa de sens a vieții. Bun, surprinzător de bun pentru un roman de debut.
July 28, 2024
Un roman interesant pe care aș dori să pot să îl notez cu 3.5/5
Un lucru ce mi-a displăcut este încercarea de a prezenta viața unui programator. O numesc încercare pentru ca se vede ca o cercetare în acest domeniu a fost făcută însă cumva nu a fost înțeles fix lucru ce îl frustrează pe un programator și ce îl poate transforma într-un sociopat. Lucrând în domeniu, am fost lovit de momente în care mi-am luat “cringe”.
O prima parte foarte bună. Viziunea autoarei asupra morții este una care mi-a provocat pe a locuri piele de găina. Aceasta a reușit să mă transpună în pielea lui David, să îmi arate lumea prin ochi lui. Deși frumoasă experiența asta, este ușor eclipsată fix de momentele acelea in care se prezintă viața lui de zi cu zi. Acest lucru este evident mai mult pe final, final ce este marcat de lupta internă a lui David care nu știe cum să își continue viața normală, bântuit de sentimentul de vină.
Un lucru ce mi-a displăcut este încercarea de a prezenta viața unui programator. O numesc încercare pentru ca se vede ca o cercetare în acest domeniu a fost făcută însă cumva nu a fost înțeles fix lucru ce îl frustrează pe un programator și ce îl poate transforma într-un sociopat. Lucrând în domeniu, am fost lovit de momente în care mi-am luat “cringe”.
O prima parte foarte bună. Viziunea autoarei asupra morții este una care mi-a provocat pe a locuri piele de găina. Aceasta a reușit să mă transpună în pielea lui David, să îmi arate lumea prin ochi lui. Deși frumoasă experiența asta, este ușor eclipsată fix de momentele acelea in care se prezintă viața lui de zi cu zi. Acest lucru este evident mai mult pe final, final ce este marcat de lupta internă a lui David care nu știe cum să își continue viața normală, bântuit de sentimentul de vină.
June 5, 2023
Iată un debut foarte bun, ofertant, promițător. Dar nu sunt de acord că „Stadii” ar fi houellebecquian. Îl văd mai degrabă – stilistic și caracterologic – în arhitectonica romanului de factură kunderaiană, în care pervertirea este un veritabil „Cod Bushido” al introspecției. Trama învăluitoare și centrată pe 𝑒𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑟𝑖𝑚𝑒𝑖 se susține pe-o scriitură vânjoasă, cromată, fără picaje, cu ceva arome de Iris Murdoch, iar spezele de 𝑓𝑙𝑖𝑐 𝑠𝑡𝑜𝑟𝑦 nu mi se par neapărat utilizate pentru a crea o tensiune de thriller, ci o detentă confesivă neo-noir. În timpul lecturii se strecoară o senzație: aceea că pe undeva, prin fluxul narativ, stă la pândă și-un potențial de roman grafic. Repet: un debut foarte bun!
January 20, 2024
Oana Paler scrie un roman de debut destul de convingător din perspectiva unui programator care trece prin viață/fapte încercând (fără succes) să caute un sens, pe o voce densă, îndreptată mai mult spre sine și mai puțin spre exterior (fapte, acțiuni), deși pare detașat în unele scene (aflarea morții fratelui, privarea unui personaj de libertate, implicit uciderea acestuia) și extrem de sensibil în altele (mai mult ca un personaj feminin :), de exemplu spre final, când se îndrăgostește.
(Dacă imaginea de pe copertă duce cu gândul la un policier sau thriller sau așa ceva, nu, nu-i așa ceva - și e bine că nu, din punctul meu de vedere.)
(Dacă imaginea de pe copertă duce cu gândul la un policier sau thriller sau așa ceva, nu, nu-i așa ceva - și e bine că nu, din punctul meu de vedere.)
May 15, 2023
Excelent. Scriitură perfect echilibrată, un personaj-narator puternic, evenimente șocante, într-un mix foarte bine dozat, în care tensiunea crește gradual, iar rezolvarea surprinde prin putere.
De citit, neapărat!
De citit, neapărat!
October 1, 2025
E scris bine, cu observații oblice, de om care nu se uită la suprafețe și care nici nu se mulțumește cu ele, și astea mi-au plăcut. Altfel romanul e un compozit între genuri.
Displaying 1 - 16 of 16 reviews