De-amor, de-amar, de inimă albastră

by Ileana Vulpescu

Ne straduim intotdeauna sa aflam care sunt mecanismele trecerii noastre prin viata. Am vrea sa le-nfrumusetam si sa aurim pilula. Putem sa ne straduim mult si bine; ele raman, pozaic, neschimbate: foamea, dragostea, frica, invidia. Majoritatea oamenilor sant manati de biciul foamei. Depinde care e palierul pe care te-a situat nasterea. Nu sunt de dispretuit, ba dimpotriva, sunt chiar de admirat, cei care muncesc si vor sa-si depaseasca palierul din nastere, ca sa aiba ce manca si, in aceleasi timp nu se-ntraiasca nicicum, ci restituie societatii macar stradania neamului din care se trag. Pentu un biologg, beneficiind de cele mai moderne mijloace de investigare, e un succes realizarea unei clone: a interventiei pe-un embrion. Pentru taranul care, neam de neamul lui, si-a aratat ogorul cu plugul tras de doua vaci costelive, tractorul se-arata minunea minunilor, iar cine-i va lua spada din mana si va nascoci o unealta care sa praseasca singura va fi cel mai mare inventator.

Cartea de fata infatiseaza, fara partinire, prin intermediul personajelor ei, mecanismele viatii noastre, neschimbate ca un mit.

Genres: Romanian Literature

407 pages, Paperback

First published January 1, 2005

About the author

Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoești, județul Dolj) este o prozatoare și romancieră română.

După o licență in litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române (1959-1975).

A fost soția poetului și traducătorului Romulus Vulpescu.

Cel mai cunoscut roman al ei este Arta conversației, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_V...

Reviews

[Andreea · Rating 5 out of 5]

"În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal."

[MihaElla · Rating 5 out of 5]

This reading journey felt like a cold, very cold shower. I felt like that in the most parts of those 400 and something pages.
The novel accounts for unmistakable reminiscences of some old and so deeply changed times.
I have accompanied Adelina / Argentina – the main protagonist - with great emotion over her lived time, painted with so much psychological accuracy and “life-made-of-life” embroidery.
It was not easy and it shall never be in accepting that times cannot be changed. As a popular saying keeps its validity from immemorial times: the times are not under the rule of man, but instead the poor man is under its times.
That’s how it was with the heroine’s life, started sometime in the interwar period, as it totally merged with the dramatic experience of the communist regime, with all that it meant from a social, political, psychological, human point of view.

Each passing moment is past and, as a past is collected, often is full of regrets and reproaches against yourself, against others. For some humans, maybe their time is beautiful, at least sometimes, if they know how to cherish its beauty and first and foremost if they know what that beauty is. It is so varied the idea about beauty: some only value the material goods and the satisfactions these offer, others look for beauty in acquiring as much knowledge as possible.
After living a human's life, you wonder if beauty is equivalent to happiness. It is not. Nothing is equivalent to happiness. In front of beauty you can be happy, but it is not mandatory. The beauty of nature, of human beings or of their own creations is something that amazes more.

≪ In the Mom's voice nothing sounded tragically or in a tone of revolt. She never did argue with us, no matter of any foolishness we would have done. She only looked at us with her eyes stoned in sadness and we understood that she was counting our nonsense and foolishness as part of the same pattern on which her unlucky fate was marked.
-Mom, were you glad when you made us?
-I do not remember to have been glad. But I felt as belonging to and in the world. If it is given to a human being to have children, then I was having children too. I was going along with the world, but about enjoying it ...
-Have you not put any hope in us?
-I'm not putting any hope in anything. I'll be working on the field with the hoe till my soul leaves my body and what has extinguished here - and she pointed to the heart - no one will rekindle it. If fate wants to give me something good, then let it be that you are going to live lighter than I do. That's it! ≫

≪ Mom’s submission without any protest has remained to me till today the most important lesson of life and I cannot complain that I have not received lessons and how many more! The humans make new beings on earth because these are the laws of nature, and because, like other living beings, human is not destined to live alone. But it cannot command what beings will come out of their collaboration with a being of the opposite sex. ≫

≪ Something troubled and unhealthy penetrated into people: the fear of one towards another, which demanded a permanent oversight not only of speech, but also of gesture, of a look.
Counting the number of people put into prison after the communism was in place, you could realize how ignorant towards this regime were the Romanians, starting with the politicians of the country. No one believed that such a regime would be anything other than a brief stage in our history, because for the world that was still informed, it could not conceive that the Western Powers would remain impassive to the fate of a half of Europe, the one in which we are in. ≫

≪ I want to be doing well sometime, I'm tired of having no money for a pretzel. I want to win my bread as soon as possible. ≫

≪ - Are you in love, Argentina?
-And what if you love without hope, unshared love?
-With or without hope, love embellishes man. It's a great soul experience ... Know that in love nothing is more beautiful than imagination. Often, too often, the reality is full of cracks. ≫

≪ I am looking out of the window to the leaves that the autumn releases from the trees and to a bunch of sparrows on the linden, alongside with the balcony. How many seasons will they find out? When their Time is? Maybe always, maybe never. ≫

…and Life was fleeting.

[Ana · Rating 5 out of 5]

„De fiecare data urmez sfatul unui mare romancier american care spunea asa: ce trebuie sa faca un roman? Sa povesteasca. Eu povestesc, pur si simplu. Nu-mi propun sa conving pe nimeni de nimic, nu-mi propun sa fac o emblema, un stindard din ceea ce spun eu, ci imi propun sa spun sincer ce cred despre niste personaje pe care mi le-am inchipuit eu pornind de la o viata reala, o viata pe care eu am trait-o si, iata, in privinta peisajului social nu este nimic inventat, este adevarul adevarat, este realitatea-realitate si oamenii acestia din carte traiesc cum traiesc foarte multi oameni. Personajele mele incearca sa traiasca cinstit, sa duca o viata cumpatata, sa nu faca rau nimanui.

Principiul cel mai important in viata este sa traiesti si sa lasi si pe altii sa traiasca.“

(Ileana Vulpescu)

[Stel · Rating 5 out of 5]

Incredibila aceasta carte. Este prima carte care m-a consumat profund, care a jucat rol de refugiu cand simteam ca nu am unde sa mi odihnesc mintea. Felul in care scrie,formal dar si prietenesc, sfaturile pe care le da sub forma unor concluzii in urma experientelor traite , constituie un liant puternic intre cititor si autor. M-a impresionat fiecare pagina. Am plans, am facut pauze pentru a trage aer in piept. Nu e vorba doar de o cerneala neagra pe o foaie alba, e o poveste care mi-a calmat sufletul tare involburat in perioada in care am citit cartea. Vreau sa o imbratisez pe Ileana Vulpescu si sa plang in bratele dansei.

[Maria Ionescu · Rating 5 out of 5]

mi se confirma ca Ileana Vulpescu este o povestitoare ce poate ajunge, prin simplitate, la esentele nevazute ale vietii
scriitura ei autentica si intima atinge ce putini mari scriitori au putut: sufletul
ca cititor, simti ca traiesti viata Argentinei Boboc dintr-un capat al celalalt in doar cateva zile : bucuria tineretii si nostalgia agoniei
ramane un mister cum o doamna de asemenea talent nu ocupa un loc printre marii scriitori ai Romaniei
poate din cauza nevoii nesatioase de scriere postmodernista si nihilista pe care cititorii contemporani o accepta o devoreaza, in unanimitate si intregime

[Bianca · Rating 5 out of 5]

O carte incredibil de frumoasa ... mi-a placut enorm. Cartea prezintă povestea unei fete sărace , de la țara, care pe propriile puteri ajunge o doamna admirata si respectata pentru ceea ce este si ce face, niciodată uitand de unde a plecat . Nu voi dezvălui mai multe , deoarece lectura acestei cărți decurge mai frumos daca nu stii de dinainte nimic despre ea .
E atat de frumos scrisă , povestea decurge lin si ti-e mai mare dragul sa cunoști viata Adelinei/ Argentinei. Protagonista e un model - un om atat de frumos care ne dezvăluie multe învățături , de la simple vorbe de-ale mamei ei, citate , la diferite situații, momente prin care a trecut Adelina ( Argentina ) si din care putem invata ceva . " Poarta te si cand esti singura de parc-ai fi-ntre oameni si tot timpu' de parca ar sta Dumnezeu numai cu ochii pe tine ". Chiar merita citită . O recomand cu drag .

[Monica scrie · Rating 4 out of 5]

Te trece prin toate stările, cu accent pe melancolie. Un personaj aparent simplu, dar bine conturat, care transmite dragostea de Ţară şi zona de rădăcini a fiecăruia.

În aceeaşi carte, autoarea reuşeşte să te facă să încerci constant să o înţelegi pe Adelina/Argentina, să îţi vină să o iei în braţe, atunci când păţeşte ceva şi să te bucuri de miştoul fin la adresa comunismului (mult mai artistic decât cel încercat de către Dan Lungu), amestecat cu o trecere realistă prin timp.

[Anna · Rating 5 out of 5]

"Apa clocoteşte. Vivaldi a ajuns la Vară. Pînă o să ne bem noi ceaiul pe-ndelete ajungem la Iarnă.
-Argentina, tu ce Anotimp îți alegi?
-Costi nu-l mai alegem noi, ne-alege el: al nostru acum este Iarna.[...]
Mă uit pe fereastră la frunzele pe care toamna le eliberează din copaci şi la stolul de vrăbii din teiul rotat, în rând cu balconul. Ele în ce Anotimp s-or afla? Timpul lor oare cînd o fi? Poate mereu, poate niciodată."

[Socrate · Rating 3 out of 5]

E timpul timp şi este şi un timp al fiecăruia. Ultimul are şi început şi sfârşit. Pentru om – măcar aşa ne-nchipuim, adică doar pentru om – există o singură certitudine: sfârşitul. Toate fiinţele-şi simt şi îşi presimt sfârşitul: doar că nu-l cunosc de la-nceputul vieţii. Sau măcar asta credem noi oamenii. Oricât te-ai considera de pregătit pentru el, nu eşti. Fiindcă altminteri ar trebui să-l priveşti ca traversatul de pe un trotuar pe cel de vizavi. Pe măsură ce îmbătrâneşti îţi vin în minte pe negândite întâmplări din trecut, fără nici o legătură cu vreun fapt al prezentului, care este şi el trecutul de mâine.
Trecut şi iară trecut, adesea plin de regrete şi de-nvinuiri faţă de tine însuţi, faţă de alţii. Pentru unii poate că timpul lor e frumos, măcar pe-alocuri, dacă ştiu să-i preţuiască frumuseţea şi mai întâi dacă ştiu ce e aceea frumuseţe. E atât de variată ideea despre frumuseţe: unii preţuiesc numai bunurile materiale şi satisfacţiile pe care ţi le oferă ele, alţii caută frumuseţea în cât mai multă cunoaştere. După o viaţă de om, mă-ntreb dacă frumuseţea este echivalentă cu fericirea. Nu e. Nimic nu este echivalent cu fericirea, în faţa frumuseţii poţi să fii fericit, dar nu-i obligatoriu. Frumuseţea, fie a naturii, fie a fiinţelor, fie a creaţiilor acestora, mai mult te uimeşte.
O colegă mi-a lăsat moştenire, când a plecat definitiv în Australia, un pick-up şi treizeci de discuri: muzică simfonică. N-am ascultat niciodată concertul de vioară de Mendelssohn-Bartholdy fără să plâng. Ca şi când aş fi vărsat din mine un sac de durere. Nu ştiu de ce îmi aflu toată viaţa în concertul ăsta. Ce să fi avut Mendelssohn-Bartholdy cu-o amărâtă de ţărancă din inima Olteniei? Cine-ştie-ce dureri s-or fi prelins şi din sufletul lui în acest concert…
«Viaţa» – cum zicea Maica – «pentru unii e miere, pentru alţii – fiere». Şi mai zicea: «Maică, eu ştiu două feluri de oameni: unora le pare rău că mor, alţii-şi doresc moartea ca pe o izbăvire… Ciobăneştilor ce le lipseşte? Au suta de pogoane, pământ ca alifia, casă cuprinsă, acareturi, trăsură, cai de le sclipeşte părul ca argintul viu şi Florina lu' Ciobănescu îmi spune azi săptămâna, când a murit tuşă-sa Mariţa, „mai bine muream eu”. „Da' de ce, Florino, ce-ţi lipseşte?”. Nu mi-a răspuns, da' a făcut din mână a pagubă».

[Andreea Ureche · Rating 5 out of 5]

Am citit cartea pe nerasuflate pentru ca eram curioasa ce se mai intampla cu Argentina.
O fata de la tara care, ajunsa medic la Bucuresti in vremuri de comunism, nu a uitat de unde a plecat.
Ma umpleau de fericire povestile despre Brateasa, despre Maica si Taica, despre vorbele lor de duh si despre sentimentele ei fata de oamenii importanti din viata sa.
Desi inteligenta si simtita din cale afara, responsabila si vrednica, Argentinei i-a lipsit curajul si a trait in umbra saraciei chiar si cand avea cu ce. Singurele ei bogatii erau considerate persoanele din viata sa si micile daruri sugestive din partea lor.
Si a dedicat mare parte din viata parintilor si nu a fost o fire sociabila.
Si a pastrat modestia pana la sfarsitul vietii si a stat cuminte in coltul ei. Cu toate astea, avea povesti cat pentru o viata.
M am regasit in primele pagini si m a facut sa mi rememorez si sa mi apreciez mai bine copilaria.
Cartea este bine documentata, scrisa potrivit caracterului si usor de parcurs. Personajul este sincer, modest si ambitios. Evenimentele povestite contin si o lectie de istorie.

[Cipriana Stan · Rating 5 out of 5]

Orice scriere a Ilenei Vulpescu este o traire autentica a realitatii! Aceasta carte se incadreaza cu totul in modelul cu care ne-a obisnuit. O paleta uriasa de sentimente se regasesc in aceasta carte.

[Minea Anamaria · Rating 5 out of 5]

E timpul timp si este si un timp al fiecaruia.

[Georgiana · Rating 5 out of 5]

Amazing book!

[Georgiana G Mg · Rating 5 out of 5]

...cel mai bun diagnostician...

[Homiuc Alina · Rating 5 out of 5]

❤

[Iulia Georgescu · Rating 3 out of 5]

3.5⭐️

[Alina Maria · Rating 5 out of 5]

O carte despre onoare și viața trăită in comunism. Recomand!

[Purple Booklover · Rating 5 out of 5]

5/5.

[Andreea Pausan · Rating 5 out of 5]

Another brilliant piece of work, an astute, sad, realist and wise presentation of the life of a peasant turned doctor, her loves, her losses and the picture of an epoch of changes for Romania: the "cultural revolution", the fear, the informants, the passage form the glamour of the 1920-40s era to the bleak despair of communism, the mistakes, the people, hopes and dreams, the revolution, and, above all, the compromises (made both at personal level and at society level).

[Cristina · Rating 4 out of 5]

The destiny of a common man is all told in the manner of lleana Vulpescu by Argentina Boboc, doctor radiologist with modest origins. The communist and the post-communist period seen through the lucid eyes of a simple person. "The Art of conversation" remains, this time too, the best book of lleana Vulpescu.

[Elena Filip · Rating 5 out of 5]

Amazing book! The main character becomes a part of you, your best friend.
Reading this book I realized that the things I knew about communism were incomplete. So I learned about the good and the bad, about hope, and about hard work.
Ileana Vulpescu has a remarcable style. In this book, the words flow. They just flow and you cannot stop.
Wow!