Jump to ratings and reviews
Rate this book

Nevroză balcanică

Rate this book
O bună parte dintre eseurile volumului de faţă îşi propun să abordeze o temă pe cât de importantă, pe atât de controversată: nevroza colectivă sau etnică. În calitate de psihanalist ader la poziţia unui Geza Róheim sau Georges Devereux care susţin modelarea culturală a inconştientului. Conform reprezentanţilor teoriilor biologice, însă, românii, ca popor latin, ar fi predispuşi la isterie.
Din materialele pe care le-am avut la dispoziţie reiese o altă ipoteză: specifică pentru români este prelucrarea defectuoasă a conflictelor narcisice, generată de deficite narcisice timpurii. Astfel de tulburări ale sentimentului valorii proprii se exprimă mai ales prin depresie, lipsa bucuriei de a trăi, hipersensibilitate faţă de lezările narcisice, ruşine, toate suficient de împovărătoare pentru a merita întreaga atenţie teoretică şi practică, la fel ca problemele „clasice", prezente şi ele ca la orice european, şi cărora li se acordă atenţia cuvenită în carte.
Atât de importantă mi s-a părut rezolvarea acestor „simptome", încât în mai multe rânduri m-am gândit că am avea nevoie de un Minister al Stimei de Sine…

„Cum se nasc hotărârea şi gestul eroice, prin deliberare sau spontan? s-ar putea întreba cititorul de azi. Şi multe altele. Ca psihanalist, mi-am pus şi altă întrebare: cât de departe poate merge exerciţiul de sinceritate al unei persoane care a făcut două tranşe de psihanaliză personală în Elveţia (una freudiană şi alta jungiană însumând patru ani) şi care se numără printre primii practicanţi ai psihanalizei în România comunistă? Cu alte cuvinte, reuşeşte Ion Vianu să nu lase nimic deoparte, să nu se cruţe, aşa cum îşi propune, datorită faptului că a deschis uşa care separă conştientul de inconştient?"

„Andrei Pleşu a aranjat lucrurile în aşa fel încât ursul-Jung să poată fi sacrificat. Motivul sacrificiului ar putea fi tatăl, alături de care visătorul se află mai tot timpul. Din context reiese că ar fi vorba despre tatăl natural, dar în vis o persoană este utilizată adesea pentru a simboliza altă persoană, pe care cenzura nu o vrea dezvăluită. Pentru fiu, tatăl este întotdeauna paznic al legii, dar pentru Andrei Pleşu ar putea fi şi tatăl spiritual — Constantin Noica — deţinătorul şi păzitorul programului de acces la cultura mare.
Alegerea dificilă, şi de aceea inconştientă, din vis ar fi putut fi cea între doi părinţi spirituali: Noica sau Jung?"

296 pages, Paperback

First published January 1, 2012

7 people are currently reading
88 people want to read

About the author

Vasile Dem. Zamfirescu

21 books13 followers
Vasile Dem Zamfirescu este psihanalist, profesor universitar, editor, eseist și traducător.
După terminarea liceului Mihai Viteazul din București, Vasile Dem. Zamfirescu a urmat, între 1960-1965, cursurile Facultății de Filosofie, secția Pedagogie, din cadrul Universității din București, iar în 1975, la îndemnul lui Constantin Noica, a absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea Limba Germană/Limba Engleză . În 1975 a susținut doctoratul în filosofie la Universitatea din București cu o lucrarea Etică și psihanaliză.
Vasile Dem. Zamfirescu a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Filosofie al Academiei Române și la Laboratorul de Antropologie al Institutului Victor Babeș, în perioada 1966-1998.
Prof. univ. dr. Zamfirescu a predat timp de 10 ani (între 1991-2000) disciplinele: Psihanaliză Filosofică, Filosofia Inconștientului, Tehnica Psihanalizei (secția Psihologie), Psihanaliză și Pedagogie (secția Pedagogie) în cadrul Facultății de Filosofie și Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, iar din 1998 până în prezent Introducere în Psihanaliză și Elemente de Tehnică a Psihanalizei în cadrul Facultății de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu. Începând cu anul 2004 devine șef de catedră Psihologie și Psihoterapie la aceeași universitate.
Deși oficial pregătirea pentru cariera psihanalitică a început din 1986, odată cu începerea analizei personale, psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu și-a dezvăluit vocația pentru această disciplină încă din 1968 atunci când, în condițiile ostile ale comunismului, a reușit să impună ca temă a lucrării sale de doctorat în filosofie relația între etică și psihanaliză, care a fost publicată parțial sub forma de carte în 1973 (,,Etică și psihanaliză"). Debutul practicii psihanalitice are loc în 1988, iar din 1990 devine membru fondator, vicepreședinte (1994-1998) și președinte (1998-2006) al Societății Române de Psihanaliză. Începand cu 1997 este membru direct al IPA (Asociația Psihanalitică Internațională), psihanalist formator și supervizor.
Din 1994 devine membru fondator al revistei de cultură psihanalitică Psihanaliza și al Editurii Trei, unde s-a ocupat de traducerea operelor complete ale lui Sigmund Freud și Carl Gustav Jung și a contribuit substanțial la promovarea în rândurile cititorilor români a altor opere importante din domeniul psihologiei, psihoterapiei și psihanalizei, în calitate de coordonator al colecțiilor „Biblioteca de psihanaliză” și „Psihologia practică”.
2008-2010 - Director al Revistei Române de Psihanaliză.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
14 (17%)
4 stars
22 (27%)
3 stars
28 (34%)
2 stars
10 (12%)
1 star
7 (8%)
Displaying 1 - 8 of 8 reviews
Profile Image for Madi.
174 reviews45 followers
August 22, 2019
Cartea începe foarte promițător și vorbește despre ura de sine la români, însă ceea ce credeam a fi un tratat (sau cel puțin o cercetare mai amănunțită) despre nevroza balcanică nu este decât o culegere de eseuri, mai mult sau chiar foarte puțin legate de titlu.

La nivel de psihanaliză eseurile sunt foarte profesionist scrise, însă rămân cu dezamagirea că nu s-a tratat mai mult subiectul "balcanic". Aș citi oricând o viitoare lucrare care să analizeze acest lucru chiar pe mai multe țări (Serbia, Bosnia, șamd).
Profile Image for Ionut Tudor.
28 reviews
February 19, 2013
+ Cartea începe conform promisiunii titlului. Primele eseuri analizează din punct de vedere psihologic românii - ca grup social cu caracteristici psihice comune create de contextul istoric și social. Frumos.

- Însă continuarea nu mai are legătură cu ceea ce s-a propus inițial. Cu toate astea am avut parte de o lectură plăcută: o perspectivă psihanalitică asupra unor scrieri și scriitori români. Deci interesant.

-- Ultimul capitol însă este total în plus, aducând o notă seacă unei cărți mult mai vii pe ansamblu.
32 reviews2 followers
June 13, 2012
O excelenta carte despre ura la romani, despre comunism, dar si despre romanul la volan, Noica, Caragiale... Toate acestea din perspectiva unui psihanalist roman.
Profile Image for Monica Manolachi.
Author 23 books14 followers
December 29, 2025
Dacă te interesează psihanaliza și ești student(ă) sau la începutul unei cariere în domeniu, volumul este pentru tine. Menit să popularizeze unele concepte și interpretări, volumul conține eseuri, cronici de carte, recenzii și articole privind istoria domeniului în România.

Cuvântul "balcanică" nu prea are ce să caute în titlu, pentru că nu se abordează subiectul nevrozei din punct de vedere geografic sau cu exemple din culturile balcanice. Singura motivație pare să fie ideea că românii sunt "balcanici". În urmă cu 15-20 de ani, când au fost scrise textele, poate că ideea avea oarecare valoare, dar am senzația că generația de azi nu se prea mai simte balcanică sau nu în sensurile de atunci. Asta nu înseamnă că nu există ceea ce s-ar putea numi "nevroză balcanică".

Cel mai mult mi-au plăcut eseurile și recenziile referitoare la diverse romane, autobiografii sau cărți cu interviuri. V. D. Zamfirescu le interpretează în cheie psihanalitică, punând accentul pe detalii specifice. Așa afli, de exemplu, ce eveniment din copilărie l-ar fi motivat pe Nicolae Manolescu să devină critic literar. Sau de ce nu a vorbit Lucian Blaga până la vârsta de 4 ani și cum i-a influențat asta scrisul etc.

Este un volum eclectic, care arată succint o hartă a relațiilor existente și potențiale dintre psihanaliză, pe de o parte, și literatură, psihologie, psihiatrie, filosofie, etologie și istoria geo-culturală, pe de altă parte.

În ultima secțiune se explică ce efecte a avut interzicerea studierii psihanalizei în universitățile românești între 1952 și 1989.

De notat că volumul se concentrează pe psihanaliza clasică (Freud, Jung, Lacan), aplicată sporadic și necritic la texte scrise de femei sau care vizează femeia. Autoare ca Simone de Beauvoir, Kate Millett, Betty Friedan, Hélène Cixous, Luce Irigaray, Julia Kristeva, Naomi Goldenberg, Demaris S. Wehr etc. nu sunt menționate deloc.
Profile Image for Oana Mocanu.
25 reviews
February 10, 2020
Prea multa nevroza și prea puțin balcan. Deobicei nu renunț la cărți fara sa le termin, dar cartea asta m-a dezamăgit profund. 80% nu are nici o legătură cu titlul.
Profile Image for Adrian.
8 reviews1 follower
December 1, 2025
Un pic prea tehnica spre final, in rest mi-a placut, desi pe alaturi jargonul folosit devine ultra tehnic.
Profile Image for Peiu.
20 reviews11 followers
December 23, 2025
100 de pagini relevante, 200 de pagini de eseuri scurte ale autorului psihanalist pe care probabil simțea nevoia sa le (re)publice undeva. dezamagitor, incepuse foarte bine
Profile Image for Alexandru.
4 reviews8 followers
August 25, 2012
pe ansamblu, dezamagitor sa te reintalnesti la distanta (si de timp, si de mediu) cu ... (cum sa le spun? mentori? admirati? modele? toate-s prea tari ) de alta data ...
Displaying 1 - 8 of 8 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.