Cred că am avut așteptări prea mari de la roman, altfel nu-mi explic sentimentul dulce-amar de la final, în condițiile în care l-am devorat în mai puțin de trei ore, în miez de noapte. O intrigă foarte bună, un stil alert, multe răsturnări de situație și un duo exploziv (Smith și Schaffer), însă, la un moment dat, am avut impresia că Alistair Maclean mi-a oferit scenariul pentru unul dintre filmele din franciza Misiune imposibilă.
Șapte bărbați și o femeie sunt trimiși într-o misiune (aparent) sinucigașă: trebuie să se strecoare în Castelul Vulturilor (Schloss Adler), cartierul general comun al Serviciului Secret și al Gestapoului din sudul Germaniei pentru a-l salva pe generalul Carnaby, coordonatorul general pentru Operațiunea Overlord, cel care deține cele mai multe informații despre pregătirile Aliaților pentru al doilea front.
Membrii echipei nu știu aproape nimic despre misiune, cu excepția maiorului Smith, liderul secretos și inuman, care mi-a amintit de un robot extrem de inteligent. Nu pare capabil să simtă empatie, nu are nevoie de somn și are o rezistență ieșită din comun, care o depășește până și pe cea a răufăcătorilor din filmele de acțiune sau de groază americane, când antagoniștii sunt împușcați de cel puțin 3-4 ori înainte de a muri (dacă e un film SF, deja știi că o să învie în următoarele 10 minute).
Unele „acrobații” mi s-au părut exagerate sau imposibile. Sunt conștientă că sunt soldați și că au avut parte de antrenamente intense, dar autorul a uitat că sunt și oameni, că simt durerea și că nu pot să își țină echilibrul pe acoperișul înghețat al unei telecabine, în mijlocul unei furtuni de zăpadă, după ce au fost împușcați și fugăriți timp de aproape 24 de ore.
Schaffer a fost personajul meu preferat, cu toate că glumele lui au fost nepotrivite pentru o astfel de misiune. Când ești înconjurat de sute de soldați nemți, oare chiar poți să te plimbi cu atâta siguranță în uniforma lor și să fii ironic? Când colegii tăi de echipă mor mai repede ca personajele din Zece negri mititei, când afli că există un trădător printre voi și planul general este „improvizează și supraviețuiește”?
Acolo unde se avântă vulturii este un roman de acțiune, dar mi-ar fi plăcut ca autorul să își definească mai bine personajele, mai ales că numărul lor este destul de mare pentru un volum atât de scurt; nici nu vreau să o aduc în discuție pe Mary, care m-a enervat de la început până la final.
Vă recomand Where Eagles Dare, adaptarea din 1968, cu Richard Burton și Clint Eastwood în rolurile principale. Una din excepțiile de la regulă, cel puțin pentru mine, când filmul „bate” cartea. Unele schimbările au fost binevenite, dar nu am înțeles de ce au schimbat numele unor personaje.