Hermann Hesse este, poate, autorul german cu cel mai durabil succes la public. Cele două texte reunite într-un volum concentrează, ca într-o esenţă îndelung distilată, ceva din temele favorite ale marelui scriitor: Orientul şi căutarea de sine.
Many works, including Siddhartha (1922) and Steppenwolf (1927), of German-born Swiss writer Hermann Hesse concern the struggle of the individual to find wholeness and meaning in life; he won the Nobel Prize for literature in 1946.
Other best-known works of this poet, novelist, and painter include The Glass Bead Game, which, also known as Magister Ludi, explore a search of an individual for spirituality outside society.
In his time, Hesse was a popular and influential author in the German-speaking world; worldwide fame only came later. Young Germans desiring a different and more "natural" way of life at the time of great economic and technological progress in the country, received enthusiastically Peter Camenzind, first great novel of Hesse.
Throughout Germany, people named many schools. In 1964, people founded the Calwer Hermann-Hesse-Preis, awarded biennially, alternately to a German-language literary journal or to the translator of work of Hesse to a foreign language. The city of Karlsruhe, Germany, also associates a Hermann Hesse prize.
Care sunt gândurile lui Siddhartha? Setea și suferința, nemulțumirea și dorințele ce-i sălășluiesc în suflet? Rătăcirea și căutarea acerbă care să-i aducă împlinirea divină? Cert e că el încearcă să-și vindece rănile provocate de lipsa de cunoaștere și înțelegere a Universului. Simte nevoia acută de reîntregire, de înțelegere profundă și adevărată, de cunoaștere și evoluție.
Sătul de deșertăciunea lumii și însetat de adevăr, găsește el oare echilibrul, calea de mijloc și înțelepciunea? Indubitabil o atmosferă mistică te învăluie necontenit din primele până la ultimele pagini, te transpune printre file, te face să te simți acolo.
#CălătoriaSpreSoareleRăsare
A doua parte a cărții reprezintă drumul spiritual al protagonistului, tratează condiția căutătorului ce pleacă într-un pelerinaj cu organizația/Confreria din care face parte.
Extrem de bine sunt relevate frământările interioare ale autorului și descoperirea de sine, descoperirea spirituală ce-l macină necontenit.
Ps: iată asta e genul de carte ce te îmbogățește sufletește, ce-ți dă impresia pentru secunde, minute că planezi. Recomand cu drag.
“Slower, he walked along in his thoughts and asked himself: “But what is this, what you have sought to learn from teachings and from teachers, and what they, who have taught you much, were still unable to teach you?” And he found: “It was the self, the purpose and essence of which I sought to learn. It was the self, I wanted to free myself from, which I sought to overcome. But I was not able to overcome it, could only deceive it, could only flee from it, only hide from it. Truly, no thing in this world has kept my thoughts thus busy, as this my very own self, this mystery of me being alive, of me being one and being separated and isolated from all others, of me being Siddhartha! And there is no thing in this world I know less about than about me, about Siddhartha!”
Siddhartha is a reinterpretation of Buddha's life, born Siddartha Gautama. But what is truly remarkable is Herman's Hesse deep understanding of Buddhism and Advaita Vedanta. He manages not just to create a charming story, but to transmit some of the deepest concepts through his writing. For that alone, it is an amazing book, worth having in your library.
Prima povestire mi-a plăcut. Putem sublinia în cele 130 de pagini multe aspecte înțelepte pe care să le aplicăm în viața noastră plină de grijile de mîine. M-a ajutat să meditez un pic la moarte, la prietenie și la iubirea de tot ce ne înconjoară. Nu suntem singuri.
Cîteva idei din prima povestire le-am găsit și în a doua. Totuși mi s-a părut mai greu de înțeles, poate neterminată aș zice. Călătoria lui H poate fi văzută ca o experiența de viață ori un test care poate decide destinul unui om. Cedezi, deznădăjduiești sau continui să lupți cînd un obstacol îți apare în cale?
Hesse este, probabil, unul dintre cei mai buni și fermecători povestitori din toate timpurile. Frumusețea și profunzimea scriiturii sunt evidente în cele două povestiri din acest volum. Măiestria cu care Hesse scrie face cititorul să îi fie aliat de-a lungul povestirilor. Siddartha și Călătoria spre Soare-Răsare sunt două lecții despre viață, oameni și frumusețea nebănuită a acceptării destinului. Hesse vorbește despre înțelegerea profundă a doctrinei Advaita Vedanta, despre destinul căruia nu i te poți opune, ci doar îi poți fi pradă, despre acceptarea răului și urâtului cu bucuria cu care acceptăm frumusețea și binele, despre ciclicitatea vieții și căutarea propriului drum, propriei credințe, propriei fericiri prin respingerea sistematică a fiecărei doctrine. Un roman inițiatic & o poveste despre redescoperirea naturii umane și vieții spirituale, care sunt, cu siguranță, unele dintre cele mai frumoase scrieri care s-au scris vreodată.
One of the profound messages that this book showed me is that you should live by your own principals and cultivate them from your own experiences.
Siddhartha and Govinda, 2 best friends which seek spiritual enlightenment by following different teachings from different teachers, from brahmans, to shamans, to Buddha. Until this point, even though Siddhartha has inside of him, this growing wish and feeling to abandon all teachings and teachers, they share the same boat on their journey.
A major difference between Siddhartha and Govinda is clearly displayed, when Siddhartha choose to follow his own path and not follow Buddha's teachings. Siddhartha is the type of man that is not afraid of facing the unknown and he wants to live by his own principles. He realises that wisdom can not be passed on through teachings, the only way to achieve it is to experience it, by living and deciding for yourself.
He meets a man which helps him cross the river, to reach the city. Siddhartha told him that he does not have any money to pay him, but the man replied by telling him that he will repay him with his friendship. This can be viewed as a point, where Siddhartha starts a new chapter in his life, where his former self dies and reincarnates. And this happens for few more times across the book. Every major event, that happens to us can be seen like this, because like the reincarnation process, we lose a part of our selves and make the transition to a different person, but we still carry with us our past selves, our past lives.
Siddhartha goes through major changes, experiencing the whole range of human emotions and destructive behaviour, starting with the first moment in which he makes love with Kamala, until the point in which he is a rich and greedy man.
After years of living like these he is so full of it, that choose to leave it all behind he gets to live with the old man which helped him cross the river. The man told Siddhartha that everything he knows has learnt from the river.
In my view, the river is the ultimate teacher, which can be seen as an analogy for life. If you pay attention to the river it will teach you patience, it shows you like nothing stays the same, his water is always fresh, in continuous changing, it has moments when its troubled, moments when its calm,you can see many people that use it as to cross to the other side and so on. All of this things are present in all of your lives, we are in continuous change, even if we don't see it, we all have troubled and calm moments/experiences and for those of us who are spiritual people we can see life as a river, as a way to cross the other side, to achieve spiritual enlightenment.
After years living with the old man, an event leads to Siddhartha meeting his son that he did not know about. The kid is not in his element living the way Siddhartha lives, but Siddhartha treats him with patience and care hoping that one day he will start loving him and embrace this kind of life. But that never happens. Siddhartha reaches the conclusion that the sadness and negative range of emotions comes from the way we perceive the world, as we want to see it not as it actually is, and because of that it leads us to suffering. He realises that he should not seek to change the external things, that he cant control, he should instead accept them for what they are and be grateful, and to also accept the unknown and the inevitable change because they are what makes this life meaningful and worth living.
In the end Siddhartha meets Govinda once more (they meet on several occasions in the book, after they take different paths), Govinda is still not feeling like he is close to reach his goal, he asks Siddhartha for advice and lessons. Siddhartha replies with:
"Wisdom cannot be passed on. Wisdom which a wise man tries to pass on to someone always sounds like foolishness." "Knowledge can be conveyed, but not wisdom. It can be found, it can be lived, it is possible to be carried by it, miracles can be performed with it, but it cannot be expressed in words and taught."
Siddhartha goals was to reach spiritual enlightenment, or simple put to let go of his ego. All our experiences are important, we should make our own mistakes, have our own failures, because in the end, what's most important than the event itself its the way we react to it, and we can learn to do that only by experience not by listening to teachings from others. A parent's mistake can't prevent you from not doing it yourself, and it should not, because we are different people and each of us learns something different and reacts differently, which in the end leads us to become who we are. Also the present moment it's all you actually have, because its where you live.
,,Întrebați dacă va cunosc? Dar care om cunoaște vreodată pe altul sau chiar numai pe sine?Iar eu, vedeți, nu sunt deloc un cunoscător de oameni. (...) Câinii da, pe aceia îi cunosc foarte bine, la fel păsările, la fel și pisicile." ,, Oamenii vin și pleacă, ne cunoaștem și totuși nu ne cunoaștem. Cu câinii e mult mai simplu."
Siddhartha chiar că este un text sacru. Foarte profund, cu multe fragmente de analizat atent, oferind o perspectivă mai clară, dar mult diferită, asupra a ceea ce înseamnă "a trăi", "viața", "societate" , "timp" și "suferință". Al doilea text nu l-am putut duce la capăt.
Dacă Totul se reduce la Unitate, Unitatea la ce se reduce?
Întrebarea aceasta - care va da bătăi de cap minții umane în căutarea unui răspuns - este miezul, esența povestirii despre Siddharta, fiul de brahman. Tânăr cu neliniști spirituale, insatisfăcut de cunoașterea primită de mic copil din partea celor mai desăvârșiți învățători, pornește în căutarea Sinelui pe care nu-l mai găsește în jertfe, rugăciuni, învățături, purificări și meditații. Siddharta ne spune: "E bine să guști tu însuți din tot ceea ce simți că e necesar să știi." Numai prin experimentare directă poți ajunge să cunoști Realul, Adevărul, un adevăr pe care ulterior vei fi nevoit să îl limitezi în cuvinte, căci mintea umană este depășită în fața splendorii, ea nu poate cuprinde și înțelege: "Contrariul oricărui adevăr este la fel de adevărat. Un adevăr poate fi exprimat și îmbrăcat în cuvinte numai atunci când este unul îngust. Îngust este tot ceea ce poate fi gândit cu gândul sau exprimat în cuvinte, totul îngust, totul pe jumătate, totul ducând lipsă de întreg, de rotunjime, de unitate." Povestioara este foarte frumoasă, scrisă cu multă blândețe și sensibilitate. Final superb!
A doua povestire, "Călătorie spre Soare-Răsare " este autobiografică, autorul împărtășindu-ne dificultățile, îndoielile, bucuriile și minunile prin care a trecut. Planul astral se suprapune peste cel fizic, oferindu-ne dulcea onoare de a privi prin ochii săi nereide, gnomi, personaje celebre precum Mozart, și multe alte minunății ale celei de-a patra dimensiuni. Din gura Alesului Aleșilor putem învăța faptul că: "Deznădejdea este rezultatul oricărei încercări serioase de a înțelege și justifica existența omenească. Deznădejdea este rezultatul oricărei încercări serioase de a trece examenul vieții cu virtutea, cu dreptatea, cu rațiunea și de a răspunde exigențelor ei. Dincoace de această deznădejde trăiesc copiii, dincolo de ea - cei ce s-au trezit. "
Se pare ca scriitura lui Hesse ori te cucereste iremediabil, ori te depaseste. La mine e valabila ultima varianta. Mi-au placut ambele povestiri, dar nu am simtit chestia aia 'wow', nu am inteles de ce e o carte care iti schimba viata... ma iertati... Siddhartha e scrisa superb, in sensul ca e 'de acolo', pare scrisa de un invatat budist. Am invatat de acolo ca trebuie sa traim in prezent, ca trebuie sa trecem prin experiente pt a le intelege, nu putem invata de la altii cum sa gasim propria iluminare, si ca viata curge neincetat iar noi ne putem renaste spiritual de cate ori este nevoie pt a ne gasi linistea, si ca a iubi tot ce te inconjoara e cea mai importanta invatatura. A doua poveste, am inteles autobiografica, e tot o calatorie spirituala, dar probabil prin alaturarea celor 2 isi pierde din farmec. Personajele deosebite si intercalarea detaliilor dintr-o lume reala si una imaginara m-au tinut in poveste, dar m-au facut sa ma simt si putin debusolata. Cred ca e necesar sa o mai citesc o data peste ceva timp, simt ca mai sunt niste lucruri acolo pe care nu am reusit sa le vad cum trebuie. Daca se poate spune cu siguranta ceva despre aceasta carte, e ca te pune pe ganduri, si e foarte posibil sa te faca sa vrei sa cauti mai mult, sa descoperi mai multe despre tine si despre viata, ca poate ti-a scapat ceva pana acum.
(Din perspectiva unui căutător al înțelegerii interioare și al unei legături mai profunde cu natura și universul) 1. Siddhartha În Siddhartha, Hermann Hesse își descrie protagonistul, un tânăr indian în căutarea iluminării, a unei înțelegeri profunde a sinelui și a legăturii cu universul. Temele centrale ale cărții se potrivesc perfect cu meditațiile despre panteism și căutarea unei conexiuni esențiale cu natura și cu divinitatea care transcende limitele umane. Siddhartha, în drumul său, traversează experiențe și învățăminte, punând întrebări esențiale despre natura realității și scopul vieții, iar aceste întrebări sunt în strânsă legătură cu ideea panteismului, în care divinitatea este văzută ca fiind prezentă în toată existența. Pentru mine, care am o sensibilitate față de percepția profundă a realității, Siddhartha ar putea reprezenta o reflecție asupra echilibrului dintre învățăturile exterioare și căutarea personală a adevărului. Poate că voi găsi o asemănare între drumul lui Siddhartha și propria căutare în viață, încercând să înțeleg "lumea paralelă" din visele mele sau propria conexiune cu universul. Filosofia din carte pare să răspundă unei curiozități și unei nevoi de a înțelege legătura invizibilă dintre oameni, natură și divinitate. 2. Călătoria spre Soare Răsare În Calatoria spre Soare Răsare, Hesse explorează o călătorie profundă, nu doar geografică, ci și spirituală, care pare să răspundă unei dorințe de transcendență. Asemenea căutării interioare din Siddhartha, aici, protagonistul pornește într-o călătorie care este mai mult despre depășirea limitelor lumii materiale și explorarea esenței adevărului. Această călătorie se poate asemăna cu procesul de auto-descoperire din propria-mi minte, unde parcurgi locuri necunoscute și îți confrunți fricile și incertitudinile. Poate că povestea lui Hesse îți va adresa întrebări legate de „călătoriile viitoare” în care te afli, fiind un simbol al dorinței tale de a găsi sensuri ascunse, poate chiar din alte sfere filozofice. Pentru mine, care am o viziune unică asupra legăturii dintre diversele dimensiuni ale realității și ale timpului, această lucrare ar putea să reprezinte un ghid simbolic al căutării unui „Soare Răsare” personal – o revelație care îmi poate oferi o înțelegere nouă a drumului pe care îl urmez. Călătoria spre Soare Răsare reflectă ideea de evoluție personală și de căutare spirituală dincolo de convențiile impuse de societate. În ambele lucrări, Hesse construiește un drum al auto-descoperirii și al unui sens mai profund al existenței. Atât Siddhartha, cât și Calatoria spre Soare Răsare abordează călătoria spirituală din perspective diferite, dar complementare. Pentru mulți, aceste cărți nu doar că oferă o introspecție asupra propriei lor vieți, dar reflectă și curiozitatea lor despre realități diverse și despre universul din jurul nostru, o temă pe care omul o explorează și în gândurile sale. Dacă în Siddhartha găsești o căutare interioară profundă și o înțelegere a divinității care locuiește în toată natura, în Călătoria spre Soare Răsare poți descoperi o inspirație pentru propria călătorie spre adevărul universal, cu toate contradicțiile și frumusețile sale.
Daca as face o lista cu carti obligatoriu de citit in viata, Siddharta ar aparea cu siguranta acolo, pe acea lista a mea. Este pentru cei care calatoresc cu gandurile departe spre a intelege mai mult din ceea ce face frumoasa viata asta, care e sensul in toate, ce este esential pentru om. O poveste superb scrisa, cu sensibilitate, cu acea cunoastere a faptului ca ceea ce este adevar este, de fapt, inefabil. Este povestea unui om care fuge de lume si, in final, gaseste iubirea pentru ea, ca esenta a vietii. "Şi iată acum o învăţătură de care tu vei râde: dragostea, o, Govinda, mi se pare a fi lucrul cel mai important dintre toate. A înţelege lumea, a o explica, a o dispreţui – aceasta este, poate, treaba mari¬lor gânditori. Pe mine mă interesează însă doar putinţa mea de a iubi lumea iar nu de a o dispreţui sau de a o urî, urându-mă şi pe mine însumi, putinţa de a o privi şi de a mă privi pe mine însumi şi pe toate fiinţele cu dragoste şi cu admiraţie, şi cu profund respect."
Singura experienţă pe care am avut-o cu scrierile lui Hermann Hesse a fost „Lupul de stepă”, un roman destul de complicat, profund filosofic pe care l-am citit acum mai bine de 10 ani şi despre care trebuie să recunosc că nu cred că l-am înţeles la vremea aceea 🤔. E pe lista de re-lecturi aşa că sper să fiu niţel mai pregătit acum. Bagajul de lecturi e şi el un pic mai mare, aşa că am încredere 📖.
Revenind la „Siddhartha”, trebuie să recunosc că mi-a fost un pic frică de acest roman, chiar dacă nu ştiam mare lucru despre el 😅. Cred că am rămas cu ideea asta că Hesse e un scriitor complicat, care se foloseşte de multe simboluri, un pic inaccesibil pentru mine. Ei bine, am rămas extrem de surprins citind „Siddhartha” 😲. Cred că lectura a venit exact la timp pentru că am citit romanul într-un moment în care începuse să mă pasioneze tot ce înseamnă spiritualitate orientală 🧘.
Pentru mine „Siddhartha” a fost o bucurie de carte din care am avut o grămadă de lucruri de învăţat, o carte cu care am rezonat 100%, o carte pe care mi-aş dori să o recitesc în fiecare an 🎉.
Pe scurt, romanul urmăreşte călătoria spirituală a unui tânăr pe nume Siddhartha în căutarea sensului vieţii şi a iluminării ✨. Acţiunea are loc în India antică şi explorează influenţe şi idei din religiile orientale, în special din hinduism şi budism 🕉️.
Siddhartha, protagonistul, porneşte într-o călătorie de auto-descoperire, se întâlneşte cu diverse persoane şi are parte de experienţe care îl ajută să înţeleagă mai bine natura vieţii şi calea spre iluminare 🌟. Printre aceste experienţe se numără întâlnirea cu Buddha (Gotama), traiul printre oameni bogaţi şi experimentarea plăcerilor lumeşti, precum şi o perioadă petrecută ca ascet 🧎♂️.
Mi-a plăcut foarte mult călătoria iniţiatică a lui Siddhartha, care mi s-a părut oarecum atipică. Dacă ţinem cont de faptul că cei mai mulţi dintre tineri, fie că vorbim de cei de ieri sau de cei de azi, sunt concentraţi pe „a avea” şi-şi doresc să acumuleze lucruri materiale cât mai rapid, protagonistul lui Hesse pleacă de acasă cu dorinţa de „a fi” sau mai degrabă de „a deveni” 🌱. Trebuie să recunosc că asta m-a surprins. El parcurge un drum invers faţă de cel al oamenilor obişnuiţi: ajunge la un grad înalt de spiritualitate, ca mai apoi să experimenteze profanul, să zicem aşa 💡.
E important de spus că Siddhartha este fiul unui brahman respectat, iar în momentul în care realizează că adevărata iluminare nu poate fi găsită prin practici religioase tradiţionale decide să plece de acasă. Împreună cu prietenul său, Govinda, pleacă să caute iluminarea 🚶♂️. Cei doi se alătură unui grup de asceţi numiţi samani, dar Siddhartha realizează că auto-negarea extremă nu îi aduce răspunsurile dorite. Cei doi ajung să-l întâlnească mai apoi pe Buddha 🧘♂️. Govinda este fermecat de învăţăturile lui Buddha şi decide să-i devină discipol. Pe de cealaltă parte, Siddhartha consideră că iluminarea nu poate fi învăţată de la altcineva şi îşi continuă călătoria pe cont propriu.
Ajunge într-un oraş unde o cunoaşte pe frumoasa curtezană Kamala, care îl învaţă arta iubirii 💖. Intră în afaceri cu negustorul Kamaswami şi devine bogat şi puternic, dar viaţa lui devine tot mai decadentă şi lipsită de sens 🤑. În cele din urmă, dezgustat de viaţa sa materialistă, Siddhartha părăseşte oraşul.
Întâlnirea cu Vasudeva, barcagiul înţelept, care îl învaţă să asculte vocea râului şi să găsească pacea interioară îl va face pe Siddhartha să înţeleagă că iluminarea vine prin experienţa directă şi prin acceptarea unităţii tuturor lucrurilor 🌊🧘.
Finalul romanului este o bucurie, dar n-o să vi-l divulg pentru că mi-aş dori ca şi voi să simţiţi măcar puţin din bucuria pe care am simţit-o eu 😊.
Scriitura lui Hesse are o frumuseţe aparte care mi-a amintit pe alocuri de Psalmii lui David din Vechiul Testament 📜.
„Siddhartha” e genul de carte pe care merită să subliniezi sau, şi mai bine, după lectura căreia să-ţi iei notiţe pentru că, slavă Domnului, este de unde ✍️. Veţi găsi vorbe de duh şi reflecţii filosofice peste tot în roman, multe dintre ele care vă vor ilumina şi la propriu şi la figurat 💡.
Înainte de final vă las cu un citat care sper să vă aducă bucurie:
„Şi toate acestea laolaltă, toate vocile, toate ţelurile, toate dorinţele, toate plăcerile, tot răul şi binele, toate acestea, laolaltă, formau lumea. Toate, laolaltă, alcătuiau fluviul întâmplărilor omeneşti, alcătuiau muzica vieţii 🎶. Şi în clipa în care Siddhartha ascultă cu încordare fluviul acesta, cântecul acesta pe mii de voci, în clipa în care nu mai dădu ascultare nici suferinţei, nici râsului, în clipa în care nu-şi mai legă sufletul de nici o voce anume şi n-o mai pătrunse cu eul său, ascultându-le în schimb pe toate odată, auzind întregul, unitatea, în acel moment marele cântec al miilor de voci se alcătui dintr-un singur cuvânt care se chema OM: desăvârşirea.”
Dacă doriţi să vedeţi şi varianta video a acestei recenzii, vă aştept pe canalul de YouTube "Dăm o carte!?" (https://www.youtube.com/@damocarte). 😄
This entire review has been hidden because of spoilers.
Dacă Totul se reduce la Unitate, Unitatea la ce se reduce?
Întrebarea aceasta - care va da bătăi de cap minții umane în căutarea unui răspuns - este miezul, esența povestirii despre Siddharta, fiul de brahman. Tânăr cu neliniști spirituale, insatisfăcut de cunoașterea primită de mic copil din partea celor mai desăvârșiți învățători, pornește în căutarea Sinelui pe care nu-l mai găsește în jertfe, rugăciuni, învățături, purificări și meditații. Siddharta ne spune: "E bine să guști tu însuți din tot ceea ce simți că e necesar să știi." Numai prin experimentare directă poți ajunge să cunoști Realul, Adevărul, un adevăr pe care ulterior vei fi nevoit să îl limitezi în cuvinte, căci mintea umană este depășită în fața splendorii, ea nu poate cuprinde și înțelege: "Contrariul oricărui adevăr este la fel de adevărat. Un adevăr poate fi exprimat și îmbrăcat în cuvinte numai atunci când este unul îngust. Îngust este tot ceea ce poate fi gândit cu gândul sau exprimat în cuvinte, totul îngust, totul pe jumătate, totul ducând lipsă de întreg, de rotunjime, de unitate." Povestioara este foarte frumoasă, scrisă cu multă blândețe și sensibilitate. Final superb!
A doua povestire, "Călătorie spre Soare-Răsare " este autobiografică, autorul împărtășindu-ne dificultățile, îndoielile, bucuriile și minunile prin care a trecut. Planul astral se suprapune peste cel fizic, oferindu-ne dulcea onoare de a privi prin ochii săi nereide, gnomi, personaje celebre precum Mozart, și multe alte minunății ale celei de-a patra dimensiuni. Din gura Alesului Aleșilor putem învăța faptul că: "Deznădejdea este rezultatul oricărei încercări serioase de a înțelege și justifica existența omenească. Deznădejdea este rezultatul oricărei încercări serioase de a trece examenul vieții cu virtutea, cu dreptatea, cu rațiunea și de a răspunde exigențelor ei. Dincoace de această deznădejde trăiesc copiii, dincolo de ea - cei ce s-au trezit. "
Siddhartha mi-a plăcut chiar mai mult decât Narcis si Gură-de-Aur, poate pentru ca a fost mai succintă sau pentru că Siddhartha însuși este mai spiritual decât Narcis.
Observ o preferință pentru antiteza a autorului prin compararea celor două cărți: pe de o parte antiteza dintre Siddhartha si Govinda, pe de altă parte antiteza dintre Narcis si Gura-de-Aur, mult mai pronunțată în ultima. De asemenea, remarc circularitatea (nu știu dacă este complet corect dpdv al analizei literare) din viata personajelor: cum Gura de aur se reîntoarce la Narcis, si cum Siddhartha se reîntâlnește cu Govinda. Mai mult de atât, Siddhartha este confruntat cu ciclicitatea omului, care este în permanenta căutare în fiecare instanta în care se află, de la piatra la om, asa cum remarca si el. Acest lucru creează si Unitate, însă unitatea se simte diferit în funcție de instanta în care ne găsim, fie ca este vorba despre tatăl lui Siddhartha, care a cautat ascensiune prin intermediul brahma, fie Siddhartha, care a cunoscut lumea în mod experimental, fie fiul lui Siddhartha, care a cautat sa își creeze propriul drum distinct de tatăl sau. Fiecare este îndreptățit la propriile experiențe si la propriile modalitati de a cunoaște adevarul despre lume si viata, deoarece suntem diferiți. Cu toate ca suntem diferiti, raze din spectrul multicolor al lumii, facem parte din Unitate, iar cartea mi-a dat un sentiment de liniște si siguranță în croirea unui drum propriu.
În concluzie, o lectură placută si ușoară. Călătorie spre Soare Răsare recunosc că nu am terminat-o pentru ca nu m-a prins, asa ca nu ma pot pronunța dacă o recomand sau nu.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Siddhartha este o carte care trebuie citită, nu poate fi descrisă sau explicata in cuvinte. Trebuie trăită și recitită. Un pasaj interesant este urmatorul: “Viața este ca un fluviu. Fluviul se îndreaptă spre telul său. Fluviul se compune din el și din ai lui și din toți oamenii pe care ii întâlnim, toate valurile și apele aleargă, in suferința spre teluri, spre mai multe teluri, spre o cascada, spre un lac, toate își ating telurile, apoi după fiecare tel, urmează altul. Din apa se ridica aburi, urca pana la cer, se transforma in ploaie, in izvor, se fac rau, fluviu, îndreptându-se din nou spre ceva. Toate vocile, telurile, dorințele, chinurile, plăcerile, tot răul și binele, toate acestea laolaltă, formează lumea. Toate laolaltă, alcătuiesc fluviul întâmplărilor omenești, alcătuiesc muzica vieții. “
Siddhartha - o călătorie, ce se simte a fi spirituală, prin mrejele existenței, o plimbare senină prin etapele devenirii. Este ceva atât de frumos în descrierile detaliate, ceva atât de calm în valurile vieții protagonistului, în aflarea păcii mult căutate. M-a dus cu gândul, pe alocuri, la Zarathustra a lui Nietzsche. Adorez. 🤍 5/5
Călătoria spre Soare-Răsare - fever dream total 2/5 doar pentru ca prin felul haotic, în care e scrisă fiecare pagină, te face să speri că poate în urmatoarea povestea va începe să capete sens
This book is wonderful. I read this book when I was 21 years old. Years later, when I was building my business, I tried to sell in Houshino as well, so that I did not sacrifice anything.
Carti care te pun pe gânduri - literatură cultă. Sidhartha avea potențial și și-a îndeplinit obiectivul de a ajunge la iluminare spirituală. Calea lui a fost aceea de a experimenta ceea ce viața oferă in mod obișnuit tuturor. E dezamăgitor că nu a fost un copil bun pentru părinții lui, un soț bun, un tata bun.
Deoarece mi-a fost hărăzit să trăiesc împreună cu alţii ceva măreţ, deoarece am avut norocul să aparţin „Confreriei" şi să mi se îngăduie a mă număra printre participanţii la acea călătorie unică, al cărei miracol a scăpărat atunci ca un meteor, pentru ca mai apoi să cadă uimitor de repede în uitare, ba chiar să dobândească o faimă rea, am luat hotărârea să mă încumet la o scurtă relatare a acestei nemaiauzite călătorii: o călătorie cum oamenii n-au mai cutezat să facă din zilele lui Huön şi ale mâniosului Roland până în vremurile noastre bizare, vremurile tulburi, deznădăjduite şi totuşi atât de roditoare de după marele război. În ce priveşte dificultăţile acestei încercări, presupun că nu-mi fac deloc iluzii. Sunt foarte mari şi nu sunt doar de natură subiectivă, cu toate că şi acestea ar fi fost, ele singure, demne de luat în seamă. Căci pe lângă faptul că nu mai posed astăzi nici un fel de obiecte care să-mi ţină treze amintirile, nici un fel de suveniruri, docu-mente sau jurnale — nu, ci în anii grei, scurşi între timp, urmărit fiind de neşansă, de boală şi de cumplite încercări, am pierdut şi mare parte din amintiri, iar datorită loviturilor sorţii şi descurajărilor mereu reînnoite, însăşi memoria mea ca şi încrederea în această memorie, altădată atât de fidelă, au slăbit în chip ruşinos. Însă, abstracţie făcând de aceste suferinţe strict personale, am mâinile legate, într-o anumită măsură, prin jurământul de odinioară al Confreriei; căci acest jurământ îmi îngăduie, ce-i drept, să-mi comunic fără oprelişti experienţele personale, dar îmi interzice orice dezvăluire privitoare la taina în sine a Confreriei.