gringo

by Radu Niţescu

Cu câteva luni în urma, aparea în revista Steaua un grupaj dedicat poeziei tinere. Erau antologati acolo nu mai putin de douazeci si doi de autori. Dintre cei nascuti dupa 1990, Radu Nitescu este primul care face pasul în fata, debutând editorial. Cel dintâi lucru care atrage atentia în gringo e acela ca pune în scena o poezie incomparabil de carismatica. Restul calitatilor sunt, s-ar zice, independente de aceasta. Sarcasmul, patosul retinut, inteligenta de constructie, echilibrul melodic, toate îsi au, desigur, locul lor. Dar carisma, care e a lui Nitescu si numai a lui, ramâne, dincolo de acestea. La un moment dat, un poem vorbeste despre anul în curs ca despre anul unei totale explozii de erotism: „în doua mii doispe o sa ne iubim grozav“. Sunt mari sansele ca versul sa fie unul vizionar în felul lui, iar 2012 sa devina anul lui Radu Nitescu.

Genres: Poetry

74 pages, Paperback

First published January 1, 2012

Reviews

[Victor Morosoff · Rating 5 out of 5]

E drept că volumul de față are caracter eterogen şi conține anumite pasaje ce lasă impresia pripelii. Însă, în acelaşi timp, ai crede că Nițescu a trăit (în) poezia sa şi, foarte posibil, chiar a crezut în ea. Iar aspectul ăsta îmi pare, momentan, esențial. 4,5/5

[Delia-Maria Purcaroiu · Rating 3 out of 5]

podul brooklyn

viata libertatea
si căutarea fericirii
am dreptul la cautarea fericirii
de pe podul brooklyn unde au murit douăzeci cautând fericirea până pe salteaua mucegăită a unui adăpost social din lower east side odată periferia săracilor
cu nouă ani în urmă stăteam cu chirie în bronx fiul meu era fan yankees i-am cumpãrat o sapcă si nu l-am dus la niciun meci
n-am plătit trei luni si ne-au dat afarã
da am un fiu făcut cu o curvă fiul meu are dreptul la căutarea fericirii fiul meu are o pungã cu iarbă o arde ziua in east village cântând pentru
bani cu sam
mama lui sam e angajata unui restaurant din chinatown mama lui sam spală vase la un restaurant din chinatown mama lui sam nu e fericita nici când isi vede fiul

[Bookaholic]

zile la rînd să-l urmărești pe kitano punînd lucrurile-n ordine în luptele interne din yakuza (probabil că unele rotițe ar funcționa din nou dacă instituția numită deja pompos și inutil UNIUNEA s.r. ar prelua cîte ceva din mecanismul senin, eficient și demn al ceremonialelor seppuku dintre înfloriții cireși – știu, e definitiv, nu cît degetul mic de la mîna stîngă – și acuratețea aliajului dintr-o katana ale mult mai celebrei organizații japoneze), să lansezi pietricele la apă cu detașarea unui hypo lucios ca un merțan sau să răsfoiești gringo în încercarea molcomă, de personal c.f.r. pe rute scurte, de a nu face nimic. zidurile nu se vor fisura, certitudinile nu se vor clinti din formele lor fixe și imaculate. o temă nu e decît un pretext pentru a spune (pardon, a scrie) de ce te simți stors de vigoare, uscată lămîie pe bufet, cînd începi să meditezi intens, prea intens, la ce te așteaptă pe linia orizontului – și atunci e despre totul cu reflexii în cana de cafea / ceai / demi sec, în yală, în mărunțișurile uneori cenușii, alteori aurii ale vieții. și nu trăiești de două ori. în gringo ți se amintește neîncetat că e foarte posibil să-ți dai seama că n-are rost să-ți bați capul sau masa din bucătărie. sau slăbitul spirit.

departe de lumea dezlănțuită, calmat de propriile proiecții, radu nițescu a produs una din cele mai faine cărți de poezie pe care le-am (re)citit în ultimii ani, o carte, așa cum se obișnuiește de ceva vreme, împărțită în capitole: pe capul libertății, casa eventuală, alba-neagra, gringo, gunoi al minții. mă gîndesc cumva liniștit că e o carte emisă într-o lume full de antibiotice, sedative și somnifere.

un tip înstrăinat, plasat aiurea într-un mediu greu recognoscibil (de aia e gringo, nu?), își descarcă pe un ton potolit marfa afectivă cu priceperea cu care escobar presăra un praf înzăpezit peste america de nord. radu, un nițescu desăvîrșit, fentează seriozitățile cu miez problematic, nu e plîngăreț și devine încîntător în pasajele în care relatarea e exactă, coerentă și nu se urmărește descoperirea vreunei breșe în craniul cititorului sau a nu știu ce / cui. îmi place poezia scrisă la nivel de intuiție, nu la nivel de banc, de aceea cred că unele texte din gringo se finalizează precum un dialog între bulă și vanghelie, dar veți găsi prea puține astfel de încheieri care îți sar în ochișori ca musculițele de vin. înzestrat cu un talent atît de limpede încît te oglindești în el, fostul elev al colegiului național sf. sava își sonorizează experiențele burdușit de umor și autoironie, imun la stridențele și dizarmoniile planetare. heal the world? fuck the world, I have no time for this!

pe fiecare pagină apare versiunea multiplicată a figurii surîs în colțul gurii.

(Continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/gringo-radu-...)

[Yigru Zeltil · Rating 2 out of 5]

Premature debut volume. Nițescu has potential and, if you're into American poetry (or, should I be more explicit?, the more visible part of it - think of Ginsberg and Bukowski), you'll dig him. But this book seems to me a bundle (that, for now, tends to lack a voice of its own) of various elements that don't form together anything more or less than "nonconformist" poetry that plays it rather safe...