„Pasărea spin” este o saga de familie ce s-a bucurat de o mare popularitate, figurând în diverse topuri ale celor mai palpitante povești de dragoste imposibile. Romanul publicat în anul 1977 a ajuns cea mai vândută carte australiană (peste 30 de milioane de exemplare fiind vândute în întreaga lume). Acțiunea romanului este concentrată asupra istoriei vieții membrilor familiei Cleary ce se desfășoară pe durata unei jumătăți de secol între anii 1915 și 1969. Povestea demarează cu ilustrarea modului de viață precar pe care aceștia îl duc pe tărâmurile Noii-Zeelande. Iar intriga se înfiripă în momentul în care aceștia își părăsesc căminul pentru a se stabili în Australia și a prelua ferma Drogheta, lăsată moștenire de o mătușă bogată pe nume Mary Carson. Firul roșu îl va constitui povestea iubirii interzise dintre tânăra Meggie Cleary și preotul Ralph de Bricassart, care este un apropiat al bătrânei mătuși. În pofida iubirii ce îi leagă, există o mulțime de impedimente care îi separă : diferența de vârstă (în jur de 19 ani), jurământul de castitate al preotului Ralph, dar mai mult decât toate ambițiile fără margini ale acestuia. Asemeni lui Faust, Ralph preferă să semneze pact cu diavolul (în persoana lui Mary Carson) ce-i va asigura ascendența în carieră, decât să renunțe la tot în numele dragostei. Cât despre Meggie, aceasta nu face decât să urmeze inconștient modelul mamei sale, și să se dedea voluntar unor ființe incapabile să-i ofere afecțiunea de care ea avea nevoie. Nici Ralph, căsătorit cu biserica, nici Luke care i-a devenit soț nu vor putea corespunde aspirațiilor sale. Până la urmă toți ceilalți bărbați de care Meggie a fost atașată în mod special (mă refer la frații Frank, Stuart, cât și la fiul său Dane) au părăsit-o, lăsând-o captiva unei dorințe ce nu va fi nicicând împlinită. Cu toate acestea ea își acceptă destinul asumându-și consecințele propriilor decizii. Pe final se poate întrezări o rază de speranță, acest cerc al destinelor frânte va fi rupt de către fiica sa, Justine, care va alege iubirea în pofida la orice.
Cât privește impresiile mele, pot spune că în primul rând nu mă așteptam ca povestea să fie atât de bine scrisă. Descrierile vieții la fermă, ale particularităților ținutului australian, cu tot specificul florei, faunei și climei acestuia, sunt de-a dreptul impresionante : „Pământul maroniu fremăta de viață. Sute de canguri țopăiau printre copaci, săreau peste garduri, încântând privirea cu mișcările lor grațioase; păsările Emu își făceau cuiburile în mijlocul câmpiei înverzite (...); termitele construiau turnuri asemănătoare unor zgârie-nori miniaturali; râuri de furnici uriașe, ale căror înțepături erau extrem de dureroase se scurgeau în pământ, prin găuri și mușuroaie.”
De apreciat ar fi și abilitatea autoarei de a construi portrete psihologice bine conturate, capabile să ilustreze diverse fațete ale naturii umane. Nu o să neg faptul că romanul emană pe alocuri un iz de telenovelă, ce împletește momente neverosimile, secrete păstrate cu zecile de ani, scene tragice în exces create doar cu scopul de a intensifica forțat dramatismul poveștii. Cu toate acestea, firul narativ a reușit să mă țină în mrejele sale pe durata întregii lecturi, iar unele idei mi s-au părut demne de a fi subiect de reflecție. Iată câteva dintre ele :
📖 „Războiul este îngrozitor. Eu vin dintr-o țară care a fost în război de o mie de ani, așa că știu ce spun. Și, oricum, mi se pare curios că englezii folosesc soldații neozeelandezi și australieni drept carne de tun; îi expediază în locuri periculoase, ca să-și protejeze prețioasele trupe.”
📖 „E un adevărat iad să trăiești. Mulțumesc lui Dumnezeu că eu nu am curajul decât să stau la marginea vieții.”
📖 „Numai dorința de a trăi ne menține în viață; nu e greu să ne oprim, dacă dorim cu adevărat acest lucru.”
📖 „- Își amintesc oare femeile? Ce este o fiică? Nu e decât o amintire a durerii, o versiune mai tânără a propriului eu, care va reedita propriile greșeli, va vărsa aceleași lacrimi.”
📖 „Mi-ai fost scoasă în cale ca să-mi arăți cât de falsă și inutilă este mândria unui preot ca mine; ca Lucifer, am aspirat la perfecțiunea care este numai a lui Dumnezeu; și tot ca Lucifer, am căzut.”
📖 „În ultimul timp, chiar și rugăciunile părea să și le facă mai greu, iar Dumnezeu i se părea foarte departe, la mii de ani-lumină, ca și cum s-ar fi retras pentru a lăsa oamenii să distrugă lumea pe care El o crease.”
📖 „Fiecare purtăm în noi ceva ce nu putem înăbuși, chiar de-ar fi să murim. Suntem ceea ce suntem, asta-i tot. Ca vechea legendă celtică despre pasărea cu spinul în piept, cântând atât de dulce ultimul său cântec. Pentru că trebuie să o facă. Așa îi este destinul. Știm dinainte că o să facem o greșeală, dar asta nu poate schimba rezultatul, nu-i așa? Fiecare își cântă cântecul, convins că este cea mai minunată melodie pe care a auzit-o vreodată omenirea. Noi singuri ne producem spinii și nu ne gândim nicio clipă cât ne va costa asta. Nu putem face altceva decât să suportăm durerea și să ne convingem că a meritat suferința.”
(Pasărea spin / Colleen McCullough; Ed. a 2-a - București: Orizonturi, 2012)