What do you think?
Rate this book
Mantaua. Nasul. Însemnările unui nebun
Fie ca este un frizer ticait, cicalit de nevasta, pe care il loveste nenorocirea din pricina unui nas gasit in piine, sau un functionar a carui pasiune pentru litere e pe atit de mare, pe cit de mica-i este averea pe care si-o cheltuie pe-o manta, eroul povestirilor lui Gogol este in toate numai excese: simte enorm, vede monstruos si totul ii este peste poate. Veselia pe care o nasc intimplarile lui este, cum o spune chiar Gogol, rodul unor accese „inexplicabile chiar pentru mine insumi, care proveneau probabil chiar din starea mea bolnavicioasa. Ca sa ma distrez, nascoceam toate lucrurile comice de care eram in stare”.
156 pages, Paperback
First published January 1, 2007
14 people are currently reading
594 people want to read
About the author
Nikolai Gogol
1,994 books5,645 followersPeople consider that Russian writer Nikolai Vasilievich Gogol (Николай Васильевич Гоголь) founded realism in Russian literature. His works include
The Overcoat
(1842) and
Dead Souls
(1842).
Ukrainian birth, heritage, and upbringing of Gogol influenced many of his written works among the most beloved in the tradition of Russian-language literature. Most critics see Gogol as the first Russian realist. His biting satire, comic realism, and descriptions of Russian provincials and petty bureaucrats influenced later Russian masters Leo Tolstoy, Ivan Turgenev, and especially Fyodor Dostoyevsky. Gogol wittily said many later Russian maxims.
Gogol first used the techniques of surrealism and the grotesque in his works The Nose , Viy , The Overcoat , and Nevsky Prospekt . Ukrainian upbringing, culture, and folklore influenced his early works, such as Evenings on a Farm near Dikanka .
His later writing satirized political corruption in the Russian empire in Dead Souls .
Ukrainian birth, heritage, and upbringing of Gogol influenced many of his written works among the most beloved in the tradition of Russian-language literature. Most critics see Gogol as the first Russian realist. His biting satire, comic realism, and descriptions of Russian provincials and petty bureaucrats influenced later Russian masters Leo Tolstoy, Ivan Turgenev, and especially Fyodor Dostoyevsky. Gogol wittily said many later Russian maxims.
Gogol first used the techniques of surrealism and the grotesque in his works The Nose , Viy , The Overcoat , and Nevsky Prospekt . Ukrainian upbringing, culture, and folklore influenced his early works, such as Evenings on a Farm near Dikanka .
His later writing satirized political corruption in the Russian empire in Dead Souls .
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 55 reviews
July 8, 2025
„Toți ne tragem din Mantaua lui Gogol (F.M. Dostoievski).
Afirmația de mai sus n-ar fi atât de frecvent repetată dacă nu ar conține măcar un sâmbure de adevăr. Nikolai Vasilievici Gogol (1809 - 1852) l-a inventat pe micul funcționar umil și orgolios, cu minte puțină și intuiții ascuțite. El a inventat miracolele mici, bucuriile împuținate. Și tot el a inventat întâlnirea bruscă dintre realitate și fantastic. Un singur pas - și ești deja într-o lume radical diferită, în care rătăcești ca o stafie disperată și răzbunătoare, asemenea sărmanului Akaki Akakievici.
În „Mantaua”, probabil ultima povestire redactată de Gogol, neînsemnatul Akaki Akakievici constată cu stupoare că vechea lui manta a devenit atît de zdrențăroasă încât va fi nevoit să-și cumpere alta. Va plăti o sumă fabuloasă. Ține post negru și strânge bani, se mulțumește cu hrană duhovnicească, cum ar veni. Cumpără o bucată de postav, iar croitorul Petrovici realizează o adevărată operă de artă, o manta incomparabilă. În chipul cel mai firesc, Akaki merge la colegi să serbeze evenimentul - „cea mai grandioasă și importantă sărbătoare din viața lui” -, dar pe drumul spre casă, într-o piață, e agresat de tâlhari și rămâne fără prețiosul veșmânt. O tragedie mai mare nu se poate închipui. Akaki își pierde mințile și moare. Fantoma lui va bântui locul faptei și-i va persecuta pe trecători.
După cum au notat deja criticii literari, „Nasul” ilustrează una dintre obsesiile prozatorului. Voi arăta mai jos de ce. Un mic rezumat. Într-o dimineață, frizerul Iakob Iakovlevici se trezește cu un nas în plus, în timp ce asesorul de colegiu Platon Kovalev, cu unul în minus. Mai mult, nasul însuși capătă o deplină autonomie și merge, în ținută de gală, să se roage în catedrala Kazansk, urmărit îndeaproape de proprietar (Kovalev). Orașul e cuprins de zarvă, mulțimea comentează aprins întâmplarea. Nasul devine subiectul zilei. Noroc cu poliția...
În opera lui Gogol, nasul reprezintă o „entitate bizară”, cum a constatat și Vladimir Nabokov: el poate să dispară, să pornească de unul singur pe străzile orașului, să zboare, să locuiască pe lună (este opinia extrem de rezonabilă a protagonistului din „Însemnările unui nebun”) sau să devină un amănunt inutil și costisitor pe fața unui fierar neamț din „Nevski Prospect”: „N-am nevoie de nas, nu-mi trebuie! Numai cu el cheltuiesc trei funturi de tabac pe lună...”.
În fine, un fragment din jurnalul nebunului: „Luna e o sferă așa de delicată, încât oamenii nu pot trăi acolo. Acolo trăiesc acum numai nasurile. Din acest motiv nu ne putem vedea nasul. E în lună”.
Ia priviți în oglindă, mai aveți nasul?
Afirmația de mai sus n-ar fi atât de frecvent repetată dacă nu ar conține măcar un sâmbure de adevăr. Nikolai Vasilievici Gogol (1809 - 1852) l-a inventat pe micul funcționar umil și orgolios, cu minte puțină și intuiții ascuțite. El a inventat miracolele mici, bucuriile împuținate. Și tot el a inventat întâlnirea bruscă dintre realitate și fantastic. Un singur pas - și ești deja într-o lume radical diferită, în care rătăcești ca o stafie disperată și răzbunătoare, asemenea sărmanului Akaki Akakievici.
În „Mantaua”, probabil ultima povestire redactată de Gogol, neînsemnatul Akaki Akakievici constată cu stupoare că vechea lui manta a devenit atît de zdrențăroasă încât va fi nevoit să-și cumpere alta. Va plăti o sumă fabuloasă. Ține post negru și strânge bani, se mulțumește cu hrană duhovnicească, cum ar veni. Cumpără o bucată de postav, iar croitorul Petrovici realizează o adevărată operă de artă, o manta incomparabilă. În chipul cel mai firesc, Akaki merge la colegi să serbeze evenimentul - „cea mai grandioasă și importantă sărbătoare din viața lui” -, dar pe drumul spre casă, într-o piață, e agresat de tâlhari și rămâne fără prețiosul veșmânt. O tragedie mai mare nu se poate închipui. Akaki își pierde mințile și moare. Fantoma lui va bântui locul faptei și-i va persecuta pe trecători.
După cum au notat deja criticii literari, „Nasul” ilustrează una dintre obsesiile prozatorului. Voi arăta mai jos de ce. Un mic rezumat. Într-o dimineață, frizerul Iakob Iakovlevici se trezește cu un nas în plus, în timp ce asesorul de colegiu Platon Kovalev, cu unul în minus. Mai mult, nasul însuși capătă o deplină autonomie și merge, în ținută de gală, să se roage în catedrala Kazansk, urmărit îndeaproape de proprietar (Kovalev). Orașul e cuprins de zarvă, mulțimea comentează aprins întâmplarea. Nasul devine subiectul zilei. Noroc cu poliția...
În opera lui Gogol, nasul reprezintă o „entitate bizară”, cum a constatat și Vladimir Nabokov: el poate să dispară, să pornească de unul singur pe străzile orașului, să zboare, să locuiască pe lună (este opinia extrem de rezonabilă a protagonistului din „Însemnările unui nebun”) sau să devină un amănunt inutil și costisitor pe fața unui fierar neamț din „Nevski Prospect”: „N-am nevoie de nas, nu-mi trebuie! Numai cu el cheltuiesc trei funturi de tabac pe lună...”.
În fine, un fragment din jurnalul nebunului: „Luna e o sferă așa de delicată, încât oamenii nu pot trăi acolo. Acolo trăiesc acum numai nasurile. Din acest motiv nu ne putem vedea nasul. E în lună”.
Ia priviți în oglindă, mai aveți nasul?
February 23, 2023
Nouvelles fantastiques et farces du recueil Nouvelles pétersbourgeoises :
- Le journal d'un fou :
- Le nez :
- Le manteau :
- Le journal d'un fou :
- Le nez :
- Le manteau :
August 26, 2019
This is the very best of Gogol, especially the short story "the nose". Almost all stories are weird, plainly neurotic, with a very surrealistic flavor that seems to be foreboding Kafka. Gogols world is a very dark one: man is bad, he is constantly spying on and setting traps for others, constantly hiding his own weakness by pretending to be "big" or "hot"; and destiny always strikes the little man. There's little comfort to find in this Russian; but what a superb writer!
May 26, 2021
(kafka a lu le manteau c’est sûr et certain)
j’ai adoré l’absurde tragi-comique de gogol qui met des personnages obsessifs et dépités face à des pertes variées : perte de la raison dans le journal d’un fou, perte du nez dans le nez, perte du manteau dans le manteau... c’est dans la quête pour retrouver l’objet perdu que les personnages se perdent finalement eux-mêmes, raccrochant leur identité entière à cet élément constitutif de leur stature et de leur caractère.
j’ai adoré l’absurde tragi-comique de gogol qui met des personnages obsessifs et dépités face à des pertes variées : perte de la raison dans le journal d’un fou, perte du nez dans le nez, perte du manteau dans le manteau... c’est dans la quête pour retrouver l’objet perdu que les personnages se perdent finalement eux-mêmes, raccrochant leur identité entière à cet élément constitutif de leur stature et de leur caractère.
February 5, 2025
De afgelopen dagen de drie bizarre verhalen uit de "Petersburgse vertellingen" van Gogol nog eens herlezen. "De mantel" (5/5) is uiteraard de uitschieter (een miezerig bureauknechtje is het gepest beu en laat zich een dure mantel maken, die daarna gestolen wordt...), in "De neus" (4.5/5) wordt de protagonist Gregor Samsa-gewijs wakker zonder neus en gaat hij op zoek naar het ontbrekende lichaamsdeel, "Dagboek van een gek" (4/5) schetst via absurde notities de mentale ondergang van alweer een nietig bureaucraatje dat op een bepaald moment de correspondentie tussen twee honden gaat stelen en denkt dat hij de koning van Spanje is. Uniek, legendarisch en invloedrijk werk, verplichte kost. 4.5/5!
"U moet weten dat Akaki Akakiëvitsj zich voornamelijk uitdrukte in voorzetsels, bijwoorden en ook met van die woordjes die totaal geen betekenis hebben."
"U moet weten dat Akaki Akakiëvitsj zich voornamelijk uitdrukte in voorzetsels, bijwoorden en ook met van die woordjes die totaal geen betekenis hebben."
June 11, 2017
Însemnările unui nebun:
"Mâine, la ora şapte, se va săvârşi un fenomen ciudat: pământul va încăleca luna."
"Toată lumea ştie că, atunci când Anglia trage tabac pe-o nară, Franţa strănută."
Nasul:
"Dar nimic nu ţine mult pe lumea asta, aşa că nici bucuria nu mai este atât de vie peste un minut. Peste încă un minut devine şi mai slabă şi, în cele din urmă, se contopeşte imperceptibil cu starea obişnuită de spirit, aşa cum un cerc pe apă, stârnit de căderea unei pietricele, se contopeşte până la urmă cu netezimea suprafeţei."
"Dar cel mai ciudat şi mai de neînţeles este faptul că autorii pot să se-apuce de asemenea subiecte. Recunosc că-i ceva cu totul de neconceput, e exact ca… Nu, nu, nu înţeleg câtuşi de puţin. În primul rând, patria n-are nici un folos din toate astea. În al doilea rând… dar nici în al doilea rând nu-i nici un folos. Pur şi simplu, nu ştiu ce-i asta…
Cu toate acestea, am putea admite, desigur, ba una, ba alta, ba chiar încă ceva… De fapt, unde nu există contradicţii?… Totuşi, dacă stăm să ne gândim bine, parcă ar fi ceva în istoria asta. Orice s-ar spune, asemenea tărăşenii se întâmplă pe lume. Rar, dar se întâmplă."
Mantaua:
"Funcţionarii tineri râdeau de el şi-l ironizau atât cât le permitea inteligenţa lor de birocraţi, povesteau în prezenţa lui felurite anecdote născocite tot pe seama sa: despre gazda la care stătea, o bătrână de şaptezeci de ani, spuneau că-l bate, îl întrebau când va fi nunta, îi presărau pe cap bucăţele de hârtie, zicând că-s fulgi de nea. La toate acestea, Akaki Akakievici nu răspundea, de parcă în faţa lui nu s-ar fi aflat nimeni. Munca sa nu avea câtuşi de puţin de suferit din pricicna şicanelor: sâcâit de toată lumea, nu făcea nici o greşeală de scriere. Numai dacă gluma era mult prea insuportabilă, numai când cineva îi dădea peste mână, împiedicându-l să-şi vadă de treabă, rostea: "lăsaţi-mă în pace, de ce mă necăjiţi?". Şi ceva ciudat răzbătea atunci în cuvintele lui şi în tonul cu care le rostea. Se simţea ceva ce îţi făcea atâta milă, încât un tânăr nou în serviciu care, urmând exemplul celorlalţi, îşi permise să-şi râdă de el se opri deodată ca săgetat şi de-atunci parcă totul i se arăta în altă lumină şi sub altă înfăţişare. O putere supranaturală îl înstrăină de colegii săi, pe care de-abia-i cunoscuse şi-i luase drept oameni cumsecade şi de lume. Şi, mult timp după aceea, în momentele cele mai vesele, îl vedea în faţa ochilor pe funcţionarul acela scund, cu chelie pe cap, cu vorbele sale mişcătoare: "Lăsaţi-mă în pace, de ce mă necăjiţi?". Şi, în aceste cuvinte răscolitoare, se făcea auzit ecoul altor vorbe: "Sunt doar fratele vostru". Iar bietul tânăr îşi acoperea faţa cu mâinile şi de multe ori în viaţa lui s-a cutremurat apoi, văzând câtă neomenie zace în om, câtă brutalitate sălbatică se ascunde sub aparenţă de om de lume, rafinat şi cultivat şi - Doamne! - asta chiar la persoanele pe care societatea le consideră nobile şi cinstite..."
"Akaki Akakievici a fost dus la cimitir şi îngropat. Şi Petersburgul a rămas fără Akaki Akakievici, de parcă nu l-ar fi avut niciodată. A dispărut şi s-a mistuit o fiinţă neocrotită de nimeni, nimănui dragă, de care nu se interesa nimeni, care nu atrăsese nici măcar atenţia unui naturalist, deşi se ştie că acesta nu scapă prilejul să ia în ac o muscă obişnuită şi s-o studieze la microscop; o fiinţă care a îndurat supusă batjocurile cancelariei şi, fără să fie nevoie urgentă de asta, a coborât în mormânt, o fiinţă căreia abia înainte de sfârşitul vieţii, i s-a arătat un oaspete de lumină sub înfăţişarea unei mantale, care i-a înviorat pentru o clipă sărmana viaţă; o fiinţă peste care apoi s-a abătut neînduplecata nenorocire, aşa cum de-atâtea ori s-a abătut asupra regilor şi puternicilor acestei lumi…"
"Mâine, la ora şapte, se va săvârşi un fenomen ciudat: pământul va încăleca luna."
"Toată lumea ştie că, atunci când Anglia trage tabac pe-o nară, Franţa strănută."
Nasul:
"Dar nimic nu ţine mult pe lumea asta, aşa că nici bucuria nu mai este atât de vie peste un minut. Peste încă un minut devine şi mai slabă şi, în cele din urmă, se contopeşte imperceptibil cu starea obişnuită de spirit, aşa cum un cerc pe apă, stârnit de căderea unei pietricele, se contopeşte până la urmă cu netezimea suprafeţei."
"Dar cel mai ciudat şi mai de neînţeles este faptul că autorii pot să se-apuce de asemenea subiecte. Recunosc că-i ceva cu totul de neconceput, e exact ca… Nu, nu, nu înţeleg câtuşi de puţin. În primul rând, patria n-are nici un folos din toate astea. În al doilea rând… dar nici în al doilea rând nu-i nici un folos. Pur şi simplu, nu ştiu ce-i asta…
Cu toate acestea, am putea admite, desigur, ba una, ba alta, ba chiar încă ceva… De fapt, unde nu există contradicţii?… Totuşi, dacă stăm să ne gândim bine, parcă ar fi ceva în istoria asta. Orice s-ar spune, asemenea tărăşenii se întâmplă pe lume. Rar, dar se întâmplă."
Mantaua:
"Funcţionarii tineri râdeau de el şi-l ironizau atât cât le permitea inteligenţa lor de birocraţi, povesteau în prezenţa lui felurite anecdote născocite tot pe seama sa: despre gazda la care stătea, o bătrână de şaptezeci de ani, spuneau că-l bate, îl întrebau când va fi nunta, îi presărau pe cap bucăţele de hârtie, zicând că-s fulgi de nea. La toate acestea, Akaki Akakievici nu răspundea, de parcă în faţa lui nu s-ar fi aflat nimeni. Munca sa nu avea câtuşi de puţin de suferit din pricicna şicanelor: sâcâit de toată lumea, nu făcea nici o greşeală de scriere. Numai dacă gluma era mult prea insuportabilă, numai când cineva îi dădea peste mână, împiedicându-l să-şi vadă de treabă, rostea: "lăsaţi-mă în pace, de ce mă necăjiţi?". Şi ceva ciudat răzbătea atunci în cuvintele lui şi în tonul cu care le rostea. Se simţea ceva ce îţi făcea atâta milă, încât un tânăr nou în serviciu care, urmând exemplul celorlalţi, îşi permise să-şi râdă de el se opri deodată ca săgetat şi de-atunci parcă totul i se arăta în altă lumină şi sub altă înfăţişare. O putere supranaturală îl înstrăină de colegii săi, pe care de-abia-i cunoscuse şi-i luase drept oameni cumsecade şi de lume. Şi, mult timp după aceea, în momentele cele mai vesele, îl vedea în faţa ochilor pe funcţionarul acela scund, cu chelie pe cap, cu vorbele sale mişcătoare: "Lăsaţi-mă în pace, de ce mă necăjiţi?". Şi, în aceste cuvinte răscolitoare, se făcea auzit ecoul altor vorbe: "Sunt doar fratele vostru". Iar bietul tânăr îşi acoperea faţa cu mâinile şi de multe ori în viaţa lui s-a cutremurat apoi, văzând câtă neomenie zace în om, câtă brutalitate sălbatică se ascunde sub aparenţă de om de lume, rafinat şi cultivat şi - Doamne! - asta chiar la persoanele pe care societatea le consideră nobile şi cinstite..."
"Akaki Akakievici a fost dus la cimitir şi îngropat. Şi Petersburgul a rămas fără Akaki Akakievici, de parcă nu l-ar fi avut niciodată. A dispărut şi s-a mistuit o fiinţă neocrotită de nimeni, nimănui dragă, de care nu se interesa nimeni, care nu atrăsese nici măcar atenţia unui naturalist, deşi se ştie că acesta nu scapă prilejul să ia în ac o muscă obişnuită şi s-o studieze la microscop; o fiinţă care a îndurat supusă batjocurile cancelariei şi, fără să fie nevoie urgentă de asta, a coborât în mormânt, o fiinţă căreia abia înainte de sfârşitul vieţii, i s-a arătat un oaspete de lumină sub înfăţişarea unei mantale, care i-a înviorat pentru o clipă sărmana viaţă; o fiinţă peste care apoi s-a abătut neînduplecata nenorocire, aşa cum de-atâtea ori s-a abătut asupra regilor şi puternicilor acestei lumi…"
June 26, 2021
Una dintre cele mai proeminente teme din „ Mantaua” este preocuparea pentru statut și rang. Statutul lui Akaki este unul dintre primele lucruri pe care povestea le menționează, „ căci la noi trebuie să spui înainte de toate care-i gradul ", deși tonul ironic al naratorului sugerează că el nu susține această obsesie . Oamenii sunt în permanență atenți la rang și statut într-un mod în care le poate corupe capacitatea de a acționa omenesc unul față de celălalt și poate duce chiar la corupție. Akaki nu este deloc preocupat de rang sau statut, făcându-l foarte diferit de toți cei din jur.
Natura identică a zilelor de lucru ale lui Akakiy - el este întotdeauna în același loc și face aceeași treabă - atrage atenția asupra repetării și monotoniei sistemelor birocratice. Devotamentul său unic pentru meseria sa dezvăluie cât de ușor birocrația poate consuma o viață.
Mantaua va deveni pentru Akaki un simbol al unui scop superior în viaţă și al unui alt mod de a trăi, căruia i se va dedica cu obsesie.
Gogol era foarte sensibil cu privire la propriul nas lung și ascuțit și adesea făcea glume despre sine în timp ce scria scrisori prietenilor săi. De fapt, Gogol (al cărui nume real era Nikolai Ianovskii) a ales chiar pseudonimul de scriere „Gogol” din cauza nasului său.
Poate de aici şi inspiraţia pentru nuvela " Nasul". În nuvela, Nasul personajului Kovaliov acționează ca sursa a propriei sale mândri și este ceea ce îi permite să-i privească de jos pe toți ceilalți. Pierderea nasului reprezintă o pierdere a identității sale. Deoarece identitatea sa este definită în primul rând de aspectul său exterior( şi chiar de rang) pierderea acelei înfățișări îl devastează.
"În însemnările unui nebun", nebunia lui Poprishchin provine din perspectiva sa asupra societății. Poprishchin este nemulțumit de fiecare aspect al vieții sale și este invidios pe oricine crede că trăieşte mai bine decât el, care este în esență toată lumea. Dorința sa de a obține demnitatea și autoritatea pe care o vede în jurul său, dar pe care nu o simte niciodată, produce mai degrabă frustrare decât motivație. Lipsa sa de motivație îl determină pe Poprishchin să-și dorească putere și bogăție, în loc să încerce activ să lucreze pentru a atinge acest obiectiv în realitate.
El crede lucruri din ce în ce mai bizare despre el însuși și despre lumea din jur și se exprimă în moduri care nu sunt normale pentru o ființă rațională.
La început, naratorul îi prezintă frustrările și umilințele în mod direct, raționalizând diverse afronturi față de demnitatea sa. Cu timpul însă, rațiunea face loc înșelăciunii . Întâlnirile sale intermitente cu Sophie, frumoasa fiică a superiorului său oficial, îi provoacă o obsesie care duce la „auzirea” celor doi câini care discută.
Pe măsură ce astfel de halucinații devin mai frecvente, el își găsește alinarea - și rațiunea sa supremă - într-o nouă identitate de rege de drept al Spaniei, ai cărui dușmani i-au conceput exilul.
Natura identică a zilelor de lucru ale lui Akakiy - el este întotdeauna în același loc și face aceeași treabă - atrage atenția asupra repetării și monotoniei sistemelor birocratice. Devotamentul său unic pentru meseria sa dezvăluie cât de ușor birocrația poate consuma o viață.
Mantaua va deveni pentru Akaki un simbol al unui scop superior în viaţă și al unui alt mod de a trăi, căruia i se va dedica cu obsesie.
Gogol era foarte sensibil cu privire la propriul nas lung și ascuțit și adesea făcea glume despre sine în timp ce scria scrisori prietenilor săi. De fapt, Gogol (al cărui nume real era Nikolai Ianovskii) a ales chiar pseudonimul de scriere „Gogol” din cauza nasului său.
Poate de aici şi inspiraţia pentru nuvela " Nasul". În nuvela, Nasul personajului Kovaliov acționează ca sursa a propriei sale mândri și este ceea ce îi permite să-i privească de jos pe toți ceilalți. Pierderea nasului reprezintă o pierdere a identității sale. Deoarece identitatea sa este definită în primul rând de aspectul său exterior( şi chiar de rang) pierderea acelei înfățișări îl devastează.
"În însemnările unui nebun", nebunia lui Poprishchin provine din perspectiva sa asupra societății. Poprishchin este nemulțumit de fiecare aspect al vieții sale și este invidios pe oricine crede că trăieşte mai bine decât el, care este în esență toată lumea. Dorința sa de a obține demnitatea și autoritatea pe care o vede în jurul său, dar pe care nu o simte niciodată, produce mai degrabă frustrare decât motivație. Lipsa sa de motivație îl determină pe Poprishchin să-și dorească putere și bogăție, în loc să încerce activ să lucreze pentru a atinge acest obiectiv în realitate.
El crede lucruri din ce în ce mai bizare despre el însuși și despre lumea din jur și se exprimă în moduri care nu sunt normale pentru o ființă rațională.
La început, naratorul îi prezintă frustrările și umilințele în mod direct, raționalizând diverse afronturi față de demnitatea sa. Cu timpul însă, rațiunea face loc înșelăciunii . Întâlnirile sale intermitente cu Sophie, frumoasa fiică a superiorului său oficial, îi provoacă o obsesie care duce la „auzirea” celor doi câini care discută.
Pe măsură ce astfel de halucinații devin mai frecvente, el își găsește alinarea - și rațiunea sa supremă - într-o nouă identitate de rege de drept al Spaniei, ai cărui dușmani i-au conceput exilul.
August 26, 2019
O societate in care haina il face pe om, un personaj care-si pierde nasul din cauza unui frizer, si un nebun care se crede rege.
January 7, 2025
Cel mai mult mi-a placut Mantaua
August 20, 2022
Ok, deci.
Povestirile respective sunt bine cunoscute, și dacă poate numai ultima nu este faimoasă, primele două sunt cu siguranță povestiri clasice.
Despre "Mantaua" se poate spune că explorează un fel de proto-concept al fetișului - al unei validări sociale printr-un lucru fizic. Evident, punctul central constă în felul în care birocrația rusă din sec. XIX se întoarce însăși împotriva elementelor sale, ultimele pagini ale povestirii exemplificând felul de autocanibalizare al sistemului de funcționari și consilieri titulari.
Despre "Nasul" - satira absolută rusească - se poate spune că redă aspirațiile unui om din același sistem cumva refulate in acest organ de simț. Aceiași birocrație care funcționează după legi absurde reclamă că e însuși prea absurd să dea un nas în căutare
Insemnările unui nebun redau alienarea mentală a unui alt consilier din același sistem, alienare care rezultă într-un complex de grandomanie provenit dintr-un resentiment față de "nedreptățile" cauzate lui .
Stilul povestirilor lui Gogol sunt curioase. Avem un narator care se fâstâcește la fiecare pas, și, in loc sa fie cursiv și elocvent, se scuza pentru anumite omiteri din descrieri, parca temându-se să nu atragă furia tagmei ofensate de el. Același narator pare că admite că lucrurile fantastice nu sunt atât de divorțate de cele triviale, și că această amestecare de lumi nu este nicidecum o decizie artistică, ci pura întâmplare. Tot naratorul gogolian este predispus la a lua figurile de stil, care se pretind a fi in sens "figurat" - adică nu de bună seamă " - și le dă un sens direct, cum ar fi in "Nasul" (ex: "a duce de nas", "a nu-și vedea de lungul nasului" etc.). Pentru exemplificare nebuniei, Gogol utilizează absurdul, in special in ultima povestire, pentru a reda dăți calendaristice ireale. (Anume cred că această povestire s-a dovedit cea mai influentă in nuvela "Dublul" de Fiodor Dostoievski)
Nu sunt un fan al naratorului ce se autosesizează și multe dintre povestiri par a fi prea lungi, ori prea scurte, in special felul în care e repartizat pe părți povestirea "Nasul" (poate se încearcă o redare tipic introducere-cuprind-incheiere?). Sunt însă un fan al ironiei sale și al felului în care uneori folosește procedee metatextuale. 3/5!
Povestirile respective sunt bine cunoscute, și dacă poate numai ultima nu este faimoasă, primele două sunt cu siguranță povestiri clasice.
Despre "Mantaua" se poate spune că explorează un fel de proto-concept al fetișului - al unei validări sociale printr-un lucru fizic. Evident, punctul central constă în felul în care birocrația rusă din sec. XIX se întoarce însăși împotriva elementelor sale, ultimele pagini ale povestirii exemplificând felul de autocanibalizare al sistemului de funcționari și consilieri titulari.
Despre "Nasul" - satira absolută rusească - se poate spune că redă aspirațiile unui om din același sistem cumva refulate in acest organ de simț. Aceiași birocrație care funcționează după legi absurde reclamă că e însuși prea absurd să dea un nas în căutare
Insemnările unui nebun redau alienarea mentală a unui alt consilier din același sistem, alienare care rezultă într-un complex de grandomanie provenit dintr-un resentiment față de "nedreptățile" cauzate lui .
Stilul povestirilor lui Gogol sunt curioase. Avem un narator care se fâstâcește la fiecare pas, și, in loc sa fie cursiv și elocvent, se scuza pentru anumite omiteri din descrieri, parca temându-se să nu atragă furia tagmei ofensate de el. Același narator pare că admite că lucrurile fantastice nu sunt atât de divorțate de cele triviale, și că această amestecare de lumi nu este nicidecum o decizie artistică, ci pura întâmplare. Tot naratorul gogolian este predispus la a lua figurile de stil, care se pretind a fi in sens "figurat" - adică nu de bună seamă " - și le dă un sens direct, cum ar fi in "Nasul" (ex: "a duce de nas", "a nu-și vedea de lungul nasului" etc.). Pentru exemplificare nebuniei, Gogol utilizează absurdul, in special in ultima povestire, pentru a reda dăți calendaristice ireale. (Anume cred că această povestire s-a dovedit cea mai influentă in nuvela "Dublul" de Fiodor Dostoievski)
Nu sunt un fan al naratorului ce se autosesizează și multe dintre povestiri par a fi prea lungi, ori prea scurte, in special felul în care e repartizat pe părți povestirea "Nasul" (poate se încearcă o redare tipic introducere-cuprind-incheiere?). Sunt însă un fan al ironiei sale și al felului în care uneori folosește procedee metatextuale. 3/5!
February 26, 2021
Prima întâlnire cu Gogol şi mă întreb de ce a venit atât de târziu. Cuprinde 3 nuvele dubios de interesante dar al naibii de amuzante. Un om înnebunit după mantaua lui, un cetățean (sau mai bine zis maior) ce îşi pierde nasul şi un nebun ce se crede regele Spaniei. Umor si stil asemănător cu Caragiale (anul naşterii românului este anul în care rusul moare). Coincidență?
"La poliție se dădu ordin ca mortul să fie prins cu orice preț, viu sau mort, ..."
"Toată lumea ştie că, atunci când Anglia trage tabac pe-o nară, Franța strănută."
"La poliție se dădu ordin ca mortul să fie prins cu orice preț, viu sau mort, ..."
"Toată lumea ştie că, atunci când Anglia trage tabac pe-o nară, Franța strănută."
This entire review has been hidden because of spoilers.
September 8, 2018
Ca s-o zic pe cea dreaptă, nu mă dau în vânt după literatura rusă.
Îi păstrez pentru pensie pe rușii care pot descrie în 500 de pagini cum crește firul ierbii... (sau cel puțin ăsta e planul). Dar vrând nevrând (mai mult nevrând :), iată că în fiecare an reușesc să bifez un autor clasic rus. Anul acesta a fost Gogol. Am citit cărțulia doar pentru că am ascultat albumul Adei Milea despre nasul lui Kovaliov... și pentru că fetele din clubul meu de lectură au zis că n-ar fi rău să citim „Mantaua”. Am citit-o într-o după-amiază, a fost o lectură plăcută (nu extraordinară, de-aici și 3*).
Îi păstrez pentru pensie pe rușii care pot descrie în 500 de pagini cum crește firul ierbii... (sau cel puțin ăsta e planul). Dar vrând nevrând (mai mult nevrând :), iată că în fiecare an reușesc să bifez un autor clasic rus. Anul acesta a fost Gogol. Am citit cărțulia doar pentru că am ascultat albumul Adei Milea despre nasul lui Kovaliov... și pentru că fetele din clubul meu de lectură au zis că n-ar fi rău să citim „Mantaua”. Am citit-o într-o după-amiază, a fost o lectură plăcută (nu extraordinară, de-aici și 3*).
November 17, 2025
escaping into the soothingly colder winters than our own. i.e. delving into the russian greats.
March 17, 2025
26.02: Nasul- De ce am râs atât de mult?
16.03: Mantaua- Bartleby, this u?
16.03: Mantaua- Bartleby, this u?
April 20, 2018
In dire need of some straigh-up, delicate yet fierce writing, I turned to the Russians, more exactly to Gogol, which I hadn't had the chance to read in depth. I remembered why I loved him so the first time: oh, his characters. His phrasing! His ideas, this phrase twists. And a special thank you to the translator, he did a wonderful job.
May 24, 2023
"Mantaua" - 4
"Nasul" - 4
"Însemnările unui nebun" - 3
"Nasul" - 4
"Însemnările unui nebun" - 3
July 1, 2024
"Mantaua" - 3,5⭐️
"Nasul" - 3⭐️
"Însemnările unui nebun" - 4⭐️
"Nasul" - 3⭐️
"Însemnările unui nebun" - 4⭐️
December 28, 2020
Cu Gogol, nu stii niciodata la ce sa te astepti, cu exceptia faptului ca nu esti niciodata dezamagit. Oscilezi intre plans, ras si scarpinari in cap – si sfarsesti complet satisfacut. Renuntand sa il mai definesc pe Gogol, am intors paginile cartii cu sentimentul unei prospetimi pe care nu o gasesc usor altundeva. Nici macar in contextul unei singure povestiri nu esti la adapost de schimbari de ton, de perspectiva - si de gen literar.
MANTAUA
“Mantaua” a fost prima mea intalnire cu Gogol – si dragoste la prima vedere. E o poveste sfasietor de trista desi, nu de putine ori, e vazuta ca o satira la adresa omului fara viata interioara, dublata de o taioasa satira sociala. Indiferent de cum a intentionat-o Gogol, m-a miscat deopotriva frumusetea ei tragica si simplitatea frazei.
Daca mi se spune ca trebuie sa il privesc pe Akaky Akakievitch cu ironie, mie personajul nu numai ca mi-e drag, dar imi trezeste un fel de admiratie amestecata cu duiosie. Pornit in viata sub prostul auspiciu al unui nume cu rezonante cacofonice, acest mic functionar public, caruia ii este refuzata pana si o intrare demna in lume, reuseste totusi sa gaseasca frumusete in ea. Cine ma poate convinge ca fericirea lui, in timp ce se arunca cu pasiune in complicate rotunjiri de litere, nu e comparabila cu aceea a unuia care contempla un colt de natura sau unul de suflet? Nu e ca si cum lumea duce lipsa de cinici imuni la frumusete, cu infloritoare dar respingatoare vieti interioare. Il prefer pe inofensivul Akaky, fericit in rizibila lui pasiune pentru copiat documente oficiale, chiar daca invizibil pe harta sociala.
Si de ce trebuie sa vad lipsa lui de ambitie ca pe un fapt regretabil? Nu am decis de mult ca totul este desertaciune? Poate ca Akaky Akakievitch e un intelept in camuflaj care a descoperit inaintea mea ceea ce eu inca ma mai straduiesc sa accept.
Am citit povestea cu inima in gat, in umbra permanenta a unui rau iminent. Am vazut in ea tragedia unei vieti prabusita sub lovitura meschina a omului marunt. Fragilitatea conditiei umane si faptul ca nu cadem sub lovitura marilor intorsaturi de destin, ci mai degraba sub cea a micilor rautati de cartier e o lectie care merita revazuta periodic.
NASUL
Un deliciu, poate pentru ca am decis de multa vreme sa ma apropii de textele citite despuiata de prejudecati si de crispari. Pe scurt, un nas evadeaza de pe fata unui asesor de colegiu si se plimba prin Petersburg in straie de consilier de stat. Tot ce e dincolo de aceasta premisa narativa e imbibat de must, de umor si de absurd.
Daca asta alegi sa faci, poti sa gasesti o multime de interpretari ale textului, de la nas ca simbol al precuparii pentru aparenta sau statut social pana la rolul olfactivului in procesul de cunoastere. Nici un deficit de potential simbolism in Gogol. In ce ma priveste, aleg sa cred ca, asemenea copiilor, scriitorilor le place sa se joace. Imi place sa mi-l inchipui pe Gogol, cu fata destinsa intr-un zambet siret si satisfacut, lansand “Nasul” in lume ca pe un experiment social si urmarind apoi, reintors in cotlonul lui intunecat, unde sfarseste. Pagini critice, tratamente teatrale, piese de sculptura…
Si totusi, stiu ca e o greseala sa ma opresc la o savurare simpla, primitiva a textului. Povestirea nu sufera de nici o criza de substrat sau de satira bine directionata. Gogol e patrunzator chiar si atunci cand se joaca. Pe de alta parte, nu pare ca se complace in a fi criptic. Daca aleg sa ignor opiniile la mana a doua si sa il cred pe Gogol pe cuvant, imi spune singur si pe sleau ce are de spus in ultimele paragrafe. Absurdul exista. Iar daca exista, de ce nu i-ar fi iertat si unui scriitor? Desi, la urma urmei, care e sensul?
Un punct spinos insa, care mi-a provocat o usoara stare de disconfort si melancolie. Argumentandu-si subiectul, Gogol pretinde la un moment dat ca ignora absurdul premisei si apare preocupat sa se justifice pentru derizorii caderi in aberant.
“Cum de nu si-a putut da seama oare Kovalev ca nu era deloc indicat sa dea anunt la ziar in legatura cu propriul nas? […] Anuntul ar fi fost insa lipsit de sens, penibil, chiar ridicol.”
Vad asta in fiecare zi in jurul meu. Intr-o lume care accepta absurdul la scara larga, multi sunt preocupati mai degraba de absurdul colateral, marginal, fara sa inteleaga ca accepta o premisa de la inceput gaunoasa. Regula numarul unu al discursului rational: inainte de orice altceva, analizeaza-ti premisele!
INSEMNARILE UNUI NEBUN
Ultima pe lista favoritelor. Pagini de jurnal cu descinderea in nebunie a unui functionar public. Imi aminteste de “Omul dedublat” al lui Dostoievski. Intotdeauna m-am intrebat cum isi justifica nebunii faimoasele pretentii regale. Iata cum:
“Azi toata dimineata am citit gazetele. In Spania se petrec lucruri stranii. Se spune ca tronul este desfiintat. […] Da, se spune ca nu este rege – dar nu se poate sa nu fie rege! Nu poate fi o tara fara rege! Rege este, dar se gaseste undeva, necunoscut.”
Restul vine de la sine…
MANTAUA
“Mantaua” a fost prima mea intalnire cu Gogol – si dragoste la prima vedere. E o poveste sfasietor de trista desi, nu de putine ori, e vazuta ca o satira la adresa omului fara viata interioara, dublata de o taioasa satira sociala. Indiferent de cum a intentionat-o Gogol, m-a miscat deopotriva frumusetea ei tragica si simplitatea frazei.
Daca mi se spune ca trebuie sa il privesc pe Akaky Akakievitch cu ironie, mie personajul nu numai ca mi-e drag, dar imi trezeste un fel de admiratie amestecata cu duiosie. Pornit in viata sub prostul auspiciu al unui nume cu rezonante cacofonice, acest mic functionar public, caruia ii este refuzata pana si o intrare demna in lume, reuseste totusi sa gaseasca frumusete in ea. Cine ma poate convinge ca fericirea lui, in timp ce se arunca cu pasiune in complicate rotunjiri de litere, nu e comparabila cu aceea a unuia care contempla un colt de natura sau unul de suflet? Nu e ca si cum lumea duce lipsa de cinici imuni la frumusete, cu infloritoare dar respingatoare vieti interioare. Il prefer pe inofensivul Akaky, fericit in rizibila lui pasiune pentru copiat documente oficiale, chiar daca invizibil pe harta sociala.
Si de ce trebuie sa vad lipsa lui de ambitie ca pe un fapt regretabil? Nu am decis de mult ca totul este desertaciune? Poate ca Akaky Akakievitch e un intelept in camuflaj care a descoperit inaintea mea ceea ce eu inca ma mai straduiesc sa accept.
Am citit povestea cu inima in gat, in umbra permanenta a unui rau iminent. Am vazut in ea tragedia unei vieti prabusita sub lovitura meschina a omului marunt. Fragilitatea conditiei umane si faptul ca nu cadem sub lovitura marilor intorsaturi de destin, ci mai degraba sub cea a micilor rautati de cartier e o lectie care merita revazuta periodic.
NASUL
Un deliciu, poate pentru ca am decis de multa vreme sa ma apropii de textele citite despuiata de prejudecati si de crispari. Pe scurt, un nas evadeaza de pe fata unui asesor de colegiu si se plimba prin Petersburg in straie de consilier de stat. Tot ce e dincolo de aceasta premisa narativa e imbibat de must, de umor si de absurd.
Daca asta alegi sa faci, poti sa gasesti o multime de interpretari ale textului, de la nas ca simbol al precuparii pentru aparenta sau statut social pana la rolul olfactivului in procesul de cunoastere. Nici un deficit de potential simbolism in Gogol. In ce ma priveste, aleg sa cred ca, asemenea copiilor, scriitorilor le place sa se joace. Imi place sa mi-l inchipui pe Gogol, cu fata destinsa intr-un zambet siret si satisfacut, lansand “Nasul” in lume ca pe un experiment social si urmarind apoi, reintors in cotlonul lui intunecat, unde sfarseste. Pagini critice, tratamente teatrale, piese de sculptura…
Si totusi, stiu ca e o greseala sa ma opresc la o savurare simpla, primitiva a textului. Povestirea nu sufera de nici o criza de substrat sau de satira bine directionata. Gogol e patrunzator chiar si atunci cand se joaca. Pe de alta parte, nu pare ca se complace in a fi criptic. Daca aleg sa ignor opiniile la mana a doua si sa il cred pe Gogol pe cuvant, imi spune singur si pe sleau ce are de spus in ultimele paragrafe. Absurdul exista. Iar daca exista, de ce nu i-ar fi iertat si unui scriitor? Desi, la urma urmei, care e sensul?
Un punct spinos insa, care mi-a provocat o usoara stare de disconfort si melancolie. Argumentandu-si subiectul, Gogol pretinde la un moment dat ca ignora absurdul premisei si apare preocupat sa se justifice pentru derizorii caderi in aberant.
“Cum de nu si-a putut da seama oare Kovalev ca nu era deloc indicat sa dea anunt la ziar in legatura cu propriul nas? […] Anuntul ar fi fost insa lipsit de sens, penibil, chiar ridicol.”
Vad asta in fiecare zi in jurul meu. Intr-o lume care accepta absurdul la scara larga, multi sunt preocupati mai degraba de absurdul colateral, marginal, fara sa inteleaga ca accepta o premisa de la inceput gaunoasa. Regula numarul unu al discursului rational: inainte de orice altceva, analizeaza-ti premisele!
INSEMNARILE UNUI NEBUN
Ultima pe lista favoritelor. Pagini de jurnal cu descinderea in nebunie a unui functionar public. Imi aminteste de “Omul dedublat” al lui Dostoievski. Intotdeauna m-am intrebat cum isi justifica nebunii faimoasele pretentii regale. Iata cum:
“Azi toata dimineata am citit gazetele. In Spania se petrec lucruri stranii. Se spune ca tronul este desfiintat. […] Da, se spune ca nu este rege – dar nu se poate sa nu fie rege! Nu poate fi o tara fara rege! Rege este, dar se gaseste undeva, necunoscut.”
Restul vine de la sine…
April 30, 2019
Nice collection of stories but not very captivating, in my point of view. The style is funny and well-written. Definitely would have to read more from Nikolai Gogol to have a more appropriate point of view about the author.
February 28, 2023
O lectura amuzanta, satirica, care contureaza relatia dintre burghezii rusi si cetatenii obisnuiti ai statului. Povestirile sale au si o dimensiune sumbra, fantasmagorica cu care se incheie in mod imprevizibil firul narativ: fantome vazute la ore tarzii prin parcuri sau nasuri pierdute ce vor sa treaca granita statului.
August 1, 2019
"Toată lumea ştie că, atunci când Anglia trage tabac pe-o nară, Franța strănută." - Însemnările unui nebun
June 5, 2024
Încerc să-mi imaginez cum ar arăta o dispută între Gogol și Caragiale, desfășurată în acea arenă literară în care Hemingway spunea că n-ar îndrăzni să-l provoace la duel pe Lev Tolstoi...
Meciul s-ar desfășura pe durata a trei reprize, fiecare dintre ele purtând numele unei povestiri din acest volum.
Repriza întâi - “Mantaua”
…în care din păcate Caragiale nu reușește să facă față. Gogol parează cu finețe toate loviturile adversarului și domină categoric meciul, toate directele sale își ating ținta iar croșeul “La poliție se dădu ordin ca mortul să fie prins cu orice preț, viu sau mort, și să fie pedepsit cât mai aspru, ca să le servească și altora drept pildă…” pare a încheia disputa mult mai devreme decât se așteaptă publicul cititor. Când se aude gongul cel izbăvitor, Caragiale se îndreaptă în colțul său cu pași împleticiți.
Repriza a doua - “Nasul”
…care reaprinde speranța în rândul fanilor scriitorului român. Gogol pare că și-a pierdut suflul, stilul său devine ușor previzibil iar Caragiale începe să puncteze. Mai mult decât atât, formidabilul braț ce de regulă lasă urme permanente de umor pe figurile oponenților și căruia Gogol îi datorează nenumărate trofee de campion pare să fi suferit o entorsă, iar I. L. Caragiale, și el un expert în acest stil de luptă, profită numaidecât de acest nesperat avantaj. Finalul reprizei în găsește totuși pe amândoi scriitorii într-o poziție de relativă egalitate.
Repriza a treia - “Însemnările unui nebun”
…unde suporterii lui Gogol aproape că nu-și mai recunosc favoritul. Caragiale, cu zâmbetul pe buze, îi aplică lovitură după lovitură iar rusul, complet depășit atât la conținut cât și la impresia artistică și având brațele ridicate doar pentru a se apăra, încearcă să-i convingă pe arbitri că uriașul număr de puncte obținut în prima repriză e totuși suficient pentru a fi declarat învingător. Este rândul lui Gogol să fie salvat de la o înfrângere rușinoasă de către sunetul gongului.
Așadar, final de meci. Rezultatul acestei întâlniri literare, desfășurată la categoria supergrea? Inconcludent. Din nefericire însă, o revanșă între cei doi minunați scriitori nu mai poate fi posibilă, iar fanii lor vor fi nevoiți să se mulțumească, recitindu-le operele, doar cu amintirile acestei uluitoare gale imaginare.
http://www.bucurestifm.ro/2024/06/05/...
Meciul s-ar desfășura pe durata a trei reprize, fiecare dintre ele purtând numele unei povestiri din acest volum.
Repriza întâi - “Mantaua”
…în care din păcate Caragiale nu reușește să facă față. Gogol parează cu finețe toate loviturile adversarului și domină categoric meciul, toate directele sale își ating ținta iar croșeul “La poliție se dădu ordin ca mortul să fie prins cu orice preț, viu sau mort, și să fie pedepsit cât mai aspru, ca să le servească și altora drept pildă…” pare a încheia disputa mult mai devreme decât se așteaptă publicul cititor. Când se aude gongul cel izbăvitor, Caragiale se îndreaptă în colțul său cu pași împleticiți.
Repriza a doua - “Nasul”
…care reaprinde speranța în rândul fanilor scriitorului român. Gogol pare că și-a pierdut suflul, stilul său devine ușor previzibil iar Caragiale începe să puncteze. Mai mult decât atât, formidabilul braț ce de regulă lasă urme permanente de umor pe figurile oponenților și căruia Gogol îi datorează nenumărate trofee de campion pare să fi suferit o entorsă, iar I. L. Caragiale, și el un expert în acest stil de luptă, profită numaidecât de acest nesperat avantaj. Finalul reprizei în găsește totuși pe amândoi scriitorii într-o poziție de relativă egalitate.
Repriza a treia - “Însemnările unui nebun”
…unde suporterii lui Gogol aproape că nu-și mai recunosc favoritul. Caragiale, cu zâmbetul pe buze, îi aplică lovitură după lovitură iar rusul, complet depășit atât la conținut cât și la impresia artistică și având brațele ridicate doar pentru a se apăra, încearcă să-i convingă pe arbitri că uriașul număr de puncte obținut în prima repriză e totuși suficient pentru a fi declarat învingător. Este rândul lui Gogol să fie salvat de la o înfrângere rușinoasă de către sunetul gongului.
Așadar, final de meci. Rezultatul acestei întâlniri literare, desfășurată la categoria supergrea? Inconcludent. Din nefericire însă, o revanșă între cei doi minunați scriitori nu mai poate fi posibilă, iar fanii lor vor fi nevoiți să se mulțumească, recitindu-le operele, doar cu amintirile acestei uluitoare gale imaginare.
http://www.bucurestifm.ro/2024/06/05/...
November 23, 2025
„Mantaua” este una dintre acele povestiri scurte care par simple la început, dar rămân cu tine mult după ce ai terminat lectura. Gogol reușește să transforme viața banală a unui funcționar mic și neînsemnat într-o tragedie aproape universală. Am simțit în Akaki Akakievici nu doar un personaj literar, ci simbolul tuturor oamenilor pe care nimeni nu îi observă, dar fără de care lumea nu ar funcționa.
Mi-a plăcut mult felul în care mantaua – un obiect atât de mic și concret – devine pentru personaj o rază de lumină în existența lui cenușie. Finalul abrupt și amar m-a lovit neașteptat, ca o critică dureroasă la adresa unei societăți care nu vede omul, ci doar rangul. Gogol scrie cu ironie, dar și cu o compasiune profundă. O poveste scurtă, dar cu o greutate greu de uitat.
„Nasul” este o nebunie delicioasă și un exemplu excelent de umor absurd avant la lettre. M-a cucerit prin faptul că nu încearcă să explice de ce un nas prinde viață și o ia înaintea posesorului lui – pur și simplu se întâmplă, iar lumea din jur reacționează la fel de absurd ca situația în sine. De aici vine farmecul.
Gogol satirizează obsesia pentru statut social într-un mod care m-a făcut să râd, dar și să ridic din sprâncene: totul este atât de exagerat, dar în același timp surprinzător de realist. Îți dai seama câte lucruri depind de aparențe și cât de ușor se poate prăbuși identitatea unui om din cauza unui detaliu ridicol. O lectură scurtă, fluidă, amuzantă, care m-a lăsat cu un zâmbet larg și cu confirmarea că absurditatea vieții nu e o invenție modernă.
Dintre toate povestirile lui Gogol, "Însemnările unui nebun" este cea care m-a răvășit cel mai mult. Am simțit cum vocea naratorului – la început timidă și resemnată – se rupe bucată cu bucată, pe măsură ce realitatea lui se îndepărtează de realitatea lumii. E un jurnal al unei prăbușiri psihice relatate chiar din interior, cu o sinceritate tulburătoare.
Mi-a plăcut enorm modul în care Gogol transformă comicul în tragic. Primele pagini par aproape glumețe, dar treptat am simțit cum râsul se transformă într-o apăsare profundă. Finalul m-a lăsat cu un nod în gât – e simplu, dar brutal, un strigăt de neputință și singurătate. O poveste scurtă, dar încărcată emoțional, care arată cât de fragilă poate fi mintea omului atunci când societatea îi refuză demnitatea și sensul.
Mi-a plăcut mult felul în care mantaua – un obiect atât de mic și concret – devine pentru personaj o rază de lumină în existența lui cenușie. Finalul abrupt și amar m-a lovit neașteptat, ca o critică dureroasă la adresa unei societăți care nu vede omul, ci doar rangul. Gogol scrie cu ironie, dar și cu o compasiune profundă. O poveste scurtă, dar cu o greutate greu de uitat.
„Nasul” este o nebunie delicioasă și un exemplu excelent de umor absurd avant la lettre. M-a cucerit prin faptul că nu încearcă să explice de ce un nas prinde viață și o ia înaintea posesorului lui – pur și simplu se întâmplă, iar lumea din jur reacționează la fel de absurd ca situația în sine. De aici vine farmecul.
Gogol satirizează obsesia pentru statut social într-un mod care m-a făcut să râd, dar și să ridic din sprâncene: totul este atât de exagerat, dar în același timp surprinzător de realist. Îți dai seama câte lucruri depind de aparențe și cât de ușor se poate prăbuși identitatea unui om din cauza unui detaliu ridicol. O lectură scurtă, fluidă, amuzantă, care m-a lăsat cu un zâmbet larg și cu confirmarea că absurditatea vieții nu e o invenție modernă.
Dintre toate povestirile lui Gogol, "Însemnările unui nebun" este cea care m-a răvășit cel mai mult. Am simțit cum vocea naratorului – la început timidă și resemnată – se rupe bucată cu bucată, pe măsură ce realitatea lui se îndepărtează de realitatea lumii. E un jurnal al unei prăbușiri psihice relatate chiar din interior, cu o sinceritate tulburătoare.
Mi-a plăcut enorm modul în care Gogol transformă comicul în tragic. Primele pagini par aproape glumețe, dar treptat am simțit cum râsul se transformă într-o apăsare profundă. Finalul m-a lăsat cu un nod în gât – e simplu, dar brutal, un strigăt de neputință și singurătate. O poveste scurtă, dar încărcată emoțional, care arată cât de fragilă poate fi mintea omului atunci când societatea îi refuză demnitatea și sensul.
December 13, 2022
Interesting themes, but in the end failed to grab my attention.
This collection of short stories from Gogol, contains three fantastic novellas:
The Nose - one morning, College Assessor Kovalev wakes up and realizes he no longer has a nose. Imagine looking in the mirror and looking like Voldemort. And to make matters worse, as he searches for his nose, he finds it all dressed up and acting like a gentlemen, working in a high-ranking job, visiting important people and chasing young ladies. What’s strange is that nobody notices the nose. People only see the status of the person, without giving a second look to the person itself. 3/5
Diary of a Madman - chronicles the descent into madness of a man that falls hopelessly in love with the boss’ daughter. Of course, the rank distance between them is so great that the man surely will never stand a chance. And he finds out what she thinks about him, when he gets his hands on some letters written by her dog. 2/3
The Overcoat - the story follows Akaki Akakievich, a lower office clerk constantly bullied by his colleagues for his introverted nature, poverty and his old clothes. After he tries to patch his old overcoat and the tailor tells him that patching is now beyond hope, Akaki starves himself so he can buy a new overcoat. Once he finally buys it and takes it to work, the colleagues change their behavior, admiring Akaki for his new overcoat. But happiness doesn’t last. 4/5
This collection of short stories from Gogol, contains three fantastic novellas:
The Nose - one morning, College Assessor Kovalev wakes up and realizes he no longer has a nose. Imagine looking in the mirror and looking like Voldemort. And to make matters worse, as he searches for his nose, he finds it all dressed up and acting like a gentlemen, working in a high-ranking job, visiting important people and chasing young ladies. What’s strange is that nobody notices the nose. People only see the status of the person, without giving a second look to the person itself. 3/5
Diary of a Madman - chronicles the descent into madness of a man that falls hopelessly in love with the boss’ daughter. Of course, the rank distance between them is so great that the man surely will never stand a chance. And he finds out what she thinks about him, when he gets his hands on some letters written by her dog. 2/3
The Overcoat - the story follows Akaki Akakievich, a lower office clerk constantly bullied by his colleagues for his introverted nature, poverty and his old clothes. After he tries to patch his old overcoat and the tailor tells him that patching is now beyond hope, Akaki starves himself so he can buy a new overcoat. Once he finally buys it and takes it to work, the colleagues change their behavior, admiring Akaki for his new overcoat. But happiness doesn’t last. 4/5
May 28, 2024
În ediția pe care o am eu, sunt 6 povești : "Nevski Prospekt", despre un pictor ce ia opium pentru a dormi cât mai mult, ca să o vadă pe cea pe care o iubește (o vede doar în vis). "Nasul", o relatare amuzantă și stranie despre un individ care își pierde nasul, la propriu. "Portretul", favoritul meu, care are accente horror și fantasy. "Mantaua", care m-a întristat, m-a revoltat. "Caleasca", ce nu m-a impresionat deloc, și "Însemnările unui nebun", care mi-a plăcut maxim.
"Nasul", "Portretul" și "Mantaua" le-am avut pentru facultate, pe restul le-am citit la sugestia prietenului care mi-a împrumutat cartea. Recunosc, fără el, nu cred că mă apucam neapărat să citesc clasicii, cu toate că Gogol m-a impresionat plăcut cu "Portretul" și "Însemnările unui nebun".
"Nasul", "Portretul" și "Mantaua" le-am avut pentru facultate, pe restul le-am citit la sugestia prietenului care mi-a împrumutat cartea. Recunosc, fără el, nu cred că mă apucam neapărat să citesc clasicii, cu toate că Gogol m-a impresionat plăcut cu "Portretul" și "Însemnările unui nebun".
June 27, 2018
Fantasticul lui Gogol este absolut delicios prin modul în care pătrunde în spațiul real, creând o simbioză între realitate și aparență. Nuvelele sale conturează un Petersburg amăgitor, plin de deziluzii, un oraș învăluit în misticism, cu o aură demonică. Personajele fac parte din categoria funcționarilor publici mărunți, ai oamenilor de rând a căror existență este indisolubil legată de cea a orașului. Plin de ironie critică la adresa societății petersburgheze, Gogol dezvoltă tipologia omului neînsemnat, ilustrând viața lor până în cele mai mici detalii.
February 16, 2021
„Nu cred să se mai fi putut găsi un om care să trăiască numai pentru munca lui. E puțin să spun că-și dădea toată osteneala. Nu, el muncea cu dragoste. Copiind hârtiile, el se vedea într-o lume variată și plăcută. Desfătarea i se exprima pe chip. Unele litere erau favoritele lui și, dacă ajungea la ele, nu mai știa pe ce lume se află; râdea încetișor, făcea cu ochiul, se ajuta cu buzele, așa că pe față parcă i se putea citi fiecare literă pe care o caligrafia cu pana lui.”
December 10, 2024
In "Het dagboek van een gek" ontspoort een "kleine" ambtenaar volledig nadat hij wordt afgewezen door de dochter van zijn baas op wie hij smoorverliefd is. Het verhaal begint heel gewoontjes: hij slijpt de godganse dag pennen in het kantoor van zijn baas. En dan overvalt de liefde hem, kan de afwijzing niet verkroppen en doet de waanzin zijn intrede.
De stijl van Gogol in deze verhalen is heerlijk spottend en hilarisch.
De stijl van Gogol in deze verhalen is heerlijk spottend en hilarisch.
Displaying 1 - 30 of 55 reviews